Când liliecii-vampir devin prieteni apropiați, încep să vorbească unul ca celălalt

cand-liliecii-vampir-devin-prieteni-apropiati,-incep-sa-vorbeasca-unul-ca-celalalt

Comportamentul de acest gen, care este des întâlnit la oameni, este valabil și-n lumea micilor, dar și marilor mamifere, potrivit Revistei Smithstonian. Uneori, când oamenii petrec suficient de mult timp împreună, încep să folosească același argou, aceleași inflexiuni vocale și același ton. Oamenii tind să repete expresiile celor din jur, în special ale oamenilor cu care au relații personale strânse. Acest timp de comportament se numește convergență vocală. Nu doar oamenii adoptă acest comportament, ci și necuvântătoarele. De exemplu, delfinii cu bot gros care au relații sociale strânse, precum mamele și puii lor, care își imită reciproc vocalizele. Elefanții din aceleași grupuri sociale scot, de asemenea, sunete similare. Și liliecii, în general, adoptă acest timp de comportament, iar un studiu publicat, anul trecut, în revista „Proceedings of the Royal Society B” arată că și liliecii-vampir scot sunete mai similare pe măsură ce se împrietenesc sau dezvoltă relații strânse alături de alții la fel ca ei. „Comunicarea vocală la lilieci este un aspect despre care nu știm prea multe”, spune ecologul comportamental care a condus studiul, Gerald G. Carter. „Dar știm că vedem doar vârful aisbergului, deoarece liliecii, în general, au o complexitate vocală uimitoare”, a declarat cercetătorul ce activează în cadrul Universității Princeton, al Institutului Medical Howard Hughes și al Institutului Smithsonian de Cercetări Tropicale. Cum îi ajută pe lilieci sunetele emise? Liliecii-vampir folosesc această complexitate vocală pentru a vâna și a se hrăni în fiecare noapte. În cadrul studiului, cercetătorii au adăpostit împreună 95 de lilieci-vampir comuni (Desmodus rotundus) care provin din zone diferite Timp de nouă ani, din 2011 până în 2019, experții au analizat aproape 700.000 de tipuri de vocalizații, adică tipuri de sunete de înaltă frecvență specifice acestor mici necuvântătoare. Pentru fiecare tip de sunet au studiat câte 35 de caracteristici acustice, iar savanții au ajuns la concluzia că sunetele scoase de aceștia au început să semene pe măsură ce „se împrieteneau”. Ei se împrietenesc împărțind hrana Cu toate acestea, simpla alăturare a lor nu este suficientă. Pentru a se împrieteni cu adevărat, ei trebuie să-și împartă hrana. Potrivit studiului, cu cât împărțeau mai multă hrană, cu atât liliecii-vampir deveneau mai apropiați, iar sunetele lor se asemănau tot mai mult. Pentru aceste mici mamifere, hrana este strâns legată de supraviețuire. Vampire bat!! Desmodus rotundus showed up last night in the farm where we were netting. Such a cool creepy behavior🩸🦇 pic.twitter.com/QKilS4EhT3 — Alexa Sadier (@aigverte) April 7, 2023 Ba mai mult, liliecii-vampir care se împrietenesc unii cu ceilalți ajung să folosească, ceea ce savanții numesc „apeluri de contact”, adică sunete scoase de cei care sunt singuri. Acest tip de vocalizații îi ajută să recunoască și să ia legătura cu „prietenii lor”. Liliecii-vampir se pot deplasa și la sol Liliecii-vampir trăiesc în regiunile tropicale și subtropicale ale Americii Latine, în America Centrală, dar și Mexic. Spre deosebire de liliecii obișnuiți întâlniți în Europa – care se hrănesc, în principal cu insecte și sunt vânători aerieni – liliacul-vampir se poate deplasa și la sol. Acesta poate merge, alerga și chiar sări pentru a-și surprinde prada. El se hrănește exclusiv cu sângele mamiferelor. Liliacul-vampir măsoară între 7 și 9 centimetri, și are o anvergură a aripilor de 35, până la 40 de centimetri. Are colți ascuțiți. Atunci când se hrănește, el face o mică incizie și linge sângele care curge. Saliva sa conține un anticoagulant care îi permite să continue să se hrănească. Spre deosebire de semenii lor europeni, liliecii-vampir au și termo-detecție. Aceștia își pot identifica prada în funcție de temperatura corpului, însă sunt capabili să folosească și ecolocația. Adică emit ultrasonice de înaltă frecvență care se reflectă de corpurile întâlnite și se întorc la aceștia, oferindu-le o hartă detaliată a împrejurimilor.

