Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 33. Explozii în sudul Beirutului / Israelul susține că a eliminat un oficial de rang înalt din Iran / O rachetă iraniană a lovit un petrolier în Qatar

Ministerul Apărării din Qatar a transmis că țara a fost ținta a trei rachete de croazieră lansate din Iran, dintre care una a lovit un petrolier. Într-o postare pe X, ministerul a declarat că a interceptat două dintre rachete, în timp ce a treia a lovit un petrolier închiriat de QatarEnergy. Echipajul petrolierului, format din 21 de persoane, a fost evacuat, a precizat ministerul. Nu au fost raportate victime. Israelul susține că a „eliminat” un oficial de rang înalt al Forței Quds din Iran Armata israeliană afirmă că a lovit cu succes o persoană pe care a descris-o drept șeful departamentului de inginerie al Corpului Liban din cadrul Forței Quds a Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC). Aceasta a declarat că Mahdi Vafa’i a fost ucis în orașul Mahallat, situat în centrul țării. S-a afirmat că Vafa’i a promovat „proiecte subterane” în Liban și Siria timp de două decenii, ca parte a Forței Quds de elită, inclusiv crearea infrastructurii pentru Hezbollah și gestionarea depozitelor de arme. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Iranului. „Patru locuri de impact” în centrul Israelului după atacul cu rachete iraniene Agenția de știri YNet afirmă că au existat „patru locuri de impact” în centrul Israelului în urma barajului de rachete iraniene, dintre care două în Bnei Brak și câte unul în Holon și Petah Tikva. Aceasta a precizat că un apartament situat la un etaj superior a fost avariat în Bnei Brak și că au izbucnit incendii în zone deschise din Holon și Petah Tikva. Au existat, de asemenea, rapoarte privind victime. Alte rachete iraniene vizează nordul și sudul Israelului Potrivit presei israeliene, armata a detectat noi rachete lansate din Iran, de data aceasta către nordul și sudul țării. Acest lucru s-a întâmplat la scurt timp după un atac care a vizat centrul Israelului, provocând mai multe victime. Israelul „a finalizat o nouă serie de atacuri în Teheran” Armata israeliană afirmă că „tocmai a finalizat o amplă serie de atacuri care au vizat” infrastructura guvernamentală din Teheran. Israelul afirmă că una dintre dronele sale a fost doborâtă în sudul Libanului Armata afirmă că o rachetă sol-aer a lovit drona care fusese trimisă aseară pentru a sprijini trupele israeliene aflate în misiune de invazie în sudul Libanului. Drona a căzut și nu există temeri privind o scurgere de informații, a adăugat armata. O dronă a declanșat alarme în nordul Israelului Postul de televiziune Channel 12, citat de Al Jazeera, a transmis că drona a pătruns în nordul Israelului, deasupra orașului Kiryat Shmona. Intrarea neautorizată a declanșat alarme în zona Safad, iar operațiunile de căutare a dronei continuă. Forțele de apărare saudite au interceptat și distrus două drone Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunțat interceptarea și distrugerea a două drone în ultimele ore. Declarația a fost făcută de generalul-maior Turki Al-Malki, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, potrivit Agenției de presă saudite (SPA). Israelul afirmă că a țintit un comandant de rang înalt din Hezbollah în Beirut Miercuri, Forțele Armate Israeliene (IDF), afirmă că atacurile desfășurate în Liban au vizat un comandat de rang înalt, dar și un alt „terorist” din rândurile Hezbollah din Beirut. „Cu puțin timp în urmă, în cadrul a două atacuri separate în zona Beirutului, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au țintit un comandant de rang înalt al Hezbollah și un alt terorist de rang înalt”, au declarat Forțele de Apărare Israeliene, precizând că și a doua persoană era membru al Hezbollah. AFP: Explozii în Sudul Beirutului Un corespondent AFP aflat în Liban a raportat că a văzut o coloană de fum ridicându-se din cartierul Jnah, după ce trei explozii puternice s-au auzit în tot orașul, iar apoi mai multe ambulanțe s-au îndreptat spre locul respectiv. Imaginile difuzate de mass-media locală au arătat mai multe mașini în flăcări după loviturile aeriene, în fața unei clădiri în construcție. Presa de stat din Liban a precizat, de asemenea, că un atac lansat de Israel a lovit o mașină pe o șosea importantă din sudul Beirutului. Israeli 🇮🇱 shelling targets the Jnah area south of Beirut, Lebanon 🇱🇧https://t.co/1QPfk0gXtK https://t.co/ayJEaQ9oXp pic.twitter.com/uQ2PnT1n9P — Saad Abedine (@SaadAbedine) March 31, 2026 Trump afirmă că SUA ar putea încheia războiul din Golf în două, până la trei săptămâni Donald Trump a precizat, că SUA ar putea încheia campania militară împotriva Iranului în două, până la trei săptămâni. „Vom pleca foarte curând”, le-a spus Trump reporterilor din Biroul Oval de la Casa Albă, adăugând că retragerea SUA ar putea avea loc „în două săptămâni, poate două săptămâni, poate trei”, potrivit Reuters. Trump a adăugat că Teheranul nu trebuie să încheie un acord cu Washingtonul pentru a încheia conflictul. „Iranul nu trebuie să încheie un acord, nu”, a declarat Trump, întrebat dacă succesul diplomatic era o condiție prealabilă pentru ca SUA să pună capăt conflictului. Marea Britanie confirmă consolidarea sprijinului acordat partenerilor din Golf în domeniul apărării aeriene Ministerul Apărării din Marea Britanie a confirmat că își consolidează sprijinul acordat partenerilor din Golf în domeniul apărării aeriene, pe fondul tensiunilor regionale actuale. Anunțul prezintă detalii privind noile desfășurări de sisteme și personal de apărare aeriană britanic, acțiunile defensive reușite împotriva dronelor iraniene, precum și continuarea operațiunilor aeriene multinaționale, potrivit Gulf News. Interceptările israeliene ale rachetelor lansate de Teheran s-au auzit până la Damasc Potrivit Reuters, în Damasc s-au auzit explozii, pe măsură ce apărarea aeriană a Israelului a interceptat rachete iraniene, afirmă Reuters, citând televiziunea de stat din Siria. Armata Iordaniei afirmă că 4 rachete lansate de Teheran au fost interceptate și distruse Forțele Armate iordaniene, au anunțat că Iranul a atacat teritoriul regatului iordanian cu patru rachete în ultimele 24 de ore. Un purtător de cuvânt al Directoratului pentru Securitate Publică a anunțat că echipajele relevante au răspuns la 17 sesizări cu privire la moloz, dar și proiectile căzute în ultimele 24 de ore. Reprezentantul armatei iordaniene a precizat că în ruma acestor incidente nu au existat răniți, însă atacurile au cauzat pagube materiale, informează Gulf News.

Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 33 | Explozii în sudul Beirutului. Un comandat de rang înalt, vizat de atacuri / Armata Iordaniei a distrus patru rachete lansate de Teheran

Forțele de apărare saudite au interceptat și distrus două drone Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunțat interceptarea și distrugerea a două drone în ultimele ore. Declarația a fost făcută de generalul-maior Turki Al-Malki, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, potrivit Agenției de presă saudite (SPA). Israelul afirmă că a țintit un comandant de rang înalt din Hezbollah în Beirut Miercuri, Forțele Armate Israeliene (IDF), afirmă că atacurile desfășurate în Liban au vizat un comandat de rang înalt, dar și un alt „terorist” din rândurile Hezbollah din Beirut. „Cu puțin timp în urmă, în cadrul a două atacuri separate în zona Beirutului, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au țintit un comandant de rang înalt al Hezbollah și un alt terorist de rang înalt”, au declarat Forțele de Apărare Israeliene, precizând că și a doua persoană era membru al Hezbollah. Un corespondent AFP aflat în Liban a raportat că a văzut o coloană de fum ridicându-se din cartierul Jnah, după ce trei explozii puternice s-au auzit în tot orașul, iar apoi mai multe ambulanțe s-au îndreptat spre locul respectiv. Imaginile difuzate de mass-media locală au arătat mai multe mașini în flăcări după loviturile aeriene, în fața unei clădiri în construcție. Presa de stat din Liban a precizat, de asemenea, că un atac lansat de Israel a lovit o mașină pe o șosea importantă din sudul Beirutului. Israeli 🇮🇱 shelling targets the Jnah area south of Beirut, Lebanon 🇱🇧https://t.co/1QPfk0gXtK https://t.co/ayJEaQ9oXp pic.twitter.com/uQ2PnT1n9P — Saad Abedine (@SaadAbedine) March 31, 2026 Trump afirmă că SUA ar putea încheia războiul din Golf în două, până la trei săptămâni Donald Trump a precizat, că SUA ar putea încheia campania militară împotriva Iranului în două, până la trei săptămâni. „Vom pleca foarte curând”, le-a spus Trump reporterilor din Biroul Oval de la Casa Albă, adăugând că retragerea SUA ar putea avea loc „în două săptămâni, poate două săptămâni, poate trei”, potrivit Reuters. Trump a adăugat că Teheranul nu trebuie să încheie un acord cu Washingtonul pentru a încheia conflictul. „Iranul nu trebuie să încheie un acord, nu”, a declarat Trump, întrebat dacă succesul diplomatic era o condiție prealabilă pentru ca SUA să pună capăt conflictului. Marea Britanie confirmă consolidarea sprijinului acordat partenerilor din Golf în domeniul apărării aeriene Ministerul Apărării din Marea Britanie a confirmat că își consolidează sprijinul acordat partenerilor din Golf în domeniul apărării aeriene, pe fondul tensiunilor regionale actuale. Anunțul prezintă detalii privind noile desfășurări de sisteme și personal de apărare aeriană britanic, acțiunile defensive reușite împotriva dronelor iraniene, precum și continuarea operațiunilor aeriene multinaționale, potrivit Gulf News. Interceptările israeliene ale rachetelor lansate de Teheran s-au auzit până la Damasc Potrivit Reuters, în Damasc s-au auzit explozii, pe măsură ce apărarea aeriană a Israelului a interceptat rachete iraniene, afirmă Reuters, citând televiziunea de stat din Siria. Armata Iordaniei afirmă că 4 rachete lansate de Teheran au fost interceptate și distruse Forțele Armate iordaniene, au anunțat că Iranul a atacat teritoriul regatului iordanian cu patru rachete în ultimele 24 de ore. Un purtător de cuvânt al Directoratului pentru Securitate Publică a anunțat că echipajele relevante au răspuns la 17 sesizări cu privire la moloz, dar și proiectile căzute în ultimele 24 de ore. Reprezentantul armatei iordaniene a precizat că în ruma acestor incidente nu au existat răniți, însă atacurile au cauzat pagube materiale, informează Gulf News.

O bază a armatei Germaniei din Iordania a fost atacată cu rachete

o-baza-a-armatei-germaniei-din-iordania-a-fost-atacata-cu-rachete

În noaptea de 10 martie, o bază militară din Al-Azraq, Iordania, unde sunt staționați soldați din Bundeswehr ( Armata Germaniei) și Forțele Aeriene ale Statelor Unite, a fost atacată cu rachete, potrivit Der Spiegel. Conform publicației, rachetele au fost lansate din Iran. Nu se știe deocamdată dacă au existat lovituri directe sau dacă resturile rachetelor interceptate au căzut pe teritoriul taberei. Soldați germani și americani sunt staționați acolo. Aceștia au căutat adăpost. Amploarea pagubelor este încă neclară, relatează The Welt. Der Spiegel scrie că unul dintre proiectile a lovit o clădire unde era cazat un contingent german, însă soldații se aflau în adăposturi în momentul atacului, deci nu au existat victime. Bundeswehr se află la baza din Al-Azraq de câțiva ani și participă de acolo la coaliția internațională împotriva grupării teroriste „Statul Islamic”. La întrebarea agenției de știri AFP, Comandamentul Operațional responsabil al Forțelor Armate Germane a declarat pur și simplu că un incident este în curs de investigare. Tabăra fusese deja atacată la începutul războiului. Cel mai recent, aproximativ 100 de soldați ai forțelor aeriene erau staționați acolo. De acolo, unitatea sprijină o coaliție internațională antitero cu avioane cisternă. Pe fondul escaladării situației din Orientul Mijlociu, Germania a redus anterior numărul soldaților de la bază, unde se aflau anterior câteva zeci de soldați din Bundeswehr.