Primăria Iași plătește peste 200.000 de lei pentru arhivarea documentelor! Contractul a fost deja semnat

Contractul a fost atribuit fără licitație, direct, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP) Primăria Iași va plăti peste 200.000 de lei unei firme pentru arhivarea documentelor din administrația publică locală. Contractul a fost atribuit prin încredințare directă, pe data de 7 mai 2026. Este vorba despre firma Flamarion SRL, firmă care s-a ocupat de serviciile de arhivare din primărie și în anul 2025. Primăria Iași plătește peste 200.000 de lei pentru arhivarea documentelor din administrația publică locală Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Primăria Iași a atribuit direct, pe data de 7 mai 2026, un contract firmei Flamarion SRL. Societatea este administrată de Iulian Ionuț Macovei și Nicoleta Laura Brașov. Contractul are ca obiect „Servicii de arhivare, legătorie broșare, legătorie copertare și relocare arhivă”, având o valoare de 233.166 de lei, fără TVA. „Servicii de arhivare a dosarelor/registrelor: operațiunile de arhivare necesită ordonarea dosarelor pe criterii de arhivare (servicii/birouri/compartimente), pe rafturi, pe ani, realizând apoi inventarul arhivei și, ulterior, tehnoredactând și predând pe CD, în format electronic, arhiva curentă, inclusiv listarea la imprimantă a inventarelor realizate. Serviciile de legătorie: pregătire pentru legare (pliere sau depliere documente, decapare, îndepărtat agrafe, ace cu gămălie etc.), legat cartonat dosare format A4, din carton mucava, 1-250 file, cu pânză de legătorie la cotor, scris conținutul dosarului pe cotor în tuș permanent, lipit și scris eticheta tip de pe fața dosarului, numerotat filele dosarului și certificarea lui la sfârșitul dosarului. Relocarea unităților arhivistice din depozitul de arhivă (birou) este operațiunea de introducere a dosarelor în cutii de transport (saci), de manipulare a lor până la mașina personală a prestatorului, de transport între cele 2 locații și pe diferite nivele, de descărcare și aranjare la raft a dosarelor după inventarele existente sau cronologic, pe tipuri de acte și servicii”, se specifică în detaliile procedurii de achiziție directă. Societatea Flamarion SRL a avut, anul trecut, 7 angajați Firma Flamarion SRL a fost înființată în anul 1995 și are sediul în Iași, pe aleea Mihail Sadoveanu, numărul 32. Societatea administrată de Nicoleta Laura Brașov și Iulian Ionuț Macovei a înregistrat anul trecut, adică în 2025, o cifră de afaceri în valoare de 673.636 de lei, un profit net de 79.949 de lei și datorii în valoare de 513.175 de lei, cu 7 angajați. În anul 2024, cu 8 angajați, firma mai sus menționată a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 767.143 de lei, un profit net de 128.503 lei și datorii totale de 463.010 lei. Firma are ca obiect de activitate „Legătorie și servicii conexe”. Precizăm că, anul trecut, Primăria Iași a semnat contractul cu firma Flamarion SRL tot pentru serviciile de arhivare și legătorie. Atunci, prețul contractului a fost de 254.984 de lei, fără TVA, aproximativ 51.271 de euro, fără TVA. În 2024, aceeași firmă s-a ocupat de aceleași servicii, iar contractul a avut valoarea de 269.537 de lei, fără TVA, aproximativ 54.192 de euro, fără TVA. Primăria Iași va plăti peste 200.000 de lei unei firme pentru arhivarea documentelor din administrația publică locală. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Medicina de familie pilonul nevăzut al sistemului medical! Dr. Liliana Mihailov: Nu se pune problema de deranj. Când vii la un medic, o faci pentru că ai o problemă

Dr. Liliana Mihailov este medic primar de medicină de familie în Iași. Specialistul vorbește despre educația pacienților Medicina de familie rămâne, pentru milioane de români, primul contact cu sistemul medical și, de multe ori, cel mai important, după cum susține dr. Liliana Mihailov, medic primar de medicină de familie. De la nou-născuți și femei însărcinate până la vârstnici cu boli cronice, medicul de familie este specialistul care însoțește pacientul în toate etapele vieții. Dr. Liliana Mihailov vorbește despre importanța medicinei de familie Dr. Liliana Mihailov, medic primar de medicină de familie, explică faptul că medicina de familie din România s-a construit greu în ultimele decenii, trecând prin numeroase schimbări