Un bărbat a ajuns la Spitalul Municipal Pașcani în stare gravă după ce și-a dat foc. UPDATE: A murit

Un bărbat de 67 de ani din satul Topile, comuna Valea Seacă, județul Iași, a fost adus în stare foarte gravă la Spitalul Municipal Pașcani, după ce a suferit arsuri pe o mare parte a corpului. UPDATE: Din nefericire, bărbatul a murit. „Pacientul ars a instalat stop cardio respirator ce nu a răspuns la manevrele de resuscitare și s-a declarat decesul. În acest caz a fost sesizată Poliția”, a mai spus sursa citată. Știre inițială Pacientul care și-a dat foc singur a fost intubat și ventilat mecanic, fiind internat în secția de terapie intensivă. Potrivit reprezentanților unității medicale, starea acestuia este extrem de gravă, iar medicii sunt rezervați în privința evoluției. „A fost adus în CPU un bărbat în vârstă de 67 ani din Topile, cu arsuri grad 3 şi 4 în stare foarte gravă, ce a fost intubat orotraheal şi ventilat mecanic. Șansele sunt minime, şi-a dat foc singur. Nu găsește loc nicăieri de transfer pe o secție de arși, recomandarea fiind de a fi gestionat în teritoriu”, a transmis Delia Molocea, purtător de cuvânt Spital Municipal Paşcani. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
O platformă comunală pentru depozitarea gunoiului va fi construită în Aroneanu! Contractul de execuție a lucrărilor depășește un milion de lei

Primăria Aroneanu a lansat licitația pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice. Contractul are o valoare de peste un milion de lei. Firmele pot depune ofertele până pe data de 4 mai 2026 Administrația publică locală din comuna ieșeană Aroneanu a publicat recent procedura de licitație pe SEAP și caută firme pentru a amenaja o platformă comunală de tip PC1 pentru depozitarea gunoiului de grajd din localitate. O platformă comunală pentru depozitarea gunoiului va fi construită în Aroneanu Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), contractul scos la licitație are ca obiect „Execuție lucrări în cadrul proiectului «Platformă comunală Tip PC1 pentru depozitarea și managementul gunoiului de grajd din cadrul UAT Aroneanu, județul Iași»”. Valoarea contractului este de 1.295.864 de lei, fără TVA. Totodată, firmele interesate au posibilitatea depunerii ofertelor financiare până, cel târziu, la data de 4 mai 2026, ora 15:00. „Valoarea estimată este de 1.295.864,52 lei, fără TVA, și este compusă din următoarele capitole: Amenajarea terenului – 2.904,00 lei, fără TVA; Amenajări pentru protecția mediului și aducerea terenului la starea inițială – 5.595,43 lei, fără TVA; Construcții și instalații – 1.247.864,92 lei, fără TVA; Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier – 21.358,19 lei, fără TVA; Cheltuieli conexe organizării șantierului – 3.769,09 lei, fără TVA; Probe tehnologice și teste – 2.300,00 lei, fără TVA; Dotări Platforma Satelit – 12.072,89 lei, fără TVA. În stabilirea valorii estimate a contractului, s-a avut în vedere devizul general aferent obiectivului de investiție referit. Astfel, potrivit devizului general privind cheltuielile necesare investiției, valoarea fără TVA alocată este de 1.295.864,53 lei”, este specificat în caietul de sarcini al procedurii de licitație de pe SEAP. Afaceristul Dragoș Samoilă a primit un contract de 15.000 de lei pentru servicii de consultanță Pe data de 20 aprilie 2026, Primăria Aroneanu, condusă de Benoni Moruzi, a contractat servicii de consultanță de la Pro Consulting Expert SRL, firmă administrată de afaceristul Dragoș Samoilă. Acesta are o valoare de 15.000 de lei, fără TVA. „Oferim servicii de consultanță în managementul investiției pentru implementarea proiectelor, constând în: Consultanță pentru obținerea și/sau întocmirea documentelor aferente cererilor de plată/rambursare; Întocmirea rapoartelor trimestriale; Întocmirea răspunsurilor la cererile de clarificări aferente cererilor de plată/rambursare; rapoartelor trimestriale; Consultanță pentru managementul contractului de finanțare; Consiliere pentru realizarea modificărilor contractuale; Întocmirea documentațiilor pentru acte adiționale, notificări, alte comunicări cu finanțatorul”, se arată în descrierea achiziției directe. Precizăm că Dragoș Samoilă s-a remarcat, de-a lungul timpului, prin sutele de contracte primite prin încredințare directă, fără organizarea vreunei proceduri de licitație, din partea primarilor din județul Iași. Preponderent, acesta a semnat, în decursul anilor, contracte mai ales cu primarii liberali, dar nu a ratat nici bugetele comunelor care sunt conduse de primari din alte organizații politice, precum PSD. În ultimii ani, Cotidianul BZI a prezentat o parte dintre cele mai „sărăcite” comune și de pe urma cărora firmele controlate de Dragoș Samoilă au încasat milioane de euro. O platformă comunală pentru depozitarea gunoiului va fi construită în Aroneanu, printr-un contract care valorează peste un milion de lei. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Polițiștii locali au intervenit în zona Spitalului Sfântul Spiridon din Iași. Au fost ridicate mașini, iar șoferii, amendați: Trecerile de pietoni erau complet blocate

În proximitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași, polițiștii locali au ridicat mașini parcate neregulamentar și au aplicat sancțiuni. Pietonii au reclamat faptul că nu aveau loc să se deplaseze le treceri, deoarece acestea erau ocupate de mașini. Pe străzile Vasile Conta și Nicolae Bălcescu sunt zilnic astfel de probleme. Polițiștii locali ieșeni nu fac față numărului de sesizări pe linie rutieră, deoarece sunt prea multe, iar instituția dispune doar de 2 autospeciale de ridicat. Mașini ridicate din apropierea Spitalului „Sfântul Spiridon” Pietonii care treceau prin zona respectivă aveau dificultăți să traverseze strada, deoarece două treceri pentru pietoni au fost transformate în parcări. Unii șoferi nu au mai ținut cont de lege și nici nu s-au obosit să caute un loc de parcare la o distanță mai mare. Pe străzile din proximitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași este o problemă zilnică privind mașinile parcate neregulamentar, iar în ciuda sancțiunilor, șoferii continuă să încalce legea. „Am fost sesizați să intervenim în zona Spitalului «Spiridon», deoarece trecerile de pietoni erau complet blocate de mașini. După cum se observă, oamenii trebuiau să meargă în șir indian, să se strecoare printre mașini, ca să treacă strada. Astfel de lucruri chiar nu le putem trece cu vederea. Am intervenit și am ridicat toate mașinile care blocau circulația, iar colegii mei au aplicat sancțiuni șoferilor care au mai parcat neregulamentar în zonă. La un moment, a venit o doamnă la mașină să ne spună că a stat puțin, că avea treabă, dar dacă ar face toată lumea așa, toată strada ar fi blocată. Acesta este unul din punctele unde apar cel mai des probleme. De altfel, aproape zilnic intervenim cu sancțiuni și ridicăm autoturisme”, a declarat Marius Gheorghieș, polițist local din Iași, responsabil cu ridicarea autoturismelor. Număr mare de sesizări Zilnic, polițiștii locali primesc zeci de sesizări de la cetățenii din Iași privind problemele din trafic. Cele mai comune reclamații sunt pentru mașini parcate pe trotuar, treceri de pietoni sau care blochează căi de acces. Multe străzi din oraș sunt problematice, deoarece infrastructura este învechită și nu face față numărului mare de mașini din traficul ieșean. În acest ritm, situația va deveni mai drastică, iar autoritățile vor fi obligate să ia măsuri suplimentare. „De la începutul anului și până acum, am ridicat zeci de mașini abandonate, parcate neregulamentar și așa mai departe. Traficul din Iași devine tot mai aglomerat, nu dă semne că se va schimba. De altfel, noi facem față cu greu cu activitatea noastră. Sunt foarte multe sesizări și nu reușim să le acoperim pe toate. Avem 2 macarale de ridicat, însă ar fi nevoie de măcar încă una ca să mai acoperim și alte zone din oraș. Sunt străzi în care ar trebui să stăm 24 de ore din 24 și tot am avea activitate. Din păcate, aceasta este realitatea la momentul actual”, a mai precizat polițistul local Marius Gheorghieș. Polițiștii au ridicat mașinile din apropierea Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, însă, cu siguranță, problema se va repeta și în zilele următoare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Weekend plin de controale la Iași. Mulți șoferi au fost prinși băuți sau fără permis de conducere la volan

Polițiștii din Iași au prins la volan mai mulți șoferi sub influența alcoolului. Unii dintre aceștia nu aveau nici măcar permis de conducere. Pe numele lor au fost deschise dosare penale, iar acum au de dat explicații în fața legii A fost un weekend plin de controale la Iași. Polițiștii au oprit pentru control sute de autoturisme, iar surprizele nu au întârziat să apară. Mulți șoferi erau certați cu legea, dar totuși se aflau la volan Un tânăr de 22 de ani a băut să prindă curaj, apoi s-a urcat la volan, deși nu deținea permis de conducere. „La data de 17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au oprit pentru control un autoturism, în timp ce se deplasa în comuna Belcești. La volan a fost identificat un tânăr de 22 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Weekend plin de controale la Iași Ulterior, la data de 18 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Iași au observat un autoturism care se deplasa în municipiul Iași și care ar fi pătruns pe un sector de drum cu acces interzis. La volan a fost identificat un tânăr de 23 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Prinși gonind cu mașinile, fiind sub influența alcoolului Tot pe 18 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe VO28D, în afara localității Uricani, au oprit pentru control un autoturism care circula cu viteza de 83 km/h pe un sector de drum cu limita legală de 50 km/h. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 49 de ani din comuna Miroslava. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. O zi mai târziu, pe 19 aprilie, tot polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN24, în localitatea Păun, au oprit pentru control un autoturism care circula cu viteza de 75 km/h pe un sector de drum cu limita legală de 50 km/h. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 44 de ani din județul Constanța. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost un weekend plin de controale la Iași, iar ele vor continua și în următoarea perioadă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Hoții seifului din Hârlău nu sunt mulțumiți de pedepse! Recidivistul Adrian Chihaia nu recunoaște că a participat la furtul anului 2024!

Mai multe persoane au fost cercetate cu privire la furtul seifului familiei Mocanu din Hârlău, în ianuarie 2024. Unul dintre inculpați este recidivist. Acesta a fost condamnat pentru omor. Indivizii ar fi dat de-a dura seiful, de la etajul 1 al locuinței până la mașină. Un martor a oferit informații esențiale. Hoții seifului din Hârlău, marea captură din 2024, au formulat apel împotriva condamnării dispuse de magistrații de la Judecătoria Hârlău, nefiind mulțumiți de pedepse. Unul dintre inculpați este recidivist, fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor în anul 2011. Avocații inculpaților au arătat, în fața instanței de judecată, motivele pentru care condamnările nu sunt justificate. Hoții seifului din Hârlău nu sunt mulțumiți de pedepse! Pe 26 februarie 2025, magistrații de la Judecătoria Hârlău au pronunțat o hotărâre cu privire la cei care au spart casa familiei Mocanu, retrăgând un seif în care se afla o mică avere. Instanța a decis încetarea procesului penal față de inculpații Ioan Catargiu și Maria Catargiu, părinții lui Ionuț Ciprian Catargiu, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, precum și față de Andreea Surdu, acuzată de favorizarea făptuitorului. În toate cele trei cazuri, judecătorii au reținut existența unei cauze de nepedepsire, motiv pentru care au dispus încetarea procesului penal. În ceea ce privește faptele principale, instanța l-a condamnat pe Adrian Chihaia, recidivist, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă comisă la data de 12 ianuarie 2024, în dauna soților Valentin și Delia Mocanu. Magistrații au reținut că, în data de 23 ianuarie 2023, Adrian Chihaia fusese eliberat condiționat din Penitenciarul Botoșani, unde executa o pedeapsă de 16 ani și 7 luni de închisoare pentru infracțiunea de omor, comisă în 2011. La momentul eliberării condiționate, acesta mai avea de executat un rest de 750 de zile de închisoare. Ca urmare a noii condamnări, instanța a dispus revocarea eliberării condiționate și executarea restului de pedeapsă, astfel că inculpatul va executa, în final, o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 750 de zile de închisoare, în regim de detenție, fiind menținută și măsura arestării preventive. Ionuț Ciprian Catargiu, condamnat pentru 3 infracțiuni Totodată, instanța l-a condamnat pe Ionuț Ciprian Catargiu la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru furt calificat. În același dosar, acesta a primit și o pedeapsă de 1 an de închisoare pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, fapte comise tot la data de 12 ianuarie 2024. În urma contopirii pedepselor, instanța a stabilit aplicarea pedepsei celei mai grele, de 4 ani și 6 luni de închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv 1 an și 6 luni. Astfel, inculpatul urmează să execute o pedeapsă rezultantă de 6 ani de închisoare, în regim de detenție. Avocatul inculpatului nu este de acord cu hotărârea instanței, oferind o serie de argumente la data de 20 aprilie, în fața instanței de apel. „În ceea ce privește infracțiunile la regimul rutier, considerăm că se aplică dispozițiile art. 16 lit. c) din Codul penal, și anume fapta nu există. Inculpatul a achiziționat un vehicul, iar din rechizitoriu nu rezultă în mod cert că ar fi știut că numerele de înmatriculare erau false. Vehiculul era înmatriculat în Italia și avea drept de circulație în România, atâta timp cât nu fusese radiat în statul unde era înmatriculat. În plus, inculpatul a primit documente de proveniență din Germania, deși autoturismul fusese cumpărat din Italia”, a declarat avocatul lui Ionuț Ciprian Catargiu, Daniel Atasiei. A fost audiat un martor-cheie Tot la termenul din 20 aprilie, pe rolul Curții de Apel Iași a fost audiată martora Ana Maria Buburuzanu, care a oferit detalii despre relația sa cu inculpații și despre ziua comiterii faptei. „Îl cunosc pe inculpatul Adrian Chihaia, pentru că venea la sala de jocuri unde lucram eu, Las Vegas. Am lucrat acolo în perioada 2023-2025, iar el venea împreună cu un prieten. La data de 12 ianuarie 2024, am plecat de acasă cu intenția de a merge la magazinul Flanco, pentru a vedea un telefon pe care voiam să îl cumpăr. Pe traseu, m-am întâlnit cu inculpatul Chihaia, care ieșea din blocul în care locuiește, în jurul orei 09:30. Ne-am salutat și am discutat aproximativ 3-4 minute. Acesta mi-a spus că merge la o cafea la un amic. Inculpatul a fost arestat preventiv la una sau două săptămâni după această întâlnire. Cunosc familia Catargiu și am avut grijă de copiii inculpatului Ciprian Catargiu și ai Georgianei, încă de când aveam 16-17 ani. Am locuit la domiciliul acestora”, a declarat martora Ana Maria Buburuzanu. Conform acestei declarații, reiese că ar fi fost imposibil ca inculpatul Adrian Chihaia să se afle în două locuri în același timp. „În temeiul art. 16 lit. c) din Codul de procedură penală, solicităm achitarea, întrucât nu există probe că inculpatul ar fi pătruns în locuința familiei Mocanu. Din analiza imaginilor video din 12 ianuarie 2024 rezultă că în autoturismul Volvo se afla o singură persoană. Inculpatul a declarat că s-a întâlnit cu martora Buburuzanu și, ulterior, cu inculpatul Catargiu, care l-a rugat să descarce seiful din mașină, iar acesta a acceptat, după care s-a deplasat la sala de jocuri. Nu există probe că ar fi intrat în imobil. De asemenea, dacă ar fi știut că autoturismul fusese implicat într-o infracțiune, nu ar fi acceptat să fie parcat în curtea mamei sale. Subliniem că prejudiciul a fost achitat integral la data de 9 mai 2024”, a spus avocatul lui Adrian Chihaia, Sorin Babenco. Fiul păgubiților ar fi pus totul la cale Avocatul lui Ionuț Ciprian Catargiu a spus în fața instanței că la săvârșirea faptei a participat doar el. „Seiful a fost târât pe scări, iar instanța de fond a apreciat că nu putea fi sustras de o singură persoană, însă clientul meu are o condiție fizică bună și ar fi putut realiza singur această acțiune. Totodată, Alexandru Mocanu, fiul persoanelor vătămate, l-ar fi contactat
Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași caută furnizori de alimente pentru cantina Campusului Tudor Vladimirescu. Contractul depășește 3,5 milioane de lei

UTI organizează o licitație pentru achiziția de alimente. Contractul depășește 3,5 milioane de lei și este împărțit în 19 loturi. Ofertele se depun până pe 18 mai 2026 Universitatea Tehnică din Iași caută furnizori de alimente pentru cantina Campusului „Tudor Vladimirescu”, așa că a lansat o licitație publică în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Valoarea totală estimată pentru achiziție este de 3.574.482 de lei, fără TVA. Universitatea Tehnică din Iași caută furnizori pentru cantina campusului Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a lansat o licitație publică pentru achiziția de alimente și livrarea acestora la cantina din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”. Valoarea totală estimată a contractului este de 3.574.482 de lei, fără TVA. Procedura a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și vizează asigurarea produselor necesare pentru buna desfășurare a activității cantinei universitare. Firmele interesate pot depune ofertele financiare până la data de 18 mai 2026. Achiziția va fi realizată printr-un acord-cadru valabil 12 luni, iar universitatea va semna două contracte subsecvente. Primul va acoperi 60% din cantitatea totală necesară, iar al doilea, restul de 40%, în funcție de necesitățile instituției. Contractul este împărțit în 19 loturi, astfel încât firmele interesate pot depune oferte pentru unul sau mai multe produse alimentare. Printre cele mai valoroase loturi se numără: carne de pasăre – 735.000 lei; carne de porc – 538.800 lei; legume și fructe proaspete – 395.448 lei; lactate – peste 191.000 lei; alimente de bază – 224.529 lei. De asemenea, universitatea cumpără conserve, condimente, produse de panificație, ouă, apă minerală, băuturi nealcoolice, pește, produse congelate și articole de cofetărie. „Acordul-cadru are în vedere achiziționarea alimentelor necesare unei bune desfășurări a activității Cantinei din Campusul studențesc «Tudor Vladimirescu» din Iași și transportul acestora, prin procedura de licitație deschisă cu JOUE, cu desfășurare online. Acordul-cadru va avea o perioadă de valabilitate de 12 luni, începând cu data semnării de către ambele parți a contractului de furnizare de produse. Se vor încheia două contracte subsecvente: primul contract subsecvent se va încheia după semnarea acordului-cadru și va avea o perioadă de valabilitate de 6 luni din momentul semnării de către ambele părți, cu o pondere de 60% din toată cantitatea aferentă acordului-cadru; al doilea va fi încheiat cu o perioadă de valabilitate de 6 luni sau în funcție de nevoia autorității contractante, având o pondere de 40% din cantitatea aferentă acordului- cadru și cu o perioadă de valabilitate care poate depăși perioada de valabilitate a acordului-cadru, conform prevederilor art. 107, alin. 4 din H.G. 395/2016. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20. Autoritatea contractantă va răspunde, în mod clar și complet, tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor înainte de data limită de depunere a ofertelor: în a 11-a zi”, se arată în documentele de pe SEAP. Ce condiții trebuie să îndeplinească operatorii economici Operatorii economici care doresc să participe la licitație trebuie să demonstreze experiență similară în livrarea de produse alimentare, să dețină autorizații sanitar-veterinare și să respecte standardele de siguranță alimentară de tip HACCP. Totodată, firmele trebuie să facă dovada capacității logistice de transport și aprovizionare, având în vedere volumul mare de produse solicitat pentru campusul studențesc. „Lista principalelor livrări de produse similare efectuate în ultimii 3 (trei) ani, conținând valori, perioade de livrare, beneficiari, indiferent dacă aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați. Conținutul documentului/documentelor să dovedească efectuarea, în ultimii 3 (trei) ani, a una sau mai multe livrări de produse similare, cu o valoare cumulată de minim valoarea estimată a fiecărui lot în parte, la nivelul a unui contract sau a mai multor contracte. Se solicită experiență similară pentru fiecare lot în parte, conform art. 107 alin. 2 lit. f) din NORME METODOLOGICE din 2 iunie 2016, de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, astfel: LOT 1 – Alimente de bază – 134.717,40 lei, fără TVA. LOT 2 – Conserve – 81.911,40 lei, fără TVA. LOT 3 – Condimente – 37.242,00 lei, fără TVA. LOT 4 – Carne de pasăre – 441.000,00 lei, fără TVA. LOT 5 – Carne de porc – 323.280,00 lei, fără TVA. LOT 6 – Lactate – 191.272,80 lei, fără TVA. LOT 7 – Ouă de găină – 31.200,00 lei, fără TVA. LOT 8 – Produse de cofetărie și patiserie – 130.968,00 lei, fără TVA. LOT 9 – Produse de panificație – 39.600,00 lei, fără TVA. LOT 10 – Apă minerală – 21.600,00 lei, fără TVA. LOT 11 – Băuturi nealcoolice – 25.575,00 lei, fără TVA. LOT 12 – Suc concentrat din fructe – 16.374,00 lei, fără TVA. LOT 13 – Legume proaspete și fructe – 395.448,00 lei, fără TVA. LOT 14 – Legume congelate – 105.465,60 lei, fără TVA. LOT 15 – Pește – 19.260,00 lei, fără TVA. LOT 16 – Carne de vită – 38.100,00 lei, fără TVA. LOT 17 – Produse semipreparate congelate – 55.875,00 lei, fără TVA. LOT 18 – Produse semipreparate din carne de porc și curcan – 52.200,00 lei, fără TVA. LOT 19 – Diverse produse alimentare – 3.600,00 lei, fără TVA. Autorizație sanitar-veterinară de transport pentru produse de origine animală, emisă de A.N.S.V.S.A. în conformitate cu Anexa 5 din Ordinul A.N.S.V.S.A. 57/2010, cu modificările și completările ulterioare, și/sau Document de înregistrare pentru siguranța alimentelor privind mijloacele de transport ale produselor de origine non-animală, emis de A.N.S.V.S.A. în conformitate cu Anexa 14 din Ordinul A.N.S.V.S.A. 111/2008, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în documentele de pe SEAP. Cantina din Campusul „Tudor Vladimirescu” este una dintre cele mai frecventate din Iași, fiind utilizată zilnic de studenții cazați în cămine, dar și de alte persoane din zona universitară, astfel că licitația lansată de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași urmărește atragerea unor furnizori care să asigure mesele pentru mii de persoane. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Pur și simplu mulțumesc”: mesajul care a ajuns și pe străzile Iașiului

În ultimele săptămâni, același mesaj a început să apară în mai multe zone din Iași: „PUR ȘI SIMPLU MULȚUMESC!”. Nu este însoțit de logo sau trimitere către o sursă anume. Apariții similare au fost semnalate inițial în București, iar de atunci mesajul s-a extins treptat în mai multe orașe din țară. Ieșenii l-au observat rapid și au început să îl fotografieze și să îl distribuie online. Discuțiile s-au răspândit repede pe rețelele sociale: unii încearcă să afle povestea din spatele lui, alții îl primesc ca pe un moment neașteptat de căldură în mijlocul orașului. Mai mulți creatori de conținut și persoane publice au preluat ideea și au transmis, la rândul lor, mesaje de mulțumire pentru cei apropiați sau pentru comunitățile lor, invitându-și urmăritorii să facă același lucru. https://vm.tiktok.com/ZNRXxn35F/ https://vm.tiktok.com/ZNRVjfSSV/ Într-un oraș în continuă mișcare, un simplu „mulțumesc” spus fără condiții și fără așteptări pare să ajungă exact acolo unde trebuie. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Incident șocant la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași! Un tavan fals a căzut peste un actor

Incident în timpul unui spectacol de la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași. Un tavan fals a căzut peste un actor, iar victima a ajuns la spital. Surse apropiate anchetei susțin că totul s-a întâmplat din cauza unui angajat băut. Atât teatrul, cât și poliția investighează ce s-a întâmplat. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional! În aceste imagini de prezentare a spectacolului „D’ale carnavalului”, în regia lui Claudiu Goga, jucat de actorii Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași, se vede chiar momentul în care tavanul fals cade în scenă. Conform planului, actorii scapă nevătămați pentru că sunt la distanță. Însă ca totul să funcționeze perfect, trebuie o coordonare fără cusur între regizorul tehnic și mașinist. Primul îi face semn celui de-al doilea când să detașeze plafonul. Problema de sistem s-a dovedit a fi un angajat care a consumat alcool Sâmbătă, ceva greșit s-a întâmplat, de vreme ce tavanul fals a căzut chiar în capul unui actor. „E un moment la finalul primei părți când trebuie să cadă plafonul, actorii fiind în față. Tavanul e fixat și înainte de manevră se defixează, acum a fost anunțat prea devreme. E o problemă de sistem pe care trebuie să o rezolvăm”, a declarat Cristian Hadji-Culea, director Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași. Problema de sistem s-a dovedit, de fapt, a unui angajat care a venit băut la serviciu. „S-au luat mostrele de respirație în alcoolmetru. A fost înregistrată o alcoolemie”, a mai spus Cristian Hadji-Culea, director Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași. Surse din anchetă spun că omul avea o alcoolemie de 0,54 în aerul expirat. Imediat după incident, spectacolul a fost întrerupt, iar victima a fost transportată cu o ambulanță la spital. După investigații, actorul a fost externat, cu tratament la domiciliu. Incident similar în luna decembrie Acum, teatrul a deschis o anchetă internă și a anunțat Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar și poliția. Culmea e că în decembrie s-a mai petrecut un incident similar. Atunci, tavanul fals a lovit o actriță. „Manevra există în spectacol, dar s-a efectuat la momentul nepotrivit și când a căzut acel tavan fals m-a lovit întâi pe cap, dar aveam o pălărie, după care m-a izbit pe mână și am avut o contuzie la braț”, a explicat Andreea Boboc, actor Teatrul Național Iași. „A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, a declarat Adina Ciobanu, purtător de cuvânt IPJ Iași. O comisie de etică din cadrul teatrului urmează să stabilească sancțiunea în cazul angajatului venit la serviciu sub influența alcoolului. Bărbatul riscă desfacerea contractului de muncă. Contactat de știrile Pro TV, el a refuzat să comenteze situația. Cazul a fost anunțat și la Ministerul Culturii. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Scandal monstru într-un autobuz CTP de pe traseul 27, din cauza unui cuplu încins. Călătorii nu au mai suportat și au cerut intervenția poliției – EXCLUSIV

Scandal de proporții într-un autobuz CTP din Iași, pe traseul 27, unde două persoane aflate în stare avansată de ebrietate a pus pe jar zeci de călători. Situația a degenerat rapid, iar oamenii au fost nevoiți să ceară intervenția poliției. Totul s-a petrecut în plină zi, într-un autobuz aglomerat, unde doi pasageri, un bărbat și o femeie, au atras imediat atenția celor din jur. Potrivit martorilor, cei doi erau vizibil băuți și emanau un miros extrem de puternic, greu de suportat. Călătorii au încercat inițial să gestioneze situația pe cont propriu și au deschis geamurile pentru a aerisi. Gestul simplu a declanșat însă un nou conflict. Bărbatul a devenit agresiv verbal și a început să țipe la oameni, cerându-le să închidă geamurile. În cele din urmă, șoferul a intervenit și le-a cerut celor doi să coboare, pentru a restabili ordinea și confortul celorlalți pasageri, însă aceștia nu au vrut. În cele din urmă, a fost chemată poliția la fața locului. Echipajul sosit la fața locului a intervenit prompt și i-a dat jos pe cei doi scandalagii, punând capăt incidentului care a dat peste cap întreaga cursă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Auchan România susține cu mândrie Gala Nadia 10 Perfecțiunea inspiră de la Deva, un omagiu adus performanței și excelenței în sportul românesc

La 50 de ani de la momentul istoric în care Nadia Comăneci a schimbat pentru totdeauna gimnastica mondială, Auchan România se alătură unuia dintre cele mai emoționante proiecte dedicate sportului românesc: Gala jubiliară de la Deva Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră, organizată sub egida Anul Nadia. Prin susținerea acestui eveniment, Auchan își reafirmă angajamentul de a investi în performanță, modele autentice și în inițiative care inspiră generațiile viitoare. Gala Nadia 10, desfășurată pe 22 aprilie la Sala Sporturilor din Deva, reunește istoria vie a gimnasticii românești și precede Campionatul Național pe Echipe și Individual al Junioarelor III și II, Etapa I-a, o competiție care aduce în față viitoarele campioane ale României. care se va încheia pe 25 aprilie. Peste 200 de tinere gimnaste din 27 de cluburi din toată țara – de la Timișoara la Constanța, de la Cluj la Deva, concurează pe patru niveluri de performanță, într-un program intens desfășurat pe parcursul a trei zile pline. Dacă Gala sărbătorește legendele care au scris istoria, Campionatul Național al Junioarelor arată că școala românească de gimnastică trăiește și se reinventează în fiecare generație. 40 de campioane, din 1976 și până în prezent, vor fi prezente pentru a sărbători împreună excelența, disciplina și moștenirea unui sport care a pus România pe harta lumii. Printre acestea se numără sportive care au contribuit decisiv la consolidarea uneia dintre cele mai respectate școli de gimnastică din lume, precum Andreea Răducan, Andreea Ulmeanu, Lavinia Miloșovici, Ecaterina Szabo, Mirela Barbălată, Loredana Boboc, Corina Ungureanu, Silvia Stroescu, Daniela Silivaș, Camelia Voinea, Lavinia Agache, Simona Păuca și multe altele. Sub semnul notei de 10, devenită reper universal al perfecțiunii, evenimentul este o celebrare a unor destine extraordinare, a unei școli sportive care a format campioane legendare și a unei tradiții care continuă să inspire. Este, totodată, un moment de recunoștință față de cele care au purtat tricolorul cu demnitate și au transformat talentul, rigoarea și curajul în performanțe memorabile. Săptămâna gimnasticii la Deva nu se oprește însă aici. În perioada 27-29 aprilie, Sala Sporturilor din Deva găzduiește A XXVI-a Ediție a Cupei Cetății – Gimnastică Aerobică, una dintre cele mai longevive competiții de profil din România, organizată de Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva împreună cu Federația Română de Gimnastică. Peste 260 de sportivi din 20 de cluburi din România, dar și din Republica Moldova, concurează în probe individuale, perechi, trio și grup, pe mai multe categorii de vârstă și nivel. Pe 30 aprilie, în zona centrală a Devei, între orele 10:00 -16:00, va avea loc Festivalul „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră”. Va fi nu doar gimnastică, ci un total de zece discipline sportive pe care le pot practica copiii. Iar în aceeași zi, de la ora 18:00, în fața Primăriei, vor fi momente artistice, exerciții demonstrative și multe alte surprize Auchan România: susținere pentru sport și performanță Implicarea Auchan în acest demers face parte dintr-o viziune mai amplă de susținere a inițiativelor care generează impact real în societate. Pentru Auchan, investiția în sport înseamnă investiție în educație, disciplină, sănătate, spirit de echipă și modele pozitive pentru noile generații. Susținerea Galei de la Deva vine firesc în contextul angajamentului companiei față de proiecte relevante pentru comunitate, precum susținerea Federației de Gimnastică și a unor sportivi de renume, dar și pentru dezvoltarea tinerilor și pentru promovarea valorilor care construiesc un viitor sustenabil și puternic, cu atât mai mult într-un an în care Auchan România marchează 20 de ani de prezență pe piața locală. Auchan România este partener principal al Federației Române de Ciclism din 2019, iar în 2024 retailerul a anunțat extinderea parteneriatului cu încă 5 ani. În cadrul acestui parteneriat, Auchan susține Turul României, ca partener principal și co-organizator, alături de Federația Română de Ciclism și parteneri instituționali. Despre Auchan România La 20 de ani de la deschiderea primului hipermarket pe plan local, Auchan România are în portofoliu peste 500 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 9 hipermarketuri ATAC Hiper Discount & un ATAC Super Discount, 10 supermarketuri clasice, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, peste 70 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2024 de peste 1,7 miliarde de Euro, Auchan propune un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.