Fabuloasa Fantoma de la operă a Operei din București, sold-out în câteva ore / Biletele pentru septembrie au dispărut la fel de fantomatic cum au apărut

Devine deja ritual ca minunata reprezentație a „Fantomei de la operă” să fie sold-out la doar câteva ore de la punerea în vânzare a biletelor. Opera Națională București anunțase ieri seară punerea în vânzare a biletelor pentru noile spectacole din septembrie. Asta după ce cele 14 reprezentații din ianuarie, spectacolul în regia lui Răzvan Ioan Dincă, în scenografia lui Gary McCan au fost, de asemenea, sold-out. Fantomaticele bilete ale „Fantomei…”. Aproape ca un blestem E foarte greu să găsești bilete la „Fantoma de la operă”, iar asta te obligă la disciplină și o adevărată strategie (dacă nu vrei să pierzi bilete și pentru următoarele spectacole). Dar de ce această reprezentație este atât de vânată de public? Pentru intensitatea interpretării, pentru maturitatea viziunii unei producții clasice, pentru că nu are briz-brizuri inutile, pentru că, la un moment dat, după cum spunea și protagonista, soprana Irina Baianț, „publicul nu te privește, te urmărește”. Succesul colosal al „Fantomei de la operă” nu este marketing și nu este nici de departe noroc. Este o emoție pe care publicul o „vânează” avid în această lume a artificialității și banalului ridicat la rang de senzațional, în această lume în care sensul se pierde dacă nu ții cu dinții de el. Oameni, nu personaje Soprana Irina Baianț și Adi Nour conturează nu neapărat personaje puternice, cât oameni. Oameni întregi, vii, profunzi, vulnerabili, fragili, capabili să exprime emoții ce te iau pe sus. „Fantoma de la operă” nu este un spectacol care se urmărește abstras, din fotoliu, ci cu tot ce are ființa umană mai profund și mai nebun. La toată intensitatea de pe scenă se adaugă eleganța costumelor și scenografia fără amețeli inutile. O viziune care nu-și dă ochii peste cap, ba dimpotrivă, te cucerește fără să te anunțe: aproape ca un atac cu drone noaptea. Maestrul Jinga – la butoane Orchestra impresionantă, de 70 de membri, este condusă de maestrul Daniel Jinga, directorul ONB. Ce să faci ca să nu mai pierzi bilete data viitoare Cine a pierdut momentul să-și cumpere bilete pentru reprezentațiile din septembrie are o singură soluție, singura viabilă, singura care îl protejează de „țepe” – semnul pervers, dar cert că până și hoții apreciază o producție de calitate: setarea unei alerte pe telefon. Setarea se face la acest link: thephantomoftheopera.ro/alerta. Pentru că „Fantoma…” va reveni, iar biletele se vor epuiza repede. Precedentul a fost creat, deja.
Fantoma de la Operă, o experiență scenică ce tulbură și fascinează

Vineri, 16 ianuarie, de la ora 18:30, scena Operei Naționale București găzduiește din nou această producție emblematică, într-o reprezentație care este un nou sold out, confirmând forța unei povești ce continuă să fascineze, să tulbure și să emoționeze profund. Sub masca emoției absolute, ”Fantoma de la Operă” revine pe scena Operei Naționale București într-o seară sold out. Inspirat din celebrul roman ”Fantoma de la Operă” de Gaston Leroux, spectacolul aduce în prim-plan una dintre cele mai complexe povești de iubire din istoria teatrului muzical, o poveste despre frumusețe și monstruozitate, despre geniu și izolare, despre dorința disperată de a fi iubit. Toate acestea sunt susținute de muzica lui Andrew Lloyd Webber, cu versuri de Charles Hart și versuri adiționale de Richard Stilgoe, o creație sonoră devenită, în timp, un reper absolut al genului. O lume ascunsă sub strălucirea scenei Acțiunea se desfășoară în Parisul secolului al XIX-lea, în interiorul și sub subsolurile Operei, unde trăiește Fantoma, un muzician genial, dar condamnat la singurătate din cauza chipului său desfigurat. Din umbră, el controlează, inspiră și sperie, transformând spațiul operei într-un teritoriu al fricii și al fascinației. În acest univers apare Christine Daaé, o tânără soprană cu un talent excepțional, pe care Fantoma o ghidează vocal, devenind pentru ea un ”înger al muzicii”. Când talentul întâlnește obsesia, granița dintre protecție și posesie devine fragilă Evoluția Christinei atrage atenția lui Raoul, vicontele de Chagny, prieten din copilărie și simbol al iubirii sincere, al luminii și al siguranței. Triunghiul emoțional care se formează declanșează un conflict intens, în care Fantoma este pusă față în față cu propria umanitate. Alegerea sa finală, una dureroasă și profund emoționantă, transformând povestea într-o lecție despre sacrificiu și compasiune. Regizor: Răzvan Ioan Dincă Regizor secund: Raluca Popa Scenograf: Gary McCann Asistent scenograf: Gabriella Ingram Coregraf. Violeta Dincă Asistenți coregrafi: Alexandra Gavrilescu și Florin Tănase Asistent dirijor: Mircea Pădurariu Lighting designer: Áron Vladimir Farsang Distribuția: Dirijor: Daniel Jinga Phantom: Adrian Nour; Christine: Irina Baianț; Raoul: Kyrie Mendél; Carlotta: Rodica Ștefan; Piangi: Andrei Petre; Mr. Firmin: Radu Ion; Mr. Andre: Cătălin Petrescu; Madame Giry: Judith State; Meg Giry: Alina Petrică; Mr. Reyer: Cosmin Seleși; Mr. Lefevre Ernest Fazekaș; Buquet: Ionuț Burlan Cu participarea Orchestrei, Corului și Baletului Operei Naționale București Producția impresionează prin decoruri ample, costume elegante și un joc al luminilor care amplifică misterul, în timp ce vocile artiștilor, susținute de orchestră, construiesc un univers sonor care absoarbe complet. Fiecare arie devine o confesiune și fiecare duet este o confruntare a sufletelor. Vineri, 16 ianuarie, de la ora 18:30, ”Fantoma de la Operă” rămâne ca un ecou, ca o emoție care refuză să dispară, rămâne în minte, în inimă, în tăcerea care urmează după ultimul acord.