Jaqueline Cristian, prima reacție din spital

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (28 de ani) a ajuns pe masa de operație și a oferit o primă reacție din spital, imediat după intervenția chirurgicală. Operată al genunchiul drept, Jaqueline Cristian a transmis că se simte bine, iar toată energia mea este îndreptată către recuperare. Ce mesaj are Jaqueline Cristian de pe patul de spital Aflată pe locul 36 în clasamentul mondial, Jaqueline Cristian a părăsit turneul de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, în primul tur. Anterior, la Roland Garros, a fost aceeași poverste, după ce în săptămâna de dinainte ajunsese în semifinale la Strasbourg, unde a fost eliminată de canadianca Victoria Mboko. În ziua de 13 iulie ea anunța că nu participă la WTA 250 UniCredit Iași Open, unde a devenit principala favorită a turneului, ca urmare a retragerii Soranei Cîrstea. Mitesrul a fost elucidat mai repede decât se aștepta cineva. „Jaq” a ajuns pe masa de operație, din cauza unor probleme medicale la genunchiul drept. „Sunt recunoscătoare echipei medicale și domnului doctor Ion Bogdan Codorean pentru profesionalism și pentru grija pe care mi-au oferit-o acum și de fiecare data când a fost nevoie. De acum înainte, toată energia mea este îndreptată către recuperare și către momentul în care voi putea reveni în competiții. Mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine și mi-au trimis mesaje. Recuperarea începe acum. Ne revedem pe teren foarte curând”, a transmis sportiva, pe rețelele de socializare. Ultimul turneu de Mare Șlem al anului, US Open, are loc între 30 august și 13 septembrie Cristian are un sezon modest, cu 17 victorii în 33 de partide. În afară de Strasbourg, cel mai lung parcurs l-a avut la Dubai și Miami, unde a ajuns în optimile de finală. De asemenea, a jucat 5 meciuri la Adelaide, în chiar primul turneu al acestui sezon competițional, dar două au fost în calificări. Le-a eliminat pe tabloul principal pe rusoaica Ekaterina Alexandrova și compatrioata acesteia Daria Kasatkina, naturaliazată australiancă. Ulterior, mai precis în sferturile de finală, a fost scoasă din cursă de către jucătoarea australiană Kimberly Birrell, după un meci senzațional, pe care l-a câștigat cu 5-7, 6-1, 7-5. „Jaqueline a trecut cu bine peste intervenția chirurgicală, care s-a desfășurat conform planului. În acest moment, cel mai important este să îi oferim genunchiului timpul necesar pentru vindecare și să urmăm cu rigurozitate protocolul de recuperare. Este o sportivă extrem de disciplinată și sunt încrezător că va aborda această etapă cu aceeași determinare pe care o arată de fiecare dată pe teren. Îi doresc o recuperare completă și o revenire în competiție în cele mai bune condiții”, a declarat, la rândul lui, dr. Ion Bogdan Codorean. Este sigur că Jaqueline Cristian va pierde punctele câștigate Iași, după ce la ediția de anul trecut a ajuns în semifinale, eliminată fiind de Irina Begu, cu 4-6, 4-6. Din august, tenisul feminin la nivel înalt se mută în America de Nord, pentru pregătirea ultimului turneu de Mare Șlem al anului, US Open, programat între 30 august și 13 septembrie.
Gestul elocvent făcut de Novak Djokovic după victoria contra lui Jannik Sinner de la Australian Open. VIDEO

Novak Djokovic (Serbia, 1 ATP) s-a dezlănțuit la finalul partidei memorabile cu Jannik Sinner (Italia, 2 ATP) de la Australian Open, veteranul în vârstă de 38 de ani făcând un gest elocvent. Novak Djokovic părea victimă sigură în fața lui Jannik Sinner, mai ales că în meciul precedent a fost condus cu 2-0 la seturi de un alt italian, Lorenzo Musetti, care a abandonat la acest scor din cauza unei accidentări. Totuși, determinarea lui „Nole” a făcut diferența, iar sârbul s-a transformat și l-a răpus pe Sinner cu 3-6, 6-3, 4-6, 6-4, 6-4, după o bătălie de patru ore și 12 minute. Gestul făcut de Novak Djokovic după victoria epică reușită în fața lui Jannik Sinner în semifinale la Australian Open După ce a închis în stil de mare campion meciul cu Jannik Sinner, din semifinale la Australian Open, Novak Djokovic s-a pus în genunchi, a privit spre cer și a făcut un semn larg al crucii. Divinitatea a fost de partea lui Djokovic în meciul de vineri, mai ales că puțini îi dădeau vreo șansă sârbului. Novak nu îl mai învinsese pe Jannik Sinner din noiembrie 2023. Novak Djokovic, care este neînvins până acum în finalele disputate la Australian Open, îl va înfrunta pe Carlos Alcaraz (Spania, 1 ATP) în meciul pentru trofeul din 2026. Partida poate fi urmărită duminică, de la ora 10:30, în direct la Eurosport și în timp real pe www.prosport.ro. Djokovic are 24 de trofee de Grand Slam în palmares, dintre care 10 cucerite la Australian Open. Ce a declarat „Nole” la interviul acordat pe teren După meciul de poveste câștigat în fața lui Jannik Sinner, Novak Djokovic a oferit o declarație plină de emoție: „Sincer, nu mai am cuvinte acum. Oh, Doamne… pare ireal, sincer! Am jucat 4 ore, e aproape 2 dimineața. Îmi amintesc de 2012 când am jucat împotriva lui Rafa în finală, care a durat aproape 6 ore. Dar nivelul de intensitate și calitate a tenisului a fost extrem de ridicat. Știam că aceasta era singura modalitate prin care aveam o șansă să câștig astăzi împotriva lui. A câștigat ultimele 5 meciuri împotriva mea. Avea numărul meu de telefon mobil, așa că a trebuit să-mi schimb numărul în seara asta. Dau glumele la o parte. I-am spus la fileu, mulțumesc că mi-a permis să joc cel puțin unul în ultimii doi ani. Am un respect imens pentru el. Un jucător incredibil, te împinge la limită, ceea ce a făcut și el în seara asta cu mine. Așa că merită o rundă de aplauze pentru performanța sa”, a spus Novak Djokovic la interviul acordat pe teren.