Peste 1.000 de pacienți au ajuns de urgență la Spitalul Sf. Spiridon din Iași în primele zile ale anului 2026! Mesaj important transmis de medici

Anul 2026 a început cu un număr imens de persoane care au ajuns la camera de gardă. În primele patru zile ale anului, peste 1.000 de persoane au ajuns de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Aglomerația din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași îi sperie pe pacienți de la primii pași făcuți în incinta unității medicale. În prima zi a anului 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași s-au prezentat 246 de pacienți, iar în zilele de 3 și 4 ianuarie numărul pacienților care au solicitat îngrijiri medicale a depășit 300. Camera de gardă este supraaglomerată, peste 1.000 de pacienți au ajuns de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași în primele zile ale anului 2026. Peste 1.000 de pacienți, de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași în primele zile ale anului 2026 Camera de gardă a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași a primit peste 1.000 de pacienți în primele zile ale anului 2026. Numărul persoanelor care au solicitat îngrijiri medicale în UPU a crescut considerabil de la o zi la alta. „În primele zile ale anului am avut un număr foarte mare de pacienți care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe. De pe 2 până pe 4 ianuarie, numărul pacienților a crescut. În data de 1 ianuarie, în Unitatea de Primiri Urgențe s-au prezentat 246 de pacienți. Pe 3 și 4 ianuarie s-a ajuns la peste 300 de cazuri pe zi. Fiind sezonul rece, în fiecare zi am primit câte un pacient cu hipotermie”, a declarant prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași. Potrivit reprezentanților unității medicale, cele mai frecvente diagnostice sunt afecțiunile respiratorii, virozele și pleureziile. De asemenea, au fost și multe cazuri cu insuficiență respiratorie acută, care au necesitat intubarea. Medicul Diana Cimpoeșu a menționat luni, 5 ianuarie 2026, că, pentru a nu suprasolicita camera de gardă, ieșenii sunt îndemnați să se adreseze către medicii de familie pentru cazurile care nu necesită o urgență. „De astăzi, funcționează toate componentele sistemului medical. Încurajăm pacienții cu boli cronice să se adreseze medicilor de familie și medicilor curanți pentru situațiile care nu necesită prezentarea la Unitatea de Primiri Urgențe”, a mai spus prof. dr. Diana Cimpoeșu. Vaccinarea previne internarea! Cadrele medicale încurajează vaccinarea antigripală chiar și în plin sezon de viroze. Vaccinarea rămâne cea mai sigură metodă de prevenție a formelor grave care ajung până la internare. Populația se poate vaccina la medicii de familie, dar și prin intermediul unor farmacii care sunt acreditate să administreze vaccinul. Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, din septembrie și până la finalul anului 2025, în județul Iași, s-au vaccinat antigripal 65.489 de persoane. Din totalul de persoane vaccinate, 63.195 au beneficiat de vaccinare compensată 100% sau 50%, restul de 2.294 au achiziționat vaccinul de la farmacii contra cost. În primele zile ale anului 2026, peste 1.000 de pacienți au ajuns de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Prin continuarea procesului de vaccinare împotriva gripei a populației se evită creșterea și mai mare a numărului de cazuri care solicită îngrijiri medicale în spitalele din întreaga țară. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Se răspândește rapid! Circa 60 de copii, confirmați cu gripă în prima săptămână din 2026, la Iași

Anul 2026 începe cu o creștere a cazurilor de gripă în rândul copiilor la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași. S-au făcut aproximativ 150 de testări, iar 60 de copii au fost confirmați ca având gripă în prima săptămână din 2026. Medicii trag un semnal de alarmă, iar părinții ar trebui să fie mai vigilenți în perioada ce urmează. Circa 60 de copii au fost confirmați cu gripă încă din prima săptămână din 2026 Noul an a venit cu o creștere a cazurilor de gripă în rândul copiilor la Iași. În primele zile din acest an, mai mulți copii au ajuns la Spitalul de Copii din Iași, prezentând numeroase simptome, motiv pentru care au fost testați pentru gripă. Așadar, au fost efectuate 145 de teste, iar 60 de copii au fost confirmați ca având gripă în perioada 1-5 ianuarie 2026. Dintre cei confirmați ca având gripă, 25 au necesitat internare, 6 dintre pacienți au fost transferați către Spitalul de Boli Infecțioase, iar 29 au plecat acasă după ce au primit recomandări medicale. „În prezent, pe secție, sunt internați 19 pacienți cu gripă de gravitate moderată, dintre care unii prezintă complicații precum pneumonie (3 cazuri), otite (2 cazuri) și sugari deshidratați, care necesită tratament perfuzabil”, a declarat dr. Otilia Frăsinariu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iași. Este foarte important ca părinții să înțeleagă riscul crescut de răspândire al virusului și să nu trimită copiii la grădiniță sau la școală în condițiile în care prezintă simptome – febră, tuse, dureri în gât sau alte simptome respiratorii. Începând de joi, copiii se vor reîntoarce la ore, iar acest lucru poate duce la creșterea numărului de persoane confirmate cu gripă. „Părinții sunt sfătuiți să solicite consult medical imediat dacă apar semne de agravare, precum dificultăți respiratorii, febră persistentă sau semne de deshidratare, și să se informeze despre vaccinarea antigripală, cea mai eficientă metodă de prevenire a bolii și a complicațiilor acesteia”, a mai declarat dr. Otilia Frăsinariu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iași. Recomandări ale medicilor pentru a limita răspândirea gripei Medicii atrag un semnal de alarmă și recomandă respectarea unor măsuri pentru a limita răspândirea virusului. Din acest motiv, părinții sunt îndemnați să comunice copiilor cât de importantă este igiena corespunzătoare a mâinilor și evitarea contactului apropiat cu persoanele bolnave. Copiii trebuie să consume produse bogate în vitamine, să aibă o alimentație echilibrată și o hidratare corespunzătoare. Răspândirea gripei se poate limita și prin aerisirea frecventă a spațiului și dezinfectarea regulată a suprafețelor care intră în contact cu un număr mare de persoane. „Printre cele mai recomandate măsuri sunt: evitarea aglomerației în spațiile frecvent circulate, utilizarea măștii de protecție dacă evitarea aglomerației este inevitabilă, menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, utilizarea batistei de unică folosință, aerisirea spațiilor închise, dar mai ales vaccinarea antigripală”, a declarat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iași. Circa 60 de copii au fost confirmați cu gripă în primele 5 zile ale anului 2026, iar 25 dintre aceștia au necesitat internare. Creșterea cazurilor de gripă în rândul copiilor a venit odată cu noul an la Iași. Aici, mai mulți copii au ajuns în fața medicilor cu diverse simptome, de la febră, tuse, dureri în gât până la dificultăți respiratorii. Virusul se răspândește rapid mai ales în rândul copiilor. De aceea, medicii recomandă părinților să fie prudenți și să nu-i trimită în colectivitate dacă prezintă simptome, pentru a stopa răspândirea. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Virusurile gripale au început să-și facă de cap mai devreme anul acesta

Virusurile gripale au început să circule mai devreme decât de obicei în Europa în acest sezon, iar peste jumătate dintre țările din regiune se confruntă deja cu o activitate gripală intensă sau foarte intensă, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Debutul precoce al sezonului gripal pune presiune suplimentară pe unele sisteme sanitare, în contextul răspândirii unei noi tulpini dominante. Situație gravă în Marea Britanie Potrivit Biroului Regional al OMS pentru Europa, sezonul gripal a început cu aproximativ patru săptămâni mai devreme comparativ cu anii anteriori, fiind alimentat în principal de tulpina A(H3N2). Din cele 38 de țări care au raportat date, cel puțin 27 înregistrează o activitate gripală ridicată sau foarte ridicată. În Irlanda, Kârgâzstan, Muntenegru, Serbia, Slovenia și Regatul Unit, mai mult de jumătate dintre pacienții testați au fost confirmați cu gripă. Situația este deosebit de gravă în Marea Britanie, unde autoritățile au vorbit despre o epidemie „fără precedent”. Noua tulpină A (H3N2) este responsabilă pentru majoritatea îmbolnăvirilor Datele publicate de Sistemul Național de Sănătate (NHS) arată că numărul cazurilor de gripă a atins un nivel record pentru această perioadă a anului, cu o creștere de 55% într-o singură săptămână. „Gripa apare în fiecare iarnă, însă anul acesta este puțin diferit”, a declarat Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa. El a precizat că noua tulpină A(H3N2), subclada K, este responsabilă pentru majoritatea îmbolnăvirilor, însă, până în prezent, nu există dovezi că aceasta ar provoca forme mai grave de boală. Potrivit OMS, această variantă reprezintă în prezent până la 90% dintre cazurile de gripă confirmate în regiunea europeană. Datele preliminare din Regatul Unit indică faptul că vaccinul antigripal sezonier reduce riscul de complicații severe asociate cu tulpina A(H3N2), chiar dacă nu previne în totalitate infectarea. În acest context, OMS reiterează că vaccinarea rămâne cea mai importantă măsură de prevenție împotriva formelor grave de boală. Apogeul sezonului gripal este estimat pentru sfârșitul lui decembrie – începutul lui ianuarie Organizația recomandă cu prioritate vaccinarea persoanelor din categoriile vulnerabile – vârstnici, persoane cu afecțiuni cronice, femei însărcinate și copii –, precum și a personalului medical. Potrivit estimărilor OMS, numărul cazurilor de gripă va continua să crească până la atingerea vârfului sezonului, cel mai probabil la sfârșitul lunii decembrie sau începutul lunii ianuarie. Deși majoritatea persoanelor infectate se vor vindeca fără tratament special, OMS avertizează că pacienții cu simptome severe sau cu boli asociate ar trebui să solicite asistență medicală.
Tot mai multe cazuri de gripă severă sunt identificate în această perioadă. Prof. dr. Carmen Dorobăț: Au apărut cazuri rare, cazuri zgomotoase

Un medic din Iași vorbește despre sezonul de gripă și viroze respiratorii. Specialistul observă o creștere a numărului de cazuri care prezintă simptome severe. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași, atrage atenția asupra numărului de cazuri severe de gripă din acest sezon și recomandă consultul medical pentru a evita complicațiile. Anul acesta, mai multe cazuri de gripă au necesitat internare medicală Sezonul gripal din acest an se dovedește a fi mai dificil decât cel precedent, cu cazuri mai zgomotoase, care au necesitat internare medicală, atât în cazul adulților, cât și în privința copiilor. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț atrage atenția asupra faptului că gripa nu este o afecțiune banală și că automedicația poate fi periculoasă. „Dacă vorbim de gripă, nu putem gestiona singuri, pentru că este o boală care, pe românește, te pune la pat. Deci, aici trebuie să intervină, categoric, cel puțin sfatul medicului de familie, dacă nu chiar sfatul unui medic infecționist”, a explicat dr. Carmen Dorobăț. Specialiștii fac distincția clară între gripă și alte viroze respiratorii. În cazul virozelor ușoare, care nu afectează semnificativ starea generală, tratamentul simptomatic recomandat de medicul de familie poate fi suficient. Însă, gripa are un impact mai puternic asupra organismului și poate duce la complicații serioase. „Dacă vorbim de gripă, lucrurile nu stau chiar simplu. Dacă vorbim de alte viroze respiratorii, care nu sunt atât de pregnante în ceea ce privește modificarea stării generale, atunci pacientul, evident, poate pune mâna pe telefon să vorbească cu medicul de familie, care îi poate da un tratament simptomatic, adică un tratament ca să nu-l mai doară capul, să nu mai tușească, să nu mai facă febră. Dar toate astea, în funcție de evoluția simptomelor, în funcție de capacitatea de apărare a organismului, deoarece acele tipuri de organism care au capacitate scăzută de apărare trebuie să aibă o atenție specială din partea tuturor”, a continuat prof. univ. dr. Carmen Dorobăț. Medicii atrag atenția că prezentarea din timp la medic poate face diferența între o evoluție ușoară și una complicată a bolii. Copiii, bătrânii și bolnavii cronici reprezintă categoria vulnerabilă în fața gripei Medicii subliniază că anumite categorii de persoane sunt mult mai vulnerabile în fața virusului gripal. Este vorba despre copii, vârstnici și pacienții cu boli cronice – diabet, boli pulmonare, cardiace sau renale. „În cazul categoriilor vulnerabile, lucrurile se schimbă și, evident, trebuie să avem un sfat nu doar din partea medicului de familie, ci și din partea medicului infecționist și din partea medicului de specializarea respectivă, care urmărește pacientul respectiv. În felul acesta se conturează o grafie din care să fie eliminate unele reacții adverse, pentru că, atunci când eu îi dau pacientului o medicație, se poate să prezinte interacțiuni medicamentoase cu alte medicamente pe care le ia pentru cord sau pentru plămâni. Atunci este bine să existe o discuție cu un sfat din partea medicului care îngrijește boala de fond, pentru ca să fim siguri că, în momentul în care noi intervenim cu altă medicație, nu apar efecte nedorite, așa-numitele interacțiuni medicamentoase”, a explicat prof. univ. dr. Carmen Dorobăț în cadrul emisiunii BZI LIVE. Administrarea necorespunzătoare a tratamentului poate interfera deja cu medicația existentă pentru alte afecțiuni, crescând riscul de efecte nedorite. În contextul creșterii numărului de cazuri, medicii recomandă vaccinarea antigripală, mai ales pentru persoanele din categoriile de risc. Vaccinul antigripal este bine tolerat și are reacții adverse minore, după cum afirmă medicul. „Vaccinul antigripal poate determina reacții adverse într-o proporție de 3-5% din cazuri și este vorba de febră pentru 24-48 de ore, dureri de cap. Acestea apar în cazul tuturor vaccinurilor, dar nu este vorba despre altfel de reacții adverse, cum ar fi, de exemplu, autismul – cum se vorbea, la un moment dat, că, dacă se vaccinează cineva antirujeolic, se poate îmbolnăvi de autism. Asta este o exagerare”, a precizat dr. Carmen Dorobăț. Vaccinul antigripal este actualizat anual, în funcție de tulpinile circulate, pe baza recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, motiv pentru care imunizarea trebuie repetată în fiecare sezon. Medicii atrag atenția că prezentarea din timp la medic poate face diferența între o evoluție ușoară și una complicată a bolii. „Au apărut cazuri rare, cazuri zgomotoase, cazuri care au necesitat internare în spital, atât la adulți, cât și la copii. Prin urmare, trebuie atenție și, fie ne vaccinăm, fie, dacă ne îmbolnăvim cumva, ne adresăm din timp medicului”, a declarat dr. Carmen Dorobăț. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Diferența cheie dintre super-gripă și răceală: La ce simptome trebuie să fii atent

Diferența cheie dintre super-gripă și răceală poate fi greu de observat în lunile reci. Înțelegerea simptomelor distinctive ajută la un tratament corect. În Anglia, 2.660 de pacienți cu gripă au fost spitalizați zilnic în săptămâna premergătoare datei de 7 decembrie. Ce cauzează gripa și ce cauzează răceala Răcelile și gripa sunt ambele boli respiratorii, dar sunt cauzate de viruși diferiți. „Răcelile sunt cauzate în principal de viruși, rinovirusul fiind cel mai frecvent vinovat”, spune dr. Naveed Asif. „În schimb, gripa este cauzată în mod specific de virusurile gripale, în principal de tipurile A și B”. Este posibil să ai răceală și gripă în același timp, scrie The Independent. Simptomele răcelii vs gripă „O răceală obișnuită provoacă de obicei nas înfundat sau curgător, strănut, dureri în gât, tuse ușoară și oboseală ușoară”, explică dr. Claire Agathou. „În același timp, gripa provoacă de obicei apariția bruscă a febrei, oboseală și slăbiciune severe, dureri musculare și articulare, dureri de cap, tuse uscată, frisoane, pierderea poftei de mâncare și, uneori, diaree”. Care este diferența „Diferența este că gripa tinde să apară brusc și mult mai sever, în timp ce simptomele răcelii sunt mai ușoare și se dezvoltă gradual”, subliniază dr. Agathou. Ambele boli se răspândesc prin secreții expulzate în timpul tusei, strănutului sau vorbirii. Complicații și tratament „Deși răcelile sunt de obicei ușoare și se vindecă de la sine, atât răcelile, cât și gripa pot duce la complicații precum sinuzită, infecții ale urechii, infecții pulmonare și agravarea afecțiunilor medicale subiacente”, spune dr. Agathou. „Gripa poate provoca pneumonie, internare în spital și boli grave la grupurile vulnerabile”. Antibioticele nu sunt eficiente în niciunul dintre cazuri. Perioada de recuperare Răceala se vindecă de obicei în șapte până la zece zile. Recuperarea după super-gripă durează adesea una până la două săptămâni. Oboseala poate dura uneori mai mult. Prevenție și vaccinare „Cea mai eficientă protecție împotriva gripei este vaccinul antigripal anual, în special pentru grupurile vulnerabile”, spune dr. Agathou. Alte măsuri preventive includ spălarea regulată a mâinilor, rămânerea acasă când nu te simți bine, evitarea atingerii feței și ventilarea bună a spațiilor interioare.
Harta gripei în România la începutul sezonului rece – cazurile de îmbolnăviri s-au dublat în ultima săptămână / Care sunt cele mai afectate județe

În săptămâna 1–7 decembrie 2025, România a raportat 81.174 cazuri de infecții respiratorii, cu 28,2% mai multe față de săptămâna anterioară, marcând debutul oficial al sezonului gripal, după ce rata de pozitivitate pentru același tip de virus gripal a depășit pragul de 10%, potrivit INSP. Creștere puternică a cazurilor de gripă clinică Au fost înregistrate 3.018 cazuri de gripă clinică, aproape dublu față de săptămâna precedentă (1.504) și de patru ori mai multe decât în aceeași perioadă a sezonului trecut (794). Cazurile au fost raportate în 39 de județe, cele mai multe fiind în: București – 534 Botoșani – 581 Iași – 328 Suceava – 282 Cluj – 210 Brașov – 208 Situația infecțiilor respiratorii acute severe În aceeași perioadă, au fost raportate 22 cazuri de SARI (infecții respiratorii acute severe), cu 12 mai puține față de săptămâna anterioară, dar cu 19 mai multe față de aceeași săptămână din sezonul precedent. Cazuri confirmate de gripă și circulația virusurilor Laboratoarele au confirmat 28 de cazuri de gripă în ultima săptămână: 12 cu virus gripal AH3 2 cu virus gripal AH1 14 cu virus gripal A nesubtipat De la începutul sezonului, totalul cazurilor confirmate de laborator a ajuns la 80, dintre care: 51 cu virus gripal A nesubtipat 21 cu virus gripal AH3 5 cu virus gripal AH1 3 cu virus gripal B Nu a fost raportat niciun deces confirmat cu virus gripal. Informații de context Numărul total al infecțiilor respiratorii este cu 16,8% mai mic față de aceeași săptămână a sezonului trecut și cu 9% sub media ultimelor sezoane pre-pandemice (2018–2025, excluzând anii pandemici), când media era de 89.177 de cazuri. Vaccinarea antigripală Până la 7 decembrie 2025, în Registrul Electronic Național de Vaccinări au fost înregistrate 1.198.569 de vaccinări antigripale, dintre care: 1.175.429 pentru persoanele eligibile pentru vaccin gratuit 5.488 realizate în farmaciile comunitare autorizate Autoritățile de sănătate publică recomandă continuarea vaccinării, luând în considerare evoluția sezonului gripal și creșterea semnificativă a cazurilor din ultima săptămână.
Spania: Cea mai gravă epidemie de gripă din ultimii 15 ani. Pacienți pe holuri, ore de așteptare

Virusul gripei afectează deja 308 persoane la 100.000 de locuitori în Catalonia. Incidența s-a multiplicat de 2,5 ori în doar o săptămână, între 1 și 7 decembrie. Infecția a ajuns la un nivel „foarte ridicat de transmitere”, conform Sistemului de informații pentru supravegherea infecțiilor în Catalonia. Varianta K, mai contagioasă Creșterea incidenței a început acum șase săptămâni, mai devreme decât de obicei. Varianta K a virusului este mai contagioasă, deși nu mai virulentă. Datele reprezintă maximul istoric înregistrat de SIVIC din 2012. Sunt cele mai ridicate cifre din 2010, când gripa A a izbucnit. Incidența depășește deja vârful celor trei sezoane anterioare, deși nu s-a ajuns încă la Crăciun. Departamentul de Sănătate a avertizat că vârful gripei ar putea ajunge în Catalonia între sfârșitul săptămânii trecute și perioada Crăciunului. Majoritatea cazurilor în rândul copiilor Între 1 și 7 decembrie au fost diagnosticate 24.969 de cazuri de gripă în cadrul asistenței medicale primare. Din total, 2.104 corespund copiilor între 0 și 4 ani. 6.175 sunt copii între 5 și 14 ani. 9.995 sunt persoane între 15 și 44 de ani. Măști obligatorii în spitale Catalonia impune purtarea măștilor în spitale, centre medicale și azile din cauza răspândirii virusului. Departamentul condus de Olga Pané a impus această măsură începând de marți pentru a limita răspândirea virusului, conform El Periodico. Spitale saturate Surse din cadrul Spitalului del Mar indică 187 de pacienți care s-au prezentat marți la Urgențe. 62 dintre ei au așteptat mai mult de 24 de ore. Cel care aștepta de cel mai mult timp, un bărbat de 76 de ani, aștepta de peste 160 de ore. Luni, cifra era de 225 de pacienți, un record la Urgențe. „Noi, angajații, suntem epuizați”, au afirmat angajații spitalului. La Spitalul Sant Joan de Déu erau 80 de minori în sala de așteptare după ora 13:00. Cazurile mai ușoare așteptau de la ora 09:40. Greva personalului medical Creșterea incidenței coincide cu greva convocată în toată Spania de sindicatul Metges de Catalunya. Sindicatul a estimat că 45% dintre angajați au participat la grevă. Departamentul Sănătății a redus această cifră la 6,5%. Surse din mai multe spitale consideră că tensiunea are mai mult de-a face cu virusul decât cu greva. „Presiunea este foarte mare, dar este din cauza gripei”, au declarat surse din Spitalul Sant Pau. Acoperirea vaccinală Acoperirea vaccinală împotriva gripei este de 66% pentru persoanele peste 80 de ani. Pentru persoanele între 70 și 79 de ani, acoperirea este de 52%. La copiii între 6 luni și 5 ani, acoperirea împotriva gripei este de 38%. Predomină circulația subtipului A varianta K. Deși varianta K prezintă divergență față de unele vaccinuri, nu s-a observat o gravitate mai mare a cazurilor. Se așteaptă ca vaccinul să continue să ofere protecție împotriva formelor grave ale bolii.
Peste 700 de pacienți au ajuns la Urgență la Spitalul Sf. Spiridon Iași în minivacanța de Ziua Națională
Peste 700 de pacienți au ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași în minivacanța de Ziua Națională. Cele mai multe prezentări în Urgență au fost înregistrate sâmbătă, 29 noiembrie 2025. Peste 700 de pacienți au ajuns în Urgență la spital în minivacanța de Ziua Națională În minivacanța de Ziua Națională, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași au ajuns 700 de pacienți. Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, a explicat că zilnic ajung în UPU pacienți care sunt infectați cu virusul gripal. „Am avut la fel de multe prezentări ca în zilele obișnuite, dar nu mai multe. Vineri, 28 noiembrie, s-au prezentat în Unitatea de Primiri Urgențe 245 de pacienți; sâmbătă, 29 noiembrie, 240 de pacienți; duminică, 30 noiembrie, am avut 237 de prezentări. Iar luni, 1 decembrie, în Unitatea de Primiri au ajuns 225 de pacienți. În această perioadă, testăm mult mai mult și pentru COVID, și pentru gripă. Zilnic avem cazuri confirmate de gripă; unii dintre pacienți sunt trimiși la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, iar cazurile mai puțin grave primesc tratament în ambulatoriu”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași. Vineri, 28 noiembrie 2025, prof. dr. Diana Cimpoeșu i-a rugat pe pacienți să se deplaseze la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași doar dacă au o urgență reală. Tot mai mulți ieșeni au ajuns la spital din cauza infecțiilor respiratorii acute În perioada 17-23 noiembrie 2025, la Iași, s-au înregistrat 4.589 de cazuri de infecții respiratorii acute. Din totalul de cazuri, s-au înregistrat 250 de internări: 149 de internări la pacienții cu infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 85 de internări din cauza pneumoniilor, iar 16 din cauza gripei. „Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptămâna 17-23.11.2025, s-au înregistrat 4.589 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 12,37% mai multe față de săptămâna 10-16.11.2025 (4.021 cazuri): 3.626 infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 908 pneumonii și 55 cazuri de gripă. În intervalul de timp menționat, nu s-au înregistrat cazuri de gripă confirmate prin test PCR. Tot în același interval, nu au fost înregistrate decese. Din analiza stratificată pe grupe de vârstă reiese că incidența cea mai mare pentru IACRS și gripă este la grupa de vârstă 5-14 ani, și pentru pneumonii este la grupele de vârstă 15-49 ani. De asemenea, în săptămâna 17-23.11.2025, au fost raportate 250 internări, reprezentând 5,44% din numărul total de cazuri, cu 80 mai multe față de săptămâna 10-16.11.2025: IACRS (infecții virale ale căilor respiratorii superioare) – internări – 149; pneumonii – internări – 85; gripe – internări – 16”, au transmis reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Numărul infecțiilor respiratorii acute crește de la o săptămână la alta! 170 de persoane au ajuns la spital
Numărul infecțiilor respiratorii acute crește de la o săptămână la alta. Astfel, în intervalul 10-16 noiembrie 2025, la nivelul județului Iași s-au înregistrat 4.021 de cazuri de infecții respiratorii acute, cu 9,79% mai multe față de săptămâna anterioară. În același interval de timp, 170 de persoane au ajuns la spital din cauza infecțiilor respiratorii acute. Numărul de infecții respiratorii acute a crescut în ultima săptămână În perioada 10-16 noiembrie 2025, la Iași, s-au înregistrat 4.021 de cazuri de infecții respiratorii acute. Din totalul de cazuri, s-au înregistrat 170 de internări: 104 de internări la pacienții cu infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 82 de internări din cauza pneumoniilor, iar 13 din cauza gripei. „Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptămâna 10-16.11.2025, s-au înregistrat 4.021 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 9,79% mai multe față de săptămâna 03-09.11.2025 (3.627 cazuri): 3.190 infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 811 pneumonii și 20 cazuri de gripă. În intervalul de timp menționat, nu s-au înregistrat cazuri de gripă confirmate prin test PCR. Tot în același interval, nu au fost înregistrate decese. Din analiza stratificată pe grupe de vârstă reiese că incidența cea mai mare pentru IACRS și pneumonii este la grupa de vârstă 15-49 ani, și pentru gripă este la grupa de vârstă 15-49 ani, respectiv la grupa de peste 65 de ani. De asemenea, în săptămâna 10-16.11.2025, au fost raportate 170 internări, reprezentând 4,94% din numărul total de cazuri, cu 29 mai multe față de săptămâna 03-09.11.2025: IACRS (infecții virale ale căilor respiratorii superioare) – internări – 104; pneumonii – internări – 82; gripă – internări – 13”, au transmis reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Iași. Câte persoane s-au vaccinat antigripal, până în prezent, la Iași Până în data de 20 noiembrie 2025, 55.371 de ieșeni s-au vaccinat antigripal. Din totalul de persoane imunizate 53.469 au beneficiat de vaccin compensat 100% sau 50%, iar 1.902 persoane au plătit prețul întreg al vaccinului antigripal. „Cu privire la vaccinarea antigripală, conform ultimelor date centralizate, din luna septembrie și până astăzi, 20 noiembrie 2025, s-au vaccinat 55.371 persoane din județul Iași, din care 53.469 au beneficiat de vaccin antigripal compensat 100% sau 50%, pe baza rețetelor eliberate de medicul de familie sau medicul specialist, cu care s-au prezentat la farmaciile aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar restul de 1.902 au beneficiat de vaccin prin achiziție proprie de la aceste farmacii”, a transmis DSP Iași. Menționăm că de vaccinare antigripală compensată 100% beneficiază copiii cu vârstă de până la 18 ani, persoanele peste 65 de ani și persoanele cu boli cronice, care au peste 45 de ani, precum și gravidele. Persoanele cu vârstă cuprinsă între 45 și 65 de ani pot achiziționa vaccinul la un preț compensat de 50%. Vaccinul antigripal se află încă din luna septembrie, iar pentru a beneficia de imunizare ieșenii trebuie să se prezinte la medicul de familie pentru prescripție. Persoanele care nu beneficiază de vaccin compensat îl pot cumpăra din farmacii, prețul variind între 65 și 70 de lei. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Medicii avertizează: Sezonul gripal ar putea fi neobișnuit de grav. O nouă tulpină se răspândește

Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie a emis o avertizare „SOS” legată de sezonul gripal, pe fondul îngrijorării că această iarnă ar putea aduce una dintre cele mai severe valuri de gripă, conform BBC. „Acest sezon gripal va fi neobișnuit de grav”, a declarat dr. Jacob Glanville, CEO al unei companii de biotehnologie din San Francisco. Australia a avut cel mai grav sezon gripal din istorie Australia a înregistrat cel mai grav sezon gripal din istorie în 2024. „Tiparul” a prefigurat adesea ceea ce urma să se întâmple în emisfera nordică. În Statele Unite, indicatorii timpurii arată aceeași direcție. Dr. Ravi Jhaveri, profesor de pediatrie la Facultatea de Medicină Feinberg a Universității Northwestern, a declarat că există semne de activitate gripală timpurie în anumite zone ale țării. Ratele de vaccinare au continuat să scadă de la începutul pandemiei. Această combinație ar putea însemna un sezon dificil, în special deoarece în prezent pare să existe o prevalență mai mare a tulpinii H3N2. Tulpina poate fi asociată cu o eficacitate mai redusă a vaccinului antigripal. Vaccinurile conțin tulpini depășite „Între timp, vaccinurile conțin tulpini care sunt depășite de mai mulți ani”, a avertizat Glanville. „Acestea conțin un amestec de tulpini din 2021, 2022 și 2023. Acest lucru înseamnă că vaccinurile antigripale nu sunt compatibile cu virusul”. Tulpina actuală are un istoric de producere a unor boli mai severe și a unor rate de spitalizare mai ridicate. Între timp, virusul continuă să facă tot mai grea recunoașterea lui de către sistemul imunitar. „Virusul gripal mutează constant în cantități mici pentru a evita sistemul nostru imunitar”, a remarcat Jhaveri. Acesta este principalul motiv pentru care se dezvoltă noi vaccinuri în fiecare an. De ce se răspândește mai devreme decât de obicei Virusul pare să se răspândească mai devreme decât de obicei în acest an, iar cercetătorii nu sunt siguri de ce. Jhaveri a remarcat că, deși perioada sezonului gripal poate varia de la an la an, este posibil să existe acum o schimbare în modul în care interacționează diferite virusuri respiratorii. „În trecut, obișnuiam să vedem apariția gripei după ce RSV trecea de perioada de circulație maximă”, a spus el. „Acum că avem mai multe opțiuni de prevenire pentru RSV, modelul general al virusurilor respiratorii s-ar putea să se fi schimbat”. Vaccinarea rămâne recomandată Glanville a subliniat că se recomandă în continuare vaccinarea. Protecția va fi însă „cel mult parțială și mai slabă decât în mod normal”. Imunitatea la gripă ar putea fi mai slabă în acest an. Imunitatea crește după vaccinare și infecție naturală, dar scade în timp, în special la persoanele în vârstă. Totuși, pe baza datelor din Australia, vaccinul ar trebui să ofere nivelurile obișnuite de protecție. Cine are risc ridicat Persoanele cu risc ridicat – inclusiv cele cu afecțiuni cronice, sistem imunitar slăbit sau obezitate, precum și femeile însărcinate și copiii mici – ar trebui să fie foarte prudente. „Aproximativ jumătate dintre copiii care mor din cauza gripei și a complicațiilor asociate gripei nu au niciun factor de risc anterior”, a remarcat Jhaveri. A subliniat că vaccinarea rămâne primul pas în prevenirea gripei. Pentru cei care ezită să meargă la clinică, a fost recent aprobat un vaccin sub formă de spray nazal care poate fi administrat de către pacient sau de către părinți și îngrijitori. Sezonul trecut, cel mai grav din ultimii 15 ani Sezonul gripal trecut a înregistrat cel mai grav sezon din ultimii 15 ani, cu cel mai mare număr de decese în rândul copiilor din 2004 și 82 de milioane de cazuri între octombrie și mijlocul lunii mai. Sezonul gripal anual atinge de obicei apogeul între decembrie și februarie, deoarece oamenii stau în case pe vreme rece și călătoresc pentru a se reuni de sărbători.