Misiune de asanare muniție în comuna Voinești. Pompierii au intervenit de urgență

misiune-de-asanare-munitie-in-comuna-voinesti.-pompierii-au-intervenit-de-urgenta

Sâmbătă, 25.04.2026, echipajul pirotehnic din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a fost solicitat să intervină în satul Schitu Stavnic, comuna Voinești, pentru asanarea unor elemente de muniție descoperite în urma efectuării lucrărilor agricole. La locul solicitării s-a deplasat o autospecială pirotehnică (AP), încadrată cu doi subofițeri, care acționează pentru identificarea, ridicarea, transportul și depozitarea în condiții de siguranță a muniției, în vederea distrugerii ulterioare controlate. Măsuri de prevenire în cazul descoperirii muniției neexplodate: * nu atingeți, nu loviți și nu mutați obiectele suspecte; * nu încercați să le demontați sau să le introduceți în foc; * nu permiteți accesul copiilor sau al altor persoane în zonă; * marcați locul descoperirii, dacă este posibil, fără a vă expune pericolului; * anunțați de urgență autoritățile prin apel la 112. Obligațiile cetățenilor: Conform prevederilor legale în vigoare, persoanele care descoperă elemente de muniție au obligația să anunțe imediat autoritățile și să respecte măsurile de siguranță stabilite de specialiști. Nerespectarea acestor reguli poate duce la producerea unor evenimente grave, cu consecințe asupra vieții, integrității corporale și bunurilor materiale. Reamintim că muniția rămasă neexplodată, provenită din conflicte armate, reprezintă un real pericol, chiar dacă a fost descoperită întâmplător în timpul activităților agricole sau de construcții. Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”. În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Cireșele de Comarna, celebra localitate de producători din Iași, vor fi din belșug în acest an: O să fie cireșe de o să mănânce și câinii!

ciresele-de-comarna,-celebra-localitate-de-producatori-din-iasi,-vor-fi-din-belsug-in-acest-an:-o-sa-fie-cirese-de-o-sa-manance-si-cainii!

Anul 2026 va fi un an bogat din punct de vedere al producției pentru cei care dețin livezi în comuna Comarna din Iași. Prețurile vor fi mai mari din cauza cheltuielilor în creștere Cireșele de Comarna, celebra localitate de producători din Iași, vor fi din belșug anul acesta, potrivit producătorilor. Comparativ cu anul 2025, care a fost unul dezastruos pentru cei care dețin livezi, 2026 pare a fi mai bun din punct de vedere al producției. Prețurile, însă, la cireșe vor fi mai mari, pentru că și cheltuielile au crescut. Producătorii din Iași se plâng de birocrație excesivă. Cireșele de Comarna ale producătorilor din Iași, mai multe în acest an Producătorii de cireșe din celebra localitate Comarna spun că vor avea producții mari anul acesta, comparativ cu anul 2025, când a fost dezastruos. În anul 2025, producția de cireșe a fost grav afectată de înghețurile severe din aprilie, care au compromis livezile în proporție de până la 100% în unele zone. Anul acesta, însă, cireșele vor apărea pe piață la finalul lunii mai și vor fi din belșug. Prețurile vor fi puțin mai mari ca anul trecut. Pe de altă parte, producătorii se plâng de birocrația excesivă. „E mai bine ca anul trecut. Într-adevăr, atunci au apărut mai devreme, pe la jumătatea lunii mai. Anul acesta vor fi pe piață la finalul lunii mai. O să fie cireșe de o să mănânce și câinii! Prețurile vor fi mai mari pentru că au fost cheltuieli mai mari. Noi avem vreo 2 hectare. Ne mai dă în cap și ANAF-ul cu tot felul de acte, avem semnătură electronică. Alți bani, altă pierdere de timp. În loc să stau în livadă, fac drumuri la ANAF. Noi vindem la piață și avem clienți fideli care vor să cumpere”, susține Relu Acatrinei, producător cu experiență din comuna Comarna. Un producător din Iași care nu găsea zilieri să culeagă cireșele a invitat oamenii direct în fermă să ia cireșe. Anul acesta, prețurile la cireșe vor crește cu cel puțin 20% Anul trecut, cireșele s-au vândut cu 25-30 de lei/kg în piețe, la începutul sezonului, iar treptat, prețurile au scăzut, ajungând la 12-15 lei kilogramul. Producătorii spun că anul acesta cheltuielile au crescut cu 30%. „Absolut totul s-a scumpit începând cu 2025 și până în prezent. Noi mergem din inerție. Nu scoatem livezile, că altceva nu știm să facem. Vor fi prețuri mai mari, cu 20-30%, poate și mai mult”, mai spune Ioan Petru, un producător din comuna Comarna. Producătorii de cireșe din Iași vor culege sute de tone de fructe de sezon de pe aproximativ 600 de hectare din localitatea Comarna. În anii precedenți, producătorii de cireșe din Iași s-au confruntat și cu lipsa zilierilor, pagubele produse de grauri, dar și lipsa clienților. Dacă în anii trecuți erau clienți și din străinătate care cumpărau cantități mari de cireșe românești, numărul acestora a scăzut treptat. Cei mai mulți producători din Comarna vând cireșele în piețele din Iași. Cireșele de Comarna, celebra localitate de producători din Iași, vor fi din belșug anul acesta, potrivit producătorilor. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Consilierul local PSD Ilie Roman din comuna Sirețel riscă să își piardă mandatul! Bărbatul este cercetat penal după ce a snopit în bătaie un localnic

