MAE l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Iranului la București. Ce explicații i s-au cerut iranianului

Convocarea a fost făcută marți. „Din dispoziția ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, însărcinatul cu afaceri a.i. al Republicii Islamice Iran la București, Javad Karimi, a fost convocat astăzi, 3 martie 2026, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, pentru a i se prezenta îngrijorările profunde ale României în legătură cu conduita Republicii Islamice Iran în contextul actualei crize din regiunea extinsă a Orientului Mijlociu”, a anunțat MAE. Partea română a transmis „protestul ferm al României față de atacurile militare ale regimului de la Teheran asupra statelor din Orientul Mijlociu, precum și față de evoluțiile recente din Cipru, subliniind impactul profund negativ asupra securității și stabilității regionale, inclusiv asupra securității maritime”. Partea română și-a manifestat solidaritatea cu statele atacate de Iran. „România face un apel ferm pentru dezescaladarea urgentă a tensiunilor și pentru protecția civililor, fiind subliniată prioritatea pe care România o acordă siguranței propriilor cetățeni aflați în zona de conflict. Partea română a transmis preocuparea profundă pentru încălcarea suveranității statelor din regiune care au fost ținta atacurilor nediscriminatorii ale Iranului și deplina solidaritate a României cu aceste țări. În același timp, a fost transmisă solicitarea constantă a României și a partenerilor europeni ca Iranul să acționeze responsabil în privința programului nuclear și a celui de rachete balistice și să se abțină de la activități destabilizatoare în regiune”, a precizat MAE.
Noul ambasador SUA în România s-a întâlnit cu Nicușor Dan. El și-a prezentat scrisoarea de acreditare

UPDATE Potrivit Ambasadei SUA, în cadrul întâlnirii, ambasadorul Nirenberg a evocat onoarea de a reprezenta Statele Unite în România și a reafirmat angajamentul față de consolidarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite și România. „De aproape 30 de ani, țările noastre colaborează îndeaproape în domeniile apărării, securității, informațiilor, aplicării legii și cooperării economice, pe baza intereselor comune și a angajamentului față de statul de drept. În contextul în care SUA sărbătoresc Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a independenței americane, ambasadorul a subliniat principiile durabile ale libertății, respectului pentru drepturile fundamentale și suveranității care unesc poporul american și cel român. Acesta a evidențiat, de asemenea, rolul important al României ca lider regional în domeniul securității energetice și cooperarea tot mai strânsă dintre SUA și România în domeniul energiei nucleare civile și în cadrul altor proiecte energetice strategice”, au transmis reprezentanții ambasadei americane. „Pe măsură ce administrația Trump depune eforturi pentru a face America mai sigură, mai puternică și mai prosperă, ne dorim să consolidăm relația noastră puternică, interesele comune și prietenia durabilă”, a declarat ambasadorul Nirenberg. Știrea inițială: Noul ambasador SUA în România, Darryl Nirenberg, și-a prezentat marți, la Palatul Cotroceni, scrisoarea de acreditare, în fața președintelui Nicușor Dan. Procedura marchează începutul oficial al mandatului său în România și începutul activității în calitate de reprezentant al Departamentului de Stat al SUA la București. Nirenberg este avocat și un republican apropiat de președintele SUA, Donald Trump, care l-a decris drept. „un luptător neobosit pentru agenda America First”. Numirea sa în postul de la București a fost confirmată de Senatul american în decembrie 2025. Darryl Nirenberg a depus jurământul ca ambasador al Statelor Unite în România la sfârșitul lunii februarie. Ceremonia de prezentare a scrisorilor de acreditare este cea în care ambasadorii străini își formalizează statutul de reprezentanți ai statului lor în fața autorităților române, un gest protocolar esențial în diplomația internațională.
Alertă anvelope de iarnă în București. Amenzi speciale pentru șoferii care nu-și echipează mașinile pentru viscolul de azi și mâine

Din cauza ninsorilor și viscolului anunțate între 17 și 18 februarie, polițiștii rutieri vor acționa în tot Bucureștiul pentru a fluidiza traficul și a preveni accidentele. Șoferii care nu își echipează corespunzător mașinile pentru iarnă riscă amenzi între 1.822 și 4.050 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare, preia A3CNN. Având în vedere avertizarea meteorologică de cod portocaliu pentru Municipiul București, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, în perioada 17.02.2026, ora 20:00 – 18.02.2026 ora 12:00, în scopul deplasării în condiții de siguranță, polițiștii rutieri, împreună cu autoritățile locale, se deplasează în toate zonele municipiului București, iar acolo unde vor fi constatate condiții dificile de deplasare, se va interveni pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație. Totodată, polițiștii Brigăzii Rutiere vor sprijini conducătorii auto pentru o deplasare în siguranță, intervenind pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea blocajelor. Toate activitățile sunt desfășurate în colaborare cu instituțiile abilitate, acțiunile fiind coordonate și adaptate permanent situației din teren. Brigada Rutieră recomandă conducătorilor auto: să evite deplasările pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă drumul este absolut necesar, să se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă și să-și pregătească autovehiculul pentru călătorie; să sporească antenția și concentrarea la volan; să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere; să mențină o distanță de siguranță suficientă pentru a putea frâna în mod corespunzător;să oprească ori să staționeze doar în locurile special amenajate;să evite manevrele riscante (frânarea bruscă, schimbarea bruscă a direcției de mers și depășirile repetate) întrucât riscul de derapaj crește pe un carosabil alunecos; să asigure o bună vizibilitate prin curățarea parbrizului, oglinzilor, a geamurilor laterale și a lunetei; să verifice dacă funcționează în parametrii optimi sistemul de iluminare și semnalizare, instalația de climatizare și stergătoarele; să respecte semnalele și indicațiile poliţiştilor rutieri aflați în trafic pentru siguranța circulației rutiere; să poarte centura de siguranță, atât pentru protecția proprie, cât și a pasagerilor transportați. Pietonilor le recomandăm să se deplaseze doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile marcate și semnalizate corespunzător, la culoarea verde a semaforului electric, numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către conducătorii auto. Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. În cazul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone sau cele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, există obligația echipării cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune ori montării pe aceste roți a lanțurilor/echipamentelor antiderapante certificate. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amendă cuprinsă între 9 și 20 de puncte amendă (1822,5-4050 lei). În afară de sancționarea cu amendă, se reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație. Recomandarea autorului: Cod portocaliu de viscol și ninsori abundente în Capitală și 12 județe. Cât de mare va fi stratul de zăpadă. Prognoza de ultimă oră a meteorologilor ANM, în exclusivitate pentru Gândul
Detaliul tehnic care ar fi provocat teribilul accident al suporterilor PAOK Salonic. Sistemul Lane Assist ar fi blocat volanul microbuzului

Un detaliu tehnic ar putea schimba direcția anchetei în cazul accidentului rutier mortal în care au fost implicați suporteri ai PAOK, produs în vestul României, publică Stiripe surse.ro. Potrivit unei dezvăluiri apărute în Grecia, unul dintre supraviețuitori a vorbit despre un posibil blocaj al direcției în timpul unei depășiri, înainte ca autovehiculul să părăsească carosabilul. Microbuzul în care se aflau suporterii lui PAOK a intrat într-o depășire și s-au ciocnit frontal de un TIR care venea din sens opus. Vizibil șocat, medicul Dimitris Koukoulas a declarat că unul dintre răniți i-a spus că volanul s-a blocat în timpul depășirii din cauza sistemului lane assist. „Volanul s-a blocat în timpul depășirii din cauza lane assistant”, ar fi spus unul dintre suporterii PAOK răniți despre accidentul rutier mortal din România