Grecia, mai scumpă, dar tot mai ieftină decât litoralul românesc. Turist: În 2019 luam două gyros-uri și două beri cu 10 euro. Acum e dublu

grecia,-mai-scumpa,-dar-tot-mai-ieftina-decat-litoralul-romanesc-turist:-in-2019-luam-doua-gyros-uri-si-doua-beri-cu-10-euro.-acum-e-dublu

„În 2019 luam două gyros-uri și două beri cu 10 euro. Acum e dublu. Dar tot e mai ieftin decât pe litoralul românesc”, se plânge un turist. Însă, în ciuda scumpirilor din ultimii 5 ani, să faci o vacanță în Grecia tot este în continuare mai ieftin decât în România.  În „satele mai izolate sau pe insule mai puțin comerciale, plătești 6 euro pe o masă completă. În stațiuni, dai 20 de euro fără să-ți dai seama”, continuă să scrie un utilizator. În ciuda numărului mare de plângeri, sunt și turiști care scriu că restaurantele Greciei au meniuri mai ieftine față de localurile din stațiuni de pe litoralul românesc, precum Mamaia. „Prețuri la jumătate față de Mamaia”. „Acum 4-5 ani, preţurile în România şi Bulgaria erau mult mai mici faţă de Grecia, însă vedem că în acest moment prețurile sunt echilibrate, nu mai sunt atât de multe diferenţe între supermarketurile din România și cele din Grecia”, a precizat Dan Adrian Drăgan pentru Antena 3 CNN, anul trecut. În ciuda scumpirilor, Grecia este o destinație preferată de mulți turiști  Click.ro a citat câteva dintre plângerile unor utilizatori de pe grupul de Facebook, „Forum Grecia”. Turiștii susțin că Grecia continuă să fie o destinație preferată în ciuda costurilor crescute la mâncare.  Într-o fotografie publicată este meniul unei taverne grecești. „Prețurile nu sunt exagerate”, scrie Click.ro, „dar nici nu mai sunt ce erau odată”. o porție de salată grecească – 10 euro salată cu ton – 14 euro musaca – 10 euro cartofii prăjiți –  5,50 euro dakosul cretan (pâine uscată cu roșii și brânză)  – 10 euro, chiftelele în sos de roșii –  11 euro. caracarița la grătar sau macroul afumat –  16 euro porția Taramosalata – 5 euro Pizza Salami – 11 euro Pizza Margherita – 20 euro Pastele Carbonara – 10 euro Burger – 10 euro Berea la halbă – 4-5 euro/500 ml Vin – 4-10 euro/500 ml carafa O sticlă cu apă – 1 euro/500 ml Cât a ajuns să coste un circuit complet în Grecia, în 2025 Scumpirile din ultima vreme au împărțit turiștii români în două tabere: cei care le consideră corecte din pricina produselor de calitate mai crescută și cei care consideră că Grecia și-a pierdut farmecul meselor accesibile turiștilor cu buget modest. „La ce porție de salată primești aici, poți hrăni doi oameni. Nu e ca în România, unde ți se dă o frunză de salată cu o roșie tăiată”, comentează o utilizatoare. Potrivit Eurotravel, costă 469 de euro de persoană un circuit complet cu autocarul de 7 zile în Grecia. În această călătorie, turiștii pot vizita Poarta Athosului, Salonic, mânăstirile suspendate de la Meteora,  Acropole din Atena, ruinele cetății Micene și ruinele templului și amfiteatrul de la Delfi. Nu sunt incluse în preț intrarea la obiectivele turistice la Acropole  (20 euro/adult), Delfi (12 euro/adult) sau Micene (12 euro/adult), precum și excursiile opționale sau croaziera Athos (35 euro/persoană). Sursa Foto: Profimedia Citește și: O ciorbă, o limonadă și o porție de hamsii pe litoralul românesc: 70 LEI. Turiștii se reorientează către Bulgaria sau Grecia din cauza scumpirilor Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani  în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele

Ce ingrediente nu se pun niciodată în salata grecească. Autoare de rețete culinare: Ar fi dezgustător!

ce-ingrediente-nu-se-pun-niciodata-in-salata-greceasca.-autoare-de-retete-culinare:-ar-fi-dezgustator!

Cea mai delicioasă și populară salată din Europa este cea grecească, considerată una dintre preparatele naționale ale Greciei alături de gyros, frigăruile souvlaki și moussaka.  Puțini știu că salata grecească este un preparat relativ nou – a apărut în anii 1960, în Plaka, în perioada de boom turistic a Greciei. Savoarea salatei nu este dată de oțet, sucul de lămâie și uleiul de măsline, ci de roșiile suculente, ingredientul principal al salatei, nici măcar nu existaseră în Grecia în secolul al XIX-lea, potrivit Capital.  Vedeta unei salate grecești preparată în mod profesionist trebuie să fie măslinul. Salata grecească mai include castraveți, ceapă roșie și măsline. Expertul în bucătăria grecească a spus că sucul de lămâie nu are ce căuta într-o salată grecească. ”Suc de lămâie? Nici vorbă! Ar fi dezgustător”, a spus Diana Moutsopoulos, autoare de rețete culinare și director editorial la Allrecipes. Cât despre roșii, ea a recomandat: „Cea mai bună modalitate de a face acest lucru este să le tăiați bucăți, nu perfecte, ci bucăți neregulate, mari. Eventual o felie sau poate două, așa, întregi, dar niciodată sfărâmițate”, recomandă Diana Moutsopoulos. Pentru ca o salată grecească autentică să aibă savoare, sunt îndeajuns sucul din roșii și uleiul de măsline. Nu sunt necesare oțetul, sucul de lămâie și niciun alt tip de ulei.Nu se recomandă nici salata verde.  Salata grecească este preparat de vară, așadar, grecii nu pun niciodată salată verde în preparat pentru că aceasta crește în lunile de iarnă. Așadat, evitați să puneți salată verde, oțet și suc de lămâie într-o salată grecească. Rețeta unei salate grecești perfecte Ingrediente: Cinci roșii mari O ceapă roșie mică, feliată subțire Un vârf de cuțit sare de mare după gust O linguriță 1/2 de oregano uscat O conservă de brânză  feta sfărâmată (115 grame) Un sfert de castravete, feliat Un arde gras verde mic, feliat O cană de măsline grecești Trei linguri de ulei de măsline extravirgin Instrucțiuni: Pasul 1: Tăiați roșiile în felii deasupra bolului în  care serviți salata pentru ca sucul în exces să ajungă în bol. Adăugați feliile de ceapă. Condimentați din abundență cu sare și oregano.  Amestecați și lăsați roșiile să stea la temperatura camerei timp de 30 minute-2 ore, pentru ca sarea să elibereze sucurile roșiilor. Adăugați brânza feta, castravetele, ardeiul gras și măslinele. Amestecați și stropiți salata cu uleiul de măsline. Poftă bună sau „Kalí órexi”, așa cum s-ar spune în limba greacă. Sursa Foto: Shutterstock Citește și: Rețeta veche de salată de boeuf a regretatului Radu Anton Roman. Ingredientul secret care oferă un gust unic Salata sățioasă care taie pofta de dulce. Rețetă de salată coleslaw cu varză, morcov, mere și sos de iaurt Istoria salatei de boeuf: Preparatul preferat al românilor, consumat cu ocazia ANULUI NOU, nu este de origine franțuzească Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani  în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele

80.000 de locuri de muncă au rămas vacante în sectorul turistic și HoReCa: De disperare, angajatorii recrutează activ chiar și în străinătate

80.000-de-locuri-de-munca-au-ramas-vacante-in-sectorul-turistic-si-horeca:-de-disperare,-angajatorii-recruteaza-activ-chiar-si-in-strainatate

În pragul începerii sezonului estival, Grecia se află într-o cursă contracronometru pentru a căuta angajați.  Potrivit The Guardian, sunt 80.000 de locuri de muncă vacante în sectorul turistic, iar țara apelează atât la șomeri, cât și la muncitori străini. Guvernul elen speră că grecii plecați în străinătate după criza financiară din 2010-2011 să se întoarcă. Restaurantele din Grecia caută bucătari și ospătari În fața tavernei Karyatis, într-o piațetă cu palmieri și plante decorative, sub Acropole, apare un anunț pe care scrie: „Angajăm personal – bucătari, ospătari, personal de bucătărie”. Proprietarii restaurantului au declarat pentru ziarul englez că „este din ce în ce mai greu” să găsească angajați. Turismul din Grecia este în creștere, dar în ultima vreme grecii preferă să facă muncă de birou sau chiar remote, de la 9 la 5. Ei refuză locurile de muncă care presupune ture de noapte sau lucrul în weekend, a spus Dimitris Stathokostopoulos, care conduce localul împreună cu fratele său. Ca ei, sunt o mulțime de proprietari de restaurante care vor să mențină industria pe linia de plutire. De curând a fost o grevă generală și peste 15.000 de oameni au manifestat la Atena și Salonic. Cu câteva săptămâni înainte ca turiștii să sosească, 80.000 de posturi trebuie ocupate în sectorul alimentar și hotelier. HoReCa este coloana vertebrală a unei industrii care, reprezentând 25% din PIB pentruj Grecia. Hotelurile elene au personal scăzut Hotelierii caută cu disperare recepționeri, femei de serviciu, salvamari, portari, ospătari și bucătari, iar pe insulele foarte căutate precum Creta și Rodos, hotelierii își „împrumută” sau își „fură” angajații unii altora, promițând salarii mai mari și condiții de muncă mai bune. Este parțial o moștenire a pandemiei de Covid-19, care s-a resimțit în toată Europa, dar în Grecia problema este deosebit de acută. Este o lipsă fără precedent de lucrători calificați și cu experiență, mai ales în industria hotelieră și alimentară, ca urmare a exodului de angajați din perioada lockdown-ului. Mulți nu s-au mai întors. Drept urmare, se estimează că este nevoie acum de aproximativ 80.000 de angajați, potrivit spuselor lui Giorgos Hotzoglou, președintele Federației Panhelenice a Lucrătorilor din Alimentație Publică și Turism (POEET). Din cauza deportărilor, s-ar putea ajunge la 750.000 de posturi vacante până în 2050 Este de neconceput, dar din cauza numărului tot mai mare de deportări, statisticile arată că în Grecia vor trebui ocupate 750.000 de posturi până în 2050, a declarat Sofia Kouvelaki, care conduce Home Project, o organizație care sprijină copiii refugiați și migranți din Atena. Până în 2028, ministerul turismului din Atena a prognozat 40 de milioane de vizitatori, aproape de patru ori mai mult decât populația țării, ca urmare a creșterii numărului de sosiri, în principal din piețele emergente din India și China. Grecia a început să recruteze activ în străinătate, organizând târguri de locuri de muncă în Germania, Olanda și Marea Britanie. Sursa Foto: Shutterstock Citește și: EXCLUSIV | Ce trebuie să știi dacă mergi în vacanță în Grecia. De unde să pui benzină ca să nu ai costuri prea mari. Sfaturile unui român din Thasos Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan … vezi toate articolele

Litoralul Mării Negre, Bulgaria sau Grecia ? Destinații alese de români pentru minivacanța de 1 Mai: „Pachetele all-inclusive, preferate de 50% dintre turiști”

litoralul-marii-negre,-bulgaria-sau-grecia-?-destinatii-alese-de-romani-pentru-minivacanta-de-1-mai:-„pachetele-all-inclusive,-preferate-de-50%-dintre-turisti”

Mici, bere, distracție, petreceri în aer liber sau în cluburi de lux. Într-un cuvânt, destinații care mai de care mai tentante pentru minivacanța de 1 Mai din 2025. Traian Bădulescu, consultant în turism, a făcut pentru Gândul o analiză a acestor zile în care distracția și timpul petrecut cu familia și prietenii par să fie literă de lege. Românii au ales și anul acesta, într-un număr mare, destinații precum Bulgaria și Grecia. Consultantul a precizat că „anul acesta tendințele au fost influențate de contextul calendaristic, cu două minivacanțe separate la o distanță de 10 zile, spre deosebire de anul trecut când 1 Mai a coincis cu Paștele.​” La mare sau la munte de 1 Mai? Ce destinații de minivacanță au ales românii Potrivit interlocutorului Gândul, în România, litoralul Mării Negre a fost în topul preferințelor, cu peste 50.000 de turiști, așa cum este de obicei, cu stațiuni precum Mamaia, Costinești, Eforie Nord și Vama Veche, atrăgând în special tinerii dornici de distracție. Pentru familii, stațiunile Neptun și Venus au fost alegeri populare. Gradul de ocupare al hotelurilor deschise a variat între 70% și 100%, unele unități depășind chiar 90% ocupare. Stațiunile montane precum Sinaia, Predeal, Bușteni și Poiana Brașov au continuat să fie destinații căutate pentru cei care preferă aerul curat și peisajele montane. De asemenea, stațiunile balneoclimaterice precum Băile Felix, Băile Herculane, Călimănești-Căciulata și Sovata au atras turiști în căutare de relaxare și tratamente. ​ Pe partea de turism au fost alese zonele Bran-Moieciu, Maramureș, Bucovina, Neamț și Mărginimea Sibiului, preferate pentru autenticitatea și tradițiile locale. ​ 20.000 de români au ales Bulgaria pentru minivacanța de 1 Mai Nu toți românii au preferat distrația de pe meleagurile natale. Bulgaria și Grecia au reprezentat cele mai căutate alegeri pentru petrecăreții care au vrut să treacă și dincolo de granițe. „Pe plan extern, litoralul bulgăresc a fost o alegere a turiștilor români, care au reprezentat 70% dintre turiștii de pe riviera vecină, stațiuni precum Albena, Nisipurile de Aur, Obzor și Sunny Beach oferind pachete all-inclusive la prețuri competitive. Se estimează că peste 20.000 de români au ales această destinație pentru minivacanța de 1 Mai. Grecia a continuat să fie o destinație de top, cu regiuni precum Halkidiki, Paralia Katerini și insulele Thassos și Creta atrăgând turiști datorită peisajelor pitorești și ospitalității locale. Aproximativ 1,3 milioane de români aleg anual Grecia ca destinație de vacanță. City break-urile în marile orașe europene au fost de asemenea populare, cu destinații precum Paris, Milano, Roma, Londra, Florența, Praga și Barcelona atrăgând turiști români. Prețurile pentru astfel de plecări de weekend au început de la 150-200 de euro per persoană”, a precizat Traian Bădulescu, consultant în turism.  „Vacanțele personalizate, care includ excursii locale și activități tematice, sunt alese de 35% dintre turiști” Cât despre previziunile turistice pentru 2025, Traian Bădulescu susține că se anunță un an promițător, cu o creștere pe partea de rezervări early booking de 30-50% comparativ cu anul precedent pentru destinațiile clasice. Acesta recunoaște că intrarea României în spațiul Schengen terestru a facilitat călătoriile către destinații precum Bulgaria și Grecia, unde se preconizează o creștere de 40% a rezervărilor. ​ „Turiștii români manifestă un interes crescut pentru servicii premium, cu o cerere în creștere de 60% pentru hotelurile de 4 și 5 stele. De asemenea, pachetele all-inclusive sunt preferate de 50% dintre turiști, iar vacanțele personalizate, care includ excursii locale și activități tematice, sunt alese de 35% dintre aceștia. ​ În plus, tendința de a opta pentru vacanțe mai lungi, în detrimentul city break-urilor, câștigă teren, reflectând dorința turiștilor de a se conecta mai profund cu cultura locală și de a se relaxa într-un ritm mai lent”, a conchis consultantul Traian Bădulescu. CITIȚI ȘI: Stațiunea românească de care turiștii rămân uluiți. Cazarea pentru o noapte costă de la 420 de lei Destinațiile exotice sau meleagurile natale? Consultant în turism: „Pentru 2025, sunt așteptări de aproximativ 3 milioane de turiști străini” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele

Destinația favorită de la Mediterană a multor români în timpul Sărbătorilor Pascale. Ai parte de o vacanță completă, la jumătate de preț

destinatia-favorita-de-la-mediterana-a-multor-romani-in-timpul-sarbatorilor-pascale.-ai-parte-de-o-vacanta-completa,-la-jumatate-de-pret

Slujba de Înviere, mielul la proțap, ouăle roșii și o vacanță pe plajă. Tot mai mulți români aleg să sărbătorească Paștele în Grecia, atrași de prețurile accesibile, vremea bună și atmosfera familiară. Pentru unii, vacanța de Paște în Elada a devenit deja o tradiție. Grecia nu mai este doar o destinație de vară pentru români. Mii de turiști aleg în fiecare an să-și petreacă sărbătorile pascale în insulele grecești, unde îmbină tradițiile ortodoxe cu relaxarea la malul mării. De la Thassos și Creta, până la Zakynthos și Halkidiki, românii spun că găsesc aici un Paște autentic, dar mult mai accesibil decât acasă. „Nouă ne plac foarte mult ritualurile lor în noaptea de Înviere. După slujbă, am participat la o petrecere unde am fost în număr foarte mare noi, conaționali români”, povestește Alina Gănțoi, turistă aflată în Thassos. Tradiții grecești, gusturi românești Atmosfera de Paște în Grecia este una caldă și primitoare. Românii participă la slujbele ortodoxe de Înviere, ciocnesc ouă roșii și se bucură de mesele tradiționale grecești, în care regăsesc arome cunoscute. „Ciorba lor grecească, maghiritsa, se face din măruntaiele mielului, cu multă verdeață, exact cum e la noi. În seara de Înviere se face miel la cuptor, iar a doua zi se pune la proțap și se pregătește kokoretsi, din intestine de miel. Românii gustă și chiar le place”, spune Maria Capra, proprietar de tavernă. Cei care aleg să petreacă Paștele în Grecia susțin că cheltuielile sunt mai mici decât în România, chiar și pentru o familie cu copii. „O masă pentru trei persoane, doi adulți și un copil, ajunge la cel mult 35 de euro. Iar cazarea pe plajă o găsești cu 40 de euro pe noapte”, explică Alina Gănțoi, potrivit Observatornews.ro. Pentru Dan Drăgan, administrator al unui forum dedicat insulei Thassos, raportul calitate-preț este clar în favoarea Greciei. „Un Paște în Thassos este o variantă ideală – ai liniște, mâncare bună, tradiții și vreme perfectă pentru plajă”, a declarat turistul român. Românii, tot mai prezenți în turismul elen Printre cei care se simt ca acasă în Grecia sunt și românii care și-au deschis afaceri acolo. Nicoleta Ciobotar, proprietar de pensiune în Creta, spune că în perioada sărbătorilor bisericile din insule se umplu de români. „Am întâlnit mulți turiști români chiar în Vinerea Mare și în noaptea de Înviere. Este foarte cald – aproape 27 de grade – și oamenii sunt deja la plajă”, spune femeia. Potrivit datelor oficiale, în 2023 Grecia a atras peste 36 de milioane de turiști străini, dintre care peste 1,5 milioane au fost români. Destinațiile preferate rămân Thassos, Halkidiki, Lefkada, Creta și Zakynthos. Anul trecut, turismul a generat venituri record de 22 de miliarde de euro, iar specialiștii estimează că în 2024 numărul turiștilor români va crește și mai mult. Numele meu este Denis Andrei, sunt un jurnalist cu o pregătire solidă și o pasiune neîncetată pentru informare. Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București și, de … vezi toate articolele