Miruță laudă profesionalismul militarilor români după reușitele pe Flancul Estic

miruta-lauda-profesionalismul-militarilor-romani-dupa-reusitele-pe-flancul-estic

„Întărirea Flancului Estic nu este o formulă abstractă și nici un slogan. Este un efort concret, la care se lucrează în fiecare zi, prin decizii, investiții și misiuni reale. Militarii noștri au demonstrat deja, în numeroase situații, că își fac datoria cu profesionalism și curaj. Tocmai de aceea, responsabilitatea noastră, a celor care au oportunitatea de a lua decizii, este să le oferim sprijinul de care au nevoie, prin echipamente moderne și printr-o viziune strategică pe termen lung. Îi mulțumesc omologului meu lituanian, Robertas Kaunas, pentru discuția extrem de deschisă și aplicată pe care am avut-o cu privire la felul în care trebuie, de la nord la sud, să întărim capacitatea noastră de apărare pe Flancul Estic și pentru aprecierea exprimată față de modul în care militarii români își îndeplinesc misiunile în apărarea spațiului aerian baltic”; scrie ministrul Apărării, Radu Miruță, sâmbătă, pe Facebook. Contribuția românească pe Flancul Estic Potrivit ministrului român, reușita recentă a militarilor români, care au contribuit decisiv la neutralizarea unei drone, a transmis un mesaj clar: pe Flancul Estic, vigilența, profesionalismul și cooperarea aliată funcționează. „Este rezultatul unui efort comun, al unor experiențe împărtășite și al unei colaborări militare care produce efecte concrete. Le mulțumesc încă o dată militarilor români pentru modul în care și-au îndeplinit misiunea și pentru felul în care au reprezentat România!”, afirmă Miruță. Miruță: Securitatea nu înseamnă doar tehnică militară și capabilități de apărare În discuțiile pe care le-a avut cu partea lituaniană, Miruță a subliniat că securitatea nu înseamnă doar tehnică militară și capabilități de apărare. „Înseamnă și încrederea societății în propriile instituții și susținerea publică pentru efortul de apărare”. „Am apreciat că și domnia sa vede la fel ca mine cât de important este să ne concentrăm, în paralel, nu doar pe eforturile de a ne întări cu tehnică militară, ci și pe limitarea efectelor valului de dezinformare și propagandă, care are un singur scop: să ne dezbine, să slăbească încrederea dintre noi și să erodeze capacitatea noastră de a reacționa împreună. Lituania, la fel ca România și alte state de pe Flancul Estic, se confruntă zilnic cu acest tip de presiune. Tocmai de aceea, am propus ca la summitul de la Ankara să existe o discuție consistentă despre dezinformare ca risc major de securitate, iar statele din Est și din zona baltică să construiască un mesaj comun, bazat pe experiența lor directă, pentru a arăta cât de real și cât de periculos este acest fenomen. În paralel, am discutat și despre nevoia de a accelera dezvoltarea industriei de apărare europene și locale astfel încât aceasta să poată răspunde mai rapid cerințelor tot mai mari de securitate și să livreze capabilitățile necesare într-un timp compatibil cu realitățile de astăzi”, mai spune Radu Miruță. Potrivit ministrului Apărării, securitatea Flancului Estic se construiește prin oameni pregătiți, parteneriate solide, sprijin public, capabilități moderne și capacitatea de a răspunde rapid atât amenințărilor militare, cât și celor informaționale, iar România este parte activă a acestui efort.

Oana Ţoiu şi şeful Comitetului Militar NATO, discuții la Bucureşti despre securitatea Mării Negre şi ameninţările cu drone

oana-toiu-si-seful-comitetului-militar-nato,-discutii-la-bucuresti-despre-securitatea-marii-negre-si-amenintarile-cu-drone

Ministra Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a avut joi o întrevedere la Bucureşti cu preşedintele Comitetului Militar al NATO, Giuseppe Cavo Dragone, aflat în vizită oficială în România. Discuţiile dintre aceștia au vizat securitatea Flancului Estic, situaţia din regiunea Mării Negre, apărarea aeriană şi reacţia NATO la incidentele cu drone în spaţiul aerian al statelor aliate, inclusiv al României. Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe, oficialul NATO a apreciat rolul României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi a spus că ţara rămâne „un aliat de încredere” pentru organizație. Welcomed Adm. Giuseppe Cavo Dragone, Chair of the @NATO Military Committee, to Bucharest today. Romania is a steady contributor to Allied security on the Eastern Flank, investing in defense, modernizing our armed forces, and strengthening our air and counter-drone capabilities.… pic.twitter.com/3KsvOb8SDV — Toiu Oana (@oana_toiu) May 7, 2026 Amiralul Giuseppe Cavo Dragone a vorbit și despre contribuţia României la misiunile NATO, procesul de modernizare a forţelor armate şi implicarea țării pe Flancul Estic. Totodată, acesta a reconfirmat că Alianţa acordă o atenţie foarte specială securităţii regiunii Mării Negre şi că sprijinul pentru România va continua în viitor. În cadrul discuţiilor, Oana Ţoiu a vorbit, conform spuselor sale, și despre importanța strategică, energetică şi economică a Mării Negre atât pentru România, cât şi pentru Europa. Ministra de Externe a făcut precizări și despre colaborarea regională consolidată dintre România, Bulgaria şi Turcia pentru protejarea acestei zone. De asemenea, şefa diplomaţiei române a afirmat că este necesară o cooperare mai strânsă între statele aliate pentru combaterea ameninţărilor hibride şi a atacurilor care pot afecta securitatea regională. Cei doi oficiali au discutat şi despre seminarul NATO care va fi organizat în luna octombrie la Bucureşti de Ministerul Afacerilor Externe împreună cu Alianţa Nord-Atlantică. „România este profund angajată în dezvoltarea celei mai puternice alianţe defensive din lume şi cei peste 20 de ani de când suntem membri NATO au sedimentat o încredere puternică a cetăţenilor în alianţa nord-atlantică, iar asta poate face faţă oricăror furtuni politice. Avem nevoie de NATO pentru securitatea noastră şi ceilalţi aliaţi ştiu că se pot baza la rândul lor pe noi”, a declarat Oana Ţoiu. „Alianţa face faţă acum crizelor multiple, presiunii relaţiei dintre aliaţi şi nevoii de inovare şi coordonare crescută, iar România are un rol cheie în coordonarea necesară evoluţiei alianţei, ca gazdă, într-o săptămână, a summit-ului B9, în Bucureşti şi a seminarului NATO, pe care îl găzduim în toamnă, privind ameninţările hibride”, a mai transmis ministrul.

Comisia Europeană anunță sprijin suplimentar pentru regiunile estice de la granița cu Rusia, Belarus și Ucraina

comisia-europeana-anunta-sprijin-suplimentar-pentru-regiunile-estice-de-la-granita-cu-rusia,-belarus-si-ucraina

Comisia Europeană a adoptat miercuri o nouă strategie prin care promite sprijin suplimentar regiunilor din estul Uniunii Europene aflate la frontiera cu Rusia, Belarus și Ucraina. Bruxelles-ul consideră că susținerea acestor zone este un gest de solidaritate după invazia Rusiei în Ucraina, dar și o investiție în securitatea Europei. Potrivit unui comunicat de presă, mai multe regiuni din nouă state membre, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria, au resimțit efectele războiului început de președintele Vladimir Putin. Problemele includ presiuni de securitate, atacuri hibride, migrație folosită ca instrument politic, dificultăți economice și scădere demografică. De la începutul conflictului, Uniunea a oferit sprijin financiar și tehnic pentru infrastructură, economie, apărare, energie și conectivitate. Culoarele de solidaritate dintre UE și Ucraina au sprijinit comerțul. Cu toate acestea, situația economică și de securitate rămâne în continuare complicată, iar Comisia Europeană consideră că este necesar un efort suplimentar. Potrivit comunicatului oficial, strategia stabilește cinci direcții principale. În domeniul securității și rezilienței, planul prevede dezvoltarea unor inițiative precum Eastern Flank Watch, apărarea europeană împotriva dronelor, scutul aerian european și scutul spațial european. Va exista și o rețea de specialiști pentru cooperare transfrontalieră. Pentru economie și prosperitate regională, Comisia propune o facilitate numită EastInvest, care va ajuta aceste regiuni să acceseze finanțare prin sprijinul Grupului Băncii Europene de Investiții și al altor instituții financiare. Cooperarea cu Banca Mondială în cadrul inițiativei Catching-up Regions va susține dezvoltarea zonelor afectate. Un alt pilon vizează valorificarea resurselor locale. Printre măsuri se află integrarea sistemelor electrice ale statelor baltice în rețelele europene și dezvoltarea infrastructurii pentru hidrogen, inclusiv coridorul nordic-baltic. Strategia include și sprijin pentru economia circulară și bioeconomie. La capitolul conectivitate, planul menționează modernizarea infrastructurii rutiere, feroviare și portuare, dar face mențiuni importante și despre legăturile mai bune cu Ucraina și Republica Moldova.

