Crin Antonescu: „Cineva este ipocrit, ori naiv să spună că are niște mari așteptări de la președintele Dan”

crin-antonescu:-„cineva-este-ipocrit,-ori-naiv-sa-spuna-ca-are-niste-mari-asteptari-de-la-presedintele-dan”

Crin Antonescu, fost candidat în cursa pentru Cotroceni, a spus la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache„, că nu are „deloc bune așteptări” de la actuala administrație de la Cotroceni. Crin Antonescu a declarat că nu așteaptă „nimic bun” de la administrația Nicușor Dan și a subliniat că există chestiuni „evidente” ce vin ca argument în susținerea acestei idei. „Eu n-am deloc bune așteptări, și în două postări pe care le-am făcut imediat după, după alegeri, am spus foarte deschis, fără să evit riscul de a fi copleșit cu ocări din toate direcțiile, că nu aștept nimic bun de la ceea ce s-ar putea numi administrația Nicușor Dan, am folosit chiar cuvinte dure. Nu pentru că aș avea ceva împotriva domnului Dan, pe care ca persoană abia îl cunosc, ci pentru chestiuni care mie mi se pare evidente și mi se pare că cineva este ipocrit, ori naiv să-mi spună că are niște mari așteptări de la președintele Dan. Dacă cineva îmi spune mie că se așteaptă ca domnul președinte Dan să facă ceva, din ce țara asta are de așteptat de la un președinte, asta eu nu pot să cred.”, a declarat Crin Antonescu la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache„. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele

Ion Cristoiu: Este cel mai prost guvern de coaliție din istoria postdecembristă

ion-cristoiu:-este-cel-mai-prost-guvern-de-coalitie-din-istoria-postdecembrista

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Ion Cristoiu a criticat noul guvern de coaliție, despre care spune că nu are nicio coeziune reală. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. În cadrul emisiunii lui Ionuț Cristache, Ion Cristoiu a descris actuala formulă guvernamentală ca fiind una artificială, lipsită de orice fundament ideologic sau politic solid. Ion Cristoiu: „Nu-i unește nimic” Cristoiu susține că actuala coaliție nu are nicio legătură reală între componentele sale. „Este cel mai prost guvern de coaliție din istoria postdecembristă, pentru că nu-i unește nimic, nici măcar spaima de adversar. Ce-i unește pe PSD cu USR și pe PNL, ramura USR-istă? Nu-i unește nimic.”, afirmă Ion Cristoiu. El explică și motivul pentru care guvernul a fost construit în această formulă. „Nu e vorba. E greșit să creadă că nu va rezista din cauza măsurilor, că nu vor lua măsuri. Domnul Cristache, în momentul în care pui un vicepremier care se numește cu reforma, din start înseamnă că n-ai de gând să faci reforma. Nu înțelegeți că ei au vrut un guvern de imagine. Cum să treci un vicepremier cu reforma?”, a mai spus Cristoiu. Ionuț Cristache: „Bolojan face doar giumbușlucuri de imagine” În completarea analizei, Ionuț Cristache a intervenit cu o observație legată de Bolojan. „Bolojan este campion la tot felul de giumbușlucuri de imagine. Nu uitați că tot ce a fost făcut de domnia sa, de la plecarea de la Bihor spre București, a fost să bifeze la capitolul imagine. Cât a stat la Cotroceni, numai acțiuni de imagine. Cât a stat la Senat, numai acțiuni de imagine.”, a punctat Cristache. CITEȘTE ȘI: Dan Dungaciu: „Europa are o singură ȘANSĂ – să se alieze cu China” Dan Dungaciu: „Sper că în ROMÂNIA vor fi oameni suficient de lucizi ca să își asume rezultatul alegerilor” Alexandra Anton a studiat Topografie și Cartografie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a absolvit cursurile de masterat în domeniul geomatică. În prezent, studiază Română-Spaniolă … vezi toate articolele

Doina Ruști, despre provocările vieții de scriitor: „Am am scris 30 de cărți care m-au scos din din mizerie”

doina-rusti,-despre-provocarile-vietii-de-scriitor:-„am-am-scris-30-de-carti-care-m-au-scos-din-din-mizerie”