medicului grec care s-a aflat la fața locului, după cum acesta a dezvăluit într-un interviu acordat ERT. Ce este sistemul Lane Assist Lane Assist este un sistem de asistență pentru șofer conceput să prevină părăsirea accidentală a benzii de rulare. Acesta folosește o cameră video montată de obicei în zona oglinzii retrovizoare pentru a monitoriza marcajele de pe drum. Sistemul funcționează în două moduri principale: Pasiv (Lane Departure Warning): Te avertizează prin semnale sonore, vizuale sau vibrații în volan dacă mașina se apropie prea mult de linia de demarcare fără ca tu să fi semnalizat. Activ (Lane Keep Assist): Dacă nu reacționezi la avertizări, sistemul intervine direct asupra direcției (sau uneori asupra frânelor) pentru a readuce mașina în centrul benzii. Ultimul meci Victimele accidentului grav produs marți în Timiș, soldat cu șapte morți și trei răniți, erau suporteri ai echipei PAOK Salonic, scrie presa din Grecia. Vehiculul, care transporta 10 pasageri, plecase din Grecia și se îndrepta spre Franța, unde suporterii intenționau să asiste joi la meciul din Europa League dintre PAOK și Lyon, potrivit ekathimerini.com. Recomandarea autorului: Tragedia din Timiș. Mărturia cutremurătoare a șoferului polonez din TIR-ul lovit de microbuz: „În 34 de ani de carieră n-am văzut așa ceva”
Un portavion francez a plecat într-o misiune în Atlantic. Ruta nu a fost dezvăluită

Portavionul Charles de Gaulle a plecat marți de la baza navală din Toulon, Franța, potrivit Le Figaro. Ministerul Forțelor Armate nu a specificat destinația navei amiral a Franței. Totuși, sursele au spus pentru AFP că portavionul și grupul său de atac se îndreaptă către Atlanticul de Nord. „Grupul de atac al portavioanelor (CSG) a plecat de la baza navală din Toulon pentru a participa la Orion 26, un exercițiu comun de mare amploare. Exercițiul se va desfășura în următoarele săptămâni în zona Atlanticului, un spațiu strategic de manevră pentru apărarea intereselor europene, și va reuni forțele franceze alături de aliații și partenerii lor regionali”, a transmis Ministerul Forțelor Armate într-un comunicat de presă. Misiunea portavionului începe într-o perioadă tensionată provocată de pretențiile președintelui american Donald Trump asupra Groenlandei. Insula se află în apropierea locului în care ar putea avea loc exercițiul militar. De asemenea, în zonă acționează frecvent numeroase submarine rusești Grupul de atac trimis în Atlantic include portavionul și aeronavele sale, dar și diverse nave de escortă și sprijin, cum ar fi o fregată cu echipamente de apărare aeriană, o navă de aprovizionare și un submarin.
Ziua Culturii 2026: unde mergi gratuit la muzeu, teatru și concert

Evenimentele dedicate Zilei Culturii Naționale au loc atât în București, cât și în orașe din întreaga țară, în spațiile și prin programele instituțiilor publice de cultură din subordinea Ministerului Culturii. În București Biblioteca Națională a României propune expoziția „Expresii ale portului tradițional de pe teritoriul României în lucrări de grafică din colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale a României”, o incursiune în splendoarea și diversitatea vestimentației tradiționale, redată în 70 de desene și acuarele din colecțiile speciale. Tot aici are loc conferința cu ateliere „Genealogie și practici culturale” (joi, 15 ianuarie 2026, 14:00–16:10, Sala Mircea Eliade; intrare liberă în limita locurilor disponibile), cu invitați din zone diferite ale culturii – Maia Morgenstern, Filip Florian, Radu Tudorancea și Gabriela Petre. Evenimentul include ateliere dedicate, inclusiv unul construit în jurul fotografiilor de familie (publicul este invitat să participe cu câte o fotografie), iar în timpul întâlnirii vor rula 43 de fotografii din Biblioteca Digitală a BNaR, informeză Ministerul Culturii. Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC) invită publicul la un tur ghidat al expoziției „Răsucirea. Triumful provinciei, amurgul imperiilor” (15 ianuarie, 17:30, la parter), alături de curatorul expoziției, Călin Dan, urmat de un DJ set în cafeneaua muzeului (18:30) cu Zadiel. Participarea este gratuită, fără rezervare, iar pentru acest eveniment este permis accesul cu automobilul în curtea Palatului Parlamentului. Ce evenimente gratuite te așteaptă de Ziua Culturii Naționale în București și în țară La Muzeul Național al Țăranului Român, Ziua Culturii Naționale se trăiește în mai multe registre: de la educație muzeală la artă contemporană, de la retrospectivă la film. Publicul este așteptat la workshopul „IA cu povești” (15 ianuarie, 15:00, Sala Irina Nicolau), în cadrul expoziției „Din Bihor la New York”, cu artistul Dorin Negrău și dr. Simona Bala. În aceeași zi au loc vernisajele expozițiilor „In memoriam Corneliu Vasilescu” (17:00, Sala Tancred Bănățeanu) și „Between I and we” (18:00, Sala Media), acesta din urmă fiind însoțit de un program artistic cu soprana Alexandra Tănase (pian: Andra Demidov), Berechet Sisters Band și un performance de dans semnat de Elena Mihaela Zamfirescu. Seara se încheie la Cinema Muzeul Țăranului cu proiecția filmului „Moartea domnului Lăzărescu” (20:00), urmată de Q&A cu echipa filmului. Expoziția „8” La Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, ziua de 15 ianuarie este dedicată întâlnirii dintre știință, natură și cultură: intrare gratuită la expoziția permanentă și la expoziția „8”, iar publicul poate observa aproximativ 80 de specii de tarantule vii. Pentru familii, elevi și cadre didactice, muzeul propune un treasure hunt – „Poezia Naturii” – inspirat de versurile lui Mihai Eminescu (program 10:00–18:00, ultima intrare 17:00). La Muzeul Național de Istorie a României, publicul are acces gratuit și poate vedea, în premieră, un album cu manuscrise ale poetului Vasile Alecsandri, alături de expozițiile permanente (Copia Columnei lui Traian, Tezaurul Istoric, Lapidarium) și de expozițiile temporare: „Dușmance ale poporului”, „RE – MNIR: 50 de ani de Restaurare”, „Capodopere…”, „Ion Dumitrana – Machetator și gravor”, „… la îndeMână.” Spectacole, expoziții și concerte gratuite: programul complet de Ziua Culturii Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi invită publicul pe 15 ianuarie 2026 la vizitare gratuită și la descoperirea expoziției temporare „Zoom in. Zoom out. România în hărți”, curatoriată de Elena Păunoiu și Ioana Zamfir, care propune o călătorie vizuală prin reprezentări cartografice ale teritoriului românesc, între perspectivă de ansamblu și detaliu. La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, publicul este invitat la programul „Dor de Eminescu… 176 de ani de la nașterea marelui poet” (de la 11:00), cu momente din lirica eminesciană, recitaluri vocale și instrumentale și participarea unor artiști și elevi din instituții de profil. Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) organizează pe 16 ianuarie, ora 18:00, la Cărturești, dezbaterea „Consumul cultural & lectura: unde suntem și încotro ne îndreptăm”. Meșterul Manole Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” organizează două evenimente: Gala premiilor MUSICRIT, ediția a IV-a (14 ianuarie, ora 19:00, Ateneul Român), în parteneriat cu Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România; concertul „Ziua Culturii Naționale” la Palatul Tinerimea Română (15 ianuarie, ora 18:00), susținut de Cvartetul ARCADIA și Corul de cameră PRELUDIU – Voicu Enăchescu. Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” prezintă, pe 15 ianuarie, de la ora 19:00, opera rock „Meșterul Manole”, o producție care îmbină folclorul autentic românesc cu vibrația muzicii rock. Teatrul Muzical Ambasadorii organizează, pe 15 ianuarie 2026, ora 10:00, spectacolul „Harap Alb” (adaptare Ion Creangă), la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor. Două spectacole românești la Teatrul Național „I.L. Caragiale” Teatrul Național „I.L. Caragiale” propune în seara de 15 ianuarie, de la ora 19:00, două spectacole românești „de autor”: „Moroi și păpădii”, text și regie Gavril Pătru (Sala Pictură); „Exil”, text și regie Alexandra Badea (Sala „Ion Caramitru”). Spectatorii de la „Exil” vor putea urmări în foaier un montaj video cu versuri eminesciene în interpretarea unor mari actori ai Teatrului Național. Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Teatrului sau online, pe bilet.ro. Tot la TNB: vizite ghidate gratuite la Muzeul TNB (12:00 și 14:00) pentru expoziția „REGINA MARIA LA TEATRU” (acces cu bilet gratuit, în limita locurilor disponibile), tururi ghidate gratuite ale teatrului (13:00, 15:00 și 17:00) și, începând cu ora 17:00, proiecții luminoase pe turnul scenei cu portretele unor personalități ale culturii române. Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” marchează Ziua Culturii Naționale 2026 prin două evenimente: evenimentul expozițional „Marin Constantin 100”, găzduit de instituțiile culturale române din Madrid (ICR Madrid și Ambasada României în Regatul Spaniei); lansarea celui mai recent videoclip din programul „Muzică contemporană românească în spații antice universale” – episodul V, filmat la Teatrul Roman din Mérida: „Mérida – Efemeride”, în interpretarea Corului Madrigal, pe baza piesei „Efemeride” de Anatol Vieru, în regia lui Emil Pantelimon. În același timp, în toată țara, în cadrul Programului Național Cantus Mundi, corurile de copii vor susține recitaluri dedicate Zilei Culturii Naționale. În țară La Iași, Complexul Muzeal Moldova organizează expozițiile „Pictora” (14 ianuarie – 13 februarie, Muzeul de Artă – Palatul Culturii) și „The Human Condition” (16 ianuarie – 15 februarie, Muzeul Unirii), precum și atelierele de scriere creativă „Eminescu peste generații” (14–18 ianuarie, Palatul
Un Pol suveranist s-a constituit în Parlamentul României. Cine face parte, cine a refuzat

Grupul parlamentar PACE Întâi România anunță constituirea, împreună cu Alianța pentru Unirea Românilor, a Polului suveranist din Parlament. Potrivit inițiatorilor, este „o formulă de cooperare parlamentară menită să consolideze opoziția politică și să ofere o alternativă coerentă la actuala guvernare.” Decizia constituirii acestui Pol suveranist este „fundamentată pe convergența unor poziții politice esențiale privind suveranitatea decizională, respectarea interesului național și necesitatea unei opoziții funcționale, capabile să acționeze coordonat în Parlament, nu doar declarativ.” În baza acestui acord de colaborare, cele două grupuri parlamentare vor acționa unitar pentru semnarea și susținerea comună a moțiunilor simple și a moțiunilor de cenzură, pentru inițierea de proiecte legislative și pachete de legi prin grupuri de lucru comune și pentru coordonarea pozițiilor politice pe ordinea de zi a Parlamentului, inclusiv pe voturile esențiale din plen și din comisii. Polul suveranist vrea să-l suspende pe Nicușor Dan Primul demers al noului pol vizează suspendarea președintelui României, Nicușor Dan. „Un prim rezultat concret al acestei cooperări este demersul constituțional privind suspendarea președintelui. În acest moment, Polul suveranist a reușit să strângă aproximativ 120 de semnături, iar procesul de colectare va continua până la începutul sesiunii parlamentare din februarie 2026, cu respectarea strictă a procedurilor și termenelor prevăzute de Constituție. Acest demers nu este unul simbolic și nici unul grăbit. El reflectă o evaluare politică și instituțională a modului în care au fost exercitate atribuțiile prezidențiale și a efectelor acestora asupra echilibrului puterilor în stat și asupra interesului public”, au transmis reprezentanții PACE Întâi România. În paralel, colaborarea dintre PACE Întâi România și AUR va fi extinsă treptat în plan politic, dincolo de activitatea parlamentară. Obiectivul este „construirea unei rețele de cooperare la nivel național și județean, care să permită formularea unor poziții comune, consistente și articulate împotriva actualei coaliții de guvernare și a politicilor promovate de Guvernul Bolojan.”
Un astrofizician de la Harvard susține că o navă de luptă extraterestră se apropie vineri de Pământ

Profesorul Avi Loeb, un astrofizician de la Universitatea Harvard, a stârnit o dezbatere aprinsă avertizând că nu poate exclude posibilitatea ca extratereștrii să ne viziteze, potrivit Sky News. Obiectul misterios despre care omul de știință susține că ar putea fi o navă de luptă extraterestră va ajunge vineri în cel mai apropiat punct de Pământ. Navă extraterestră cu intenții necunoscute Obiectul, cunoscut sub numele de 3i/ATLAS, va trece cu o viteză de 209.000 km/h, la o distanță de 270 de milioane de kilometri, aproximativ de două ori mai departe decât soarele. Declarația șocantă a fost făcută deși există un consens aproape deplin în rândul astronomilor asupra faptului că obiectul este o cometă din afara sistemului nostru solar. Profesorul Avi Loeb a declarat pentru Sky News că omenirea ar trebui să fie în alertă maximă pentru ceea ce ar putea fi un eveniment cu consecințe majore. „Tehnologia extraterestră reprezintă o potențială amenințare, deoarece atunci când mergi la o întâlnire pe nevăzute de proporții interstelare, nu știi niciodată dacă ai un vizitator prietenos ca partener de întâlnire sau un criminal în serie. Când există implicații pentru societate, trebuie să luăm în considerare chiar și un eveniment improbabil și să colectăm cât mai multe date posibil pentru a ne convinge de contrariu”, a explicat profesorul. Profesorul Loeb a mai spus că imaginile obiectului arată că are o coadă neobișnuită care ar putea proveni de la un sistem de propulsie. În plus, nichelul din norul său de gaz ar putea fi o dovadă a exploatării metalelor de pe suprafața sa, iar traiectoria sa, aliniată cu orbitele planetelor din sistemul nostru solar, nu pare a fi întâmplătoare, a arătat Loeb. Teoria navei extraterestre, contrazisă de astronomi Obiectul 3i/ATLAS a fost observat pentru prima dată în iulie. Acesta s-a mișcat rapid prin sistemul solar, trecând pe lângă Marte la începutul lunii octombrie și dispărând pentru scurt timp în spatele soarelui. După ce se va apropia de orbita Pământului, va trece pe lângă Jupiter și o să dispară din nou în adâncul cosmosului. Agențiile spațiale americane și europene monitorizează cu atenție obiectul și spun că nu există nicio îndoială că originile sale sunt naturale. „Acest obiect este o cometă. Arată și se comportă ca o cometă. Toate dovezile indică faptul că este o cometă”, a declarat Amit Kshatriya, de la NASA. Oamenii de știință estimează că 3i/ATLAS are o vechime de aproximativ opt miliarde de ani, de două ori mai mare decât soarele și sistemul solar. Probabil, este o fosilă cosmică rezultată din formarea unei stele necunoscute, cred experții. Teoria navei extraterestre este respinsă și de un cercetător de la Oxford. „Sunt doar prostii. E ca și cum am spune că ar trebui să luăm în considerare posibilitatea ca Luna să fie făcută din brânză. Ați putea lua în considerare această posibilitate dacă doriți, dar prima mea întrebare este de ce ați crede asta?”, s-a întrebat profesorul Chris Lintott, astronom la Universitatea din Oxford. Profesorul Loeb a făcut afirmații despre o posibilă navă extraterestră și în 2017. Atunci, el s-a referit la Oumuamua, o cometă care a trecut prin sistemul solar.
Ciprian Ciucu anunță că un dezvoltator imobiliar îi cere prin proces suma de 27 milioane de euro: E nițel șocant
Ciprian Ciucu a făcut anunțul marți dimineață, pe Facebook. Primarul Sectorului se declară șocat de solicitare, mai ales de nivelul despăgubirii solicitat de dezvoltatorul imobiliar. El susține că nivelul despăgubirii reprezintă un record și o depășește pe cea solicitată fostului primar general Nicușor Dan. „E nițel șocant, recunosc. Un dezvoltator imobiliar m-a dat în judecată și îmi cere 27.000.000 de euro. Până acum recordul fusese deținut de dl. Primar General, Nicușor Dan, căruia i se imputa o sumă de vreo 15.000.000 euro”, a scris Ciprian Ciucu pe rețeaua de socializare. El a dezvăluit faptul că procesul a început în primăvară și că citația a venit în toamnă. Ciucu a promis că va reveni cu detalii. „Procesul a fost deschis în luna martie, dar abia acum am fost citat. Voi reveni cu detalii”, a adăugat Ciprian Ciucu. Primarul mai anunță că se află într-o situație complicată. „Sunt în acea situație în care nu vreau să fi supărat prea tare judecătorii”, a precizat Ciprian Ciucu.
Inspectorii ANAF descind la nunți, botezuri și cumetrii. Instituția verifică 80 de societăți, iar participanții nu vor fi vizați
Agenția Națională de Administrare Fiscală a luat în vizor organizatorii de nunți, botezuri și petreceri începând de azi efectuează controale la peste 80 de societăți din domeniul serviciilor pentru evenimente. Acțiunile nu vor afecta desfășurarea evenimentelor festive și nu îi vor viza pe participanți. Agenția Națională de Administrare Fiscală va continua controalele în domeniul serviciilor pentru evenimente, fiind vizați peste 80 de contribuabili care nu au înțeles să se conformeze voluntar și să respecte prevederile legale, verificările vizează respectarea legislației fiscale, adică emiterea de bonuri și a documentelor pentru încasări, precum și declararea corectă a taxelor și contribuțiilor pentru angajați. Controalele se vor desfășura în afara orelor în care au loc evenimentele festive, iar participanții nu vor fi vizați, precizează Agenția Națională de Administrare Fiscală. Reprezentanții instituției spun că acțiunea vine în contextul în care în domeniul organizării de evenimente au fost identificate nenumărate cazuri de nedeclarare a veniturilor sau de muncă fără forme legale. În total peste 80 de societăți urmează să fie verificate în această etapă, în timpul verii ANAF a derulat o campanie de informare și prevenție pentru firmele din industria evenimentelor, explicând modul corect de declarare a veniturilor. Recomandările autorului: