India și Suedia au semnat un parteneriat strategic. Comerțul dintre cele două țări s-ar putea dubla în următorii cinci ani

india-si-suedia-au-semnat-un-parteneriat-strategic.-comertul-dintre-cele-doua-tari-s-ar-putea-dubla-in-urmatorii-cinci-ani

Suedia și India au anunțat semnarea unui acord de parteneriat strategic care propune dublarea comerțului și investițiilor bilaterale în următorii cinci ani, potrivit Euractiv. Anunțul a fost făcut după întâlnirea dintre premierul suedez Ulf Kristersson și premierul indian Narendra Modi. Noul acord a venit după semnarea unui alt acord, de liber schimb, dintre Uniunea Europeană și India, în luna ianuarie. La conferința de presă au participat și Ursula von der Leyen și Narendra Modi. „Avem ambiția comună de a dubla comerțul și investițiile noastre bilaterale în termen de cinci ani, cu viteza actuală”, a declarat Kristersson. Premierul suedez a adăugat, legat de acest subiect, că obiectivul ar putea fi atins chiar mai repede decât este estimat în prezent. „De fapt, cred că ar putea deveni realitate chiar mai devreme.”, a precizat Ulf Kristersson. În acest moment, schimburile comerciale dintre cele două state sunt estimate la aproximativ 7,75 miliarde de dolari anual. Totodată, Narendra Modi a explicat că noul parteneriat va include mai multe domenii strategice. „În cadrul acestui parteneriat, vom avansa pe piloni cheie, cum ar fi tranziția verde, apărarea, tehnologiile emergente și legăturile interpersonale”, a declarat liderul indian. Cele două state vor colabora și în domenii precum securitatea, inteligența artificială, tehnologia spațială și dezvoltarea noilor tehnologii. De asemenea, agențiile spațiale din India și Suedia au semnat un memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea unui instrument care va face parte din misiunea Venus Orbiter. În cadrul evenimentului, Ursula von der Leyen a anunțat că acordul dintre Uniunea Europeană și India ar urma să fie semnat până la finalul anului. „Dar comerțul este doar jumătate din ecuație. Următorul nostru pas trebuie să fie să încheiem un acord de investiții.”, a spus șefa Comisiei Europene. Von der Leyen a precizat, de altfel, că alt obiectiv ar fi întărirea relațiilor economice, în acest context internațional în care lanțurile de aprovizionare se schimbă rapid, iar securitatea economică devine vitală. „Și aceasta este piesa lipsă din puzzle-ul cooperării noastre economice consolidate, mai ales într-o lume în care lanțurile de aprovizionare sunt remodelate, iar securitatea economică ne provoacă ca niciodată.”, a precizat aceasta. Vizita face parte din turneul european al lui Narendra Modi. Premierul indian va continua deplasarea în Norvegia, unde va participa la un summit cu țările nordice, iar ultima oprire va fi în Italia, unde se va întâlni cu premierul Giorgia Meloni.

Nouă ofițeri de poliție condamnați la moarte, în India, pentru o dublă crimă comisă în timpul pandemiei de Covid

noua-ofiteri-de-politie-condamnati-la-moarte,-in-india,-pentru-o-dubla-crima-comisa-in-timpul-pandemiei-de-covid

În hotărârea pronunțată luni, un judecător i-a găsit pe cei nouă inculpați vinovați de tortură și crimă și a aplicat pedeapsa maximă, potrivit Le Figaro. Jayaraj, în vârstă de 58 de ani, și fiul său, J. Benicks, în vârstă de 31 de ani, au fost arestați pe 19 iunie 2020 de poliție pentru că nu și-au închis magazinul de telefoane mobile din orașul Santhankulam, conform carantinei decretate de autoritățile indiene. Duși la secția de poliție, au fost bătuți și torturați brutal de mai mulți ofițeri. Tatăl a murit două zile mai târziu din cauza rănilor suferite, iar fiul a doua zi, a declarat Biroul Central de Investigații (CBI) într-un comunicat de presă. „CBI a reamintit instanței că aceste crime au constituit o încălcare flagrantă a drepturilor omului care a zdruncinat conștiința întregii societăți”, a subliniat Biroul, salutând sentințele pronunțate. Execuțiile capitale sunt rareori efectuate în India. Ultimele spânzurări au avut loc în martie 2020, vizând patru bărbați condamnați pentru violarea și uciderea unei tinere cu opt ani mai devreme într-un autobuz în capitala New Delhi – o crimă care a stârnit indignare în întreaga țară.

Brazilia și India, pact pentru pământurile rare. Lula și Modi vor să reducă dependența tehnologică

brazilia-si-india,-pact-pentru-pamanturile-rare.-lula-si-modi-vor-sa-reduca-dependenta-tehnologica

„Creșterea investițiilor în cooperarea privind energiile regenerabile și mineralele critice se află în centrul acordului inovator pe care l-am semnat astăzi. Țările noastre își asigură locul care li se cuvine acestor tehnologii în agenda climatică și energetică globală”, a declarat liderul brazilian după întâlnirea cu Modi la New Delhi, notează EFE. Acordul se aliniază „Misiunii Mineralelor Critice” lansate de India, care elimină taxele pentru importul a 25 de minerale esențiale, cu scopul de a consolida lanțurile de aprovizionare ale economiei emergente și de a concura influența Chinei în acest domeniu. Modi a subliniat urgența dezvoltării unui astfel de coridor de aprovizionare pentru a susține revoluția tehnologică a Indiei, după ce mai multe companii au anunțat în această săptămână investiții de aproximativ 300 de miliarde de dolari în infrastructură digitală. „Acordul privind mineralele critice și pământurile rare reprezintă un pas important pentru construirea unor lanțuri de aprovizionare reziliente. Acordăm prioritate colaborării în domenii precum inteligența artificială, supercalculatoarele și semiconductorii, deoarece ambele țări cred cu tărie că tehnologia trebuie să fie incluzivă”, a afirmat premierul indian. În baza acestui cadru, companiile indiene vor putea achiziționa active miniere în Brazilia și importa materii prime fără taxe, oferind Americii Latine o alternativă la dominația economică a Beijingului. Brazilia, care controlează aproximativ 90 % din producția mondială de niobiu și deține unele dintre cele mai mari rezerve de pământuri rare, devine astfel un partener minier strategic pentru dezvoltarea tehnologică accelerată a Indiei. La întâlnirea de astăzi, ambii lideri au ridicat obiectivul comercial bilateral la 30 de miliarde de dolari până în 2030, față de un obiectiv pentru 2025 care depășea 15 miliarde de dolari. În plus, pentru a facilita acest boom comercial, s-a convenit prelungirea valabilității vizelor turistice și de afaceri de la 5 la 10 ani.

Cu cât vor scădea livrările de petrol rusesc în India după sancțiunile lui Trump

cu-cat-vor-scadea-livrarile-de-petrol-rusesc-in-india-dupa-sanctiunile-lui-trump

Importurile de petrol rusesc în India ar putea scădea la jumătate din cauza presiunilor provocate de tarifele Statelor Unite ale Americii. În octombrie 2025, Donald Trump a impus sancțiuni Rusiei – prin creșterea tarifelor vamale pe petrolul produs de companiile rusești Rosneft PJSC și Lukoil PSJC.  Livrările de petrol rusesc în India ar putea scădea aproape la jumătate față de nivelul deja scăzut din ultima perioadă, în urma unui decret al președintelui american Donald Trump care a stabilit condițiile ale unui acord comercial între Washington și New Delhi, au declarat sursele cu informații despre situație pentru Bloomberg.  India, amenințată cu tarife majorate de SUA dacă cumpără petrol din Rusia Toate companiile petroliere indiene, publice și private, cu excepția Nayara Energy Ltd., au suspendat achizițiile de loturi spot după ce Trump a menționat pentru prima oară acordul pe rețelele de socializare în urmă cu o săptămână. Cu toate că autoritățile indiene au confirmat existența acordului, detaliile acestuia, inclusiv prevederile privind importurile de petrol, nu au fost dezvăluite oficial. Sursele susțin că pauza în achiziții ar putea continua și după semnarea decretului de vineri. În acest caz, volumul importului de petrol rusesc ar putea scădea la aproximativ jumătate din nivelul mediu din ianuarie, care a fost de circa 1,2 milioane de barili pe zi.  Importul de petrol rusesc ar urma să scadă la 400.000 – 500.000 de barili pe zi. Documentul Casei Albe spune că India „s-a angajat să înceteze importurile directe sau indirecte de petrol din Federația Rusă”. În cazul reluării acestor achiziții, SUA ar putea majora tarifele de import pentru toate produsele indiene exportate în SUA. Purtătorul de cuvânt al Ministerului indian de Externe, Randhir Jaiswal, a declarat sâmbătă că securitatea energetică a națiunii a fost prioritatea supremă și că India va continua să-și diversifice importurile. Sursa Foto: Shutterstock Autorul recomandă: România și UE au acuzat India că ajută Rusia să-și vândă energia în Europa. Acum aplaudă acordul comercial istoric, semnat de Ursula von der Leyen

Cel puțin 18 morți după explozia unei mine clandestine de cărbune din India. Autoritățile caută supraviețuitori. VIDEO

cel-putin-18-morti-dupa-explozia-unei-mine-clandestine-de-carbune-din-india-autoritatile-cauta-supravietuitori.-video

„În timpul operațiunilor de salvare, 18 cadavre au fost găsite la locul exploziei”, a indicat poliția din India, într-un comunicat citat de AFP. Echipele de salvare au început să cerceteze mina din districtul East Jaintia Hills. Autoritățile verifică dacă alți mineri sunt blocați în interiorul sitului. Potrivit unui înalt responsabil al districtului, Manish Kumar, este vorba de o „mină ilegală”. Autoritățile așteaptă sosirea membrilor agențiilor de gestionare a catastrofelor pentru a relua operațiunile vineri. Explozia, cauzată probabil de dinamită Șeful poliției districtuale, Vikash Kumar, a declarat că explozia a fost probabil cauzată de detonarea dinamitei. „După explozie, a izbucnit un incendiu. S-au acumulat multe gaze toxice”, a precizat el. Aceste mine clandestine sunt excavații verticale adânci săpate în versanții dealurilor. Ele se ramifică în tuneluri înguste pentru a ajunge la cărbune și alte minerale. Minele clandestine, interzise din 2014 Un tribunal federal de mediu a interzis exploatarea acestui tip de mine în Meghalaya în 2014. Comunitățile locale s-au plâns că minele poluează sursele de apă și pun în pericol vieți omenești. Cu toate acestea, practica rămâne larg răspândită în stat. Districtul East Jaintia Hills, unde a avut loc accidentul de joi, este cunoscut pentru minele ilegale. Anchetă aprofundată dispusă de autorități Ministrul-șef al statului Meghalaya, Conrad K. Sangma, a anunțat că a fost dispusă o „anchetă aprofundată” asupra incidentului. În urma anchetei vor fi stabilite „responsabilitățile”. Prim-ministrul Narendra Modi s-a declarat „îndurerat”. „Condoleanțe celor care și-au pierdut persoanele dragi. Fie ca răniții să se însănătoșească cât mai repede”, a declarat el pe rețelele de socializare. Autoritățile continuă operațiunile de căutare în mină. Echipele de salvare speră să găsească eventualii supraviețuitori blocați în tunelurile subterane.

Înțelegerea ce ar putea să arunce economia Rusiei în aer. Trump și Modi au bătut palma

intelegerea-ce-ar-putea-sa-arunce-economia-rusiei-in-aer.-trump-si-modi-au-batut-palma

În mesajul publicat pe Truth Social, liderul de la Casa Albă a susținut că India va „merge înainte” cu reducerea tarifelor și a barierelor netarifare pentru produsele americane „până la zero” și va cumpăra „peste 500 de miliarde de dolari” în energie, tehnologie, produse agricole, cărbune și alte bunuri din SUA. De partea indiană, premierul Modi a confirmat pe X reducerea tarifului la 18% pentru produsele „Made in India”, fără să detalieze public, în aceeași postare, calendarul și mecanismele privind înlocuirea petrolului rusesc. Acordul vine după luni de tensiuni comerciale. În iunie, Trump anunțase un tarif de 25% pentru bunurile din India, plus o taxă suplimentară legată de cumpărarea de țiței rusesc, măsură care a urcat povara totală a taxelor pentru unele exporturi indiene până la 50%, una dintre cele mai ridicate rate aplicate unui partener comercial major. Reacția investitorilor a fost rapidă: contractele pe indicele GIFT Nifty (tranzacționat în GIFT City) au urcat puternic după anunț, semnalând un început de săptămână pozitiv pentru piețele indiene, după o perioadă în care tarifele ridicate riscau să lovească exporturile către piața americană. De ce „petrolul rusesc” e miza care poate lovi Moscova Miza geopolitică a înțelegerii depășește comerțul bilateral. Dacă India chiar oprește importurile de țiței din Rusia, șocul pentru Moscova ar putea fi sever: datele unor analize independente arată că, în decembrie 2025, India a reprezentat aproximativ 38% din exporturile de țiței ale Rusiei (a doua mare destinație după China). Lovitura ar veni într-un moment sensibil pentru bugetul rus. Veniturile din petrol și gaze reprezintă în jur de un sfert din încasările bugetului federal, iar estimările Reuters indicau deja o scădere accentuată a acestor venituri la început de 2026, pe fondul prețurilor mai slabe și al dinamicii rublei. Pe termen scurt, o retragere a Indiei ar forța Rusia să caute rapid alți cumpărători, cel mai probabil cu discounturi mai mari și costuri logistice mai ridicate — exact ingredientele care comprimă marjele și pun presiune pe finanțele publice.

Controale amănunțite în aeroporturi din Asia după ce India anunță noi infecții cu virusul Nipah

controale-amanuntite-in-aeroporturi-din-asia-dupa-ce-india-anunta-noi-infectii-cu-virusul-nipah

Patru țări asiatice intensifică controale medicale în aeroporturi, după ce India a anunțat cazuri de infecții cu virusul Nipah, un virus zoonotic, identificat pentru prima oară în timpul unei epidemii din Malaezia în 1990, relatează The Independent. Ministerul Sănătății din India a confirmat marți că două cazuri de Nipah au fost identificate începând cu decembrie. Toate persoanele care au intrat în contact cu pacienții infectați au fost ulterior plasate în carantină și testate. Ministerul a raportat că au fost urmărite 196 de contacte, toate fiind testate negativ pentru virus, deși nu au fost publicate detalii specifice despre pacienți. NU există vaccin pentru Nipah „Situația este monitorizată constant și sunt luate toate măsurile necesare de sănătate publică”, a declarat ministerul. Nipah, un virus zoonotic identificat pentru prima dată în timpul unei epidemii din Malaezia în anii 1990 , se răspândește prin lilieci frugivori, porci și contactul uman. Nu există vaccin pentru acest virus, care poate provoca febră abundentă, convulsii și vărsături. Singurul tratament este îngrijirea de susținere pentru a controla complicațiile și a menține confortul pacienților. Conform OMS , virusul are o rată a mortalității estimată între 40% și 75%, ceea ce îl face mult mai mortal decât coronavirusul. Nu au fost raportate cazuri de virus în afara Indiei, dar mai multe țări asiatice au introdus sau au consolidat măsurile de screening pe aeroporturi ca măsură de precauție. Controale intensificate în Indonezia și Thailanda Indonezia și Thailanda au intensificat controalele pe aeroporturile principale, cu declarații de sănătate, verificări ale temperaturii și monitorizare vizuală a pasagerilor care sosesc. Departamentul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Thailanda a declarat că au fost instalate scanere termice la porțile de sosire pentru zborurile directe din Bengalul de Vest de pe aeroportul Suvarnabhumi din Bangkok . Ministerul Sănătății din Myanmar a sfătuit împotriva călătoriilor neesențiale în Bengalul de Vest și a îndemnat călătorii să solicite imediat asistență medicală dacă apar simptome în termen de 14 zile de la călătorie. Vietnam are practici stricte de siguranță Acesta a declarat că supravegherea febrei – protocol introdus în timpul pandemiei de COVID -19 pe aeroporturi – a fost intensificată pentru pasagerii care sosesc din India, fiind pregătită capacitatea de testare de laborator și materiale medicale. Ministerul Sănătății din Vietnam a îndemnat marți la practici stricte de siguranță alimentară și a cerut autorităților locale să intensifice monitorizarea la punctele de trecere a frontierei, la unitățile sanitare și în comunități, potrivit presei de stat. China a început evaluările de risc China a declarat că consolidează măsurile de prevenire a bolilor în zonele de frontieră. Presa de stat a relatat că autoritățile sanitare au început evaluările de risc și au îmbunătățit instruirea personalului medical, sporind în același timp capacitățile de monitorizare și testare. Focare anterioare de Nipah au fost raportate în Bengalul de Vest în 2001 și 2007, în timp ce cazuri recente au fost detectate în mare parte în sudul statului Kerala . Un focar major în 2018 a ucis cel puțin 17 persoane în Kerala. Cum se transmite și cum se manifestă Virusul Nipah face parte din familia Paramyxoviridae și a fost identificat pentru prima dată în malaezia, în 1998. Se transmite de la animal la om și de la om la om. Cei mai eficace transmițători sunt liliecii fructivori, iar omul se poate contamina prin consumul unor fructe contaminate cu salivă de liliac, consum de sevă de palmier crudă și contact direct cu animalul infectat (porc, îîn special). De la om la om, se ia prin fluide corporale (salivă, secreții respiratorii, sânge), din spitale și în timpul îngrijirii membrilor de familie. Are o perioadă de incubație de 4 – 14 zile și se manifestă prin febră, dureri de cap intense, oboseală accentuată, dureri musculare, greață, vărsături. Are o evoluție severă: amețeli, confuzie, dezorientare, pierderea stării de conștiență, comă. Rata de mortalitate este între 40 și 75%.

Noul Duster va costa 9.000 de euro! Cum s-a ajuns la prețul imbatabil

noul-duster-va-costa-9.000-de-euro!-cum-s-a-ajuns-la-pretul-imbatabil

Noul Duster va costa doar 9.000 de euro, însă nu în Europa, ci în piața din India, acolo unde Renault are ambiții serioase. Ba mai mult, noul model de Duster va fi lansat în India chiar sub marca Renault, nu Dacia, așa cum ne-am fi așteptat. În contextul tensiunilor comerciale dintre SUA și China, producătorii auto europeni găsesc o nouă oportunitate de vânzare în India, după ce autoritățile de acolo au decis să reducă taxele de import pentru automobile, de la 110% la 40%. Renault este una dintre mărcile care profită de această deschidere și va lansa în India a treia generație a modelului Duster, însă nu sub marca Dacia, ci Renault, așa cum se întâmplă și pe alte piețe din afara Europei. În India, primele două generații nu au fost prezente complet, astfel că Duster 3 va ajunge direct pe piață în primăvară, iar așteptările sunt uriașe. Versiunea destinată Indiei este diferită de cea europeană. Duster-ul livrat acolo are un design mai elegant, mai apropiat de segmentul superior, și sugerează o poziționare mai premium. Exteriorul pune accent pe numele „Duster”, care este mai cunoscut decât brandul Renault, iar interiorul este mai modern și mai bine echipat, cu ecrane digitale mari și sistem multimedia. Mașina va fi oferită inițial cu motoare pe benzină, iar ulterior va apărea și o versiune hibridă. Deși prețul oficial nu a fost anunțat, presa indiană estimează că varianta de bază ar putea porni de la aproximativ 9.000 de euro, semnificativ mai puțin decât în Europa, unde Dusterul costă aproape dublu. Dacia Duster, o mașină apreciată la nivel mondial: „Un pas uriaș!” În 2025, Dacia Duster a câștigat premiul pentru Cel Mai Bun SUV de Clasament Mediu pentru al treilea an consecutiv la Premiile Auto Express pentru Mașini Second-hand. „Dacia a fost întotdeauna sinonimă cu excelența în materie de automobile low-cost, dar cele două mașini care au câștigat fiecare premiul Auto Express Used Car Awards sunt mult mai mult decât un raport calitate-preț bun. Duster, SUV-ul nostru de dimensiuni medii al anului, a reprezentat un pas uriaș în ceea ce privește calitatea față de predecesorul său, în timp ce monovolumul rulat al anului, Jogger, oferă o capacitate de șapte locuri într-un pachet elegant și discret. Însă ambele Dacia depășesc așteptările în ceea ce privește raportul calitate-preț și sunt departe de a fi doar o opțiune pentru cei cu buget limitat”, a declarat Paul Barker, editorul Auto Express, departament din cadrul News Press.

După Mercosur, UE încheie un acord istoric cu India. Ursula: Succesul Indiei va face lumea mai stabilă și mai prosperă

dupa-mercosur,-ue-incheie-un-acord-istoric-cu-india.-ursula:-succesul-indiei-va-face-lumea-mai-stabila-si-mai-prospera

În timp ce SUA presează Canada să refuze acordul comercial cu China, amenințând-o cu tarife de 100%, Uniunea Europeană a semnat încă un acord comercial de liber schimb cu India după semnarea acordului istoric cu Mercosur. La ceremonia semnării acordului au participat președintele  Consiliului European Antonio Costa și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. Acordul a fost încheiat chiar cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Indiene. „Succesul Indiei va face lumea mai stabilă, mai prosperă și mai sigură”, a spus Ursula von der Leyen. Iar Antonio Costa a declarat că acordul dintre UE și India transmite un „mesaj important și puternic lumii”. „UE și India cred mai mult în comerțul liber decât în taxe vamale. Va propulsa economia, va crea noi locuri de muncă, va promova prosperitatea și va asigura stabilitate geopolitică. Două dintre cele mai mari economii și democrații care respectă principile ordinii internaționale trebuie să creeze predictibilitate, iar acordul asta va face”, a spus Costa. Costa a mai spus că  UE va susține Carta Națiunilor Unite, va ajuta Ucraina  și va presa Rusia să încheie armistițiu”. „Viitorul Groenlandei va fi decis de Danemarca și groenlandezi”, a adăugat acesta. Sursa Foto: X Autorul recomandă:Traian Băsescu e convins că Mercosur e o directivă UE: „Cu toată respingerea de la Parlament, va intra în funcțiune”

Germania și India își consolidează cooperarea în securitate pentru a reduce dependența de Rusia

germania-si-india-isi-consolideaza-cooperarea-in-securitate-pentru-a-reduce-dependenta-de-rusia

În cadrul vizitei, cele două state au semnat un memorandum de înțelegere privind cooperarea în securitate, precum și acorduri suplimentare în domenii-cheie precum mineralele critice, sănătatea și înființarea unui centru de inovare în inteligență artificială, scrie Reuters. Scopul declarat este consolidarea lanțurilor de aprovizionare sigure, reziliente și de încredere între Germania și India. Germania și India urmăresc lanțuri de aprovizionare sigure și reziliente „India și Germania colaborează pentru a construi lanțuri de aprovizionare sigure, de încredere și reziliente. Memorandumurile semnate astăzi vor oferi un nou impuls și vor consolida cooperarea noastră”, a declarat premierul Narendra Modi în cadrul conferinței de presă comune. Cooperarea vizează în special reducerea vulnerabilităților economice și strategice, în contextul în care India continuă să se bazeze pe Rusia pentru o mare parte din echipamentele sale militare și este unul dintre cei mai mari importatori de petrol și gaze rusești, alături de China. Presiuni pentru reducerea legăturilor cu Rusia Cancelarul Merz a subliniat că Germania depune eforturi pentru a se asigura că autoritățile indiene împiedică firmele locale să eludeze sancțiunile impuse Rusiei și pentru a încuraja reducerea importurilor de energie din această țară. Până în prezent, guvernul de la New Delhi a respins aceste solicitări, menținând o poziție pragmatică în raport cu Moscova. Germania și India susțin accelerarea acordului de liber schimb UE-India Pe lângă componenta de securitate, Merz a făcut apel la India și Uniunea Europeană să finalizeze negocierile pentru acordul de liber schimb, exprimându-și dorința ca acesta să fie încheiat până la sfârșitul lunii ianuarie. Vizita sa are ca obiectiv principal oferirea unui impuls politic negocierilor stagnante. „Trăim o renaștere a protecționismului, iar acest lucru dăunează atât Germaniei, cât și Indiei”, a avertizat cancelarul german.