CTP atacă decizia Federației Europene de Gimnastică. Putin la paralele inegale

Federaţia Europeană de Gimnastică a ridicat sancţiunile împotriva sportivilor din Rusia şi Belarus, astfel că aceștia concura sub drapel național şi imn. Decizia forului de profil de pe Bătrânul Continent este atacată virulent de către reputatul jurnalist Cristian Tudor Popescu (n.r. – CTP), atât timp cât armata lui Vladimir Putin și-a întețit atacurile asupra Ucrainei, amenințările asupra Europei continuă și ele, iar „setea de sânge a hoardei ruso-mongole e tot nestăvilită”. CTP dă de pământ cu decizia FEG. „Stupiditate maximă” Urmând exemplul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (n.r. – World Gymnastics), Federaţia Europeană de profil a ridicat și sancţiunile împuse sportivilor din Rusia şi Belarus, astfel că aceștia concura cu efect imediat sub drapel național şi imn. Decizia forului european este aspru criticată de CTP, cu atât mai mult cu cât Vladimir Putin a ordonat zilele trecute un nou atac devastator asupra Ucrainei, omorând copii, femei, bătrâni, în timp ce amenințările asupra Europei continuă și ele, iar „setea de sânge a hoardei ruso-mongole e nestăvilită”. Și pentru ce, se întreabă cunoscutul jurnalit? Pentru ca sportivii ruși nu merită să sufere? Atunci de ce au mai fost impuse respectivele sancțiuni? Iar acum de ce sunt ridicate? asta în timp ce sportivii ucraineni suferă mult mai mult, unii dintre ei find chiar uciși în război! CTP este de părere la final că i se pare o „stupiditate maximă” că FEG poate să creadă că astfel îl va sensibiliza pe Vladimir Putin. „Putin la paralele inegale. Federația Europeană de Gimnastică a ridicat interdicțiile pentru sportivii ruși și belaruși. Atât gimnastele, cât și gimnaștii, vor putea concura cu imn și steag. Se pune întrebarea: de ce? Rusia și Belarus sunt aceleași. Putin și Lukașenko așijderea, dacă nu mai rău decât în 2022. Armata Roșie și-a întețit atacurile în valuri asupra civililor și clădirilor publice din Ucraina, omorând copii, femei, bătrâni. Setea de sânge a hoardei ruso-mongole e tot nestăvilită. Uniunea Europeană nu a suprimat sancțiunile economico-financiare asupra bandei lui Putin, ba dimpotrivă. Amenințările Kremlinului, inclusiv nucleare, la adresa Europei continuă. Și atunci? Care ar fi justificarea desfășurării drapelului și imnului imperial pe arenele lumii? Pentru că sportivii ruși nu merită să sufere? Atunci, de ce au mai fost impuse sancțiunile, de vreme ce acum sunt ridicate? Sportivii ucraineni nu suferă, unii fiind chiar uciși? Mi se pare de o stupiditate maximă din partea FEG să creadă că poate așa îl vor îmbuna pe Putin…” a scris CTP pe pagina sa de Facebook.
Suedia, reacție în forță după decizia în favoarea Rusiei

Suedezii au reacționat, după ce Federația Internațională de Gimnastică a decis, luni, să ridice toate restricțiile aplicate sportivilor din Rusia și Belarus de la începutul conflictului armat din Ucraina. Potrivit agenției de presă de la Moscova – TASS, Federația Rusă de Gimnastică a anunțat că atleții săi au din nou dreptul de a concura în echipamentele proprii, cu drapelul și imnul național. Din 2024, aceștia fuseseră autorizați să participe la evenimente ca sportivi neutri. Suedia, reacție puternică după hotărârea pro-Rusia luată de către reprezentanții Federației Internaționale de Gimnastică La doar câteva zile după vestea venită dinspre Federația Internațională de Gimnastică, suedezii au lansat un mesaj categoric în spațiul public. „Federația Suedeză de Gimnastică își menține opinia fermă de a nu fi de acord cu participarea Rusiei și a Belarusului și continuă să-și arate sprijinul pentru Ucraina”, au comunicat federalii nordici, potrivit informațiilor apărute pe site-ul esentiallysports.com. „Vom participa doar dacă toți se simt confortabil” În plângerea întocmită, suedezii au mai subliniat un aspect crucial. Concret, ei au transmis că participarea sportivilor lor la viitoarele întreceri va depinde de confortul tuturor persoanelor implicate. „Vom lua parte doar dacă gimnaștii, liderii, fizioterapeuții și arbitrii se simt confortabil. Dacă nu este cazul, vom susține pe deplin decizia lor”, au mai arătat suedezii. După părerea FSG, accentul ar trebui să fie pus pe sportivi, căci aceștia s-au pregătit mulți ani pentru competiții, dar și pe asigurarea că ei pot bifa pașii necesari în condiții optime. Decizia se referă la toate cele cinci discipline pe care le guvernează FIG: gimnastică artistică, ritmică, trambulină, acrobatică și aerobică. „În esență, credem în continuare că nu ar trebui să aibă drept de participare” Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Gimnastică a renunțat la interdicțiile pentru sportivii din Rusia și Belarus după o întâlnire organizată la Sharm el-Sheikh. „În esență, credem în continuare că nu ar trebui ca sportivii din Rusia și Belarus să aibă drept de participare”, au concluzionat suedezii. O reacție vehementă a venit și din partea germanilor, care au opinat că verdictul FIG e „o palmă peste obrazul Ucrainei”. „A te aștepta ca sportivii ucraineni să concureze în aceeași competiție cu cei ruși, în timp ce soldații ruși le atacă propria țară, este o perspectivă intolerabilă”, au spus nemții, cerând anularea hotărârii Federației Internaționale de Gimnastică.