Doina Ruști, romancieră, scenaristă, profesor universitar și doctor în filologie, a vorbit, în dialog cu jurnalistul Adrian Artene, despre puterea vindecătoare a scrierii creatoare. Aceasta a povestit cum succesul primelor dicționare pe care le-a redactat i-au deschis drumul către o carieră împlinită de scriitoare.  Scriitoarea Doina Ruști a discutat, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene” despre provocările prin care a trecut, pentru a putea duce un trai stabil, ca profesoară și scriitoare. Aceasta a menționat că a fost nevoită să predea în mai multe instituții de învățământ și să lucreze chiar și în weekend. Doina Ruști nu a renunțat niciodată la pasiunea pentru scris, iar după 30 de cărți publicate, printre care și Dicționarul de Simboluri în opera lui Eliade, a reușit să își găsească o stabilitate socială. „Aveam foarte multe joburi încă din 99. Mă angajasem și la Universitatea Media, aveam cursuri sâmbătă și duminică la Litere, la cursurile de reconversie profesională, pentru că erau sâmbătă și duminică. Aveam în curs de literatură universală la Liceul Neculce. Dicționarul de simboluri în opera lui Eliade a avut un asemenea succes, încât m-a încurajat. Am am scris vreo 30 de cărți care m-au scos din din mizerie. Atunci am reușit să-mi cumpăr cămăruța aia de acolo, care era cu chirie de la Universitate. Deci, cu banii luați pe primele cărți publicate la Humanitas, de astea școlare. am început să să-mi revin scriind. Deci lucrul ăsta era prioritar pentru mine, să-mi fac rost de capital. Și mi-am făcut până la urmă un capital. Am reușit să îmi fac o casă, să mă stabilizez social, ca să zic așa.”, a declarat Doina Ruști. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele

Ion Cristoiu: Nu există în istoria României o ascensiune mai bizară decât cea a lui Dan

ion-cristoiu:-nu-exista-in-istoria-romaniei-o-ascensiune-mai-bizara-decat-cea-a-lui-dan

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre ascensiunea politică, bruscă și nefirească, a lui Nicușor Dan. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Nicușor Dan ajunge președintele planetei.” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre ascensiunea lui Nicușor Dan. Jurnalistul a pornit de la o poveste petrecută acum câteva zile. Acesta se afla în tramvai unde a remarcat o tânără. Aceasta se mișca într-un fel ciudat, parcă tremurând de frig. Jurnalistul a realizat pe urmă că tânăra fredona și dansa pe o muzică din mintea ei. Pornind de la această poveste, Marius Tucă a remarcat că și Nicușor Dan are propria muzică în cap, melodii pe care nu le aude nimeni. Ajungând la Nicușor Dan, Cristoiu a remarcat că acesta are cea mai bruscă și nefirească ascensiune din politica românească. Jurnalistul a spus că de la ONG-ist, Nicușor a ajuns primar al capitalei, cu dublu mandat și, în fine, președinte al țării. Toată lumea a crezut că acesta se va opri la primar, dar nu s-a petrecut așa. Analistul a menționat că nimeni nu ar fi putut să anticipeze acest parcurs al lui Nicușor Dan. Cu o urmă de ironie, acesta a menționat că următorul pas pentru Nicușor este președinția SUA. Ca un absurd absolut, Cristoiu a menționat că Nicușor Dan va ajunge președintele planetei. „Nu cred că există în istoria României o ascensiune mai nefirească decât cea a lui Nicușor Dan. Deci era ONG-ist. Cu chiu, cu vai, devine primarul Capitalei. Ca primar al Capitalei n-a făcut absolut nimic, dar nimic, nimic, nimic. După asta, brusc, câștigă a 2-a oară, al 2-lea mandat. Noi, gata, am zis bă, visul lui… Cine se gândea că deodată, brusc, candidează la președinția României și chiar ajunge președinte. Ajunge președintele planetei.”, a spus Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: Anca Dragu va fi premier, s-a decis din decembrie

ion-cristoiu:-anca-dragu-va-fi-premier,-s-a-decis-din-decembrie

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Ion Cristoiu a afirmat că numirea Ancăi Dragu ca posibil prim-ministru nu este deloc întâmplătoare. Decizia ar face parte dintr-un plan stabilit încă din decembrie. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. În emisiunea lui Marius Tucă, Ion Cristoiu a continuat să explice culisele numirii viitorului premier, aducând în discuție numele Ancăi Dragu și rolul pe care îl joacă „băieții din sistem”. Ion Cristoiu: „Păi unde lucrează Anca Dragu?” Cristoiu susține că planul referitor la „Anca Dragu premier” era deja stabilit cu mult înainte de actualele consultări. „Păi eu spun de vreo lună că era decisă. Păi unde lucrează Anca Dragu? Da. Ea e decisă din decembrie.”, afirmă Cristoiu. Discuția s-a dus apoi spre parcursul profesional al Ancăi Dragu. „Avem o persoană numită Anca Dragu. Ție îți spune ceva numele ăsta? Hai să o luăm așa. Ce era înainte? Nu știu, era pe la Cioloș, da? A fost președinta Senatului. A ajuns acolo unde?”, întreabă retoric publicistul. Ion Cristoiu: „E așa de greu să o aduci premier?” Cristoiu explică faptul că numirea Ancăi Dragu la Banca Națională a Republicii Moldova nu a fost deloc întâmplătoare. „Ea era în România, da? Și deodată este numită Guvernatoarea Bancii Naționale a Moldovei, da? Păi de ce ea și nu tu? E clar că ea a fost acolo trimisă de băieți ca reprezentanta băieților, da? Corect. Păi și dacă e reprezentanta băieților e așa de greu să o aduci aici premier?”, spune invitatul. „PNL a trecut la atac” La finalul discuției, Cristoiu remarcă reacția liberalilor în contextul apariției Ancăi Dragu ca posibilă variantă de prim-ministru. „Ce se întâmplă dacă nu mai e Bolojan prim-ministru? PNL a trecut la atac, a început să mormăie.”, concluzionează Ion Cristoiu. CITEȘTE ȘI: Dan Dungaciu: „Europa are o singură ȘANSĂ – să se alieze cu China” Dan Dungaciu: „Sper că în ROMÂNIA vor fi oameni suficient de lucizi ca să își asume rezultatul alegerilor” Alexandra Anton a studiat Topografie și Cartografie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a absolvit cursurile de masterat în domeniul geomatică. În prezent, studiază Română-Spaniolă … vezi toate articolele

Tăriceanu: CCR nu a avut elemente pentru anularea alegerilor

tariceanu:-ccr-nu-a-avut-elemente-pentru-anularea-alegerilor

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Călin Popescu-Tăriceanu, fost prim-ministru al României, a discutat despre anularea alegerilor. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Tăriceanu: „Nu acesta este rolul CCR!” Invitat la Marius Tucă Show, Călin Popescu-Tăriceanu a vorbit despre decizia CCR de a anula alegerile din decembrie 2024. În acel context, politicianul a spus că CCR nu avea dovezile necesare, elemente suficiente pentru a dovedi ingerință străină. Dacă CCR voia să creeze un blocaj pentru a salva democrația din România, acela nu era rolul ei. Tăriceanu a susținut că nu poți anula votul a milioane de oameni pentru niște elemente care par a fi mai repede suspiciuni, decât dovezi palpabile. Fostul premier a spus și că SRI ar fi putut să iasă și să spună că dovezile nu pot fi publicate din motive de securitate, însă au fost prudenți și nu au făcut-o. Tăriceanu a vorbit și despre asemenea inițiative și în alte state. În Germania, spre exemplu, împiedicarea extremiștilor spre putere s-a făcut în alte moduri. Acolo nu au fost anulate alegeri. „Eu eu am spus la început și sunt nevoit, oarecum, să reiau această idee. Curtea Constituțională n-a avut elemente, după cum s-a văzut. Și nu, n-am spus numai eu lucrul ăsta. Nu au avut niște elemente concrete care să demonstreze că a existat o ingerință străină, care să deformeze rezultatul alegerilor. Dacă Curtea Constituțională a vrut să funcționeze ca un fel de baraj, un fel de scut sanitar pentru apărarea democrației din România, nu este rolul ei. Nu este rolul ei! Adică îmi pare foarte rău, dar nu poți să anulezi votul a milioane de oameni pe niște elemente care sunt mai mult suspiciuni. Și serviciile secrete de la noi, serviciile de informații au fost foarte prudente, aș spune, în această chestiune. Puteau ei să iasă și să spună- domnule, avem niște elemente, dar nu le putem dezvălui, pentru că, eu știu, pun în pericol sursele sau mai știu eu ce. Deci ăsta e și motivul pentru care m-ați întrebat la un moment dat cum ne privesc americanii… Păi, ne privesc, cum ne privesc, așa cum am fost, din aceste motive. În Germania, în alte țări europene, așa-numitul baraj sanitar pentru a împiedica forțele extremiste s-a petrecut altfel. Ei nu au anulat alegeri.”, a explicat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu: România nu este singura țară în care partidele suveraniste au ajuns să reprezinte o pondere importantă

calin-popescu-tariceanu:-romania-nu-este-singura-tara-in-care-partidele-suveraniste-au-ajuns-sa-reprezinte-o-pondere-importanta

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Călin Popescu Tăriceanu, fost premier al României, a comentat anularea alegerilor de anul trecut și ascensiunea partidelor suveraniste, povestind și reacțiile românilor din diaspora. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Fostul premier a revenit asupra subiectului anulării alegerilor din 2024. El consideră că România a făcut o excepție periculoasă față de alte țări europene. Tăriceanu: „Dacă ți-a pus etichetele astea, ești rezolvat. Niciuna nu s-a trezit cu anularea alegerilor” Tăriceanu a afirmat că fenomenul ascensiunii curentelor naționaliste și suveraniste nu este unic în România, dar reacția autorităților a fost fără precedent pe continent. „România nu este singura țară în care curentele naționaliste, suveraniste, etichetate foarte ușor, extremiste de dreapta, au ajuns să reprezinte o pondere importantă. Dar nici o altă țară, fie că e vorba de Olanda, unde au câștigat alegerile, fie că e vorba de Italia, pentru că Georgia Meloni era și ea etichetată în tot felul. La un moment dat, nu știu dacă ați observat, că sunt câteva etichete care merg împreună. Fascist, legionar, putinist. Dacă ți-a pus etichetele astea, ești rezolvat. Niciuna nu s-a trezit cu anularea alegerilor.”, spune Tăriceanu. Călin Popescu Tăriceanu: „Mi-a spus: Vedeți, nu ne mai lasă să votăm” Tăriceanu a relatat o întâmplare personală, petrecută în Germania, după anularea alegerilor din România „Eram, anul trecut, la sfârșitul anului, după alegerile anulate, în Germania. Și, bineînțeles, peste tot sunt comunități mari de români. La hotelul la care stăteam, stau de vorbă, într-o dimineață, cu femeia care făcea curat, care era româncă. Și am întrebat-o ce face, cum se descurcă. Mi-a spus că material e bine. Erau, cred că, din zona Mureș, Târgu Mureș. Și o întreb și în rest. Și zicea: în rest, sunt supărată. Dar de ce sunteți supărată? Păi zice, vedeți, nu ne mai lasă să votăm. Și am întrebat-o cum. Mi s-a părut foarte interesantă remarca. Adică, cum nu vă mai lasă să votați? Ne-au anulat votul.”, povestește fostul premier. Încotro ne îndreptăm În continuarea poveștii, Tăriceanu a vorbit și despre discuțiile avute în țară, cu șoferi de taxi care îi cereau părerea despre anularea alegerilor și viitorul politic. „Pe mine m-a frapat, pentru că nu vă spun când veneam la aeroport și luam șoferul de taxi, care mă provoca, bineînțeles, recunoscându-mă. Ce părere aveți? Căutau să-și verifice ipotezele de lucru, să le spun așa. Pe mine lucrul ăsta m-a frapat foarte mult și m-a făcut să mă gândesc foarte serios încotro ne îndreptăm sau încotro se îndreaptă democrația de la noi.”, a concluzionat Tăriceanu. Alexandra Anton a studiat Topografie și Cartografie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a absolvit cursurile de masterat în domeniul geomatică. În prezent, studiază Română-Spaniolă … vezi toate articolele

Călin Popescu Tăriceanu: Dacă aș fi fost președinte, m-aș fi dus prima dată la Bruxelles, nu în Ucraina și Rep. Moldova

calin-popescu-tariceanu:-daca-as-fi-fost-presedinte,-m-as-fi-dus-prima-data-la-bruxelles,-nu-in-ucraina-si-rep.-moldova

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Călin Popescu Tăriceanu, fost premier al României, a criticat lipsa de experiență și de viziune a actualului președinte al României. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. În opinia sa, imaginea șefului statului este greșit înțeleasă de mulți români, dar și de consilierii de la Cotroceni. Tăriceanu a punctat că președintele nu este „părintele națiunii”. Tăriceanu: „Nu știu câtă cultură politică are” Tăriceanu a pus la îndoială nivelul de experiență și cunoștințele politice ale actualului președinte. A explicat care este, de fapt, menirea reală a unui șef de stat în România, conform Constituției. „Actualul președinte bănuiesc că nu are o experiență, adică nu bănuiesc, știu bine, nu are experiență politică. Nu știu câtă cultură politică are. Nu știu dacă cunoaște care sunt cu adevărat responsabilitățile de președinte și atribuțiile. Dar are consilieri în jurul lui. La noi se face o greșeală de foarte multă vreme. Președintele este văzut ca un fel de părinte al națiunii. El nu este așa în Constituție. El are un rol foarte bine definit. Și anume rolul de mediator între puterile statului sau între stat și cetățeni și societate. Ei bine, niciuna din aceste atribuții președintele nu văd să și le exercite.”, afirmă Tăriceanu.  Călin Popescu Tăriceanu: „Eu, dacă aș fi fost președinte, primul lucru, m-aș fi dus la Bruxelles” Tăriceanu a comentat și alegerea recentă a președintelui de a se întâlni cu lideri regionali, precum Volodimir Zelenski sau Maia Sandu. În opinia sa, prima vizită oficială ar fi trebuit să fie la Bruxelles. „În loc să se fi dus cu mare voioșie la Chișinău. Nu spun, și eu, inima mea, cum să spun, este alături de Moldova. De Basarabia. Mi-aș dori să văd România reîntregită. Sigur că sunt și eu unul din cei care sunt alături de suferințele pe care le îndură Ucraina. Nu aș vrea, sub nicio formă, pentru că am copii, să văd conflictul din Ucraina degenerând într-un război în care să fim și noi angrenați. Nu știu însă dacă primele, cele mai importante puncte pe agenda politică actualului președinte erau Ucraina, întâlnirea cu Zelenski și cu Maia Sandu. Eu, dacă aș fi fost președinte, primul lucru, m-aș fi dus la Bruxelles. Mai ales că situația economică este cum este. Situația politică, eu nu cred că ăia nu sunt informați ca să știe ce s-a întâmplat. Și să încerc să leg niște punți, să dau niște asigurări, că totuși România va merge pe un drum corect. Ăsta e primul lucru.”, spune el. Președintele trebuie să fie al tuturor românilor În încheiere, Tăriceanu a reamintit că șeful statului este ales de o majoritate simplă, dar are obligația de a se comporta ca reprezentant al întregii societăți. „Președintele este ales de jumate din populație sau jumate plus unu, dar e în final președintele tuturor românilor. Președintele ar fi avut rolul și are în continuare posibilitatea asta, să arate că este președintele tuturor românilor.”, conchide fostul prim-ministru. Alexandra Anton a studiat Topografie și Cartografie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a absolvit cursurile de masterat în domeniul geomatică. În prezent, studiază Română-Spaniolă … vezi toate articolele

Radu Soviani: Taxa de solidaritate, creșterea TVA la 21%, rezolvă ceva? Rezolvă doar că îi sancționează pe cei care plătesc

radu-soviani:-taxa-de-solidaritate,-cresterea-tva-la-21%,-rezolva-ceva?-rezolva-doar-ca-ii-sanctioneaza-pe-cei-care-platesc

Analistul economic Radu Soviani a declarat în emisiunea Ai Aflat! că taxa de solidaritate și majorarea TVA-ului la 21% vin ca o sancțiune a celor care plătesc și mai mult „înseamnă să tai din puterea de cumpărare a populației”. Radu Soviani vorbește despre scenariul în care s-ar aplica taxa de solidaritate, creșterea TVA la 21%.  „Rezolvă ceva? Rezolvă doar că îi sancționează pe cei care plătesc. Sau poate îi exonerăm pe cei care nu plătesc. „În momentul în care te duci la cel care plătește și îl protejezi pe cel care nu plătește, eu nu cred că rezolvă nimic pe termen scurt, mediu și lung, ci doar creează senzația că mai colectează niște bani. Asta înseamnă să tai din puterea de cumpărare a populației. Nicușor a vrut să se întâlnească cu sindicatele, nu văd nimic rău în asta. Am participat și eu la înâlnire.”, a mai spus Soviani. În același timp, analistul economic mai menționează că în acest moment sunt multe propuneri venite din partea unor „oameni cu idei medievale din punct de vedere al taxării”. „Se citează niște oameni cu idei medievale din punct de vedere al taxării, pentru că taxa pe tranzacții bancare, adică la fiecare plată pe care o faci — fie că-ți iei o apă plată, fie că plătești o factură la energie sau gaze — să dai o dișmă. Este ca fumăritul care era în perioada medievală. Exact ca fumăritul sau poșăritul, cum se numea atunci, genul ăsta de taxă. A, deci ai coș de foc, adică îți permiți să iei lemne, și dacă iei lemne și faci fum, trebuie să ne plătești o dișmă, o taxă. O astfel de tranzacție nu poate fi aplicată.”, mai spune Soviani. „Ei ți-au arătat ce dispreț au față de populație.”, mai spune analistul economic. CITIȚI ȘI:

Dan Dungaciu: Nu am văzut reacția Rusiei la atacul Ucrainei asupra aerodromurilor

dan-dungaciu:-nu-am-vazut-reactia-rusiei-la-atacul-ucrainei-asupra-aerodromurilor

Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician, a avertizat că reacția Federației Ruse după atacurile ucrainene este iminentă. El susține că asistăm la o etapă a conflictului cu potențial de transformare în război declarat. Răzbunarea este doar o chestiune de timp. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Atacurile Ucrainei asupra aerodromurilor va declanșa o reacție fără precedent din partea Rusiei. „S-ar putea ca multe lucruri care erau în picioare până mai ieri să nu mai fie de aici înainte” Potrivit lui Dungaciu, lumea se apropie de o linie roșie istorică. Rusia a anunțat oficial posibilitatea trecerii la un război total. „De fapt, n-a făcut decât să escaladeze, probabil, și intențiile Federației Ruse, care, în acest moment, dacă trece de la operațiune specială la război propriu-zis, s-ar putea ca multe lucruri care erau în picioare până mai ieri să nu mai fie de aici înainte. E o amenințare pe care rușii au făcut-o și e fără precedent. Cum vor reacționa, sigur, ucranenii sau occidentalii la aceste amenințări urmează să vedem. Dar e clar că nici ei nu au stat cu mâinile în sân atunci când au atacat acele baze nucleare.”, spune geopoliticianul. Dan Dungaicu: „Escaladarea s-a dus într-o zonă care este aproape necontrolabilă” Dan Dungaciu explică faptul că reacția oficială a Rusiei la atacurile asupra infrastructurii strategice nu a avut loc încă, dar a fost sugerată de Vladimir Putin în mod direct, inclusiv în discuția cu Donald Trump. „Pentru că ăla e un atac care, în timpul Războiului Rece, de exemplu, ar fi fost de neconceput. Deci, escaladarea s-a dus într-o zonă care este aproape necontrolabilă. Și, din această perspectivă, nu ai cum să nu te aștepți la o reacție a Federației Ruse. Noi n-am văzut, până acum, cred eu, reacția Federației Ruse la cel atac ucrainean împotriva aerodromurilor. Am văzut doar operațiuni care au fost gândite înainte.mDar, deocamdată, răzbunarea n-a venit. Și răzbunarea a fost anunțată de președintele Putin în conversația cu Trump. A mai fost anunțată și de președintele Vladimir Putin însuși când spunea că trebuie să discutăm cu acești oameni care fac atacuri teroriste. Aluzie era la trenul care a fost bombardat, sau, mă rog, podul, și a căzut acel tren de pasageri, în care au murit foarte mulți oameni.”, susține analistul. Este lipsit de realism Dungaciu consideră că actuala fază a războiului depășește orice logică anterioară a discursului diplomatic. „Deci, din punctul ăsta, suntem într-o plină escaladare. Ideea că poți să epuizezi subiectul ăsta, repetând ce ai repetat, ce ai spus trei ani, mi se pare lipsit de… uitați-vă, aproape lipsit de realism, ca să nu zic lipsit de sens.”, a adăugat sociologul. Alexandra Anton a studiat Topografie și Cartografie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a absolvit cursurile de masterat în domeniul geomatică. În prezent, studiază Română-Spaniolă … vezi toate articolele