Niciunul dintre judecătorii aflați la final de mandat nu a cerut vreo sumă de bani, spune CCR

niciunul-dintre-judecatorii-aflati-la-final-de-mandat-nu-a-cerut-vreo-suma-de-bani,-spune-ccr

CCR neagă informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora judecătorii constituționali aflați la final de mandat în anul 2025 ar fi primit sumele de bani prevăzute de art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. „În virtutea competențelor prevăzute de Legea nr.361/2023 privind personalul Curții Constituționale și în calitate de ordonator principal de credite, Secretarul general al Curții are obligația informării lunare a președintelui și a Plenului Curții Constituționale cu privire la operațiunile efectuate în această calitate, sens în care prezintă Plenului Curții informări, note și/sau referate legate de execuția bugetară, inclusiv cu privire la stadiul aplicării legilor cu referire la orice aspecte care privesc bugetul instanței de contencios constituțional”, potrivit unui comunicat de presă. Conform sursei citate, îÎn ședința administrativă a Plenului Curții din data de 1 iulie 2025, Secretarul general a înaintat o notă referitoare la situația drepturilor prevăzute de art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992. „Plenul a decis ca orice măsură luată de Secretarul general în calitate de ordonator principal de credite să se deruleze potrivit legii și cu avizul expres al Ministerului Finanțelor. Plenul nu a luat nicio decizie și nicio hotărâre cu privire la drepturile prevăzute de art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992. Mai mult, niciunul dintre judecătorii al căror mandat se încheie în luna iulie 2025 nu a solicitat și nici nu a primit vreo sumă de bani având ca temei prevederile art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992”, se arată în finalul comunicatului.

George Simion, despre INDEMNIZAȚIILE de 35.000 de euro ale celor trei judecători CCR: Sfidează românii și logica austerității

george-simion,-despre-indemnizatiile-de-35.000-de-euro-ale-celor-trei-judecatori-ccr:-sfideaza-romanii-si-logica-austeritatii

Liderul AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că judecătorii Curții Constituționale vor câte 35.000 de euro „primă de pensionare”, deși banii nu există în buget și pentru a obține aceste sume au trimis secretarul instituției la Ministerul Finanțelor să găsească o soluție. „Judecătorii Curții Constituționale sfidează românii și logica austerității. Trei dintre ei, care își încheie mandatul, vor să plece acasă cu câte 180.000 de lei, echivalentul a 35.000 de euro, ca ‘primă de pensionare’, pe lângă pensiile speciale uriașe. Pentru a obține acești bani, CCR a trimis secretarul general al instituției la Ministerul Finanțelor, ca să întrebe cum pot fi transferați bani din alte capitole bugetare, întrucât sumele nu sunt prevăzute în bugetul Curții pentru 2025. Este o tentativă cinică de a forța sistemul să plătească bonusuri de lux într-un moment în care românii sunt loviți de scumpiri, înghețarea salariilor, a pensiilor și introducerea de noi taxe”, a scris George Simion pe blogul său. Liderul AUR a precizat că „ordonanța trenuleț” a blocat acordarea de prime și bonusuri în sistemul bugetar și chiar dacă această ordonanță nu se referă explicit la primele de la CCR „judecătorii profită de un vid legislativ pe care îl interpretează în favoarea lor, sfidând flagrant intenția legiuitorului și bunul-simț”. „Acești bani nu reprezintă vreo recompensă pentru profesionalism sau curaj. Dimpotrivă. Sunt plăți mascate pentru obediență, acordate fix celor care au orchestrat, din interior, lovitura de stat din 6 decembrie. CCR a devenit, în ultimul an, o anexă a sistemului politic care conduce România din umbră. A validat comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, deși Constituția o interzice. A anulat alegerile prezidențiale, pentru că rezultatul nu era pe placul rețelei de putere. A interzis candidați incomozi, care amenințau vechile structuri. A secretizat declarațiile de avere ale demnitarilor. Și, în final, a redat privilegiile lui Traian Băsescu, turnător dovedit al Securității: vilă de protocol, mașină de stat, protecție SPP și beneficii plătite din banii românilor. Românii sunt obligați să strângă cureaua, să accepte amânări, taxe și lipsuri. În același timp, o mână de judecători se autopremiază cu zeci de mii de euro, pentru «merite» pe care doar sistemul le vede”, a arătat Simion. George Simion: „Cerem reformarea radicală a CCR” Președintele AUR cere „reformarea radicală” a Curții Constituționale – judecătorii CCR să fie aleși de cetățeni prin vot direct, nu deciși politic, pensiile speciale și toate beneficiile nemeritate să fie eliminate. „România are nevoie de o justiție curată, nu de o castă de intangibili conectați la rețelele vechiului sistem. Aș vrea să contrazic presa progresistă, USR-istă, care mă acuză că n-aș fi contestat numirea lui Mihai Busuioc în funcția de judecător CCR! De parcă ar fi contat în vreun fel cine face contestația. Contestația s-a făcut cu aportul nostru, coordonând textul cu doamna senator Nadia Cerva, prin grupul nostru de la Senat. Era rândul lor să conteste la CCR și am lăsat să aibă inițiativa pe grupul (sau fostul grup) S.O.S.. La fel de predictibilă a fost și decizia CCR: corb la corb nu scoate ochii”, a adăugat Simion. CITEȘTE ȘI: CCR pregătește indemnizații de câte 180.000 de lei pentru cei trei judecători care își termină mandatul Mircea Fechet: „Primele nerușinate pentru pensionare de la Romsilva au surori gemene la Curtea Constituțională” Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele

Toni Neacșu: Dacă nu îl apărăm pe Alexandru Vasile, judecătorii nu se vor mai simți independenți în această țară

toni-neacsu:-daca-nu-il-aparam-pe-alexandru-vasile,-judecatorii-nu-se-vor-mai-simti-independenti-in-aceasta-tara

Într-o ediție transmisă live de Gândul, avocatul Toni Neacșu a abordat un subiect extrem de sensibil, legat de decizia judecătorului Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești. Neacșu a evidențiat importanța acestei decizii în contextul actual politic și juridic din România și a subliniat nevoia de solidaritate pentru apărarea independenței magistraților. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Toni Neacșu: „Trebuie să existe o formă de solidarizare cu domnul judecător” Toni Neacșu a subliniat că decizia luată de judecătorul Alexandru Vasile reprezintă un act de curaj într-o perioadă marcată de tensiuni și presiuni asupra sistemului judiciar. În opinia sa, această decizie nu trebuie privită doar ca un gest singular. Este un moment definitoriu pentru apărarea independenței instanțelor din România. Neacșu a insistat că sprijinul pentru Vasile este esențial nu doar pentru cariera magistratului, ci și pentru protejarea unui sistem de justiție liber și echilibrat. „Lucrurile sunt foarte clare din punctul ăsta de vedere și cred că Dana a atins puțin mai devreme subiectul. El se regăsește și în motivarea acestuia, domnului judecător Alexandru Vasile, și poate să îmi dați posibilitatea să discutăm puțin mai târziu, împreună și despre domnia sa, pentru că eu cred că el trebuie apărat în momentul de față. Cred că trebuie să existe o formă de solidarizare cu domnul judecător, nu pentru domnia sa, ci pentru noi înșine, pentru că dacă nu facem lucrul ăsta, judecătorii nu se vor mai simți independenți în această țară.”, a spus Toni Neacșu. Curtea de Apel Ploiești a suspendat Hotărârea CCR cu doar câteva zile înainte de alegeri Decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin judecătorul Alexandru Vasile, a venit într-un moment extrem de sensibil. Mai exact, cu doar zece zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025. Instanța a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 32/2024, cea prin care Curtea Constituțională anulase turul doi al alegerilor anterioare. Alexandra Anton a studiat Topografie și Cartografie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a absolvit cursurile de masterat în domeniul geomatică. În prezent, studiază Română-Spaniolă … vezi toate articolele

Hotărâre ISTORICĂ CCR. Judecătorii care au avut legături cu sistemul comunist nu vor mai putea fi numiți în funcții de conducere

hotarare-istorica-ccr.-judecatorii-care-au-avut-legaturi-cu-sistemul-comunist-nu-vor-mai-putea-fi-numiti-in-functii-de-conducere

Judecătorii Curții Constituționale au admis excepția de necostituționalitate care vizează legea de organizare a sistemului judiciar și expresia ”care au făcut parte din serviciile de informaţii”  înainte de 1990”. Astfel, judecătorii care au avut legături cu sistemul comunist nu vor mai putea fi numiți în funcții de conducere. ”Nu pot fi numiţi în funcţii de conducere judecătorii care au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori judecătorii care au un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.”, a fost articolul aflat pe masa CCR, pre.luat de stiripesurse.ro. Decizia motivată de judecătorii CCR ”A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „care au făcut parte din serviciile de informații” din cuprinsul dispozițiilor art.48 alin.(10) din Legea nr.303/2004, precum și din cuprinsul dispozițiilor art.108 alin.(6), ale art.142 alin.(4), ale art.144 alin.(2) și ale art.150 alin.(4) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, este constituțională în măsura în care vizează serviciile de informații anterioare anului 1990. De asemenea, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că trimiterea din cuprinsul dispozițiilor art.49 alin.(11) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor la art.48 alin.(10) din același act normativ este neconstituțională. În esență, Curtea a constatat că dispozițiile legale examinate sunt imprevizibile și discriminatorii. Deși obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.48 alin.(10) și ale art.49 alin.(11) din Legea nr.303/2004, în temeiul art.142 alin.(1) din Constituţie, Curtea Constituțională s-a pronunțat şi a eliminat din fondul activ al legislaţiei și noile dispoziţii legale ale art.108 alin.(6), ale art.142 alin.(4), ale art.144 alin.(2) și ale art.150 alin.(4) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca fiind neconstituţionale, întrucât menţin soluţia legislativă neconstituţională”, arată CCR. Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele