Ilie Bolojan anunță PRIORITIZAREA investițiilor, după consultările cu miniștrii pentru proiectele PNRR

ilie-bolojan-anunta-prioritizarea-investitiilor,-dupa-consultarile-cu-ministrii-pentru-proiectele-pnrr

Premierul Ilie Bolojan a avut prima rundă de întâlniri cu ministerele Sănătății, Educației și Mediului pentru analiza proiectelor propuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Discuțiile au vizat atât proiectele care rămân finanțate prin PNRR, cât și identificarea altor surse de finanțare pentru investițiile mature ce nu se pot încadra în acest program. Prim-ministrul a subliniat că din PNRR vor fi în continuare finanțate proiectele pentru care lucrările au început și care vor fi finalizate până la 31 august 2026, precum și cele care reprezintă ținte de investiții asumate de România prin acest mecanism european. Pentru celelalte proiecte mature, Guvernul va căuta soluții de finanțare prin bugetul național sau alte programe europene, arată un comunicat transmis de Executiv. „Menținerea unui nivel ridicat al investițiilor este o prioritate pentru a crea condiții de dezvoltare pe termen lung și pentru a asigura creșterea economică. Singura măsură pe care o putem lua acum este să finanțăm investiții, din orice formă de resurse disponibile. Avem un tablou de bord național ce include toate proiectele pregătite, stadiul de realizare al fiecăruia și toate elementele necesare analizei obiective. Fiecare ministru va stabili portofoliul proiectelor prioritare și etapizarea lor. Fie că avem în vedere construcția sau modernizarea unităților sanitare și de învățământ, fie amenajarea rețelelor de apă și canalizare, este esențial ca peste un an România și cetățenii noștri să poată vedea în viața de zi cu zi că fondurile din PNRR au fost înțelept investite”, a afirmat premierul Ilie Bolojan. În domeniul sănătății, au fost analizate proiectele de construcție și amenajare a unor noi spitale, dotarea cabinetelor medicilor de familie, a ambulatoriilor și a secțiilor de terapie intensivă. În educație, discuțiile s-au axat pe construcția, modernizarea și renovarea căminelor studențești și a campusurilor universitare, dotarea unităților de învățământ, dar și pe programele pentru combaterea abandonului școlar și sprijinirea copiilor și tinerilor din medii defavorizate. În domeniul mediului, accentul a fost pus pe proiecte de apărare împotriva inundațiilor, realizarea cadastrului apelor și managementul apelor uzate. La întâlnirile de lucru de la Palatul Victoria au participat, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, vicepremierii Marian Neacșu și Tánczos Barna, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.

Ce proiecte se mențin în PNRR? Bolojan, discuții cu ministerele Sănătății, Educației și Mediului

ce-proiecte-se-mentin-in-pnrr?-bolojan,-discutii-cu-ministerele-sanatatii,-educatiei-si-mediului

Premierul Ilie Bolojan a discutat, joi, cu reprezentanții ministerelor Sănătății, Educației și Mediului pentru analiza proiectelor propuse prin PNRR: ce proiecte rămân în finanțare și ce alte surse de finanțare pot să fie atrase. Prima rundă de întâlniri a premierului Bolojan a fost cu ministerele Sănătății, Educației și Mediului pentru analiza proiectelor propuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Discuțiile au vizat atât proiectele care rămân finanțate prin PNRR, cât și identificarea altor surse de finanțare pentru investițiile mature ce nu se pot încadra în acest program. Premierul a subliniat că din PNRR vor fi în continuare finanțate proiectele pentru care lucrările au început și care vor fi finalizate până la 31 august 2026, precum și cele care reprezintă ținte de investiții asumate de România prin acest mecanism european. Pentru celelalte proiecte mature, Guvernul va căuta soluții de finanțare prin bugetul național sau alte programe europene. „Menținerea unui nivel ridicat al investițiilor este o prioritate pentru a crea condiții de dezvoltare pe termen lung și pentru a asigura creșterea economică. Singura măsură pe care o putem lua acum este să finanțăm investiții, din orice formă de resurse disponibile. Avem un tablou de bord național ce include toate proiectele pregătite, stadiul de realizare al fiecăruia și toate elementele necesare analizei obiective. Fiecare ministru va stabili portofoliul proiectelor prioritare și etapizarea lor. Fie că avem în vedere construcția sau modernizarea unităților sanitare și de învățământ, fie amenajarea rețelelor de apă și canalizare, este esențial ca peste un an România și cetățenii noștri să poată vedea în viața de zi cu zi că fondurile din PNRR au fost înțelept investite”, a afirmat premierul Ilie Bolojan. În domeniul sănătății, au fost analizate proiectele de construcție și amenajare a unor noi spitale, dotarea cabinetelor medicilor de familie, a ambulatoriilor și a secțiilor de terapie intensivă. În educație, discuțiile s-au axat pe construcția, modernizarea și renovarea căminelor studențești și a campusurilor universitare, dotarea unităților de învățământ, dar și pe programele pentru combaterea abandonului școlar și sprijinirea copiilor și tinerilor din medii defavorizate. În domeniul mediului, accentul a fost pus pe proiecte de apărare împotriva inundațiilor, realizarea cadastrului apelor și managementul apelor uzate. La întâlnirile de lucru de la Palatul Victoria au participat, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, vicepremierii Marian Neacșu și Tánczos Barna, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. Consultările pentru prioritizarea finanțării proiectelor de investiții vor continua în perioada următoare cu celelalte ministere coordonatoare de reformă și de investiții din PNRR.

Pilonul 2 de pensii îi încaieră pe influencerii Guran-Guda!

pilonul-2-de-pensii-ii-incaiera-pe-influencerii-guran-guda!

Subiectul Pilonului 2 de pensii – care a stârnit discuții aprinse în spațiul public – devine „mărul discordiei” și între doi influenceri din zona financiară. Vorbim despre  jurnalistul Moise Guran și despre Iancu Guda, specialist economic. În postările făcute de fiecare dintre cei doi pe subiectul Pilonului 2, aceștia au opinii diametral opuse, în legătură cu tema care a încins spiritele în spațiul public și care i-a revoltat pe români. În timp ce Iancu Guda îl sprijină pe Ilie Bolojan în demersul său, Moise Guran îi trimite premierului săgeți, rugându-l să fie „mai atent la aceste propuneri otrăvite.” Între timp, Guvernul Bolojan a adoptat joi proiectul referitor la plata pensiilor private, în forma modificată, potrivit surselor Gândul. Astfel, cuantumul de retragere crește de la 25% la 30%, restul sumelor urmând să fie achitat eșalonat pe o perioadă de 8 ani. Furnizorul pensiilor private, care va administra un fond de plată, va fi autorizat de ASF. Iancu Guda: „Nu se pierde nimic, nu se confiscă nimic, nu este o naționalizare” Iancu Guda susține demersul Guvernului Bolojan, explicând oamenilor că fiecare leu platit la Pilonul II aduce o pensie de 2.3 ori mai mare decat un leu dat in sistemul public Pilon I. „Dacă banii de pensie se retrag gradual, se dublează între 65-75 ani (scoți de două ori mai mult) și dacă nu apuci să folosești toti banii în cei 10 ani se moștenesc mai departe (nu se pierde nimic). Un deceniu după pensie este o durată foarte bună, speranta medie de viață calculată strict pentru cei care ajung la vârsta de pensionare este 15 ani. (…) În toată lumea, doar 5 țări permit retragerea tuturor banilor de pensie privată: SUA, UK, Chile, Irlanda și … România. Cu excepția noastră, toate celelalte regretă și vor să schimbe: mulți oameni vor toți banii și îi cheltuie rapid, iar apoi au probleme financiare grave! CONCLUZIA? Retragerea graduală a banilor de pensie privată este foarte necesară si face un bine enorm beneficiarilor. (…) Nu se pierde nimic, nu se confiscă nimic, nu este o naționalizare sau niciun rău făcut oamenilor – toate acestea sunt mesaje cauzate de proasta înțelegere a unor jurnaliști amatori sau minciuni / manipulari cu interes politic (să vulnerabilizeze o masă mare de pensionari pentru a deveni carne de tun la alegeri politice). Salvați oamenii prin educație financiară, salvați România”, este mesajul postat de Iancu Guda pe data de 17 august. Moise Guran: „Îl rog pe premierul Ilie Bolojan să fie mai atent la astfel de propuneri otrăvite!” Moise Guran îl contrazice însă pe Iancu Guda, într-un mesaj postat joi pe pagina sa de facebook. Jurnalistul susține că întreaga acțiune a guvernului de a limita exercitarea dreptul de proprietate este neconstituțională. Moise Guran are un mesaj direct și pentru Ilie Bolojan, transmițându-i premierului să nu renunțe la democrația liberală, amintindu-i că „dreptul la proprietate este parte din pachetul democrației liberale.” „Înțeleg că ne apropiem de momentul în care guvernul va lua o decizie în privința modului în care vor începe plățile la pensiile Pilonul II și îmi aduc și eu contribuția cu o opinie. Am citit tot ce s-a scris despre asta, dar eram plecat în perioada respectivă și de aceea nu am spus nimic. (…) În concluzie, întreaga acțiune a guvernului de a limita exercitarea dreptul de proprietate este neconstituțională. Vă spun sincer că propunerea m-a surprins, m-a enervat, bine că am avut timp să mă calmez înainte să reacționez. Dispoziția (dreptul de a face ce vrei cu propritatea ta) este un dezmembrământ al proprietății. Fără dreptul de a dispune de banii tăi o să ai ceea ce juriștii numesc un drept nud, sau gol de conținut. O formă fără fond. În concluzie, guvernul poate reglementa doar tehnic modul în care se plătesc pensiile private Pilonul II, fără a afecta dreptul la dispoziție asupra acestora. De exemplu poate reglementa necesitatea unei notificări de retragere integrală cu două luni înainte, sau obligația ca transferul să se facă prin bancă iar nu cash, sau alte asemea lucruri. Guvernul NU poate obliga oamenii să primească maximum 25-35% din proprietatea lor. Dreptul de proprietate (implicit dispoziția) NU poate fi îngrădit, căci este garantat, iar limitarea EXERCITĂRII sale se face numai prin lege, temporar și numai în condiții deosebite (calamități și alte lucruri enumerate limitativ la Art. 53 din Constituție). Poate guvernul reglementa opțiunea de a transforma această sumă într-o anuitate viageră (o plată lunară pentru tot restul vieții)? Da, dar ca OPȚIUNE și atât. Deci o normă permisivă (care nu este obligatorie, dar indică o cale de urmat), nu una imperativă. Poate reglementa obligația unei indexări anuale a sumei cu rata inflației? De principiu da, dar mai de grabă ca normă permisivă. Îl rog pe premierul Ilie Bolojan să fie mai atent la astfel de propuneri otrăvite! Indiferent ce reforme face țara noastră, indiferent care o fi situația bugetului sau a economiei, dacă renunțăm la democrația liberală toate aceste eforturi își pierd sensul. Iar dreptul la proprietate este parte din pachetul democrației liberale”, a explicat Moise Guran. Sursă foto: Colaj Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI: Zi de foc pentru proiectul de lege privitor la Pilonul 2 pensii/Guvernul decide forma în care va funcționa acest sistem

Bolojan și Nazare se contrazic pe taxarea multinaționalelor

bolojan-si-nazare-se-contrazic-pe-taxarea-multinationalelor

Gândul a scris încă din 25 iulie despre ideea prin care multinaționalele ar putea fi împiedicate să-și mai externalizeze profiturile. L-am întrebat atunci pe premierul Ilie Bolojan ce părere are. Răspunsul a venit: toate companiile, indiferent de capital, trebuie tratate la fel. O lună mai târziu, ministrul său de Finanțe, Alexandru Nazare, pare să fi găsit altă partitură. Și a intrat direct cu „ciocanul fiscal” în multinaționale, pe un ton mult mai răspicat decât cel al șefului său. Pe 11 iulie, Bolojan a fost întrebat de Gândul despre taxarea multinaționalelor. Vorbea ca despre o idee ce „trebuie documentată” alături de specialiști. Un fel de „să nu ne aruncăm cu capul înainte”. Mai mult, șeful Executivului punea în aceeași oală capitalul autohton cu cel străin. „O componentă importantă a ANAF este componenta de prețuri de transfer, dar asta trebuie documentată, cu profesioniști. Toate companiile, indiferent de capital, că sunt românești, că sunt străine, aici nu e vorba de acționa împotriva unui grup de companii, ci de a ne asigura de echitate în condiții de piață” , spunea Bolojan la acea vreme. (detalii AICI) O lună mai târziu, Alexandru Nazare, subalternul pe linie de partid și Guvern al premierului, deja își lustruia muniția fiscală și anunța, pe 13 august, un nou proiect de lege care schimbă radical modul în care marile companii sunt taxate. În spatele ușilor Palatului Victoria, însă, planul nu este chiar atât de nou, ba chiar stătea la păstrare din 2023, într-un sertar bine păzit la Camera Deputaților. Nu se mai impozita cifra de afaceri, ci se ataca direct zona prin care profiturile pleacă spre alte jurisdicții, prin plăți către entități afiliate. O formulă „folosită și în SUA”, spune ministrul, care ar putea aduce la buget până la 2 miliarde de lei. „Vrem să schimbăm atitudinea de la o taxă pe cifra de afaceri a unei multinaționale, care, în fapt, îi previne creșterea economică și investițiile, la o taxă care să vizeze exact zona prin care multinaționala își exportă profiturile”, anunța Nazare de la pupitrul Palatului Victoria. La cine se uită investitorii? La Bolojan sau la Nazare Deși, oficial, obiectivul este creșterea veniturilor bugetare și stoparea externalizării profiturilor, ceea ce percep investitorii din afară prin acesată măsuri este altceva. Un Guvern în care premierul și ministrul de Finanțe au mesaje contradictorii la o lună distanță. Pentru investitori, semnalul nu este doar despre taxe, ci despre predictibilitate. Sau, mai precis, despre lipsa ei. Astăzi discuți calm despre tratament egal pentru toate companiile. Mâine lansezi un proiect care vizează direct multinaționalele. Iar când astfel de „corecții” apar peste noapte, companiile își fac calculele. Mai investim aici sau mutăm bugetele în altă parte? Proiectul, cu praful pe el în sertarele Parlamentului din 2023 Cine are senzația că această inițiativă e o revelație proaspătă, ar trebui să arunce o privire în sertarele prăfuite ale Parlamentului. În octombrie 2023, cinci liberali, printre care Nazare și Bogdan Huțucă, șeful Comisiei de Buget-Finanțe din Camera Deputaților, depuneau un proiect de lege aproape identic: eliminarea deductibilității pentru cheltuieli de management, consultanță și asistență plătite către firme afiliate din străinătate, plus amenzi usturătoare — 200% din valoarea dedusă. Senatul l-a adoptat în decembrie 2023. Apoi, proiectul a intrat în Camera Deputaților și nu a mai ieșit. Interesant este că președintele comisiei care ar fi trebuit să-l dezbată este chiar unul dintre inițiatori, Bogdan Huțucă. Poate proiectul aștepta vremuri mai prielnice. Sau poate doar praful potrivit. Vezi expunerea de motive – AICI Florin Roman, „dizidentul fiscal” din PNL Proiectul îl are ca semnatar la inițiatori și pe liberalul Florin Roman. De altfel, Roman este singurul liberal care a ieșit din rândurile partidului și a propus două amendamente la primul pachet fiscal asumat de Ilie Bolojan în plenul reunit al Parlamentului. Unul dintre amendamente prevede exact ceea ce se stipulează în proiectul de lege aflat de la finalul lui 2023 în sertarele Camerei Deputaților, adică faptul că toate cheltuielile cu serviciile prestate de persoane afiliate nerezidente, considerate tranzacții artificiale, să devină nedeductibile fiscal și sancționate cu o amendă de 200% din suma dedusă. Doar că amendamentul lui Roman a fost respins și nu a fost introdus în forma finală a primului pachet fiscal. O altă bâlbă. Respingi acest amendament ca, peste o lună, să depui aproape același lucru sub altă formă? Noua formulă propusă de Guvern în pachetul 2 fiscal Guvernul a decis, joi seara, să deschidă sezonul de vânătoare fiscală pentru multinaționale, lansând în consultare publică un nou proiect de lege care promite să înlocuiască actualul impozit pe cifra de afaceri cu o formulă „mai inteligentă” și, după cum spune ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, „folosită și în SUA”. Formula propusă de ministrul Nazare acordă companiilor posibilitatea unor „cheltuieli deductibile la un nivel minimal de 3%. Tot ce depășește acest 3% este taxat cu 16%”, a precizat ministrul Nazare. Tot ce trece peste se impozitează. Categoriile vizate sunt: drepturi de proprietate intelectuală; management; consultanță; dobânzi. Expunerea de motive a proiectului spune că obiectivul este creșterea veniturilor bugetare și combaterea evaziunii fiscale. Logica este următoarea: dacă marile companii nu mai pot „externaliza” profiturile prin facturi grase pentru consultanță și licențe către firme-soră din alte țări, atunci banii rămân impozitabili în România. Dacă acest proiect va fi adoptat, Guvernul ar putea renunța la impozitul de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu venituri de peste 50 de milioane de euro, măsură care, după cum subliniază inițiatorii, „nu se mai regăsește în nicio țară din Uniunea Europeană”. Rămâne însă întrebarea. Pe cine să mai creadă și la cine să se uite investitorii? Pe premierul Bolojan sau pe ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare? Foto colaj/video: Mediafax + Shutterstock AUTORUL RECOMANDĂ:

Vila alocată lui Traian Băsescu e bântuită de umbrele trecutului

vila-alocata-lui-traian-basescu-e-bantuita-de-umbrele-trecutului

Astfel, fostului președinte îi va fi alocată o casă de protocol, a cărei adresă a fost dezvăluită de GÂNDUL, și unde au locuit, vreme îndelungată, familiile unor înalți demnitari comuniști. Azi, MEDIAFAX vă prezintă în exclusivitate istoria acelui loc. Traian Băsescu a rămas în 2022 fără privilegiile prezidențiale, în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu Securitatea, sub numele conspirativ „Petrov”. În baza deciziei ÎCCJ, Administrația Prezidențială i-a retras atunci beneficiile acordate foștilor președinți, inclusiv locuința de protocol, paza SPP și indemnizația lunară. Băsescu nu s-a împăcat însă cu această hotărâre și a deschis proces statului român, iar, la trei ani distanță de la retragerea beneficiilor, Curtea Constituțională i-a redat drepturile, printre care și casa de protocol. Astfel, el urmează să primească o altă locuință, printr-o hotărâre de Guvern, care a fost deja redactată, dar nu a fost încă aprobată. GÂNDUL a scris că vila care va fi repartizată fostului președintele este situată în str. Emile Zola (fostă Eugen Lovinescu) nr. 2A, în centrul Capitalei, și că are 116, 71 mp. Parterul clădirii este unul extrem de generos la capitolul „camere” – living, garderobă, vestibul, oficiu, dar și o bucătărie, în timp ce, la etaj, se află 2 băi și un duș, 2 dormitoare, bucătărie și mai multe încăperi cu destinații diverse, printre care și boxă garderobă. Traian Băsescu va reprimi privilegiile prezidențiale printr-o Hotărâre de Guvern adoptată săptămâna aceasta MEDIAFAX a descoperit că vila respectivă este ”bântuită” de umbrele trecutului și că, acolo, au locuit câteva decenii familiile unora dintre cei mai importanți demnitari comuniști. Despre cine este vorba, vă vom dezvălui imediat! Traian Băsescu, vecin cu Adrian Năstase și cu urmașii lui Sergiu Nicolaescu Până atunci, merită menționat faptul că, după ce se va muta în vila din Dorobanți, Traian Băsescu va fi vecin cu văduva regretatului regizor și actor Sergiu Nicolaescu – care locuiește într-o casă aflată „peste drum” de locuința alocată fostului președinte –, dar se va învecina și cu vila lui Adrian Năstase, aflată pe str. Zambaccian. Nu departe de casa de pe strada Emile Zola de la numărul 2A. Acolo unde, până în urmă cu aproape zece ani, a trăit vreme îndelungată familia lui Paul Niculescu-Mizil, un înalt demnitar comunist. Acesta a murit în 5 decembrie 2008, la București și a fost căsătorit cu Lidia Niculescu-Mizil, cu care a avut șase copii, din care trei adoptați. Copiii naturali sunt Serghei Mizil, Lidia Mizil și Donca Mizil. Nepoata lui Paul Niculescu-Mizil, Oana Niculescu-Mizil, a locuit și ea chiar în această vilă de protocol, împreună cu soțul ei – fostul primar Marian Vanghelie. În anul 2011, mama Oanei – Lidia Niculescu-Mizil, fiica fostului mare demnitar comunist -, care locuia în vila de pe str. Emile Zola, avea restanțe la RA-APPS în valoare de aproximativ 22.000 euro – reprezentând chiria pe ultimul an și penalitățile aferente. Lidia Niculescu-Mizil s-a adresat instanței, căreia i-a cerut să anuleze hotărârea prin care s-a majorat chiria şi să oblige statul român să prelungească pe o perioadă nedeterminată contractul de închiriere al locuinţei. „Contractul încheiat cu Lidia Niculescu-Mizil nu este singurul care nu mai poate fi prelungit, motivul principal în luarea acestei măsuri fiind lipsa spaţiilor cu destinaţie de locuinţe de serviciu sau de protocol, cu care ne confruntăm”, spuneau reprezentanții RA-APPS. Judecătoria Sectorului 1 a respins cererea Lidiei Niculescu-Mizil și procesul s-a mutat la Tribunalul Bucureşti. Contractul de închiriere al RA-APPS cu Lidia Niculescu-Mizil, au arătat magistrații, a fost prelungit în 2004, pe un termen de cinci ani, până la 8 aprilie 2009, astfel că au dat dreptate statului român în acest proces, pentru că RA-APPS a respectat dispoziţiile legale în momentul în care a notificat-o pe Lidia Niculescu-Mizil că trebuie să părăsească imobilul. În  anul 2008, din cauza actualizării preţului la rata inflaţiei, chiria pe care trebuia să o plătească Lidia Niculescu-Mizil pentru vila de protocol a RA-APPS s-a mărit la 1800 de euro pe lună. Până în 2008, timp de 24 de ani, fiica lui Paul Niculescu-Mizil plătise o chirie mai degrabă simbolică, de numai 450 de lei / lună. Vila în care au locuit Marian Vanghelie și Oana Niculescu Mizil – cei doi au divorțat în luna noiembrie a anului 2022 – se află la mai puțin de 200 de metri de Piața Dorobanți. Paul Niculescu-Mizil, în elita politică încă din 1955  Membru al PCR din anul 1945, Paul Niculescu-Mizil a intrat în elita politică încă din anul 1955, când – se întâmpla pe vremea lui Gheorghiu-Dej – a fost ales membru în Comitelul Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR). Ulterior, PMR s-a transformat în Partidul Comunist Român (PCR). Iar Paul Niculescu-Mizil a avut cele mai înalte poziții la nivel de nomenclatură comunistă în perioada lui Nicolae Ceauşescu. A fost de două ori ministru – ministrul Educației și Învățământului din Republica Socialistă România (între 1972-1976); ministrul Finanțelor Publice ale României (între 1978-1981) A fost viceprim-ministru -18 martie 1972 – 30 martie 1981 Din 1981 până în luna decembrie a anului 1989, Paul Niculescu-Mizil a fost preşedintele CENTROCOOP Paul Niculescu-Mizil a fost arestat în febuarie 1990 Condamnat, Niculescu-Mizil a executat o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru implicarea directă, prin votul dat în Comitetul Politic Executiv, în represiunea împotriva manifestanților de la București și Timișoara Ulterior, fostul demnitar comunist a fost grațiat de Ion Iliescu Adrian Năstase a locuit în casă alături de primul socru, faimosul Grigore Preoteasa Înainte ca vila repartizată acum lui Traian Băsescu să fie locuită de familia lui Paul Niculescu-Mizil, ea a fost ocupată de un alt înalt demnitar comunist. Imediat după ce comuniștii s-au instalat la putere în România, Grigore Preoteasa a primit casa de pe Emile Zola 2A ca locuință de serviciu. În anii ’30, în decursul studiilor sale universitare, Preoteasa aderase inițial la Frontul Studențesc Democratic, a devenit membru al PCdR în anul 1933, cu ocazia grevelor ceferiștilor de la Grivița și a fost condamnat la închisoare în repetate rânduri. Ulterior, el a fost arestat împreună cu alți oponenți ai regimului Antonescu și, în perioada frecventelor sale condamnări la Jilava, Doftana și

Primarul nu vrea să-i pună cruce proiectului de 65.000.000 de euro, doar pentru că guvernul Bolojan a băgat țara în austeritate: Orașul merită mai mult decât îndrăznește să ceară!

primarul-nu-vrea-sa-i-puna-cruce-proiectului-de-65000.000-de-euro,-doar-pentru-ca-guvernul-bolojan-a-bagat-tara-in-austeritate:-orasul-merita-mai-mult-decat-indrazneste-sa-ceara!

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu (60 de ani), a reacționat în presa locală și a transmis răspicat că nu vrea să-i pună „cruce” proiectului de 65.000.000 de euro care are drept obiectiv revitalizarea fotbalului din oraș. Este vorba despre noul „Complex Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara”, care va încadra și un stadion modern de 10.000 de locuri. Asemenea celorlalte stadioane din țară care ar trebui să se construiască în perioada următoare, proiectul a intrat în impas din cauză că guvernul condus de Ilie Bolojan (56) a băgat țara în austeritate. Hunedoara își strigă și ea oful după ce guvernul Bolojan a băgat țara în austeritate! Primarul Dan Bobouțanu nu vrea să renunțe la proiectul noului stadion Finanțarea noilor stadioane de sute de milioane de euro, din București, Constanța, Timișoara și așa mai departe, ar urma să nu mai fie o prioritate pentru România, după ce guvernul Bolojan a băgat țara în austeritate. O mulțime de proiecte importante care aveau rolul de a dezvolta infrastructura pentru sportul românesc au fost puse în plan secund și se așteaptă indicații clare pentru a se vedea dacă finanțările mai vin sau nu. Până atunci, reacțiile curg în lanț, iar după ce s-a scris că austeritatea lui Ilie Bolojan nu va opri proiectul de 172 de milioane de euro al noului stadion Dinamo, acum a venit o reacție tranșantă și de la Hunedoara. Primarul municipiului mai precis, Dan Bobouțanu, a reacționat în presa locală și a transmis cât se poate de clar că nici el nu vrea să-i pună „cruce” proiectului de 65.000.000 de euro pentru care s-a zbătut atât de mult. Este vorba despre noul „Complex Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara”, care ar urma să încadreze și un stadion de 10.000 de locuri. Proiectul de la Hunedoara nu poate fi considerat oprit. Nu ne lăsăm, mergem mai departe cu procedurile specifice. Este singura investiție importantă a CNI în județul Hunedoara, primul stadion ridicat de CNI în Ardealul istoric și primul într-un oraș care nu este reședință de județ. Hunedoara merită mult mai mult decât îndrăznește să ceară”, a tunat primarul Dan Bobouțanu, potrivit Apuseni.info. Detalii despre noua arenă pe care ar urma să evolueze Corvinul Hunedoara Corvinul Hunedoara, formație care a luat startul în Liga 2 și în sezonul 2025-2026, așteaptă cu nerăbdare ca noul proiect să fie pus în aplicare. Complexul sportiv ar urma să fie construit pe locația actualei arene, care ar trebui să fie demolată pe cheltuielile primăriei din municipiul Hunedoara. Ulterior, cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții, ar trebui să înceapă lucrările pentru ridicarea noului stadion de 10.000 de locuri. Întregul complex se va întinde pe o suprafață de 32.207 metri pătrați și va asigura și mai multe locuri de parcare. În schimb, în incinta stadionului vor fi 9.730 de locuri pentru public, 195 de scaune VIP, alte 125 pentru reprezentanții media, dar și 50 destinate persoanelor cu dizabilități. Corvinul Hunedoara este pe locul 8 în Liga 2, cu 4 puncte adunate după două meciuri disputate. Dacă se va impune și în etapa 3, cu Sepsi OSK, Corvinul va urga pe 6, la egalitate cu Steaua și ASA Tg. Mureș, care se află pe pozițiile 5 și 4.

Daniel Zamfir: Astfel de declarații prejudiciază tot ce înseamnă mediul economic în România

daniel-zamfir:-astfel-de-declaratii-prejudiciaza-tot-ce-inseamna-mediul-economic-in-romania

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir a declarat, duminică, la Digi 24, că afirmațiile prim-ministrului Ilie Bolojan privind incapacitatea de plată a României sunt un risc asupra economiei. Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, într-un interviu pentru Bloomberg că „Riscul de incapacitate de plată este într-adevăr foarte mare după ani de deficit mare. Dacă nu intrăm pe o traiectorie stabilă, singurul rezultat posibil este unul foarte negativ”. Liderul senatorilor social-democrați a criticat dur modul de comunicare al premierului. „Să știți că eu consider că domnul prim-ministru a făcut o eroare când a declarat la Bloomberg că România este în pragul de a intra în incapacitate de plată. La dumneavoastră la televizor am văzut în zilele trecute că România este pe primul loc în ceea ce privește creștere economică din Europa. În trimestrul 2, adică la sfârșitul iuniei acestui an, România este pe primul loc la creștere economică. E adevărat, este o creștere economică decelerată. E în scădere față de anul trecut, dar toate statele din Europa sunt în această situație. (…) Eu cred că tu, prim-ministru, când ai o asemenea rezultat publicat de Eurostat, că ești cu cea mai mare creștere economică, în același timp să vii să spui că ești în pragul falimentului, cum a fost Grecia, este absolut eronat și dă unător pentru economie să faci astfel de afirmații. (…) Ori astfel de declarații, repet, cred că ar trebui să fie cu foarte mare atenție făcute, pentru că în mod clar prejudiciază tot ce înseamnă mediul economic în România”, a afirmat Daniel Zamfir la Digi24. Senatorul PSD a mai acuzat că unele măsuri guvernamentale, precum oprirea proiectelor din PNRR și deciziile luate fără consultarea aleșilor locali, au consecințe negative pentru economie și comunități. „ o decizie extrem de pripită a domnului prim-ministru a fost aceea de a tăia așa otovato ce înseamnă proiectele în PNRR. Și acolo a fost o mare supărare în rândul tuturor aleșilor locali. Și aici nu putem discuta doar de aleșilor locali PSD, i-ați văzut și pe cei de la USR, i-ați văzut și pe cei de la PNL, revoltați de faptul că aceste măsuri sunt luate fără să fie consultați și consecințele pe care le-ar avea aceste decizii sunt dezastruoase pentru economie”, a mai comunicat liderul social-democrat.

Se întețesc atacurile social-democraților la adresa lui Bolojan. Daniel Zamfir: Să nu mai facă astfel de afirmații, prejudiciază mediul economic

se-intetesc-atacurile-social-democratilor-la-adresa-lui-bolojan.-daniel-zamfir:-sa-nu-mai-faca-astfel-de-afirmatii,-prejudiciaza-mediul-economic

Într-un interviu acordat pentru Bloomberg, premierul Ilie Boljan a afirmat că România riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu vor fi reduse drastic cheltuielile efectuate în ultimii ani. Următoarele șase luni ar fi cruciale, potrivit premierului, iar măsurile radicale de austeritate sun necesare, în pofida nemulțumiri populației, dar și a tensiunilor care și-au făcut simțită prezența în coaliția de guvernare. În acest context, în ultima perioadă se întețesc atacurile social-democraților la adresa premierului, iar liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îi atrage atenția lui Bolojan să nu mai facă astfel de afirmații alarmante, pentru că „prejudiciază mediul economic din România”. „Eu consider că domnul prim-ministru a făcut o eroare când a declarat la Bloomberg că România e în pragul de a intra în incapacitate de plată. La dumneavoastră la TV am văzut că România e pe primul loc în ce privește creșterea economică din Europa, în trimestrul doi. Adevărat, e o creștere economică decelerată. E în scădere față de anul trecut. Dar toate țările din Europa sunt în această situație. Eu cred că tu, ca prim-ministru, când ai un asemenea rezultat publicat de Eurostat — că ești cu cea mai mare creștere economică — să vii să spui că ești în pragul falimentului, cum e Grecia, e eronat și dăunător pentru economie să faci astfel de afirmații. Nu suntem deloc în situația Greciei. Ei aveau 300% datorie publică, noi avem 57%”, a spus senatorul PSD Daniel Zamfir la Digi 24. „Ce, Doamne iartă-mă, să mai înțeleagă lumea când îl vede pe domnul prim-ministru că spune că suntem în colaps?” Senatorul social-democrat Daniel Zamfir îi transmite premierului Bolojan că – în urma unor astfel de afirmații – nimeni nu mai înțelege nimic, iar investitorii nu vor mai investi în România. „Chiar îl rog, insist, pe domnul Bolojan să nu mai facă astfel de afirmații, pentru că astfel de afirmații fac rău mediului economic și tuturor. Ce, Doamne iartă-mă, mesaj să mai înțeleagă lumea, investitorii, planeta, când îl vede pe domnul prim-ministru că spune că suntem în colaps? E greșit fundamental. Investitorii nu mai investesc. O astfel de declarație ar trebui, cu foarte mare atenție făcută pentru că prejudiciază mediul economic din România. E rețeta perfectă să sperii populația cu astfel de mesaje alarmiste, în loc să iei măsuri pentru a le combate”, a mai adăugat Daniel Zamfir, potrivit sursei citate. Bolojan: „Singurul rezultat posibil este unul foarte rău” „Riscul de incapacitate de plată este într-adevăr foarte mare… Dacă nu intrăm pe o cale stabilă, singurul rezultat posibil este unul foarte rău”, a spus premierul într-un interviu pentru Bloomberg News. Premierul a afirmat că măsurile sunt necesare şi pentru a preveni o posibilă retrogradare la ratingul „junk”, ceea ce ar însemna ca România să devină total nerecomandată investițiilor străine. Însă investitorii sunt foarte atenți și la declarațiile factorilor de decizie. Iar dacă un premier spune cu subiect și predicat că țara sa e bântuită de faliment, e greu de crezut că investitorii vor mai fi interesați. (mai multe detalii AICI) RECOMANDAREA AUTORULUI: Nicușor Dan, în pelerinaj la Mănăstirea Arsenie Boca. Cum a fost primit Președintele României de starețul lăcașului de cult A izbucnit un alt incendiu devastator în Turcia. 251 de persoane, evacuate din provincia Çanakkale Colecție de titluri ANTOLOGICE, după 3 ani de război în Ucraina. Murăturile-arme de asalt, capra eroină, fursecurile otrăvitoare, sosia lui Putin POLITICO: „Triumful lui Putin în Alaska, este hotărât să învie IMPERIUL” Summit-ul din Alaska, varianta „KREMLIN”. „Țările europene, puse pe tușă” / „Putin a restabilit statutul Rusiei de superputere”

Liderul PSD Iași îl critică pe Ilie Bolojan: Premierul Taie-Tot blochează Anghel Saligny și îndeamnă primarii să facă datorii

liderul-psd-iasi-il-critica-pe-ilie-bolojan:-premierul-taie-tot-blocheaza-anghel-saligny-si-indeamna-primarii-sa-faca-datorii

Liderul PSD Iași, Bogdan Cojocaru, îl critică pe premierul PNL, Ilie Bolojan, pe care îl numește „premierul Taie-Tot”, pentru că a decis oprirea finanțării pentru programul „Anghel Saligny”, a anunțat renunțarea la proiectele PNRRși a îndeamnat primarii să apeleze la credite bancare. „Este o insultă pentru toți cei care așteaptă drumuri asfaltate, apă, canalizare sau modernizarea școlilor. Guvernul condus de premierul «Taie-Tot» recunoaște că nu respectă promisiunile și pasează responsabilitatea direct către buzunarele cetățenilor, deja afectați de creșterea prețurilor, accizelor și taxelor”, afirmă Cojocaru. El spune că social-de mocrații vor folosi toate pârghiile parlamentare și administrative pentru ca proiectele deja începute să primească finanțarea cuvenită. „Nu vom accepta ca dezvoltarea județului Iași să fie blocată din cauza incompetenței și nepăsării Guvernului PNL. Primarii, indiferent de culoarea politică, au nevoie de sprijin real, nu de politicieni decorativi care se trezesc doar în campanii electorale. Am numeroase discuții cu toți primarii din județ. Dar cei mai înverșunați sunt chiar primarii liberali care se simt abandonați de premierul «Taie-Tot» și de partidul care ar trebui să îi susțină”, a mai declarat Cojocaru.

Ilie Bolojan: Sunt doi factori care au concurat la scăderea economică pe care o avem și în România

ilie-bolojan:-sunt-doi-factori-care-au-concurat-la-scaderea-economica-pe-care-o-avem-si-in-romania

Întrebat, la Digi24, dacă s-a întâmplat în perioada recentă ceva care să fi crescut riscul de a intra în recesiune, Bolojan a răspuns: „Sunt doi factori care au concurat la scăderea economică pe care o avem și în România. Unul este un factor extern și celălalt este factorul intern”. „Factorul extern este dat de încetinerea dezvoltării economice în Europa, în general. În Germania, de mai mulți ani, este o formă de stagnare. Iar unul dintre cei mai importanți parteneri comerciale a României, de fapt cel mai important partener, este Germania. Și atunci tot ce se întâmplă în țările europene care au o economie interconectată cu a noastră ne influențează și pe noi. Acesta este factorul extern și el vine din anii trecuți și s-a văzut în toate estimările. Am început anul acesta cu 2,5%, deși noi anii trecuți aveam creștere economică de 3-4% și este evident că la jumătatea anului constatăm că și această estimare a fost pozitivă și probabil vom fi între 1% și 2% la finalul acestui an”, a explicat premierul. El a precizat că „al doilea factor este cel intern, pentru că aceste măsuri care sunt necesare a fi luate pentru a corecta acest deficit sunt generatoare de încetinere economică”. „Asta înseamnă că inevitabil a scăzut consumul, pentru că odată cu creșterea TVA-ului, cu creșterea unor contribuții pe care oamenii le plătesc suplimentar, cu frânarea creșterii salariilor în sectorul public, înseamnă că practic componenta de consum este atrofiată și cum noi am avut o dezvoltare care s-a bazat într-o bună măsură pe consum, și aceste măsuri care sunt inevitabile duc la această încetinire a creșterii economice și la o ușoară creștere a inflației, pe care o vedem datorită măsurilor care țin de limitarea subvenționării prețurilor la energie, componenta de plafonare, care s-a prelungit doar pentru persoanele vulnerabile și toate măsurile care au fost luate”, a mai declarat prim-ministrul. Bolojan a transmis că este „un optimist moderat, pentru că știu care sunt dificultățile majore cu care ne confruntăm în aceste zile, dar în același timp am încredere în potențialul economic al țării noastre și în capacitatea românilor de a trece și peste aceste perioade dificile”. „Ce înseamnă situația dificilă? Înseamnă, pe de-o parte, că avem aceste constrângeri bugetare, ani de zile am cheltuit mai mult decât ne-am putut permite, nu mai putem susține aceste cheltuieli. Acesta este realitatea. Și atunci, aici am luat două măsuri, una de creștere a veniturilor și cealaltă de scădere a cheltuielor. Și aceste măsuri le vom ține în continuare în direcțiile respective, în așa fel încât să aprobiem cât de cât zona de venituri bugetare cu cea de cheltuieli, pentru că toată această diferență, care înseamnă miliarde de euro în fiecare an, o finanțăm prin împlumături care ne costă foarte mult și doar anul acesta, doar după zile care le va achita România până la finalul acestui an, vor depăși foarte probabil 10 miliarde de euro”, a spus premierul.