România nu mai face față infației. INS confirmă cifrele dezastruoase.

Românii nu mai fac față inflației și cheltuielilor. Rata sărăciei relative a fost de 19% în 2024, adică aproape 3,6 milioane de români, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Astfel, anul trecut, aproape 1 din 5 locuitori din România trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent. Rata sărăciei relative se referă la procentul din populație care are venituri disponibile mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent. Aceasta se referă la inegalitățile de venituri dintr-o societate și riscul de sărăcie în context național, nu la lipsa absolută de mijloace de subzistență. Riscul de sărăcie afectează diferit populația, în funcție de vârstă, veniturile obținute și capacitatea de muncă. „Sărăcia este situaţia în care se află acele persoane ale căror venituri sunt atât de scăzute încât le este imposibilă atingerea unui standard de viaţă considerat ca fiind acceptabil în societatea în care trăiesc, care se confruntă cu dezavantaje multiple legate de şomaj, venituri mici, condiţii de locuit precare, îngrijirea inadecvată a sănătăţii şi bariere în accesul la învăţământ, cultură, sport şi petrecerea timpului liber. În valori absolute, numărul persoanelor sărace corespunzător acestei rate a fost de 3.595.000 persoane”, transmite INS. Rata sărăciei din Oltenia mai mare de 8 ori decât cea din București-Ilfov Cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în Sud-Vest Oletania, 29,8%, Sud-Est, 26,8% și Nord-Est, 26,4%. Astfel, în 2024, rata sărăciei a fost de 8 ori mai mare în Sud-Vest Oltenia decât cea mai mică rată înregistrată în București-Ilfov, 3,7%. Când vine vorba de sexe, femeile au fost mai sărace cu 0,1% decât bărbații anul trecut, iar cea mai înaltă incidență a sărăciei a fost observată în rândul copiilor și al tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. RECOMANDAREA AUTORULUI: România se află pe locul 4 în clasamentul țărilor din Uniunea Europeană cu cele mai mari rate ale sărăciei Suntem cei mai săraci din UE. O confirmă, dacă mai era nevoie, datele Eurostat
Anunț crucial privind producția de gaze a României în primele două luni din 2025. Ce s-a întâmplat cu importurile / Anul 2027, considerat un vârf de lance
Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). CNSP estimează, pentru 2025, importuri de gaze naturale de 2,211 milioane tep (-7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (-2,7%) şi pentru 2027 de 2,022 milioane tep (-6%). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, importurile de gaze naturale au crescut cu 23% – plus 255.200 tep – faţă de perioada ianuarie-februarie 2024, până la 462.700 de tone echivalent petrol, potrivit informațiilor agerpres.ro. Producţia de gaze naturale ar urma să crească, până în 2027 Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), producţia de gaze naturale ar urma să crească, până în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%. Astfel, potrivit sursei citate, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2025 a fost estimată o producţie de gaze naturale de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 una de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) şi pentru 2027 o producţie de gaze naturale de 8,176 milioane tep (plus 3,4%). În ceea ce priveşte importurile, se aşteaptă o tendinţă de reducere, cu un ritm mai pronunţat la orizontul anului 2027 (de minus 6%), în concordanţă cu avansul producţiei, prin intrarea în exploatare a unor noi capacităţi, luând în considerare şi o menţinere a tranzitului către pieţe externe. Prosumatorii, îndemnați să oprească invertoarele dacă pleacă de acasă Reamintim că prosumatorii sunt îndemnați să oprească invertoarele de Paște dacă pleacă de acasă, apel adresat și firmelor care au instalate panouri solare. Îndemnul aparține Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE) și a fost luată ca urmare a scăderii consumului de sărbători. Specialiștii din sistemul energetic național estimează că în zilele de Paște – când vremea va fi însorită, deci producția din surse fotovoltaice va fi mare, iar credincioșii, deopotrivă ortodocși și catolici vor fi liberi, deci consumul va fi mic -, România va avea un excedent de energie electrică. Aceștia au început să creioneze scenariile cele mai probabile de Paște, care să fie petrecut fără probleme de alimentare pentru consumatori, dar și pentru siguranța sistemul de distribuție. Cum se va echilibra sistemul Cele două reactoare de la Cernavodă vor rămâne deschise, a anunțat ministrul Energiei. De asemenea, producția de la Centrala nucleară de la Cernavodă ar putea fi redusă în zilele de Paște, în cazul unui excedent prea mare în zilele de Paște, când consumul de curent din țară este așteptat să fie mic, acesta fiind un scenariu de ultima instanță, potrivit unui anunț făcut marți de autorități după Comandamentul energetic. „Conform bunei tradiții pe care o avem la Ministerul Energiei, ne asigurăm din timp, și de data aceasta, că nu vom fi luați prin surprindere și că vom ține permanent lumina aprinsă în casele românilor. Mai ales de Paște. Din acest motiv, joia trecută am organizat un comandament energetic în care am analizat mai multe scenarii și am creat planuri de acțiune”, a spus Sebastian Burduja. CITIȚI ȘI: Alertă ENERGETICĂ înainte de Paște. Prosumatorii, îndemnați să oprească invertoarele dacă pleacă de acasă / Scenarii și planuri de acțiune ANPC anunță un amplu control la furnizorii de ENERGIE electrică. Ce vizează inspectorii lui Piedone Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele