Ce se întâmplă după ce partidele ajung la o înțelegere pe negocierile politice și măsurile fiscale. Procedura de ÎNVESTIRE a noului Guvern

ce-se-intampla-dupa-ce-partidele-ajung-la-o-intelegere-pe-negocierile-politice-si-masurile-fiscale.-procedura-de-investire-a-noului-guvern

Sunt programate discuții politice luni, de la ora 17:00, la Cotroceni. Principalele aspecte vizează pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar, dar și negocieri politice privind componența noului Guvern și împărțirea portofoliilor. Pe 28 mai, președintele României a convocat la Cotroceni toate partidele politice parlamentare la consultări informale, în baza art. 80, alin. 2 din Constituție, care stipulează că „Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate”. De regulă, consultările se convoacă și în baza art. 103, alin. 1, care prevede că „Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”, potrivit Constituției. Așa a procedat, în trecut, fostul președinte Klaus Iohannis. Ce se întâmplă dacă partidele politice ajung la un acord privind guvernarea? Nicușor Dan se întâlnește cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR, partidele care și-au exprimat disponibilitatea de a intra la guvernare, pentru a finaliza pachetul de taxe și impozite pe care România trebuie să-l adopte în vederea reducerii deficitului asumat în PNRR. Nu este exclus ca, la discuțiile de la Cotroceni, să se discute și funcții în noul Executiv, așa cum a sugerat liderul USR, Dominic Fritz. Deși participă la negocieri, PSD a anunțat, prin vocea președintelui interimar Sorin Grindeanu, că se va întoarce în sânul partidului pentru a cere un vot în format extins al colegilor privind intrarea social-democraților la guvernare, având în vedere că, în ședința CPN de la Vila Lac, Sorin Grindeanu a primit un mandat deschis de negociere. Nu este exclus ca același lucru să-l facă și PNL. „Ne interesează programul de guvernare, măsurile care vor trebui luate de către guvern. Dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt cele necesare, da, vom face următorul pas, vom supune atenţiei partidului această opţiune de a intra sau nu la guvernare”, a declarat Grindeanu. În cazul cel mai probabil în care partidele pro-europene ajung la un acord politic și decid să intre la guvernare, președintele Nicușor Dan demarează procedurile de desemnare a unui premier, în baza art. 103 (alin. 1) și art. 85, alin. 1 din Constituție. Astfel, Nicușor Dan trebuie să anunțe public, în urma consultărilor, numele premierului desemnat, cel mai probabil în persoana lui Ilie Bolojan. După desemnarea lui Ilie Bolojan, noul premier are la dispoziție 10 zile pentru a cere Parlamentului votul de încredere asupra programului și listei de miniștri, potrivit art. 103, alin. 2 din Constituție. „Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului”. Având în vedere că majoritatea parlamentară este deja coagulară de PSD–PNL–USR și UDMR, nu este exclus ca noul Guvern să fie învestit pe repede înainte de Parlament, pe exemplul Cabinetului Ciolacu 2, unde, de la desemnarea de către fostul președinte Klaus Iohannis și până la momentul votului din Parlament, au trecut aproximativ 10 ore. Tot în aceeași seară, Guvernul Ciolacu 2 a avut și prima ședință de Guvern. 3 din 4 formațiuni politice au conduceri interimare Atât PSD, cât și PNL și USR au conduceri interimare, adică fără a fi validate de Congres, forul intern cu cea mai mare reprezentativitate pentru un partid politic, potrivit statutului. Astfel, Sorin Grindeanu asigură interimatul social-democraților ca urmare a demisiei lui Marcel Ciolacu. Ilie Bolojan este în aceeași poziție, după demisia lui Nicolae Ciucă, iar Dominic Fritz s-a instaurat președinte de jure la USR ca urmare a demisiei Elenei Lasconi și de facto în momentul în care au decis să nu își mai sprijine propriul candidat și să-l susțină pe Nicușor Dan. UDMR este singura formațiune politică care are un președinte ales în mod statutar. Fritz: Va fi greu să închidem discuţia despre măsuri fără să ştim ce om îşi va asuma Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a afirmat duminică seară, în cadrul unei intervenții la Digi24, că discuţiile de la Cotroceni se vor axa pe pachetul de măsuri care trebuie adoptate, dar trebuie tranşată şi problema premierului. „Va fi greu să închidem discuţia despre măsuri fără să ştim ce om îşi va asuma în fruntea Guvernului aceste măsuri”, a spus Dominic Fritz. (mai multe detalii AICI) FOTO colaj: Mediafax  CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele

Ciprian Ciucu: Dacă e cineva care nu vrea să fie ministru Ilie Bolojan în cadrul PNL să vină și să spună

ciprian-ciucu:-daca-e-cineva-care-nu-vrea-sa-fie-ministru-ilie-bolojan-in-cadrul-pnl-sa-vina-si-sa-spuna

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, fost președinte al organizației de București a Partidului Național Liberal, a fost în platoul B1 TV. El a vorbit despre Ilie Bolojan despre care spune că are multă energie și că nu este stilul lui să se autopropună prim-ministru. „-Avem impresia că sunt oameni și în PNL care nu vor ca Ilie Bolojan să fie prim-ministru. E o impresie falsă? -Da. Nu am auzit, dacă e cineva care nu vrea să fie ministru Ilie Bolojan în cadrul PNL să vină și să spună. Dar nu am auzit în interiorul PNL, în discuțiile noastre, în biroul politic permanent. Nu e stilul dânsului să se autopropună. Și când l-am rugat să vină să preia PNL București, să nu credeți că s-a autopropus. L-am sunat noi. Nu e genul care să zică „vreau eu” sau să se agate de putere. Nu, Ilie Bolojan este un om care se cramponează. Iar în ce privește energia, are niște resurse care și pe mine mă uimesc de multe ori, cum de mai poate. Am stat acum două seri, pe la 20:30 am început ședință la dânsul în birou să discutăm, să reluăm tot ce discutaseră ei la Cotroceni, eu am plecat, cred că era 22:00 și ceva, dânsul a mai rămas cu echipa și a trecut prin toate aceste măsuri, ca să aibă o viziune, ca să aibă datele, ca să nu mai mințim oamenii. CITEȘTE ȘI: Mirabela Năstase a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității Hyperion. Vreme de 3 ani a fost redactor la revista VIP, unde a făcut reportaje și interviuri … vezi toate articolele

Alerte cibernetice: deepfake cu Ilie Bolojan și investiții fictive în Neptun Deep

alerte-cibernetice:-deepfake-cu-ilie-bolojan-si-investitii-fictive-in-neptun-deep

