Sorana Cîrstea și-a făcut un cadou de 160.000 de euro după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac!

Sorana Cîrstea (36 de ani) a trecut recent printr-un moment de cumpănă pe plan personal, după despărțirea de Ion Alexandru Țiriac (49 de ani), însă compensează din plin cu realizările sale. Astfel, după ce a câștigat aproape 500.000 de euro din turneele de la Madrid și Roma, reușind să se impună la primul și să ajungă în semifinale în al doilea, sportiva și-a făcut un cadou pe măsură. ProSport a surprins primele imagini cu bijuteria de 160.000 de euro pe care și-a achiziționat-o Sorana Cîrstea, chiar înainte de plecarea campioanei la Roland Garros! Aflată în pregătiri pentru turneul de Grand Slam din Franța, Roland Garros, acolo unde este programată să joace în primul tur luni, 25 mai, împotriva Kseniei Efemrova, Sorana Cîrstea a fost surprinsă de ProSport într-un rar moment de relaxare. Românca se bucura de plin de cea mai nouă achiziție a ei, mai precis un Mercedes-AMG GLE Coupe, mașină care are un preț de pornire de 126.000 de euro! În funcție de dotări, însă, suma poate crește considerabil, iar modelul ales de Sorana poate atinge o valoare de nu mai puțin de 160.000 de euro! Parcursul excelent în ultimul an al carierei a „ajutat-o” pe Sorana Cîrstea să își permită un astfel de lux. Turneul de la Madrid, pe care românca l-a câștigat, i-a adus în conturi 200.000 de euro. Apoi, prestațiile de la Roma, unde s-a oprit în semifinale, i-au mai asigurat încă aproape 300.000 de euro. Sorana Cîrstea a ajuns în premieră în top 20 WTA la 36 de ani! Deși se pregătește de retragere, Sorana Cîrstea se află în cel mai bun moment al carierei sale, iar după cea mai recentă actualizare a clasamentului WTA a ajuns pentru prima oară în top 20! Sportiva noastră se clasează acum pe locul 18 mondial. Până acum, cea mai bună clasare obținută fusese poziția 21, în urmă cu aproape 13 ani! La aflarea veștii, Sorana Cîrstea a avut o reacție scurtă pe rețelele de socializare, postând o captură de ecran cu poziția ei în clasament, acompaniată de textul: „Top 20” și o inimă. Pe lângă rezultatele deja menționate, Sorana a mai câștigat două trofee în 2026: trofeul de la WTA 250 Transylania Open, la simplu, și trofeul de la WTA 125 Linz, la dublu, alături de Shuai Zhang (37 de ani).
Sorana Cîrstea poate da lovitura chiar în anul retragerii din sport! Ce s-a întâmplat după despărțirea de Ion Alexandru Țiriac

Sorana Cîrstea a anunțat că va lua startul în sezonul de zgură și a precizat că o va face pentru ultima data. Asta înseamnă că românca a rămas neclintită în decizia ei de a se retrage din tenis la finalul acestui an. Cîrstea va împlini marți 36 de ani și se află în una dintre cele mai bune forme din cariera ei de aproape două decenii. Ea a urcat pe locul 29 mondial, la începutul acestei săptămâni, și se apropie de punctul maxim al carierei, care a fost în 2013, locul 21 WTA. Sorana va juca, până la Roland Garros, care e programat în perioada 18 mai – 7 iunie, la turneele de la Linz, Rouen, Madrid și Roma și are un mare avantaj în fața competitoarelor sale. Sorana Cîrstea își poate depăși performanța carierei Ea nu are de apărat niciun punct, deoarece anul trecut în intervalul martie -iulie a jucat foarte puțin, fiind accidentată. Practic, după Miami 2025, Sorana a mai jucat doar la Madrid, Bod Homburg și Wimbledon, lipsind inclusiv de la Roland Garros. Și, din toate cele trei turnee din perioada amintită a fost eliminată în turul întâi. Perioada de absență de anul trecut face ca românca să nu aibă nimic de apărat în următoarele luni, astfel că toate punctele pe care le va câștiga vor fi un plus pentru ea. Din acest motiv, ar putea urca destul de mult în clasamentul WTA, putând atinge chiar un nou maximum al carierei. Cu sau fără legătură cu viața personală, în 2026, Sorana a început să aibă rezultate notabile abia după despărțirea de Ion Țiriac junior. Cîrstea începuse anul modest, cu eliminări în turul doi la Adelaide și Australia Open, dar apoi a câștigat Trannsylvania Open, ajuns în turul III la Dubai, în turul III la Indian Wells și în optimi la Miami. În primele trei luni ale anului, Cîrstea a strâns 466.056 dolari și a ajuns la un total de 11.260.000 milioane de dolari. Ea este pe locul 2 în clasamentul câștigurilor all-time din tenisul românesc, la mare distanță de Simona Halep, care a adunat peste 42 de milioane de dolari.
S-a aflat! De ce a părăsit-o fiul lui Ion Țiriac pe Sorana Cîrstea

Au ieșit la iveală noi detalii despre despărțirea care a surprins România în februarie 2026, dintre fiul lui Ion Țiriac, Alexandru (49 de ani), și jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (35 de ani – 32 WTA). Afaceristul a confirmat că a părăsit-o pe faimoasa sportivă din Târgoviște, dar a transmis că s-au separat în condiții bune și au rămas amici. Ce planuri au Alexandru Țiriac și Sorana Cîrstea, după ce au devenit din nou 100% independenți emoțional Sâmbătă, 21 februarie 2026, Cancan.ro a anunțat că Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr. și-au încheiat relația după aproximativ o jumătate de deceniu, iar informația a fost confirmată imediat de partea masculină a fostului cuplu, care a transmis scurt și la obiect: „Am rămas amici, însă cum bine știți nu vorbesc despre viața mea personală și nu pot să vă ofer mai multe detalii”, a declarat Ion Țiriac Jr., conform sursei citate. Fiul magnatului Ion Țiriac a preferat să rămână discret, așa cum s-a consacrat în ultimii mulți ani, însă Cancan.ro a aflat câteva detalii esențiale ce au dus la despărțirea afaceristului de Sorana Cîrstea. Conform sursei citate, Sorana Cîrstea a preferat să își mute focusul în proporție de 100% pe sport, deoarece anul 2026 reprezintă „ultimul ei dans” în circuitul WTA. De altfel, într-un interviu exclusiv pe care l-a acordat pentru ProSport în ianuarie, Sorana ne-a transmis că va trage tare în următoarele luni pentru a ieși din lumea tenisului „cu fruntea sus”: „Tot timpul am încercat să fac lucrurile corect, disciplinat și am știut că atunci când joc, joc 100%. Însă, în viață vine un moment în care e important să știi când să pui stop. Vreau să ies din tenis pe ușa din față și să termin cu fruntea sus, cât încă joc bine”, a transmis Sorana Cîrstea, printre altele, pentru ProSport. Și anul 2026 a început promițător pentru experimentata sportivă din Târgoviște. După două victorii în două seturi bifate în calificările de la Adelaide, Sorana a debutat cu dreptul și la Australian Open, însă ulterior a fost eliminată cu greu și controversat de Naomi Osaka, japoneză care a arătat lipsă de fair-play pe suprafața de joc, scor 3-6, 6-4, 2-6. A urmat Transylvania Open 2026, turneu din categoria WTA 250 găzduit de Cluj-Napoca, unde Sorana Cîrstea a profitat din plin de sprijinul fanilor și a defilat. Concret, fosta iubită a lui Ion Țiriac Jr. a înregistrat cinci victorii clare, toate fără set pierdut, iar în marea finală a spulberat-o pe Emma Răducanu, scor 6-0, 6-2 și și-a adjudecat trofeul. Nici la Dubai, ultimul turneu la care a luat parte, Sorana Cîrstea nu s-a descurcat rău și a ajuns până în optimile de finală, de unde a fost eliminată de filipineza Alexandra Eala (20 de ani – 47 WTA). Pentru Sorana Cîrstea urmează câteva zile de pauză, după care, cel mai probabil, se va deplasa în Statele Unite ale Americii pentru a concura la Indian Wells și Miami Open, două turnee foarte importante, ambele din categoria WTA 1000. Ce se întâmplă cu fiul lui Ion Țiriac Alexandru Țiriac este și el pasionat de sport, însă doar la nivel amator și de cele mai multe ori îl practică în sala de forță. Pe de altă parte, fiul magnatului Ion Țiriac este foarte preocupat de zona de business și vrea să finalizeze cu succes proiectele din afaceri în care este implicat. Un exemplu foarte cunoscut în acest caz este Spitalul de la Brașov, parte a unui proiect de 100.000.000 de euro, în care Ion Țiriac Jr. va investi prin intermediul fundației conduse de tatăl său. Este vorba despre un spital oncologic, care va fi amplasat strategic într-un complex rezidențial de amploare ridicat în orașul de suflet al fostului jucător de tenis. De întreg proiectul se va ocupa Grupul Țiriac, iar investiția totală estimată este, așa cum am precizat mai sus, de 100 de milioane de euro! Avantajat de vârstă și de dorința de afirmare foarte puternică, Ion Țiriac Jr. este în fruntea acestui proiect, iar atunci când au apărut primele detalii în spațiul public a declarat: „Noi nu ne dorim profit din proiectul de la Brașov, dar nu ne dorim nici să fim pe pierdere, așa că se lucrează în aceste zile la realizarea unui mix optim care să ne permită să construim spitalul oncologic. Am semnat un acord de înțelegere cu cu cei de la Regina Maria, care vor opera facilitatea medicală. Cu siguranță ne vom ocupa de acest proiect. Chiria pe care o vom percepe nu va intra în conturile fundației, ci se va transforma în susținerea tratării unor cazuri sociale, deoarece sunt mulți oameni care nu au posibilități financiare și suferă de această boală”, spunea Ion Țiriac Jr., potrivit Biz Brașov. Și cum familia Țiriac este una dintre cele mai bogate din România, Alexandru mai are și alte afaceri de care trebuie să se preocupe cu la fel de multă dăruire. Iar din acest motiv ar fi ajuns la concluzia că i-ar prinde bine o perioadă de singurătate emoțională în viitorul apropiat, au sugerat cei de la Cancan.ro.
Despărțire șoc! Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr. și-au încheiat relația: Am rămas amici

Despărțire șoc în România, după ce Sorana Cîrstea (35 de ani – 32 WTA) și Ion Alexandru Țiriac (49) au confirmat separarea după aproximativ o jumătate de deceniu. Potrivit informațiilor de ultim moment care au apărut în spațiul public, în Cancan.ro mai exact, între cei doi s-a produs o despărțire blândă și chiar au rămas prieteni. Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr. nu mai formează un cuplu, a confirmat fiul miliardarului Ion Țiriac Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr. au format unul dintre cele mai discrete cupluri din întreg peisajul showbizului românesc. Relația lor a început să fie mediatizată în intervalul 2020-2021, însă mai mult pe zvonuri, deoarece din nicio direcție nu au fost făcute declarații în acest sens. Cel puțin nu la început. Ulterior, după ce anii au trecut și relația de dragoste s-a mai închegat, cei doi și-au asumat public faptul că sunt un cuplu, însă au rămas în continuare foarte discreți. Finalul lui 2025 i-a prins împreună, iar în toamnă, Sorana Cîrstea publica mai multe imagini cu Alexandru Țiriac pe rețelele de socializare. Mai apoi, în decembrie, în pragul sărbătorilor, Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr. au fost într-o vacanță împreună. Așadar, totul părea să fie în regulă între cei doi, însă în primele săptămâni din 2026, ruptura a apărut. Cancan.ro a aflat că focul s-a stins în relația dintre Sorana Cîrstea și Alexandru Țiriac, iar despărțirea a fost confirmată, discret ca de obicei, de fiul magnatului Ion Țiriac. Afaceristul în vârstă de 49 de ani le-a transmis jurnaliștilor de la sursa citată că a rămas amic cu jucătoarea de tenis din WTA, după care, din respect pentru fosta parteneră, nu a oferit mai multe comentarii: „Am rămas amici, însă cum bine știți nu vorbesc despre viața mea personală și nu pot să vă ofer mai multe detalii”, a declarat Ion Țiriac Jr., potrivit Cancan.ro. În 2025 i-a fost alături inclusiv la turneele de tenis În 2025, la respectabila vârstă de 35 de ani, 4 luni și 16 zile, Sorana Cîrstea a cucerit turneul de tenis de la Cleveland, ceea ce a reprezentat al treilea ei triumf în WTA, la simplu. Sportiva din Târgoviște a învins-o fără drept de apel pe An Li, 6-2, 6-4, iar ulterior, la flash-interviu, a ținut să îi mulțumească inclusiv familiei Țiriac: „Salutare, tuturor! Felicitări, Ann! Sunt convinsă că joci mai bine decât ai arătat-o azi. Succes la US Open! Mulțumesc echipei mele. Nu aveam așteptări de la acest turneu. Nu puteam cere un antrenor mai bun, am lucrat și în ultimii 5 ani, iar în ultimele 2 luni ne-am reconectat. Mulțumesc fizioterapeutului care merge tot timpul anului cu mine și că m-a ținut sănătoasă. Mi-a plăcut că am rămas cât mai mult posibil în acest oraș. Mulțumesc directorului turneului, staff-ului competiției, copiilor de mingi! Nu este ușor să ții o asemenea competiție printre cele mai bune. Le mulțumesc că m-au chemat să joc pentru a fi în formă! Îi salut pe cei din familia mea. Știu că s-au uitat la televizor. Îi salut pe cei din familia prietenului meu, care au fost foarte nervoși. Mulțumesc publicului, a fost o excelentă atmosferă de la primul meci. Este o doamnă care m-a încurajat la fiecare dintre cele 7 meciuri. Suntem o țară mică din Europa de Est, dar peste tot în lume unde mă duc sunt susținută. Nu credeam că sunt atâți români în Cleveland. Vă mulțumesc!”, declara Sorana Cîrstea, în august 2025.
Moștenitorul imperiului Țiriac de peste 2 miliarde de euro, declarație rară de dragoste pentru Sorana Cîrstea: Putere fără zgomot!

Cel care va moșteni imperiul Țiriac, de peste două miliarde de euro, a făcut o declarație rară de dragoste pentru Sorana Cîrstea, prin intermediul rețelelor de socializare. Ion Alexandru Țiriac a transmis un mesaj special pentru sportiva care a reușit să se impună la Transylvania Open, după ce a învins-o în finală pe Emma Răducanu, scor 6-0, 6-2. Ce mesaj a transmis moștenitorul imperiului Țiriac pentru Sorana Cîrstea Ion Alexandru Țiriac a stat cu ochii pe parcursul spectaculos pe care Sorana Cîrstea l-a avut la Transylvania Open, turneu pe care a reușit să îl câștige după ce s-a impus în finală, scor 6-0, 6-2, în fața Emmei Răducanu. Moștenitorul imperiului Țiriac a transmis un mesaj pentru sportiva care în luna aprilie împlinește vârsta de 36 de ani, prin care a vrut să arate cât de mult o apreciază pentru ceea ce a reușit să facă în tenis de-a lungul anilor. Totodată, cu această ocazie, fiul lui Ion Țiriac a demonstrat și dragostea pe care i-o poartă de mai mulți ani Soranei Cîrstea. „Grace under pressure. Strength without noise. A reminder that the climb is always worth it. Proud is an understatement (n.r. – Grație sub presiune. Putere fără zgomot. O reamintire că merită întotdeauna să urci. A fi mândru este un eufemism)”, a notat Ion Ion Țiriac, într-una dintre rarele declarații de afecțiune pe care i le-a făcut public Soranei Cîrstea. SURSĂ: Captură Instagram Sorana Cîrstea și Ion Alexandru Țiriac, un cuplu discret Sorana Cîrstea și Ion Alexandru Țiriac formează un cuplu de mai mulți ani, dar au preferat să fie foarte discreți și să își protejeze intimitatea. Astfel, cei doi apar rar împreună în fotografii și nu obișnuiesc să își transmită mesaje în public. Relația dintre cei doi a fost confirmată în anul 2023, când Sorana Cîrstea a decis să vorbească despre legătura pe care o are cu moștenitorul imperiului Țiriac. La momentul respectiv, sportiva i-a transmis lui Ion Alexandru Țiriac un mesaj emoționant, chiar de ziua lui de naștere. „La mulți ani! Îți mulțumesc pentru că-mi oferi umerii tăi, pe care să mă ridic pentru a-mi atinge visurile!”, a fost mesajul postat de Sorana Cîrstea, pe rețelele de socializare, în 2023.
Sorana Cîrstea, răsfățată de moștenitorul imperiului Țiriac. Cadoul cu care a trezit-o duminică

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 44 WTA) profită de pauza din circuitul de tenis feminin și se relaxează chiar și la ore mai târzii ale dimineții. Cîrstea, stabilită la Dubai la începutul lui 2024, este răsfățată de moștenitorul imperiului Țiriac, Alexandru (49 de ani), și a primit un cadou foarte drăguț, potrivit să începi ziua de duminică cu un vibe bun, fără vreun motiv, semn că iubirea nu are nevoie de motive pentru a fi exprimată. Într-o postare făcută pe InstaStory, Sorana a dezvăluit cadoul pe care l-a primit din partea iubitului său, iar pe fundal se vede televizorul cu imagini de la Grand Prix-ul de F1 din Las Vegas. Sorana Cîrstea, stabilită la Dubai de aproape doi ani, este răsfățată de moștenitorul imperiului Țiriac, Alexandru. Acesta îi oferă cadouri, fără a avea vreun motiv anume, iar cel pe care i l-a făcut duminică dimineață a și ajuns pe social media, într-o postare de tip InstaStory, însoțit de o descriere amuzantă. „Sunday funday” (Duminică, zi de distracție), a scris Sorana peste imaginea în care apare arajamentul floral cu foarte mulți trandafiri albi. De altfel, tot din aceeași imagine postată de Sorana Cîrstea se vede că relaxarea sa de duminică dimineață era prin urmărirea cursei de Formula 1 de la Las Vegas, câștigată de olandezul Max Verstappen, în fața britanicului Lando Norris. Leneveala de duminică a fost una de înțeles pentru a doua cea mai bună jucătoare de tenis din România, în acest moment, asta pentru că prin postările sale de pe Instagram, Sorana Cîrstea a dezvăluit că în seara trecută a fost prezentă la concertul lui Teddy Swims, celebru cântăreț american, cunoscut pentru piese precum „Lose Control”, „Bed On Fire”, „Devil In A Dress” sau „Some Things I’ll Never Know”. „Concert Night” a scris Sorana Cîrstea înainte de a intra la spectacol, ca după să îi mulțumească acestuia pentru „seara magică”. Sorana Cîrstea, „revenirea anului” În luna decembrie 2024, Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din circuit în 2025, decizia venind după o perioadă în care din motive medicale a fost departe de terenul de tenis, cu impact asupra formei sportive, dar și a clasamentului. Însă la începutul anului, jucătoarea din România a reușit o revenire importantă, cu trofeu câștigat la Madrid, în proba de dublu, respectiv titlul WTA de la Cleveland, care au determinat-o să revină asupa deciziei inițiale și să continue în circuit încă un sezon. În plus, veștile bune vin în continuare pentru jucătoarea care a avut cea mai bună clasare din carieră pe locul 21 (2013). Astfel, Cîrstea este nominalizată la premiul pentru „revenirea anului”, în cursă mai aflându-se Belinda Bencic (Elveția), Barbora Krejcikova (Cehia), Anastasia Sevastova (Letonia) și Marketa Vondrousova (Cehia).
Omul care m-a luat și m-a plimbat prin birouri de milionari. S-a aflat ce a făcut fiul magnatului Ion Țiriac
S-a aflat ce a făcut fiul magnatului Ion Țiriac și totul a fost dezvăluit de creatorul de conținut Codin Maticiuc. Ion Alexandru Țiriac a împlinit 49 de ani pe 22 septembrie și a avut parte de o urare fabuloasă de ziua lui. Codin Maticiuc, mesaj de ziua lui Ion Alexandru Țiriac Ion Alexandru Țiriac este implicat în diverse acțiuni caritabile. Printre ele se numără și proiectul „Spitale Publice din Bani Privați”, inițiat de Codin Maticiuc, cu scopul de a construi și renova centrele medicale din România. Creatorul de conținut nu l-a uitat pe Ion Alexandru Țiriac și a ținut să-i transmită un mesaj de ziua lui. Codin Maticiuc i-a mulțumit pentru susținerea acordată atât în acțiunile caritabile, cât și în proiectele artistice. „Omul din umbră. Astăzi este ziua lui, a omului din umbra multora din reușitele mele și cel mai mare ambasador #spitalepublicedinbaniprivati, și la propriu și la figurat. Astăzi e ziua lui Ion Alexandru Țiriac aka Ion Ion. Omul care la început doar a donat bani pentru diferite cauze pe care le aveam în fundație. Copiii din orfelinat, spitalele pe care le renovam, refugiați pe care îi cazam. Omul care apoi și-a convins tatăl să facă inimaginabilul, să apară în straie ponosite doar pentru a ne legitima pe noi ca fundație. Omul care m-a luat și m-a plimbat prin birouri de milionari și mari directori de companii și le-a spus că el în cauza noastră și în mine crede și așa am obținut sponsorizări uriașe fără de care n-am construi azi un spital. Omul care l-a convins pe Ilie Năstase să apară într-un clip pentru #spitalepublicedinbaniprivati și pe Nadia Comăneci să apară în Miami Bici 2. El este omul din umbră și pentru majoritatea businessurilor lor de familie pe care le conduce din Dubai sau România și implementează niște sisteme de management și control pe care eu le ascult cu gura căscată și pe care iată că și tatăl lui le acceptă. Nu știu ce să îi urez de ziua lui în afară de sănătate pentru el și a sa familie și timp de calitate împreună. A, poate să mai iasă din umbră că avem nevoie de el și în lumină”, a scris Codin Maticiuc pe Facebook.