Unul câte unul, autobuzle Otokar crapă. Încep să dispară din București

Autobuzele Otokar, cumpărate de Primăria Capitalei în 2018 cu suma de 458.100.826 de lei fără TVA, înregistrează în continuare foarte multe defecțiuni tehnice. Aproape jumătate din cele 400 de vehicule turcești zac prin garajele STB, deși nu au mai mult de 8 ani de când au fost achiziționate. Autobuzele albastre care au împânzit Bucureștiul în anii 2018-2019 aproape că au dispărut acum de pe străzile Capitalei. Pentru că nu au beneficiat de o mentenanță corespunzătoare, autobuzele Otokar au început să crape chiar la scurt timp după ce au fost achiziționate. Doar între 2018 și 2023, vehiculele au înregistrat peste 26 de mii de defecțiuni, potrivit reprezentanților STB (Societatea de Transport București). Loading … Practic, așa-zisa mentenanță era „asigurată” într-un garaj de pe Șoseaua de Centură a Capitalei, denumit Happy Garage, așa cum Gândul a dezvăluit în 2022. Este vorba despre un garaj de dimensiuni reduse, iar firma care deține această baracă s-a angajat, pentru o perioadă de 8 ani, să asigure service-ul autobuzelor Otokar. Mentenanța Otokar, făcută pe hârtie Au trecut cei 8 ani, autobuzele au ieșit din garanție, iar acum pică unul după altul. În perioada de mentenanță, mecanicii români nu au avut dreptul să intervină în caz de defecțiuni. Singurii care se ocupau de așa-zisele reparații erau turcii. Surse din cadrul STB au dezvăluit pentru Gândul că reparațiile făcute de turci erau adevărate cârpeli, cu fire legate necorespunzător. Nu întâmplător, autobuzele turcești s-au aprins de mai multe ori ca niște adevărate torțe. Mai mult, un autobuz a luat foc în timp ce era parcat în autobaza de la Băneasa, la scurt timp după ce a revenit din cursă. „Au pus alte cabluri și fac un fel de improvizații” „Nu sunt deloc întreținute cum trebuie. Defectele sunt foarte multe și vor fi mari probleme în viitorul apropiat. Am văzut cum au lucrat turcii. De exemplu, la instalațiile electrice, nu au lucrat cu aceleași cabluri pe care le-a avut Otokar. Au pus alte cabluri și fac un fel de improvizații, cu alte fire care nu ar fi pentru sarcina necesată, și oricând pot lua foc”, au precizat surse STB în exclusivitate pentru Gândul. Primăria Capitalei a cumpărat 400 de autobuze Otokar (modele Euro 6 din gama Kent, de 10 m, 12 m și 18 m articulate) în anul 2018, pentru suma totală de aproximativ 458,1 milioane de lei fără TVA (circa 100 de milioane de euro). Cele 400 de autobuze sunt împărțite în trei variante de lungime: • 320 de unități de 12 metri. • 50 de unități articulate de 18 metri. • 30 de unități de 9.5 / 10 metri
În ce stadiu e Planșeul Unirii. Se vor folosi cârtițe ca la metrou

La solicitarea Gândul, reprezentanții Primăriei Sectorului 4 au explicat în ce stadiu se află lucrările la Planșeul Unirii, investiție care a început anul trecut. Ca element de noutate, la structura de beton din Piața Unirii se va lucra cu utilaje precum cele care sapă tunelurile la metrou, respectiv celebrele „cârtițe”. Utilajele vor fi folosite pentru creșterea capacității de tranzit a râului Dâmbovița, dar nu vor fi la fel de mari precum cele folosite la metrou. Loading … Lucrările La Planșeul Unirii au început anul trecut, iar în prezent avansează simultan pe toate cele patru etape ale proiectului. Vechiul planșeu a fost deja demolat în totalitate, toți piloții necesari consolidării structurii au fost executați, iar peste 75% dintre grinzile de coronament și radierul noii construcții sunt deja realizate, potrivit datelor obținute de Gândul. „Au fost finalizate 16 dintre cele 19 tronsoane ale noului planșeu, dintre care opt au fost deja post-tensionate, reprezentând aproximativ 70% din lungimea totală a noii structuri. Până la finalul anului, planul este ca întreaga placă de beton să fie finalizată, iar la începutul anului viitor să refacem parcul, așa cum era înainte, cu alei și spațiu verde. În paralel cu aceste lucrări extrem de importante, constructorii și reprezentanții Apelor Române au reușit, după foarte mulți ani, să curețe zona celor patru sifoane, care erau aproape colmatate și pline de mâl. În cadrul acestei operațiuni au fost îndepărtate peste 1.000 de tone de deșeuri și aluviuni depuse în timp”, au transmis reprezentanții Primăriei Sectorului 4, la solicitarea Gândul. Primăria Sectorului 4, despre Planșeul Unirii: „Vom săpa la mare adâncime” Sursa citată mai arată că la planșeu se vor monta două conducte foarte mari, iar pentru această lucrare se va folosi tehnologie asemănătoare cu cea de forare la metrou. „La solicitarea Apelor Române, privind creșterea capacității de tranzit a râului Dâmbovița, continuăm montajul celor două conducte uriașe, folosind o tehnologie similară cu cea utilizată la construcția metroului. Practic, punem la treabă utilaje de tip TBM (Tunnel Boring Machine, sau celebrele «cârtițe» – n.r.), săpăm la mare adâncime și apoi montăm țevile care, în cazul în care râul Dâmbovița va înregistra debite mari, vor prelua surplusul de apă într-un sistem de tip by-pass și îl vor direcționa în aval, pentru a reduce presiunea apei asupra infrastructurii din centrul orașului. Și, ca element de noutate, împreună cu colegii de la Apa Nova, constructorii au reușit să elimine din cuva râului un masiv uriaș de beton care afecta cursul apei”, au transmis reprezentanții Primăriei Sectorului 4. Structura de beton din Piața Unirii era foarte degradată Guvernul a decis, în aprilie 2023, suplimentarea cu 750 de milioane de lei a fondurilor din Programul „Anghel Saligny”, pentru reabilitarea și consolidarea Planșeului de la Piața Unirii. Foarte multă vreme, proiectul de reabilitare a fost blocat în sertarul fostului primar general Nicușor Dan, care a semnat autorizația de începere a lucrărilor în ultima sa zi de mandat la Primăria Generală. Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, se afla într-o stare de degradare foarte mare. Expertize tehnice au arătat că structura avea un risc seismic gradul I. Structura de beton se afla în risc de prăbușire Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se putea prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie. Problema uriașă era reprezentantă și de faptul că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2. Gândul a publicat încă din martie 2021 imagini în premieră de sub planșeu, care arată starea deplorabilă a construcției. Imaginile pot fi văzute AICI. Acestea sunt deficiențele grave identificate la Planșeul Unirii: armături corodate, beton exfoliat, reduceri de secțiune, vegetație acvatică pe fața betonului și defecte de față văzută la riglele cadrelor; grinzi secundare (nervuri) demolate, zone care se presupune că au fost refăcute în cofraj metalic nerecuperat și care sunt într-o stare avansată de coroziune; grinzi secundare (nervuri) cu secțiune de rezistență puternic afectată, console scurte la cadrele de rost distruse în întregime ca urmare a infiltrațiilor de apă în rosturi; beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale în placa de beton a planşeului; defecte de execuție și lucrări executate necorespunzător cu ocazia diverselor intervenții la planșeu; degradări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, guri de scurgere, borduri, trotuare pietonale și parapete.
David Popovici și marea sa frică de apă! Destăinuirea campionului român: Îi e greu să înoate în ape deschise

Mihai Badea, 54 de ani, fost poloist și președinte al clubului de fotbal Regal Sport, unde s-au format Radu Drăgușin și Tavi Popescu printre mulți alții, practică de ani buni înotul de anduranță. Și dezvăluie marea frică a lui David Popovici, pe care campionul i-a mărturisit-o! Mihai Badea a dezvăluit în exclusivitate pentru ProSport și cu lux de amănunte cum a decurs întâlnirea cu David Popovici în urma căruia marele campion i-ar recunoscut că nu poate să mai înoate, dacă vine vorba de un context specific. În perioada 12-13 august 2021, Mihai Badea a parcurs înot o distanță-record de 115 kilometri, de la intrarea Dunării în România și până la Porțile de Fier. Cei peste 10.000 de lei obținuți din donațiile obținute la acest eveniment au ajuns la copiii din medii vulnerabile. Într-un interviu pentru ProSport, Mihai Badea povestește acum un episod extrem de interesant pe care l-a avut cu David Popovici (22 de ani). Campionul olimpic, mondial și european la înot i s-a destăinuit lui Badea, căruia i-a recunoscut că îi e teamă să înoate în ape deschise, acolo unde nu există repere, cum găsești în bazin. „La un eveniment, m-am întâlnit cu David Popovici și l-am invitat la Călărași, la un concurs de înot în ape deschise. Dar mi-a spus că el nu poate să aibă contact cu ape deschise, nu mai poate să înoate dacă e vorba de ape deschise. Foarte mulți dintre înotători, când intră într-o apă deschisă, neavând bazinul și neavând culoarul, se panichează, se sperie de ce este acolo. Foarte puțini dintre cei care concurează în bazin performează și în apă deschisă! Mi-a zis că îi este foarte greu, e marea lui frică legată de apă! A fost la Atlantis Men, dar a fost la mare. Marea e un pic diferită, pentru că e mai cristalină și vezi mai bine. Se apropie de senzația unui bazin. Dar într-un lac, râu sau într-un canal e mai întunecat și mai complicat. Să știi că foarte mulți dintre cei cu care am stat de vorbă și care sunt înotători de bazin nu pot intra în apă deschisă! Eu, care am făcut polo, nici acum, în apă deschisă, nu mă uit în jos. Nu e ușor. Dar sunt convins că, dacă ar intra și ar fi nevoiți să înoate, ar înota fără nicio problemă”, povestește Mihai Badea. David Popovici și marea sa frică legată, incredibil, de apă Iar Mihai Badea continuă cu detalii interesante din culisele înotătorilor: „Oamenii nu văd efortul din spate. Nu văd sacrificiul enorm al sportivilor. De exemplu, la înot, foarte mulți înotători ajung în depresie. Toți marii înotători au trecut prin situații dificile. Michael Phelps s-a antrenat patru ani, câte 365 de zile pe an. S-a pregătit pentru Jocurile Olimpice, dar nu cred că ar mai relua acele lucruri. Nu e ușor. Eu m-am antrenat doi ani pentru cursele mele. Am stat sus, dar în al treilea an n-am mai putut. A trebuit să stau liniștit. Mental, nu poți sta foarte sus. Asta nu înțeleg oamenii. (Cu toate acestea, David Popovici e sus de ani buni!). Este, dar ai văzut că a povestit și el, înainte de Jocurile Olimpice sau de Mondiale, că a avut un moment… A avut un moment în care a vrut să se urce în avion. Să plece! În sport, dar și în alte domenii, sunt câteva lucruri foarte importante: să avem curaj, să fim motivați, apoi să aducem disciplina, să avem răbdare și, cel mai important, să ne găsim o echipă alături de noi. Popovici, fără oamenii de lângă el, nu ar fi reușit singur să treacă peste momentul ăla dificil. Pentru că el a povestit că au fost oameni cu care a vorbit. Ai văzut că el spune că nu mai are ce să câștige. Dar acum, de fapt, se descoperă pe sine”. David Popovici la Trofeul Settecolli, Foro Italico din Roma, 27 iunie 2026. FOTO: HEPTA SPORT PICTURES Nici Michael Phelps nu ar excela în ape deschise! Mihai Badea a continuat: „De exemplu, era un mare înotător, Martin Strel, care a fost și invitatul meu la Călărași. Are cinci recorduri Guinness Book. El spunea o chestie foarte interesantă. Vorbea despre Michael Phelps, că-l știa. În America, stăteau unul lângă celălalt. Spunea că Michael Phelps nu poate să fie niciodată înotător în apă deschisă, pentru că este slăbuț. Și în apă deschisă, majoritatea celor care fac anduranță se pufoșesc un pic sau chiar devin foarte masivi, ca să nu zic grași. Consumul este foarte mare și tu trebuie să te adaptezi la ceea ce faci acolo. Stai în apă de 20-25 de grade. De asta le e greu celor care fac bazin și viteză să vină și să facă anduranță. Spunea că noi nu putem face ce face Phelps, dar nici invers”.
Drama cumplită din spatele crimei oribile care a zguduit România

Tânăra în vârstă de 28 de ani găsită moartă, marți la prânz, într-un geamantan scos din apele Oltului, la Zăvideni, ar fi fost victima unui proxenet toxicoman. Principalul suspect ar fi avut legături cu un influencer bănuit că se ocupă de vânzarea unor substanțe interzise și al cărui frate ar fi magistrat. Loading … Victima metodei „Loverboy” Valentina Ioana TănăsieValentina Ioana Tănăsie, în vârstă de 28 de ani, a fost găsită moartă, marți, în jurul orei 15.00, într-un gemantan. Victima fusese torturată de criminal, care ar fi omorât-o în bătaie după ce, în prealabil, i-a rupt mai multe coaste și a tăiat-o cu un cuțit. Principalul suspect este chiar iubitul femeii, Vlad Băltățeanu, despre care se știe că, oficial, muncea ca frizer. Surse apropiate anchetei au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că Băltățeanu este originar din Vâlcea, unde s-ar fi apropiat de lumea interlopă, fără să iasă, însă, în evidență. Ulterior, acesta a ajuns frizer, dar, spun sursele Gândul, s-ar fi apucat, în paralel, de proxenetism. În acest context ar fi cunoscut-o pe Valentina Ioana Tănăsie, pe care ar fi convins-o, prin metoda „Loverboy”, să lucreze pentru el. În acest sens, tânăra femeie ar fi practicat prostituția într-un club din Austria. Anchetatorii presupun că, după ce a revenit în țară, femeia ar fi decis să pună punct relației cu Băltățeanu, ceea ce l-ar înfuriat pe bărbat, care a devenit violent. Principalul suspect este dispărut Sursele citate au mai spus că Vlad Băltățeanu era toxicoman și avea o relație apropiată cu un presupus farmacist devenit influencer, despre care s-ar fi aflat inclusiv că ar avea un frate magistrat, la Vâlcea. Vlad Băltățeanu și Valentina Ioana Tănăsie Principalul suspect este momentan dispărut, iar cercetările sunt continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împreună cu polițiștii IPJ Vâlcea. Anchetatorii încearcă acum să refacă ultimele zile din viața femeii, să stabilească locul în care s-a produs agresiunea și să identifice persoana sau persoanele responsabile.
Ce a pățit profesorul Bumbăcea, care l-a bătut pe fiul unui consilier S.O.S.

Continuă scandalul la Școala Gimnazială ,,Nestor Urechia” din orașul Bușteni, Prahova, acolo unde un elev de clasa a VII-a, al cărui tată este consilier local din partea S.O.S. România, a fost lovit de către profesorul de matematică. Gândul a aflat ce s-a întâmplat cu dascălul acuzat de agresiune fizică. La două săptămâni după izbucnirea scandalului de la școala din Bușteni încă mai continuă tensiunile. Practic, conflictul intră într-o altă etapă, asta după ce profesorul Gheorghiță Bumbăcea a plecat de la această școală și predă la o altă unitate de învățământ din județul Prahova. „Profesorul Bumbăcea a înțeles că nu mai poate preda în această școală. După sancțiunile disciplinare impuse de școala noastră, profesorul a decis să se transfere la o altă unitate din județ. Atât ancheta parchetului, cât și cea a inspectoratului sunt în continuare în desfășurare”, a declarat pentru Gândul, Constantin Petrea, directorul școlii gimnaziale din Bușteni. Profesorul Gheorghiță Bumbăcea: Mutarea mea este o pierdere pentru copii Contactat de Gândul, profesorul Gheorghiță Bumbăcea a confirmat că predă la altă școală, dar spune că mutarea sa este o pierdere pentru copii. „Școala și copiii au pierdut în ceea ce privește predarea matematicii”, spune dascălul acuzat de agresiune. Pe de altă parte, tensiunile din clasa în care învață fiul consilierului Florin Bucur continuă. Politicianul S.O.S. o acuză pe noua dirigintă de faptul că ar face presiuni nejustificate asupra fiului său care ar fi supus și unor forme de intimidare. Consilierul S.O.S., sesizare împotriva noii profesoare În acest sens, consilierul local a făcut o plângere către Colegiul Ion Kalinderu din Bușteni, unitate de care aparține școala gimnazială „Nestor Urechia”. „Nu accept ca un copil să fie pus în situația de a se simți permanent suspectat, urmărit sau obligat să demonstreze că nu a făcut lucruri pe care nu le-a făcut. Școala trebuie să fie un spațiu în care elevul să învețe și să se dezvolte, nu un loc în care să fie determinat să se simtă vinovat înainte de a fi verificat. În acest context, solicit conducerii Colegiului «Ion Kalinderu» să clarifice dacă există vreo legătură între aceste situații și faptul că fiul meu a fost implicat în evenimentul din data de 08.06.2026, eveniment care face în prezent obiectul unei cercetări penale. De asemenea, solicit să fie verificat dacă asupra copilului meu au fost exercitate, direct sau indirect, presiuni de natură să îl determine să renunțe la frecventarea unității de învățământ sau să solicite transferul”, se arată în sesizarea lui Florin Bucur. Elevul a fost lovit cu palma peste față Incidentul de la școala din Bușteni a avut loc în luna iunie, dar a ieșit la iveală pe 7 septembrie, la începutul noului an școlar, când tatăl elevului agresat a constatat că profesorul de matematică încă predă la școala din Bușteni. „Am fost șocat să văd că acest profesor încă mai predă la școala din Bușteni, după ce mi-a bătut copilul. S-a întâmplat în iunie, iar totul este surprins pe camerele video. Băiatul meu a primit o palmă peste față, iar martori au fost alți doi minori care au văzut totul. Am făcut plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia pentru purtare abuzivă, loviri și alte violențe, dar ancheta încă nu s-a finalizat. Totul a plecat de la o acadea cu care se jucau pe holul școlii”, a dezvăluit pentru Gândul Florin Bucur în urmă cu două săptămâni. Între timp, părțile implicate în acest incident au fost anunțate că trebuie să se prezinte la audieri în următoarele zile.
Un spărgător binecunoscut în lumea hoților din București, arestat pentru pedofilie

Un cunoscut spărgător de locuințe din București a fost arestat preventiv de magistrații Judecătoriei Sectorului 5 după ce a fost acuzat că ar fi agresat sexual două fetițe, în vârstă de 10 și respectiv 14 ani. Bărbatul este bănuit că a comis astfel de fapte și în alte țări europene, unde ar fi plecat la furat. Loading … Robert Tarantino-Ernesto, în vârstă de 37 de ani, a fost ridicat joi, de polițiștii bucureșteni ai Serviciului Agresiuni Sexuale, după ce ar fi abuzat, pe stradă, două copile. Conform anchetatorilor, prima faptă a avut loc la data de 2 septembrie, când acesta ar fi atacat o fetiță în vârstă de 10 ani, care, în jurul orei 00.30, se afla pe o stradă din Sectorul 5 împreună cu o prietenă în vârstă de 14 ani. Tatăl fetei de 10 ani a mers la Poliție, unde ar fi povestit că cele două ar fi fost atinse în zona intimă de către un bărbat necunoscut, care apoi a fugit. Pedofilul Tarantino s-a mutat în Cehia Tarantino Ernesto a fost identificat de ofițerii Serviciului Agresiuni Sexuale, care, la data de 17 septembrie l-au ridicat în baza unui mandat de aducere. Inițial, individul acuzat de pedofilie a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Sectorului 5, care au decis să-l aresteze pentru 30 de zile. Asistat de un avocat din oficiu, Tarantino Ernesto a solicitat instanței să-l plaseze în control judiciar sau în arest la domiciliu, însă cererile sale au fost considerate neîntemeiate. Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că Robert Tarantino-Ernesto este un hoț cunoscut în mediile infracționale ale Capitalei, specializat, în special, în spargeri de locuințe. Cu aproape zece ani de pușcărie la activ, bărbatul ar fi comis furturi atât în țară, cât și în străinătate. Bucureșteanul figurează în bazele de date europene cu două furturi și o tentativă de furt în Spania, două furturi în Olanda și unul în Cehia. De fapt, acesta ar locui pe teritoriul Cehiei, după ce s-ar fi însurat cu o cehoaică, alături de care ar avea un copil. Robert Tarantino-Ernesto Anchetatorii români nu exclud posibilitatea ca Robert Tarantino-Ernesto să aibă fapte de agresiune sexuală și în străinătate, care fie nu au fost reclamate, fie figurează cu autor necunoscut. Individul ar fi spus anchetatorilor români că nu intenționa să rămână în țară și că revenise doar pentru a participa la înmormântarea unei mătuși.
Decizie de ultimă oră a magistraților după cel mai răsunător scandal amoros din lumea interlopă bucureșteană

Un dosar în care liderul interlop Robert Nica era cercetat după ce l-ar fi amenințat pe presupusul amant al soției sale a fost închis, la începutul acestei săptămâni, de către magistrații Judecătoriei Sectorului 5, la cererea procurorilor. Fost lider al grupării Sportivilor, care ani la rând a controlat cu autoritate străzile Sectorului 4, Robert Nica reușise să strângă o avere considerabilă după ce și-a investit banii în afaceri imobiliare. Robert Nica În ultimii ani însă, afacerile au început să se clatine. În paralel, viața personală a fostului lider interlop ar fi devenit și ea un dezastru. Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că în cursul anului 2023 a fost deschis, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, un dosar pentru amenințare și hărțuire. Liderul interlop l-a bătut pe tatăl soției sale Sursele citate au precizat că Nica i-ar fi reproșat lui Constantin Robert Șogârdea, un bărbat care ar fi lucrat pentru el ca șofer, că ar avea o relație amoroasă cu soția lui. Nica l-ar fi căutat și i-ar fi transmis amenințări, în timp ce bărbatul respectiv, care este la rândul său un membru al lumii interlope și a fost un apropiat al grupării Sportivilor, nu ar fi rămas dator, astfel că cei doi ar fi ajuns să se amenințe inclusiv cu moartea. Pe fondul conflictului, Nica ar fi ajuns inclusiv în arest preventiv după ce, în urma unei crize de furie, și-a bătut socrul și pe concubinul cumnatei sale. Robert Nica a avut avocat din oficiu În ce privește conflictul cu fostul șofer al lui Robert Nica, procurorii au decis, după trei ani de anchetă, să renunțe la urmărirea penală și au notificat instanța de judecată, care, la data de 14 septembrie, a admis cererea parchetului. Robert Șogârdea ar fi fost amenințat de Robert Nica după ce fostul lider interlop l-ar fi suspectat că are o relație clandestină cu soția lui „Soluția pe scurt: Admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 formulată în dosarul nr. 8516/164/P/2023. În baza art. 318 alin.15 c.p.p. confirmă soluţia de renunţare la urmărire penală dispusă prin rechizitoriul nr. 8516/164/P/2023 din data de 08.05.2026 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5, prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală, în cauza având ca obiect infracţiunile prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 206 alin. 1 cu apl. art. 35 alin. 1 c.p. privind pe intimaţii SCHMUTZER MARIAN, ŞOGÂRDEA CONSTANTIN ROBERT, NICA ROBERT FLORIN. În baza art. 275 alin. (3) c.p.p. , cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorarii avocaţi oficiu în cuantum de câte 411 lei pentru intimaţii NICA ROBERT FLORIN şi SCHMUTZER MARIAN se vor avansa din fondul MJ. Definitivă”, se arată în hotărârea instanței Judecătoriei Sectorului 5.
Cum arată Parcul Liniei faza 3 din Militari. Ce au promis și ce a ieșit

Parcul Liniei Faza 3, dintre Lujerului și Strada Moinești, a fost deschis recent și reprezintă un motiv de bucurie pentru locuitorii din Sectorul 6. Chiar dacă nu arată la fel de spectaculos ca primele două faze, care ajung până la Afi Cotroceni, noul loc de promenadă este o adevărată oază de relaxare într-o zonă aglomerată și foarte poluată. Parcul Liniei Faza 3, dintre Lujerului și Strada Moinești, nu arată la fel de spectaculos precum în randările 3D prezentate de Primăria Sectorului 6 atunci când a fost anunțat proiectul. Nu este nici la fel de spectaculos ca primele două faze însă parcul este foarte cochet, cu multă verdeață și cu locuri de joacă pentru toate vârstele. Banda de biciclete este foarte bine amenajată, iar din parc nu lipsesc locurile de relaxare, dar și toalete foarte moderne, alei cu verdeață și mini-piațete. Noul parc are chiar și un teren pentru tenis cu piciorul precum și mese de șah. Atenție! Intersecție semaforizată în Parcul Linei, la „Răsăritului” Ca element de noutate, prin mijlocul parcului se formează o intersecție semaforizată, iar aici atenția trebuie să fie sporită, mai ales pentru părinții care vin cu cei mici în parc. Este vorba de intersecția cu Strada Răsăritului, acolo unde până nu de mult era un adevărat maidan. În total, de la „Moinești” la Afi Cotroceni se parcurg 3,1 kilometri prin cel mai mare parc liniar din România. Lucrările la Faza 3 au început în luna iulie 2025. Parcul Liniei Faza 3 este împărțit pe 4 tronsoane Parcul Liniei Faza 3 este o suprafață de 81.500 mp, dintre Valea Cascadelor și Lujerului, de-a lungul fostei linii de cale ferată. În faza 3 a parcului mai trebuie deschise încă două tronsoane. Tronsonul 1, Valea Lungă – Valea Cascadelor va cuprinde Cycle Hub (spațiu modular de unde pot fi închiriate biciclete) Două locuri de joacă pentru copii Teren fotbal, Două zone de alimentație publică Loc de joacă pentru câini Teren badminton Zonă pentru ping pong Două fântâni wall Tronsonul 2 (Valea Lungă – Moinești) va cuprinde: Loc de joacă pentru copii Skate park Zonă calisthenics Fântână dry deck cu zonă de ședere Zonă alimentație publică Tronsonul 3 (Moinești – Răsăritului) are: Grădină urbană Zonă expozițională Două zone de alimentație publică Două locuri de joacă pentru copii Loc de joacă pentru câini Piațetă Tronsonul 4 (Răsăritului – Lujerului): Teren de baschet Teren de volei Loc de joacă pentru copii; Trei zone pentru alimentație publică Zonă de șah Spațiu de fitness Cycle hub. Cât costă locul de agrement Lucrările pentru tot Parcul Liniei vor costa în total 72 de milioane de lei. Parcul Liniei va avea în total 4,2 km lungime și se va întinde de-a lungul fostei linii de tren care trecea, pe vremuri, pe lângă APACA și pe lângă tot Cartierul Militari. Va conecta Valea Cascadelor cu zona Doina Cornea, unde este și AFI Cotroceni.
Polițist rutier: Unii părinți duc copiii la școală cu mașina, deși e foarte aproape

Claudiu Costea, comisar-șef al Brigăzii Rutiere din cadrul Poliției Capitalei, a explicat, în emisiunea „Cu Gândul la București”, ce soluții a găsit Poliția Rutieră pentru traficul infernal din Capitală. „Avem o suplimentare a numărului de polițiști, există un efort al autorităților locale și colaborăm destul de bine cu polițiile locale. Este nevoie de răbdare, eu știu că acesta este un cuvânt care ar putea să deranjeze pe toată lumea, dar nu avem altă soluție. Pe lângă zona de reabilitare a infrastructurii rutiere, sunt aspecte care țin de disciplina rutieră (care generează trafic – n.r.). Sunt anumite reguli de circulație care impactează negativ asupra fluenței traficului rutier, și mă refer la menținerea centrului liber al intersecției. Este un aspect care duce la crearea de congestie în trafic. Un alt aspect îl reprezintă opririle sau staționările ilegale. Nu te poți opri 2 minute ca să-și iei un covrig. Nu ar trebui să mai facem asta, mai ales când traficul este sufocant”, a precizat Claudiu Costea în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”. Comisarul-șef din Brigada Rutieră București a explicat mai departe ce reguli trebuie respectate pentru o mai bună fluidizare a traficului. Statul pe telefon întârzie plecarea de la semafor De exemplu, potrivit lui Costea, respectarea culorii semaforului este foarte importantă, dar și statul pe telefon care întârzie cu câteva secunde plecarea de la semafor. „Toate aceste aspecte duc la această situație a traficului, dar nu trebuie să ne alarmeze. Efortul trebuie să fie din partea tuturor. Toate aceste proiecte de consolidare a infrastructurii rutiere vor aduce un beneficiu enorm pentru capitala noastră”, explică polițistul. Comisar Brigada Rutieră: „Recomandăm folosirea transportului public” Potrivit lui Costea, sunt situații în care mulți părinți aleg să folosească mașina personală când merg la școală cu cei mici, chiar și atunci când distanța dintre domiciliu și unitatea de învățământ este foarte scurtă. „Recomandăm o planificare a traseului, iar acolo unde este posibil, folosirea transportului în comun. Sunt situații în care distanța de la domiciliu până la școală este foarte scurtă, iar cetățenii, din comoditate, aleg să folosească mașina personală, pe care o opresc, o parchează, 2, 3 sau 5 minute pe partea carosabilă”, a mai precizat Claudiu Costea.
Povestea exclusivă a tânărului închis la Rahova după ce un hoț de parfumuri i-a furat identitatea

Tânărul din București care a fost arestat preventiv și încarcerat la Penitenciarul Rahova în locul unui hoț de parfumuri care i-a furat identitatea a oferit un interviu, în exclusivitate, pentru emisiunea MARTORII, difuzată pe canalul de YouTube Gândul în fiecare duminică, cu începere de la ora 19.00. Bărbatul a povestit cum a ajuns la închisoare în locul altcuiva și cum a ajuns, după eliberare, să doarmă într-o casă părăsită și să caute în gunoaie. Anul trecut, în luna iunie, Bogdan Dinu, un bucureștean care lucra în Austria ca ospătar a fost anunțat de un cunosut că fotografia lui a fost publicată pe site-ul Poliției Române, la categoria „Persoane urmărite”. Din acest moment, tânărul Dinu acea să fie victima uneia dintre cele mai mari erori judiciare și să stea la închisoare, în condiții groaznice, în locul unui răufăcător care îi furase identitatea. Tragedia trăită de bărbatul din București are ca punct de pornire dimineața zilei de 28 noiembrie 2024, când o persoană care supaveghea video rafturile magazinului Douglas din Mall Băneasa a observat un individ care a rupt alarma unui parfum, după care l-a ascuns în haina groasă. Parfumul, un tester Sospiro, evaluat la suma de 1.500 de lei, a fost recuperat. Hoțul a spus că regretă fapta și a explicat că regretă profund ce a făcut, dar este ziua de naștere a bunicii sale, motiv pentru care și-a dorit foarte mult să-i facă o bucurie. Și-a găsit poza pe site-ul Poliției A fost anunțată Poliția, iar la fața locului a ajuns un echipaj al Secției 2. Agenții i-au cerut necunoscutului să se legitimeze, dar acesta a afirmat că nu are actele la el. În lipsa cărții de identitate, hoțul a spus că se numește Bogdan Dinu și este născut în august 1987. Cu toate că hoțul nu semana cu persoana găsită în baza de date, cei doi agenți au ignorat acest aspect, iar bărbatul respectiv a fost reținut pentru 24 de ore și închis, sub noua lui identitate, în arestul Secției 13. După ce ordonanța a expirat, acesta a primit control judiciar și ar fi trebuit sa se prezinte, pentru semnătură, la Secția 10. Pentru că nu s-a prezentat și a încălcat astfel condițiile controlului judiciar, măsura a fost anulată și transformată în arest preventiv. Cum nu a fost găsit acasă, a fost dat în urmărire. „Era iunie 2025, când eram în Austria, unde munceam ca ospătar și organizam evenimente. Nu mergea rău. Atunci m-a sunat un cunoscut m-a anunțat că fotografia mea este pe pagina electronică a Poliției și că sunt dat în urmărire. Prima dată am încercat să-mi dau seama dacă am încălcat legea în vreun fel. Dar chiar nu făcusem nimic, astfel că eram sigur că este o greșeală”, a spus Bogdan Dinu, la Martorii. Acesta a explicat că a venit din Austria cu trenul și s-a dus la Poliție pentru a lămuri situația. Cum mandatul de arestare era definitiv, a fost dus direct la Penitenciarul Rahova. În pușcărie, ploua cu ploșnițe Cu toate că a invocat în fața instanței faptul că nu este el bărbatul care apare în imaginile surprinse de camerele video din magazin, la început nu l-a ascultat nimeni. „Stăteam în pușcărie complet nevinovat și asta mă măcina teribil. În plus, condițiile de detenție erau groaznice. Cum stingeai lumina, ploua cu ploșnițe din saltelele de deasupra, iar mâncarea era oribilă. Ca sa nu mai spun că la încarcerare, personalul penitenciarului m-a jefuit, pe față, de mai multe pachete de țigări”, a mai explicat Dinu. Bărbatul a menționat că, după o lună de pușcărie a primit control judiciar. Cu ajutorul avocatului său, a reușit să obțină o expertiză la Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC) în urma căreia s-a dovedit, oficial, că a fost victima unei teribile erori judiciare. De foame, bărbatul căuta în gunoaie sticle din plastic „După ce m-am liberat, nu mai avea nimic. Fusesem dat afară din casa în care locuiam cu chirie, nu mai aveam loc de muncă și nici bani nu mai aveam. Plus de asta, nimeni nu voia să mă angajeze, deoarece eram considerat un fost pușcăriaș. Am trăit clipe foarte grele atunci. Am ajuns să dorm într-o casă părăsită, fără apă și fără electricitate. Ca să mănânc, ajunsesem să caut în gunoaie sticle din plastic și doze de suc”, a mai spus Bogdan Dinu. Închis pe nedrept, Bogdan Iosif Dinu a ajuns, după ce s-a eliberat, să doarmă într-un imobil părăsit Emisiunea MARTORII, în care Bogdan Dinu povestește pe larg toate întâmplările pe care le-a trăit din momentul în care s-a pomenit dat în urmărire generală, va fi postată pe canalul de YouTube Gândul duminică, 13 septembrie, ora 19.00.