Un videoclip fals, creat cu tehnologia deepfake, utilizează imaginea președintelui Senatului, Ilie Bolojan, pentru promovarea unor investiții fictive în proiectul Neptun Deep. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra acestei noi tentative de fraudă și avertizează utilizatorii de internet în legătură cu pericolele asociate acestui tip de manipulare digitală. Conform DNSC, videoclipul îl prezintă în mod fals pe Ilie Bolojan în timp ce promovează un program financiar care ar implica investiții minimale de 1.250 de lei, promițând câștiguri regulate proporționale cu volumul gazelor extrase într-un proiect fictiv legat de Neptun Deep. Videoclipul este distribuit în principal pe platformele de social media prin intermediul reclamelor sau postărilor sponsorizate. Cum funcționează înșelătoria Schema frauduloasă funcționează prin utilizarea unei platforme false de investiții, create de infractori cibernetici pentru a păcăli utilizatorii. Elementul distinctiv al acestei metode îl reprezintă utilizarea inteligenței artificiale prin tehnologia deepfake. Videoclipurile manipulate digital folosesc imagini și înregistrări publice existente, în care mesajul original este alterat astfel încât să promoveze falsele oportunități financiare. DNSC explică faptul că, după procesarea digitală, persoanele vizibile în videoclipuri oferă mesaje care, aparent, vin chiar de la ele, dar care sunt complet fabricate. În cazul de față, imaginea lui Ilie Bolojan este utilizată fără consimțământul său pentru a sprijini o schemă de câștiguri financiare rapide care nu există în realitate. Aceasta atrage victimele spre divulgarea de informații sensibile sau transferarea de bani, care sunt mai apoi furate de atacatori. Proiectele fictive precum cel menționat, legate de Neptun Deep, sunt concepute pentru a exploata încrederea publică în lideri politici sau inițiative economice cunoscute, conferindu-le un aer de legitimitate prin utilizarea unor fețe familiare publicului larg. Cum să identifici un videoclip deepfake Pentru a lupta împotriva acestui tip de fraudă, DNSC oferă câteva reguli utile pentru identificarea materialelor deepfake. Semnele care ar trebui să atragă atenția includ: – Mișcarea nesincronizată a buzelor cu sunetul redat. – Expresiile faciale care par nenaturale sau excesiv de rigide. – Fundaluri care par artificiale sau animate într-un mod neobișnuit. – Priviri care nu clipesc natural sau conturează o impresie de „rigiditate”. Dacă descoperiți astfel de materiale distribuite pe social media, DNSC recomandă ca acestea să nu fie redistribuite sau accesate, ci raportate platformei sau autorităților competente. De asemenea, este esențial să vă informați din surse sigure înainte de a lua decizii financiare și să aveți grijă atunci când oferiți detalii personale online. Campaniile de conștientizare din partea autorităților sunt esențiale pentru a reduce riscul de înșelăciuni online, dar responsabilitatea de a analiza critic informațiile disponibile aparține fiecărui utilizator. Într-o lume în care tehnologia deepfake evoluează rapid, cunoașterea și vigilența rămân cele mai importante instrumente de protecție.

Ilie Bolojan, mesaj pentru românii din diaspora: „Faceți sacrificii, dar nu vă lăsați descurajați. România are nevoie de voi”

ilie-bolojan,-mesaj-pentru-romanii-din-diaspora:-„faceti-sacrificii,-dar-nu-va-lasati-descurajati.-romania-are-nevoie-de-voi”

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a transmis, duminică, un mesaj românilor din diaspora, cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, în care își manifestă aprecierea și respectul față de cei plecați peste granițe și subliniază că statul român are obligația „să asculte, să înțeleagă și să construiască politici”, în folosul acestora. „Dragi români de pretutindeni, Astăzi este o zi importantă pentru toți cei care au România în suflet, oriunde s-ar afla. Prin munca, eforturile, valorile și obiceiurile pe care le păstrați în familii, duceți mai departe, chiar și departe de casă, identitatea noastră ca popor.”, a precizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a menționat că românii plecați în străinătate pot constitui „parteneri în proiectele de dezvoltare”, datorită experienței acumulate. „Viața departe de casă nu este ușoară. Întâmpinați provocări, faceți sacrificii, dar nu vă lăsați descurajați. România are nevoie de voi, nu doar ca ambasadori ai identității noastre, ci și ca parteneri în proiectele de dezvoltare. Fie că sunteți antreprenori, profesioniști, artiști sau simpli cetățeni, experiența și ideile voastre pot face parte din soluții Statul român are obligația să fie prezent, atent și deschis față de diaspora. Să asculte, să înțeleagă și să construiască politici care să vă sprijine. Vă mulțumesc că păstrați vie comunitatea românească și pentru tot ceea ce faceți pentru a reprezenta cu cinste țara noastră. La mulți ani! Dumnezeu să vă aibă în pază, orunde v-ați afla!”, a conchis premierul interimar. Foto:Profimedia Ilie Bolojan, despre scenariul unui GUVERN minoritar: Cea mai proastă situație este să lungim actuala stare de lucruri Ilie Bolojan, despre NICUȘOR Dan: „Niciun președinte nu va putea face totul singur” Ilie Bolojan: „Nu e recomandat să îți tai pașaportul, că trebuie să ți-l refaci” Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele

Precizările Președinției după FAKE-news-ul cu Bolojan: Nu a declarat și nici nu a sugerat că țara noastră este dispusă să trimită militari în Ucraina

precizarile-presedintiei-dupa-fake-news-ul-cu-bolojan:-nu-a-declarat-si-nici-nu-a-sugerat-ca-tara-noastra-este-dispusa-sa-trimita-militari-in-ucraina

Coordonatorul Cancelariei Președintelui interimar al României și Consilierul Prezidențial pentru Securitate Națională, Cristian Diaconescu, vine cu mai multe precizări în contextul apariției în spațiul public, în special pe unele rețele sociale, a unor informații complet neadevărate, atribuite în mod eronat unor declarații ale Președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, referitoare la o posibilă trimitere de militari români în Ucraina. „În niciun context, oficial sau neoficial, Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, nu a declarat și nici nu a sugerat că țara noastră este dispusă sau intenționează să trimită militari români în Ucraina. Dimpotrivă, declarațiile sale publice au subliniat în mod constant continuarea sprijinului multidimensional al României pentru Kiev, fără a include perspectiva dislocării de trupe în țara vecină aflată în conflict. Aceasta este în concordanță cu poziția națională stabilită în urma consultărilor cu reprezentanții partidelor politice, în pregătirea participării la Consiliul European din 20 martie 2025, și cu decizia adoptată în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 28 martie 2025”, transmite Administrația Prezidențială. Administrația Prezidențială precizează că o eventuală decizie privind dislocarea de militari români într-o zonă de conflict trebuie adoptată de CSAT și supusă aprobării Parlamentului. „Prin urmare, o astfel de măsură nu poate fi luată unilateral de Președintele României, fără o comunicare publică prealabilă, clară și lipsită de echivoc. Totodată, Coordonatorul Cancelariei Președintelui interimar al României și Consilierul Prezidențial pentru Securitate Națională, Cristian Diaconescu, îndeamnă cetățenii și reprezentanții mass-media să consulte sursele oficiale și să evite diseminarea sau amplificarea informațiilor neverificate și, implicit, potențial false”, adaugă sursa citată. MApN: Toate aceste speculații sunt false Ilie Bolojan este ținta unei campanii de dezinformare pe platforma chinezească TikTok. Acțiunea vizează sprijinul oferit de România pentru Ucraina și prezintă așa-zise „dovezi” ale unei decizii luate la nivelul conducerii statului român de a trimite trupe în țara vecină afectată de război. „Aceste speculații nu au nicio bază reală și reprezintă încercări de a spori teama generată de războiul de agresiune pe care Federația Rusă îl desfășoară în prezent în Ucraina”, transmite MApN. Campania de dezinformare este alimentată cu o declarație făcută de Ilie Bolojan la sfârșitul lunii februarie 2025, în urma consultărilor cu partidele politice parlamentare. „Declarația scoasă din context este prezentată acum drept o poziționare recentă, care ar aduce „dovezi” că, la nivelul conducerii statului, ar fi fost luată „decizia” de a trimite trupe ale Armatei României în Ucraina, drept sprijin militar pentru această țară”, mai arată sursa citată. Foto: InfoRadar  CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele

Ion Țiriac s-a întâlnit cu Ilie Bolojan și a rămas impresionat cum n-a mai fost vreodată în România: Un exemplu superb, l-am văzut cu ochii mei

ion-tiriac-s-a-intalnit-cu-ilie-bolojan-si-a-ramas-impresionat-cum-n-a-mai-fost-vreodata-in-romania:-un-exemplu-superb,-l-am-vazut-cu-ochii-mei

Miliardarul Ion Țiriac s-a întâlnit cu Ilie Boljan, președintele interimar al României, și a rămas impresionat. Magnatul a povestit cum a decurs interacțiunea cu fostul primar din Oradea și președinte al Consiliului Județean Bihor. Ion Țiriac a dat verdictul despre Ilie Bolojan Miliardarul Ion Țiriac deține celebrul domeniu de vânătoare la Balc și a avut ocazia să-l cunoască pe Ilie Bolojan. Magnatul s-a declarat impresionat de ceea ce a reușit să facă fostul primar din Oradea și președinte al Consiliului Județean Bihor. „Problemele de care te izbești și această birocracție și mitocănie care încă există în România sunt enorme. Cum poți să faci dumneata un business plan pentru a face o băcănie, o tutungerie, un hotel, ce vrei dumneata? Și după aia să începi… îți trebuie 18 luni să iei prima aprobare… Păi cu planurile pe care le-ai făcut, cu business planul pe care l-ai făcut… în 18 luni, nimic nu mai e valabil. Totul s-a dus. Uită-te dumneata, și aici există un singur exemplu superb pe care eu l-am auzit și l-am văzut cu ochii mei, pentru că Balcul meu de vânătoare (n.r. domeniul de vânătoare de la Balc) este în Oradea, acolo… Primarul din Oradea (n.r. referire la Ilie Bolojan, fostul primar) s-a supărat într-o zi… am vorbit cu domnul Bolojan atunci… și a zis: domnule Țiriac, n-am avut ce să fac, domnule, m-am supărat, i-am băgat în partea aialaltă (n.r. i-a înjurat) de câte ori îmi spun «nu, nu, nu!» și mi-am făcut treaba. Uite, exemplul Oradea, pot să spun treaba asta. Ce a făcut dumnealui acolo… se poate, numai trebuie să o faci. Ce riscuri îți iei?”, a spus Ion Țiriac, în cadrul unui interviu pentru TVR. (n.r. despre poziția de premier în noul Guvern) În perioada următoare, noul preşedinte, domnul Nicuşor Dan, căruia îi doresc mult succes în funcţia pe care o va deţine în următori ani, nu numai pentru el, dar în primul rând pentru România, va avea consultări cu partidele politice şi în urma acestor consultări se va face o propunere”, a spus Ilie Bolojan în cadrul ultimei sale conferințe ca președinte interimar al României. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult

Cristina Neagu, decorată de Ilie Bolojan: În semn de mulțumire pentru ce ați făcut pentru România

cristina-neagu,-decorata-de-ilie-bolojan:-in-semn-de-multumire-pentru-ce-ati-facut-pentru-romania

Cristina Neagu a fost decorată cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler de către președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni. Cea mai bună handbalistă din istoria recentă a României, care va împlini vârsta de 37 de ani în luna august a acestui an, va avea meciul de retragere pe data de 8 iunie 2025. Cristina Neagu, decorată de Ilie Bolojan Cristina Neagu a fost decorată cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler de către președintele interimar Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni. Sportiva, care va împlini vârsta de 37 de ani în luna august, este considerată cea mai bună handbalistă din istoria recentă a României și va avea meciul de retragere pe data de 8 iunie 2025. Ceremonia de la Palatul Cotroceni a început cu Ilie Bolojan, care a rostit câteva cuvinte despre Cristina Neagu, mulțumindu-i pentru cariera impresionantă pe care a avut-o. „Stimați invitați, doamnelor și domnilor. Astăzi sărbătorim un fenomen al handbalului românesc și mondial, o sportivă care a dus numele țării noastre în sportul internațional, Cristina Neagu. Cu ocazia retragerii dumneavoastră din activitatea sportivă, am considerat că se cuvine să primiți o distincție a statului român, ca semn de mulțumire și apreciere pentru tot ceea ce ați făcut pentru România. Îmi exprim, de asemenea, aprecierea pentru toți cei care v-au susținut pe drumul excelenței sportive, în special pentru familia dumneavoastră. Vă felicit pentru întreaga carieră, pentru pasiunea cu care v-ați dedicat acestui sport, care a adus românii mai aproape de handbal. Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență. Efortul tăcut, anii de muncă, ridicările după căderi și momentele de glorie au constituit rețeta către reușită. Noi, publicul, vedem titlurile și victoriile, dar în spatele acestora este vorba despre tărie de caracter, disciplină și curaj. Sunteți un model de urmat pentru actualele și viitoarele generații de copii și tineri care visează să ajungă mari. Profit de acest prilej să transmit aprecierea mea tuturor sportivilor din țara noastră, pentru tot ce ați făcut și faceți pentru România, pentru că oferiți românilor momente de bucurie și mândrie, și o lecție importantă despre seriozitate, demnitate, performanță și valoarea muncii. Mulțumim, Cristina Neagu, pentru toate momentele în care ne-ați făcut mândri că suntem români! Vă doresc multă sănătate și succes în continuare!”, a transmis Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Cristina Neagu, copleșită de emoție Cristina Neagu a fost copleșită de emoție și a ținut să le mulțumească tuturor celor care au fost lângă ea de-a lungul anilor. „Domnule Președinte, stimați invitați. Este o mare onoare pentru mine să mă aflu aici, astăzi, și să primesc această distincție din partea statului român. Este o zi memorabilă pentru mine și pentru cariera mea — o recunoaștere a muncii depuse și a valorilor în care cred. Această decorație nu îmi aparține doar mie. Ea este și a colegelor mele, a antrenorilor pe care i-am avut de-a lungul carierei, care m-au susținut și m-au ajutat. Este a tuturor celor care mi-au fost alături, mai ales în momentele dificile. Și, bineînțeles, este a familiei mele, care mi-a fost sprijin constant la fiecare pas. Sunt mândră, onorată, profund recunoscătoare și vreau să vă mulțumesc încă o dată din suflet”, a transmis Cristina Neagu. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Ilie Bolojan: Analizând candidații care sunt în turul doi, îl voi VOTA pe Nicușor Dan președinte al României

ilie-bolojan:-analizand-candidatii-care-sunt-in-turul-doi,-il-voi-vota-pe-nicusor-dan-presedinte-al-romaniei

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat luni, într-un interviu la Europa Liberă, că îl va vota pe Nicușor Dan în turul 2. Șeful statului a avut și un îndemn la vot pentru români: „Să meargă să voteze și să voteze așa cum le dictează conștiința”. „Eu, analizând candidații care sunt în turul 2, îl voi vota pe domnul Nicușor Dan președinte al României”, a declarat Ilie Bolojan la Europa Liberă. Șeful statului a spus că dreptul la vot a fost câștigat „cu multe sacrificii”. „Eu cred că ne-am câștigat un drept în acești ani, cu multe sacrificii – dreptul de a vota. Și sunt mulți oameni care în turul I au votat candidați care nu au intrat în turul 2. Și eu sunt în această situație. Mesajul meu către toți românii e să meargă să voteze și să voteze așa cum le dictează conștiința, gândindu-se că România e la o intersecție importantă și fiecare, prin votul pe care îl va da, va face istorie pentru România”, a adăugat Ilie Bolojan. Bolojan mai spune că „cel mai mare pericol pentru noi este să ne batem cap în cap, să facem falii”, cu referire la riscul de polarizare a societății în contextul alegerilor prezidențiale. Cât despre viitorul politic al țării, Bolojan spune că „nu e bine să fim interimari peste tot”. „Instabilitatea politică este al doilea risc, pentru că, vedeți, acum suntem cu interimari peste tot și nu e bine să fim cu interimari peste tot. (…) Cu cât se rezolvă mai repede aceste probleme, cu atât este mai bine pentru președinte. Deci avem nevoie de o stabilitate politică. Nu-i ușor cu șapte partide”. Foto/ Video: Europa Liberă CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele

S-a luat decizia în cazul Cristinei Neagu. Ilie Bolojan va face asta

s-a-luat-decizia-in-cazul-cristinei-neagu.-ilie-bolojan-va-face-asta

Cea mai mare handbalistă română din toate timpurile, Cristina Neagu, se retrage din activitate la finalul acestui sezon, iar Ilie Bolojan a luat decizia. Pe 8 iunie, Cristina Neagu va susține ultimul meci al carierei, la Sala Polivalentă, iar fanii își vor lua rămas bun de la cea mai mare handbalistă română din toate timpurile. Decizia luată de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la Cristina Neagu Cristina Neagu a avut o carieră impresionantă, câștigând Liga Campionilor în 2015 cu Buducnost, după ce jucase alte două finale, în 2010 cu Oltchim și Buducnost. De asemenea, a fost desemnată de 4 ori cea mai bună handbalistă a anului, în 2010, 2015, 2016 și 2018. Aceste performanțe și celelalte obținute de-a lungul carierei l-au determinat pe Ilie Bolojan, președintele interimar al României, să-i acorde Ordinul Național „Steaua României”, cea mai înaltă distincție a statului român. Ceremonia va avea loc luni, 12 mai, de la ora 17:00, și va fi transmisă presei prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale. Pe 16 mai vor fi puse în vânzare alte bilete pentru ultimul meci al Cristinei Neagu Evenimentul organizat cu ocazia meciului de retragere al Cristinei Neagu a generat un mare interes în rândul suporterilor. De altfel, prima tranșă de bilete s-a epuizat în mai puțin de oră, după cum a anunțat sportiva. „SOLD OUT! Primul val de bilete a fost epuizat în mai puțin de o oră! Jumătate din biletele disponibile au fost cumpărate în prima etapă de vânzare. Mulțumim din inimă tuturor! Ne-ați arătat, din nou, câtă emoție adună acest moment. Pentru cei care nu au reușit să prindă un loc, urmează valul 2 de vânzare, care va începe pe 16 mai, la o oră pe care o vom anunța în curând. Ne vedem la Sala Polivalentă să scriem o nouă filă de poveste ÎMPREUNĂ”, a scris ea, pe Facebook. „Știu că vine un moment în care trebuie să privești înapoi. Să tragi aer în piept și să spui: A fost incredibil! Pentru mine, acel moment e acum. După o viață trăită cu mingea în mână, după mii de ore în sală și milioane de visuri, a venit timpul să îmi iau la revedere. Pe 8 iunie nu va fi doar un meci. Va fi o zi în care vrea să vă spun mulțumesc. Voi mi-ați fost mereu alături. În sală, în fața televizoarelor, în gânduri. Ați visat cu mine, ați plâns cu mine, ați crezut cu mine. Handbalul mi-a cerut totul. Și i-am dat tot. Pentru fiecare accidentare, a fost o revenire. Pentru fiecare obstacol, o nouă motivație. Pentru fiecare zi grea, un motiv în plus să nu mă opresc. Am câștigat mai mult decât trofee. Am câștigat oameni. Am câștigat amintiri. Și poate, cel mai important, am câștigat o voce. O voce care a putut inspira. Care a putut spune: se poate. Nu vreau să spun adio. Vreau doar să fim împreună, încă o dată. Să ne privim în ochi și să ne amintim tot ce a am trăit. Pe 8 iunie, 8 devine ∞ (n.r. – infinit). Datorită vouă. Cu toată recunoștința, Cristina Neagu”, a mai transmis marea handbalistă. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Ilie Bolojan a luat act de DEMISIA lui Ciolacu. Premierul interimar va fi desemnat marți

ilie-bolojan-a-luat-act-de-demisia-lui-ciolacu.-premierul-interimar-va-fi-desemnat-marti

Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu și a anunțat că marți, în prima parte a zilei, va desemna un premier interimar, anunță Administrația Prezidențială. Premierul Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia luni seară, în urma unei ședințe tensionate a conducerii PSD, în care partidul a decis oficial ieșirea de la guvernare. „Le-am propus colegilor mei ieșirea din coaliția de guvernare, care implicit duce la demisia mea din funcția de prim-ministru”, a declarat Marcel Ciolacu la finalul ședinței Consiliului Politic Național al PSD. El a adăugat că actuala coaliție „nu mai este legitimă”, după ce candidatul alianței „România Înainte”, Crin Antonescu, nu a reușit să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Miniștrii PSD vor rămâne în funcții cu titlul de interimari, până la formarea unui nou executiv. Tot în ședința de luni, conducerea PSD a votat ca partidul să nu susțină niciun candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Foto: Alexandra Pandrea CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele