Trump a semnat legea susținută de Zelenski. Rusia, lovită de noi sancțiuni, iar China și India riscă tarife de 100%

Noua lege, denumită „Legea Lindsey O. Graham privind sancțiunile împotriva Rusiei și Iranului din 2026”, după senatorul republican Lindsey Graham, a fost adoptată miercuri de Camera Reprezentanților cu 262 de voturi pentru și 159 împotrivă, după ce trecuse în august și de Senat. Donald Trump a promulgat-o vineri noaptea ( ora României). Una dintre cele mai importante prevederi îi permite președintelui SUA să impună tarife de până la 100% asupra mărfurilor provenite din statele care se numără printre cei mai mari cinci importatori de petrol și gaze naturale rusești. Măsura nu înseamnă că tarifele de 100% intră automat în vigoare pentru toate aceste țări, legea oferindu-i lui Trump o marjă importantă de decizie în aplicarea lor. China și India, în prima linie Cele mai expuse sunt China și India, două economii uriașe și parteneri comerciali importanți ai Statelor Unite. Datele Centrului pentru Cercetare în Energie și Aer Curat (CREA) arată că, de la introducerea embargoului european asupra petrolului rusesc în decembrie 2022 și până la sfârșitul lunii august 2026, China a cumpărat 50% din exporturile de țiței ale Rusiei, iar India 37%. Turcia și Uniunea Europeană au reprezentat fiecare aproximativ 5%. Legea prevede și excepții, inclusiv pentru statele care importă mai puțin de 15% din necesarul lor de gaze naturale din Rusia și iau măsuri pentru reducerea acestei dependențe. Președintele american dispune, de asemenea, de posibilitatea unor derogări legate de interesele de securitate națională ale SUA. Putin, băncile și „flota din umbră”, vizate de sancțiuni Pachetul nu se limitează la cumpărătorii de energie rusească. Sunt vizate sectoarele energetic și de apărare ale Rusiei, instituții financiare, oficiali de rang înalt și rețeaua de petroliere cunoscută drept „flota din umbră”, folosită pentru transportul petrolului rusesc și ocolirea restricțiilor occidentale. Măsurile urmăresc reducerea veniturilor pe care Moscova le poate folosi pentru finanțarea războiului din Ucraina. La solicitarea administrației Trump, pachetul legislativ include și extinderea sancțiunilor împotriva Iranului, inclusiv în domeniile energiei și armamentului. Includerea Iranului a făcut parte din compromisul politic care a permis avansarea legii în Congres. Legea poartă numele lui Lindsey Graham Actul legislativ a fost redenumit în onoarea senatorului republican Lindsey Graham, unul dintre principalii săi susținători și unul dintre cei mai vocali apărători ai Ucrainei în Congresul american. Graham a murit pe 11 iulie 2026, la vârsta de 71 de ani, la scurt timp după întoarcerea dintr-o vizită la Kiev. Potrivit constatărilor preliminare ale medicului legist, acesta a suferit o disecție de aortă provocată de o boală cardiovasculară arteriosclerotică. Înainte de moartea sa, senatorul făcuse presiuni timp de mai multe luni pentru adoptarea unor sancțiuni mult mai dure împotriva Rusiei și a statelor care continuă să cumpere energie rusească. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat, la momentul respectiv, adoptarea proiectului în Camera Reprezentanților, afirmând că sancțiunile economice puternice pot reduce capacitatea Rusiei de a-și finanța războiul. Zelenski a subliniat și caracterul simbolic al momentului: Camera a aprobat legea în noaptea unui nou atac rusesc asupra Ucrainei cu rachete balistice, alte tipuri de rachete și drone.
Sancțiunile americane asupra Rusiei, la un pas de realitate. Proiectul de lege are nevoie de semnătura lui Trump

Proiectul de lege ce conține un amplu pachet de sancțiuni menit să-l priveze pe Vladimir Putin de resursele financiare pentru susținerea invaziei în Ucraina, a fost adoptat, miercuri, în Camera Reprezentanților. Proiectul a fost pentru prima dată prezentat în urmă cu un an și jumătate de răposatul senator american republican, Lindsey Graham, dar și alți zeci de senatori, potrivit Associated Press. Camera Reprezentanților, cu majoritate republicană, a votat cu 262 de voturi pentru și 159 împotrivă în favoarea proiectului de lege. Documentul a fost trimis președintelui Trump, care urmează să-l semneze pentru a fi, practic, promulgat. Legea privind sancțiunile Rusiei impune sancțiuni oficialilor ruși, băncilor și unei flote „din umbră” de petroliere care asigură transportul țițeiului rus. De asemenea, îi impune lui Trump să impună tarife de până la 100% asupra celor mai mari cinci importatori de petrol sau gaze naturale rusești, cu o excepție pentru țările care importă mai puțin de 15% din exporturile de gaze naturale ale Rusiei și care au luat măsuri semnificative pentru a reduce aceste importuri. Legislația reprezintă cel mai ambițios efort de sprijinire a Ucrainei de la revenirea președintelui Donald Trump la Casa Albă și ar pune capăt unei perioade de aproape doi ani de impas relativ în această chestiune, care a urmat unui pachet de ajutor de urgență din 2024. Susținătorii au afirmat că această prevederea ce îi vizează pe importatorii de petrol și gaze rusești are scopul de a descuraja China și India să cumpere resurse din Rusia. Criticii proiectului de lege și-au exprimat temerea că Trump va folosi prevederea pentru a viza aliații SUA din Uniunea Europeană și din alte părți. „Acest președinte a spus întotdeauna că iubește tarifele. Și cunoaștem istoricul acțiunilor sale în ceea ce privește tarifele impuse aliaților noștri europeni și aliaților noștri de pretutindeni”, a acuzat deputatul democrat Gregory Meeks. Cu toate acestea, demersul a fost încurajat pe președintele Zelenski. Acesta a insistat pentru adoptarea proiectului de lege, lansând chiar un apel direct către senatori cu puțin timp înainte ca documentul să fie supus la vot în Senatul american, luna trecută. Zelenski a precizat că, în timpul războiului, uneori este mai bine să „iei o decizie nu tocmai perfectă decât să nu faci nimic”. „Iar acesta este un moment istoric foarte important pentru Statele Unite. Proiectul de lege trebuie adoptat, supus la vot și susținut”, se arată în mesajul publicat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe X. „Pe lângă asta, sunt importante deciziile ferme ale Administrației SUA. Deciziile personale ale președintelui Trump. Sper din tot sufletul că vom vedea acest lucru”, șeful statului ucrainean.
India și UE bat palma pentru un acord istoric de liber schimb

În ianuarie, India și Uniunea Europeană au anunțat încheierea Acordului de Liber Schimb, marcând un moment istoric în relațiile lor economice și în colaborarea comercială cu parteneri globali cheie. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, declarase atunci „Succesul Indiei va face lumea mai stabilă, mai prosperă și mai sigură”. Vineri, Comisia Europeană a transmis oficial Consiliului European propunerea de semnare și încheiere a acordului cu India. Loading … „Acordul reunește două dintre cele mai mari economii ale lumii, o piață de 2 miliarde de oameni și un sfert din PIB-ul global”, a spus Maros Sefcovic, Comisarul pentru Comerț și Securitate Economică, Relații Interinstituționale și Transparență. „Obiectivul nostru a fost clar încă de la început: să ne asigurăm că întreprinderile și cetățenii resimt cât mai curând beneficiile concrete ale acestui acord istoric de liber schimb. Momentul ales este esențial; de aceea, acționăm acum rapid, transmițând Consiliului propunerile de semnare și încheiere într-un timp record”, a adăugat comisarul. Potrivit NDTV , Europa face demersuri pentru aprobarea finală. Dacă acordul, considerat chiar „mama tuturor acordurilor”, va primi undă verde, va fi considerat cel mai mare acord încheiat vreodată în istoria Europei, cât și în istoria Indiei. Textul final va necesita și avizul Parlamentului European înainte de a fi implementat. Odată ce va fi adoptat și va intra în vigoare, acordul va facilita accesul la piață, va reduce tarifele, va elimina barierele comerciale inutile și va stabili reguli pentru comerț și investiții între UE și India, transmite Comisia Europeană într-un comunicat de presă. UE și India desfășoară schimburi comerciale de bunuri și servicii în valoare de peste 180 de miliarde de euro anual. Prin intermediul comerțului indo-european, sunt susținute 800.000 de locuri de muncă în Uniunea Europeană. Acordul va elimina sau va reduce tarifele pentru 96% din exporturile de bunuri ale Uniunii Europene către India. În total, reducerile tarifare vor genera economii anuale de 4 miliarde de euro din taxele aplicate produselor europene. Sursa Foto: Comisia Europeană
Scandal uriaș. Ambulanță în misiune, oprită de polițiști pentru a permite trecerea unei coloane oficiale

O ambulanță care avea semnalele luminoase pornite a fost oprită de polițiștii indieni. Potrivit Clash Report, incidentul s-a produs în Delhi, India, și a stârnit un scandal uriaș după ce imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare. Imaginile arată ambulanța oprită de polițiștii care, astfel, permit trecerea unei coloane oficiale. Mai multe mașini SUV, de culoare neagră, cu semnale luminoase pornite, trec prin zona aglomerată și prin cordonul format de polițiști. Numeroase persoane care au comentat imaginile susțin că în coloana de mașini se afla chiar Narendra Modi, premierul Indiei. Acuzația este susținută și de politicieni din opoziție care spun că în convoi se afla premierul indian. Modi și scandalurile Premierul Narendra Modi și administrația sa au fost implicați în mai multe scandaluri. O anchetă a făcut legătură între guvern și conglomeratul Adani, ridicând semne de întrebare privind direcționarea fondurilor publice sau protecția acordată marilor corporații. Apoi, un documentar BBC despre revoltele din Gujarat a fost interzis pe teritoriul Indiei provocând acuzații privind restrângerea libertății presei. În trecut, autenticitatea diplomelor universitare ale premierului Modi a provocat dispute politice aprinse și solicitări de clarificare din partea instituțiilor statului. De asemenea, în India au loc periodic manifestații de amploare ale unor grupuri care acuză administrația de corupție, inegalitate socială tolerată tacit de autorități și gestionare proastă a economiei. În ciuda presiunii publice, Modi ocupă funcția de premier al Indiei din 2014. În septembrie, el va împlini 76 de ani. A viral video from Delhi shows an ambulance held back by traffic police while a black SUV convoy passes. Opposition accounts claim it’s Indian PM Modi’s convoy.pic.twitter.com/Nfi5kvLuOu — Clash Report (@clashreport) August 17, 2026
Cel puțin 14 persoane au murit lovite de fulger într-o singură zi în India, în plin sezon al musonului

Cele mai multe victime sunt muncitori agricoli surprinși în câmp în timpul ploilor abundente, transmit autoritățile locale, citate de publicația The Independent. Cele mai multe victime, în statul Jharkhand Conform informărilor transmise de poliția indiană, zece dintre decese au fost înregistrate în districtul Giridih, din statul Jharkhand, o regiune cu aproximativ 40 de milioane de locuitori, cunoscută pentru exploatările miniere de cărbune. Pe lângă persoanele decedate, cel puțin șapte oameni au fost răniți în urma loviturilor de fulger. Serviciul meteorologic indian a avertizat că precipitațiile abundente și furtunile vor continua în următoarele zile în această parte a țării. Muncitorii din agricultură, printre cei mai expuși Majoritatea victimelor sunt muncitori agricoli aflați la lucru în momentul producerii furtunilor. Sezonul musonic, care se desfășoară între lunile iunie și septembrie și aduce aproximativ trei sferturi din cantitatea anuală de precipitații a Indiei, coincide și cu perioada cea mai intensă a activităților agricole. În multe zone rurale, oamenii lucrează în spații deschise, fără posibilitatea de a se adăposti rapid în cazul fenomenelor meteo extreme. Fulgerele provoacă mai multe victime decât alte dezastre naturale Statisticile oficiale arată că descărcările electrice reprezintă cel mai letal fenomen meteorologic din India. Potrivit Biroului Național pentru Evidența Infracțiunilor (National Crime Records Bureau), în anul 2024, fulgerele au provocat 2.825 de decese, reprezentând peste o treime din totalul victimelor asociate dezastrelor naturale și depășind numărul celor provocate de caniculă, frig sau inundații. Datele instituției indică faptul că, din 1967 până în prezent, peste 100.000 de persoane și-au pierdut viața în urma loviturilor de fulger, iar mai mult de jumătate dintre aceste decese au fost înregistrate după 2005. Cercetătorii pun creșterea fenomenului pe seama schimbărilor climatice Specialiștii susțin că temperaturile globale mai ridicate favorizează formarea unor furtuni mai puternice. Aerul mai cald reține o cantitate mai mare de vapori de apă, ceea ce contribuie la dezvoltarea norilor de mare altitudine în care se formează descărcările electrice. Un studiu realizat de Universitatea Fakir Mohan din statul Odisha indică o creștere constantă a activității electrice atmosferice în India și o evoluție tot mai imprevizibilă a fenomenului. Cercetarea arată că media anuală a deceselor provocate de fulgere la nivelul fiecărui stat indian a crescut de la 38 în perioada 1967-2002 la 61 în intervalul 2003-2020. Un sezon musonic deosebit de sever Decesele din Jharkhand se adaugă unui sezon musonic marcat de numeroase tragedii. În ultimele săptămâni, inundațiile din statul Assam au provocat aproape 90 de morți, iar viiturile și alunecările de teren din nordul Himalayei au făcut peste 50 de victime. În statul Kerala, alte 15 persoane au murit în urma alunecărilor de teren și a inundațiilor produse în această săptămână. Autoritățile indiene încearcă de mai mulți ani să reducă numărul victimelor prin sisteme de avertizare transmise prin SMS și aplicații mobile. Cu toate acestea, în multe comunități rurale acoperirea este limitată, iar persoanele aflate pe câmp nu au întotdeauna posibilitatea de a ajunge rapid într-un adăpost sigur.
Petre Kondrat, campion mondial la canoe, poveste incredibilă despre viața pe care a trăit-o în India: O maimuță mi-a capsat urechea

Cadru oficial: zilele trecute Nicușor Dan, Președintele României, a primit-o oficial la Palatul Cotroceni pe Droupadi Murmu, Președintele Indiei. O vizită considerată istorică dacă ținem cont că ultima vizită a unui conducător de stat indian în România a avut loc în urmă cu 30 de ani. Ambiția României și Indiei este de a dubla cifra schimburilor economice, bazându-se și pe viitorul Acord de liber schimb UE – India. Bogdan Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, a semnat un protocol de colaborare pe partea de sport cu partea indiană. Plecând de la acest moment oficial, Prosport l-a găsit pe unul dintre ultimii oameni de sport de la noi din țară care a muncit în India. Discutăm despre Petre Kondrat, campion mondial la canoe, care în perioada anilor 2024-2025 a fost antrenorul coordonator al Academiei Naționale de Kaiac aflată în provincia Madya Pradesh, orasul Bhopal. Povestea acestui an petrecut în India se poate regăsi cu ușurință între coperțile unui cărți de aventură. O poveste istorisită pe scurt chiar de către Petre Kondrat. „Era pentru a două oară când ajungeam în India. Prima dată an fost în 2009. Am spus că nu mă mai întorc acolo nici mort, dar am zis să încerc. A doua oară pot spune că a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea de antrenor”, explică Kondrat. De la cazare de lux, la mâncarea de pe stradă Ajuns în India, fostul campion mondial a primit un apartament de serviciu, cu trei camere, într-un complex rezidențial. „Cazarea a fost ireproșabilă. Cu mâncarea m-am acomodat imediat. Mi-a plăcut foarte mult. Am mâncat chiar și de la acele tonete ambulante amplasate pe stradă. Nu am avut nici un fel de problemă”, a povestit el. Vacile îi mâncau direct din plasă În India vaca este considerată un animal sfânt, fiind protejată prin lege. „Era o perioadă în care mâncam mult avocado. La un moment dat eram pe stradă iar o vacă s-a apropiat de mine și a început să-mi mănânce din plasă. Pur și simplu nu-i poți face nimic deoarece sunt animale protejate prin lege”, a mai spus Kondrat. Alarmă pentru tigrii și cartofii furați de catre maimuțe De la marginea orașului Petre Kondrat își amintește că începea jungla. „Eu cu mai mulți colegi aveam un loc unde mergeam să facem grătar. Era destul de aproape de junglă. La ora 15-15.30 ni se dădea alarma. Din cauza tigrilor. Nu i-am văzut vreodată dar știu că strângeam totul în mare grabă”, a adăugat el. Dar cele mai mari probleme le avea cu maimuțele. „Eram într-o zi la grătar și unul dintre băieții cu care pregăteam masa mi-a spus să fiu cu băgare de seamă la maimuțe. Doar o clipă de neatenție a fost suficientă că într-o clipită o maimuță ne-a șterpelit două pungi mici cu cartofi și a fugit cu ele în copac. Singurul lucru pe care-l mai aveam de făcut era doar să ne uităm la ea, a spus zâmind, Kondrat. De departe cea mai neașteptată întâmplare antrenorul a trăit-o tot cu o maimuță. 1Eram cu prietena mea. O maimuță a încercat să-i caute ceva în geantă iar eu când m-am aplecat să o împing de-acolo, pur și simplu mi-a capsat urechea”, se amuză acesta. „Musafirii” poftiți și nepoftiți de acasă Chiar și într-un apartament de lux pot apărea surprize… mai puțin plăcute. Sau musafiri poftiți și…nepoftiți. „Într-o zi am lăsat ușa deschisă. Când am ajuns în living, în spatele cărților din bibliotecă am auzit un foșnet. Când m-am apropiat mi-am dat seama că mi-a intrat în casă un liliac. În bucătărie aveam șase șopârle mici. Erau colorate. Le țineam în bucătarie deoarece se hrăneau cu insecte. Seara dădeam drumul la lumină, deschideam geamul. Se hrăneau cu toate insectele sau țânțarii care intrau”, a mai povestit Petre Kondrat. 120 de sportivi și tot atâtea medalii Academia de kaiac număra 120 de sportivi. Mai mici sau mai mari ca vârstă. „Marea mea satisfacție a fost că la finalul acelui an toți cei 120 de sportivi luaseră câte o medalie. Singurul inconvenient era legat de climă. Temperaturile atingeau chiar și 50 de grade. Eram nevoit să începem antrenamentele la 5.30 sau 6.00 dimineața”, admite românul. Întrebat dacă ar reveni în India ca antrenor Petre Kondrat a oferit un răspuns direct: „Plecam de ieri dacă se putea. Iubesc India! Sunt îndrăgostit de țara asta”.
Bernadette Szocs i-a șocat pe comentatori cu sunetul scos în timpul meciului

Bernadette Szocs (31 de ani) a fost protagonista unui moment inedit la turneul de tenis de masă din India, unde i-a șocat pe comentatori cu sunetul scos în timpul meciului. Mai exact, cu un mieunat, care a venit imediat după un punct pierdut de româncă în disputa cu franțuzoaica Prithika Pavade (21 de ani), din cadrul competiției pe echipe Butterfly Ultimate Table Tennis. Explicația oferită de româncă a fost la fel de amuzantă precum gestul în sine, stârnind râsetele celei care i-a luat interviul după meci. Medaliata cu bronz la Campionatul Mondial cu echipa în 2026, Bernadette Szocs i-a șocat pe comentatorii tv cu sunetul pe care l-a scos în timpul meciului, un mieunat prin care românca ar fi încercat să își ascundă frustrarea unui punct pierdut prea ușor în fața franțuzoaicei Prithika Pavade. „Cineva tocmai a mieunat? Ați auzit asta? A fost Bernie? Bernadette Szocs tocmai a mieunat?”, s-au întrebat comentatorii, uimiți de sunetul venit din zona de joc, un sunet neașteptat pentru o sală de competiție. Momentul inedit a fost urmat de un altul, în care camerele TV au luat-o în vizor pe sportiva din România, care s-a simțit cu „musca pe căciulă” și a zâmbit complice. Momentul s-a viralizat, la fel ca și cel în care Bernadette Szocs a oferit explicația pentru mieunatul său. „(n.r. O să te întreb, pentru că toată lumea vrea să știe: chiar ai mieunat pe teren?) Da, chiar am mieunat (a spus românca, în hohote de râs). Fac asta mereu când am ghinion sau când ratez o minge ușoară”, a declarat în interviul după meciul câștigat cu 3-0 (11-6, 11-9, 11-5). Bernadette Szocs a dezvăluit câți bani se câștigă în tenisul de masă față de cel de câmp: „Nu am un sponsor personal” Echipa lui Bernadette Szocs, în finala competiției, în luptă pentru al treilea trofeu Bernadette Szocs face parte din echipa Dempo Goa Challengers, alături de spaniolul Alvaro Robles și indienii Syndrela Das, Ananya Chande, Divyansh Srivastava și Abhinandh P.B. Cu victoria sa în meciul „mieunat”, Szocs a contribuit la succesul echipei sale, care duminică întâlnește campioana en-titre, U Mumba. Dempo Goa Challangers este singura dintre competitoare care are deja două trofee în palmares, cucerite în 2023 și 2024, iar acum țintește spre cel de-al treile său titlu, în timp ce adversara va încerca să își apare trofeul. Potrivit site-ului oficial al competiției, finala dintre Dempo Goa Challengers și U Mumba reprezină o reeditare a meciului de deschidere al sezonului și este programat de la ora ora locală 19:30.
Francezii au scris despre SUV-ul care este vărul Dacia Duster și costă sub 10.000 de euro: Are tot ce-i trebuie să fie HIT

Francezii au scris despre SUV-ul lansat recent de Nissan, pe care îl consideră „vărul” Daciei Duster și care are un preț imbatabil, de sub 10.000 de euro. Aceștia au tras o concluzie clară: „Are tot ce-i trebuie să fie HIT!”. Nissan a prezentat oficial noul Tekton, un SUV construit pe aceeași platformă tehnică folosită de Dacia Duster, iar noul model promite să atragă clienții cu un design modern, dotări generoase dar și cu prețul de pornire. Francezii, impresionați de „vărul” Daciei Duster Nissan a prezentat oficial noul Tekton, un SUV construit pe aceeași platformă tehnică folosită de Dacia Duster. Modelul promite să atragă clienții printr-un design modern, dotări generoase dar și prin prețul de pornire de sub 10.000 de euro. Jurnaliștii francezi au văzut noul Nissan Tekton și au reacționat imediat: „Ar putea deveni un HIT”. „Nissan lansează un SUV înrudit cu Dacia Duster. Costă sub 10.000 de euro și ar putea deveni un HIT”, au notat jurnaliștii francezi, după ce au văzut noul model lansat de Nissan. Chiar dacă seamănă destul de mult cu Dacia Duster, noul Nissan Tekton vine cu un design propriu și cu un interior diferit, fiind adaptat pentru piețele din Asia, Orientul Mijlociu și Asia. Partea frontală este complet redesenată, cu o grilă specifică mărcii, o semnătură luminoasă diferită și bare de protecție noi. În partea din spate, stopurile au fost redesenate și sunt unite printr-o bandă luminoasă, un detaliu tot mai întâlnit la modelele moderne. Cu toate acestea, noul Tekton păstrează proporțiile și liniile generale ale Dacia Duster, iar asemănarea și legătura dintre cele două modele este vizibilă. Când vine vorba despre interiori, Nissan a ales să se diferențieze destul de mult de Dacia Duster. Planșa de bord a noului autoturism seamănă cu cea utilizată de Renault pe modelele sale recente decât cu versiunea europeană a SUV-ului românesc. Modelul are două ecrane digitale amplasate unul lângă celălalt, iar sistemul multimedia este orientat către șofer pentru o utilizare mai facilă. Conform informațiilor oferite de Nissan, noul SUV va fi disponibil exclusiv cu motoare pe benzină, fără versiune hibridă.Versiunea de bază este echipată cu un motor turbo de 1,0 litri și trei cilindri, care dezvoltă aproximativ 100 de cai putere și poate fi asociat unei cutii manuale cu șase trepte. Totodată, Nissan oferă și un propulsor turbo de 1,3 litri, cu 160 de cai putere, disponibil atât cu transmisie manuală, cât și automată. Nu va fi vândut în Europa Nissan Tekton este destinat în special clienților din India, Orientul Mijlociu și Africa, unde constructorul japonez estimează că modelul va avea un succes important. Astfel, noul model nu va fi vândut pe piața din Europa. Prețul de pornire al acestui autoturism, considerat „vărul” Daciei Duster, este de 1,049 milioane de rupii indiene, echivalentul a aproximativ 9.600 de euro.
Ministra de externe a Regatului Unit urmează să viziteze China și India pentru discuții privind problemele globale

Ministrul britanic de externe, Yvette Cooper, va face în această săptămână vizite oficiale în China și India, unde va discuta o serie de teme internaționale, de la războiul Rusia-Ucraina și situația din Strâmtoarea Ormuz, până la recentele preocupări legate de epidemia de Ebola. Cooper va ajunge mai întâi în China, unde se va întâlni pe 2 iunie cu omologul său Wang Yi și cu vicepreședintele Han Zheng, potrivit Reuters. Ulterior, ea va vizita orașul Shenzhen, care este un important centru tehnologic, pentru discuții axate pe știință și tehnologie, a transmis guvernul britanic. Vizita acesteia vine după ce informațiile despre deplasare au apărut anterior în presă, citând surse diplomatice. Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei, Xi Jinping, au discutat despre relansarea relațiilor bilaterale în timpul vizitei lui Starmer din ianuarie, când au promis o mai bună cooperare în domeniile comerțului, investițiilor și tehnologiei. Vizită într-un context global tensionat Guvernul britanic a anunțat că această deplasare are loc într-unul dintre cele mai complicate contexte, marcat de tensiuni geopolitice și creșterea prețurilor la petrol, în timp ce economia Regatului Unit este în stagnare. Mai este precizat că Starmer, care se confruntă cu un nivel scăzut de popularitate, a fost primul premier britanic care a vizitat China în ultimii opt ani. Guvernul său încearcă să îmbunătățească relațiile cu Beijingul. Cooper urmează să ajungă în India pe 4 iunie, unde va discuta cu ministrul de externe S. Jaishankar, dar și cu antreprenori, academicieni și oficiali implicați în implementarea inițiativei „Viziunea Regatului Unit-India 2035”. Cele două state au semnat anul trecut un acord de liber schimb care are ca scop stimularea comerțului și accesul pe piețe. Totuși, implementarea acestuia funcționează într-un ritm mai lent, inclusiv din cauza unor noi restricții impuse de Marea Britanie la importurile de oțel, potrivit oficialilor indieni. Guvernul britanic a transmis că discuțiile lui Cooper „cu aceste două mari puteri se așteaptă să se concentreze pe abordarea celor mai semnificative provocări globale”.
Miniștrii de Externe din Australia, India, Japonia și SUA se întâlnesc la New Delhi

La întâlnire participă ministrul de externe al Indiei, Subrahmanyam Jaishankar, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, ministrul de externe al Japoniei, Toshimitsu Motegi, și ministrul de externe al Australiei, Penny Wong. Potrivit Ministerul indian de Externe, cei patru miniștrii vor discuta despre evoluțiile recente din regiunea Indo-Pacific și despre modalitățile de a promova cooperarea între națiunile lor, notează Associated Press. De asemenea, se așteaptă ca liderii să discute despre războiul din Iran și despre întreruperea transporturilor de energie prin Strâmtoarea Ormuz. Cele patru națiuni alcătuiesc grupul Quad, un parteneriat strategic cheie pentru cooperarea în domeniul securității maritime, al lanțurilor de aprovizionare și al strategiei regionale, pe măsură ce China își extinde influența militară și economică în regiunea Indo-Pacific. Alianța Quad a acuzat în repetate rânduri că Beijingul își etalează puterea militară în Marea Chinei de Sud și că își impune în mod agresiv pretențiile teritoriale maritime. China susține că armata sa are un caracter pur defensiv, menit să protejeze ceea ce consideră drept drepturile suverane ale țării și califică Alianța Quad drept o încercare de a-i limita creșterea economică și influența. Întâlnirea are loc la câteva zile după vizita președintelui american Donald Trump în China, o călătorie urmărită cu atenție la New Delhi pentru a detecta semne ale unei eventuale schimbări în abordarea Washingtonului față de Beijing. Rubio, care se află în India încă de sâmbătă, a precizat că Washingtonul își dorește ca Quad să depășească statutul de platformă de dialog și să ia măsuri mai concrete în privința unor chestiuni precum securitatea maritimă și mineralele critice. El a mai spus că oficialii lucrează la organizarea unui summit al celor patru lideri în cursul acestui an, deși nu a fost anunțată încă nicio dată.