Băutura nelipsită din casele noastre: s-a răspândit la nivel global și a devenit un ritual social

bautura-nelipsita-din-casele-noastre:-s-a-raspandit-la-nivel-global-si-a-devenit-un-ritual-social

Licoarea magică își are originile în Etiopia și în Sudanul de Sud. O legendă populară este povestea lui Kaldi, un păstor etiopian care a observat că, după ce caprele sale mâncau anumite fructe, acestea nu mai puteau dormi. Îngrijorat, păstorul ar fi dus fructele unor călugări, care ar fi fost, potrivit legendei, cei care au descoperit beneficiile. Boabele de cafea, din care se prepară această populară băutură, nu sunt boabe în sens botanic. Ele sunt semințele fructului arborelui de cafea. Acesta este asemănător unei cireșe și este în mod obișnuit numit „cireașa de cafea”. In interiorul acestuia se găsesc câte două semnințe numite „boabe de cafea”. Fructele inițial, verzi, devin roșii atunci când se coc. După recoltare, pulpa fructului este îndepărtată, iar semințele sunt procesate, uscate și apoi prăjite. Culoarea verde-gălbuie a semințelor crude se transformă în maro în timpul prăjirii. „Vinul islamului” Ulterior, cafeaua, supranumită și „Vinul islamului”, s-a răspândit și în Yemen, care este considerată una dintre principalele țări unde s-a răspândit cultivarea arborilor de cafea, în jurul secolului al XV-lea. Băutura era consumată de practicanții sufismului, o dimensiune a Islamului, pentru a-i ajuta să rămână treji în timpul rugăciunilor nocturne. Din Yemen, cafeaua a devenit parte integrantă a lumii comerciale a Mării Roșii și a Oceanului Indian. Portul yemenit Mocha a devenit atât de strâns asociat cu acest comerț, încât numele său a intrat în vocabularul cafelei însăși. Portul era un important centru comercial care atrăgea negustori de pe coastele Asiei, Africii și Europei și care făcea legătura între cafeaua arabă și textile, mirodenii și fluxurile globale de argint, potrivit Editors Outlook.  Prin urmare, cafeaua nu a trecut direct de la un singur moment de „descoperire” la cafenelele moderne. Ea a trecut prin practica religioasă, viața domestică, comerțul regional și instituțiile sociale urbane înainte de a deveni o marfă la nivel mondial. Cafeaua a devenit un act social În multe societăți din întreaga lume, prepararea și servirea cafelei au devenit un act social. În țările arabe, cafeaua este un simbol al generozității și ospitalității, potrivit UNESCO. Obiceiul servirii cafelei include reguli specifice. Întâi sunt serviți bătrânii și oaspeții de seamă, iar cafeaua se toarnă cu mâna dreaptă, iar oaspeții pot semnala gazda că au suficientă cafea în cană agitând ușor ceașca. Primele cafenele au apărut în lumea islamică înainte de a deveni instituții renumite în orașele europene. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, cafenelele din orașe precum Istanbulul adunau negustori, meșteșugari, funcționari, artiști și alți locuitori ai orașului pentru conversații, jocuri, povestiri, muzică și schimbul de informații. Servirea cafelei este considerat un adevărat ritual cultural, iar cafeaua este o băutură atât de importantă încât este recunoscută și de UNESCO, nu numai în țările Arabe, cât și în Etiopia, dar și Turcia. Ziua de 1 octombrie a fost declarată de ONU Ziua Internațională a Cafelei. Rezoluția a fost adoptată la Adunarea Generală a ONU din 10 martie 2026.

Un castel din România, într-un top european alături de palatele Buckingham, Schönbrunn și Versailles

un-castel-din-romania,-intr-un-top-european-alaturi-de-palatele-buckingham,-schonbrunn-si-versailles

Clasamentul castelelor și palatelor pentru 2026 a fost realizat de TUI Musement și este prezentat de Euronews. Studiul arată că 94% dintre respondenți se declară interesați sau foarte interesați de experiențe legate de istorie, cultură și patrimoniu în timpul următoarei vacanțe. TUI Musement a analizat numărul de recenzii acumulate pe Google pentru 30 de castele și palate europene. Spania este țara cu cea mai mare reprezentare în clasament, cu șase obiective. Pe primul loc se află Castelul din Praga, care și-a păstrat poziția din clasamentul anterior. Obiectivul a acumulat aproximativ 199.000 de recenzii, cu 31% mai multe decât în 2023. Pe locul al doilea se află Palatul Buckingham din Londra, una dintre reședințele oficiale ale monarhiei britanice. Palatul Schönbrunn din Viena ocupă locul al treilea, după ce a urcat două poziții față de clasamentul din 2023. Palatul sărbătorește în acest an 30 de ani de la includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO. Locul al patrulea este ocupat de Palatul Versailles din Franța, fosta reședință a regilor francezi și unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice ale țării. Castelul Wawel din Cracovia se află pe locul cinci, după ce a coborât două poziții față de 2023. Fosta reședință și loc de încoronare a regilor Poloniei este una dintre principalele atracții culturale ale țării. Alhambra din Granada ocupă locul șase, iar Palatul Regal din Madrid este pe locul șapte. Palatul din capitala Spaniei a urcat o poziție, numărul recenziilor sale de pe Google crescând cu 47% față de 2023. Pe locul opt se află Turnul Londrei, iar Castelul Neuschwanstein din Bavaria ocupă poziția a noua. Castelul Bran completează astfel topul primelor 10 obiective. Cunoscut în întreaga lume și sub numele de „Castelul lui Dracula”, monumentul din Transilvania este singurul obiectiv din România prezent în top 10. Clasamentul TUI Musement reflectă popularitatea obiectivelor măsurată prin numărul de recenzii de pe Google, nu numărul efectiv de turiști și nici o evaluare a calității experienței oferite de fiecare castel sau palat. Top 10 castele și palate populare din Europa în 2026: 1. Castelul din Praga, Cehia 2. Palatul Buckingham, Regatul Unit 3. Palatul Schönbrunn, Austria 4. Palatul Versailles, Franța 5. Castelul Wawel, Polonia 6. Alhambra, Spania 7. Palatul Regal din Madrid, Spania 8. Turnul Londrei, Regatul Unit 9. Castelul Neuschwanstein, Germania 10. Castelul Bran, România.

Nicu Ștefănuță avertizează că Flancul Estic este tot mai expus atacurilor: În România, numai norocul a făcut să nu avem victime până acum

nicu-stefanuta-avertizeaza-ca-flancul-estic-este-tot-mai-expus-atacurilor:-in-romania,-numai-norocul-a-facut-sa-nu-avem-victime-pana-acum

Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a afirmat, duminică seară, că întregul Flanc Estic este sub atac, iar în această vară situația a fost mai gravă decât oricând. Europarlamentarul a spus că, în România, doar norocul a făcut ca până acum să nu existe victime. „O dronă rusească a lovit azi din plin un tren și un tir la 800 de metri de granița poloneză. Era trenul în care fusese Radek Sikorski, ministrul de externe polonez, cu o zi înainte. Cu câteva minute înainte, trecuseră Boris Johnson, fost prim ministru britanic, Carl Bildt, prim ministru suedez și un consilier al lui Merz, premier german. În Bulgaria, o a doua fabrică de muniție a explodat misterios, probabil ca urmare a unei acțiuni de subminare”, a scris, duminică seară, pe Facebook, Nicu Ștefănuță. Europarlamentarul a avertizat că atacurile afectează întregul Flanc Estic. „Tot Flancul Estic este sub atac, vara aceasta, mai mult decât oricând. În România, numai norocul a făcut să nu avem victime până acum”, a transmis Ștefănuță. Cum se pregătesc Finlanda și țările baltice Nicu Ștefănuță a făcut câteva precizări și despre măsurile luate de alte state pentru a face față unor eventuale amenințări. El a dat exemplul Finlandei, care are 55.000 de adăposturi antiaeriene. „În Finlanda, țară cu 55.000 de adăposturi antiaeriene, a avut loc un mare exercițiu de pregătire a populației. O simulare a vieții în adăpost. Finlanda lucrează de ani buni cu conceptul de reziliență a populației. Au 1 milion de rezerviști, toată lumea știe câte ceva despre apărare și protecție și vorbesc deschis despre asta”, a afirmat europarlamentarul. El a făcut referire și la situația celor trei state baltice, Lituania, Letonia și Estonia, despre care spune că se pregătesc de ani de zile pentru un posibil scenariu de ocupație rusească. „Cele 3 țări baltice, Lituania, Letonia, Estonia, sunt pregătite de ani buni unui scenariu de ocupație rusească. Atacuri hibride au săptămânal, de ani buni. Susțin la PE ca tot mai multă tehnologie și grupuri de luptă europene să fie prezente fizic pe frontul de est. Numai un efort comun european și NATO îl va face pe Putin să se gândească de două ori”, a transmis Ștefănuță. Critici pentru reacția din România Europarlamentarul a criticat și reacțiile venite din România referitor la apărarea țării în fața unei eventuale amenințări rusești. El a spus că aceste subiecte sunt atacate de persoane care se autointitulează „patrioți”. „În România, dacă vorbești de apărarea țării în fața Rusiei ești luat la țintă și tot felul de «patrioți» aruncă cu pietre în tine. Lumea o ia razna și noi ne pregătim de … liniște”, a mai transmis Nicu Ștefănuță.

Repornește motorul Europei? Germania se îndreaptă spre cea mai puternică creștere a PIB-ului din ultimii ani

reporneste-motorul-europei?-germania-se-indreapta-spre-cea-mai-puternica-crestere-a-pib-ului-din-ultimii-ani

Cea mai mare economie a Europei a crescut cu 0,3% în perioada aprilie-iunie, a anunțat marți Institutul Federal de Statistică al Germaniei. Estimarea inițială indica un avans de doar 0,2%, notează Financial Times. Și optimismul companiilor germane a crescut în august mai mult decât se anticipa. Indicele Ifo privind climatul de afaceri, urmărit îndeaproape de piețe, a urcat cu 2,1 puncte, până la 88,8, cel mai ridicat nivel din ultimul an. Economia Germaniei dă semne tot mai clare de revenire Germania este acum pe cale să înregistreze o creștere economică de 1,2% în acest an, față de numai 0,7% cât se estima anterior, potrivit lui Sebastian Dullien, director de cercetare al IMK, un institut de cercetare cu sediul la Berlin. Ar fi cea mai mare creștere din 2022, după care economia germană a intrat într-o perioadă îndelungată de stagnare, provocată parțial de criza prețurilor la energie declanșată de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Rezistența economiei germane vine în pofida temerilor că prețurile ridicate la petrol și gaze, alimentate de conflictul din Orientul Mijlociu, și nivelul foarte scăzut al Rinului ar putea afecta creșterea economică în acest an. „Înainte de revizuire, PIB-ul Germaniei de la începutul lui 2026 era încă cu aproape 1% sub nivelul maxim atins în 2022”, a scris Dullien într-o postare publicată după apariția celor mai recente date. Dullien a spus că, deși noua prognoză pentru 2026 nu este încă „grozavă”, Germania ar putea avea în acest an o creștere economică mai puternică decât alte mari economii din Europa de Vest, precum Franța, Regatul Unit sau Țările de Jos. Banca KfW și-a îmbunătățit, la rândul său, prognozele de creștere economică. Estimarea pentru 2026 a fost majorată cu 0,4 puncte procentuale, la 1,1%, iar cea pentru anul viitor cu 0,2 puncte procentuale, la 1,5%. „Există motive întemeiate să sperăm că producția industrială va începe să crească vizibil în timp”, a declarat Dirk Schumacher, economistul-șef al KfW.

Dacia Sandero a dat lovitura în Europa, în luna iulie.

dacia-sandero-a-dat-lovitura-in-europa,-in-luna-iulie.

Dacia Sandero dă o lovitură de teatru și își adjudecă din nou coroana de cea mai vândută mașină de pe continent în luna iulie. După o perioadă marcată de provocări și o scădere de 12,2% în prima jumătate a anului, modelul autohton a înregistrat 19.709 înmatriculări într-o singură lună, consolidându-și poziția de lider absolut. În contrapartidă directă, rivalul său cel mai periculos, Tesla Model Y, a suferit un eșec de proporții. SUV-ul electric american, care în primul semestru amenința prima poziție la o diferență de sub 2.500 de unități, a dispărut complet din clasamentul celor mai vândute 50 de mașini din Europa. Nume celebre, în cădere liberă Această prăbușire bruscă a celor de la Tesla întrerupe o dinamică spectaculoasă. Modelul american se afla pe val, înregistrând o creștere de 59% în primele șase luni ale anului, după ce în trecut escaladase de pe locul 20 direct pe podium. Datele din piață nu specifică dacă eliminarea din top este cauzată de blocaje logistice în livrări sau de o scădere bruscă a cererii pentru electrice. În timp ce majoritatea modelelor de referință din top au înregistrat scăderi substanțiale pe parcursul lunii iulie, două nume grele din industria germană au reușit să iasă în evidență prin performanțe solide. Este vorba despre Volkswagen Golf și Mercedes GLC, care au atras volume importante de cumpărători. Menținerea modelului VW Golf în eșalonul superior, pe poziția a patra, este cu atât mai remarcabilă cu cât mașina se află la doar doi ani distanță de o reînnoire completă a generației. Golful a reușit să depășească fratele mai mare, T-Roc, profitând de o contracție generală a concurenței. De asemenea, pe podiumul extins al vânzărilor din semestru s-a mai aflat și Renault Clio, în ciuda unui recul de aproape 12 procente, potrivit motorsactu.com. Nume celebre precum Peugeot 208 (în cădere liberă cu 9,2% și trei poziții pierdute), Volkswagen Tiguan, Peugeot 2008 sau Opel Corsa au închis plutonul pe minus. Singura excepție notabilă din Top 10, pe lângă revirimentul Dacia, a fost Toyota Yaris Cross, singurul model tradițional care a raportat o creștere ușoară de 1,1%. Această tendință clară arată că preferințele europenilor se mută masiv către noi referințe din piață, însă Dacia Sandero rămâne imbatabilă când vine vorba de raportul calitate-preț. Mișcarea strategică a francezilor Cum piața vehiculelor electrice din Europa a înregistrat o creștere masivă de 35%, absența unei versiuni 100% electrice în catalogul Sandero putea deveni un punct vulnerabil. Pentru a compensa acest handicap, constructorul de la Mioveni mizează totul pe o mutare strategică, introducerea noii versiuni Sandero Hybrid 155. Acest motor hibrid de ultimă generație are misiunea de a atrage clienții eco-conștienți și de a menține modelul autohton în topul preferințelor, contracarând asaltul rivalilor hibrizi din Japonia sau Germania.

Rusia ar fi declanșat un nou val de atacuri asupra fabricilor de armament din Europa. Kremlinul testează limitele NATO

rusia-ar-fi-declansat-un-nou-val-de-atacuri-asupra-fabricilor-de-armament-din-europa.-kremlinul-testeaza-limitele-nato

Potrivit evaluărilor serviciilor de informații, atacurile sunt concepute astfel încât să producă pagube și să afecteze lanțurile de aprovizionare militară ale Ucrainei, fără a ajunge la un nivel care să determine activarea Articolului 5 al NATO, clauza privind apărarea colectivă, scrie The Telegraph. Cel mai recent caz a avut loc în Estonia, unde o clădire aparținând companiei Milrem Robotics, cu sediul la Tallinn, a fost incendiată pe 15 august. Compania produce vehicule terestre fără pilot și furnizează echipamente militare Ucrainei. Trei cetățeni letoni au fost reținuți în Letonia în legătură cu suspiciunea de incendiere. Autoritățile estoniene investighează inclusiv posibilitatea ca incidentul să fi fost un act de sabotaj și să existe o implicare a Rusiei. Cazul din Estonia face parte dintr-un tipar mai amplu de atacuri suspectate sau confirmate asupra infrastructurii și companiilor care sprijină capacitatea militară a Ucrainei în state NATO. Un oficial NATO a declarat că Rusia și-a intensificat în ultimii ani campaniile de destabilizare împotriva statelor membre prin atacuri cibernetice, tentative de asasinat și acte de sabotaj. Rusia ar folosi grupări infracționale pentru atacuri în Europa Potrivit unei evaluări occidentale, serviciul rus de informații militare GRU ar fi schimbat parțial modul în care desfășoară astfel de operațiuni. În loc să trimită agenți direct în țările vizate, serviciul ar recruta intermediari din mediul infracțional. Șeful serviciului de securitate de stat din Letonia, Normunds Mežviets, afirma anterior că agenții GRU nu sunt văzuți în mod obișnuit călătorind fizic în țările baltice. Potrivit acestuia, agenții ruși ar rămâne în Rusia și ar recruta persoane din grupări criminale prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Intermediarii ar transmite ulterior ordinele unor persoane din țara vizată, care ar fi plătite inclusiv în criptomonede. Această metodă ar permite Moscovei să păstreze negarea plauzibilă și să facă mai dificilă atribuirea directă a atacurilor către Rusia. Rusia și fabricile de armament din Bulgaria, Italia și Cehia În luna august au fost raportate și alte incidente la fabrici europene de armament. Pe 10 august, o explozie puternică a avut loc la o fabrică aparținând EMCO, unul dintre cei mai mari producători privați de armament din Bulgaria. Compania produce, printre altele, muniție de artilerie de 155 mm destinată Ucrainei. Incendiul inițial ar fi pornit de la un camion parcat în apropierea unui depozit. Trei zile mai târziu, o explozie a avut loc la fabrica KNDS Ammo Italy din Colleferro, în apropiere de Roma. În acest caz, autoritățile au indicat un incendiu izbucnit într-o unitate de procesare a prafului de pușcă, fără ca o cauză să fi fost stabilită imediat. În Cehia, un incendiu a afectat aproape în totalitate o fabrică ce produce drone și sisteme optice termice pentru Ucraina. Patru persoane au fost reținute în cadrul unei anchete privind o posibilă implicare rusă. Lituania a pus, de asemenea, sub acuzare șase persoane pentru o tentativă de incendiere a unei fabrici care furnizează Ucrainei echipamente de scanare a undelor radio. Rusia ar încerca să provoace diviziuni în NATO Serviciile occidentale consideră că operațiunile de sabotaj au și o componentă politică. Atacurile ar putea testa modul în care reacționează statele NATO și ar urmări să creeze diferențe de poziție între membrii alianței. Țările din estul NATO, în special statele baltice și Polonia, au adoptat o poziție fermă față de Rusia și au cerut în repetate rânduri o reacție mai dură la acțiunile Moscovei. În schimb, unele state occidentale sunt mai prudente în atribuirea publică a incidentelor Rusiei, din cauza riscului de escaladare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat în repetate rânduri că presupusele operațiuni de sabotaj rusești sunt „nesăbuite și periculoase” și a susținut necesitatea unui răspuns „clar, rapid și decisiv”. Un oficial NATO a transmis că alianța își consolidează reziliența și își dezvoltă instrumentele pentru contracararea acțiunilor hibride, inclusiv a activităților desfășurate prin intermediari. În lipsa unor canale diplomatice eficiente între Moscova și capitalele occidentale, fiecare nou incident de sabotaj poate deveni o nouă probă pentru capacitatea NATO de a descuraja Rusia fără ca tensiunile să escaladeze într-un conflict direct.

Kanye West va susține concerte în Rusia. Artistul, refuzat de Europa, stârnește controverse

kanye-west-va-sustine-concerte-in-rusia.-artistul,-refuzat-de-europa,-starneste-controverse

Concertele au fost programate în această toamnă pe un stadion din Sankt Petersburg. Acestea vor fi de mare amploare, potrivit anunțului dat, luni, de organizatori, citat de New York Times.  Vor fi primele concerte susținute de un artist occidental în Rusia, încă de la începutul Invaziei din Ucraina în februarie 2022. Acestea sunt programate să aibă loc în 20 și 11 octombrie la Gazprom Arena, care este și cel mai mare stadion din Sankt Petersburg. În ultimii ani, artistul afro-american a devenit cunoscut mai mult pentru declarațiile sale antisemite și neo-naziste, decât pentru muzica sa, afirmă sursa citată. Concertele lui „Ye” din Sankt Petersburg ar putea stârni reacții negative. În Rusia, mulți activiști conservatori susțin că țara ar trebui să renunțe la ultimele vestigii ale culturii occidentale. Parlamentarul conservator rus, Vitaly Milonov, a sugerat ca rapperul să interpreteze cântece tradiționale rusești pentru a se integra. „Poate că după asta își va înceta comportamentul dezgustător și va deveni o persoană normală”, a declarat Milonov într-un videoclip. Fanii, entuziasmați de concerte Totuși, concertele au stârnit un val de entuziasm printre fani.  Aproape toate biletele cele mai scumpe, cu prețuri de peste 1.850 de dolari, s-au epuizat în câteva ore de la anunțul de luni, potrivit site-ului concertelor. Biletele cele mai ieftine, la un preț de aproximativ 105 dolari, s-au epuizat până seara în Rusia. Yunis Teimurkhanly, proprietarul unuia dintre cele mai importante hoteluri din Sankt Petersburg, a declarat că a avut: „o explozie de rezervări, apeluri și mesaje” după anunțarea concertelor, potrivit unui anunț dat pe Telegram. Puțini artiști occidentali au mai concertat în Rusia după începerea războiului După începutul invaziei în Ucraina, rapperi americani au renunțat să mai organizeze concerte în Rusia. Totuși, în ciuda sancțiunilor occidentale, artiști precum Tyga și DaBaby au cântat în Rusia anul trecut, iar Jason Derulo a susținut în această vară un concert acolo. Deși zvonuri privind concertele lui „Ye” în Rusia există de ceva vreme, în 2024, rapperul a participat la aniversarea unui designer de modă rus. Kanye, interzis în Europa În ultimele luni, Ye a încercat să susțină un turneu în Europa, însă concertele sale au fost refuzate în mai multe țări, din cauza declarațiilor sale antisemite și pro-naziste. În aprilie, guvernul britanic a anunțat că îi interzice lui Ye intrarea în țară pentru a fi cap de afiș la un festival important din Londra, afirmând că prezența sa „nu ar fi în interesul public”. De atunci, concertele sale din Franța, Italia și Polonia au fost anulate pe fondul unor reacții similare, deși rapperul a susținut concerte de amploare în Olanda, Turcia și Albania, ilustrând atitudini diferite față de libertatea de exprimare în Europa.

Bloomberg: SUA evaluează loialitatea aliaților NATO față de politicile lui Trump înainte de reducerea prezenței militare în Europa

bloomberg:-sua-evalueaza-loialitatea-aliatilor-nato-fata-de-politicile-lui-trump-inainte-de-reducerea-prezentei-militare-in-europa

Într-un document trimis recent statelor membre NATO și consultat de Bloomberg, Statele Unite adresează o serie de întrebări pentru a evalua în ce măsură aliații susțin politica administrației Trump. Printre acestea se numără dacă țara respectivă a susținut „în mod public” politica externă a SUA și ce „restricții” a impus folosirii bazelor sale de către armata americană. Documentul urmărește și să afle dacă statele NATO cumpără echipamente de la companii americane din industria de apărare. De asemenea, aliații sunt întrebați dacă s-au opus public unor reglementări care „împiedică” acordarea de contracte firmelor din SUA. Una dintre întrebări este: „A demonstrat țara că se aliniază abordării americane «puternică, clară și discretă»?”, formulare care face trimitere la o expresie folosită de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. Mai mulți aliați sunt nemulțumiți de demers și îl văd drept o încercare de a-i determina să se alinieze ideologic cu Washingtonul în schimbul protecției oferite de SUA, afirmă surse citate de Bloomberg. SUA își reevaluează prezența militară în Europa O eventuală condiționare a angajamentelor de securitate ale SUA de un asemenea grad de loialitate ar putea schimba profund relația transatlantică construită după Al Doilea Război Mondial. Aceasta s-a bazat timp de decenii pe garanțiile militare americane, chiar și atunci când între Washington și aliații europeni au existat divergențe politice. Administrația Trump a încercat deja să sprijine forțe de dreapta din țări precum Germania și Ungaria și a promis trupe suplimentare după victoria candidatului preferat la alegerile prezidențiale din Polonia. Chestionarul a fost transmis la câteva săptămâni după ce administrația Trump a început o evaluare de șase luni a prezenței militare americane în Europa, care ar urma să se încheie până în decembrie. Aliații NATO se așteaptă ca procesul să ducă la reduceri importante ale sprijinului american, inclusiv ale numărului de militari staționați în Europa și ale mijloacelor militare pe care SUA le-ar putea trimite în cazul unui atac. Divergențe între Washington și aliații NATO Chestionarul face referire indirectă la mai multe subiecte care au provocat divergențe între Washington și aliații săi din NATO, printre care atacurile americane asupra Iranului, operațiunea de capturare a liderului venezuelean Nicolas Maduro și intenția unor state europene de a acorda mai multe contracte din domeniul apărării companiilor din Europa. Documentul a fost transmis inițial ambasadelor statelor NATO la Washington, iar în această săptămână a ajuns și la sediul Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles. SUA urmează să se întâlnească cu aliații NATO la Bruxelles, spre sfârșitul acestei luni, pentru a discuta evaluarea. Procesul ar putea duce la o nouă reducere a prezenței militare americane în Europa. SUA au anunțat deja retragerea a 5.000 de militari din Germania și redistribuirea altor forțe fără ca acestea să fie înlocuite. Trump a promis însă trimiterea unor trupe suplimentare în Polonia, după alegerea lui Karol Nawrocki în funcția de președinte.

Din Portugalia până aproape de Cercul Polar, cu trenul. Noua legătură Finlanda-Suedia face posibil un traseu de circa 5.000 km

din-portugalia-pana-aproape-de-cercul-polar,-cu-trenul-noua-legatura-finlanda-suedia-face-posibil-un-traseu-de-circa-5.000-km

Primul tren al noului serviciu a plecat luni, puțin după ora locală 05:00, din orașul Oulu, situat pe coasta Finlandei, cu destinația Haparanda, în Suedia, relatează BBC. După traversarea râului Torne și a frontierei dintre cele două state nordice, garnitura a fost întâmpinată în gara din Haparanda de localnici care purtau steaguri finlandeze și suedeze. Serviciile feroviare de pasageri pe această rută au fost suspendate în perioada cuprinsă între sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, pe fondul numărului redus de călători și al incompatibilităților tehnice dintre infrastructurile feroviare. Una dintre principalele dificultăți este ecartamentul diferit. Finlanda utilizează un ecartament mai lat decât standardul european, moștenire a perioadei în care teritoriul finlandez făcea parte din Imperiul Rus. Autoritățile finlandeze au început însă procesul de adaptare a infrastructurii la standardele europene. Două curse pe zi între Oulu și Haparanda Noua legătură va funcționa de două ori pe zi, iar călătoria dintre Oulu și Haparanda durează aproximativ 100 de minute. Pasagerii care vor să-și continue drumul spre sudul Suediei trebuie să schimbe trenul la Haparanda, însă redeschiderea conexiunii transfrontaliere creează posibilitatea unor călătorii feroviare mult mai lungi prin Europa. Una dintre acestea ar putea ajunge la aproximativ 5.000 de kilometri: din regiunea Algarve, în sudul Portugaliei, până la Kolari, cea mai nordică gară pentru trenuri de pasageri din Finlanda. Potrivit BBC, acesta ar putea fi cel mai lung traseu feroviar realizabil în Europa. Noua conexiune face posibilă și o călătorie de aproximativ 24 de ore între Helsinki și Stockholm, cu schimbările necesare de tren pe parcurs. Finlanda mizează pe revenirea călătoriilor cu trenul în Europa Reluarea serviciului este prezentată de autoritățile finlandeze și ca un semn al intensificării cooperării dintre Finlanda și Suedia. Elisa Markula, directoarea generală a operatorului feroviar de stat finlandez VR, a declarat pentru AFP că transportul feroviar traversează o perioadă de relansare în Europa, tendință observată și în Finlanda, unde numărul pasagerilor este în creștere. Noua rută apare astfel într-un context în care transportul cu trenul câștigă din nou teren în Europa, inclusiv ca alternativă la deplasările aeriene pe distanțe medii și lungi.