Gloria Bistrița, primul trofeu din istorie! Victorie la 10 goluri diferență în finala Cupei României 2026

Gloria Bistriţa s-a impus duminică, la Baia Mare, câștigând Cupa României la handbal feminin, după finala cu SCM Râmnicu Vâlcea, scor 31-21 (16-11). Este primul trofeu din istoria formaţiei bistriţene. Medalia de bronz a revenit echipei SCMU Craiova. Principalele marcatoare ale ultimului act disputat la Baia Mare au fost Seraficeanu 7 goluri, So Delgado 6, Ostase 6, pentru Gloria Bistriţa, respectiv Ulsaker 9, pentru SCM Râmnicu Vâlcea. Portarii celor două formaţii au avut prestații incredibile: De Arruda (Gloria, 14 intervenţii) şi Bartulovic (SCM Rm. Vâlcea, 19). SCM Râmnicu Vâlcea a cucerit Cupa României o singură dată, acum 6 ani, dar a mai jucat patru finale, pe care le-a pierdut, în 2018, 2019, 2022 și 2026. Gloria Bistriţa a mai disputat un singur ultim act, în 2025. SCM Universitatea Craiova s-a impus în finala mică, scor 38-27, în fața CS Minaur Baia Mare. Cea mai bună jucătoare de la gazde a fost Alba Chiara Spugnini, în timp ce Darly Zoqbi De Paula a fost desemnată de la oltence. Deţinătoarea trofeului, campioana CSM Bucureşti, nu s-a calificat la Turneul F4 al Cupei României, competiţie aflată la ediţia a 41-a. Final Four – rezultate (sâmbătă și duminică) Finala mare: SCM Rm. Vâlcea – Gloria Bistriţa 31-21 Finala mică: Minaur Baia Mare – SCMU Craiova 28-37 SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare 34-27 SCM Universitatea Craiova – Gloria Bistrița 29-36 Premiile individuale Cel mai bun portar: Renata De Arruda Cel mai bun apărător: Maria Lykkegaard Golgheter: Tuva Hove MVP: Danila Patricia So Delgado Pinto Dinamo și-a luat handbalist din Portugalia Component al naţionalei Portugaliei, pivotul Victor Iturriza este noul jucător al campioanei Dinamo Bucureşti, cu care a semnat un contract valabil în următoarele două sezoane. Handbalistul de 1.94 metri înălţime şi 117 kilograme a fost transferat de la Kuwait Sporting Club, după o perioadă remarcabilă petrecută la FC Porto, unde a evoluat timp de 9 ani, între 2016 şi 2025. Component de bază al echipei naţionale a Portugaliei, Victor Iturriza a contribuit la cele mai importante performanţe din istoria recentă a handbalului portughez, printre care locul 4 la Campionatul Mondial din 2025 şi locul 5 la Campionatul European din 2026. Are şi participări la Jocurile Olimpice alături de reprezentativa lusitană.
Știm finala Cupei României la handbal feminin: SCM Rm. Vâlcea Gloria Bistriţa! Cine transmite la TV partida de la Baia Mare

SCM Râmnicu Vâlcea şi Gloria Bistriţa vor disputa, de la ora 17.30 finala Cupei României, după ce au eliminat sâmbătă, în semifinale, pe Minaur Baia Mare, respectiv SCMU Craiova. Duminică, de la 14.30, se va juca şi pentru medalia de bronz. Finala mică va fi între Minaur Baia Mare și SCMU Craiova. Ambele partide pot fi vizionate pe Pro Arena, dar și pe aplicația Voyo. Cupa României a ajuns la ediţia cu numărul 41. Deţinătoarea trofeului, campioana CSM Bucureşti, nu s-a calificat la Turneul Final 4. În prima semifinală a zilei, SCM Rm. Vâlcea a dispus de Minaur Baia Mare, scor 34-27 (14-15), iar în cea de-a doua, Gloria Bistriţa a eliminat pe SCMU Craiova, scor 36-29 (16-16). La primul meci, publicul băimărean a acuzat puternic arbitrajul. La final, fanii l-au huiduit pe noul președinte Bogdan Voina, crezând că el e cel care a delegat brigada de arbitri la meci. În realitate, fiul marelui Radu Voina nu a primit dept de semnătură, procedurile urmând să mai dureze ceva timp. Programul Final Four SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare 34-27 SCM Universitatea Craiova – Gloria Bistrița 29-36 Duminică, 14:30: Finala mică Minaur Baia Mare – SCMU Craiova Arbitri: Adrian Georgescu și Bogdan Isdrăilă (București) Observator: Diana Ciulei (Brașov) Duminică, 17:30: Finala mare SCM Rm. Vâlcea – Gloria Bistriţa Arbitri: Mihaela Chiruță și Georgiana Murariu (Piatra Neamț) Observator: Toma Pleșa (Râmnicu Vâlcea) Viorel Mazilu, luat în colimator de FRH Federaţia Română de Handbal a anunţat, joi, demararea unei anchete disciplinare care îl vizează pe directorul tehnic Viorel Mazilu. DecizIa a fost luată după ce în mediul online au apărut imagini cu acesta şi cu jucătoare ale naţionalei U20 petrecând într-un club de noapte în 10 aprilie, imediat după ultimul meci din cadrul „Trofeului Carpaţi NIRO”. „Imaginile apărute în spaţiul public cu directorul tehnic al FRH nu au nimic în comun cu direcţia în care vrem să se îndrepte handbalul românesc în această nouă etapă. Mai mult decât atât, este foarte greu de înţeles şi acceptat ca un reprezentant al federaţiei, aflat într-o poziţie care presupune o responsabilitate mare faţă de sportivele echipei naţionale, să fie implicat într-un astfel de incident”, se spune în comunicatul FRH.
Presa maghiară a reacționat după meciurile echipelor românești pentru Final Four-ul de la Budapesta

CSM București s-a calificat, după 8 ani, Final Four-ul de la Budapesta al Ligii Campionilor de la Budapesta, dar Gloria Bistrița a ratat accederea. Presa maghiară a comentat acest aspect. Ultimul act al Ligii Campionilor la handbal feminin are loc la Budapesta. Publicația Nemzeti s-a referit la calificarea lui CSM București la turneul final. Ce a scris presa maghiară despre meciurile lui CSM București și Gloria Bistrița pentru Final Four-ul de la Budapesta Campioana României, CSM București, s-a calificat de o manieră entuziasmantă la Final Four-ul de la Budapesta, care va avea loc în impresionanta sală MVM Dome pe 6 și 7 iunie. Echipa Primăriei Capitalei a învins Esbjerg cu 37-27, în Sala „Ioan Kunst Ghermănescu” din București, după ce în tur pierduse la un singur gol. Astfel, va juca pentru prima dată după 8 ani în careul de ași. „După meciurile de duminică, se cunosc echipele care vor participa la faza de finală a Ligii Campionilor la handbal feminin, din Budapesta: Gyor și Metz sunt însoțite de CSM București și Brest. În primul sfert de finală, CSM București a găzduit echipa daneză Esbjerg, cu un deficit de un gol. Aceasta din urmă nu a putut juca ca în primul meci, iar până la pauză se crease o diferență de 5 goluri în favoarea româncelor, care au câștigat în cele din urmă cu 37-27, avansând cu un scor general de 62-53”, scrie Nemzeti. Brest a avansat în turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin cu un scor general de 72–65 în fața Gloriei Bistrița Publicația maghiară amintește și faptul că CSM București nu a mai luptat pentru trofeu din 2018, ceea ce este cu atât mai important în condițiile în care antrenoarea Bojana Popovic a preluat conducerea echipei bucureștene la finalul lunii noiembrie. Ziariștii scriu că din lot face parte și maghiara Dorottya Faluvegi, care a fost folosită de-a lungul sezonului, dar în prezent muncește pentru a reveni pe parchet, după accidentare, și sunt șanse considerabile să joace la turneul final. „După aceea, echipa franceză Brest a primit replica Gloriei Bistrița, după victoria la un gol diferență din deplasare. Oaspetele au forțat din start, preluând imediat controlul, iar după 20 de minute conduceau cu 11–8. Ulterior, echipa franceză și-a revenit și a preluat conducerea cu 14–13 spre finalul primei reprize, pe fondul unei evoluții modeste. A fost bine pentru fetele de la Brest că au intrat la pauză cu un avantaj, deoarece în continuare au fost de neoprit. Avansul a crescut permanent, iar la final Brest a câștigat cu 36–30, avansând în turneul final cu un scor general de 72–65. Yvette Broch, reactivată a doua oară din cauza retragerii Pauletei Floppa, a marcat un gol la Brest, deși se părea că în 2024 se va retrage definitiv. În acel an, a câștigat Liga Campionilor pentru a treia oară cu Gyor”, a mai notat publicația maghiară.
CSM București Esbjerg, Live Text Online, în barajul pentru turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin

20:24 Brest – Gloria Bistrița 32-26, SCOR FINAL Echipa română ratează calificarea la turneul final. 20:13 Min. 56: Brest – Gloria Bistrița 32-26 Echipa română are nevoie de o minute pentru a întoarce soarta calificării. 19:56 Min. 48: Brest – Gloria Bistrița 26-20 Lucrurile se complică pentru liderul din campionatul României. 19:37 Min. 35: Brest – Gloria Bistrița 17-14 Avantaj consistent luat de echipa gazdă. 19:33 PAUZĂ: Brest – Gloria Bistrița 14-13 Gazdele conduc după primele 30 de minute. 19:20 Min. 28: Brest – Gloria Bistrița 13-13 Gazdele egalează cu puțin timp înainte de pauză. 19:10 Min. 18: Brest – Gloria Bistrița 8-10 Echaipa română este în avantaj la jumătatea primei reprize. 19:02 Min. 8: Brest – Gloria Bistrița 4-3 Echipa franceză trece pentur prima dată în avantaj. 18:41 Brest – Gloria Bistrița 0-1 Liderul din campionatul României marchează primul gol al meciului. 18:40 CSM Bucuresti este în Final Four 18:31 Imaginile bucuriei! CSM Bucuresti este în Final Four! Foto: ProSport Foto: ProSport Foto: ProSport 18:29 CSM București – Esjberg 37-27, SCOR FINAL „Tigroaicele” merg la turneul final, pentru prima dată după 8 ani. 18:14 CSM București – Esbjerg 34-25 „Trigroaicele” sunt la 5 minute de turneul final, la care nu au mai participat de 8 ani. 18:01 CSM București – Esbjerg 31-25 Încet, dar sigur, campioana României se îndreaptă spre victoria care o duce la turneul final. 17:53 Min. 40: CSM București – Esbjerg 24-20 Adversarele se apropie amenințător pe măsură ce trece timpul. 17:41 Min. 32: CSM – Esjberg 20-14 „Tigroaicele” înscriu primul gol al reprizei a doua. 17:34 Pauză: CSM București – Esbjerg 19-14 Avans confortabil pentru „tigroaice” după primele 30 de minute. 17:31 Min. 27: CSM București – Esjberg 17-14 Echipa adversă se apropie amenințător înainte de pauză. 17:15 CSM București – Esbjerg 11-5 Avans confortabil pentru campioana României la jumătatea primei reprize. 17:06 Min. 9: CSM București – Esbjerg 7-4 Început de senzație pentru „trigroaice”. Cele două dueluri au loc în returul barajul pentru turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin, sezonul 2025/2026, iar partidele sunt Live Text Online pe www.prosport.ro. De asemenea, ambele confruntări pot fi urmărite și la televizor pe posturile DigiSport 1 și PrimaSport 1, de la ora 21:00. CSM București – Esbjerg, Live Text Online, de la 17:00, în barajul pentru turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin Campioana României, CSM București, forțează prima calificare la turneul final al Ligii Campionilor la handbal feminin după o absență de 6 sezoane. A câștigat trofeul în 2015/2016, după ce a învins Gyor cu 29-26 la aruncările de departajare, în următoarele două sezoane a terminat pe locul 3, iar de atunci un mare mimic. Asta deși a beneficiat de serviciile celei care este considerată cea mai valoroasă handbalistă din istorie, Cristina Neagu. De partea cealaltă, Esbjerg vizează a cincea lor apariție consecutivă EHF FINAL4. Golul lui Henny Reistad, cu puțin sub două minute rămase de joc, a asigurat echipei Esbjerg o victorie la un gol în prima manșă. Echipa daneză vine după o serie de trei victorii în competiție, obținând și victorii în ambele meciuri de play-off împotriva echipei HC Podravka. Reistad, care a marcat de nouă ori sâmbăta trecută, continuă să conducă clasamentul marcatorilor Ligii Campionilor EHF, cu un total de 125 de goluri. Cea mai bune marcatoare a lui CSM, Elizabeth Omoregie, ocupă locul opt în această listă, cu 91 de goluri. „Suntem mai mult decât pregătite și entuziasmate să jucăm returul sferturilor de finală acasă, sperând să ne oferim nouă și fanilor noștri o partidă uimitoare. După un meci dificil și fizic în deplasare, apărarea noastră puternică va continua să fie cheia pentru noi. Cred în fiecare jucătoare din echipa mea și că ne putem îndeplini visul împreună în acest weekend. Vom face un pas înainte! Vrem să intrăm în teren și să dăm tot ce avem”, a spus portarul lui CSM București, Evelina Eriksson „Arena va fi plină, iar fanii vor crea spectacol. Vor fi acolo pentru a împinge CSM înainte, dar credem că este și distractiv să jucăm într-o astfel de atmosferă. Știm că va crea multă presiune asupra noastră, dar este totuși mai vine decât să jucăm într-o arenă goală”, a replicat Tomas Axnér, antrenorul principal de la Esbjerg. Brest Bretagne Handball – Gloria Bistrița, de la ora 19:00 Echipa franceză Brest caută a doua participare la EHF FINAL4, după ce a terminat pe locul al doilea în 2021. În schimb, Gloria Bistrița, care joacă doar al doilea sezon în prima ligă continentală, a intrat deja în istorie ajungând în sferturile de finală. În prima manșă, cele 7 goluri marcate de Onacia Ondono au ajutat echipa franceză să obțină o victorie la limită în deplasarea din România. Danila So Delgado a marcat de 8 ori pentru Bistrița în acea întâlnire și ocupă locul doi în lista marcatorilor Ligii Campionilor EHF, cu 112 reușite. Anna Vyakhireva de la Brest are 96. Brest are în continuare cel mai eficient atac din competiție, cu 512 goluri în 15 meciuri, ceea ce reprezintă o medie de 34,1 reușite. Ambele echipe sunt lideri în campionatele interne, Brest câștigând toate cele 20 de meciuri, în timp ce Bistrița a obținut victorii în 19 din cele 20 de partide. „Din punctul meu de vedere, o luăm de la capăt, ca și cum ar fi un singur meci între noi și turneul final. Diferența de scor este minimă, dar este un mare impuls de încredere pentru noi că am jucat într-un loc atât de dificil și am ieșit cu victoria. Acesta este un adevărat plus. Pentru mine, cheia jocului va fi cu siguranță apărarea. Va trebui să fim incredibil de solide și compacte pentru a recupera mingi și apoi să ne desfășurăm jocul de contraatac. Deci, acesta este obiectivul nostru: să fim foarte puternice în defensivă și apoi să ne distrăm alergând pe teren și marcând goluri mai ușor”, a spus Clarisse Mairot, fundașul de la Brest. „Știm că este unul dintre cele mai importante meciuri ale acestui sezon. Știm, de asemenea, că
Victorie mare pentru România în Liga Campionilor! Gloria Bistrița a învins Borussia Dortmund

Echipa feminină de handbal Gloria Bistrița a obținut o victorie imensă pentru România în Liga Campionilor, învingând puternica formație germană Borussia Dortmund. Clasată pe locul 3 în ediția trecută a Ligii Florilor și beneficiară a unui wildcard pentru a juca în Liga Campionilor, Gloria Bistrița leagă victoriile, ajungând la al cincilea succes. Gloria Bistrița este pe locul 3 în Liga Campionilor, după victoria în fața Borussiei Dortmund Încă o victorie, a cincea, pentru Gloria Bistrița, în Grupa A din Liga Campionilor. Cu mici excepții, meciul de pe teren propriu cu formația germană Borussia Dortmund a fost la discreția grupării antrenată de Carlos Viver. Ocupanta locului 3 în ediția trecută de campionat participă în această competiție după ce a trimis cerere forului european pentru a fi acceptată, iar EHF i-a dat wildcard. Iar Gloria Bistrița confirmă încrederea federației continentale. 36-32 cu Borussia, pe teren propriu, a urcat echipa din Bistrița pe locul 3, cu șanse reale de a se califica cel puțin în play-off-ul pentru sferturile de finală. Principalele marcatoare ale partidei au fost So Delgado cu 11 goluri, Nusser 8, Seraficeanu și Ostase câte 4, pentru Gloria Bistriţa, respectiv Nestaker 8, Lassource, Grijseels și Berland câte 4, pentru formația vizitatoare. În etapa 7 din Grupa A de Liga Campionilor s-au mai consemnat rezultatele: Gyor – Storhamar 40-23, DVSC Debrecen – Metz 30-35 şi Team Esbjerg – Buducnost 36-24. Pe primele 3 locuri din clasament se află Gyor cu maximum de puncte, 14, Metz cu 12 şi Gloria Bistriţa cu 10. Prestația senzațională a lui So Delgado din finalul meciului a pecetluit a treia victorie la rând a Gloriei Bistrița Pe site-ul forului continental se menționează că Borussia a avut un start puternic, creând probleme gazdelor cu o apărare strânsă și conducând cu 6-3. Susținută de publicul pasionat, Gloria a început să se ridice, iar Daniela So Delgado și Larissa Nüsser au devenit de neoprit în atac. Gazdele nu doar că au egalat, dar au și și avut o serie de 5 goluri marcate fără vreunul primit, datorită căreia au preluat controlul până la pauză. În primele 10 minute ale reprizei secunde, Borussia a avut o revenire care a împins gazdele la limită. Concret, echipa germană a preluat din nou conducerea, după mai bine de 30 de minute de când a avut 9-8. Dar speranțele de a obține o victorie în România s-au spulberat în ultimele 5 minute, când prestația senzațională a lui So Delgado a pecetluit a treia victorie la rând a Gloriei Bistrița în Grupa A din Liga Campionilor. Pe 16 noiembrie are loc returul cu Borussia, de la Dortmund În primele meciuri din Grupa A, Gloria a obţinut rezultatele: 29-26 cu Storhamar Handball Elite, 34-33 cu DVSC Debrecen, 24-31 cu Metz Handball, 18-33 cu Gyor ETO, 38-35 cu Team Esbjerg şi 29-26 cu Budunost. „Cred că echipa noastră a fost mai bună. Au fost multe greșeli în defensivă în prima repriză, iar aceasta este problema pe care am avut-o pe tot parcursul meciului. Pe final am făcut mai puține greșeli, dar cred că acest meci putea fi câștigat de oricare dintre echipe”, a declarat Danila So Delgado Pinto, potrivit site-ului oficial al competiției. „Am văzut un meci grozav din partea ambelor echipe, am avut suișuri și coborâșuri. În final, am fost în spate. Am încredere în echipa mea. Atmosfera a fost grozavă. Vom încerca să ne fructificăm șansele acasă, săptămâna viitoare”, a transmis Hendrikus Groener, antrenorul formației germane. Etapa viitoare, ultima din acest an, programează pentru Gloria Bistriţa returul cu Borussia, în ziua de 16 noiembrie. Liga Campionilor se va relua pe 10 ianuarie, după CM. În Grupa B a Ligii Campionilor joacă şi campioana CSM Bucureşti.
Gloria Bistrița, victorie imensă în Liga Campionilor! Ostase a făcut spectacol

Gloria Bistriţa a reușit o victorie absolut senzațională, pe teren propriu, în Liga Campionilor la handbal feminin. Româncele au câștigat un meci foarte disputat cu formaţia Team Esbjerg, din Danemarca, scor 38-35, în etapa a 5-a din grupa A. Gloria Bistrița a obținut o victorie frumoasă sâmbătă, pe teren propriu, în fața formației Team Esbjerg din Danemarca. Scorul final a fost 38-35 (19-18 la pauză), într-un meci spectaculos din etapa a 5-a a Grupei A din Liga Campionilor la handbal feminin. Cele mai bune marcatoare pentru Gloria au fost Ostase, cu 9 goluri, Delgado Pinto și Seraficeanu, fiecare cu câte 7 reușite. De la echipa daneză s-au remarcat Reistad, cu 9 goluri, Moller, cu 6 goluri și Solberg, cu 5 reușite. Lorena Ostase a ieșit astfel din nou în evidență, impresionând la cel mai înalt nivel. Victoria în fața echipei din Danemarca poate conta enorm pentru Gloria Bistriță, care cu siguranță a câștigat foarte mult la capitolul încredere. În aceeași etapă se vor mai juca meciurile DVSC Debrecen – Gyor, Storhamar – Metz și Borussia Dortmund – Buducnost Podgorica. Pentru următorul meci, Gloria Bistrița va merge în Muntenegru, unde o va Buducnost Podgorica, pe 2 noiembrie. Până la duelul din Muntenegru, româncele sărbătoresc cea mai mare surpriză din această etapă a Ligii, Team Esbjerg fiind clar favorită înaintea meciului cu Gloria Bistrița.
Wild-card refuzat pentru o echipă românească în Liga Campionilor la handbal feminin! România trimite trei formații în marea competiție europeană
Gloria Bistrița, participantă în premieră în Champions League sezonul trecut, va evolua și în acest sezon al competiției numărul din handbalul european. Gruparea pregătită de spaniolul Carlos Viver este una dintre privilegiate, alături de Podravka, Ikast, Brest, DVSC Schaffer și Ferencvaros. CSM București este calificată direct pentru că este campioana României. Baia Mare nu a primit drept de joc în Liga Campionilor la handbal feminin Echipa CS Minaur Baia Mare, deși a depus cerere pentru wild-card, a fost refuzată. De asemenea, Corona Brașov nu a cerut wild-card în Champions League din cauza problemelor financiare. Formatul Machineseeker EHF Champions League rămâne neschimbat, cu 16 echipe împărțite în două grupe de câte opt. Cele şapte formaţii se alătură celor nouă echipe deja calificate: Odense, Team Esbjerg, Metz Handball, Ludwigsburg, Györ, Buducnost, Storhamar, CSM Bucuresti şi RK Krim Mercator. Ungaria şi Danemarca vor avea câte trei formaţii, singurele cu acest drept. CSM București a atins sezonul trecut sferturile de finală, fiind eliminată de Esjberg, la fel ca în urmă cu un sezon. Liga Campionilor EHF Feminin este competiția pentru cele mai bune cluburi de handbal feminin din Europa, organizată anual de Federația Europeană de Handbal. Din motive de sponsorizare, competiția se numește oficial DELO EHF Champions League. SCM Universitatea Craiova a transferat-o pe „noua Cristina Neagu” Dinamo nu a avut nevoie de invitație specială La masculin Dinamo este calificată din oficiu în grupele Champions League. Echipe cu loc fix în EHF Champions League: RK Zagreb (Croația), Aalborg Handbold (Danemarca), Barca (Spania), Paris Saint-Germain Handball (Franța), Fuchse Berlin (Germania), SC Magdeburg (Germania), One Veszprem HC (Ungaria), Orlen Wisla Plock (Polonia), Sporting Lisabona (Portugalia), CS Dinamo București (România). Au primit wild-card: GOG, Nantes, Pick Szeged, Eurofarm Pelister, Kolstad și Kielce. În sezonul trecut, CS Dinamo a fost eliminată în play-off de SC Magdeburg, care ulterior a câștigat competiția după o finală germană cu Fuchse Berlin. Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult
Schimbări majore la echipa de Liga Campionilor! Jumătate de echipă dată afară, s-a adus antrenor de la Rapid
Echipa de handbal feminin Gloria Bistrița, locul 3 în clasamentul din Liga Florilor, trece prin schimbări majore la nivel de lot și staff tehnic. Gruparea ardeleană, debutantă în Champions League în sezonul care tocmai se încheie, anunţa, în 8 mai, că noul antrenor principal va fi spaniolul Carlos Viver, începând din stagiunea 2025-2026. Gloria Bistrița schimbă liniile și în lot, dar și banca tehnică Ibericul a mai activat în România la Rapid Bucureşti, cu care a câştigat titlul în 2022. Sâmbătă seara, Gloria Bistrița a anunțat o revoluție la echipă: șapte jucătoare din lot, plus antrenorul principal Marius Novanc, cel cu portarii, Alexandru Buligan, şi preparatorul fizic Ştefan Ciuntu se vor despărți de club la finalul sezonului. ”Se încheie un sezon plin de luptă, emoţii, sacrificii şi bucurii. Dar împreună – jucătoare, staff, suporteri – am reuşit! Gloria urcă din nou pe podium şi a devenit echipa de bronz. Fiecare antrenament, fiecare meci, fiecare efort şi zâmbet de victorie ne-au adus aici. Mâine cu medaliile la gât, ne luăm rămas-bun de la oameni care au lăsat o parte din sufletul lor aici, în familia Gloria”, este informația oferită fanilor pe rețelele de socializare. Din lotul de jucătoare vor pleca Nicoleta Dincă, Dagmara Nocuń, Greta Kacsor, Valeriia Kirdiasheva, Nikolina Vukcevic, Ivana Kapitanovic şi Natalia Nosek. Florentin Pera spre Vălcea, dar va fi dat afară de la națională Înaintea Turneul F4 al Cupei României a fost anunţată şi plecarea antrenorului Marius Novanc, cel care a fost intermediar după demiterea lui Florentin Pera. Alături de Novanc pleacă şi Alexandru Buligan, antrenor cu portarii, respectiv Ştefan Ciuntu, preparator fizic. Florentin Pera, care a plecat de la Gloria Bistrița acum două luni, va semna cu SCM Râmnicu Vâlcea, în timp ce FR de Hanbdal nu este acord cu această mutare. Nu este exclusă rezilierea contractului pentru selecționer și revenirea lui Adi Vasile la lot. Foto: Facebook / Gloria Bistrița Handbal Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult