Cum transformi un simplu pui la grătar într-un preparat de Michelin

A venit vremea frumoasă și nimic nu este mai plăcut decât un grătar în curtea casei. Când vine vorba de un pieptul de pui la grătar, ne bazăm pe rețetele clasice, scrie simplyrecipes.com. Totuși, există și alte ingrediente, precum roșiile suculente și busuiocul, folosite în restaurantele italienești. De ce roșiile și busuiocul merg atât de bine împreună Roșiile și busuiocul se completează reciproc în majoritatea preparatelor. Roșiile sunt acide, în timp ce busuiocul dă acel gust de prospețime. Aromele înțepătoare ale plantei pot reduce din aciditatea roșiei. Știm deja că roșiile și busuiocul fac „casă bună” în rețete, dar să nu uităm că vara este și cel mai bun moment din an pentru recoltara roșiilor aromate. Diferitele soiuri de roșii apar în intervalul mai-septembrie și ai șansa să te alegi cu produse proaspete și gustoase, chiar și de la piață. Tocmai pentru că roșiile de vară sunt incredibil de aromate, ele pot fi incluse într-un sos pentru pieptul de pui la grătar. Poți să te inspiri dintr-o salată Caprese și să prepari un pui cu sos din roșii cherry proaspăt culese. Indiferent cum încorporezi aromele, există un element important de luat în considerare pentru a asigura succesul: momentul potrivit. Deși roșiile pot ieși în evidență atât în preparatele proaspete, cât și în cele gătite, este important să reții că busuiocul este delicat și se ofilește ușor. Cu excepția cazului în care prepari un sos care necesită ofilirea busuiocului, așteaptă să-l adaugi în preparat chiar înainte de servire pentru a-i păstra gustul proaspăt. Autorul recomandă:
Unde ai voie să faci grătar în București. Locurile ideale pentru picnic

Unde ai voie să faci grătar în București. Locurile ideale pentru picnic. Avertisment de 1 Mai. Garda de Mediu precizează că nu orice petic de iarbă verde poate fi folosit pentru grătar. Există anumite zone în care se poate face focul. În alte zone se poate face doar picnic, fără aprinderea de focuri. „1 Mai fără amendă? Se poate! Dacă e 1 Mai, e clar: mici, fum de grătar, prieteni şi celebra promisiune: «Anul ăsta chiar strângem după noi!» Dar atenţie! Nu orice petic de iarbă verde înseamnă şi liber la grătar”, avertizează ofiţialii Gărzii de Mediu. Potrivit Legii Picnicului (Legea nr. 54/2012), grătarul cu foc este permis doar în zone special amenajate pentru picnic. Aceste zone trebuie să fie dotate cu vetre pentru foc, mese și spații pentru gunoaie. „În parcuri sau în zonele indicate pentru picnic poţi sta la iarbă verde, dar FĂRĂ foc. Adică picnic – da, grătar – nu”, avertizează comisarii Gărzii de Mediu. Locuri din București unde se poate face grătar Parcul Morarilor, Parcul Dobroești, Parcul Lunca Florilor, Parcul Plumbuita, Parcul Fabrica de Gheață, Parcul Sfântul Pantelimon sunt parcurile unde se poate face grătar. Grătarul nu este însă permis în parcurile obișnuite fără zonă special amenajată, la marginea pădurii, pe malul lacului, în spații improvizate sau în jurul blocului sau pe balcon! „În curtea proprie, grătarul este permis, dar cu respectarea regulilor de siguranţă şi fără riscuri de incendiu. Dacă alegi varianta «lasă că merge şi aici» amenzile pot ajunge între 2.000 şi 5.000 lei, iar pentru alte abateri prevăzute de lege sancţiunile pot fi între 100 şi 3.000 lei”, menţionează Garda de Mediu. Garda de Mediu anunță că pot face verificări următoarele instituții: Garda Naţională de Mediu, Poliţia Română, Jandarmeria, Poliţia Locală şi autorităţile locale. De asemenea, comisarii Gărzii de Mediu avertizează asupra celor care nu strâng gunoaiele după distracția de 1 Mai. „Sărbătoriţi frumos, responsabil şi fără vizite surpriză din partea autorităţilor!”, a mai transmis Garda de Mediu. Autorul recomandă:
Românii din Germania, surprinși de legile ciudate din această țară. Ce reguli stricte trebuie să respecte pentru a nu primi amenzi usturătoare
Mulți români stabiliți în Germania descoperă rapid că obiceiurile de acasă pe care ei le considerau gesturi firești în această țară pot aduce amenzi usturătoare. Nemții sunt recunoscuți pentru rigoarea și respectul lor față de reguli, doar că unele dintre acestea par neobișnuite pentru străini, mai ales cei veniți de pe plaiurile mioritice. Chiar și un banal grătar poate deveni subiect de plângeri și sancțiuni, dacă mirosul ajunge la vecinii atât de sensibili. În Germania, ordinea și liniștea sunt considerate valori fundamentale, iar autoritățile aplică legislația cu strictețe. Reguli neobișnuite care îi pun în dificultate pe străini O tânără româncă stabilită în Germania a devenit virală pe rețelele sociale după ce a relatat experiențele sale cu unele dintre cele mai surprinzătoare reguli locale. Clipul său a strâns numeroase reacții din partea altor români care s-au confruntat cu situații similare. Printre interdicțiile necunoscute celor mai mulți dintre români se numără dormitul în mașină mai mult de o noapte sau lăsarea copiilor să-și facă nevoile într-un parc, dacă e o urgență. Inclusiv folosirea unui furtun care stropește accidental proprietatea vecinilor este interzisă. De asemenea, purtarea măștilor de carnaval în afara perioadei festive poate atrage amenzi. Iar în anumite regiuni din Germania, autoritățile locale solicită înregistrarea oricărei păsări de curte; dacă ai o singură găină, și pe aceea trebuie să o declari! Totodată, orele de liniște de la prânz sunt sacre și protejate prin lege: între 13:00 și 15:00 sunt absolut interzise orice fel de activități zgomotoase în locuințe. Dar, printre situațiile cel mai des menționate de români se află amenzile pentru fumul sau mirosul provenit de la grătare. Dacă în România este ceva normal, în Germania se consideră un obiceiu care îi deranjează pe vecini. Ce alte obiceiuri „ciudate” mai au nemții? De exemplu, sortarea incorectă a deșeurilor poate aduce o amendă zdravănă, ca și dansurile de Paște, complet interzise în anumite regiuni. Cum au reacționat românii Unii internauți au reacționat cu umor și uimire la poveștile din mediul online. Mulți au relatat cazuri de amenzi primite pentru că au oprit pe autostradă fiindcă nu mai aveau combustibil în rezervor, iar alții au spus că au fost sancționați fiindcă au omorât albine, specie protejată în Germania. Sunt și oameni care remarcă diferența uriașă față de România, unde regulile sunt adesea interpretate mai flexibil, iar viața cotidiană este, iată, mai puțin rigidă. RECOMANDAREA AUTORULUI: În timp ce Bolojan îngheață pensiile românilor, Germania le crește. De ce se poate Berlin și nu la București