Scopul este de a opri înaintarea inamicului. Un general german oferă detalii despre noile planuri ale NATO de apărare a flancului estic

scopul-este-de-a-opri-inaintarea-inamicului.-un-general-german-ofera-detalii-despre-noile-planuri-ale-nato-de-aparare-a-flancului-estic

Thomas Lowin, de la Comandamentul Terestru al NATO din Izmir, este primul reprezentant de rang înalt al NATO care a detaliat noile planuri ale alianței de apărare a flancului estic. „Prima prioritate este protejarea țărilor care au graniță comună cu Rusia și Belarus pe așa-numitul flanc estic. Cu alte cuvinte, descurajarea Rusiei de la un atac și capacitatea de a se apăra în caz de urgență. În acest sens, EFDL (Linia de descurajare a flancului estic – n.r.) este un concept de optimizare a planurilor de apărare existente ale NATO. În principiu, însă, conceptul poate fi aplicat nu numai pe așa-numitul flanc estic, ci la nivel mondial”, a spus Lowin pentru Welt. Întrebat care este principiul de bază al acestui concept, generalul de brigadă al armatei germane a explicat că este vorba despre construirea unui „sistem de apărare complex, cu mai multe niveluri, de-a lungul frontierei cu Rusia și Belarus și nu numai de a utiliza trupe convenționale pentru apărare, ci de a crea o zonă robotizată sau automatizată în zona de frontieră apropiată de inamic, prin obstacole și utilizarea tehnologiei, pe care inamicul trebuie să o depășească mai întâi”. Cei cinci piloni ai liniei de descurajare a flancului estic EFDL constă în cinci piloni, iar implementarea acestora este planificată în etape, pe baza tehnologiei care este deja utilizată sau se află într-un stadiu avansat de dezvoltare. Potrivit lui Lowin, primul pilon prevede construirea unui sistem complex de senzori. Concret, este vorba despre „o rețea de senzori care sunt amplasați la sol, în spațiu, în domeniul cibernetic sau în aer”, care adună date despre mișcările sau armele utilizate de inamic, le conectează între ele și pun rezultatele recunoașterii la dispoziția cât mai multor țări NATO în timp real. Senzorii pot fi „staționari sau mobili, radar, acustici, optici, electronici, cuplați cu date de recunoaștere provenite de la sisteme cu echipaj uman, cum ar fi avioanele de recunoaștere și avertizare timpurie AWACS, dar și date provenite de la sateliți, drone sau roboți echipați cu unul dintre senzorii menționați mai sus”, a explicat Lowin. Acești senzori trimit datele colectate către un centru de control, unde sunt analizate, evaluate și introduse în raportul de situație cu ajutorul inteligenței artificiale, a mai spus Lowin pentru Welt. Cel de-al doilea pilon, respectiv construirea unei zone de apărare automatizate de-a lungul flancului estic, formează o zonă de efecte clar structurată, „pentru a lupta imediat și a exercita presiune asupra trupelor inamice”. Scopul acestei zone, considerată „fierbinte”, este de a opri înaintarea inamicului. „Îi canalizăm mișcările, îi luăm ritmul, îl forțăm să adopte poziții dezavantajoase și îl epuizăm pas cu pas. Fiecare măsură servește la reducerea constantă a eficacității sale în luptă – asigurând în același timp securitatea propriilor noastre trupe și menținând capacitatea lor operațională deplină”, a explicat generalul german. Lowin a explicat și ce se întâmplă mai exact în această zonă. Senzorii detectează inamicul, îl raportează imediat și pun în mișcare dispozitivele conectate în conformitate cu specificațiile. „Aceste sisteme interconectate sunt proiectate pentru a confrunta rapid inamicul, a-i anihila capacitatea de acțiune și a-l priva în mod fiabil de puterea de luptă și de inițiativă”, a mai spus acesta. Al treilea pilon îl constituie pre-staționarea materialului. „Vom vedea stocuri semnificativ mai mari decât înainte în statele NATO de la granița cu Rusia, inclusiv depozite de arme și muniții pentru reînarmarea sistemelor de apărare din zona automatizată, dar și pentru echiparea forțelor NATO”, a spus Lowin. Cel de-al patrulea pilon este reprezentat de staționarea trupelor de-a lungul flancului estic, lucru care deja se întâmplă. Totuși, Lowin subliniază că această staționare trebuie menținută la aceeași intensitate și că nu pot fi reduse trupe NATO pe flancul estic, întrucât forțele ruse sunt disponibile în număr mare în zona graniței. „Forțele armate ruse sunt disponibile în număr atât de mare în zona de frontieră, încât nu ne putem permite să reducem propriile forțe. Trebuie să continuăm să respectăm cerințele stabilite în așa-numitele planuri regionale ale NATO”, a precizat Lowin pentru Welt. Ultimul pilon vizează construirea unei rețele care se bazează pe cloud. Sistemele asistate de inteligența artificială sintetizează situația de recunoaștere în timp real și o transmit direct forțelor desfășurate.

Ionuț Moșteanu la NATO: Trebuie să ne mișcăm mai repede și mai bine pe flancul estic

ionut-mosteanu-la-nato:-trebuie-sa-ne-miscam-mai-repede-si-mai-bine-pe-flancul-estic

Înaintea reuniunii miniștrilor apărării NATO de la Bruxelles, ministrul român al apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că Alianța trebuie să acționeze „mai eficient și mai rapid” pe flancul de est și a anunțat sprijinul față de inițiativa Santinela Estică. „Sunt aici astăzi (n.r. miercuri) împreună cu alți colegi, alți aliați pentru a discuta despre cum putem acționa mai bine, mai rapid, în special pe flancul estic. Am văzut provocările din ultimele săptămâni, ultimele luni și am înțeles că trebuie să ne mișcăm mai repede, mai bine și susțin, susținem inițiativa Secretarului General și al SACEUR atunci când au anunțat Santinela Estică, iar asta înseamnă mai multe capabilități, o apărare aeriană mai bună pentru flancul estic”, a spus Moșteanu la sosirea sa la reuniune. Ministrul Moșteanu a menționat și progresele și inițiativele legislative din România privind apărarea națională, declarând: „Am actualizat legislația privind intervențiile de apărare aeriană și acum putem doborî tot ce zboară fără autorizație în spațiul nostru aerian. De asemenea, am trimis Parlamentului o nouă lege pentru recrutarea voluntară. În noiembrie, președintele va prezenta Parlamentului o nouă strategie pentru apărarea României”. Ministrul a mai subliniat că sprijinirea Ucrainei trebuie să rămână prioritatea „numărul unu”. „Ucraina este în război, nu noi. Dar trebuie să-i sprijinim, i-am sprijinit din prima zi și vom continua să o facem. Ei trebuie să câștige acest război, iar noi trebuie să rămânem puternici, mai ales în zona Mării Negre, care va rămâne o zonă de provocări”, a mai comunicat Moșteanu. Întrebat dacă România se simte susținută de Alianță, oficialul român a declarat: „Da, suntem sprijiniți. Avem trupe aliate, iar acest lucru este liniștitor pentru societatea noastră. Avem echipamente, dar avem nevoie de mai multe”.