Grindeanu anunță convocarea de urgență a Parlamentului pentru a modifica legea integrității în acord cu decizia CCR

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat luni la decizia CCR privind „amendamentul Fritz”, după ce Curtea Constituțională a stabilit că modificarea Legii ANI este constituțională. Liderul social-democrat a anunțat că va convoca Parlamentul pentru a modifica legea integrității în acord cu decizia CCR de astăzi. Grindeanu a precizat că nu va comenta decizia până la publicarea motivării, dar a punctat că, în opinia sa, formularea de „amendament Fritz” nu este corectă. Grindeanu, despre „amendamentul Fritz”, declarat constituțional de CCR Loading … Curtea Constituțională a declarat luni constituțională modificarea Legii ANI cunoscută drept „amendamentul Fritz”. Întrebat de Gândul despre decizia CCR, președintele PSD a evitat să comenteze hotărârea înainte de publicarea motivării. „Eu știu că au fost mai multe decizii azi, nu au fost doar 3. Am văzut un comunicat al ANI care spune că sunt 50 de persoane în aceeași situație, deci chestiunea cu amendamentul Fritz nu e corectă, asta o spune oficial ANI, nu PSD. Vă spun o dată, că se va repeta întrebarea, eu nu comentez deciziile CCR, spre deosebire de alții. Haideți să vedem motivarea. Voi convoca apoi de urgență Parlamentul ca să refacem legea în acord cu deciziile CCR și să nu pierdem 770 de milioane de euro”, a declarat Grindeanu. Sorin Grindeanu sustine declaratii de presa, la finalul semnarii acordul politic intre PSD, PNL, USR, UDMR si Grupul Minoritatilor privind un nou guvern si un nou program de guvernare, la Palatul Parlamentului, luni, 23 iunie 2025, in Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO Referitor la amendamentul privind averea concubinelor, liderul PSD a spus: „Amendamentul a fost făcut de AUR, a fost declarat neconstituțional, e o decizie a CCR, a mai fost una de acest tip legată de declarațiile de avere ale soțiilor”. Ce urmează pentru Dominic Fritz Dacă președintele României Nicușor Dan va promulga legea, din momentul intrării în vigoare Fritz are la dispoziție 30 de zile să își predea mandatul de primar al Timișoarei. În acest scenariu, vor avea loc alegeri locale anticipate la primăria municipiului. Dominic Fritz. Foto: Mediafax Mesajul lui Sorin Grindeanu către Dominic Fritz: „Atât îi spun” „Fără condamnați în funcții publice. Atât îi spun”, a răspuns Grindeanu când a fost rugat de jurnaliști să comenteze acuzațiile lui Dominic Fritz că PSD a comis „un brutal abuz de putere” prin amendamentul care-l lasă fără mandatul de primar. Grindeanu a făcut astfel trimitere la inițiativa USR din 2019, „Fără penali în funcții publice”. Amendamentul care îl lovește direct pe Dominic Fritz Prevederea contestată la CCR stabilește că aleșii aflați în funcție, în cazul cărora incompatibilitatea sau conflictul de interese au fost constatate definitiv anterior intrării în vigoare a noii legi, ajung să își piardă mandatul dacă perioada de interdicție de trei ani nu s-a împlinit. Textul adoptat de Parlament prevede încetarea mandatului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a noilor dispoziții, în condițiile prevăzute de lege. Dominic Fritz se află exact într-o asemenea situație, după hotărârea definitivă pronunțată de ÎCCJ în luna iunie. Tocmai din acest motiv prevederea a fost denumită, în spațiul politic, „amendamentul Fritz”. USR și PNL au atacat textul la Curtea Constituțională, susținând că acesta încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de articolul 15 din Constituție. O sesizare separată împotriva Legii integrității a fost formulată și de președintele Nicușor Dan.
CCR dezbate astăzi sesizările la noua lege ANI. Nicușor Dan, PNL și USR au contestat-o

CCR se reunește miercuri, la ora 12:00, pentru a analiza sesizările de neconstituționalitate formulate față de legea privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. USR și PNL au atacat la CCR Legea Integrității Actul normativ a fost atacat la Curte printr-o acțiune comună a senatorilor USR și a opt senatori PNL. Sesizarea vizează cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală. „Am atacat la CCR, împreună cu PNL, articolele neconstituționale introduse de PSD și AUR împotriva lui Dominic Fritz și Mirabelei Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Într-o democrație nu se dau legi împotriva adversarilor politici, ca în dictatură, nici legi retroactive. Dacă excepția de neconstituționalitate va fi admisă în următoarele săptămâni de CCR, avem șansa să salvăm Legea ANI și jalonul PNRR. Nici nu mai știi când e PSD mai rău: când era pe cai mari, cu procente aproape majoritare, sau acum, când se apropie fundul sacului cu voturi și se agață disperat de putere”, a afirmat Sorin Șipoș, liderul senatorilor USR, potrivit unui comunicat de presă emis de formațiune. PSD atacă USR și PNL după sesizarea CCR: „Au pus în pericol 771 de milioane de euro pentru a-l salva pe Dominic Fritz” Ulterior, PSD a acuzat USR și PNL că au pus în pericol 771 de milioane de euro din fondurile europene alocate României, prin contestarea la Curtea Constituțională a Legii Integrității. Social-democrații susțin că demersul celor două partide urmărește să îl protejeze pe liderul USR, Dominic Fritz, de sancțiunile generate de constatarea definitivă a unui conflict de interese. „PSD denunță acțiunea comună a USR și PNL de a suspenda 771 de milioane de euro din fondurile destinate României. Totul în tentativa de a salva un președinte de partid de sancțiunile legale”, se arată într-un comunicat transmis joi de social-democrați. Și președintele Nicușor Dan a atacat legea În paralel, și șeful statului, Nicușor Dan, a sesizat CCR în privința modificărilor aduse noii legi ANI, contestând mai multe prevederi referitoare la declarațiile de avere și de interese. Potrivit sesizării, actualizarea legislației privind integritatea este necesară și reprezintă inclusiv un angajament al României prin PNRR, însă forma adoptată de Parlament este arbitrară și contravine Constituției. Una dintre principalele modificări contestate extinde obligația depunerii declarațiilor de avere și de interese la „soțul, soția sau persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți” cu președintele României, parlamentari, premierul, membri ai Guvernului și alte categorii de demnitari și oficiali. Președinția reclamă în special lipsa unei definiții clare pentru relațiile „asemănătoare acelora dintre soți”. În sesizarea adresată CCR se arată că legea nu stabilește criterii obiective precum durata relației, conviețuirea, interdependența economică sau asumarea publică a acesteia. Șeful statului a invocat, în sesizare, și dreptul la viață privată, argumentând că persoanele respective nu ocupă o funcție publică și nu exercită prerogative de autoritate. Nicușor Dan a contestat și pierderea automată a mandatului În plus, Nicușor Dan a contestat și sancțiunile aplicabile persoanelor pentru care a fost constatată definitiv o incompatibilitate sau un conflict de interese. Potrivit sesizării, noua lege transformă interdicția de până la trei ani de a ocupa o funcție publică, care producea efecte pentru viitor, într-un mecanism care poate conduce la încetarea unei funcții sau a unui mandat aflat deja în exercitare. Președinția susține că o asemenea soluție încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii. Sesizarea argumentează că unei situații juridice stabilite definitiv sub vechea legislație i-ar fi atașată, prin noua lege, o consecință care nu exista anterior. Legea integrității, jalon din PNRR Legea integrităţii reprezintă un jalon important din PNRR şi trebuie promulgată până la 31 august. Ea a fost adoptată săptămâna trecută de Senat, Cameră decizională. Au fost 105 de voturi pentru, 8 împotrivă și 7 abțineri, iar doi senatori nu au votat. Legea, care modifică mai multe acte normative referitoare la ANI, incompatibilități, conflicte de interese și declarațiile de avere și de interese, fusese transmisă președintelui pentru promulgare pe 7 august.
PSD îl acuză pe prefectul de Timiș de abuz în serviciu și cere încetarea mandatului lui Fritz

Social-democrații susțin că diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de șase luni reprezintă doar o „amendă simbolică” și afirmă că prefectul avea obligația legală de a constata încetarea de drept a mandatului de primar al lui Dominic Fritz, nu să interpreteze legea. „În atenția Prefectului USR de Timiș, care abuzează de funcție în încercarea de a-i salva mandatul de primar al șefului său de partid, Dominic Fritz: Nu, domnule Prefect, în cazul primarilor aflați în conflict de interese nu se aplică doar o amendă simbolică de 10%! Aveați obligația să constatați încetarea mandatului de primar, nu să vă substituiți instanței și să interpretați legea după bunul plac! Fritz și-a pierdut DE DREPT mandatul în momentul în care instanța l-a condamnat definitiv pentru conflict de interese”, a transmis PSD, pe Facebook. Precedentele invocate de PSD Social-democrații îi transmit lui Finta să ia exemplu „de la ceilalți prefecți care au respectat legea”. Astfel, PSD invocă mai multe precedente despre care afirmă că demonstrează modul în care a fost aplicată legea în cazuri similare: „Prefectul județului Bistrița-Năsăud a emis, pe 19 noiembrie 2021, ordinul prin care a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Silivașu de Câmpie, Ioan Tiberiu Cămărășan, condamnat definitiv pentru conflict de interese, pe aceeași lege pe care a fost condamnat și primarul Fritz de la Timișoara! Prefectul județului Argeș a emis, pe 19 martie 2019, ordinul prin care a constatat încetarea de drept a mandatului primarului municipiului Pitești, Cornel Constantin Ionică, după rămânerea definitivă a raportului ANI de conflict de interese. Exact ca în cazul primarului Fritz! Prefectul județului Neamț a emis, în data de 1 martie 2017, ordinul prin care a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Agapia, Neculai Tănasă, în urma rămânerii definitive a condamnării pentru conflict de interese, în baza deciziei ÎCCJ. Exact ca în cazul primarului USR de la Timișoara! Primarul comunei Lupșa, județul Alba, Dănuț Brânzan, și-a pierdut mandatul de drept după ce a pierdut definitiv, la ÎCCJ, procesul împotriva ANI, care l-a găsit în conflict de interese, fix la fel ca în cazul șefului USR”. „Respectați legea” PSD îi transmite prefectului că, în calitate de jurist, nu poate invoca necunoașterea precedentelor și îl avertizează că „nu veți putea pretinde că nu ați știut când veți fi cercetat pentru abuz în serviciu”. „Respectați legea și luați act de încetarea mandatului șefului dvs. de partid, Dominic Fritz”, au conchis social-democrații. Prefectul de Timiș, Paul Finta (USR), a redus cu 10% indemnizația primarului Timișoarei, Dominic Fritz, pentru șase luni, după decizia definitivă a ÎCCJ în dosarul de conflict de interese administrativ. Dominic Fritz a anunțat că acceptă sancțiunea, dar susține că dosarul are o miză politică. El afirmă că legea prevede diminuarea indemnizației, nu încetarea mandatului, și acuză PSD că încearcă să folosească cazul pentru a-l înlătura din funcția de primar.
PSD: PNL, USR și AUR sacrifică banii din PNRR pentru Fritz

PSD acuză „coaliția” PNL-USR-AUR că sacrifică 770 de milioane de euro din PNRR pentru salvarea lui Dominic Fritz. Reacția vine după ce legea integrității, care este jalon în PNRR, a fost respinsă în Parlament. PSD acuză „coaliția” PNL-USR-AUR că pune interesele politice înaintea fondurilor europene. Social-democrații susțin că Ilie Bolojan a blocat adoptarea Legii ANI pentru a-l proteja pe Dominic Fritz și afirmă că miza reală este salvarea liderului USR, nu respectarea angajamentelor din PNRR. Loading … Ce a transmis PSD după ce legea ANI a picat în Parlament. Sursă foto: Facebook „Iată imaginea coaliției PNL-USR-AUR: e gata să sacrifice cu cinism 770 milioane de euro din PNRR ca să-l salveze pe Dominic Fritz! Când a fost vorba de a vota pentru un jalon PNRR pe decarbonizare care însemna aproape un miliard de euro din PNRR, Bolojan nu s-a obosit să vină la vot în Senat. Azi, când a fost vorba de salvarea politică a lui Fritz, Bolojan a făcut toate eforturile posibile pentru a bloca adoptarea noii Legi a ANI, din care PSD scosese toate portițele pe care le strecuraseră în favoarea șefului USR. A venit, s-a zbătut, a luat cuvântul, și-a scos parlamentarii din sală. Aceasta este adevărata față a lui Bolojan, nu contează cu adevărat integritatea, miliardele europene și economia, ci doar supraviețuirea sa politică și a aliatului din fruntea USR”, arată PSD pe Facebook. Ce arată tabelul postat de PSD AUR: 1 „pentru”, 25 „abțineri”, 1 „nu a votat” PIR: 7 „pentru”; PNL: 17 „nu au votat”; PSD: 35 „pentru”; UDMR: 9 „pentru”; USR: 11 „nu au votat”; Senatori neafiliați: 3 „pentru”, 3 „abțineri”. Legea ANI a picat în Parlament, joi, 30 iulie 2026 Legea ANI, inclusă ca jalon în PNRR, nu a fost adoptată de Senat. Un amendament propus de PSD prevedea încetarea mandatului pentru persoanele declarate incompatibile sau în conflict de interese prin decizie definitivă. Dominic Fritz susține că modificarea îl viza direct. Proiectul a întrunit 55 de voturi „pentru”, 28 „abțineri”, iar 29 de senatori „nu au votat”. De asemenea, în această seară, Dominic Fritz a reacționat, după ce legea ANI a picat în Parlament. Președintele USR susține că, potrivit noii legi, dacă acest caz s-ar rejudeca, nu s-ar mai afla în conflict de interese. Liderul USR afirmă că aplicarea retroactivă a prevederilor ar încălca Constituția și respinge schimbarea sancțiunilor după producerea faptelor. Detaliile pot fi consultate AICI. Sursă foto: Facebook, Mediafax Foto