legislative și perioade dificile până să ajungă la un model apropiat de cel european. „Medicina de familie, în România, putem spune că a început în urmă cu 26 de ani, cu toate urcușurile și coborâșurile ei, cu toate greutățile ei. Am ajuns cumva în momentul în care suntem aliniați cu ce se întâmplă oriunde în lume. Medicina de familie înseamnă medicina primară, este locul în care se prezintă orice om, cu patologie sau fără patologie, la medicul lui”, a declarat dr. Liliana Mihailov. Spre deosebire de alte specializări medicale, medicina de familie presupune o relație de lungă durată între medic și pacient. Fiecare persoană își poate alege medicul de familie, indiferent de județul în care locuiește, iar relația contractuală este una esențială pentru funcționarea sistemului. „Medicina de familie în România funcționează cu o listă de pacienți, este o activitate privată, dar mai particulară, pentru că este obligatoriu să se desfășoare într-o relație contractuală cu Casa de Asigurări”, a explicat medicul. Medicii de familie au un program reglementat Activitatea cabinetelor este atent reglementată. Programul presupune cinci ore de consultații în cabinet și alte două ore dedicate deplasărilor la domiciliu, în cazul pacienților care au nevoie de astfel de servicii. În plus, există și limite privind numărul serviciilor medicale decontate într-o singură zi. „În principiu, orice persoană peste 18 ani are cardul de sănătate cu acel cip care trebuie să intre în cititorul de card din cabinetul meu, în timpul celor 5 ore de lucru. În afara acestui program, eu nu pot să îmi ofer serviciile, pentru că nu sunt plătite, iar serviciile din cursul unei zile sunt în număr de 20”, a precizat dr. Liliana Mihailov. Medicul de familie nu tratează doar răceli sau afecțiuni minore, ci urmărește permanent starea de sănătate a pacienților de toate vârstele. Lista unui cabinet include gravide, copii, adolescenți, adulți și vârstnici, dar și pacienți cu afecțiuni cronice sau boli grave care necesită monitorizare constantă. „Lista mea de pacienți conține femeia gravidă care are pruncul în burtică, conține nou-născutul, copilul până la vârsta de 10 ani, oamenii tineri, adolescenții, persoanele care urmează să se căsătorească, oamenii adulți cu toată patologia lor, bolile cronice care trebuie monitorizate și bolile grele sau incurabile care necesită îngrijiri la domiciliu”, a explicat aceasta. Doctorii se ocupă și de educarea pacienților Un rol important îl are și educația medicală oferită pacienților, în special tinerilor părinți. Pentru multe mame aflate la primul copil, cabinetul medicului de familie devine primul loc unde primesc sprijin și îndrumare. „Pentru părinți, începem un fel de educație din momentul în care cel mic este în burtica mamei. Foarte multe mămici, mai ales la primul copil, spun că nu știu cum se vor descurca. Rolul nostru este să facem o educație, dar nu una agresivă”, a spus medicul. Dr. Liliana Mihailov spune că o mare parte dintre pacienții săi au peste 65 de ani și consideră că relația construită în timp cu aceștia este una dintre cele mai importante componente ale profesiei. „Peste o treime din lista mea sunt pacienți de peste 65 de ani, dar îmi face plăcere să îi îngrijesc și mă bucur să văd pacienți de 80+ venind, eventual, cu partenerii în cabinetul meu să stabilim reguli despre conduita de viață, să îi văd frumoși, fericiți, sănătoși, că își iau medicamentele și să mergem împreună mai departe”, a mărturisit medicul. Dincolo de consultații și documente medicale, medicina de familie înseamnă și comunicare, încredere și sprijin. Dr. Liliana Mihailov consideră că pacienții nu trebuie să se simtă niciodată incomod atunci când solicită ajutor medical. „Nu se pune problema de deranj. Când vii la un medic, o faci pentru că ai o problemă, indiferent dacă este una reală sau ai nevoie de o adeverință. Este un gest medical pe care eu trebuie să îl fac în relația cu pacientul meu”, a explicat aceasta. Astfel, dr. Liliana Mihailov, medic primar de medicină de familie din Iași, vorbește despre importanța serviciilor oferite de specialiști, dar și despre impactul pe care îl poate avea educarea pacienților asupra calității vieții acestora. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Trimis după gratii după ce și-a lovit soția! Din 2014 până în 2022 am fost mințit. M-a distrus!

Un bărbat din Iași a ajuns în pușcărie după ce a lovit-o pe fosta sa soție, față de care avea un ordin de protecție. Inculpatul susține că victima l-a mințit ani de zile, motiv pentru care a lovit-o într-un moment de furie Un ieșean a fost trimis după gratii pentru că și-a lovit soția, având un ordin de protecție față de ea. Femeia a relatat că fostul său soț a încălcat ordinul de protecție atunci când a urcat în autobuzul în care se afla aceasta, deși nu avea voie să se apropie la o distanță mai mică de 300 de metri. În același timp, inculpatul a relatat cum a fost mințit ani de zile de către fosta soție, care l-ar fi jucat pe la spate împreună cu fiul lor. Trimis după gratii după ce și-a lovit soția! Magistrații de la Judecătoria Iași l-au condamnat, la data de 27 februarie a acestui an, pe inculpatul Dumitru Costel Bîcan la o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare cu executare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe asupra victimei Geanina Baciu, care este și fosta lui soție. Dosarul a fost judecat în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, după ce inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa de către anchetatori. Potrivit informațiilor prezentate în fața instanței, cazul are la bază un conflict mai vechi dintre cei doi foști soți. În timpul procesului, atât victima, cât și inculpatul au oferit declarații despre relația tensionată pe care au avut-o în ultimii ani, dar și despre incidentul care a dus la condamnarea bărbatului. După pronunțarea sentinței de către Judecătoria Iași, inculpatul a formulat apel împotriva hotărârii. În fața instanței superioare, Curtea de Apel Iași, acesta a solicitat admiterea apelului și desființarea sentinței atacate, susținând că pedeapsa aplicată ar fi prea severă în raport cu circumstanțele cauzei și cu situația sa personală. „Vă rog să admiteți apelul și să dispuneți desființarea hotărârii atacate. Consider că instanța nu a dat dovadă de imparțialitate, fiind subiectivă. Recunoașterea învinuirii și regretul manifestat nu au dus la individualizarea pedepsei. De reținut este și faptul că inculpatul suferă de diabet. De asemenea, s-a reținut de către instanță aplicarea unei circumstanțe agravante care nu există în concret și anume săvârșirea în public”, a spus avocatul inculpatului, Maricel Aruștei. Victima a avut 3 ordine de protecție față de inculpat Victima, Geanina Baciu, a relatat în timpul procesului că s-a temut în repetate rânduri de fostul partener și că împotriva acestuia au existat mai multe ordine de protecție. Femeia a povestit și un episod petrecut într-un autobuz din Iași, despre care spune că a determinat-o să solicite intervenția poliției. „Într-o dimineață, când eram în autobuz și mă duceam la serviciu, l-am văzut în stația unde trebuia să cobor, așa că nu am mai coborât. Așa că el a urcat. Când am vrut să cobor la stația următoare, el a văzut intenția și a coborât, iar eu am rămas în autobuz. Am sunat atunci la poliție pentru că aveam un ordin de protecție împotriva lui, iar din acest motiv l-au arestat”, a declarat victima în fața instanței. La rândul său, inculpatul a afirmat că regretă faptele și că nu a avut intenția de a o urmări pe fosta parteneră. Acesta a susținut că întâlnirea din autobuz a fost pur întâmplătoare și că nu a încercat să o contacteze sau să îi facă rău. „Eu m-am învățat, îmi pare rău pentru ce am făcut. Ea este influențată. Nu am urmărit-o, a fost o pură întâmplare să ne urcăm în același autobuz. Nu am vorbit nimic, am coborât la prima stație și acum am fost arestat, că am încălcat ordinul. De când ne-am despărțit, nu i-am făcut nimic, nu aveam de gând să îi fac rău. Pe 17 ianuarie 2024 am lovit-o, pentru că mi-am ieșit din fire. Avem un copil împreună, care nu vorbește cu mine de șase luni. Am stat 22 de ani împreună. Din 2014 până în 2022 am fost mințit, a făcut conturi la bănci fără să știu. M-a distrus. Am două degete amputate și urmează și al treilea”, a declarat inculpatul. Inculpatul și-a recunoscut și regretat fapta În motivarea cererii de apel, apărarea a insistat asupra faptului că inculpatul a recunoscut încă de la început acuzațiile formulate de procurori și că a colaborat cu anchetatorii pe parcursul cercetărilor. Totodată, avocatul a invocat problemele medicale ale acestuia, susținând că starea de sănătate ar trebui avută în vedere la individualizarea pedepsei. De cealaltă parte, procurorii au arătat că faptele pentru care Dumitru Costel Bîcan a fost condamnat sunt grave și că măsura dispusă de Judecătoria Iași este justificată de comportamentul violent manifestat de inculpat. Anchetatorii au subliniat și existența ordinului de protecție emis în favoarea victimei. Decizia definitivă în acest dosar urmează să fie pronunțată după analizarea apelului formulat de inculpat. Un bărbat din Iași a fost trimis după gratii pentru că și-a lovit soția, având un ordin de protecție față de ea. De asemenea, femeia l-ar fi mințit pe inculpat ani de zile. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Muncitorii de la ApaVital au adunat 10 tone de deșeuri din canalizare în urma ploii torențiale! Scurgerile erau pline de șervețele umede, materiale textile și resturi alimentare

În urma ploii torențiale de vineri, 8 mai 2026, muncitorii de la Stația de Epurare Dancu au adunat din canalizare deșeuri care au umplut un container de 10 tone. Toate acestea au venit de pe rețeaua din municipiul Iași. Canalizarea era plină de șervețele umede, materiale textile, îmbrăcăminte și resturi alimentare. Conform reprezentanților ApaVital, astfel de situații se repetă de fiecare dată când plouă abundent, iar anual sunt ridicate sute de tone de astfel de deșeuri. Tone de deșeuri scoase din canalizare în urma ploii Astfel de situații sunt des întâlnite prin cartierele din Iași, iar acest lucru este cauzat de oamenii care nu folosesc corespunzător canalizarea. Totuși, acest lucru se întoarce împotriva clienților, deoarece apa le ajunge în apartamente. În unele zone, muncitorii de la ApaVital sunt solicitați aproape săptămânal pentru a desfunda canalizările. Oamenii trebuie să înțeleagă că resturile alimentare, hainele sau șervețelele umede nu trebuie aruncate în canalizare, deoarece riscul de a se înfunda este foarte mare. „Ploaia a adus, din nou, tone de deșeuri în stațiile de epurare operate de ApaVital. În doar 12 ore, colegii noștri au scos din instalații un container de 10 tone la Iași și unul de 5 tone la Roman – pline cu șervețele umede, materiale textile și alte gunoaie aruncate în canalizare. Tot ceea ce ajunge în toaletă sau în sistemul de scurgere se întoarce, mai devreme sau mai târziu, în sistemul de canalizare, unde provoacă blocaje și intervenții dificile pentru echipele noastre. Canalizarea nu este coș de gunoi. Vă rugăm să folosiți responsabil rețeaua de canalizare și să aruncați deșeurile acolo unde le este locul. Un gest mic pentru fiecare dintre noi înseamnă mai puține probleme pentru întreaga comunitate”, au transmis reprezentanții ApaVital, în urma ploii torențiale. Anual sunt ridicate sute de tone de deșeuri Dacă doar în 12 ore s-au adunat 10 tone de deșeuri din canalizare în municipiul Iași, ApaVital colectează sute de tone în decursul unui an. Stația de Epurare de la Dancu funcționează la capacitate maximă, iar fluxul este uriaș în timpul ploilor. De asemenea, la această cantitate contribuie și mizeria de pe străzi, praful sau resturile lăsate de mașinile de mare tonaj care transportă materiale de construcții. Nu este de mirare faptul că în unele cartiere canalizarea nu face față în anumite condiții. „Când sunt ploi torențiale, cum a fost în urmă cu 3 zile, se adună în canalizare toate deșeurile de pe străzi și cele care existau deja. Vorbim aici de tone de resturi, praf, șervețele, materiale textile, orice aruncă oamenii în canalizare, la care se mai adaugă ce este pe străzi. Anual, la stația de epurare, sunt sute de tone de astfel de deșeuri, iar acest lucru se întâmplă la fiecare ploaie torențială. Doar cantitatea diferă, în funcție de ce era pe rețea”, a precizat Răzvan Manolache, șef Serviciu Marketing și Relații cu Publicul ApaVital. Muncitorii de la Stația de Epurare Dancu sunt obișnuiți ca, în timpul ploilor, să scoată tone de deșeuri din canalizare, însă de data aceasta cantitatea a fost enormă, iar acest lucru poate afecta rețeaua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ceremonie militară la Iași, de Ziua Independenței și Ziua Europei

Iașul se pregătește pentru o zi plină de ceremonii și manifestări dedicate Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei în Europa și Zilei Europei. Instituția Prefectului, Județul Iași a anunțat organizarea unui eveniment oficial care are loc pe 10 mai 2026, începând cu ora 12:00, la Monumentul Independenței de pe Bulevardul Independenței. Programul manifestărilor va include intonarea Imnului Național al României și a Imnului Uniunii Europene, oficierea unui ceremonial religios, alocuțiuni ale autorităților locale, depuneri de coroane și defilarea Detașamentului de Onoare al Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, sub acordurile muzicii militare. Autoritățile îi invită pe ieșeni să participe la eveniment pentru a omagia eroii și momentele istorice importante marcate în această zi. Pentru buna desfășurare a ceremoniilor, circulația rutieră va fi închisă temporar pe Bulevardul Independenței, pe tronsonul cuprins între strada Nicolae Bălcescu și Piața Mihai Eminescu, inclusiv în pasajul subteran. De asemenea, în intervalul orar 11:00 – 13:00 vor exista modificări în circulația mijloacelor de transport public. Autobuzele de pe traseele 20, 28, 41, 42, 43, 43C și 46 vor circula pe ruta Târgu Cucu – Piața Unirii – Piața Mihai Eminescu, în ambele sensuri, utilizând linia de tramvai. Totodată, autobuzele de pe traseul 36 vor circula pe strada Gavril Muzicescu, în ambele sensuri de mers. Reprezentanții autorităților le mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și îi invită să participe la evenimentele organizate cu ocazia acestei zile cu dublă semnificație istorică și europeană. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Femeie însărcinată în 9 luni, implicată într-un accident la Miroslava. Mașina a părăsit carosabilul

„Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași au fost solicitați să intervină în comuna Miroslava, pe strada Podgoriei, în urma unui accident rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă. La locul solicitării se deplasează o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. În urma evenimentului a rezultat o victimă conștientă, aflată în evaluare medicală. Pompierii militari acționează pentru asigurarea măsurilor specifice și prevenirea producerii altor situații de risc. Recomandări preventive: – adaptați viteza la condițiile de drum și trafic; – evitați manevrele riscante și neatenția la volan; – purtați centura de siguranță pe toată durata deplasării; – acordați prioritate echipajelor de intervenție. Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative fiipregatit.ro și a aplicației DSU fiipregatit – „Fii informat, fii pregătit!”. În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
CTP Iași cumpără frâne și piese pentru autobuze! Valoarea contractului este de 1,8 milioane de lei

CTP Iași a lansat o licitație în valoare de 1,8 milioane de lei pentru achiziționarea de frâne și piese de frâne pentru autobuzele din flota companiei. Contractul va fi semnat pentru o perioadă de 12 luni, iar termenul pentru depunerea ofertelor este până la data de 18 mai 2026. De asemenea, produsele trebuie să respecte indicațiile tehnice oferite de către cei de la CTP Iași. CTP Iași cumpără frâne Multe dintre vehicule necesită reparații din cauza uzurii apărute în urma exploatării vehiculelor. Pe lângă autobuzele și microbuzele din dotare, CTP Iași are și alte vehicule care deservesc operațiunile de întreținere a infrastructurii. Compania a mai achiziționat, în urmă cu câteva luni, piese noi, printr-o altă licitație. „Datorită exploatării mijloacelor de transport ale companiei (transport persoane și vehicule auxiliare destinate intervenției pentru parcul de tramvaie, autobuze, microbuze, rețea fir contact și cale de rulare transport marfă și auxiliare), este necesar să fie respectate normativele privind activitatea de întreținere și reparații ale parcului de vehicule. Produsele solicitate fac parte din toate categoriile constructive și sistemele autovehiculelor, și sunt grupate în funcție de destinația acestora”, este scris în caietul de sarcini. Contractul este împărțit în mai multe loturi, în funcție de piesele specifice pentru frâne. „Produsele solicitate sunt următoarele: Lotul 1: Etriere (stânga și dreapta); distribuitor aer instalație ISUZU/BMC/Solaris/Mercedes; supapă limitare presiune; supapă descărcare rapidă; supapă de trecere; cilindru frână punte față; cilindru dublu frână; cilindru întinzător frână; cilindru dublu frână; cilindru ușă; electrovalvă, membrană cameră frânare; pârghie etrier; set reparație etrier; set garnituri; ax secundar reglare etrier; lanț transmisie; set legare, pod calibrare; set cuzineți; pinion indicator uzură. Lotul 2: discuri de frână. Lotul 3: Modulatoare”, este precizat în documentație. Probleme la flota CTP Iași Multe dintre autobuzele din garajul CTP Iași din Tudor Vladimirescu nu au mai plecat pe traseu de ceva timp din cauza defecțiunilor. Acestea sunt retrase și așteaptă să fie reparate, însă nu este sigur când se va întâmpla acest lucru. Mai multe vehicule ale companiei s-au defectat pe străzile din oraș. În urmă cu câteva luni, șoferii au precizat că erau aproximativ 40 de autobuze defecte în garaj. În doar 3 luni, numărul lor a crescut la 70, însă ulterior, o parte din ele au mai fost reparate. Totuși, media de autobuze defecte se menține între 40 și 50. Acest lucru s-a reflectat și în cursele metropolitane, unde anumite trasee nu au suficiente mijloace de transport. Ideea de transport public pe care a încercat să o contureze Primăria Iași s-a dovedit falimentară. Tramvaiele achiziționate în ultimii ani sunt pline de defecțiuni din cauza infrastructurii nepotrivite. Mentenanța pentru autobuze nu este eficientă și suficientă, iar noile vehicule achiziționate sunt de dimensiuni prea mici pentru cererea din oraș. Rămâne de văzut totuși care va fi strategia pentru următorii ani. Dacă autoritățile vor continua în aceeași linie, atunci mijloacele de transport ar trebui înlocuite doar în câțiva ani de exploatare. CTP Iași cumpără piese pentru frâne pentru autobuzele din flotă, însă o parte dintre ele necesită reparații suplimentare pentru a funcționa din nou optim. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
A luat de la victimă 442.000 de lei din cauza… unui duh rău! Inculpatul susține că făcea exorcizări!

A săvârșit infracțiuni pentru a ajuta soția victimei, care era posedată de un demon. Un ieșean este judecat pentru infracțiunea de înșelăciune după ce a produs un prejudiciu de peste 400.000 de lei O persoană din Iași a reușit să prejudicieze victima cu 442.000 de lei, susținând că soția sa este posedată de un duh rău. Bărbatul a fost trimis în judecată și va fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Acum, bărbatul riscă ani grei de închisoare dacă nu va fi „ajutat” de un duh bun. A luat de la victimă 442.000 de lei din cauza unui duh rău! Un caz neobișnuit și tulburător a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, scoțând la iveală mecanismele unei presupuse înșelăciuni de lungă durată, inculpatul având convingerea că acțiunile sale aveau un scop benefic. Potrivit anchetatorilor, bărbatul este acuzat că, în perioada ianuarie 2021 – mai 2024, ar fi indus și menținut în eroare o persoană vătămată, pretinzând că are capacitatea de a comunica cu entități ezoterice. Printre acestea, cu o presupusă entitate, denumită „Bau”, despre care susținea că deține puteri vindecătoare și cunoaște viitorul. În baza acestor afirmații, inculpatul ar fi obținut în total 442.833 de lei. Ceea ce diferențiază acest caz de alte fapte similare este însă motivația invocată de inculpat. Din datele anchetei reiese că acesta ar fi acționat sub convingerea că intervențiile sale sunt necesare pentru a preveni tragedii și pentru a salva vieți. Mai mult, într-unul dintre episoadele centrale ale dosarului, el ar fi susținut că soția persoanei vătămate este posedată de un spirit malefic și că doar prin „sacrificii” financiare ar putea fi eliberată. Realitate sau imaginație Această credință, fie autentică, fie simulată, a stat la baza unor solicitări repetate de bani. În anul 2022, inculpatul ar fi convins persoana vătămată că soția sa este „acaparată de un demon”, iar pentru a o salva sunt necesare intervenții costisitoare, dictate de entitatea „Bau”. În urma acestor afirmații, victima ar fi trimis, în mai multe tranșe, suma de 165.382 de lei. Ancheta arată că acesta nu a fost un episod singular. În 2020, inculpatul ar fi susținut că tatăl persoanei vătămate urmează să se îmbolnăvească grav și că doar „sacrificiile” pot preveni deteriorarea stării de sănătate. În acel context, ar fi fost obținuți 180.862 de lei. Ulterior, în 2023, scenariul s-a mutat asupra fiului victimei, despre care inculpatul ar fi afirmat că este vulnerabil din cauza unor influențe supranaturale, determinând plata a încă 49.189 de lei. În 2024, presiunea ar fi atins un punct culminant. Inculpatul ar fi avertizat că persoana vătămată însăși se va confrunta cu o „cumpănă” majoră în viață, cu risc de mortalitate, începând cu data de 15 iunie 2024. Din nou, soluția propusă a fost aceeași: sacrificii financiare. În acest context, ar mai fi fost transferată suma de 47.400 de lei. Procurorii l-au trimis în judecată Reprezentanții Parchetului subliniază că mecanismul utilizat a fost unul constant, prin inducerea fricii, urmată de oferirea unei soluții aparent salvatoare, contra cost. Totuși, în acest caz, anchetatorii au remarcat și particularitatea discursului inculpatului, care nu s-ar fi prezentat doar ca un simplu intermediar, ci ca un „protector” care acționează pentru binele victimei. „S-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, constând în inducerea și menținerea în eroare a persoanei vătămate prin invocarea unor presupuse conexiuni cu entități ezoterice și solicitarea de sume de bani în scopul efectuării unor așa-zise sacrificii”, a declarat prim-procurorul Liviu Păiuș. Același oficial a explicat că faptele reținute conturează un tipar clar de manipulare. „În cauză s-a reținut că, pe parcursul mai multor ani, inculpatul a prezentat în mod repetat scenarii alarmante privind sănătatea sau viața persoanei vătămate și a membrilor familiei acesteia, determinând-o să remită sume considerabile de bani”, a completat procurorul. În prezent, inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție. „Precizăm că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”, a mai transmis prim-procurorul. O persoană din Iași a luat de la victimă 442.000 de lei, susținând că soția sa este posedată de un duh rău. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ieșenii își pot închiria un loc de parcare în fața blocului! Licitațiile sunt organizate la mijlocul lunii mai. Iată cine poate participa

Primăria scoate la licitație 8 locuri de parcare. Documentele trebuie depuse până la data de 14 mai 2026 Ieșenii își pot închiria un loc de parcare în fața blocului. Administrația publică locală scoate la licitație noi locuri pe aleea Rozelor și pe strada Canta. Doar anumite persoane pot depune documentele în vederea înscrierii la licitațiile cu strigare care vor avea loc pe data de 19 mai 2026. Ieșenii își pot închiria un loc de parcare în fața blocului! Primăria a programat noi licitații Municipiul Iași organizează, în data de 19.05.2026, ora 10:00, la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu din șoseaua Națională, licitația publică cu strigare pentru închirierea locurilor de parcare cu numerele 5, 10, 11 și 12, situate în parcarea de reședință denumită aleea Rozelor. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile: B9, D1 și X2. Data limită de depunere a dosarelor: 14.05.2026, ora 13:00. În aceeași zi, dar de la ora 11:00, administrația publică locală va organiza, tot la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu, licitația publică cu strigare în vederea închirierii locurilor de parcare cu numerele 1, 2, 3 și 4. Acestea sunt situate în parcarea de reședință denumită strada Canta, nr. 58. Aici, drept de participare la licitație au doar locatarii din blocurile 480A și 480B. „În vederea înscrierii la licitație, documentele necesare se depun în format electronic (scan), pe adresa de e-mail a Serviciului Administrare Parcări – Direcția Exploatare Patrimoniu, dedicată exclusiv pentru primire documente licitații, respectiv [email protected]. Data limită de depunere a dosarelor este 14.05.2026, ora 13:00”, au transmis reprezentanții administrației publice locale. Municipiul Iași organizează, în data de 14.05.2026, ora 10:00, la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu din șoseaua Națională, licitația publică cu strigare pentru închirierea locului de parcare nr. 01, situat în parcarea de reședință denumită strada Vasile Lupu, numărul 97. În acest sens, drept de participare la licitație au locatarii din blocurile C și D. În aceeași zi, dar de la ora 11:00, administrația publică locală va organiza licitația cu strigare pentru închirierea locurilor de parcare cu numerele de la 2 la 4 și de la 10 la 12. Acestea sunt situate pe strada Izvor, numărul 13. Drept de participare la această licitație au doar locatarii din blocurile 632 și 635. Data limită de depunere a dosarelor este 12 mai 2026. Precizăm că, pe 12 mai 2026, primăria va organiza alte 3 licitații. Este vorba despre licitațiile cu strigare pentru închirierea locurilor de parcare de pe bulevardul Dacia, strada Gheorghe Doja și strada Grigore Ureche. Ieșenii interesați trebuie să depună anumite documente pentru a se înscrie la licitație Documentele necesare înscrierii la licitație sunt cererea de înscriere, cartea de identitate cu domiciliul stabil sau reședința unde se dorește închirierea locului de parcare pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice sunt necesare certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului, cartea de identitate a reprezentantului legal al societății care participă la licitație, actul de proprietate sau de chirie a apartamentului sau a spațiului, certificatul de înmatriculare a autoturismului, certificatul de atestare fiscală și dovada plății taxelor de participare la licitație. Toate acestea trebuie depuse în format electronic (scanat), la adresa de e-mail a Serviciului Administrare Parcări – Direcția Exploatare Patrimoniu, cu scop exclusiv de primire a documentelor pentru licitație. Astfel, ieșenii își pot închiria un loc de parcare în fața blocului. Administrația publică locală scoate la licitație noi locuri pe aleea Rozelor și pe strada Canta. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Alertă alimentară și la Carrefour! Mai multe produse au fost retrase de la vânzare

Carrefour România a anunțat retragerea de la comercializare și rechemarea mai multor loturi de arahide crude și prăjite, după ce furnizorul a semnalat o posibilă depășire a limitelor admise pentru aflatoxina B1 și aflatoxine totale. Clienții sunt sfătuiți să nu consume produsele și să le returneze în magazine, chiar și fără bon fiscal. Alertă alimentară la Carrefour Potrivit anunțului publicat pe site-ul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), măsura a fost luată după o notificare transmisă de furnizorul Depal SRL. Este vorba despre mai multe loturi de arahide decojite crude și arahide decojite prăjite, comercializate în magazinele Carrefour. „Vă informăm că urmare a notificării primite din partea furnizorului DEPAL SRL, CARREFOUR ROMANIA SA a inițiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la clienţi a produsului menţionat mai jos”, se arată în comunicatul publicat de ANSVSA. Reprezentanții Carrefour spun că există suspiciunea unei posibile depășiri a contaminanților aflatoxina B1 și aflatoxine totale, substanțe considerate periculoase pentru sănătate. „Motivul rechemării: Posibilă depăşire a contaminanţilor aflatoxina B1 şi aflatoxine totale. Se recomandă persoanelor care deţin produsele menţionate mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele Carrefour de unde au fost achiziţionate”, a transmis compania. Clienții care au cumpărat produsele afectate își vor primi banii înapoi, fără să fie obligați să prezinte bonul fiscal. „Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Ne cerem scuze pentru inconveniențele create!”, au mai precizat reprezentanții Carrefour. Ce sunt aflatoxinele și de ce sunt periculoase Aflatoxinele sunt substanțe toxice produse de anumite tipuri de fungi care se pot dezvolta în alimente, în special în produse precum arahidele, cerealele sau semințele depozitate în condiții improprii. Specialiștii atrag atenția că expunerea la cantități mari de aflatoxine poate avea efecte grave asupra sănătății. În cazurile severe, intoxicația poate provoca vărsături, dureri abdominale, convulsii, afectarea ficatului și rinichilor, iar în situații extreme chiar comă sau deces. Medicii spun că aflatoxina B1 este una dintre cele mai periculoase, fiind considerată un carcinogen puternic. Cazuri de aflatoxicoză acută au fost raportate în mai multe state din lume, în special în zone unde condițiile de depozitare a alimentelor favorizează apariția mucegaiurilor și unde sistemele de control alimentar sunt limitate. Autoritățile recomandă persoanelor care au cumpărat produsele retrase să nu le consume sub nicio formă și să le returneze imediat în magazine. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate