Islanda caută noi parteneriate de securitate după respingerea negocierilor de aderare la UE

islanda-cauta-noi-parteneriate-de-securitate-dupa-respingerea-negocierilor-de-aderare-la-ue

Declarațiile vin după ce islandezii au respins sâmbătă, prin referendum, inițiativa guvernului de a reluat negocierile pentru aderarea la UE, relatează Reuters. Președintele american Donald Trump, care a afirmat în repetate rânduri că dorește să achiziționeze Groenlanda și a pus sub semnul întrebării angajamentul Washingtonului față de NATO, a intensificat în ultimele luni dezbaterea privind securitatea în Islanda. „Nu am eliminat prin vot situația geopolitică. Ea există în continuare și va trebui să găsim alte modalități de a ne spori securitatea”, a declarat Thorgerdur Gunnarsdottir pentru Reuters, în Parlament, după o reuniune cu comisia pentru afaceri externe. Prin respingerea reluării negocierilor cu UE, alegătorii nu au fost convinși de avertismentele guvernului potrivit cărora aderarea la Uniunea Europeană ar putea contribui la consolidarea securității țării. Islanda vrea să-și consolideze cooperarea cu UE și alți parteneri „UE rămâne un partener foarte important pentru Islanda și trebuie să ne consolidăm în continuare cooperarea. Vom analiza posibilitatea unor acorduri bilaterale. Avem deja astfel de acorduri cu Finlanda și Norvegia”, a spus ea, menționând și Japonia și Canada printre partenerii importanți ai Islandei. Islanda, o țară insulară arctică cu aproximativ 400.000 de locuitori, este membră NATO, dar nu are o armată permanentă proprie. Apărarea țării se bazează pe acordul bilateral încheiat cu Statele Unite în 1951 și pe apartenența la NATO. La referendumul de sâmbătă, 52,8% dintre voturile exprimate au fost împotriva propunerii guvernului privind reluarea negocierilor de aderare la UE, iar 47,2% au fost în favoare. Prezența la vot a fost de 82,5%. Islanda face parte din Spațiul Economic European din 1994, ceea ce îi oferă acces la piața unică a Uniunii Europene fără a fi însă stat membru al UE. „Va trebui să consolidăm cooperarea în cadrul Spațiului Economic European”, a declarat ministra de Externe.

Și Islanda boicotează Eurovisionul 2026 din cauza participării Israelului

si-islanda-boicoteaza-eurovisionul-2026-din-cauza-participarii-israelului

Postul islandez RÚV a anunțat miercuri că nu va participa la concursul de anul viitor. Decizia vine după ce săptămâna trecută s-a confirmat că Israelul va participa la Eurovision. Islanda boicotează Eurovisionul din cauza acțiunilor militare ale Israelului din Gaza. Motivul retragerii „Participarea postului național israelian Kan la concurs a creat dezbinare atât în rândul membrilor Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU), cât și în rândul publicului larg”, a arătat RÚV într-un comunicat citat de Independent. Islanda indicase anterior că intenționează să nu participe la concurs. Postul islandez a dorit să aștepte discuțiile în consiliul de administrație înainte de anunțul oficial. Reuniunea a avut loc cu câteva ore înainte de termenul limită pentru confirmarea participării la cea de-a 70-a ediție a concursului. Poziția celorlalte țări Spania a declarat săptămâna trecută că se retrage după ce a solicitat un vot privind participarea Israelului. Irlanda, Slovenia și Țările de Jos s-au retras de asemenea după summit. Postul irlandez RTE a descris participarea Israelului ca fiind „inacceptabilă, având în vedere pierderile îngrozitoare de vieți omenești din Gaza”. Decizia EBU EBU a renunțat să supună la vot participarea Israelului. Uniunea a adoptat în schimb reguli menite să descurajeze guvernele să influențeze concursul. Un purtător de cuvânt al BBC a declarat: „Susținem decizia colectivă luată de membrii EBU. Este vorba despre aplicarea regulilor EBU”. RÚV a arătat că „există încă îndoieli cu privire la faptul că ajustările convenite ar fi pe deplin satisfăcătoare”. Postul islandez și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea că diverse părți interesate din Islanda s-au opus participării la concurs. Contextul participării Israelului Prezența Israelului la Eurovision a fost o sursă crescândă de tensiune din cauza războiului din Gaza. Există acuzații că guvernul israelian a încercat să influențeze votul publicului la evenimentul din acest an. Rusia a fost exclusă din Eurovision după invadarea Ucrainei în 2022, dar Israelul a continuat să concureze în ultimii doi ani. Israelul participă la Eurovision din 1973, deoarece Kan este membru al EBU. Israelul a câștigat de patru ori, cel mai recent în 2018. A ocupat locul al doilea în concursul din 2025. Concursul Eurovision 2026 va avea loc în Austria în luna mai.

Una dintre cele mai sigure țări în care poți pleca singur în vacanță. Are peisaje de basm și te poți plimba liber

una-dintre-cele-mai-sigure-tari-in-care-poti-pleca-singur-in-vacanta.-are-peisaje-de-basm-si-te-poti-plimba-liber

Te-ai gândit vreodată care este una dintre cele mai sigure țări în care poți pleca singur în vacanță? Este vorba despre o locație care are peisaje de basm, unde te poți plimba liber și poți descoperi altfel frumusețea naturii. Iată mai jos, în articol, despre ce țară este vorba și cum ajungi acolo! Să călătorești singur nu este, întotdeauna, ușor. Există state sau zone în care trebuie să fii o persoană vigilentă, mai ales în contextul în care au loc confruntări între populație și autorități, conflicte sau situații de criză. În plus, vigilența trebuie să fie maximă atât pe timpul nopții, mai ales când circuli în zone străine, pe străzi întunecate sau obscure. Dacă te-ai întrebat vreodată care sunt cele mai sigure țări în care poți pleca singur, află că pe listă se află Islanda. Islanda este una dintre cele mai sigure țări în care poți pleca singur în vacanță Islanda – o țară insulară cu o „explozie” de culori. În acest stat insular nordic, turiștii au ocazia să fie și mai aproape de natură, putând fi martori și la Aurola Boreală. Cei ajunși în „Țara Focului și a Gheții” pot călători liberi și se pot bucura, la fiecare pas, de ceea ce natura oferă. De altfel, țara, aflată între Atlanticul de Nord și Oceanul Arctic, este considerată a fi una sigură și „prietenoasă”. De asemenea, în Islanda se promovează intens egalitatea de gen, având o rețea de protecție socială puternică. Persoanele care doresc să ajungă în Islanda trebuie să știe că nu este o țară deloc ieftină. În general, cazarea poate fi scumpă, spre deosebire de alte destinații din Europa. De exemplu, prețurile pot porni de la 100 – 150 de euro pentru o singură noapte de cazare, la un hotel cotat la 3 stele. În anumite zone turistice, cazarea per noapte ajunge să coste chiar și 300 de euro. Obiective turistice și zone pe care le poți vizita în Islanda Reykjavik – Capitala; Akureyri – al doilea cel mai mare oraș din Islanda; Borgarfjordur – fiord situat în vestul țării; Cascada Dettifoss; Cascada Godafoss; Cascada Gullfoss; Cascada Skogafoss; Cascada Svartifoss; Egilsstadir; Marele Geysir – cel mai vechi gheizer; Ghetarul Vatnajokull; Golden Circle; Orașele Hofn și Hella; Hrutafjordur – fiord în sud-estul Islandei; Satul Holmavik; Lacul Myvatn; Laguna Albastra – Blue Lagoon; Muzeul Arbaer; Muzeul Glaumbaer; Parcul Național Skaftafell; Parcul Național Jokulsargljufur Parcul Național Snaefellsjokull; Parcul Național Thingvellir; Snaefellsnes – cel mai înalt munte din peninsulă. Cum ajungi în Islanda? Dacă vrei să pleci din România către Islanda, trebuie să știi că nu există un zbor direct. De aceea, va exista necesitatea de a lua un zbor cu escală. De exemplu, Polonia și Germania pot fi opțiuni pentru escală, pentru a ajunge în țara insulară. Vezi și: O vacanță în „Atlantida”: Cât te costă să vezi minunățiile insulei Santorini, de la restaurante, hoteluri și șezlonguri la atracții turistice 7 orașe europene perfecte pentru a fi vizitate de unul singur. Unde poți să pleci într-o călătorie SOLO O nouă regulă pentru pasagerii care călătoresc la bordul Ryanair. Amendă de aproape 600 de euro pentru cei care o încalcă Visul american, încă posibil pentru studenții români. Care este condiția Sursă foto: colaj Shutterstock – caracter ilustrativ A căpătat experiență în trustul Intact Media Group și a activat, ulterior, în echipa Kanal D. În 2019 s-a alăturat trustului Gândul Media Network, semnând articole în CIAO, VERDICT, CANCAN … vezi toate articolele