Cine a inventat, de fapt, pastele carbonara? O nouă dovadă reaprinde disputa
De ani de zile, o ipoteză larg acceptată privind geneza carbonarei plasa crearea sa în Lazio, pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial. Această teorie susținea că preparatul a apărut din interacțiunea dintre bucătarii romani și soldații americani, aceștia din urmă având la dispoziție rații militare ce includeau ouă și bacon, mai scrie Il Post. Cu toate acestea, un document descoperit, datat 23 august 1939, din paginile cotidianului indonezian de limbă neerlandeză „De Koerier”, face o referire clară la „spaghetti alla carbonara”. Articolul relata o rivalitate culinară între două trattorii din Trastevere. Una era faimoasă pentru risotto cu creveți, cealaltă apreciată pentru specialitatea casei – carbonara. Această descoperire importantă a fost realizată de jurnaliștii neerlandezi Edwin Winkels și Janneke Vreugdenhil. Ea a fost ulterior confirmată și de către istorici ai gastronomiei italiene. În cazul în care autenticitatea acestui document se dovedește incontestabilă, cronologia tradițională a apariției carbonarei necesită o revizuire. Teoria influenței americane, pusă sub semnul întrebării Până acum, cea mai veche mențiune recunoscută a preparatului carbonara data din 1948, iar prima rețetă tipărită apăruse în 1952. Aceste repere au consolidat ideea că mâncarea a fost creată după 1944, odată cu intrarea trupelor americane în Roma. S-au combinat atunci tradițiile culinare locale cu ingredientele din proviziile militare. Cu toate acestea, noua atestare din 1939 indică faptul că denumirea – și probabil o formă a felului de mâncare – exista deja înainte de prezența americanilor. Unii istorici consideră că impactul american ar putea rămâne relevant pentru evoluția ulterioară a rețetei. Însă nu neapărat pentru momentul inițial al apariției sale. O rețetă care a evoluat de-a lungul timpului Cele mai vechi versiuni documentate ale carbonarei diferă considerabil de modul în care este preparată astăzi. Rețeta publicată în 1952, de exemplu, includea unt, untură și parmezan. Se utiliza o tehnică diferită de varianta modernă care se bazează pe gălbenușuri de ou și brânză Pecorino. În ultimele decenii, carbonara și-a consolidat statutul de emblemă a gastronomiei romane. Modul său de preparare, în special versiunea contemporană cu „carbocrema” din gălbenușuri și brânză, a stârnit dezbateri aprinse și a generat o adevărată pasiune culinară. Descoperirea din 1939 nu pune capăt controversei. Doar subliniază, fără îndoială, că povestea unuia dintre cele mai iubite feluri de mâncare italiene este mult mai complexă decât se credea anterior.
Ultima piesă din turnul central al Bazilicii Sagrada Familia a fost montată
Ultima piesă din turnul central al bazilicii Sagrada Familia a fost pusă la loc, vineri, aducând lăcașul catolic la o înălțime maximă de 172, 5 metri, după mai bine de un secol de la începerea lucrărilor, potrivit The Guardian. Timp de câteva zile, vântul a fost prea puternic pentru ca echipele de muncitori să poată lucra. Totuși, partea superioară a crucii de oțel și sticlă, înaltă de 17 metri, a fost ridicată în poziție vineri, la ora 11:00. Astfel, baZilica Sagrada Familia, căruia arhitectul catalan, Antoni Gaudí i-a dedicat ultima parte a vieții sale, a devenit cea mai înaltă clădire din Barcelona, dar și cea mai înaltă biserică din lume. Arhitectul șef al proiectului, Jordi Faulí spune că ziua a fost una plină de bucurie, în timp ce steagurile Cataloniei și a Vaticanului erau arborate: „A fost o zi plină de bucurie, minunată pentru toți cei care au făcut-o posibilă”. În data de 10 iunie va avea loc o ceremonie pentru a marca completarea turnului principal, cel mai înalt turn dintre toate cele 18 create de Gaudí. Ceremonia va marca centenarul de la moartea arhitectului catalan, care s-a stins în 10 iunie 1926, la 16 ani după ce lăcașul de cult a fost asfințit de Papa Benedict al XVI. Lucrările la bazilică sunt preconizate a se încheia în aproximativ un deceniu, odată cu construirea unei fațade impresionante care va fi orientată spre sud. Timp de decenii, Sagrada Familia a fost un șantier deschis, unde generații de pietrari și dulgheri au lucrat în jurul turiștilor care, în cele din urmă, au finanțat construcția. În ultimii 15 ani, când au început lucrurile în interiorul bazilicii, lăcașul a început să semene mai mult cu o biserică decât cu un șantier. Sagrada Familia este cea mai importantă atracție turistică a Barcelonei și aduce aproximativ 5 milioane de vizitatori pe an, dar și un venit anual de aproximativ 150 de milioane de euro, din care aproximativ jumătate din bani au fost cheltuiți până acum pentru construcție.
Ce au în comun copiii crescuți cu televizorul mereu pornit în fundal
Copiii care cresc în case unde televizorul este mereu pornit pot dezvolta obiceiuri unice de atenție. Profesorii spun că aceste tipare devin vizibile încă din primele săptămâni de școală, scrie GlobalEnglishEditing. Experții subliniază că nu este vorba despre a învinovăți părinții sau a demoniza televizorul. Mai degrabă, se evidențiază modul în care zgomotul constant de fundal poate influența concentrarea, învățarea și comportamentul. Cercetările sugerează că expunerea frecventă la televizor în fundal poate influența dezvoltarea atenției. Cadrele didactice raportează mai multe trăsături comune la acești elevi. Multitasking-ul devine o obișnuință Copiii crescuți cu televizorul mereu pornit învață adesea să își împartă atenția. Se obișnuiesc să își facă temele în timp ce emisiunile rulează în fundal. În clasă, acest obicei poate crea dificultăți. Profesorii observă probleme în menținerea concentrării asupra unei singure sarcini pentru perioade mai lungi. Nu este neapărat vorba despre un deficit de atenție. Mai degrabă, reflectă o adaptare la un mediu cu atenție divizată acasă. Durată mai scurtă a concentrării în medii structurate Studiile au asociat expunerea intensă la televizor în fundal cu o scurtare a duratei atenției. Schimbările rapide de imagini pot condiționa creierul să aștepte stimulare constantă. Într-un mediu școlar mai lent, acești copii pot deveni neliniștiți. Prelegerile lungi sau explicațiile detaliate pot părea dificile. Profesorii observă frecvent că atenția lor scade când ritmul lecției este lent. Adaptarea de la media rapidă la predarea constantă poate fi o provocare. Preferință puternică pentru învățarea vizuală Mulți dintre acești elevi reacționează mai bine la materiale vizuale. Creșterea cu povești transmise prin ecran influențează modul în care procesează informațiile. Pot întâmpina dificultăți la explicații exclusiv verbale. Însă diagramele, videoclipurile și materialele vizuale le captează rapid atenția. Profesorii spun că înțelegerea acestui stil de învățare poate crește implicarea. Strategiile vizuale pot îmbunătăți performanța academică. Confort cu zgomotul și stimularea intensă Copiii obișnuiți cu televizorul în fundal lucrează adesea mai bine cu un sunet ambiental. Liniștea poate părea inconfortabilă, nu relaxantă. Profesorii observă și o preferință pentru activități energice și stimulative. Sporturile, artele și sarcinile interactive le mențin atenția mai mult timp. În același timp, mulți demonstrează o adaptabilitate remarcabilă. Își pot schimba rapid atenția și gestionează mai ușor distragerile. Experții notează că viața modernă este rareori liniștită. Aceste adaptări timpurii îi pot pregăti pentru medii aglomerate și dinamice. Înțelegerea acestor obiceiuri de atenție poate ajuta profesorii să ajusteze strategiile. Schimbările mici în clasă pot susține mai bine diferite tipare de concentrare.
Oncologii avertizează: Acest obicei comun poate crește riscul de cancer
Un obicei comun de zi cu zi poate crește riscul de cancer mai mult decât își imaginează majoritatea. Oncologii spun că statul prelungit și lipsa mișcării pot crește în tăcere riscul de cancer, scrie Parade. Experții subliniază că riscul de cancer este influențat de stilul de viață. Cercetările sugerează că 30% până la 40% dintre cancere pot fi prevenite prin schimbări comportamentale. Deși genetica și mediul contează, inactivitatea fizică este un factor de risc modificabil major. Medicii spun că schimbările mici și constante pot reduce semnificativ riscul de cancer pe parcursul vieții. De ce un stil de viață sedentar crește riscul de cancer Oncologii avertizează că sedentarismul favorizează inflamația și dezechilibrele hormonale. Excesul de grăsime corporală poate declanșa inflamație cronică, un factor de risc cunoscut pentru cancer. Inactivitatea fizică este asociată și cu obezitatea și cancerul colorectal. Totuși, medicii spun că greutatea nu spune întreaga poveste. Chiar și fără creștere în greutate, statul excesiv afectează metabolismul și sensibilitatea la insulină. Poate reduce absorbția glucozei în mușchi și slăbi funcția sistemului imunitar. Experții mai arată că lipsa mișcării poate crește nivelul hormonilor sexuali. Acest lucru poate mări riscul de cancere sensibile la hormoni, precum cancerul de sân. Cum protejează exercițiile fizice organismul Activitatea fizică regulată scade nivelul insulinei și markerii inflamatori. De asemenea, îmbunătățește supravegherea imunitară și reglarea hormonală. Exercițiile susțin o compoziție corporală sănătoasă și sănătatea microbiomului intestinal. Împreună, aceste efecte creează un mediu mai puțin favorabil dezvoltării cancerului. Un studiu din 2025 publicat în British Journal of Sports Medicine a arătat rezultate promițătoare. Înlocuirea timpului sedentar cu activitate fizică a redus riscul de cancer cu până la 26%. CDC raportează că exercițiile reduc riscul pentru cel puțin opt tipuri de cancer. Printre acestea se numără cancerul de sân, colon, plămân, vezică, rinichi și stomac. Câtă mișcare este suficientă? American Cancer Society recomandă cinci ore de activitate moderată pe săptămână. Aceasta înseamnă aproximativ 45 de minute pe zi de mers alert sau exerciții similare. Un număr mai mare de pași zilnici este, de asemenea, asociat cu risc mai scăzut de cancer. Intensitatea contează mai puțin decât consecvența mișcării. Totuși, experții avertizează că nu este suficient să faci sport și apoi să stai toată ziua. Date recente arată că statul prelungit poate crește riscul de cancer chiar și la persoanele active. Medicii recomandă pauze scurte de mișcare la fiecare 30–60 de minute. Întâlnirile desfășurate în timpul unei plimbări, în loc de a sta la birou, și utilizarea birourilor reglabile pot reduce semnificativ timpul petrecut pe scaun. Oncologii spun că mișcarea este un instrument puternic de prevenție. Schimbările zilnice mici pot oferi protecție semnificativă în timp.
Oncologii avertizează: Acest obicei comun poate crește riscul de cancer
Un obicei comun de zi cu zi poate crește riscul de cancer mai mult decât își imaginează majoritatea. Oncologii spun că statul prelungit și lipsa mișcării pot crește în tăcere riscul de cancer, scrie Parade. Experții subliniază că riscul de cancer este influențat de stilul de viață. Cercetările sugerează că 30% până la 40% dintre cancere pot fi prevenite prin schimbări comportamentale. Deși genetica și mediul contează, inactivitatea fizică este un factor de risc modificabil major. Medicii spun că schimbările mici și constante pot reduce semnificativ riscul de cancer pe parcursul vieții. De ce un stil de viață sedentar crește riscul de cancer Oncologii avertizează că sedentarismul favorizează inflamația și dezechilibrele hormonale. Excesul de grăsime corporală poate declanșa inflamație cronică, un factor de risc cunoscut pentru cancer. Inactivitatea fizică este asociată și cu obezitatea și cancerul colorectal. Totuși, medicii spun că greutatea nu spune întreaga poveste. Chiar și fără creștere în greutate, statul excesiv afectează metabolismul și sensibilitatea la insulină. Poate reduce absorbția glucozei în mușchi și slăbi funcția sistemului imunitar. Experții mai arată că lipsa mișcării poate crește nivelul hormonilor sexuali. Acest lucru poate mări riscul de cancere sensibile la hormoni, precum cancerul de sân. Cum protejează exercițiile fizice organismul Activitatea fizică regulată scade nivelul insulinei și markerii inflamatori. De asemenea, îmbunătățește supravegherea imunitară și reglarea hormonală. Exercițiile susțin o compoziție corporală sănătoasă și sănătatea microbiomului intestinal. Împreună, aceste efecte creează un mediu mai puțin favorabil dezvoltării cancerului. Un studiu din 2025 publicat în British Journal of Sports Medicine a arătat rezultate promițătoare. Înlocuirea timpului sedentar cu activitate fizică a redus riscul de cancer cu până la 26%. CDC raportează că exercițiile reduc riscul pentru cel puțin opt tipuri de cancer. Printre acestea se numără cancerul de sân, colon, plămân, vezică, rinichi și stomac. Câtă mișcare este suficientă? American Cancer Society recomandă cinci ore de activitate moderată pe săptămână. Aceasta înseamnă aproximativ 45 de minute pe zi de mers alert sau exerciții similare. Un număr mai mare de pași zilnici este, de asemenea, asociat cu risc mai scăzut de cancer. Intensitatea contează mai puțin decât consecvența mișcării. Totuși, experții avertizează că nu este suficient să faci sport și apoi să stai toată ziua. Date recente arată că statul prelungit poate crește riscul de cancer chiar și la persoanele active. Medicii recomandă pauze scurte de mișcare la fiecare 30–60 de minute. Întâlnirile desfășurate în timpul unei plimbări, în loc de a sta la birou, și utilizarea birourilor reglabile pot reduce semnificativ timpul petrecut pe scaun. Oncologii spun că mișcarea este un instrument puternic de prevenție. Schimbările zilnice mici pot oferi protecție semnificativă în timp.
Cercetătorii ar fi descoperit secretul Misterelor de la Eleusis din Grecia Antică
Timp de peste o mie de ani, Misterele Eleusine au rămas cel mai bin epăstrat secret al Greciei Antice. Oricine dezvăluia detalii despre ritual risca pedeapsa cu moartea, scrie IFLScience. Organizate anual în apropiere de Atena, ceremoniile erau dedicate zeițelor Demetra și Persefona. Demetra era zeița grâului și a agriculturii, iar Persefona, fiica sa, simboliza vegetația primăverii și moartea iernii, întruchipând renașterea naturii. Ritualul simboliza moartea, renașterea și ciclul agricol. Participanții se adunau la Eleusis după o lungă procesiune pe Calea Sacră. În interiorul unei săli imense, numită telesterion, inițiații consumau o băutură sacră. Istoricii au dezbătut mult timp ce conținea această băutură. Un nou studiu ar putea oferi acum un răspuns convingător. Misterul băuturii sacre Textele antice menționează o băutură din orz și mentă. Totuși, cercetătorii au suspectat că ar fi fost implicată o substanță psihoactivă. Unele relatări istorice descriu experiențe asemănătoare cu „moartea ego-ului” și renașterea spirituală. Opiumul este considerat puțin probabil, deoarece era utilizat frecvent în medicina greacă. Ciupercile halucinogene sunt, de asemenea, improbabile, din cauza metodelor limitate de cultivare. Atenția s-a concentrat în schimb asupra ergotului, o ciupercă ce infectează orzul. Ergotul produce alcaloizi halucinogeni asociați cu stări alterate de conștiință. Urme ale acestor compuși au fost descoperite anterior în situri rituale similare. Ar fi putut fi folosit ergotul toxic în siguranță? Ergotul este periculos în forma sa brută și poate provoca intoxicații severe. Epidemiile istorice de contaminare cu ergot au dus la îmbolnăviri și decese în masă. Cercetătorii au vrut să afle dacă preoții antici ar fi putut elimina toxinele. Ei au înmuiat mase de ergot într-o soluție alcalină obținută din apă și cenușă. După două ore, compușii toxici au fost eliminați. Procesul a transformat ciuperca în substanțe psihoactive similare cu LSA (amida acidului lisergic), cunoscută și sub numele de ergină, un alcaloid natural cu efecte halucinogene. LSA produce efecte psihedelice, deși mai blânde decât LSD. Compusul a fost folosit și în ritualuri antice din Mesoamerica. Un posibil psihedelic antic Descoperirile sugerează că preotesele ar fi putut prepara ergotul în siguranță. Orzul infectat ar fi putut furniza ingredientul esențial. Studiul a fost publicat recent în revista Scientific Reports. Deși Misterele rămân parțial ascunse în istorie, știința începe să lumineze trecutul.
De la Pizza Grandiosa la Chickenjoy: Top produse din supermarket care au devenit simboluri naționale în lume
Unele din aceste produse pot stârni dezbateri sau pot fi dificil de înțeles pentru vizitatorii străini. Totuși, pentru localnici, aceste produse sunt adevărate simboluri culturale prețioase, mai scrie Il Post. Norvegia: Pizza Grandiosa, un reper al serilor de weekend În Norvegia, pizza congelată Grandiosa este considerată, în mod neoficial, un fel de mâncare național. Introdusă în 1980, într-o perioadă când pizza era încă o curiozitate exotică, Grandiosa s-a transformat rapid într-un element de bază în gospodăriile norvegiene. Cu o combinație de sos de roșii, carne tocată, brânză Jarlsberg și ardei, această pizza și-a consolidat poziția grație unei strategii de marketing inspirate și integrării sale în cultura pop locală. Chiar și astăzi, milioane de exemplare sunt comercializate anual, iar prezența sa în congelatoarele multor familii este aproape indispensabilă. Irlanda: Tayto, chipsurile elevate la statut de instituție culturală În Irlanda, chipsurile Tayto reprezintă mult mai mult decât o simplă gustare. Cu peste 500 de pachete vândute în fiecare minut, ele sunt adesea consumate într-un sandviș tradițional, între două felii de pâine. Popularitatea lor a atins cote atât de înalte încât compania a inaugurat un parc tematic. Mascota lui, Mr. Tayto, a devenit o personalitate publică, lansând chiar și candidaturi simbolice în alegeri. Australia: Vegemite, gustul definitoriu al identității naționale Vegemite, pasta sărată obținută din extract de drojdie, constituie pentru australieni un simbol la fel de puternic precum steagul sau fauna lor endemică. Creată în 1923, cu scopul de a rivaliza cu Marmite, această pastă este savurată direct pe pâine prăjită. Mai merge incorporată în diverse feluri de mâncare sau chiar utilizată ca ingredient secret în numeroase rețete. Deși gustul său intens îi poate surprinde pe turiști, pentru australieni, Vegemite este o parte intrinsecă a cotidianului și a culturii pop, fiind menționată chiar și în celebrul cântec „Down Under”. Vegemite. Sursa foto: X Canada: Tim Hortons, mai mult decât o simplă cafenea Tim Hortons, un lanț de cafenele fondat de un fost jucător de hochei, a devenit o emblemă a Canadei. Renumită pentru cafea, gogoși și celebrele „Timbits”, marca este asociată cu ideea de comunitate și oferă un sentiment de stabilitate. Recent, compania a demonstrat această legătură, trimițând cafea sportivilor canadieni la Jocurile Olimpice de iarnă. Și-a consolidat astfel și mai puternic relația dintre brand și identitatea națională. Peru: Inca Kola, răspunsul local la Coca-Cola Băutura galbenă fluorescentă Inca Kola este un etalon al mândriei naționale peruane. Apărută în anii ’30 și promovată ca o alternativă autohtonă la mărcile internaționale, Inca Kola a cunoscut un succes atât de răsunător încât Coca-Cola a achiziționat jumătate din companie pentru a gestiona concurența. În prezent, este preferată chiar și în cadrul restaurantelor de tip fast-food. Inca Kola. Sursa foto: X Scoția: Irn-Bru, „cealaltă băutură națională” Irn-Bru este recunoscută drept a doua băutură națională a Scoției, imediat după whisky. Caracterizată printr-un gust dulce și o culoare portocalie intensă, această băutură a rezistat de-a lungul deceniilor oricăror încercări de modificare a rețetei sau de reformulare, consumatorii săi reacționând vehement la orice alterare a gustului familiar. Mexic și Filipine: Delicii și fast-food cu identitate locală În Mexic, prăjitura Gansito – o gustare cu cremă și gem de căpșuni – este atât de iubită încât a fost onorată cu propriul timbru poștal aniversar. În Filipine, lanțul de fast-food Jollibee a devenit un simbol național. El a reușit să combine perfect influențele occidentale cu preferințe culinare locale. Iar printre acestea se numără spaghetele cu ketchup de banane sau faimosul Chickenjoy. Chickenjoy. Sursa foto: X Fie că vorbim despre apa minerală Borjomi din Georgia sau despre băutura Milo din Malaysia, aceste exemple ilustrează modul în care mărcile alimentare pot evolua în repere culturale. Ele spun povești despre identitate, strategii de marketing, mândrie națională și adaptarea la gusturile specifice ale comunităților. Dincolo de rafturile supermarketurilor, aceste branduri au ajuns să reprezinte ceva mult mai profund: o evocare a „acasă” pe care niciun val al globalizării nu o poate șterge.
Sir David Attenborough împlinește 100 de ani: BBC pregătește trei emisiuni noi și programe speciale
BBC a anunțat o săptămână specială de programe pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea lui Sir David Attenborough, pe 8 mai. Omagiul va include trei producții noi și difuzări speciale ale celor mai cunoscute serii ale sale, scrie IrishIndependent. Trei producții noi pentru a onora o legendă a televiziunii Un nou documentar, Making Life on Earth: Attenborough’s Greatest Adventure, revizitează seria emblematică din 1979. Programul original l-a urmărit pe Attenborough în 40 de țări, unde a filmat peste 600 de specii. Noul film include interviuri cu Attenborough și echipa originală de producție. Aceștia rememorează provocări dramatice, inclusiv tensiuni politice, situații periculoase și filmări cu gorilele din Rwanda. Attenborough va apărea și în Secret Garden, o serie în cinci părți dedicată faunei din grădinile britanice. Emisiunea evidențiază biodiversitatea din spațiile domestice și încurajează publicul să protejeze speciile vulnerabile. Un eveniment live, David Attenborough’s 100 Years on Planet Earth, va avea loc la Royal Albert Hall. Spectacolul va include Orchestra de Concert a BBC și invitați speciali. Serii clasice revin pe ecrane BBC va redifuza episoade din documentarele Planet Earth II, Blue Planet II, Frozen Planet II și Seven Worlds, One Planet. Telespectatorii vor avea acces și la o colecție specială de 40 de programe pe BBC iPlayer. Jack Bootle, responsabil pentru producțiile documentare de specialitate, a lăudat influența durabilă a lui Attenborough. El a declarat că prezentatorul a redefinit televiziunea științifică și a schimbat modul în care publicul privește natura. Săptămâna aniversară va fi atât o celebrare, cât și un omagiu. Conducerea BBC a descris momentul drept o ocazie de a-i mulțumi lui Attenborough pentru o viață dedicată poveștilor despre natură.
Experții dezvăluie ce tip de sare ajută la scăderea tensiunii arteriale
Înlocuirea sării de masă tradiționale cu sare cu potasiu poate contribui la reducerea tensiunii arteriale, păstrând în același timp gustul preparatelor. Dieteticienii spun că această modificare simplă poate sprijini sănătatea cardiovasculară atunci când este folosită corect, potrivit EatingWell. Cum susține sarea cu potasiu sănătatea inimii Majoritatea sării de masă conține clorură de sodiu, care poate crește tensiunea arterială. Un aport ridicat de sodiu este asociat cu hipertensiune și boli cardiovasculare. Sarea cu clorură de potasiu înlocuiește o parte sau tot sodiul cu potasiu. Cercetările arată că această schimbare poate reduce tensiunea arterială cu aproximativ 5,6/2,9 mm Hg. Chiar și scăderile mici pot reduce riscurile cardiovasculare pe termen lung. Sodiul crește volumul de sânge prin retenție de lichide. Potasiul acționează diferit, ajutând la relaxarea vaselor de sânge și la eliminarea sodiului din organism. Acest echilibru susține valori mai sănătoase ale tensiunii arteriale. Totuși, experții atrag atenția că aproximativ 70% din aportul de sodiu provine din alimente procesate. Înlocuirea sării acasă ajută, dar schimbările alimentare mai ample sunt esențiale. Cum să folosești în siguranță sarea cu potasiu Sarea cu potasiu se comercializează sub denumiri precum „Sare ușoară fără sodiu”, „Sare cu conținut redus de sodiu” sau „Sare de potasiu”. Dieteticienii recomandă utilizarea cu moderație și ca înlocuitor parțial. Produsele care înlocuiesc mai mult de jumătate din sodiu pot avea un gust ușor amar. De asemenea, pot influența rezultatele la copt. Înlocuirea treptată este, de obicei, cea mai eficientă. Cine ar trebui să evite sarea cu potasiu Sarea cu potasiu nu este sigură pentru toată lumea. Persoanele cu boli de rinichi sau cu probleme renale ar trebui să o evite. Cei care iau inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA), sartani (ARB) sau diuretice care economisesc potasiul ar trebui să consulte medicul înainte. Un exces de potasiu poate fi periculos în aceste situații. Experții recomandă și intensificarea gustului cu ierburi aromatice, condimente, citrice și oțet. Combinate cu alimente bogate în potasiu, aceste alternative pot susține natural sănătatea inimii.
Două mari mituri despre Brâncuși, făcute praf chiar de ziua Maestrului
Este ziua lui Brâncuși – 150 de ani de la nașterea Maestrului – și se cuvine să-l cinstim cum se cuvine. O metodă ar fi aceasta: încercând să demontăm miturile care-l înconjoară. Prin urmare, nu! În 1904 Brâncuși nu s-a dus pe jos până la Paris! Nu a făcut deci, pe jos 2000 de km și nu, nu a fost o aventură în sine! Mitul este distrus bucată cu bucată de scriitorul și jurnalistul Dan Alexe într-un text postat pe rețeaua LinkedIn. „Brâncuși știa foarte bine să se pună în scenă” „E fals, desigur, Brâncuși a făcut mare parte din traseu cu trenul, dar asta arată cum știa el sa creeze o legendă în jurul lui. Că știa foarte bine să se pună în scenă s-a văzut la Paris, unde el a început de altfel să se fotografieze îmbrăcat ca un pelerin, sau un preot, sau spălător de vase etc., înainte de a învăța singur să fotografieze, după ce luase câteva indicații de la Man Ray”, scrie Dan Alexe. Dan Alexe care, mai mult decât atât, invocă, spre argument, orarul trenurilor din 1904 – „Orient Express avea cursă zilnică, făcea exact 24 de ore între Viena și Paris. Douăzeci și patru de ore, nu un an. Mersul pe jos un an de zile nu e pentru săraci Alt argument: sărăcia! Pentru un sărac, mersul pe jos, timp de un an de zile nu e câtuși de puțin un efort care nu costă, ci costă mai mult decât dacă ai merge cu trenul. Din ciclul „sunt prea sărac să-mi permit lucruri ieftine”, Dan Alexe argumentează economic că e mai scump să mergi pe jos un an întreg decât să mergi cu trenul o zi sau două. „Ca să nu mai zic că pentru sărăntoc nici nu-i economic să meargă pe jos, căci o să-l coste nesfârșit mai mult (fără a mai vorbi de anul pierdut). În loc să găsească de mâncare de vreo trei-patru ori, în alea 3-4 zile cât ar pândi prin gări un tren fără să plătească, un an pe jos înseamnă că artistul hămesit trebuie să mănânce de 365 de ori”. Aia cu „V-am lăsat săraci….” nu e adevărată! Nici vorba aia celebră, atribuită lui, nu este reală: „V-am lăsat săraci și proști, vă găsesc și mai săraci, și mai proști!”. „Dar, ce să-i faci, e mai romantic să ți-l imaginezi desculț prin praf, cu tălpile fisurate în crevase adânci și pe umăr o bocceluță cu un ciocan și un măr, gândindu-se cât de proști sunt ăia lăsați acasă… Dar, la fel, Brâncuși nu le-a spus niciodată românilor: „V-am lăsat săraci şi proşti, vă găsesc şi mai săraci, şi mai proşti!” Nimeni n-a indicat vreodată sursa citatului apocrif. Doar vă place să preluați asta la infinit, acela fiind un citat pentru pompoșii care cred că autoderiziunea înseamnă să-ți spui prost, chicotind în spate că de fapt nu ești. (Cam ca în citatul similar al lui Țuțea.)”, scrie Dan Alexe.