Rareș Hopincă: Lenea mă enervează cel mai tare în administrația locală (VIDEO)

rares-hopinca:-lenea-ma-enerveaza-cel-mai-tare-in-administratia-locala-(video)

Primarul Sectorului 2 vorbește despre administrație, educație și politică, explicând de ce crede că un om corect trebuie să aibă atât competență, cât și bun-simț. Acesta a dezvăluit ce personalități istorice admiră, ce lecturi consideră utile pentru orice administrator public și de asemenea spune că sistemul de învățământ din Sectorul 2 funcționează cel mai bine din țară. INTERVIU Reporter: Numele complet. Rareș Hopincă: Rareș Hopincă. Reporter: Studii și funcția actuală. Rareș Hopincă: Facultatea de Filozofie, primarul Sectorului 2. Ce îl deranjează în administrația locală Reporter: Numiți trei politicieni pe care îi admirați. Rareș Hopincă: Tony Blair, fostul prim-ministru al Marii Britanii, Churchill, fostul prim-ministru al Marii Britanii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Reporter: Un mit despre primari care vă deranjează. Rareș Hopincă: Că toți sunt la fel. Reporter: Ce vă enervează cel mai tare în administrația locală românească? Rareș Hopincă: Lenea și faptul că există o tendință de a intra într-o zonă de confort din care se iese foarte greu. „Nu aș vota extremiști” Reporter: Dacă Bucureștiul și sectoarele lui ar fi un serial pe Netflix, ce nume ar avea Sectorul 2? Rareș Hopincă: Outlander, pentru că uneori pare, în anumite zone, că te întorci în timp, dar se va schimba asta. Reporter: Numiți trei politicieni pe care nu i-ați vota niciodată. Rareș Hopincă: Nu aș vota extremiști, n-aș vota homofobi, nu aș vota oameni care mint și care se hrănesc politic din scandal. Reporter: Ce funcționează în Sectorul 2 mai bine decât cred majoritatea bucureștenilor? „Platon și Aristotel ar fi de folos” Rareș Hopincă: Cred că sistemul de învățământ funcționează cel mai bine din țară, în Sectorul 2. Reporter: Ce carte ar trebui să fie lectura obligatorie pentru orice administrator public? Rareș Hopincă: Nu este o carte, sunt multe cărți și, în afara celor tehnice, cred că sunt niște lecturi obligatorii și aș începe cu filosofia antică. Platon și Aristotel ar fi de mare folos. Reporter: Cum convingeți în 20 de secunde un tânăr că nu toți primarii sunt la fel? Despre politicienii „blocați” pe rețelele sociale Rareș Hopincă: La fel cum nu toți tinerii, nu toți colegii, nu toți prietenii sunt la fel. Unii sunt buni, unii sunt răi, unii spun adevărul, alții mint. Așa sunt și primarii. Unii sunt mai buni, alții sunt mai puțin buni, dar trebuie să aibă fiecare capacitatea lui de analiză, cu mintea proprie. Reporter: Ați blocat vreun politician pe rețelele sociale? Dacă da, pe cine? Rareș Hopincă: Da. Pe cei care mint, pe cei care fac scandal, pe cei care se hrănesc din răul altora. Reporter: Ce sfat i-ați da unui tânăr care vrea să intre în administrația publică? Rareș Hopincă: Să muncească, să își dorească lucrul ăsta și să fie perseverent, pentru că lucrurile s-ar putea să nu-i iasă din prima sau s-ar putea să nu-i iasă așa cum își imaginează ori își dorește. Dar dacă perseverezi, dacă muncești, dacă ești harnic, dacă ai inspirație, poți să faci ce îți propui, cu siguranță. Competență și bun-simț Reporter: Dacă ați fi TikToker pentru o zi, ce clip ați face prima dată? Rareș Hopincă: Pot să spun ce n-aș face. Nu aș face pseudo-testări antidrog în fața camerelor de luat vederi doar ca să atrag atenția, nu aș face trendurile extrem de populare, mă refer la mine ca primar, doar ca să atrag atenția, ci eu, ca personalitate, sunt un om mai sobru, ceva mai serios și îmi place ca lucrurile pe care le fac să aibă consistență. Deci aș încerca să fac lucruri consistente care să aducă plus valoare celor care se uită. Reporter: Ce apreciați mai mult la un om: competența sau bunul-simț? Rareș Hopincă: Ambele. Nu se poate una fără alta, pentru că, să fii un om corect, trebuie să fii și competent, trebuie să ai și bun-simț, trebuie să fii și educat, trebuie să fii și politic. Deci cred mai mult în echilibru. Trebuie să avem câte puțin din fiecare ca să fii un om integru. Ce vrea să lase în urma mandatului Reporter: Alături de ce personalitate din toate timpurile v-ar plăcea să luați prânzul? Rareș Hopincă: Churchill. Reporter: Dacă administrația publică românească ar fi un restaurant, ce fel de mâncare ar servi cel mai des? Rareș Hopincă: E foarte greu, dar suntem lângă Obor, deci mici. Reporter: Ce vreți ca locuitorii Sectorului 2 să spună despre dumneavoastră peste patru ani? Rareș Hopincă: Că am schimbat lucrurile în sector și că am adus sectorul în secolul 21.

Valeriu Stoica crede că Bolojan mai poate avea carieră politică

valeriu-stoica-crede-ca-bolojan-mai-poate-avea-cariera-politica

Fostul ministru liberal al Justiţiei, Valeriu Stoica, se poziţionează în tabăra Ilie Bolojan când vine vorba de realizările sale ca şef al Guvernului României. Numai că, mai spune Stoica, nu prea îl ajută partidul pe care îl are în spate. Invitat la Digi24, liberalul a declarat că premierul are un mod tranşant şi hotărât de a face politică, însă ar fi ajuns în situaţia de faţă oricum. Mai ales că în PNL nu sunt suficient de mulţi oameni bine pregătiţi să preia ministerele acestei ţări. ” Şi ca să facă mai mult, ar fi trebuit să aibă un partid şi mai puternic decât are în momentul de faţă. Cu partidul pe care l-a avut şi pe care l-a ridicat în 2024 de la 8-9%, de la 14-15%, atât a putut face. Şi atât poate să facă. Ar fi putut, poate să facă un pic mai mult, dacă acest partid îi furniza mai multă expertiză tehnică în toate ministerele pe care le ocupă”, spune Valeriu Stoica. Însă, mai are o şansă, ca om politic, mai spune Valeriu Stoica. ”Dacă rămâne preşedintele partidului, asta înseamnă că partidul, dacă trece moţiunea, rămâne în opoziţie. Şi dacă se întâmplă asta, eu cred că Ilie Bolojan va fi unul dintre cei mai importanti oameni politici în perioada următoare. Dacă îl sacrifică partidul şi va urma chemarea plină de viclenie a PSD şi se va întoarce la o guvernare cu PSD, s-ar putea ca Bolojan să mai aibă o carieră politică, dar PNL nu ştiu ce va mai face”, a mai adăugat Valeriu Stoica. RECOMANDAREA AUTORULUI: Valeriu Stoica, „părintele” pensiilor speciale, avertizează asupra „pericolului DEMONIZĂRII magistraturii”: „Vrem să devenim China sau Rusia?!” Cine e Doru Trăilă, avocatul din „Dosarul generalilor”, și cum și-a clădit portofoliul de clienți cu ajutorul ex-ministrului Valeriu Stoica

Nicușor Dan, interviu în plină criză politică: N-a fost un troc politic cu PSD pe procurori

nicusor-dan,-interviu-in-plina-criza-politica:-n-a-fost-un-troc-politic-cu-psd-pe-procurori

Președintele Nicușor Dan acordă, de la ora 18:15, un interviu la Europa FM în plină criză politică declanșată de decizia PSD de a ține un referendum intern pentru a decide dacă îl mai susține pe premierul Ilie Bolojan. Mediafax transmite în format LIVE TEXT principalele declarații făcute de președintele Nicușor Dan Declarații Nicușor Dan: Există impresia că e un troc politic cu PSD. N-a fost un troc politic. Legea interzice. Dintre numele care contează, adică Cerbu, Chiriac, Miron, dacă mă întrebați ierarhia – am mare încredere în doamna Chiriac. Nu are o problemă de moralitate doamna Chiriac Cum aveți încredere în Cristina Chiriac, că a ascuns probe în dosarul de șantaj al episcopului de Huși? Nu a ascuns nimic. Ea nu a făcut nimic cu imaginile pentru că în imagini nu erau minori și era un act (sexual – n.red.) consimțit. Ulterior, în dosarul de la Curtea de Apel Iași au existat mărturii și probe care au dus la condamnare pentru agresiune asupra minorilor.

A luat medalie la JO Milano Cortina 2026 și i-a lăsat pe toți mască la interviu

a-luat-medalie-la-jo-milano-cortina-2026-si-i-a-lasat-pe-toti-masca-la-interviu

Sturla Holm Laegreid (28 de ani), atlet din Norvegia care a luat medalia de bronz la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026, i-a lăsat pe toți mască în momentul în care a început să vorbească la interviu. Norvegianul a făcut o confesiune din viața intimă, în speranța că iubita lui, pe care a cunoscut-o în urmă aproximativ șase luni de zile, îi va acorda o nouă șansă. Sturla Holm Laegreid a luat medalia de bronz la 20 km biatlon, JO Milano Cortina 2026, iar acum speră să primească o nouă șansă din partea iubitei Jocurile Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026 continuă să se desfășoare în Italia și vor impresiona până pe data de 22 februarie, duminică, atunci când e programată ceremonia de închidere. Ediția actuală a Olimpiadei de iarnă a făcut înconjurul lumii, nu doar prin prisma prestațiilor pe care le-au avut atleții, ci și a diverselor dezvăluiri care au fost făcute din satul olimpic. Iar unul dintre ultimele astfel de episoade îl are în prim-plan pe Sturla Holm Laegreid, un norvegian în vârstă de 28 de ani care la Milano Cortina a cucerit medalia de bronz în proba de 20km biatlon. Laegreid este unul dintre marii biatloniști ai Norvegiei, fiind inclusiv campion olimpic la precedenta ediție a Jocurilor, din 2022, astfel că toată lumea anticipa un interviu clasic cu atletul. Mai exact, unul în care principalele subiecte să fie așteptările din jurul sportivului și concluziile trase după câștigarea medaliei de bronz. Însă, de nicăieri, Sturla Holm Laegreid a dus interviul într-o cu totul altă direcție, motiv pentru care reporterii prezenți în sală au rămas toți mască. Norvegianul a mărturisit că în urmă cu aproximativ trei luni și-a înșelat iubita, iar acum, prin intermediul interviului de la JO Milano Cortina 2026, vrea să își asume totul public, în speranța ca va primi o nouă șansă: „Acum șase luni am întâlnit iubirea vieții mele. Cea mai frumoasă și mai dulce persoană din lume. Și acum trei luni am făcut cea mai mare greșeală din viața mea și am înșelat-o. Sunt sigur că mulți oameni mă privesc acum cu alți ochi, dar eu am ochi doar pentru ea. Nu sunt foarte sigur ce încerc să spun prin asta, dar sportul a trecut pe plan secund în ultimele zile. Aș vrea să pot împărtăși asta cu ea. A fost alegerea mea. În viață facem diferite alegeri și așa ne construim viața. Așa că astăzi am ales să povestesc lumii ce am făcut, pentru că poate, poate există o șansă ca ea să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat pentru mine. Poate că nu”, a declarat Sturla Holm Laegreid, citat de agenția AP. Sturla Holm Laegreid are 7 titluri mondiale în palmares Pe lângă cele două medalii olimpice menționate mai sus, cucerite în 2022 și 2026, Sturla Holm Laegreid mai are și 14 medalii câștigate la Campionatele Mondiale. Iar dintre acestea, nu mai puțin de 7 sunt de aur. Sturla Holm Laegreid urmează să își celebreze ziua de naștere înainte de ceremonia de încheiere a Jocurilor Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026. La data de 20 februarie, el va împlini vârsta de 29 de ani.

Cele șapte greșeli pe care nu ar trebui să le faci niciodată la un interviu de angajare. Iată ce indică eticheta de business

cele-sapte-greseli-pe-care-nu-ar-trebui-sa-le-faci-niciodata-la-un-interviu-de-angajare.-iata-ce-indica-eticheta-de-business

Din 2025, din cauza bulei AI și a tensiunilor comerciale dintre SUA și restul lumii,  piața muncii a devenit la fel de volatilă ca  în timpul pandemiei din 2020. Și în epoca AI, înainte de a se prezenta la interviul pentru angajare, este foarte important ca un candidat să aibă grijă de cum se prezintă în mediul online.  Jaqueline Whitmore, expertă în eticheta business și fondator al Școlii de Protocol din Palm Beach, vine cu șapte sfaturi într-un ghid publicat de Business Insider  pentru orice persoană care caută un loc de muncă în mediul corporate în 2026. Nu veni nepregătit la interviu: Mulți oameni nu fac o cercetare adecvată despre companie. Avem atâtea resurse de folosit, precum LinkedIn, alte site-uri și rețelele de socializare. Nu există scuze să te duci la un interviu și să nu cunoști nimic despre o companie și ce anume te-ar putea întreba la un interviu. Ținuta vestimentară chiar contează până la cele mai mici detalii: Rareori  vedem pe cineva îmbrăcat adecvat pentru un interviu. Nu se uită la detalii, precum culoarea curelei sau dacă pantofii lor se asortează cu restul ținutei. De ce un angajator l-ar lua pe cineva care nu acordă atenție detaliilor?, a spus Whitmore. Modul de prezentare online – paginile de Facebook, LinkedIn,  Instagram etc. trebuie să fie cât mai curate, lipsite de informații sau conținut care i-ar putea dezavantaja pe candidați: Recrutorii se uită pe paginile rețelelor de socializare. Se uită la ce tu mănânci, la ce bei, ce porți, cu cine te întâlnești, care este stilul tău de viață și iau o decizie. Fără cuvinte de umplutură, vulgarități sau limbaj argotic:  Fiți precauți când folosiți cuvinte de umplutură: „precum”, „um”, pentru a nu încurca conversația.  Înregistrați-vă audio sau exersați înainte de interviu pentru a vă asigura că vorbiți clar și precis. Camera video este foarte importantă la un interviu online: Mulți candidați fac greșeala de a refuza să pornească camera video pe durata interviurilor online din anumite motive, fiind înfricoșați de contactul vizual sau simțindu-se incomozi într-o interacțiune față în față. Este foarte important ca angajatorul să observe trăsăturile faciale ale unui candidat.  Candidații trebuie să aibă în vedere și cum se prezintă cu fundalul. Dacă ai un perete alb în spatele tău, este o abatere gravă. Întârzierea nu este admisă: Să te prezinți târziu la un interviu este un MARE NU. Se spune că dacă ai venit la timp,  tot ai întârziat. Trebuie să sosești mai devreme pentru a te asigura că ai destul timp pentru a găsi parcarea sau încăperea unde se va desfășura interviul, pentru a merge la toaletă și a recăpăta atitudinea calmă înainte de începerea interviului. Mesajul de mulțumire: Fiecare candidat trebuie să trimită un mesaj de mulțumire prin email, fiind o oportunitate pentru a te afirma în fața angajatorului de cel puțin două ori. Trebuie să te asiguri că mesajul este trimis la mai puțin de 24 de ore după interviu și să fie personalizat. Scrie în mesajul de mulțumire că ți-a plăcut să participi la interviu și de ce ai fi un bun candidat. Poți utiliza instrumente AI pentru a-l mai lustrui. Sursa Foto: Envato Autorul recomandă: Dragoș Anastasiu, despre cele mai mari GREȘELI la interviul de angajare: „Eu vreau 1.500 de euro pe lună… / Ok, dar ce știi să faci?”

Prietena Soranei Cîrstea din WTA, la ora adevărului după ce Simona Halep a acuzat-o că a votat împotriva ei

prietena-soranei-cirstea-din-wta,-la-ora-adevarului-dupa-ce-simona-halep-a-acuzat-o-ca-a-votat-impotriva-ei

Donna Vekic (29 de ani, locul 79 WTA), una dintre cele opt sportive acuzate de Simona Halep că au votat împotriva ei în Consiliul Jucătoarelor WTA, este protagonista unui interviu special. Donna Vekic, prietenă și fostă parteneră de dublu a Soranei Cîrstea, a vorbit despre latura mai puțin plăcută a circuitului profesionist, atingând subiecte inedite în interviul acordat Elle Croația. Alături de Victoria Azarenka (Belarus), Caroline Garcia (Franța), Madison Keys (SUA), Jessica Pegula (SUA), Daria Saville (Australia), Gabriela Dabrowski (Canada) și Aleksandra Krunic (Serbia), Vekic a fost acuzată de Simona Halep că i-a blocat revenirea în top. Românca susține că votul acestora a făcut imposibilă recuperarea locului pierdut de constănțeancă din cauza suspendării. Donna Vekic, una dintre dușmancele Simonei Halep, a participat la o ședință foto spectaculoasă, prilej cu care a atins mai multe subiecte interesante. Ea a vorbit despre ritmul infernal la care sunt supuse jucătoarele de tenis: „De obicei, când mă trezesc, primul lucru pe care îl fac este să văd dacă mă doare ceva. Asta e unul dintre lucrurile pe care abia aștept să le trăiesc după ce mă voi retrage din tenis: să mă trezesc și să nu conteze dacă mă doare puțin gâtul sau spatele. Să știu că nu trebuie să mă îngrijorez dacă voi putea duce la capăt toate antrenamentele zilei”, a declarat Donna. Croata a explicat și cât de important este staff-ul din spatele ei, spunând că lucrează cu mai mulți preparatori fizici: „În echipa mea am antrenor de tenis, preparator fizic, mai mulți fizioterapeuți și medici. Fără ei, nu aș putea face față”, a afimat Vekic, dezvăluindu-și apoi ritualurile de zi cu zi: „Indiferent dacă sunt sau nu în turneu, dimineața mea începe cu o cafea. Îmi plac diminețile lente, iar dacă nu sunt la competiții, încerc să-mi organizez ziua în acest ritm. Urăsc antrenamentele de dimineață, așa că, dacă pot, mă antrenez după ora 11, ca să beau cafeaua în liniște, să iau micul dejun și abia apoi să încep ziua”. Reporterul i-a adresat apoi o întrebare indiscretă Donnei: „Tu îți permiți lucruri interzise? Să te îmbeți, să ajungi acasă în zori, să mănânci junk food, să joci jocuri video, să dansezi până la epuizare, să sari în apă cu capul înainte, să te plimbi cu motorul?”. Donna a răspuns zâmbind: „Nu sunt genul ‘party girl’, îmi place cel mai mult să ies la cină cu prietenii. Dar iubesc spicy margarita și un vin bun. Totuși, e important pentru mine să mă culc la timp și să mă trezesc bine a doua zi. Ultima dată când am ieșit serios a fost la Paris, după medalie”, a dezvăluit Donna Vekic.

Oana Țoiu anunță intenția României de a produce drone defensive împreună cu Ucraina

oana-toiu-anunta-intentia-romaniei-de-a-produce-drone-defensive-impreuna-cu-ucraina

„Credem că este strategic ca flancul estic să fie mai bine protejat, mai ales în domeniul apărării aeriene. În această direcție, construim parteneriate, de exemplu cu Ucraina, pentru a produce drone defensive pentru viitor”, a spus Țoiu.  Ministra a adăugat: „Credem în capacitatea noastră de a face acest lucru realitate rapid”, în marja Adunării Generale ONU.  Șefa diplomației de la București a menționat că dialogul privind producția de drone a început înaintea incidentelor recente privind pătrunderea unor aeronave sau drone rusești în spațiul aerian NATO.  Ministra a adăugat că inițiativa face parte dintr-un efort mai larg al UE de a crea un „zid de drone” pentru a proteja regiunea și că proiectul nu vizează doar România, ci și aliații NATO și UE. Privind prezența trupelor americane în România, Oana Țoiu a menționat că a fost aprobată o creștere numărului de trupe pentru operațiuni în Orientul Mijlociu. 

Primul interviu acordat de Nicușor Dan de la preluarea mandatului: Ce spune despre pensiile magistraților și despre vizita în SUA / Nicușor Dan: Guvernul va veni cu un pachet de reducere de 10%

primul-interviu-acordat-de-nicusor-dan-de-la-preluarea-mandatului:-ce-spune-despre-pensiile-magistratilor-si-despre-vizita-in-sua-/-nicusor-dan:-guvernul-va-veni-cu-un-pachet-de-reducere-de-10%

Nicușor Dan: Progresiști sau conservatori, mare parte din români sunt prooccidentali „Eu în turul doi de alegeri prezidențiale m-am confruntat cu președintele AUR și i-am reproșat că e populist, adică nu vorbește pe cifre, că este prorus și nu prooccidental, că instigă la ură în societate și că nu înțelege că România nu poate să funcționeze economic într-un model total fără o colaborare cu o piață internațională. Deci astea au fost niște linii de demarcație cu ceea ce eu numesc populismul României. Și eu cred că asta e o linie de demarcație corectă”, a spus Nicușor Dan, la Antena 1. Președintele României, despre șefiile serviciilor: Când o să fie un consens o să-l anunțăm Președintele Nicușor Dan a declarat că România are nevoie de stabilitate și că numirile la șefia serviciilor de informații vor fi făcute doar după ce va fi consens între toate instituțiile implicate în proces. Acesta a adăugat că discuțiile se desfășoară fără complicații, nefiind tensiuni între părțile implicate în proces. „Sunt niște oameni care să aibă experiență de viață, să fie capabili să coordoneze mulți oameni și care să aibă o abilitate politică de a se mișca între foarte multe interese”, a susținut Dan despre potențialii candidați la șefia serviciilor. Președintele României, Nicușor Dan a declarat că Guvernul urmează să vină în Parlament cu un pachet de reducere cu 10% a aparatului local, ca parte a reformei administrației publice. Joi, la Antena 1, Dan a explicat că în acordul și programul de guvernare se prevedea inițial o reducere de 20% a posturilor atât în instituțiile statului național, cât și în cele locale, fără să fie stabilit un termen clar pentru implementare. Nicușor Dan confirmă invitația pentru vizita în SUA. Când ar putea să aibă loc Președintele Nicușor Dan spune că invitația pentru vizita în Statele Unite există, dar că vizita „mai degrabă nu va fi anul acesta”. „Invitația există”, a spus șeful statului într-un interviu acordat Antenei 1. El a spus că își dorește ca această vizită să fie bine pregătită. Președintele Dan își dorește ca alegerile pentru Primăria Capitalei să aibă loc cât mai repede Șeful statului a spus că nu se va implica în campania electorală pentru PMB. Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „Nu e admisibil ca în orice domeniu pensia să fie egală cu salariul” Președintele Nicușor Dan a declarat că reforma pensiilor speciale pentru magistrați trebuie implementată subliniind că nu este admisibil ca pensia să fie egală cu salariul. „Am spus că nu e admisibil ca în orice domeniu pensia să fie egală cu salariul, pentru că în felul ăsta îl încurajez pe omul care poate să muncească și poate să aducă valoare societății să se ducă la pensie, ceea ce, din păcate, mulți magistrații au făcut-o în momentul în care erau la vârful experienței lor profesionale”, a declarat Dan. Nicușor Dan: În timp ce noi discutam despre reduceri, unele ministere au început să arunce cu banii Președintele Nicușor Dan a spus, joi seara, la Antena 1, că în timp ce coaliția discuta despre reduceri de cheltuieli, unele ministere au început să arunce cu banii din buget, să îi aibă deja cheltuiți. Președintele Nicușor Dan spune că el crede că „era posibil să evităm asta”, răspunzând, la Antena 1, unei întrebări referitoare la creșterea TVA. El a spus că nu este posibilă o nouă creștere de TVA. Ce notă își dă Nicușor Dan după primele 100 de zile de mandat „Cred că au fost trei lucruri importante. Unul, am avut o provocare cu formarea unui guvern care să fie stabil. Asta s-a întâmplat. După care am avut o provocare cu deficitul. Și, din fericire, până acum, lucrurile sunt sub control. Adică am avut cele două evaluări de la agențiile de rating și România și-a păstrat statutul de recomandat investitorilor. Asta e lucrul important. Și apoi o prezență externă care a fost, în opinia mea, consistentă cu foarte multe prezențe și la reuniuni și în discuții bilaterale, care era necesară pentru Europa. Lumea voia să vadă ce se întâmplă în România, o țară care a avut alegeri anulate, care este direcția. Cam asta e rezumatul celor 100 de zile”, a spus președintele la Antena 1. Întrebat ce notă și-ar acorda, el a spus „Tot timpul… eu sunt o persoană exigentă. 7-8, așa ceva”. Întrebat ce ar fi făcut diferit, șeful statului a afirmat: „Tot timpul te gândești că ai fi putut să faci lucrurile într-o altă ordine. Dar, una peste alta, eu cred că astea au fost obiectivele și ele au fost atinse”.

Călin Georgescu: Victor Ponta are un mare merit.

calin-georgescu:-victor-ponta-are-un-mare-merit.

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Călin Georgescu, fost candidat la Președinție, a discutat despre Victor Ponta și meritele lui în campania electorală. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Călin Georgescu: „Victor Ponta ne-a scăpat de Marcel Ciolacu” Într-un interviu la Marius Tucă Show, Călin Georgescu a vorbit despre Victor Ponta. Fostul candidat la președinție a menționat că meritul major al lui Ponta este că a scăpat România de Marcel Ciolacu. Plecând de la această idee, Georgescu a precizat că România are nevoie de liniște socială și înțelegere reciprocă. În acest moment, în perspectiva acestuia, „obiectivele clare, acțiunile morale și datoria față de țară” sunt cele care oferă un nou sens. Toate, spune Georgescu, duc la bunăstarea acestui popor. În finele intervenției, fostul candidat a menționat că nu își dorește să mai vadă vreun sărac în această țară. Pentru asta, spune el, votul de duminică va fi despre credință și necredință. „Victor Ponta are un mare merit, pentru că ne-a scăpat de Marcel Ciolacu. Și dincolo de asta, este clar că este nevoie de o echipă largă, este nevoie, cum am spus, de liniște socială, de înțelegere reciprocă și nu cred că aceasta nu se va putea întâmpla, atât timp cât vom fi deschiși și avem același ideal. Obiectivul va fi diferit. Deci eu vin, nu doar cu un program, ci cu obiective clare și precise, cu acțiuni morale, cu datoria față de țară, cum spunea Iorga, v-am precizat asta la început. Deci, se schimbă direcția în sensul bunăstării acestui popor, în sensul demnității lui. Cum spunea mai demult, de pe această poziție, indiferent care va fi, să-l vezi, pe ultimul în această țară, și acela să nu mai fie sărac. Eu nu vreau să mai fie în țara mea niciun om sărac. Este nevoie de o majoritate parlamentară, categoric, dar dincolo de acest aspect, noi avem de ales astăzi între credință și necredință.”, a menționat Călin Georgescu.

Călin Georgescu: Știm foarte bine că NATO e o organizație ofensivă. Interesul național este negociere diplomatică și putem fi un mediator al păcii

calin-georgescu:-stim-foarte-bine-ca-nato-e-o-organizatie-ofensiva.-interesul-national-este-negociere-diplomatica-si-putem-fi-un-mediator-al-pacii

Călin Georgescu a afirmat, într-un interviu pentru jurnalistul Tucker Carlson, că România este cel mai important punct strategic, reprezentând un avantaj pentru situația economică și energetică. „România este cel mai important punct strategic. În al doilea rând, reprezintă un cadru de securitate pentru Marea Neagră. În al treilea rând, este o influență regională pentru Moldova și Marea Neagră. Și, de asemenea, reprezintă un avantaj pentru situația economică și energetică”, a spus Călin Georgescu. De asemenea, el a atins și subiectul războiului din Ucraina, vorbind totodată și despre NATO. „Știm foarte bine că NATO este o organizație ofensivă. Acesta a fost punctul meu de vedere, permanent. În primul rând, am spus că nu e războiul nostru. Noi nu avem nicio legătură cu acesta. Interesul național este negociere diplomatică și putem fi un mediator al păcii. (…) Cel mai important este că poporul este alături de mine și toți românii, bineînțeles, aproape toți, majoritatea poporului român, desigur, au această poziție împotriva oricărei intervenții și oricărei participări la război”, a precizat acesta. Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele