Două femei din Polonia, înmormântate împreună în secolul XIII. Legătura dintre ele rămâne un mister
Cele două femei au fost îngropate în urmă cu opt secole, într-o biserică importantă din Polonia. Acum, o nouă analiză ADN, relevă că cele două schelete cele două schelete găsite îmbrățișate aparțineau unor femei, care nu erau înrudite genetic, potrivit Live Science. Descoperirea este prima înmormântare dublă între persoane de același sex, cunoscută în Polonia medievală. Potrivit cercetătorilor, descoperirea ridică semne de întrebare cu privire la relația dintre cele două femei, înmormântate împreună, acum 800 de ani. „Descoperirea unui mormânt atipic într-un cadru atât de unic a ridicat, în mod firesc, întrebări cu privire la natura relației dintre persoanele îngropate împreună într-un singur mormânt”, a precizat pentru Live Science, Agata Cieślik, antropolog biolog la Institutul „Ludwik Hirszfeld” de Imunologie și Terapie Experimentală din Polonia. Schelele datează din secolul al XIII-lea Scheletele au fost descoperite în cadrul unor săpături arheologice, în perioada 2022 – 2025, la Catedrala Înălțării Sfintei Cruci din Opole, Polonia. Schelete celor două femei datează din secolul al XIII-lea. Una dintre ele fusese îngropată conform riturilor creștine pentru acea perioadă: întinsă pe spate, cu brațele așezate de-a lungul corpului. Cealaltă femeie a fost așezată pe o parte, cu un braț sub capul primei persoane, ca și cum ar fi îmbrățișat-o. Din poziția în care au fost găsite, cercetătorii consideră că ele au fost îngropate simultan. Two skeletons found in an embrace next to a 13th-century Polish cathedral were both women, but their relationship remains a mystery. https://t.co/ijkKi9MVWC — Live Science (@LiveScience) May 21, 2026 De obicei, mormintele duble ale adulților sunt interpretate ca aparținând unor cupluri căsătorite. Cu toate acestea, presupunerile bazate pe poziția corpului și estimarea sexului pot fi înșelătoare. Într-un studiu recent, publicat în luna septembrie în „Journal of Archaeological Science: Reports”, cercetătoarea Cieślik și colegii săi au analizat ADN-ul celor două schelete pentru a înțelege mai bine relația dintre ele. Cercetătorii au extras ADN-ul celor două femei din oase. Ei au secvențiat aceste fragmente și au folosit „instrumente computationale pentru a reconstitui părți din codul genetic”, după cum a explicat co-autoarea studiului, Joanna Romeyer-Dherbey. Ea a comparat acest proces cu „încercarea de a reconstitui o carte după ce a fost sfâșiată bucăți mici”. Motivul rămâne necunoscut Astfel, cercetătorii au făcut deosebita descoperire legată de cele două femei. Totuși, motivul pentru care ele au fost îngropate împreună nu este cunoscut. Unele înmormântări atipice din perioada medievală aveau scopul ritualic de a împiedica morții să revină și să provoace rău. Persoanele care erau temute, erau de obicei, îngropate izolate, pe pământ nesfințit. Adesea, erau decapitate și împovărate cu pietre. Totuși, cele două femei au fost găsite lângă zidurile catedralei, într-o locație rezervată regilor sau persoanelor influente în societate, importante pentru comunitățile locale din acel secol. În plus, lipsa ritualurilor de protecție sugerează că nu erau marginalizate de societate. Cu toate acestea, sursele judiciare și religioase de la acea vreme condamnau aspru relațiile între persoane de același sex, pedepsindu-le adesea cu execuția. Dacă aceste femei ar fi fost suspectate că erau iubite, nu li s-ar fi acordat un mormânt atât de proeminent, au afirmat cercetătorii în studiu. Deși legătura dintre cele două femei rămâne un mister și în trecut au existat relații de diverse forme. „Este posibil ca oamenii să fi fost legați prin religie, gospodării comune, aspecte economice sau muncă, ceea ce cercetătorii numesc «rudenie fictivă». Aceste legături recunoscute social funcționau în moduri similare cu legăturile de familie și s-ar putea să se fi reflectat în practicile funerare”, a precizat cercetăroarea Agata Cieślik.
Persoanele în vârstă de peste 50 de ani au nevoie de mai multe proteine decât se știa. Noile recomandări ale experților
Adulții care au mai mult de 50 de ani pot avea nevoie de mai multe proteine decât recomandarea standard, potrivit publicației Eating Well. Deși proteinele devin din ce în ce mai importante odată cu creșterea vârstei, mulți adulți nu consumă suficiente, arată studiile. Recomandarea standard pentru adulți este de 0,8 grame pe kilogram în fiecare zi. Noile cercetările sugerează că adulții în vârstă au nevoie de mai multe, deoarece îmbătrânirea afectează masa musculară, forța și modul în care organismul utilizează proteinele. Experți le recomandă adulților în vârstă să consume între 1 și 1,2 grame pe kg pe zi. Totuși, calculul poate fi influențat de diverși factori precum bolile, vârsta și nivelul de activitate. „În plus, schimbările hormonale, cum ar fi cele asociate cu menopauza, pot afecta masa musculară și metabolismul proteinelor, subliniind și mai mult importanța unui aport adecvat de proteine”, a declarat expertul Lauren Manaker. Proteinele sunt foarte importante pentru sănătate „Proteinele sunt esențiale pentru aproape fiecare funcție a corpului… Acestea servesc drept elemente constitutive pentru mușchi, oase, piele și organe și joacă un rol esențial în producerea de enzime, hormoni și anticorpi”, a explicat ea. De asemenea, proteinele sunt esențiale pentru sănătatea creierului și a sistemului imunitar. Scăderea masei și a forței musculare poate duce la o mobilitate redusă și la un risc crescut de căderi și fracturi. Cercetările indică faptul că un aport mai mare de proteine limitează efectele îmbătrânirii. Modul în care corpul folosește și răspunde la proteine se schimbă odată cu vârsta „Pe măsură ce îmbătrânim, organismul devine mai puțin eficient în utilizarea proteinelor, ceea ce înseamnă că adulții mai în vârstă au nevoie de puțin mai multe proteine pentru a obține aceleași efecte ca persoanele mai tinere”, a declarat nutriționistul Lisa Young. Cu alte cuvinte, consumul de suficiente proteine după 50 de ani este esențial pentru conservarea mușchilor și susținerea unei îmbătrâniri sănătoase. În ceea ce privește consumul de proteine, specialiștii recomandă distribuirea lor pe parcursul zilei în mese și gustări. Obiceiurile simple, cum ar fi un mic dejun bogat în proteine, adăugarea de leguminoase în diferite feluri de mâncare sau presărarea de semințe, nuci și brânză în mâncare, pot satisface nevoie crescută de proteine.
Căpșuna divorțată și creierul tău – de ce funcționează clipurile IA cu fructe / Fructodrama nu e întâmplătoare și nu e inocentă
Asistăm la o explozie de clipuri generate de IA în care fructe, legume sau alte obiecte antropomorfizate sunt subiectele unor tragedii siropoase pe internet. Sunt fascinant de proaste și tocmai asta e cumva scandalizant, pentru că oamenii, în comentarii, își manifestă o oarecare stare de năucire: „iar m-am uitat!”. Dialogurile sunt grobiene, dramele – ieftine: un pepene își înșală nevasta, o piersică foarte grasă, cu o căpșună sexy, îmbrăcată în roșu, un morcov e plecat la muncă în străinătate, în timp ce iubita lui, un măr, se pupă pe canapea cu domnul banană, plin de mușchi. Abandon, tristețe, singurătate, lacrimi În altă parte, o caisă obeză se duce la sală ca să-și recupereze silueta pierdută pentru că soțul ei, o vânătă, o obliga să mănânce non-stop. Ba chiar cineva a observat un pattern: „e întotdeauna căpșuna” cea cu care își înșală fructele nevestele. Sau cu care le înlocuiesc dacă nevasta face un copil care nu-i seamănă – un ou cu coaja spartă și ochi umezi. Divorțuri, abandon, tristețe, boală, singurătate, bătrânețe. Toate se întâmplă pe un fundal muzical trist, tânguitor, plângăcios. Fascinația tâmpeniei e explicabilă neurologic Platformele de socializare sunt pline, iar vizualizările explodează. Zeci de milioane de vizualizări, sute de mii de comentarii, distribuiri. Cartoful divorțat și căpșuna amantă au invadat în toate limbile pământului internetul. Dar de ce funcționează atât de bine aceste filmulețe? De ce sunt atât de fascinante și de ce, așa cum scriu mulți prin comentarii, „ne uităm de fiecare dată”? Răspunsul începe în neurologie. Creierul uman e construit să empatizeze cu orice entitate care prezintă semnale sociale de bază: față, voce, emoție. Creierul tău nu știe că ăla e un cartof Nu există un filtru intern care să spună „stai, ăsta nu e decât un fruct poligonal, care sfidează cu grație orice logică, generat de algoritm”. Dacă vocea tremură, dacă muzica urcă, dacă lacrimile curg șiroaie pe chipul prăpăditei de piersici, părăsite de vânătă pentru căpșună este pentru că sistemul limbic reacționează. Punct. E același mecanism care face ca oamenii să se atașeze de roboței, să vorbească cu plantele sau să se simtă vinovați când închid un Tamagotchi. Psihologii numesc „atribuire de intenție”, „antropomorfizare” – tendința universală de proiecta intenție și emoție asupra obiectelor, mai ales când acestea au trăsături antropomorfe. Clipurile IA cu fructe suferinde exploatează exact acest mecanism cu o eficiență brutală. Clipurile sunt optimizate să activeze empatia în cel mai scurt timp posibil: față, voce emoționantă, poveste simplă, rezoluție lacrimogenă. Totul în 47 de secunde. Gata. Algoritmul pur și simplu iubește lacrimile Aceste videoclipuri sunt perfecte pentru algoritmi. Platforme precum TikTok sau YouTube Shorts recompensează, în ordinea importanței, timpul de vizionare, reacțiile emoționale și distribuirirle. Dacă provoacă emoție – oricare ar fi ea – generează comentarii și alte tipuri de reacții, iar algortimul jubilează. Sunt suficient de tâmpite încât oamenii să le distribuie ironic – „ia uite ce tâmpenie am găsit!” – ceea ce le amplifică reach-ul exponențial. Ești ironic? Nu contează. Odată ce ai distribuit clipul, ai contribuit la viralizare și, dacă observi bine, aceste videoclipuri au milioane de vizualizări. Practic, algoritmul îi mulțumește ironiei tale, nu-l deranjezi cu nimic, căci el nu citește intenția ta, nu-i pasă de spiritul tău critic, el citește engagementul și-l recompensează. Totul este matematică! Cine se uită, de fapt Analiza demografică a acestor clipuri relevă un pattern consistent. Cele mai mari audiențe se regăsesc la două capete opuse ale spectrului de vârstă: copiii mici și adulții în vârstă – categorii mai puțin echipate să identifice estetica specifică a conținutului generat cu AI și mai predispuse să ia povestea ca atare. Dar a reduce fenomenul la aceste categorii ar fi o eroare. Adulții între 25 și 45 de ani consumă masiv acest tip de conținut, de obicei în stări de deconectare mentală: seara, pe canapea, în scroll pasiv. E un consum care nu cere nimic – nici atenție susținută, nici gândire critică, nici context. Emoția vine rapid, pleacă rapid. Ecranul se schimbă. Există și un factor de satisfacție paradoxală. Multe persoane raportează că urmăresc aceste clipuri tocmai pentru că sunt proaste – o formă de guilty pleasure digital, similar cu reality TV-ul de calitate îndoielnică sau cu romanele de dragoste de buzunar. Calitatea slabă devine, în sine, parte din atracție. De fapt, e atracția însăși! Fabrici de empatie ieftină Până aici, fenomenul ar putea părea doar o ciudățenie inofensivă a internetului. Dar există un strat mai întunecat, pe care puțini l-au investigat sistematic. O mare parte din paginile care produc și distribuie aceste clipuri nu sunt creatori individuali amuzați de propriul concept. Sunt operațiuni comerciale – unele cu zeci de canale simultane pe mai multe platforme -, care monetizează empatie în volum industrial. Modelul de business e simplu: conținut produs cu cost aproape zero (un prompt, un generator IA, o voce sintetică), distribuit pe scară largă, monetizat prin reclame sau, în versiunile mai agresive, prin redirecționare către pagini de donații false sau campanii caritabile dubioase. „Ajută-l pe Tomy, cartoful bolnav, să-și plătească operația” nu e o glumă – variante ale acestui tip de conținut au fost documentate pe Facebook în mai multe țări. E, în fond, o actualizare tehnologică a unor scheme vechi: e-mailurile cu prințul nigerian au evoluat. Acum au față de fruct și muzică tânguitoare. Ce spune asta despre noi Dincolo de schemele comerciale, fascinația pentru aceste clipuri ridică o întrebare mai inconfortabilă: ce ne spune despre felul în care consumăm emoție în 2025? Suntem, colectiv, atât de flămânzi de stimulare emoțională rapidă încât un cartof animat o poate furniza? Sau, dimpotrivă, suntem atât de saturați de realitate încât preferăm emoția într-o formă distilată, fără riscul de a fi cu adevărat afectați? Probabil ambele. Clipurile cu fructe suferinde oferă ceva rar în ecologia digitală actuală: emoție fără consecințe. „Plângi” pentru un ou cu coaja crăpată și ochi umezi. Oul nu există. Exiști doar tu și oboseala ta. Nu trebuie să faci nimic, să ajuți pe cineva, să te implici. La următorul scroll, ecranul se schimbă. Vine alt clip. O iei de la
De ce dinții nu sunt oase? Diferența majoră dintre cele două categorii
Principala asemănare dintre dinți și oase constă în compoziția lor: țesut dur format din minerale, precum calciu, fosfor, fluor și magneziu. La nivel molecular, aceste minerale formează o structură cristalină solidă, ceea ce face ca atât dinții, cât și oasele să fie mult mai dure decât orice alt țesut din organism, potrivit Live Science. „Sunt țesuturi mineralizate. Dar, sincer, asemănarea se oprește aici”, a declarat a spus dr. Edmond Hewlett, profesor emerit la Facultatea de Stomatologie a Universității UCLA din SUA. O funcție diferită de cea a oaselor Unul dintre motivele pentru care dinții nu sunt considerați parte a sistemului osos este faptul că aceștia îndeplinesc o funcție complet diferită de cea a oaselor, a explicat Hewlett. Rolul principal al dinților este de a mărunți alimentele pe măsură ce acestea intră în tractul digestiv, deși sunt importanți și pentru articularea vorbirii. Datorită rolului lor principal, dinții tăi albi sunt considerați parte a sistemului digestiv. Oasele au roluri diferite. Ele asigură structura și susținerea corpului, creând puncte de atașare pentru sistemul nostru muscular. De asemenea, protejează organele vitale, adăpostind părți cheie ale corpului, precum inima și plămânii. În plus, oasele servesc drept fabrici de producție atât pentru globulele roșii, cât și pentru cele albe, care transportă oxigenul în organism și joacă un rol cheie în sistemul imunitar. Funcționează împreună, dar sunt separate Există totuși o mică suprapunere între funcțiile dinților și ale oaselor. Oasele maxilarului ajută la susținerea dinților și sunt importante pentru mestecat, de exemplu. „Ele funcționează împreună, dar sunt separate”, a spus Hewlett. Deoarece oasele și dinții au funcții diferite, structura lor este, de asemenea, diferită. Structura exterioară a dinților se numește smalț, un strat subțire de țesut mineralizat. Smalțul este cea mai dură substanță din organism — o proprietate pe care o datorează cristalelor dens aglomerate, formate dintr-un compus de calciu și fosfat. Sub smalț se află dentina, un tip de țesut mineralizat care este puțin mai moale decât smalțul, dar totuși dur. Dentina constituie cea mai mare parte a structurii unui dinte și conține tuburi minuscule care conțin vase de sânge și terminații nervoase. Miezul dintelui este format dintr-o substanță gelatinoasă numită pulpa, care adăpostește mai multe vase de sânge care furnizează nutrienți dintelui și nervilor care controlează senzațiile din dinte. Oasele conțin vase de sânge și nervi Oasele sunt acoperite de un strat exterior foarte subțire și rezistent, numit periost, care conține atât vase de sânge, cât și nervi esențiali pentru creșterea și vindecarea țesutului. Stratul următor este format din țesut osos compact și rezistent. Interiorul osului conține țesut spongios, o substanță asemănătoare unui burete, cu pori minusculi care adăpostesc măduva osoasă, locul în care se formează noile celule sanguine. Spre deosebire de dinți, oasele sunt străbătute de nervi și vase de sânge atât în interior, cât și în exterior. Astfel, spre deosebire de dinți, oasele sunt un țesut viu, aceasta fiind una dintre cele mai importante diferențe dintre cele două. Dacă dinții sunt formați, nu mai pot crește și organismul nu-i mai poate repara Dinții se formează în primii ani de viață dintre celule specializate care creează straturi de smalț și dentină care se întăresc în timp. Odată ce acest proces este finalizat, celulele care formează smalțul mor. De aceea dinții care sunt rupți sau ciobiți, nu cresc la loc. Deși pulpa din interiorul dintelui este compusă din țesut viu, aceasta nu poate ajuta la regenerarea acestor straturi exterioare de dentină sau smalț. Scheletul se reînnoiește complet odată la 10 ani În schimb, oasele sunt structuri dinamice. Ele se remodelează constant. Acestea conțin o rețea de vase de sânge, nervi și celule vii numite osteoblaste și osteoclaste, care construiesc țesut osos nou și, respectiv, descompun țesutul vechi. Această regenerare constantă face ca oasele să se vindece după o fractură și să se adapteze la schimbările corpului, precum modificările nivelului de stres sau de activitate al unei persoane. De fapt, cea mai mare parte a scheletului unui adult se reînnoiește complet aproximativ o dată la 10 ani. „Osul este mai degrabă o parte vie a corpului. Dar aveți grijă de dinții voștri — ei nu vor crește la loc”, a declarat ”, a conchis Hewlett.
Președintele Poloniei a adoptat un urs în timpul vizitei în România pentru Summitul B9. „Faceți cunoștință cu Batyr”
Anunțul privind adoptarea ursului de către șeful statului polonez a fost făcut de către Marcin Przydacz, șeful de cabinet al lui Karol Nawrocki, specializat pe politică externă. „România este țara cu cel mai mare număr de urși din Uniunea Europeană. Astăzi, un urs 🐻 a fost adoptat. De către cine? De către președintele Poloniei”, a scris acesta. „Faceți cunoștință cu Batyr Ultimele zile au fost pline de discuții despre cele mai importante subiecte – arhitectura de securitate, flancul estic al NATO și politica. Dar s-a mai întâmplat un lucru despre care trebuie să vă povestesc. Președintele Poloniei a adoptat un alt animal de companie. De data aceasta, puțin mai mare… Lui Yuki, curajosul câine de la adăpost, rezident al Palatului Prezidențial, i s-a alăturat – deși de la distanță – ursul Batyr. S-ar putea spune că a primit și propriul său „patron” – caporalul Wojtek, faimosul urs – a cărui poveste despre parcursul său militar a fost relatată de președinte la Sanctuarul LiBEARty din România. Șeful a promis, de asemenea, că mascota eroicului nostru Urs va ajunge în curând la acel centru, care salvează animale maltratate”, a relatat consilierul. Batyr, ursul adoptat de președintele Poloniei Președintele Poloniei Karol Nawrocki a vizitat Rezervația naturală de urși de la Zărnești, unde l-a adoptat pe Batyr. Avionul prezidențial al președintelui polonez ar fi aterizat pe aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, iar călătoria de la București la Brașov, președintele Karol Nawrocki a făcut-o cu mașină.
Povestea cusătoresei din Mărginimea Sibiului care a vândut straie populare în America și Japonia
În toamnă va împlini 80 de ani, iar primul lucru pe care îl face femeia, deosebit de vioaie la vorbă și cusut, este să lămurească proveniența numelui: „Mă cheamă Maria Ciucă, însă lumea mă știe după numele de copilă: ‘Oara lu’ Pușcășel. Bunicii și străbunicii din partea mamei au fost polițiști cu pușcă și, cum erau mai mici de statură, lumea le-a spus «Pușcășel».” Meșteșugul acului, al aței negre și al pânzei de nea l-a deprins de la cea care i-a dat viață: „Mama și-a cusut prima ie când era în clasa întâi. Eu, la șapte ani, am cusut un fileu (dantelă – n.r.) de lampă, pe care l-am vândut. Atunci am început să fac și eu un ban în casă, deși se plătea foarte puțin. Îmi amintesc că lucrai cu acul o săptămână întreagă și primeai cât pentru o feldără de cucuruz.” În Poiana Sibiului este liniște, iar în fața casei Mariei Ciucă un câine masiv stă de strajă. Îi este recunoscător noii sale stăpâne că l-a luat de pe stradă și l-a hrănit. În casa celei devenite „tezaur uman viu” înveți cuvinte vechi, însă foarte noi pentru majoritatea celor ce-i trec pragul. „Ciupag”, „pupejoare”, „cipcă cu suveică”, „floare de 13 muscuță”, „ciocănel” sau „beată” sunt termeni care fac referire la cusăturile de pe ia de Mărginime, cea care a traversat lumea aceasta mare. „Am cusături din America până în Japonia. Mult am cusut, mult am și umblat”, mai spune Maria Ciucă, devenită în anul 2022 tezaur uman viu prin susținerea Muzeului ASTRA. „M-au sunat să-mi spună că dosarul mi-a fost aprobat la București. Erau bucuroși că am fost singura care a obținut voturile tuturor.” Nu-ți trebuie doar răbdare și talent să coși straie populare Să coși o ie, o șurță, o fustă sau o chimeșă nu-i de ici-colo. Nu-ți trebuie doar răbdare și talent, ci și ajutor de Sus. „Io vă spui drept: când cos, mă rog. Zic de 33 de ori o rugăciune către Maica Domnului, de 24 de ori pe cea către Domnul Iisus și de 14 ori pe cea către Sfânta Cruce. Și tot așa, iar câteodată mă prinde noaptea, pe la unu sau doi, cu acul în mână.” Cusăturile ‘Oarei, admirate chiar și de Petre Roman Alături are un album cu imagini de la numeroasele festivaluri și târguri meșteșugărești la care a participat. Sunt amestecate cu cele în care îi apar copiii și nepoții. Chiar și Petre Roman: „Aici e copila mea, Roxana, cu Petre Roman și Corneliu Bucur, fostul director de la Muzeul ASTRA. Doamne, ce se mai minuna domnul Roman de straiele copilei!” Cunoscuta cusătoreasă din Mărginimea Sibiului se lasă ușor descusută. Vorbește despre primele amintiri pe acest pământ: „Pe mama o știu cu acul în mână, iar pe tata, tot pe fugă. În 1948, comuniștii l-au condamnat la închisoare pentru că era chiabur și i-au confiscat casa din Turda. Avea magazine și autobuze, era un om priceput în afaceri. A evadat de la Penitenciarul Aiud; câteva luni nimeni nu a știut de el. Mai apărea rar pe la o soră de-a lui din Rod, unde primea mâncare și haine. Până la urmă, l-au prins și a făcut 11 ani de închisoare.” În acele vremuri, un părinte în pușcărie era un stigmat pentru oricine dorea să facă școală sau să se angajeze. „M-au primit doar la școala de cooperație din Alba Iulia, după ce am fost refuzată de liceul din Deva din cauza «originii nesănătoase». Până la urmă, școala am terminat-o la Orăștie, cu ajutorul unei rude îndepărtate care m-a înscris într-o clasă formată din 30 de fete crescute la orfelinat.” Trăia din cusut, iar salariile de la cooperativă le punea la CEC Studiile în domeniul cooperației o ajută să ajungă vânzătoare la Daia Română. Aici îl cunoaște pe fiul primarului, care avea să-i devină soț. „Amândoi am ajuns să lucrăm la Cooperativa de consum din Poiana Sibiului, pe partea de achiziții și evidență a mărfii. Trăiam doar din ce coseam, iar salariile le puneam la CEC. Așa am strâns bani de casă.” La pensie a ajuns din poziția de contabil-șef al Primăriei Poiana Sibiului. Soțul i s-a prăpădit, însă i-au rămas alături cei trei copii și șapte nepoți. Pe toți îi iubește egal și îi îmbracă în strai românesc la fiecare sărbătoare. „Încă nu le-am pus la locul lor, le mai las să respire”, spune femeia, arătând spre o duzină de costume populare așternute în camera de dinainte. Au fost purtate nu demult de cei pe care-i iubește și le duce dorul. Cetățean de Onoare al comunei Poiana Sibiului În urmă cu câteva săptămâni, Maria Ciucă a primit titlul de „Cetățean de onoare al comunei Poiana Sibiului”, în fața a sute de oameni, mulți dintre ei tineri. Lor le trimite un gând: „Să aibă ambiție și să lucreze. Munca-i sfântă!” În casa aflată nu departe de vechea biserică din lemn, Oara lu’ Pușcășel își coase nemurirea cu ață neagră și aurie. Împunge pânza albă, murmurând rugăciuni în care cuvintele „familie” și „copiii” apar cel mai des. Poartă în gând seninul omului are împrumută din răbdarea sfinților la care se roagă. Mi-a spus că nu cere nimic de la Dumnezeu, pentru că deja fiecare a primit pe acest pământ ceea ce i-a fost hărăzit. Știe că va sta cu acul în mână până când Cel de Sus va decide că vrea să o cunoască personal. ‘Oara lu’ Pușcășel umple o altă filă din seria „Oameni și Locuri de Poveste”, campanie inițiată de Consiliul Județean Sibiu. Povestea Mariei Ciucă a fost împărtășită pe rețelele sociale de Daniela Câmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Schengen Shuffle: Cum reușesc americanii să trăiască aproape tot anul în Europa fără rezidență permanentă
Fenomenul a devenit tot mai popular în ultimii ani, în special în rândul pensionarilor, nomazilor digitali și expaților care vor să trăiască în Europa fără să obțină rezidență permanentă sau vize pe termen lung, arată CNN. Ce este „Schengen Shuffle” Spațiul Spațiul Schengen reunește în prezent 29 de state europene între care circulația se face fără controale la frontieră. Pentru cetățenii multor state non-UE, inclusiv ai Statele Unite, regula generală permite șederi de maximum 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile. Asta înseamnă că, după trei luni petrecute în țări precum Italia, Franța sau Spania, vizitatorii trebuie să părăsească spațiul Schengen pentru aproximativ alte trei luni. Pentru mulți, soluția este „shuffle-ul”: mutarea temporară în state din afara zonei Schengen, precum Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Turcia sau Cipru. Pensionari americani care trăiesc jumătate de an în Italia Printre cei care practică acest stil de viață se află Christina și Eric Schwendeman, doi pensionari americani care și-au stabilit baza în Italia în 2022. După expirarea permiselor lor de rezidență, cei doi au decis să nu le mai reînnoiască și să alterneze perioadele petrecute în Italia cu călătorii în alte state. În ultimele luni, traseul lor a inclus Regatul Unit, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Turcia, Iordania și Cipru, înainte de a reveni în Italia. „Iubim Italia, dar am realizat că vrem să continuăm să călătorim cea mai mare parte a anului”, a explicat Christina Schwendeman pentru CNN. Comunități online dedicate „shuffle-ului” Fenomenul a dus la apariția unor grupuri online dedicate exclusiv acestor călători. Pe rețelele sociale, mii de oameni schimbă informații despre vize, chirii, trasee și calculul exact al zilelor petrecute în spațiul Schengen. Una dintre cele mai cunoscute comunități este grupul „Schengen Shuffle Expats”, creat de Cindy Wilhelm, o americancă stabilită ulterior în Franța după trei ani de călătorii continue. Pentru mulți participanți, provocarea principală nu este doar respectarea regulilor, ci și găsirea unui echilibru între mobilitate, costuri și viață socială. Regula de 90 de zile poate deveni complicată Deși regula pare simplă, calculul exact al zilelor poate deveni dificil. Sistemul funcționează pe baza unei perioade „mobile” de 180 de zile, iar autoritățile verifică retrospectiv fiecare intrare în spațiul Schengen. O singură eroare poate duce la amenzi consistente sau chiar la interdicții de intrare de până la cinci ani. Pentru a evita problemele, mulți folosesc aplicații speciale precum „Schengen Calculator 90/180” sau „Schengen Simple”. În plus, apar noi schimbări tehnologice. Uniunea Europeană pregătește implementarea sistemelor electronice EES și ETIAS, care vor înlocui treptat ștampilele din pașaport și vor monitoriza digital intrările și ieșirile din spațiul Schengen. De ce aleg oamenii acest stil de viață Pentru unii, „Schengen Shuffle” este o soluție birocratică. Pentru alții, a devenit un stil de viață. Mulți spun că preferă flexibilitatea și costurile mai reduse comparativ cu viața din Statele Unite. Orașele europene accesibile pietonal și transportul public eficient reduc nevoia unei mașini, iar în unele cazuri costurile totale sunt mai mici decât acasă. În același timp, restricțiile îi împing pe călători să descopere destinații mai puțin cunoscute. „Dacă nu existau limitele Schengen, probabil nu am fi ajuns niciodată în Albania sau Turcia. Au devenit unele dintre cele mai memorabile experiențe”, a spus Emily Wilson, o altă americancă intervievată de CNN. Fenomenul reflectă și o schimbare mai amplă în stilul de viață al unor pensionari și lucrători la distanță, care aleg mobilitatea permanentă în locul unei rezidențe fixe.
De ce a interzis Amsterdam reclamele la carne și combustibili fosili
Controversa a apărut după ce liderul partidului portughez Chega, André Ventura, a afirmat pe rețeaua X că reclamele la carne au fost interzise deoarece musulmanii „s-ar simți ofensați”. Politicianul a susținut că Europa „se îndreaptă spre nebunie” și a avertizat că măsuri similare ar putea apărea și în Portugalia, mai arată Euronews. Interdicția are legătură cu reducerea emisiilor În realitate, decizia adoptată de administrația din Amsterdam face parte din strategia climatică a orașului. Capitala olandeză a devenit la 1 mai prima capitală din lume care interzice publicitatea pentru produse considerate cu impact ridicat asupra emisiilor de carbon. Măsura se aplică pentru carne, companii aeriene, croaziere și combustibili fosili. Autoritățile locale urmăresc ca orașul să devină neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și ca locuitorii să reducă la jumătate consumul de carne în aceeași perioadă. Textul aprobat de municipalitate susține că astfel de reclame „normalizează stiluri de viață cu emisii ridicate”, incompatibile cu obiectivele climatice. Documentul nu face nicio referire la islam sau la comunitățile musulmane. Reclamele din magazine rămân permise Măsura vizează spațiile publice administrate de municipalitate. Supermarketurile, măcelăriile și magazinele private vor putea continua să își promoveze produsele în propriile spații comerciale. Autoritățile au anunțat că firmele vor avea o perioadă de tranziție pentru eliminarea reclamelor deja existente, iar amenzile pentru nerespectarea regulilor vor începe să fie aplicate din 2027. Tot mai multe orașe limitează reclamele pentru produse poluante Amsterdam nu este primul oraș care adoptă astfel de măsuri. Orașul olandez Haarlem a introdus încă din 2024 restricții similare pentru publicitatea produselor poluante. Și alte orașe europene, precum Haga, Stockholm, Geneva și Bristol, au limitat sau interzis reclamele pentru combustibili fosili. Potrivit cercetărilor citate de autoritățile locale, industria zootehnică este responsabilă pentru aproximativ 12-15% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Afirmația potrivit căreia islamul interzice consumul de carne este de asemenea falsă. Legea islamică interzice anumite tipuri de carne, precum cea de porc, însă permite consumul altor produse pregătite conform regulilor halal.
Astronomii au cartografiat una dintre cele mai mari structuri din univers. Aceasta a fost descoperită în urmă cu 10 ani
Oamenii de știință au cartografiat pentru prima dată misteriosul Supercluster Vela și au stabilit că este una dintre cele mai mari structuri din univers, potrivit Live Science. Vela conține cel puțin 20 de roiuri de galaxii, fiecare dintre ele conținând sute sau mii de galaxii, toate legate gravitațional într-o singură entitate. În ciuda dimensiunilor sale, super-roiul de galaxii a fost descoperit abia în 2016. El se află la aproximativ 800 de milioane de ani-lumină de Pământ, într-o regiune pe care experții o numesc „Zona de Evitare”. Este o zona plină de stele și praf care ascunde tot ceea ce este în spatele ei. Descoperirile au fost publicate pe serverul arXiv. Cercetătorii au dezvăluit că structura are un diametru de aproximativ 300 de milioane de ani-lumină – de aproximativ 3.000 de ori mai mare decât Calea Lactee. De asemenea, structura conține o cantitate enormă de materie și are două nuclee care se mișcă unul spre celălalt. Descoperirea a schimbat și statistica oficială. Superclusterul Vela este mai mare decât super-roiul de galaxii în care se află Pământul și ocupă locul doi după Shapley.
Cinema Marconi, monument Art Deco din București, intră în restaurare cu echipa care a refăcut Notre-Dame de Paris
Una dintre cele mai valoroase clădiri Art Deco din București intră în restaurare cu o echipă franceză de excepție, potrivit cinemamarconi.ro. ARCEN a anunțat lansarea oficială a campaniei pentru salvarea Cinema Marconi – o bijuterie arhitecturală din 1930, situată pe Calea Griviței – și deschiderea platformei cinemamarconi.ro, prin care proiectul poate fi susținut de publicul larg și de mediul de afaceri. Un proiect cu nași uriași Proiectul se desfășoară în parteneriat cu o echipă franceză coordonată de arhitectul Fabien Drubigny, care a participat în ultimul deceniu la unele dintre cele mai importante șantiere de patrimoniu din Europa: restaurarea catedralei Notre-Dame de Paris, a picturilor din Palatul Versailles și a Panthéonului. Firma Aurige a contribuit la reconstrucția săgeții Notre-Dame, ridicată din nou în iarna 2024–2025, iar Atelier Roland Nonnotte își trage genealogia direct din restauratorii plafoanelor de la Versailles din secolul al XVIII-lea. „… fără să mai îndrăznim că poate fi salvată” Bugetul estimat pentru restaurare depășește 10–12 milioane de euro, iar redeschiderea este prevăzută pentru 2030–2031, la centenarul clădirii. „Acum un an, treceam pe lângă această ruină fără să mai îndrăznim să credem că poate fi salvată. Astăzi, împreună cu echipa care a refăcut Notre-Dame și Panthéonul, intrăm în linie dreaptă”, a declarat Edmond Niculușcă, fondatorul ARCEN și coordonatorul proiectului. În viziunea echipei, Cinema Marconi nu va redeveni doar un cinematograf. Proiectul prevede trei săli de cinema, un centru de arte vizuale pentru tineri, spații pentru cursuri, expoziții și dezbateri, dar și restaurant, bar, club și o cafenea cu librărie. „Bucureștiul are cea mai mare densitate de arhitectură Art Deco din Europa” Modelul de inspirație este Le CENTQUATRE din Paris – fostul antrepozit municipal transformat într-un centru cultural care primește 600.000 de vizitatori pe an. O atenție specială va fi acordată copiilor și adolescenților din cartier, cărora, după cum notează inițiatorii proiectului, „de zeci de ani nu li s-a mai oferit nimic”. Miza este, în ochii organizatorilor, una care depășește granițele Bucureștiului. „Bucureștiul are cea mai mare densitate de arhitectură Art Deco din Europa. Ce am moștenit aici aparține și Europei”, a subliniat Niculușcă. Campania de strângere de fonduri este deschisă atât persoanelor fizice – care pot redirecționa 3,5% din impozitul pe venit prin Formularul 230, fără niciun cost – cât și companiilor, care pot redirecționa până la 20% din impozitul pe profit printr-un contract de sponsorizare. Mai multe detalii sunt disponibile pe cinemamarconi.ro.