Revanșa unturii. Un medic român explică de ce grăsimea tradițională este mai sigură la prăjit: Este mai stabilă decât multe uleiuri vegetale
Dezvăluirea privind untura a fost făcută de un medic din Galați care este și cadru didactic, cercetător și coordonator al unor campanii de sănătate publică. „Mult timp, toate grăsimile saturate au fost puse la grămadă. Astăzi știm că untura are o structură specială, cu aproximativ 40–50% acizi grași mononesaturați, similari cu cei din uleiul de măsline. Acest profil o face mai stabilă la temperaturi înalte decât uleiurile bogate în omega-6”, explică Alexandru Nechifor, medic specialist în medicină internă. Uleiul de floarea-soarelui, folosit pe scară largă în România, conține o proporție ridicată de acizi grași polinesaturați. Aceștia sunt benefici la rece, însă devin extrem de sensibili la oxidare atunci când sunt încălziți peste 160–170°C. „În aceste condiții se formează aldehide și radicali liberi, compuși care pot contribui la inflamația cronică și stresul oxidativ”, adaugă medicul. Avantajele unturii Comparativ, untura, bogată în acizi grași mononesaturați și saturați, se degradează mai lent. Chiar și uleiul de măsline extravirgin, deși sănătos la gătit moderat, își pierde o parte din antioxidanți atunci când este expus la temperaturi foarte ridicate. „Nu înseamnă că untura este superioară în toate privințele, dar în prăjire intensă este, într-adevăr, o grăsime mai stabilă decât multe uleiuri vegetale obișnuite”, afirmă Alexandru Nechifor, pentru Mediafax. Legătura dintre grăsimile oxidate și metabolism este un subiect de actualitate. Compușii formați prin degradarea repetată a uleiurilor pot amplifica inflamația, un element-cheie în rezistența la insulină și sindromul metabolic. „Nu prăjitul în sine este problema principală, ci grăsimea pe care o alegem. O prăjire ocazională într-o grăsime stabilă e mai sigură decât prăjeli dese în ulei bogat în omega-6”, subliniază specialistul. Reevaluarea unturii nu este o invitație la excese, ci o corectare a unei percepții simplificate. „Sănătatea nu depinde de o lingură de untură sau de ulei, ci de întregul stil de viață. Dar dacă prăjim, e important să știm ce punem în tigaie”, concluzionează medicul Alexandru Nechifor.
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
Cătălina Ponor, considerată una dintre cele mai grațioase și tehnice reprezentante ale gimnasticii din România, a devenit gospodină. Fosta sportivă, în vârstă de 37 de ani, s-a filmat în timp ce pregătea micul dejun pentru familia sa. Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei Cătălina Ponor, multipla campioană a României la gimnastică, a demonstrat că este o adevărată gospodină. Fosta sportivă a postat o rețetă pentru un mic dejun rapid și gustos. „Interesant, o să încerc și eu”, a comentat cineva la clipul postat pe TikTok. „Este foarte ușor, sănătos, se face repede și fără ulei”, a răspuns Cătălina Ponor. @catalina.ponor #Tu ce iubești să mănânci #dimineața? 🙈 Spune-mi în comentarii! ✨ #catalinaponor #pentrutine #healthyrecipes #viatadefamilie #momlife #fyp #romania ♬ origineel geluid – hanna Cum a ajutat-o sportul pe Cătălina Ponor Cătălina Ponor, fosta mare gimnastă a României, susține că sportul a educat-o și a învățat-o ce înseamnă munca. „Sportul m-a educat în primul rând, în al doilea rând mi-a dat o disciplină, m-a învățat ce înseamnă munca, să văd cât de puternică pot să fiu și m-a învățat pentru viață sa trec mai departe peste probleme, peste tot felul de lucruri nu prea plăcute. Dacă ele consideră ca asta e menirea lor, să meargă mai departe orice ar fi, să aibă curaj, să vadă că sportul e frumos, nu e un lucru rău, e un lucru care te educă, te disciplinează, te ajută și, bineînțeles, așa cum am făcut și eu, am trecut peste dureri, peste momente neplăcute, peste tot felul de incidente. Și am mers și mi-am văzut visul împlinit. Eu am făcut acest sport cu pasiune și cred că pasiunea a fost primul lucru care m-a făcut să merg mai departe. Apoi încrederea în mine și dorința de a-mi testa limitele. Încercam să mă controlez, să merg mai departe și să-mi ating țelul pe care mi l-am pus în cap. (n.r. trei calități morale pe care o gimnastă le posedă și ar vrea să le vadă și în societate) Fair-play-ul – noi suntem fair-play, știm când să cedăm și când altul e mai bun decât noi. Apoi disciplina e un lucru de bază pe care ți-l dă sportul și cred că faptul că spunem verde în față, nu ne este frică să spunem ce avem în cap și să luptăm pentru noi și să mergem mai departe”, a spus invitata Simonei Amânar în cadrul unui podcast de Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult