Elena Lasconi atacă guvernul Bolojan: Este cel mai rău guvern din ultimii 35 de ani / De ce vrea să dea în judecată Executivul
Elena Lasconi a criticat, duminică seara, la Digi24, guvernul condus de Ilie Bolojan, spunând că „este cel mai rău guvern din ultimii 35 de ani” și și-a argument declarația prin faptul că reformele aplicate de Executiv au oprit proiectele primarilor. „Sunt extrem de supărată pe actualul guvern, exagerat de supărată sunt, sunt atât de supărată încât aș putea să spun văzând cât de mult îi afectează pe câmpulungeni. Este cel mai rău guvern din istoria României din ultimii 35 de ani pentru că au omorât proiectele, multe proiecte pe fonduri europene, proiecte pentru care noi am cheltuit puținii bani pe care îi aveam în buget pentru că suntem o primărie săracă. (…) Puținii bani pe care i-am avut i-am cheltuit ca să facem documentații, să atragem fonduri europene și am fost premiată la asta, sunt încă premiantă, asta chiar și cu cele pe care mi le-a ucis guvernul Bolojan”, a explicat Lasconi. Primărița din Câmpulung Muscel a mai explicat și care este motivul pentru care va da în judecată Guvernul. Elena Lasconi a adus în discuție un proiect de cumpărare de autobuze și microbuze electrice, care a fost blocat în urma unei decizii a Executivului. „Au fost proiecte la care ne-am luat la întrecere. Adică a fost primul venit, primul servit și am semnat un contract cu statul român și sunt hotărâtă să dau în judecată statul român și nu mă las. Și dacă o să mai fiu și dacă n-o să mai fiu primar, eu n-o să mă las. Mă duc până în pânzele albe ca să le fac dreptate câmpulungenilor. (…) Ei mi-au tăiat proiectul de autobuze și microbuze electrice, care în mod normal trebuia să meargă mai departe pentru că nu făcea parte nici din categoria servicii, nici din categoria investiții, că nu am avut semnat contractul pe data de 19 august, adică atunci când a intrat în vigoare ordonanța și nu avea nicio legătură cu asta”, a explicat primărița din Câmpulung Muscel.
Impozitul minim pe cifra de afaceri adâncește criza economică

Potrivit experților economici, țara noastră a pierdut investiții de sute de milioane de euro din cauza impozitului minim pe cifra de afaceri, măsură inclusă în Pachetul de măsuri fiscale decise de Guvernul Bolojan. Unele companii mari din topul celor care generează peste 20% din PIB-ul României, oferind sute de mii de locuri de muncă directe și indirect, iau în calcul chiar relocarea activităților din România. Altele, cum ar fi Rompetrol Rafinare, anunță deja înghețarea programelor de investiții. Ritmul investițiilor străine directe a scăzut, iar circa 1 milion de angajați sunt afectați direct de această taxă, unică în Europa. Economiștii avertizează că țara noastră are o nevoie imperioasă de capital românesc într-un context economic global periculos și recomandă eliminarea acestei taxe. Această taxă, care nu mai există în nicio țară din Uniunea Europeană sau din economiile dezvoltate, creează un climat ostil investițiilor și afectează competitivitatea României în regiune, atrag atenția reprezentanții mediului de afaceri. Rompetrol Rafinare a suspendat investiții de 700 de milioane de dolari Într-o luare de poziţie fără precedent, Rompetrol Rafinare afirmă că sistemul de taxare actual reprezintă o frână serioasă pentru investiţii și critică taxarea ridicată din România. Într-un mesaj transmis presei, compania arată că pentru perioada 2024-2025 a suspendat investiţii de 700 milioane de dolari din cauza taxării excesive aplicate de statul român, un impact major în acest sens avându-l impozitul minim pe cifra de afaceri. Astfel, arată compania, soluţia este simplă și se referă la abrogarea taxei pe cifra de afaceri. „Investiţiile de amploare mai mare se amână în contextul în care compania a estimat o pierdere de circa 24 mil. dolari în 2025, iar 2024 a consemnat un rezultat net negativ de 78 mil. dolari, din cauza presiunii fiscale excesive. Acest aspect a condus la suspendarea implementării mai multor proiecte de investiţii preconizate pentru perioada 2024-2025, cu o valoare totală de peste 700 milioane de dolari“, au precizat reprezentanţii Rompetrol Rafinare. Totodată, compania mai arată că, în calitate de operator al 46% din capacitatea de rafinare a României, acoperind 30% din cererea naţională de carburanţi, principal furnizor de combustibil pentru aviaţia de apărare, un risc al discontinuităţii activităţii companiei ar pune în pericol securitatea energetică a României. Unele companii mari iau în calcul relocarea activităților din țara noastră România a pierdut investiții de sute de milioane de euro din cauza impozitului minim pe cifra de afaceri. În consecință, anumite companii mari iau în calcul relocarea activităților din România, arată concluziile unei dezbateri organizate recent, în Comisia de Buget-Finanțe din Camera Deputaților. Anumite companii mari iau deja în calcul relocarea activităților din țara noastră. Această taxă, care nu mai există în nicio țară din Uniunea Europeană sau din economiile dezvoltate, creează un climat ostil investițiilor și afectează competitivitatea României în regiune, atrag atenția reprezentanții antreprenoriatului. Din mediul politic, USR susține eliminarea acestui impozit, pe care îl consideră o măsură ce descurajează investițiile și sufocă mai ales firmele care angajează oameni în România. Potrivit economedia, la discuție au participat reprezentanți ai Camerei de Comerț Americane în România (AmCham) și ai 16 dintre cele mai importante companii care activează în țara noastră – între care Ford, Petrom, Rompetrol, Nokia, Lidl, Kaufland, Orange sau Samsung. Cumulat, aceste companii generează peste 20% din PIB-ul României, oferind sute de mii de locuri de muncă directe și indirecte. Dezbaterea a vizat impactul negativ al impozitului minim pe cifra de afaceri asupra investițiilor, competitivității și predictibilității economice. Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) afectează mai ales companiile românești Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) afectează nu doar multinaționalele, ci și companiile românești, în special, a declarat marți Gabriela Horga, Președinta Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului, la conferința Income Magazine. “Acest impozit nu afectează doar companiile străine, ci afectează și companiile românești, în special. Mai mult, retorica aceasta populistă nu a făcut decât să alimenteze un dispreț față de companiile străine, care creează locuri de muncă, având un rol important în economia românească. În opinia mea, IMCA este un impozit anti-economic și în mod clar trebuie regândit, ba chiar aș spune că trebuie eliminat. Acum cred că trebuie să găsim în Coaliție o soluție astfel încât IMCA, taxa pe stâlp și impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS) să fie reanalizate. Impactul bugetar al celor 3 taxe nu este atât de mare – vorbim de un impact net al IMCA de aproximativ 2,7 miliarde de lei net, taxa pe stâlp este sub un sub un miliard de lei, iar ICAS tot sub un miliard de lei. Dar toate aceste 3 taxe au un efect major în descurajarea investițiilor și vorbim practic de o pierdere pentru economia românească, pentru competitivitatea românească”, arată Horga. A scăzut ritmul investițiilor străine directe. Circa 1 milion de angajați sunt afectați Președinta Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului a mai observat că există o scădere evidentă a ritmului investițiilor, mai ales investiții străine directe. Mai grav este faptul că cele mai afectate entități economice sunt firmele autohtone. Imagine cu caracter ilustrativ FOTO: Envato Potrivit Gabrielei Horga, circa 1 milion de angajați sunt afectați de această taxare care există doar în România și care scade competitivitatea pe plan extern a companiilor românești. “Sunt extrem de multe companii pe întreg lanțul, mă refer la companii românești afectate din sectoare care au marja profitului mică. Este un impozit care nu ține efectiv cont de modelul de business. Vorbim de un model de business cu marjă mică, dar un business de volum de vânzări mari, cum vedem în retail, în distribuție, în comerțul electronic. Mai ales acolo unde aceste companii merg pe piețe internaționale, unde sunt în competiție cu alți actori economici care nu aplică acest tip de impozit care există doar în România. Sunt convinsă că o să avem un efect de relocare, un efect de necompetitivitate pe piețe externe, care afectează exact acele companii care echilibrează balanța comercială și ne-ar putea ajuta să o echilibrăm în continuare”. Biriș: Impozitul minim pe cifra de afaceri blochează orice
Toyota anunță că va investi 10 miliarde de dolari în Statele Unite

Gigantul auto japonez Toyota a anunțat joi că va investi până la 10 miliarde de dolari, suplimentar în Statele Unite în următorii cinci ani. Acest anunț vine în contextul în care Washingtonul face presiuni asupra Japoniei pentru a face investiții de 550 de miliarde de dolari pe teritoriul american, în schimbul unei reduceri a taxelor vamale impuse companiilor japoneze, potrivit Le Figaro. „Această investiție va aduce investițiile totale ale companiei în Statele Unite la aproape 60 de miliarde de dolari de la începutul operațiunilor în țară, acum aproape 70 de ani ”, a declarat Toyota într-un comunicat. Cu toate acestea, compania nu a furnizat un calendar sau o listă de proiecte. În februarie anul trecut, Toyota a indicat că investițiile sale cumulate în Statele Unite au totalizat 49 de miliarde de dolari. Grupul are aproximativ 50.000 de angajați în țară, unde are 11 fabrici. Cea mai recentă locație este o fabrică de producție de baterii din Carolina de Nord, înființată în 2021 și reprezentând o investiție de aproape 14 miliarde de dolari. A început oficial producția după o ceremonie de inaugurare care a avut loc joi. Taxe vamale plafonate În timpul unei vizite la Tokyo la sfârșitul lunii octombrie, Donald Trump declarase deja că Toyota intenționează să investească încă 10 miliarde de dolari în Statele Unite. Acest anunț a fost respins cu prudență a doua zi de companie. „Investiția trebuie să fie continuă… Deși este dificil de confirmat exactitatea cifrei de 10 miliarde de dolari, este cert că vom face investiții semnificative ”, clarificase directorul financiar Kenta Kon la începutul lunii noiembrie. Exporturile japoneze de automobile către Statele Unite au fost supuse unor tarife vamale de până la 25% impuse de Washington între aprilie și septembrie. Taxele vamale plafonate la 15% pentru automobile au intrat în vigoare la mijlocul lunii septembrie. Toyota estimează impactul tarifelor americane asupra profitului său operațional pentru anul fiscal 2025-2026 la 1,45 trilioane de yeni (8 miliarde de euro).
Nicușor Dan afirmă că investițiile și o abordare nouă pot să revitalizeze foarte repede oportunitățile industriei românești de apărare
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat luni, la Conferința privind Cooperarea Industrială în Domeniul Apărării dintre Germania și România, că țara noastră are șansa de a-și revitaliza industria de apărare prin parteneriate și investiții comune. „Avem o oportunitate de colaborare, și de asta mă bucur că acest eveniment are loc, în condițiile în care know-how, o investiție și o abordare nouă managerială pot să revitalizeze foarte repede oportunitățile industriei românești de apărare”, a declarat președintele. Nicușor Dan a afirmat că România are baza necesară pentru dezvoltarea rapidă a industriei de apărare, întrucât „nu este nevoie să pornim de la zero”. El a subliniat că România dispune și de resursele financiare necesare pentru a susține dezvoltarea acestui sector. „Și avem și banii, Programul SAFE și toate cele care vor urma vor stimula acest tip de producție”, a spus Nicușor Dan, urând participanților „contacte și contracte cât mai fructuoase”. Nicușor Dan a subliniat potențialul uriaș al colaborării dintre România și Germania „Este o onoare pentru mine să ofer Patronajul acestui eveniment și să fiu cu dumneavoastră în această dimineață”, a spus Nicușor Dan, precizând că parteneriatul româno-german are o componentă solidă în economie: Germania este principalul investitor străin din România, cu investiții de 17 miliarde de euro și peste 235.000 de români angajați în companii germane. Președintele a vorbit despre contextul european actual, în care industria de apărare trebuie accelerată, transformând o situație nedorită într-o oportunitate majoră pentru România. A dat exemplul investiției Rheinmetall în fabrica de pulberi, despre care a spus că va genera lanțuri locale de aprovizionare și transfer de tehnologie.
Trumpistul Andrej Babis, care a câștigat alegerile parlamentare din Cehia, are afaceri uriașe în România. Unde a investit
Andrej Babis, fost premier al Cehiei și marele câștigător al alegerilor parlamentare de săptămâna aceasta din țară, are afaceri importante și în România. Miliardarul născut în Slovacia a făcut în luna august o tranzacție importantă pe piața din România, după cum notează publicația Seznam Zprávy. Agrofert, conglomeratul deținut de Babis, liderul mișcării ANO, a făcut o investiție majoră în România. Prin intermediul companiei sale East Grain, acesta a cumpărat o participație de 90% din Grupul Maragro. „Scopul achiziției Grupului Maragro a fost de a consolida poziția Grupului East Grain, și, prin urmare, a Agrofert, pe piața românească și de a beneficia de sinergiile pe care le aduce această fuziune”, a declarat la acea vreme Pavel Heřmanský, purtător de cuvânt al Grupului Agrofert, cu privire la investiție. Potrivit sursei citate, achiziția a fost cea mai mare investiție de pe piața agro din România din 2025. Datele de la Ministerul Finanțelor arată că, în total, companiile lui Babis din România au o cifră de afaceri de aproximativ 200 de milioane de euro. Grupul Maragro deține aproximativ 9.600 de hectare de teren agricol. Comercializează mărfuri și semințe, oferă capacități de depozitare, prelucrează semințele oleaginoase, în special floarea-soarelui, ulei vegetal brut și materiale pentru producția de amestecuri de furaje. Investiția are mai multe beneficii pentru grupul lui Babis. „Este logic ca Agrofert să nu aibă investiții doar în Republica Cehă și Slovacia în această zonă, ci să își diversifice riscul geografic și să își consolideze prezența în regiuni agricole cheie din Europa Centrală și de Est. România este un producător major de cereale și alte mărfuri, are o bună accesibilitate portuară și o cerere stabilă de servicii și produse agricole, ceea ce o face o piață atractivă pentru companiile cu accent pe agricultură”, a declarat la acea vreme Adam Páleníček, expert în fuziuni și achiziții la KPMG. Grupul agricol East Grain afirmă că are în vedere și alte tranzacții în viitorul apropiat și se focusează pe piețele din România și Serbia, scria Economedia. Economedia scria în toamna anului 2023 că Andrej Babiš, fost premier ceh, a captat atenţia publică odată cu preluarea pachetului majoritar de acţiuni (65%) al comerciantului de cereale East Grain din judeţul Cluj. Tot în acelaşi an, a devenit, prin Agrofert, conglomeratul său de afaceri, unicul acţionar al distribuitorului de îngrăşăminte LAT Nitrogen Romania. Iniţial, Babiš a intrat în scena românească în urmă cu câţiva ani prin compania Fert Tradero, care distribuie îngrăşăminte, în principal, în vestul ţării. Babis, marele câștigător al alegerilor din Cehia Alegerile parlamentare din Cehia s-au încheiat sâmbătă, după două zile în care alegătorii și-au putut exprima opțiunea de vot. Partidul ANO, al fostului prim-ministru miliardar Andrej Babis, auto-descris ca fiind „trumpist” și care se opune continuării acordării de asistență militară pentru Ucraina, a obținut 36% din voturi. ANO se traduce prin „Da”, dar este și un acronim pentru Acțiunea Cetățenilor Nemulțumiți. Coaliția de centru-dreapta Spolu (Împreună), condusă de prim-ministrul Petr Fiala, a obținut 22% din voturi. RECOMANDAREA AUTORULUI: ALEGERI ÎN CEHIA | Rezultate finale. Partidul Acțiunea Cetățenilor Nemulțumiți, al fostului premier Babis, a câștigat alegerile. Este a doua victorie a trumpismului în Europa, după Polonia. Andrej Babis, un apropiat al lui Viktor Orban, se opune ajutorării Ucrainei Andrej Babis, marele câștigător al alegerilor din Cehia, se declară „loial Europei”. „Vreau ca Europa să funcționeze bine” Sursa foto: Profimedia
Un apartament într-un paradis exotic, mai ieftin decât unul în Berceni. Tot mai mulți români investesc în Zanzibar. Cât costă să te muți la doi pași de plajă. Dubai rămâne în continuare în TOPUL preferințelor
Piața imobiliară internațională devine o opțiune tot mai atrăgătoare pentru români. Aceștia aleg să cumpere tot mai multe locuințe în străinătate, atrași de prețurile accesibile și randamentele bune din chirii. În Grecia, prețurile locuințelor noi pornesc de la 89.000 € pentru un apartament cu 2 camere, situat la 200m de mare, în Skala Sotiros, insula Thasos. În Bulgaria, un exemplu atractiv îl reprezintă apartamentele cu 2 camere dintr-un complex rezidențial nou din Sozopol, perla litoralului bulgăresc, cu prețuri începând de la 75.000 € + TVA. „În Dubai nu există TVA la zona de rezidențiale” Românii se orientează, însă, și către investiții în zone exotice, cum ar fi Emiratele Arabe Unite și Zanzibar. Prețurile unui imobil în Dubai sau Zanzibar pornesc de la 130.000 de euro. În Dubai nu există TVA la zona de rezidențiale, nu există impozit anual pe profit și nici impozit anual pe proprietate. „Motorul principal al acestor investiții este în primul rând stabilitatea economică și stabilitatea monedei din zonă. Mai mult decât atât, acest Emirat vine cu foarte multe facilități pentru cei care aleg o astfel de investiție. În Dubai nu există TVA la zona de rezidențiale, TVA-ul care în România ne-a mâncat viața, nu există impozit anual pe profit și nici măcar impozit anual pe proprietate. Prețurile în portofoliul nostru pleacă undeva de la 130.000 euro, cu plan de plată eșalonat direct la dezvoltator, dar ajung și la câteva milioane de euro în funcție de poziție, de brandul hotelier care operează acel proiect. Sunt mai multe aspecte. În portofoliul nostru avem peste 1.000 de clienți actuali români care au ales să investească în Dubai. Cererea a fost constantă de la an la an, dar cu tendință de apreciere post-pandemie, dat fiind că lucrurile, cel puțin în țara noastră, s-au schimbat, nu neapărat în favoarea investitorilor de real estate. Așa că, lumea a căutat destinații apropiate, destinații accesibile la preț și monedă stabilă. Am uitat să specifi că în Dubai nu se plătește nici impozit pe venituri generate din chirii, deși și acesta ar fi un alt factor extrem de important pentru genul acesta de investiție. În Dubai există standarde mult mai înalte. Clădirile normale pe care le construiesc dezvoltatorii în momentul beneficiază de saună, toate beneficiază de sală cu tot felul de aparate, de piscină pentru adulți, piscină pentru copii, inclusiv recepție cu recepționeri 24 din 24. Iar toate aceste facilități le întâlnim chiar și la clădirile standard. Nu mai vorbim de clădirile exclusiviste, extrem de bine poziționate”, a explicat Andreea Popa, director EMAX Real Estate Dubai „Prețurile pornesc de la 130.000 euro pentru un apartament bine poziționat” În Zanzibar, în urma unei investiții imobiliare, se poate obține rezindența. „Am ales să aducem portofoliului nostru proprietăți imobiliare din Zanzibar datorită cererii crescute din punct de vedere turistic. Prețurile în Zanzibar, la ora actuală pleacă, pornesc de la 130.000 euro pentru un apartament bine poziționat, dar ajung și la câteva milioane de euro, în funcție de buget și de gusturile fiecăruia, dar și de facilitățile pe care le oferă complexul respectiv. Este important de menționat faptul că și în Zanzibar, în urma unei investiții, putem obține o rezidență care ne permite șederea pe parcursul întregului an și avem tot felul de avantaje, chiar și la băncile locale pentru finanțări bancare. Se apropie de Dubai. E important să menționez aici că portul, de exemplu, din Zanzibar a fost preluat de Emiratele Arabe. Aeroportul din Zanzibar a fost preluat tot de Emiratele Arabe și dacă își pun amprentă acolo Emiratele Arabe, știm la ce să ne așteptăm. Am adus acest concept acum un an și jumătate, aproape doi ani. Am fost plăcut surprinsă să văd că oamenii din România aveau educație în acest punct de vedere, nu erau străini. Asta înseamnă că multora dintre cei care s-au dus acolo în vacanțe le-a trecut prin minte la un moment dat ideea de a și investi în Zanzibar. Nu erau străini și reacția a fost mai mult decât bună, la modul că au scos banii și au cumpărat”, a completat Andreea Popa. RECOMANDAREA AUTORULUI: Va duce creșterea TVA la explozia prețurilor la case? Alexandru Chirilă: „Piața imobiliară a fost foarte susținută în ultimii ani” Cât costă să stai cu chirie în marile orașe în anul 2025. Cât vor, de fapt, să plătească oamenii
Românii cumpără tot mai multe locuințe în Dubai și Zanzibar/ Cât costă o proprietate/ Care sunt avantajele
Piața imobiliară internațională devine o opțiune tot mai atrăgătoare pentru români. Aceștia aleg să cumpere tot mai multe locuințe în străinătate, atrași de prețurile accesibile și randamentele bune din chirii. În Grecia, prețurile locuințelor noi pornesc de la 89.000 € pentru un apartament cu 2 camere, situat la 200m de mare, în Skala Sotiros, insula Thasos. În Bulgaria, un exemplu atractiv îl reprezintă apartamentele cu 2 camere dintr-un complex rezidențial nou din Sozopol, perla litoralului bulgăresc, cu prețuri începând de la 75.000 € + TVA. „În Dubai nu există TVA la zona de rezidențiale” Românii se orientează, însă, și către investiții în zone exotice, cum ar fi Emiratele Arabe Unite și Zanzibar. Prețurile unui imobil în Dubai sau Zanzibar pornesc de la 130.000 de euro. În Dubai nu există TVA la zona de rezidențiale, nu există impozit anual pe profit și nici impozit anual pe proprietate. „Motorul principal al acestor investiții este în primul rând stabilitatea economică și stabilitatea monedei din zonă. Mai mult decât atât, acest Emirat vine cu foarte multe facilități pentru cei care aleg o astfel de investiție. În Dubai nu există TVA la zona de rezidențiale, TVA-ul care în România ne-a mâncat viața, nu există impozit anual pe profit și nici măcar impozit anual pe proprietate. Prețurile în portofoliul nostru pleacă undeva de la 130.000 euro, cu plan de plată eșalonat direct la dezvoltator, dar ajung și la câteva milioane de euro în funcție de poziție, de brandul hotelier care operează acel proiect. Sunt mai multe aspecte. În portofoliul nostru avem peste 1.000 de clienți actuali români care au ales să investească în Dubai. Cererea a fost constantă de la an la an, dar cu tendință de apreciere post-pandemie, dat fiind că lucrurile, cel puțin în țara noastră, s-au schimbat, nu neapărat în favoarea investitorilor de real estate. Așa că, lumea a căutat destinații apropiate, destinații accesibile la preț și monedă stabilă. Am uitat să specifi că în Dubai nu se plătește nici impozit pe venituri generate din chirii, deși și acesta ar fi un alt factor extrem de important pentru genul acesta de investiție. În Dubai există standarde mult mai înalte. Clădirile normale pe care le construiesc dezvoltatorii în momentul beneficiază de saună, toate beneficiază de sală cu tot felul de aparate, de piscină pentru adulți, piscină pentru copii, inclusiv recepție cu recepționeri 24 din 24. Iar toate aceste facilități le întâlnim chiar și la clădirile standard. Nu mai vorbim de clădirile exclusiviste, extrem de bine poziționate”, a explicat Andreea Popa, director EMAX Real Estate Dubai „Prețurile pornesc de la 130.000 euro pentru un apartament bine poziționat” În Zanzibar, în urma unei investiții imobiliare, se poate obține rezindența. „Am ales să aducem portofoliului nostru proprietăți imobiliare din Zanzibar datorită cererii crescute din punct de vedere turistic. Prețurile în Zanzibar, la ora actuală pleacă, pornesc de la 130.000 euro pentru un apartament bine poziționat, dar ajung și la câteva milioane de euro, în funcție de buget și de gusturile fiecăruia, dar și de facilitățile pe care le oferă complexul respectiv. Este important de menționat faptul că și în Zanzibar, în urma unei investiții, putem obține o rezidență care ne permite șederea pe parcursul întregului an și avem tot felul de avantaje, chiar și la băncile locale pentru finanțări bancare. Se apropie de Dubai. E important să menționez aici că portul, de exemplu, din Zanzibar a fost preluat de Emiratele Arabe. Aeroportul din Zanzibar a fost preluat tot de Emiratele Arabe și dacă își pun amprentă acolo Emiratele Arabe, știm la ce să ne așteptăm. Am adus acest concept acum un an și jumătate, aproape doi ani. Am fost plăcut surprinsă să văd că oamenii din România aveau educație în acest punct de vedere, nu erau străini. Asta înseamnă că multora dintre cei care s-au dus acolo în vacanțe le-a trecut prin minte la un moment dat ideea de a și investi în Zanzibar. Nu erau străini și reacția a fost mai mult decât bună, la modul că au scos banii și au cumpărat”, a completat Andreea Popa. RECOMANDAREA AUTORULUI: Va duce creșterea TVA la explozia prețurilor la case? Alexandru Chirilă: „Piața imobiliară a fost foarte susținută în ultimii ani” Cât costă să stai cu chirie în marile orașe în anul 2025. Cât vor, de fapt, să plătească oamenii
Mars își extinde operațiunile în UE. Vor investi 1 miliard de euro pe piața europeană

Grupul Mars, producătorul bomboanelor M&M şi Skittles, anunță că va investi un miliard de euro în operaţiunile sale din Uniunea Europeană, până la finele lui 2026, pentru a îmbunătăţi producţia, sustenabilitatea şi inovaţia în regiune. Noile investiţii se adaugă celor peste 1,5 miliarde de euro pe care producătorul de dulciuri le-a investit deja în operaţiunile sale din UE în ultimii cinci ani, informează Reuters. Mars are 24 de fabrici în 10 state membre UE, unde are 25.000 de angajaţi. 85% din produsele Mars vândute în UE sunt produse local, iar blocul comunitar este, de asemenea, un centru de export către peste 100 de pieţe din întreaga lume. „Credem în Europa şi ne-ar plăcea să vedem o creştere mai mare în beneficiul consumatorilor din economiile UE. Investiţiile noastre sunt concepute pentru a menţine operaţiunile noastre la nivel mondial, competitive şi aliniate cu priorităţile pe termen lung ale UE”, a declarat directorul financiar al Mars, Claus Aagaard. Anul trecut, Mars a anunţat o tranzacţie în valoare de 36 miliarde de dolari pentru a prelua Kellanova, producătorul snacks-uri din cartofi Pringles. Tranzacţia a primit aprobarea autorităţilor antitrust din SUA, dar este analizată de organismele de reglementare din Uniunea Europeană. RECOMANDAREA AUTORULUI Oficial BCE: Economia UE și cea globală rămân reziliente, în pofida INCERTITUDINII /„Proiecțiile experților confirmă stabilitatea prețurilor” Google anunță INVESTIȚII masive în Marea Britanie /Planul prevede crearea de locuri de muncă și stimularea economiei
Microsoft accelerează investițiile: al doilea centru de date de 4 miliarde de dolari, în Wisconsin

Microsoft continuă să-și consolideze poziția în cursa globală pentru infrastructura AI, Compania a anunțat joi o investiție de 4 miliarde de dolari pentru construcția unui al doilea centru de date în Wisconsin, în localitatea Mount Pleasant. Acesta vine în completarea primului centru, aflat deja în construcție, care va deveni operațional la începutul anului 2026, după o investiție de 3,3 miliarde de dolari, potrivit CNBC. Se promite performanță AI fără precedent „Va atinge o performanță de zece ori mai mare decât cel mai rapid supercomputer din lume de astăzi”, a scris directorul general al Microsoft, Satya Nadella, într-o postare pe platforma X, referindu-se la capacitatea de procesare AI a primului centru. Acesta va include sute de mii de GPU-uri Nvidia Blackwell GB200, concepute pentru a rula modele avansate de inteligență artificială. Consum redus de resurse În întreaga lume furnizorii cloud se întrec în a susține cererea uriașă pentru AI, iar investițiile Microsoft în Wisconsin plasează statul american în centrul atenției. Guvernatorul democrat Tony Evers a remarcat că „Wisconsin va găzdui cel mai mare număr de GPU-uri sub un singur acoperiș”. Microsoft dă asigurări că prezența sa nu va afecta costurile locale cu electricitatea: „Facem tot ce putem, și cred că avem succes, pentru a gestiona bine această problemă, astfel încât voi să nu ajungeți să plătiți mai mult la facturile de electricitate din cauza prezenței noastre”, a menționat Brad Smith, președinte al Microsoft responsabil cu afacerile globale și politicile publice. Un parc solar aflat în construcție, la aproximativ 240 de kilometri de centrele de date, va furniza 250 megawați, însă Smith a precizat că ambele centre ar putea necesita peste 900 megawați în total. Proiectul este dezvoltat pe terenul unde Foxconn, un gigant taiwanez al industriei de componente electronice, plănuia inițial să construiască o fabrică de producție. Centrul de date va consuma doar 2,8 milioane de galoane de apă. Peste 42 de miliarde de dolari investiți în 5 ani Faza a doua a proiectului este planificată pentru anul 2027 sau mai târziu, iar șeful politicilor publice a explicat această pauză deliberată de planificare: „Ne-am oprit pentru o clipă să analizăm exact ce vom construi în faza a doua și cum o vom face”. Extinderea cu un al doilea centru de date în Wisconsin face parte dintr-o strategie amplă a Microsoft la nivel mondial, care include și 15,5 miliarde de dolari alocați pentru infrastructură în Marea Britanie până în 2028, precum și un acord de până la 19,4 miliarde de dolari pentru închirierea de capacitate AI de la grupul Nebius din Amsterdam.
Guvernul britanic anunță investiții de 150 miliarde lire sterline generate de vizita lui Trump

Departamentul pentru Afaceri și Comerț a declarat că acordurile cu firmele americane vor crea peste 7.600 de locuri de muncă „în toate regiunile Regatului Unit”, iar pachetul „reflectă amploarea ambiției împărtășite de ambele națiuni”. Printre cele mai importante anunțuri: 90 de miliarde investiție din partea Blackstone pentru dezvoltarea de centre de date 3,9 miliarde de la Prologis pentru „consolidarea investiției existente la Cambridge Biomedical Campus” și modernizarea terminalului feroviar internațional de marfă Daventry 1,5 miliarde investiție în inovație în domeniul apărării din partea Palantir Anunțurile vin înaintea întâlnirii dintre Trump și Sir Keir Starmer, care va avea loc, joi, la Chequers, unde se așteaptă să fie prezenți și mulți dintre liderii de afaceri care participă în această seară la banchetul de stat de la Castelul Windsor. Premierul a declarat într-un comunicat că aceste anunțuri reprezintă „o dovadă a forței economice a Marii Britanii și un semnal curajos că țara noastră este deschisă, ambițioasă și pregătită să conducă”. „Locuri de muncă, creștere și oportunități – asta le-am promis oamenilor care muncesc, și exact asta livrează această vizită de stat”, a adăugat el. Partidul Conservator a criticat însă anunțul, secretarul de stat din cabinetul fantomă pentru afaceri, Andrew Griffith, afirmând: „Economia stagnează, șomajul crește și asistăm la cel mai mare exod de investitori din ultimele două decenii. Cele 7.600 de noi locuri de muncă promise de laburiști prin acest pachet nu vor acoperi nici măcar numărul pierdut doar în ultima lună”.