Noul film Odiseea, regizat de Christopher Nolan, provoacă un val de controverse în Grecia. Ce i-a nemulțumit pe eleni
Producția, în care Matt Damon îl interpretează pe Ulise (Odiseu), urmărește călătoria de zece ani a eroului grec spre casă după războiul troian și beneficiază de un buget estimat la aproximativ 250 de milioane de dolari. O parte importantă a filmărilor a avut loc în Grecia, în locuri emblematice precum Palatul lui Nestor din Pylos, plaja Voidokilia, Castelul Methoni și Acrocorint, arată Politico. Alegerea actriței pentru rolul Elenei din Troia a aprins disputa Cele mai multe controverse au apărut după ce rolul Elenei din Troia a fost atribuit actriței mexicano-kenyano-americane Lupita Nyong’o. Pentru o parte a opiniei publice din Grecia, alegerea nu reflectă imaginea tradițională a personajului descris de Homer și reprezintă o reinterpretare prea îndepărtată de sursa originală. Alți comentatori susțin însă că mitologia greacă aparține patrimoniului cultural universal, iar libertatea artistică permite reinterpretări moderne ale unor opere vechi de aproape trei milenii. Elon Musk a intervenit în dezbatere Controversa a depășit rapid granițele Greciei după ce Elon Musk a criticat public filmul pe platforma X. Miliardarul a acuzat producția că ar fi sacrificat fidelitatea față de opera lui Homer pentru a respecta criterii asociate curentului „woke”, afirmații care au alimentat și mai mult dezbaterea din jurul filmului. Elon Musk acuzat producția că ar fi sacrificat fidelitatea față de opera lui Homer. Sursa foto: Hepta Un alt reproș adus producției este faptul că niciun actor grec nu face parte din distribuția principală, deși filmul adaptează una dintre cele mai importante opere ale culturii elene și a fost filmat parțial în Grecia. Publicații și organizații ale diasporei elene au descris această alegere drept o oportunitate ratată de a implica artiști din țara care a dat naștere epopeii lui Homer. Guvernul grec apără finanțarea filmului Producția a beneficiat de aproximativ 6,5 milioane de euro din partea statului grec, prin programul de sprijin destinat marilor producții internaționale filmate în Grecia. Decizia a fost criticată inclusiv de partidul conservator Niki, care a susținut că fondurile publice nu ar trebui folosite pentru o producție acuzată că denaturează patrimoniul cultural al Greciei. Ministrul Culturii, Lina Mendoni, a respins însă aceste critici și a declarat că statul nu trebuie să intervină în modul în care un regizor își interpretează artistic o operă sau un mit. Controversa nu i-a afectat succesul În ciuda disputelor, interesul pentru film este foarte ridicat. La premiera din Grecia, biletele s-au epuizat rapid, iar librăriile au raportat o creștere a cererii pentru edițiile moderne ale „Odiseei”, semn că noua adaptare cinematografică a readus în atenția publicului una dintre cele mai influente opere ale literaturii universale.
Filmul Odiseea, încasări globale de 264,1 milioane de dolari. A depășit succesul Oppenheimer
Se pare că regizorul, Christopher Nolan a transformat una dintre cele mai vechi opere literare din lume într-un film de un succes neașteptat. Puțini regizori ar fi putut realiza o adaptare cu distribuție de staruri și buget uriaș a poemului epic al lui Homer, comentează jurnaliștii Associated Press. Producția Universal a reprezentat o miză deloc neglijabilă pentru Nolan, venind după filmul „Oppenheimer”, câștigător al premiului pentru cel mai bun film în 2023. Cu un buget de producție de 250 de milioane de dolari, acesta se numără printre cele mai scumpe filme cu rating R realizate vreodată. Universal cheltuiește aproximativ 125 de milioane de dolari pentru promovarea sa filmului. Entuziasmul stârnit de filmul „Odiseea” a fost atât de mare, încât IMAX a pus în vânzare bilete pentru unele proiecții în format 70 mm cu un an înainte. Pentru a satisface cererea extraordinară pentru formatul preferat de Nolan, IMAX 70 mm, unele cinematografe au adăugat proiecții la miezul nopții și la ora 3 dimineața — iar biletele s-au epuizat. „Este incredibil de satisfăcător să vezi entuziasmul palpabil din cinematografe în acest weekend. Nolan a creat o aventură epică. Este o producție de o amploare la care publicul a reacționat extraordinar de bine”, a declarat Jim Orr, directorul departamentului de distribuție internă al Universal. Filmat la o rezoluție video superioară Nu știm dacă succesul peliculei este caracterizat de actori, plotul filmului sau calitatea mai mare a imaginii, dar „Odiseea” este primul film al lui Nolan realizat în întregime cu camere de luat vederi cu tehnologie IMAX, capabile să redea imagini cu o rezoluție mult mai ridicată decât sistemele video convenționale. Potrivit AP, formatul a generat o parte semnificativă din profitul de pe urma vânzării de bilete. Câștigurile au fost de 29,6 milioane de dolari pe piața internă în format IMAX și 51,8 milioane de dolari la nivel global, ceea ce a dus la cel mai bun weekend din istoria companiei. Pelicula, ne prezintă, într-un mod îndrăzneț, o bucată una dintre cele mai cunoscute opere ce surprind Grecia Antică. Filmul surprinde drumul lui Ulise spre casă după distrugerea Troiei, călătorie care-l poartă prin războaie, furtuni, dar și insule stranii. Regele Ulise încearcă să se întoarcă la Penelopa și la fiul său, Telemah. Deși povestea s-a întâmplat acum 3.000 de ani, filmul ilustrează stereotipuri valabile chiar și astăzi.
O recenzie sinceră: Merită să vezi Odiseea lui Christopher Nolan?
Înainte de a vorbi însă despre film, merită discutate cele două controverse care au dominat conversația din jurul său: alegerea unei actrițe de culoare în rolul Elenei din Troia și lipsa autenticității istorice. Elena din Troia, fiica unui zeu și un personaj născut dintr-un ou Una dintre cele mai mari controverse a fost distribuirea actriței Lupita Nyong’o în rolul Elenei. Discuția s-a concentrat aproape exclusiv asupra culorii pielii sale, de multe ori înainte ca oamenii revoltați să vadă filmul și să înțeleagă cât de important este, în realitate, personajul. Trebuie spus din capul locului că Elena din Troia nu este o personalitate istorică pentru care avem un portret verificabil, un mormânt identificat sau o genealogie demonstrată. Este un personaj mitologic în sensul deplin al cuvântului. În unele interpretări, Elena este fiica lui Zeus și a Ledei. Zeus ia forma unei lebede, iar Elena se naște dintr-un ou. Alte versiuni o prezintă drept fiica zeiței Nemesis și îi oferă o genealogie diferită. Nici măcar mitologia greacă nu propune o singură poveste definitivă a nașterii sale. În aceste condiții, o dezbatere purtată cu pretenții de rigoare antropologică despre nuanța exactă a pielii Elenei pare lipsită de proporții. Discutăm despre fiica unui zeu care s-a transformat într-o lebădă și care, în unele dintre cele mai cunoscute versiuni ale mitului, a ieșit dintr-un ou. În plus, Elena nu este personajul principal al „Odiseei”. Nici în poem, nici în film nu ocupă centrul poveștii. Apariția sa este relativ scurtă, câteva minute din trei ore, iar Lupita Nyong’o face un rol bun în puținul timp pe care îl are la dispoziție. Zgomotul din jurul alegerii sale a fost mult mai mare decât importanța personajului în film. O vânătoare de vrăjitoare woke Întregul scandal pare alimentat de oameni care nu au plecat la film pentru a ajunge la o