Trump i-a spus lui Netanyahu că va continua să discute cu Iranul

trump-i-a-spus-lui-netanyahu-ca-va-continua-sa-discute-cu-iranul

Într-o postare pe rețelele de socializare, președintele american Donald Trump, care a numit întâlnirea „foarte bună”, a descris cum a transmis un mesaj clar omologului său israelian, sugerând totodată un rezultat oarecum neconcludent al discuțiilor, potrivit CNN. „Nu s-a ajuns la nimic definitiv, în afară de faptul că am insistat ca negocierile cu Iranul să continue pentru a vedea dacă se poate sau nu să se încheie un Acord”, a scris el pe Truth Social. „Dacă se poate, îl informez pe prim-ministru că aceasta va fi o preferință. Dacă nu se poate, va trebui doar să vedem care va fi rezultatul.” „Ultima dată când Iranul a decis că este mai bine să nu încheie un acord și a fost lovit cu „Midnight Hammer” – asta nu a funcționat bine pentru ei”, a spus Trump, referindu-se la misiunea din iunie a SUA de a bombarda instalațiile nucleare iraniene. „Sperăm că de data aceasta vor fi mai rezonabili și mai responsabili.” Întâlnirea Trump-Netanyahu, cu ușile închise Președintele Donald Trump l-a primit miercuri, la Casa Albă, pe Benjamin Netanyahu, iar înaintea întâlnirii era de așteptat ca premierul israelian să îi ceară extinderea discuțiilor dintre SUA și Iran astfel încât acestea să vizeze și programul de rachete al Teheranului și alte amenințări de securitate, dincolo de progrmaul nuclear. Întâlnirea dintre Trump și Netanyahu – a șaptea de la revenirea lui Trump în funcție – a avut loc, în mod neobișnuit, în întregime cu ușile închise. A durat aproximativ 3 ore.

Trump avertizează liderul suprem iranian: Ar trebui să fie foarte îngrijorat. Negocierile continuă vineri

trump-avertizeaza-liderul-suprem-iranian:-ar-trebui-sa-fie-foarte-ingrijorat.-negocierile-continua-vineri

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a confirmat că negocierile nucleare sunt programate pentru vineri în Muscat, notează AFP. Iranul a declarat miercuri că negocierile cu Statele Unite vor continua conform planului la sfârșitul acestei săptămâni. Președintele Donald Trump a exercitat presiuni asupra liderului suprem al Teheranului, afirmând că acesta ar trebui să fie „foarte îngrijorat”. Au apărut îndoieli cu privire la soarta negocierilor, după ce miercuri dimineață a fost publicat un raport potrivit căruia negocierile se destramă. Acest lucru a dus la creșterea prețurilor petrolului și la intensificarea așteptărilor privind o acțiune militară a SUA. Negocierile vor avea loc vineri în Oman Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că negocierile nucleare sunt programate acum pentru vineri, în Oman. Diplomații au declarat anterior că întâlnirea va avea loc în Turcia. „Negocierile nucleare cu Statele Unite sunt programate să se desfășoare în Muscat”, a declarat Araghchi pe X. El a mulțumit Omanului „pentru că a făcut toate aranjamentele necesare”. Nu a existat o confirmare imediată din partea Statelor Unite. Trump, care a consolidat puternic prezența militară americană în regiune, a continuat să exercite presiuni asupra ayatollahului Ali Khamenei. „Aș spune că ar trebui să fie foarte îngrijorat, da, ar trebui să fie”, a declarat Trump într-un interviu acordat NBC News. „După cum știți, ei negociază cu noi”. Trump a mai spus că Iranul avea în vedere o nouă instalație nucleară după atacurile SUA asupra siturilor nucleare iraniene. „Se gândeau să înceapă o nouă instalație într-o altă parte a țării”, a declarat Trump. ”Am aflat despre asta și le-am spus că, dacă vor face asta, le vom face lucruri foarte rele”. Rubio: „Dacă iranienii vor să se întâlnească, noi suntem gata” Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat miercuri că Statele Unite sunt gata să se întâlnească cu Iranul în această săptămână. El a insistat că discuțiile trebuie să vizeze programele nucleare și de rachete. „Dacă iranienii vor să se întâlnească, noi suntem gata”, a declarat Rubio reporterilor, fără a confirma însă o întâlnire vineri. „Dacă se răzgândesc, nu avem nimic împotriva”. Iranul se află sub o presiune crescândă din cauza protestelor și a campaniei de bombardamente israeliene de anul trecut. Iranul a pierdut, de asemenea, aliați regionali cheie odată cu degradarea severă a Hezbollahului libanez de către Israel și căderea veteranului președinte sirian Bashar al-Assad.

Khamenei amenință SUA cu conflict regional dacă atacă Iranul. Navele americane se adună în Orientul Mijlociu

khamenei-ameninta-sua-cu-conflict-regional-daca-ataca-iranul.-navele-americane-se-aduna-in-orientul-mijlociu

Potrivit informațiilor prezentate de presa de stat, Donald Trump ar fi amenințat în repetate rânduri cu intervenția în cazul în care Iranul nu ar accepta un acord nuclear sau dacă nu ar opri uciderea protestatarilor, în timp ce SUA și-ar fi consolidat prezența navală în Orientul Mijlociu. „(Trump) spune în mod regulat că a adus nave (…) Națiunea iraniană nu se va speria de aceste lucruri, poporul iranian nu va fi tulburat de aceste amenințări”, a afirmat Khamenei. El a adăugat că Iranul „nu este inițiatorul” și „nu vrea să atace nicio țară”, însă „va lovi puternic” pe oricine „atacă și hărțuiește” națiunea iraniană. În același timp, autoritățile iraniene au sugerat că o soluție diplomatică rămâne posibilă, declarându-se pregătite pentru negocieri „echitabile”, cu condiția ca acestea să nu urmărească limitarea capacităților defensive ale țării. Pe plan militar, Marina SUA ar avea în prezent în regiune șase distrugătoare, un portavion și trei nave de tip „littoral combat ship”, potrivit informațiilor citate. Tensiunile externe se suprapun peste consecințele protestelor interne, izbucnite la finalul lunii decembrie pe fondul dificultăților economice și transformate ulterior într-o provocare politică majoră pentru Republica Islamică, considerată cea mai acută de la înființarea sa în 1979. Manifestațiile s-au diminuat între timp, după reprimare. Bilanțul victimelor rămâne disputat: cifrele oficiale indică 3.117 decese asociate tulburărilor, în timp ce grupul pentru drepturi HRANA a anunțat duminică faptul că ar fi verificat până acum 6.713 decese. În declarațiile sale, Khamenei a comparat protestele cu o „lovitură de stat”, susținând că obiectivul „sedițiunii” ar fi fost atacarea centrelor care guvernează țara, potrivit presei de stat.

Armatele UE, considerate grupuri teroriste de Iran

armatele-ue,-considerate-grupuri-teroriste-de-iran

Anunțul făcut de Mohammad Bagher Qalibaf, fost comandant al Gărzii, privind desemnarea ca grup terorist va fi probabil mai mult simbolic. Iranul a utilizat o lege din 2019 pentru a declara reciproc armatele altor națiuni drept grupuri teroriste, după ce Statele Unite au declarat Garda drept grup terorist în acel an. Cu toate acestea, anunțul vine într-un moment de tensiuni ridicate în Orientul Mijlociu, în contextul în care președintele american Donald Trump ia în considerare un posibil atac militar împotriva Iranului. Republica Islamică a planificat, de asemenea, un exercițiu militar cu foc real pentru duminică și luni în Strâmtoarea Hormuz, pe unde trece o cincime din totalul petrolului comercializat. Qalibaf a făcut anunțul în timp ce el și alți membri ai parlamentului purtau uniforme ale Gărzii în semn de sprijin pentru această forță. Garda, care controlează și arsenalul de rachete balistice al Iranului și are interese economice vaste în Iran, răspunde doar în fața liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, în vârstă de 86 de ani. „Încercând să lovească (Garda), care a fost cea mai mare barieră în calea răspândirii terorismului în Europa, europenii s-au împușcat, de fapt, în picior și, încă o dată, prin ascultarea oarbă față de americani, au decis împotriva intereselor propriului popor”, a spus Qalibaf. Sâmbătă seara, Trump a refuzat să spună dacă a luat o decizie cu privire la ceea ce vrea să facă în privința Iranului.

Război în Orientul Mijlociu, ziua 848. Președintele Iranului declară că un război nu este în interesul nici al nostru, nici al SUA

razboi-in-orientul-mijlociu,-ziua-848.-presedintele-iranului-declara-ca-un-razboi-nu-este-in-interesul-nici-al-nostru,-nici-al-sua

Președintele iranian Massoud Pezeshkian a declarat că un război nu ar fi „în interesul nici al Iranului, nici al SUA”, afirmații făcute într-un moment în care Donald Trump întreține îndoiala cu privire la o operațiune militară împotriva Teheranului, informează France Presse. „Republica Islamică Iran nu a căutat niciodată și nu caută în niciun caz războiul, fiind profund convinsă că un război nu ar fi în interesul nici al Iranului, nici al SUA, nici al regiunii”, a afirmat Pezeshkian în cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sissi. Progrese în negocierile cu SUA? Un înalt lider iranian a informat, sâmbătă, 31 ianuarie, despre „progrese în negocierile” cu Washingtonul, într-o răsturnare de situație a acestui context tensionat alimentat timp de mai multe zile de declarații belicoase de o parte și de alta. „Contrar propagandei de război create artificial de media, instituirea unui cadru de negociere progresează”, a scris în persană, pe platforma X, Ali Larijani, secretarul celei mai înalte structuri de securitate din Iran, care în ajun a fost primit la Moscova de președintele rus Vladimir Putin. Această declarație intervine în timp ce președintele american Donald Trump declara vineri că „Iranul vrea să încheie un acord” asupra programului nuclear, adăugând că el i-a dat Teheranului un ultimatum. Liderul de la Casa Albă nu a oferit alte detalii. RECOMANDAREA AUTORULUI:

SUA are un uriaș dispozitiv lângă Iran. Trump cântărește opțiuni între atac, presiune și negocieri

sua-are-un-urias-dispozitiv-langa-iran.-trump-cantareste-optiuni-intre-atac,-presiune-si-negocieri

Sursele citate spun că la nivelul Casei Albe se discută dacă obiectivul principal ar fi lovirea programului nuclear iranian, atacarea arsenalului de rachete balistice, provocarea prăbușirii regimului de la Teheran sau o combinație a acestor variante. Oficialii au descris drept prioritară o opțiune „rapidă și decisivă”, care să nu împingă SUA într-un război de durată în regiune. În această logică, scenariul ideal ar fi o acțiune care să lovească suficient de dur conducerea iraniană încât aceasta să accepte cererile Washingtonului privind dosarul nuclear și să renunțe la reprimarea disidenței, au afirmat sursele. În paralel, au existat discuții despre o campanie de bombardamente de mare intensitate care ar putea duce la căderea guvernului iranian, dar și despre folosirea amenințării credibile cu forța pentru a obține concesii diplomatice. „Lucrurile pe care ai vrea să le faci și pachetele de forțe de care ai avea nevoie sunt foarte diferite”, a declarat viceamiralul (r) Robert Murrett, fost ofițer de informații al marinei americane, subliniind că miza deciziei va modela amploarea oricărei operațiuni. Un înalt oficial al administrației a spus că președintele păstrează deliberat o anumită ambiguitate, deși insistă constant că Iranul „nu poate avea” armă nucleară, pentru a nu-și expune obiectivele strategice și planificarea militară. Întrebat despre navele care se apropie de regiune, Trump a declarat vineri, în Biroul Oval, că „trebuie să plutească undeva” și că „ar putea la fel de bine să plutească lângă Iran”. De partea cealaltă, ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat vineri că Teheranul ar fi deschis unor discuții pe tema nucleară, însă a cerut ca SUA să înceteze amenințările militare. Potrivit informațiilor, președintele a fost informat despre mai multe opțiuni de atac dezvoltate în paralel de Casa Albă și Pentagon. Printre ele s-ar afla și un plan extins care ar viza facilități ale regimului și ale Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, printr-o campanie de bombardamente la scară largă. Variante mai limitate ar include lovituri asupra unor ținte simbolice ale regimului, păstrând spațiu pentru escaladare dacă Iranul nu ar accepta o înțelegere în termenii ceruți de Washington. Iranul neagă că urmărește obținerea unei arme nucleare. Analiștii avertizează însă că riscurile de escaladare rămân ridicate. Deși slăbit militar față de anii trecuți, Iranul ar putea rezista unei lovituri majore și ar putea riposta cu rachete și drone asupra bazelor SUA, navelor americane și aliaților din zonă, inclusiv Israel, potrivit evaluărilor citate.

Pete Hegseth avertizează Iranul asupra programului nuclear: Suntem pregătiți să acționăm

pete-hegseth-avertizeaza-iranul-asupra-programului-nuclear:-suntem-pregatiti-sa-actionam

În cadrul unei ședințe de cabinet, alături de președintele Trump, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a avertizat Iranul împotriva dezvoltării de arme nucleare, susținând că „Armata va fi pregătită să execute tot ce așteaptă președintele”, citat de AP.  „Au toate opțiunile pentru a încheia o înțelegere. Nu ar trebui să urmărească capacități nucleare. Și vom fi pregătiți să executăm tot ce așteaptă acest președinte de la Departamentul de Război”, a continuat șeful Pentagonului.  Declarațiile lui Hegseth continuă să amplifice tensiunile dintre Statele Unite și Iran. Miercuri, președintele Trump a anunțat că mai multe nave de război se îndreaptă spre Orientul Mijlociu. „Sperăm că Iranul va „veni rapid la masa negocierilor” și va negocia un acord corect și echitabil – fără arme nucleare – unul care să fie bun pentru toate părțile. Faceți o înțelegere! Nu au făcut-o, și a existat „Operațiunea Midnight Hammer”, o distrugere majoră a Iranului. Următorul atac va fi mult mai rău!”, transmitea liderul de la Casa Albă printr-un mesaj publicat pe rețele de socializare.  În fața amenințărilor, autoritățile de la Teheran au declarat că forțele armate sunt „gata să folosească forța”, iar șeful armatei iraniene, Amir Hatami, a anunțat desfășurarea a 1.000 de drone ca măsură defensivă. 

Trump spune că Iranul vrea un acord cu SUA după ce a trimis o mare armadă în regiune

trump-spune-ca-iranul-vrea-un-acord-cu-sua-dupa-ce-a-trimis-o-mare-armada-in-regiune

„Avem o mare armadă lângă Iran”, a spus Trump într-un interviu acordat Axios. Liderul de la Casa Albă a declarat că Teheranul vrea să ajungă la un acord. „Vor să facă un acord. Știu asta. Au sunat în numeroase rânduri. Vor să vorbească”, a precizat Trump. Declarațiile vin în contextul în care Trump a fost aproape, la începutul lunii, de a ordona lovituri asupra unor ținte ale regimului iranian, după reprimarea violentă a protestelor. Decizia a fost amânată, însă oficiali de la Casa Albă spun că opțiunea militară rămâne pe masă. Potrivit surselor Axios, Trump nu a luat încă o decizie finală și urmează să aibă noi consultări în această săptămână. Între timp, armata americană își consolidează prezența în regiune, inclusiv prin desfășurarea portavionului USS Abraham Lincoln. Oficialii americani spun că un eventual acord ar presupune eliminarea uraniului îmbogățit din Iran, limitarea programului de rachete cu rază lungă de acțiune, renunțarea la sprijinul pentru grupările aliate din regiune și interzicerea îmbogățirii uraniului pe teritoriul iranian.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului se reunește de urgență privind reprimarea protestelor din Iran

consiliul-onu-pentru-drepturile-omului-se-reuneste-de-urgenta-privind-reprimarea-protestelor-din-iran

Sesiunea de urgență a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului a fost convocată la solicitarea a cel puțin 50 de state, care au cerut analizarea rapoartelor privind represiune protestelor din Iran, notează Reuters.   De asemenea, se solicită lansarea unei anchete privind represiune actualelor proteste, izbucnite la finalul lunii decembrie, în vederea unor posibile proceduri juridice viitoare. „Amploarea crimelor este fără precedent. Încercăm să pregătim terenul pentru justiție tranzițională în Iran, pentru momentul Nürnberg al țării, dacă acesta se va întâmpla”, a declarat Payam Akhavan, fost procuror ONU de origine irano canadiană, care urmează să ia cuvântul în cadrul sesiunii.  Pe agenda Consiliului se află și o propunere de extindere cu doi ani a mandatului mecanismului de investigație al ONU, creat în 2022 după valul anterior de proteste provocat de moartea Mashei Amini.  Autoritățile iraniene resping acuzațiile și susțin că violențele au fost provocate de „teroriști și huligani”, sprijiniți de opozanți aflați în exil și de adversari externi ai Iranului, precum SUA și Israel.  „Sesiunea transmite un mesaj puternic autorităților iraniene, acela că comunitatea internațională le monitorizează îndeaproape acțiunile și nu va tolera suprimarea vocilor disidente”, a declarat Azadeh Pourzand, purtătoarea de cuvânt a Impact Iran, o coaliție formată din 19 ONG-uri. 

Război în Orientul Mijlociu, ziua 836. Poliția din Iran le-a dat ultimatum 3 zile liderilor revoltei să se predea

razboi-in-orientul-mijlociu,-ziua-836.-politia-din-iran-le-a-dat-ultimatum-3-zile-liderilor-revoltei-sa-se-predea

Șeful Poliției iraniene a emis un ultimatum adresat liderilor protestatarilor, cerându-le să se predea în termen de trei zile sau să se confrunte cu legea. Guvernul din Iran s-a angajat, de asemenea, să abordeze dificultățile economice care au declanșat demonstrațiile. Cine va avea parte de „clemență” Protestele din Iran au fost întâmpinate cu o represiune despre care grupurile pentru drepturile omului spun că a făcut mii de morți, potrivit France24. A fost cea mai mare provocare cu care s-a confruntat conducerea țării în ultimii ani. Șeful Poliției naționale, Ahmad-Reza Radan, i-a îndemnat pe tinerii „înșelați să se alăture revoltelor” să se predea și să primească pedepse mai ușoare. „Cei care s-au implicat fără să știe în revolte sunt considerați indivizi înșelați, nu soldați inamici și vor fi tratați cu clemență”, a declarat el pentru televiziunea de stat. Oficialii au declarat că demonstrațiile au fost pașnice înainte de a se transforma în haos alimentat de dușmanii de moarte ai Iranului, Statele Unite și Israel, în efortul de a destabiliza națiunea. Șefii puterilor executivă, legislativă și judiciară ale țării s-au angajat să lucreze „non-stop pentru rezolvarea problemelor legate de mijloacele de trai și economice”, potrivit unei declarații comune publicate de televiziunea de stat. Dar, de asemenea, îi vor „pedepsi în mod decisiv” pe „instigatorii incidentelor teroriste”, se arată în declarația președintelui Masoud Pezeshkian, a președintelui Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, și a șefului sistemului judiciar, Gholamhossein Mohseni Ejei. 3000 de persoane, arestate A crescut alarma din cauza posibilității ca autoritățile să folosească pedeapsa capitală împotriva protestatarilor. De altfel, Națiunile Unite au avertizat că țara folosește execuțiile ca „instrument de intimidare a statului”. Oficiali din domeniul securității, citați de agenția de știri Tasnim, au declarat la sfârșitul săptămânii trecute că aproximativ 3.000 de persoane au fost arestate în legătură cu demonstrațiile, dar grupurile pentru drepturile omului spun că numărul ar putea ajunge până la 20.000. Liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că „autoritățile trebuie să le rupă spatele rebelilor”. RECOMANDAREA AUTORULUI: