Dieta campioanei Mihaela Cambei. Ce mănâncă sportiva care a uimit o lume întreagă

dieta-campioanei-mihaela-cambei.-ce-mananca-sportiva-care-a-uimit-o-lume-intreaga

Mihaela Cambei (23 de ani) a devenit unul dintre cele mai importante nume ale sportului românesc după ce a cucerit prima medalie olimpică din istoria halterelor feminine. În 2024, la Paris, românca, născută în județul Bacău, a impresionat întreaga planetă. Mihaela Valentina Cambei a devenit prima halterofilă din țara noastră medaliată cu argint la Jocurile Olimpice. Doi ani mai târziu, a doborât recordul european în cadrul Campionatelor Europene de haltere de la Batumi. Acum, cu ocazia unui amplu interviu acordat, halterofila a dezvăluit că are un regim simplu, dar echilibrat. Mihaela Cambei a vorbit despre dieta sa: „Mănânc alimente care mă ajută să am energie și să mă recuperez mai bine” Mihaela Cambei pune accent pe energie și pe partea de recuperare. „Mănânc piept de pui, pește, orez, cartofi, ouă, uneori și legume; alimente care mă ajută să am energie și să mă recuperez mai bine”, a comunicat ea pentru jurnaliștii de la pressone.ro. Cunoscuta halterofilă a spus, de asemenea, că „o zi obișnuită poate însemna ouă dimineața, carne cu orez la prânz și o masă mai ușoară” la ceas de seară. Întrebată care sunt lucrurile pe care oamenii nu le observă în ecuația sportului pe care ea îl practică, Cambei a punctat faptul că „din exterior nu se vede rutina zilnică”, punând pe tapet disciplina și consecvența. „Este multă muncă repetată în spate”, a subliniat aceasta. Viața ei este organizată în detaliu. Se trezește în jur de 8:00 – 8:30 dimineața, merge la sesiunile de pregătire, după care vine recuperarea. Apoi, Cambei servește masa de prânz, se odihnește, iar ziua se termină cu încă un antrenament, urmat de cină. Rolul crucial jucat de către părinții săi Mihaela s-a născut într-o familie care nu a avut prea multe posibilități în plan financiar. Ea mai are o soră și un frate, pasionat și el de haltere. Părinții săi sunt agricultori la bază și au susținut-o mereu. Au avut încredere în fiica lor, în special atunci când i-au permis să plece de acasă, la vârsta fragedă de nouă ani, pentru începerea antrenamentelor. Reacție de zile mari din partea Mihaelei Cambei. Sursa: MEDIAFAX FOTO „Am stat un an la Clubul Onești, unde am făcut pregătire fizică alături de doamna antrenoare Cristina Maftei, după care am mers la lotul de juniori de la Botoșani. Acolo a început totul pentru mine, din momentul în care am fost selectată de la școala din comuna Dofteana. A fost începutul unui drum în care am învățat ce înseamnă sportul de performanță și disciplina”, a mai adăugat Mihaela Cambei. Sfat pentru tinerele din România: „Este un sport care dezvoltă foarte mult forța, disciplina, încrederea” Totodată, campioana a ținut să își arate aprecierea față de susținerea venită de la celelalte femei implicate în acest sport: „Este benefic să existe acest sentiment între noi. Există respect între sportivi și de cele mai multe ori ne încurajăm, iar genul acesta de atitudine contează enorm într-un mediu competitiv”. În plus, Mihaela Cambei a încurajat tinerele din țara noastră să se apuce de haltere, expunând motive pro. „Este un sport care dezvoltă foarte mult partea de forță, disciplină, încredere, elemente care te ajută și în viața de zi cu zi. Halterele te ajută să te descoperi și mai ales să-ți depășești limitele. Odată ce vei începe să-l practici, vei avea o încredere mare de sine, energie fizică, dar și psihică”, a mai transmis Mihaela Cambei.

Tatăl fabuloasei Mihaela Cambei e tractorist şi paznic: Nu e ruşine. Maşina de la Țiriac de zeci de mii de euro a ajuns pe mâna lui

tatal-fabuloasei-mihaela-cambei-e-tractorist-si-paznic:-nu-e-rusine.-masina-de-la-tiriac-de-zeci-de-mii-de-euro-a-ajuns-pe-mana-lui

Tatăl fabuloasei Mihaela Cambei este tractorist și paznic și nu îi e rușine să vorbească despre felul în care își câștigă banii și despre felul în care și-a crescut copii. Mașina pe care sportiva a primit-o de la Ion Țiriac, pentru performanța obținută la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a ajuns pe mâna lui. Cu ce se ocupă tatăl Mihaelei Cambei Tatăl Mihaelei Cambei, sportivă care s-a întors cu medalia de argint de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a vorbit recent despre cum și-a crescut copiii și despre meseria pe care o are. Fără vreo urmă de rușine, acesta a povestit că are un tractor cu ajutorul căruia lucrează terenurile oamenilor. Totodată, Florin Cambei este și paznic la Autoliv Onești, o companie care produce volane auto. Mașina pe care sportiva a primit-o de la Ion Țiriac, pentru medalia obținută la Jocurile Olimpice de la Paris, este folosită în acest moment de Florin Cambei, până când Mihaela Cambei va obține permisul de conducere. „Acum sunt mândru nevoie mare. Până rezolvă carnetul de șofer, fac eu rodajul cu mașina pe care a primit-o Mihaela după Olimpiadă. Au apărut și rude cu care nu am vorbit sau de care nu auzisem niciodată. Din Dărmănești, Comănești, Borzești… Noi să fim sănătoși. Nu e nicio rușine să faci muncile câmpului. Am un tractor și lucrez terenurile oamenilor. Cosesc, arat, semănat, tot ce este nevoie. Cu tractorul ăsta am crescut campionii. Chiar dacă Mihaela mi-a zis că îmi ia altul, că e bătrân, pe ăsta îl țin de amintire”, a povestit Florin Cambei, conform libertatea.ro. Fratele Mihaelei Cambei îi calcă pe urme Tatăl vicecampioanei olimpice a vorbit și despre ceilalți doi copii ai săi, băiatul cel mic, Lucian, fiind cel care a luat noaptea trecută argintul la Mondialele de haltere din Peru, la stilul „smuls”. Florin Cambei are încredere că tânărul în vârstă de 18 ani va reuși să calce pe urmele Mihaelei Cambei. „Fata cea mare, de 25 de ani, e măritată, la casa ei. Apoi vine Mihaela și mai e Lucian, cel mic, 18 ani. O să stau și cu un ochi pe telefon, în această noapte (n.r. ieri noapte). Luci concurează la Mondialele de haltere din Peru. Mihaela nu se va opri până nu va cuceri titlul olimpic. Iar în Luci, cel mic, am încredere că va ajunge la fel de sus”, a mai spus Florin Cambei, conform sursei citate anterior. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult