Crina Pintea a văzut eșecul României cu jucătoarele maghiare și are un discurs sincer

crina-pintea-a-vazut-esecul-romaniei-cu-jucatoarele-maghiare-si-are-un-discurs-sincer

Crina Pintea a analizat jocul „tricolorelor” și a dat verdictul după eșecul dramatic suferit în fața jucătoarelor maghiare. România a ajuns în faza principală la Campionatul Mondial de handbal din Germania și Olanda. Elevele lui Ovidiu Mihăilă au fost la un pas de o mare surpriză, dar nu au reușit să învingă naționala Ungariei și nu mai au șanse de calificare în fazele superioare. Fosta componentă a lotului național, Crina Pintea, a văzut meciul și nu a fost impresionată de evoluția adversarelor. Consideră că avantajul unguroaicelor a fost faptul că nu au greșit la fel de mult ca „tricolorele”. Maniera de joc a decis soarta meciului România – Ungaria 29-34 Din păcate, pentru România drumul la Campionatul Mondial se oprește în faza principală a competiției. Chiar dacă au mai rămas două jocuri de disputat, elevele lui Mihăilă nu mai au șanse de calificare. Ungaria a pornit din postura de favorită și a reușit să își impună rapid stilul de joc. A profitat de erorile româncelor și a speculat momentele cheie ale jocului, dar Crina Pintea crede că nu erau de nebătut așa cum s-a dat de înțeles. „(n.r. era imposibil de învins Ungaria?) Am urmărit meciul, mi-am dorit foarte tare ca fetele să câștige, am văzut dorința lor. Nu știu dacă pot spune că Ungaria era de nebătut. Greșeli au fost de ambele părți, a câștigat cine a greșit cel mai puțin. Am simțit durerea fetelor, s-a văzut, am fost și eu acolo, nu e deloc plăcut. Ar fi fost extraordinar să bată Ungaria și să meargă mai departe cu încă două puncte”, a declarat Crina Pintea, potrivit sport.ro. România a mers la Mondial cu o nouă generație de sportive: „Mi-ar plăcea să avem grijă de ele” Crina Pintea crede în șansa noii generații de handbal a României să aibă rezultate la fel de bune precum generația sa. Sunt multe jucătoare tinere care au potențial și arată că își doresc foarte mult să câștige. Handbalista își dorește ca aceste jucătoare să aibă parte de sprijinul necesar să nu se piardă pe parcurs. „E un grup foarte unit, se înțeleg bine între ele, sunt foarte multe jucătoare tinere. Mi-ar plăcea foarte mult să avem grijă de ele. Asta înseamnă în a avea grijă de echipa națională, să facem asta, să avem grijă și la echipele de club dacă vrem să creștem echipa națională”, a concluzionat fostul pivot. Crina Pintea s-a retras din echipa națională la începutul anului trecut. În continuare, evoluează la CSM București. A cucerit numeroase trofee individuale și la nivel de club. A pus mâna pe Liga Campionilor cu Gyor, în 2019. Alături de naționala României a cucerit bronzul la Cupa Mondială în 2015.

Prima reacție a selecționerului Mihăilă după România Ungaria 29-34. Știe exact unde s-a pierdut meciul de la Campionatul Mondial

prima-reactie-a-selectionerului-mihaila-dupa-romania-ungaria-29-34.-stie-exact-unde-s-a-pierdut-meciul-de-la-campionatul-mondial

Selecționerul României, Ovidiu Mihăilă, a dezvăluit unde s-a pierdut meciul cu Ungaria de la Campionatul Mondial de handbal. „Tricolorele” și-au spulberat speranțele pentru acederea în sferturile de finală încă din primul meci. Au întâlnit un adversar mult mai bine pregătit care a dominat jocul cap-coadă și nu le-a dat nicio șansă să producă vreo surpriză, așa cum s-a întâmplat și la meciul precedent cu Danemarca. Ovidiu Mihăilă a vorbit la finalul partidei și a evidențiat că elevele sale nu au avut răbdarea necesară să finalizeze atacurile și au pierdut prea ușor posesia. Antrenorul României, resemnat după înfrângerea cu Ungaria: „Nu e ușor” Din păcate, visul frumos e aproape de final pentru România la Campionatul Mondial din Germania/Olanda. Au forțat egalarea pe finalul meciului cu Ungaria, dar nu au scos niciun punct și au doar șanse matematice la calificare, însă fără vreo șansă reală dat fiind faptul că merg mai departe primele două echipe, iar în grupă se află și Danemarca, favorita turneului. La finalul meciului, Ovidiu Mihăilă era supărat deoarece elevele sale nu au dat dovadă de maturitatea necesară să domine acest joc. Au cedat prea ușor terenul și nu au reușit să profite de momentele în care puteau să puncteze mai mult. „Sunt supărat că am pierdut. Am avut momente bune, dar n-am avut maturitate și am pierdut ușor mingea. Aici s-a făcut diferența, n-am avut răbdarea și echilibrul necesar să finalizăm atacurile și am cedat posesia. Dar echipa asta e tânără, încercăm să construim pas cu pas pentru viitor. Sper ca în altă zi să ne putem bate de la egal la egal cu toate echipele puternice ale lumii. Nu e ușor să pierzi două meciuri la rând, dar încerc să le ofer fetelor încredere pentru că mai avem două meciuri. E important să obținem cât de multe puncte putem și vom lupta pentru asta”, a declarat selecționerul României. Pentru România urmează duelurile cu Elveția și Senegal. Sunt șanse extrem de mici de calificare, însă „tricolorele” mai pot spera doar dacă câștigă la diferență mare ultimele meciuri. În meciul direct dintre Danemarca și Ungaria ar trebui ca unguroaicele să nu câștige și să primească multe goluri. Ungaria – 6p (+16) – 2 meciuri de jucat Danemarca – 4p (+25) – 3 meciuri de jucate România – 2p (-4) – 2 meciuri de jucat Japonia – 2p (-15)* – 2 meciuri de jucat Elveția – 2p (-12)* – 2 meciuri de jucat Senegal – 0p (-10) – 3 meciuri de jucat