concluzie, ci au plecat de la o concluzie deja formată și au încercat să transforme producția într-o confirmare a propriilor prejudecăți. Distribuirea unei actrițe de culoare într-un rol mitologic a devenit automat dovada că filmul este „woke”. Nu a mai contat interpretarea, contextul sau dimensiunea rolului. Concluzia fusese stabilită dinainte, iar filmul trebuia doar să ofere pretextul. În viziunea mea, seamănă mai mult cu o vânătoare de vrăjitoare woke decât cu o analiză sinceră a unei adaptări cinematografice. Asta nu înseamnă că orice alegere de casting trebuie acceptată automat sau că un film nu poate fi criticat. Înseamnă doar că analiza ar trebui să pornească de la interpretare, coerența lumii construite și calitatea rolului, nu exclusiv de la culoarea pielii actorului. Nyong’o construiește o Elena conștientă că numele și frumusețea ei au fost transformate în justificarea unui război purtat, în realitate, pentru putere, orgoliu și control. În puținele sale scene, actrița oferă personajului suficientă gravitate încât întregul scandal să pară și mai lipsit de substanță. Armurile nu sunt autentice. Dar nici Homer nu făcea arheologie A doua controversă privește armurile. Da, echipamentul folosit de Nolan nu reprezintă o reconstrucție fidelă a armurilor din secolul al XII-lea î.Hr., perioada în care este plasată în mod tradițional legenda războiului troian și călătoria lui Ulise. Coifurile, platoșele și costumele provin din perioade diferite sau au fost reinventate pentru film. Este o observație corectă. Problema apare când această observație este transformată în verdictul că Nolan ar fi trădat un original perfect precis din punct de vedere istoric. Un asemenea original nu există. Nu știm cu certitudine cine a fost Homer sau dacă numele desemnează un singur autor. Ar putea fi vorba despre un poet, un pseudonim sau despre rezultatul unei tradiții construite de mai mulți rapsozi. „Odiseea” a circulat timp de secole pe cale orală, fiind spusă, modificată și recompusă înainte de a fi fixată în forma pe care o cunoaștem astăzi. Nici Homer, indiferent cine a fost, nu a trăit în perioada în care ar fi avut loc războiul troian. Poemele sale amestecă amintiri ale epocii bronzului, realități din epoci ulterioare, convenții poetice, mitologie și invenție. Cu alte cuvinte, nici opera adaptată de Nolan nu este corectă istoric în sensul modern al expresiei. Nici grecii antici nu îl îmbrăcau „corect” pe Ulise Mai există un aspect care face indignarea legată de armuri și mai greu de susținut. Nici grecii antici nu îi reprezentau mereu pe Ulise, Ahile și ceilalți eroi în echipamentul exact al finalului epocii bronzului. Artiștii din perioadele arhaică și clasică îi înfățișau adesea purtând armuri și costume familiare propriului public. În reprezentări realizate în secolele în care Atena și Sparta se luptau cu perșii, Ulise apare îmbrăcat ca un războinic al epocii respective, nu ca rezultatul unei reconstrucții arheologice a lumii miceniene. Ar trebui să-i acuzăm și pe atenieni că nu au respectat istoria? Ar trebui să le reproșăm că nu l-au reprezentat pe Ulise cu armura exactă de la sfârșitul epocii bronzului? Evident că nu. Pentru ei, mitul era o poveste vie, nu o piesă sigilată într-o vitrină. Putem spune că nu ne place designul armurilor lui Nolan. Putem considera că o reconstrucție miceniană ar fi fost mai interesantă. Aceasta este o discuție estetică legitimă. Dar să ne plângem de „trădarea istoriei” într-un film despre o legendă grecească transmisă în nenumărate forme, cu zei, ciclopi, sirene, vrăjitoare, călătorii în lumea morților și personaje născute din ouă este, în viziunea mea, ipocrizie selectivă. Un mit trăiește numai dacă poate fi spus din nou „Odiseea” nu a ajuns până la noi pentru că fiecare generație a repetat-o mecanic, fără să schimbe nimic. A supraviețuit pentru că fiecare epocă a găsit în ea altceva și a spus-o în propriul limbaj. Chiar și în Grecia, unde poemul este studiat sistematic în școli, profesori și cercetători au apărat ideea reinterpretării. Profesorul Christos Tsagalis, specialist în literatura greacă veche, a arătat că operele lui Homer au devenit universale tocmai fiindcă au fost repovestite și reinterpretate de generații succesive. Acum că am explicat controversele, să trecem la film! Până la urmă acesta este subiectul Trei ore care trec fără să le simți Filmul urmărește drumul lui Ulise spre casă după distrugerea Troiei. Regele