consilierul-local-psd-ilie-roman-din-comuna-siretel-risca-sa-isi-piarda-mandatul!-barbatul-este-cercetat-penal-dupa-ce-a-snopit-in-bataie-un-localnic

Ilie Roman este consilierul local PSD din comuna Sirețel care riscă să își piardă mandatul după ce a snopit în bătaie un localnic. Tot conflictul a fost surprins pe camerele de supraveghere și, deși inițial a negat că l-a bătut pe Gheorghiță Baltag, ulterior, Ilie Roman a fost reținut pentru 24 de ore, alături de soția sa, Ana Maria, și de un alt localnic, care a participat alături de el la conflict, Gabriel-Pavel Isac. Judecătorii i-au plasat sub control judiciar pe cei trei. Ilie Roman riscă să fie exclus din PSD. Dacă va fi găsit vinovat, acesta își poate pierde mandatul de consilier local. PSD-istul Ilie Roman, consilier local în comuna Sirețel, riscă să își piardă mandatul după ce a snopit în bătaie un localnic Consilierul local PSD din comuna Sirețel, Ilie Roman, alături de soția sa, Ana Maria Roman, și de localnicul Gabriel-Pavel Isac au fost puși sub control judiciar după ce l-au bătut pe Gheorghiță Baltag, un bărbat din localitate. Conflictul a avut loc pe data de 15 aprilie 2026. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care Gheorghiță Baltag a fugit în curtea unui localnic pentru a se adăposti, de frica alesului local. Acesta este urmat de Ilie Roman, care l-a prins în cele din urmă, l-a pus la pământ și l-a lovit cu picioarele. Agresorul era însoțit de soție, Ana Maria Roman, și de încă un bărbat din localitate, Gabriel-Pavel Isac. După ce polițiștii i-au reținut pe cei trei pentru 24 de ore, judecătorii din cadrul Judecătoriei Pașcani i-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. „În baza dispozițiilor art. 213 Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de inculpatul Roman Ilie, Roman Ana-Maria și Isac Pavel-Gabriel, împotriva ordonanței procurorului din data de 18.04.2026, emisă în dosarul nr. 1210/P/2026, prin care s-a dispus față de aceștia luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 18.04.2026 până la data de 16.06.2026, inclusiv. În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, obligă inculpații, pe fiecare dintre inculpați, la plata sumei de 100 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă, conform dispozițiilor art. 213 alin. (61) Cod procedură penală. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția inculpatului și a procurorului, prin intermediul grefei instanței, astăzi, 22.04.2026. Judecător de Drepturi și Libertăți”, este decizia judecătorilor. Dacă nu va respecta obligațiile controlului judiciar, Ilie Roman riscă să intre la închisoare Totodată, Ilie Roman își poate pierde mandatul de consilier local dacă PSD va decide excluderea sa din organizația politică, dar și în cazul în care va fi găsit vinovat în dosarul penal unde este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În același sens, în cazul în care Ilie Roman nu va respecta obligațiile controlului judiciar, acesta riscă să intre în închisoare. Precizăm că, pe data de 15 aprilie 2026, Ilie Roman, consilierul local PSD, alături de Ana Maria Roman, soția sa, și localnicul din Sirețel, Gabriel-Pavel Isac, au fost reținuți pentru 24 de ore. „La data de 15 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că unui bărbat i-a fost pulverizat spray iritant lacrimogen. Din verificările efectuate a rezultat faptul că, în timp ce se afla pe drumul public din comuna Sirețel, un bărbat de 39 de ani i-ar fi pulverizat spray iritant lacrimogen unui bărbat de 38 de ani și l-ar fi agresat fizic. Ulterior, alte două persoane, respectiv un tânăr de 23 de ani și o femeie de 33 de ani, l-ar fi lovit pe bărbatul de 38 de ani. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, acesta nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Bărbatul de 39 de ani a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 17 aprilie a.c., cele trei persoane bănuite de săvârșirea faptei au fost reținute, pentru 24 de ore, de către polițiști. La data de 18 aprilie a.c., urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani și Judecătoriei Pașcani, cu propuneri legale”, a declarat atunci Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Precizăm că, după ce Gheorghiță Baltag a fost bătut de consilierul local PSD, Ilie Roman, acesta a ajuns la Spitalul Municipal Pașcani pentru îngrijiri medicale. Astfel, consilierul local PSD Ilie Roman din comuna Sirețel riscă să își piardă mandatul după ce l-a snopit în bătaie pe Gheorghiță Baltag, un localnic. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Biologia somnului (IX): Cum se pregătește creierul pentru somn

biologia-somnului-(ix):-cum-se-pregateste-creierul-pentru-somn

Continuăm seria de articole dedicate biologiei somnului, semnată de dr. Bogdan Matei, în care explorăm, pas cu pas, mecanismele profunde care susțin odihna și funcționarea optimă a creierului În materialele anterioare, am analizat arhitectura somnului și rolul complementar al stadiilor NREM și REM, evidențiind modul în care acestea contribuie la consolidarea memoriei, reglarea emoțională și claritatea mentală. Articolul de față propune o schimbare de perspectivă: de la ceea ce se întâmplă în timpul somnului la condițiile care îl fac posibil. Pentru că, așa cum arată cercetările recente, calitatea somnului nu depinde doar de ceea ce se petrece noaptea, ci reflectă, în mod direct, alegerile și ritmurile care ne structurează ziua. Biologia somnului (IX): Cum se pregătește creierul pentru somn În reflecțiile anterioare, am explorat ce se întâmplă în interiorul creierului în timpul somnului NREM și REM, cum undele lente contribuie la consolidarea memoriei și cum somnul REM integrează emoțiile și creează spațiul pentru claritate și înțelegere profundă. Astăzi, aș vrea să ne oprim asupra unui aspect la fel de important, dar adesea trecut cu vederea: cum protejăm acest proces? Pentru că, în realitate, somnul nu începe în momentul în care ne așezăm în pat. Dacă somnul este un dialog activ în interiorul creierului, un proces nocturn de selecție, integrare și recalibrare, atunci calitatea acestui dialog depinde în mod direct de felul în care ne trăim ziua. Creierul nu „intră” pur și simplu în somn profund. Se pregătește pentru el, pas cu pas. Iar această pregătire începe cu alegeri aparent banale, pe care de multe ori le ignorăm. Iată câteva direcții esențiale: Stabilizează ritmul circadian. Un program regulat de somn și trezire este unul dintre cei mai importanți factori pentru un somn odihnitor. Creierul are nevoie de repere clare. Atunci când orele variază de la o zi la alta, procesele interne se dereglează, iar arhitectura somnului devine fragmentată, chiar dacă numărul total de ore pare suficient. . Folosește lumina în mod strategic. Lumina de dimineață transmite creierului un semnal clar: „este zi, începe activitatea”. În schimb, expunerea la lumină artificială seara, în special la ecrane, poate întârzia secreția de melatonină, hormonul care pregătește corpul pentru somn. Cu alte cuvinte, creierul rămâne „în modul zi”, chiar dacă este deja noapte. Redu încărcarea cognitivă înainte de somn. De multe ori, încheiem ziua în același ritm alert în care am început-o: cu e-mailuri, notificări, informații noi. Însă, somnul profund are nevoie de o tranziție. Dacă mintea rămâne suprastimulată, intrarea în somnul NREM (esențial pentru consolidarea memoriei) devine mai dificilă. Ultima oră înainte de culcare poate face o diferență majoră. Limitează consumul de cafeină. Cafeaua nu „anulează” oboseala, ci doar o amână. Adenozina, substanța care creează nevoia de somn, continuă să se acumuleze în organism, chiar dacă nu o mai simțim temporar. Consumată prea târziu, cafeina poate întârzia adormirea și poate reduce profunzimea somnului din prima parte a nopții, cea mai importantă pentru recuperare. Gândește în termeni de tipare, nu de nopți izolate. Un somn bun nu este rezultatul unei singure seri „perfecte”, ci al unor obiceiuri repetate în timp. Atunci când reducem sau fragmentăm somnul, nu pierdem doar odihnă, ci întrerupem un proces complex prin care creierul își organizează informațiile, reglează emoțiile și își recapătă claritatea. În acest context, întrebarea se schimbă. Nu mai este doar: „Cum pot să fiu mai productiv?”, ci, mai degrabă: „Ce fel de zi construiesc astăzi pentru a-i permite creierului meu să funcționeze cu adevărat bine în această noapte?”. Dr. Bogdan Matei, medic specialist psihiatru în Franța Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Un grup de tineri din Iași a dat petrecere în centrul orașului! Băieții au consumat alcool și i-au exasperat pe locatari cu muzica la maximum

un-grup-de-tineri-din-iasi-a-dat-petrecere-in-centrul-orasului!-baietii-au-consumat-alcool-si-i-au-exasperat-pe-locatari-cu-muzica-la-maximum

Un grup de 5 tineri din Iași a fost sancționat de către polițiștii locali după ce au dat petrecere în mijlocul străzii. Băieții consumau bere în spațiul public și ascultau muzică la maximum, la o boxă portabilă. Localnicii nu au mai suportat zgomotul și au contactat autoritățile pentru a interveni. În cele din urmă au plecat de la fața locului, după ce au primit sancțiunea. Polițiștii ieșeni se așteaptă ca astfel de situații să apară tot mai des pe străzile din oraș, având în vedere că temperaturile vor crește, iar tot mai mulți tineri vor ieși seara în parcurile publice. Tinerii din Iași au dat petrecere pe stradă Localnicii au sesizat poliția deoarece nu mai suportau zgomotul provocat de cei cinci tineri. Aceștia s-au întâlnit și au început să consume bere chiar la marginea străzii. Unul dintre ei a adus o boxă portabilă, iar de acolo a început petrecerea, spre disperarea cetățenilor care locuiesc în zonă. Petrecerea a fost stricată de echipajul de intervenție de la Poliția Locală. Cei cinci băieți au fost legitimați, iar doi dintre ei au primit și sancțiune conform legii. Recent, un alt grup de tineri a provocat scandal pe bulevardul Ștefan cel Mare. „Pe la ora 22:40 am fost solicitați, prin dispecerat, să intervenim pe strada Agatha Bârsescu, deoarece era un grup de tineri care asculta muzică la o boxă portabilă și consumau alcool în spațiul public. Ne-am deplasat imediat la fața locului, iar când am ajuns, băieții au oprit muzica, deși i-am auzit. Era un grup de 5 tineri, 2 dintre ei fiind minori. I-am legitimat pe toți, doi dintre ei locuiesc chiar în zonă. Au spus că doar stăteau și ei la discuții, însă cetățenii din zonă au fost deranjați de zgomotul pe care l-au produs. În cele din urmă am aplicat sancțiuni și au înțeles că au greșit. Astfel, au plecat de la fața locului”, a declarat Cătălin Brehuescu, polițist local din Iași. Polițiștii se așteaptă la tot mai multe situații În fiecare an, odată ce temperaturile cresc, tot mai mulți cetățeni aleg să stea până târziu în parcurile din oraș. Doar că unii consumă băuturi alcoolice și provoacă scandal. Cel mai frecvent apar probleme în parcul șahiștilor din Podu Roș și la cel din Piața Voievozilor, unde aproape în fiecare seară sunt sesizări făcute către Poliția Locală. „Odată ce se apropie vara, tot mai multe situații de acest fel vor apărea. Acordăm atenție sporită în special la parcul șahiștilor din Podu Roș și la parcul din Piața Voievozilor. Acolo, aproape în fiecare seară sunt sesizări. De obicei, sesizările sunt făcute din cauza zgomotului produs la ore târzii, nu pentru consumul de alcool. Pe localnici îi deranjează zgomotul, nu acordă mare atenție asupra faptului că se consumă alcool. Oricum, noi patrulăm în aceste zone constant pentru asigurarea liniștii și ordinii publice”, a mai transmis polițistul local Cătălin Brehuescu. Cei cinci tineri din Iași au scăpat ieftin după petrecerea pe care au dat-o în stradă, însă localnicii speră că situația nu se va repeta pe viitor. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Deputatul PSD Bogdan Cojocaru: Întreaga Autostradă a Unirii (A8) are constructori – proiectul intră complet în linie dreaptă

deputatul-psd-bogdan-cojocaru:-intreaga-autostrada-a-unirii-(a8)-are-constructori-–-proiectul-intra-complet-in-linie-dreapta

Deputatul PSD Bogdan Cojocaru anunță un progres major în implementarea uneia dintre cele mai importante infrastructuri rutiere din România: Autostrada A8, cunoscută și sub numele de „Autostrada Unirii”. Acesta a declarat că au fost desemnați constructorii pentru toate cele patru tronsoane dintre Târgu Neamț și Ungheni, ceea ce înseamnă, potrivit afirmațiilor sale, că întregul traseu al autostrăzii Târgu Mureș – Iași – Ungheni, cu o lungime de peste 300 de kilometri, se află fie în execuție, fie în etapa de proiectare, fie are deja contractele de lucrări atribuite. „Sunt bucuros să anunț un progres foarte important în evoluția proiectului Autostrăzii A8: desemnarea constructorilor pe toate cele patru tronsoane dintre Târgu Neamț și Ungheni. Practic, de astăzi, întreaga Autostradă a ,,Unirii” Târgu Mureș-Iași-Ungheni cu o lungime de peste 300 de kilometri este în șantier, în etapa de proiectare sau având contractele de lucrări atribuite. O Asociere condusă de cel mai mare constructor român, SA&PE CONSTRUCT SRL (Lider)-TEHNOSTRADE S.R.L., SPEDITION UMB, Euro-Asfalt a fost desemnată câștigătoare a contractului pentru construirea tronsonului 1 Moțca-Târgu Frumos al Autostrăzii A8. Compania Națională de Investiții Rutiere a stabilit, în urma reevaluării ofertelor, că Asocierea condusă de constructorul român a câștigat contractul de proiectare și execuție pentru acest tronson de 27 de kilometri, valoarea ofertei fiind de 4,87 miliarde lei (fără TVA). Finanțarea este asigurată din Programul SAFE, iar prioritatea este semnarea contractului și respectarea termenelor de realizare, conform condițiilor acestui instrument european care asigură fondurile necesare proiectului. În cadrul acestui contract, va fi construit cu prioritate un segment de autostradă cu o lungime de aproximativ 5 kilometri pentru a asigura legătura între secțiunea Leghin-Moțca a A8 și DN2, respectiv A7-Autostrada Moldovei. Pe traseul dintre Târgu Neamț (Moțca) și Târgu Frumos vor fi construite: 36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri; 4 tunele, lungime totală de 1,7 kilometri; 3 noduri rutiere (Moțca, Pașcani și Târgu Frumos)”, a precizat Bogdan Cojocaru. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost posibil saltul mortal cu mașina de pe pod al unei șoferițe din Iași

animatie-grafica.-cum-a-fost-posibil-saltul-mortal-cu-masina-de-pe-pod-al-unei-soferite-din-iasi

Accident înfiorător în Iaşi. O șoferiță de 52 de ani a căzut cu maşina de pe un pod şi a murit din cauza rănilor grave. Schimbase banda de mers fără să se asigure și a fost acroșată de un TIR. Femeia circula pe pasajul rutier Bucium, la intrarea în Iași. La un moment dat, a schimbat brusc banda, fără să se asigure, spun polițiștii, moment în care a fost acroșată de un TIR care circula în aceeasi direcție. Lovitura a destabilizat mașina, care s-a răsucit pe șosea, apoi a căzut de pe pod 10 metri în gol și s-a oprit pe plafon. „Dintr-odată am văzut cum zboară o mașină și m-am uitat, era mașina jos”, spune un martor. „A tăiat fața și a plecat peste parapet, pe dreapta s-a dus. Eu eram pe banda 1. S-a lipit de mine, m-a agățat puțin stânga, bara din stânga și scara a agățat-o și imediat a plecat peste parapet dreapta.”, explică Mihai Ciolacu, șoferul tirului. Șoferul TIR-ului, un bărbat de 59 de ani, nu consumase alcool Rănile suferite de șoferiță au fost foarte grave. Medicii au găsit-o în stop cardio-respirator. „O persoană era încarcerată, inconștientă, fiind necesară intervenția echipajului de descarcerare”, spune Marius Plugaru, purtător de cuvânt ISU Iași. „S-au început manevrele de resuscitare avansată, fiind vorba de o traumă severă, mai ales la nivel cranio-cerebral, rezultatul nu a fost cel așteptat. Și s-a declarat decesul”, explică prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași. Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă. Şoferul TIR-ului, un bărbat de 59 de ani, nu consumase alcool. Pasajul se afla în renovare. Se fac lucrări la pilonii de susţinere, iar spre finalul anului modernizarea va ajunge şi la porţiunea de la suprafaţă. Reacții șocate ale martorilor Martorii aflați în zonă descriu momente de panică imediat după impact. Unii spun că șoferul TIR-ului a fost profund șocat de cele întâmplate. „Șoferul de tir a coborât, și-a pus mâinile în cap și a început să țipe, când a văzut ce a făcut”, a mai adăugat un martor. Un alt martor a declarat că: „Victima avea capul spart, i-am văzut creierul”. „La început a vorbit, a spus să chemăm ambulanța, după și-a pierdut cunoștința”, a spus un alt martor. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Fiica femeii moarte în accidentul de pe Pasarela Bucium este funcționar public. Mesajul colegilor din Primărie

fiica-femeii-moarte-in-accidentul-de-pe-pasarela-bucium-este-functionar-public.-mesajul-colegilor-din-primarie

Moartea femeii în accidentul cumplit de pe Pasarela Bucium a lăsat în urmă o durere greu de descris, mai ales pentru familia îndurerată. Fiica victimei, Iolanda Enachi, funcționar în cadrul compartimentului de Asistență Socială Bârnova, primește în aceste momente sprijinul colegilor, care au transmis un mesaj public plin de emoție. „Cu profundă tristețe am aflat despre tragicul accident de pe pasarela Bucium, în urma căruia și-a pierdut viața mama colegei noastre, Iolanda Enachi, din cadrul compartimentului de Asistență Socială Bârnova. Întreg colectivul Primăriei Bârnova este profund marcat de această veste dureroasă. Sunt momente în care cuvintele sunt prea mici pentru a cuprinde suferința, iar durerea unei pierderi atât de grele nu poate fi alinată ușor. Suntem alături de colega noastră, de familia îndurerată și de toți cei care au cunoscut-o, transmitând sincere condoleanțe și gânduri de mângâiere în aceste clipe de grea încercare sufletească. DUMNEZEU SĂ O ODIHNEASCĂ ÎN PACE ȘI LUMINĂ!”, transmit colegii fiicei sale. Reamintim faptul că un accident rutier grav a avut loc în municipiul Iași, unde un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium în urma impactului cu un TIR. Din nefericire, șoferița a murit. Trupul neînsuflețit a fost ridicat de reprezentanții serviciilor medico legale. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Podu Iloaiei, simbolul rușinii infrastructurii din România. Protest pentru Autostrada Unirii A8

podu-iloaiei,-simbolul-rusinii-infrastructurii-din-romania.-protest-pentru-autostrada-unirii-a8

Localitatea Podu Iloaiei a devenit, în ultimii ani, imaginea clară a blocajelor și promisiunilor neîndeplinite în materie de infrastructură. Vineri, 24 aprilie 2026, între orele 13:00 și 15:00, în zona barierei din oraș va avea loc o acțiune de protest menită să atragă atenția asupra situației critice din trafic și asupra întârzierilor legate de marile proiecte rutiere din regiunea Moldovei. Locul protestului nu este ales întâmplător. Bariera de la Podu Iloaiei a devenit simbolul umilinței zilnice la care sunt supuși șoferii și locuitorii din zonă, obligați să petreacă ore întregi în coloane interminabile de mașini. În locul unor soluții concrete, oamenii spun că primesc doar promisiuni, amânări și explicații birocratice. Podu Iloaiei devine scena unui protest pentru Autostrada Unirii Organizatorii transmit un mesaj direct către Ministerul Transporturilor, Compania Națională de Investiții Rutiere și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, instituțiile responsabile de marile proiecte de infrastructură: realizarea Autostrada Unirii A8 nu mai poate fi blocată între hârtii, proceduri și amânări fără sfârșit. Potrivit organizatorilor, lipsa acestei autostrăzi și absența unei variante ocolitoare pentru Podu Iloaiei au efecte zilnice asupra comunităților din zonă: trafic sufocat, economie încetinită și localități practic paralizate de aglomerația rutieră. „Podu Iloaiei nu mai este doar un punct pe hartă. A devenit dovada vie a eșecului administrativ și a indiferenței cu care statul tratează Moldova”, spun organizatorii acțiunii. Protestul va avea loc fără blocarea drumului. Participanții vor afișa pancarte cu mesaje adresate autorităților responsabile de proiectul autostrăzii, materialele fiind distribuite de către organizatori. Acțiunea începe la ora 13:00 și se încheie la ora 15:00, iar mesajul transmis este unul clar: oamenii din Moldova nu cer privilegii, ci infrastructură, respect și ieșirea din izolarea rutieră. Iar Autostrada Unirii A8 trebuie realizată cu prioritate, nu amânată la nesfârșit. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Care este starea de sănătate a artistului Tudor Gheorghe. Prof. univ. dr. Lucian Eva, medic primar neurochirurg, transmite toate detaliile

care-este-starea-de-sanatate-a-artistului-tudor-gheorghe-prof-univ-dr.-lucian-eva,-medic-primar-neurochirurg,-transmite-toate-detaliile

„Maestrul a fost internat în spital. S-au făcut toate investigaţiile necesare în acest caz. Starea lui este foarte bună şi a fost externat la domiciliu. Detaliile pentru care a ajuns la spital probabil că le aveţi şi au fost aduse la cunoştinţă de către alte instituţii ale statului. La noi a ajuns pentru leziuni minore care nu au necesitat intervenţii, ci doar supraveghere medicală. Din punctul nostru de vedere îşi poate relua activitatea pentru că ceea ce face – face foarte bine”, a transmis prof.univ.dr. Lucian Eva, medic primar neurochirurg, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași. Citește și: Tudor Gheorghe, transportat de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din Iași! Artistul ar fi căzut în baie, după ce a consumat alcool la Hotel Moldova Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate