Un ieșean a distribuit poze indecente cu o copilă de 12 ani! Acesta a primit pozele chiar de la victimă!

Un tânăr ieșean a distribuit mai multe poze indecente cu o copilă în vârstă de doar 12 ani, după ce a primit fotografiile chiar de la minoră. În prezent, inculpatul este arestat preventiv și așteaptă decizia instanței. Tânărul nu se află la primul contact cu legea. Un ieșean a distribuit poze indecente cu o copilă de 12 ani! Un caz grav care vizează infracțiuni de pornografie infantilă și șantaj a fost adus și pus în discuție joi, 16 aprilie, pe rolul Tribunalului Iași, după ce inculpatul Denis Cheptănariu a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 10 decembrie 2025. Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, autoritățile reținând în sarcina acestuia săvârșirea unor fapte de o gravitate deosebită. Potrivit anchetatorilor, inculpatul este acuzat de comiterea infracțiunii de pornografie infantilă în formă continuată, constând în trei acte materiale, precum și de șantaj. Din materialul probator administrat în cauză reiese că victima este o minoră în vârstă de doar 12 ani, fapt care accentuează caracterul extrem de sensibil și periculos al situației. Conform datelor din dosar, inculpatul ar fi intrat în posesia unor imagini cu caracter explicit care o înfățișau pe minoră. Ulterior, acesta ar fi distribuit respectivele imagini, iar mai apoi ar fi recurs la acte de șantaj, profitând de vulnerabilitatea acesteia. Anchetatorii subliniază că astfel de fapte sunt considerate deosebit de grave, atât prin natura lor, cât și prin impactul psihologic profund asupra victimei. La data de 16 aprilie 2026, pe rolul Tribunalului Iași a avut loc o ședință de judecată în cadrul căreia s-a pus în discuție aplicarea unei pedepse pentru inculpat. Dezbaterile au fost marcate de poziții ferme ale părților implicate, fiecare susținând argumente diferite în fața instanței. Inculpatul este recidivist Procurorul de caz a evidențiat gravitatea faptelor și pericolul social pe care îl reprezintă inculpatul, mai ales în contextul antecedentelor sale penale. „A săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie. Având în vedere vârsta extrem de fragedă a victimei, reiese caracterul periculos al inculpatului. Solicităm confiscarea specială a telefonului mobil și a cartelei prin intermediul cărora inculpatul a săvârșit infracțiunile. Solicit să mențineți măsura preventivă a arestului preventiv”, a declarat procurorul de caz. De cealaltă parte, avocatul părții vătămate a susținut necesitatea aplicării unei pedepse privative de libertate, invocând atât antecedentele inculpatului, cât și comportamentul acestuia. „Având în vedere și condamnarea sa anterioară, dar și comportamentul său, solicităm aplicarea unei pedepse cu închisoarea”, a declarat acesta în fața instanței. Avocatul a cerut o pedeapsă cât mai blândă În apărarea inculpatului, avocatul a adoptat o strategie orientată spre obținerea unei pedepse cât mai blânde. Apărătorul acestuia a invocat caracterul delicat al situației și a solicitat instanței să dea dovadă de clemență. „Situația este una delicată, vă solicităm să dați dovadă de mare clemență. Inculpatul a venit în fața dumneavoastră, regretă prostia făcută, iar acest copil consider că nu mai reprezintă un pericol. Considerăm că pedeapsa aplicată ar trebui să se orienteze spre minimul special. Acele imagini provin de la victimă și au fost distribuite de ea. Eu cred că există o minimă culpă și în ceea ce o privește pe partea vătămată, prin faptul că i-a trimis acele fotografii. Solicităm să-i oferiți șansa să demonstreze că și-a învățat lecția și nu va repeta prostia”, a declarat avocatul inculpatului. Această declarație este cât se poate de controversată, întrucât se dorește incriminarea victimei, având în vedere vârsta extrem de mică a acesteia. În ultimul cuvânt, inculpatul a avut o intervenție scurtă, exprimându-și regretul față de faptele comise. „Îmi pare foarte rău”, a spus scurt inculpatul. Un tânăr ieșean a distribuit mai multe poze indecente cu o copilă în vârstă de doar 12 ani, după ce a primit fotografiile chiar de la minoră. Acum, el este judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj și riscă ani grei de închisoare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Marius Bombardierul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Este acuzat de complicitate la furt calificat. Ce l-a dat de gol?

După furtul de la Voinești, Marius „Bombardierul” a fost arestat preventiv. El este acuzat de complicitate la furt calificat. Din casa lui au fost ridicate mai multe bunuri și sume de bani Marius „Bombardierul” din Vaslui a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Judecătorii au decis asta, individul fiind acuzat de complicitate la furt calificat. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, în dosarul de urmărire penală nr. 2862/261/P/2026, în ceea ce îl privește pe inculpatul IACOB Marius și, în consecință: În baza dispozițiilor art. 226 Cod procedură penală, rap. la art. 202 Cod procedură penală și art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului IACOB Marius, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.04.2026 și până la data de 14.05.2026, inclusiv. În baza disp. art. 230 alin. (1) Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului IACOB Marius”, au decis judecătorii de la Judecătoria Iași. Marius „Bombardierul” a fost arestat preventiv Marius Iacob, autointitulat Marius „Bombardierul”, este un tânăr din Vaslui care s-a trezit cu mascații din Iași pe cap zilele trecute. El deține o discotecă la Codăești și o fermă de porci, iar în vizorul autorităților din Iași a intrat după ce casa fraților Acatrinei din Voinești a fost spartă. Anchetatorii ieșeni îl bănuiesc pe Iacob că le-ar fi „vândut” pontul autorilor, adică lui Vasile Mărica și lui Andrei Mărica. În acest sens au fost găsite niște mesaje purtate între ei. Din câte se pare, Marius Iacob îi cunoștea pe frații Cornel și Radu Acatrinei și știa că în casa celor doi se află sume importante de bani și diverse bunuri. „În continuarea activităților investigativ-operative, desfășurate la data de 14 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în județul Vaslui, la un bărbat de 37 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat. Din investigațiile efectuate până în prezent a rezultat faptul că acesta i-ar fi ajutat, cu intenție, pe cei doi bărbați de 21, respectiv 43 de ani, prin aceea că ar fi transmis informații utile săvârșirii faptei de furt calificat. În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri de interes, printre care un DVR, 28.625 de lei, 550 de euro și 60 de lire. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, de către polițiști. Activitățile investigativ-operative au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Vaslui”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Tată și fiu, autorii furtului de 800.000 de lei Hoții au fost prinși după câteva zile de la comiterea furtului. „La data de 22 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași, împreună cu polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în județul Neamț, la doi bărbați, de 21, respectiv 43 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din investigațiile efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în noaptea de 7 spre 8 martie a.c., aceștia ar fi pătruns, fără drept, prin efracție, în locuința persoanei vătămate, respectiv un bărbat de 29 de ani din județul Iași, și ar fi sustras bani, bijuterii, parfumuri și ceasuri, cauzând un prejudiciu de peste 800.000 de lei. La aceeași dată, 22 martie, bărbatul de 43 de ani a fost depistat în trafic de către polițiști în județul Neamț, tânărul de 21 de ani fiind identificat la unul dintre imobilele unde au avut loc perchezițiile, aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru audieri”, a declarat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Acum, Marius „Bombardierul” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Patronul de la Grup Construcții Est, Marius Cojocariu a demolat ilegal o vilă în centrul Iașului! Unde este poliția?

În zonele protejate ale marilor orașe, acolo unde regulile urbanistice sunt stricte și procedurile birocratice pot dura ani întregi, unii dezvoltatori aleg să ocolească legea prin metode aparent „legale”. Una dintre cele mai frecvente strategii este obținerea unei autorizații pentru reparații sau modernizare, urmată de demolarea completă a imobilului și construirea unuia nou. Această practică permite evitarea unui circuit complex de avizare, care ar presupune aprobări suplimentare, inclusiv din partea instituțiilor de cultură. Poliția nu a intervenit deși demolarea acestei case este absolut ilegală Un astfel de caz a apărut recent în zona Copou din Iași, unde o vilă situată pe strada Sfântul Atanasie a dispărut complet, deși documentele oficiale indicau doar lucrări de reamenajare. Patronul de la Grup Construcții Est, Victor Cojocariu a demolat ilegal o vilă în Copou Proprietarul imobilului este Victor Cojocariu, în vârstă de 27 de ani, fiul lui Marius Cojocariu, unul dintre patronii companiei Grup Construcții Est. Tânărul a intrat în posesia casei și a terenului în 2021, printr-o donație din partea părinților săi. Proprietatea fusese achiziționată anterior de aceștia pentru aproximativ 550.000 de euro. Imobilul, o construcție cu subsol, parter și etaj, amplasat pe un teren de peste 500 de metri pătrați, era considerat o clădire valoroasă din punct de vedere urbanistic, fiind situat într-o zonă protejată, în apropierea Universității de Medicină și Farmacie. Autorizație de „reparații”, rezultat: construcție nouă În martie 2025, autoritățile locale au emis o autorizație care prevedea lucrări de reparații capitale, modernizare, recompartimentare și modificări ale acoperișului. Nimic din documentație nu sugera demolarea totală a clădirii existente. La câteva luni distanță, realitatea din teren contrazice însă complet aceste prevederi. Casa inițială a fost rasă în totalitate, iar în locul ei a început construcția unei clădiri noi, de la fundație. Diferența dintre ceea ce a fost autorizat și ceea ce s-a realizat este evidentă: nu mai vorbim despre o intervenție asupra unei structuri existente, ci despre o reconstrucție integrală. Specialiștii în urbanism susțin că o astfel de intervenție nu putea fi realizată legal fără două etape distincte: mai întâi obținerea unei autorizații de desființare și apoi a uneia de construire. Lipsa acestor pași indică o posibilă încălcare a legislației în vigoare. Reguli ocolite și avize evitate Fiind amplasat într-o zonă protejată, proiectul ar fi trebuit să fie analizat inclusiv de Direcția pentru Cultură și să primească avize specifice pentru demolare și reconstrucție. În schimb, prin încadrarea lucrărilor la „reparații”, beneficiarul a evitat întregul proces, economisind ani întregi de așteptare. Această scurtătură ridică semne serioase de întrebare privind modul în care a fost posibilă continuarea lucrărilor fără intervenția autorităților. În mod normal, orice abatere majoră de la autorizația inițială ar trebui să ducă la suspendarea șantierului și la sancțiuni. Explicații controversate și lipsa reacției oficiale Reprezentanții familiei Cojocariu susțin că lucrările respectă documentația existentă, deși situația din teren indică contrariul. Argumentul că ar fi vorba doar despre modificări realizate prin „dispoziții de șantier” este considerat insuficient de către specialiști, deoarece aceste dispoziții nu pot justifica demolarea completă a unei clădiri. Mai mult, lipsa unor măsuri concrete din partea autorităților locale sau a instituțiilor de control ridică suspiciuni privind tolerarea unor astfel de practici. În mod normal, rolul administrației este de a asigura respectarea regulilor urbanistice, mai ales în zonele protejate. Grup Construcții Est a avut zeci de contracte cu statul român Firma Grup Construcții Est, controlată de familia Cojocariu, este un nume cunoscut în domeniul construcțiilor. Cu cifre de afaceri de zeci de milioane de lei și profituri consistente în ultimii ani, compania a derulat numeroase proiecte, inclusiv lucrări finanțate din bani publici. Prezența sa în multiple contracte cu statul și implicarea în restaurarea unor clădiri importante fac ca acest caz să fie cu atât mai sensibil. Tocmai de aceea, orice suspiciune de abatere de la lege capătă o miză mult mai mare. Cazul din Copou nu pare a fi unul izolat, ci mai degrabă parte dintr-un fenomen mai amplu, în care regulile sunt interpretate flexibil pentru a accelera investițiile. Cel mai recent caz este blocul lui Fiterman din Copou. BZI.RO a relatat pe larg faptul că controversata familie Fiterman vrea să facă un bloc într-una dintre cele mai bune zone din Copou În lipsa unor controale ferme și a unor sancțiuni clare, astfel de situații riscă să devină normă, afectând iremediabil patrimoniul urban. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Judecătorii au blocat combinațiile președintelui AUR Iași, Ciprian Paraschiv! Partidul rămâne fără un consilier județean

Combinațiile lui Ciprian Paraschiv au fost blocate de judecătorii ieșeni după ce parlamentarul și președintele AUR Iași dorea să-și impună prin forță și ilegalitate, o persoană pe poziția de consilier județean din partea partidului mai sus numit. Un post de consilier județean AUR Iași a rămas vacant după decesul prematur al Cameliei Ciornia care ocupa această funcție. Două persoane ar fi fost pur și simplu mazilite deși erau următorii pe listă. Aceștia aveau cotizațiile plătite la zi. Conform surselor credibile ale BZI.RO un post de consilier județean costă 10.000 de euro. Șpagă! Ciprian Paraschiv este președintele interimar al AUR Iași. Judecătorii au blocat combinațiile președintelui AUR Iași, Ciprian Paraschiv! O situație fără precedent a avut loc la Iași, unde instanța a decis să respingă validarea unui nou consilier județean propus de AUR. Judecătorii Tribunalului Iași au analizat documentele transmise și au constatat că propunerea făcută nu respectă ordinea legală a listei de candidați rezultată în urma alegerilor locale din 2024. În centrul acestei decizii se află Mihnea Pușcașu, nominalizat pentru a ocupa locul rămas vacant în urma decesului Cameliei Ciornia. Însă propunerea nu a trecut testul legalității, iar instanța a blocat validarea, lăsând Consiliul Județean Iași cu doar 35 de membri în loc de 36. Surse politice susțin că această situație reflectă un eșec clar al conducerii AUR Iași, în frunte cu liderul interimar Ciprian Paraschiv, care ar fi încercat să forțeze impunerea unui anumit nume, ignorând ordinea firească a listei. Practic, judecătorii au invalidat această manevră, stabilind că regulile nu pot fi ocolite prin artificii interne de partid și prin combinații. Deși decizia poate fi atacată cu apel, informațiile din interiorul formațiunii indică faptul că nu va fi depusă nicio contestație, ceea ce înseamnă că postul rămâne vacant pentru moment. De unde a pornit scandalul cu Ciprian Paraschiv și AUR Iași Problema principală a fost că AUR nu a propus următorul candidat eligibil, ci a sărit peste mai multe poziții. În mod normal, locul ar fi trebuit ocupat de Florin Dăscălescu, urmat de Florin Croitoru, iar abia ulterior de Mihnea Pușcașu. În fața instanței, reprezentanții partidului nu au reușit să demonstreze că excluderile celor doi candidați anteriori sunt definitive și legale. Lipsa acestor documente esențiale a cântărit decisiv în hotărârea judecătorilor, care au refuzat validarea. Mai mult, în cazul lui Florin Croitoru, era necesară și dovada unei decizii definitive a organismelor interne de disciplină ale partidului, care nu a fost prezentată. În aceste condiții, instanța a concluzionat că procedura nu a fost respectată. De unde a pornit totul: moartea Cameliei Ciornia și lupta pentru loc Întregul scandal a izbucnit după dispariția neașteptată a consilierei județene Camelia Ciornia, în urmă cu aproximativ o lună și jumătate. Locul rămas liber a declanșat o competiție internă tensionată în cadrul filialei AUR Iași, unde miza a devenit rapid una politică, dar și personală. Potrivit informațiilor din interiorul organizației, primii doi supleanți de pe listă au fost eliminați din partid în condiții controversate. Deciziile ar fi fost luate rapid, fără o fundamentare solidă, deschizând astfel calea pentru promovarea unei alte persoane. Florin Dăscălescu, cel care ar fi trebuit să preia mandatul conform listei, susține că a fost îndepărtat abuziv. Acesta afirmă că nu și-a dat demisia și că nu avea datorii către partid, contrar motivelor invocate pentru excluderea sa. În plus, el contestă legalitatea conducerii care a decis sancționarea, sugerând că întregul proces a fost orchestrat pentru a-l elimina. Nici următorul pe listă, Florin Croitoru, nu a fost ocolit de sancțiuni. Oficial, acesta ar fi fost exclus pentru neplata cotizației și pentru declarații critice, însă există suspiciuni că adevăratele motive ar fi fost legate de conflicte interne și poziționări incomode. Acuzații grave și suspiciuni de culise În paralel, din interiorul filialei au apărut acuzații extrem de serioase privind modul în care s-ar fi încercat ocuparea locului vacant. Surse neoficiale vorbesc despre o posibilă sumă de aproximativ 10.000 de euro care ar fi fost vehiculată pentru a asigura accesul la funcția de consilier județean. Rolul central în acest proces îl are conducerea județeană, coordonată în prezent de Ciprian Paraschiv, cel care are influență directă asupra propunerilor înaintate instituțiilor. În prezent, Consiliul Județean Iași funcționează cu un loc vacant, iar situația rămâne incertă. Cel mai probabil, disputa va continua în instanță, mai ales în contextul în care unul dintre candidații excluși a contestat deja decizia partidului. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Iată momentul producerii incendiului la ATV-ul din Copou! O tragedie a fost evitată la milimetru

Un incendiu a izbucnit marți, 14 aprilie 2026, în municipiul Iași, pe bulevardul Carol I, în zona Copou, unde un ATV a fost cuprins de flăcări. Incidentul a fost surprins de camera unui alt participant la trafic, imaginile arătând cum focul a izbucnit brusc în timpul deplasării. Momentul în care izbucnește incendiul la ATV, filmat Potrivit informațiilor, în videoclipul surprins la fața locului se observă cum, în zona motorului, apare o scânteie, urmată imediat de izbucnirea flăcărilor. În doar câteva secunde, incendiul se extinde rapid. Șoferul ATV-ului pierde controlul și cade de pe vehicul, reușind să se îndepărteze, în timp ce focul se propagă și cuprinde întregul ATV. Din primele date, cauza probabilă a incendiului ar fi un scurtcircuit la nivelul motorului. Echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului pentru a stinge incendiul și pentru a preveni extinderea acestuia. Din fericire, șoferul a reușit să se salveze la timp, evitând răniri grave. „Incendiu produs la un vehicul tip ATV in municipiul Iasi, pe bulevardul Carol I. La fața locului acționează o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași”, transmite ISU Iași. Autoritățile urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul. Citește și: Incendiu în municipiul Iași! Un ATV arde ca o torță Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Semnal de alarmă lansat de deputatul AUR Iași, Silviu Gurlui. Ce se întâmplă cu marile proiecte ale Iașului

Deputatul AUR Iași, profesorul Silviu Gurlui, a participat la o conferință de presă susținută de parlamentarii formațiunii, în care au fost aduse în discuție mai multe probleme legate de administrarea orașului, de la proiecte blocate și clădiri lăsate în degradare până la intervenții controversate în zone naturale. În cadrul conferinței, parlamentarii AUR Iași au prezentat o serie de teme pe care le consideră importante pentru comunitate, criticând modul în care sunt gestionate unele proiecte locale și propunând inițiative legislative la nivel național. Locuințele fără utilități ar putea fi scutite de impozit Primul subiect discutat a fost o inițiativă legislativă prin care locuințele care nu beneficiază de utilități esențiale (apă, canalizare și gaze) ar urma să fie scutite de plata impozitului pe proprietate. Potrivit deputatului Silviu Gurlui, propunerea pornește de la ideea că nu este echitabil ca o locuință fără infrastructură de bază să fie taxată la fel ca una care dispune de toate facilitățile moderne. „Nu poți pune aceeași povară fiscală pe o locuință care nu beneficiază de condiții minime de trai”, a explicat acesta, subliniind că există încă numeroși români care trăiesc fără utilități, dar sunt impozitați la fel ca restul proprietarilor. Sala Polivalentă din Iași, proiect blocat între promisiuni Un alt punct criticat a fost situația proiectului privind construirea unei săli polivalente la Iași. Deși investiția este discutată de ani de zile, parlamentarii AUR susțin că proiectul a rămas blocat între randări, machete și promisiuni. Conform acestora, costurile estimate au crescut în timp, iar termenele au fost amânate repetat, fără ca ieșenii să vadă progrese concrete. Inițiativă pentru siguranța din spitale Parlamentarii au prezentat și o propunere legislativă privind introducerea unor sisteme automate de monitorizare a concentrațiilor de oxigen și dioxid de carbon în spitale. Ideea vine după analiza răspunsurilor primite de la direcțiile de sănătate publică și de la aproximativ 200 de spitale din țară, care arată că nu există un sistem unitar de monitorizare și nici o obligativitate clară în acest sens. Potrivit deputatului AUR, în multe unități medicale aceste sisteme lipsesc sau funcționează impropriu, iar prevenția ar trebui să devină o regulă permanentă, nu o reacție după apariția unor tragedii. Fostul cinematograf Republica, simbol cultural în degradare Un alt subiect abordat a fost starea în care se află fostul cinematograf Republica de pe strada Lăpușneanu, aflat în apropierea Muzeul Unirii. Clădirea, considerată un simbol cultural al orașului, se află într-o stare avansată de degradare. Potrivit informațiilor din presa locală, pe acoperișul imobilului au crescut copaci de peste doi metri, iar structura prezintă elemente deteriorate. Parlamentarii au subliniat că, deși în ultimii ani au existat declarații publice despre proiecte de reabilitare, situația nu s-a schimbat, iar clădirea continuă să se degradeze. Întrebări privind amenajarea zonei din fața Palatului Culturii Un punct important al discuției a vizat proiectul de amenajare a zonei din fața Palatul Culturii. Deputatul AUR a atras atenția că zona este cunoscută de mult timp ca fiind sensibilă din punct de vedere geotehnic și hidrologic. În subteran ar exista galerii, spații de drenaj și sisteme istorice de colectare a apei, menite să gestioneze pânza freatică. În opinia sa, orice intervenție urbanistică ar trebui realizată doar pe baza unor studii solide, care să țină cont de structurile subterane existente și de riscurile posibile. De asemenea, au fost menționate întrebări venite din partea unor membri ai societății civile privind modul în care proiectul va pune în valoare monumentul și poziționarea statuii lui Ștefan cel Mare. Intervenții controversate în zone naturale În final, parlamentarii AUR au adus în discuție lucrări recente realizate în mai multe zone naturale din oraș, inclusiv în arealul Ciric – Veneția și în zona Cicoarei. Potrivit acestora, mai mulți cetățeni au transmis sesizări și imagini care arată intervenții semnificative asupra vegetației. O parte dintre locuitori se tem că aceste lucrări ar putea deschide calea unor dezvoltări imobiliare. Deputatul Silviu Gurlui a precizat că vor fi solicitate clarificări din partea instituțiilor competente privind natura lucrărilor, avizele emise și eventualele planuri de dezvoltare pentru aceste zone. „Iașul are nevoie de dezvoltare, dar una care să respecte orașul, istoria lui și oamenii care trăiesc aici”, a transmis acesta. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Seria vox-urilor continuă! În ce afaceri ar investi ieșenii dacă ar avea bani?

Seria vox-urilor continuă la Iași. Reporterii BZI au întrebat persoanele întâlnite pe bulevardul Ștefan cel Mare în ce tip de afacere ar investi, dacă ar avea o anumită sumă de bani. Aceștia au spus că cele mai profitabile domenii ar fi cel imobiliar sau agricol. Ieșenii consideră că, indiferent de situația economică a României, se pot obține profituri dacă se investește în aceste domenii. „Eu am 63 de ani, sunt pensionară, dar cred în continuare că cele mai profitabile sunt imobiliarele și terenurile. Dacă îți cumperi un apartament, primești chirie lunară, ai un venit extra lunar”, a declarat o pensionară din Iași. Alte persoane sunt de părere că o cafenea sau o grădiniță privată ar putea avea succes. „Eu sunt educatoare și visul meu este să deschid o grădiniță privată”, a declarat o tânără din Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Imagini! Opulență în Cimitirul Eternitatea din Iași, la mormântul lui Costel Corduneanu. Familia a pus un covor roșu pe alee și a decorat totul cu flori albe. Iată cine a lipsit

La doi ani de la moartea lui Costel Corduneanu, la Cimitirul Eternitatea a avut loc o scenă care a atras imediat atenția: covor roșu așternut pe aleea care duce spre mormânt și întregul loc decorat cu flori albe, într-un decor de opulență rar întâlnit într-un cimitir. Evenimentul a fost organizat de familie cu ocazia pomenirii, iar printre detaliile care au atras atenția s-a numărat și absența lui Adrian Corduneanu, aflat în prezent în arest. Opulență la Cimitirul Eternitatea din Iași Comemorarea a continuat atmosfera fastuoasă cu care familia a obișnuit la momentele importante dedicate fostului sportiv. Mormântul a fost împodobit cu aranjamente florale bogate, iar zona a fost amenajată cu grijă, transformând locul într-un spațiu care a atras privirile celor prezenți în cimitir. Adrian Corduneanu nu a putut participa la ceremonie, acesta fiind în prezent arestat, motiv pentru care nu a fost alături de familie la momentul de pomenire. Moartea lui Costel Corduneanu, survenită pe 15 aprilie 2024 în urma unor probleme cardiace, a provocat un val uriaș de reacții în întreaga țară. La acel moment, Iașul a devenit scena unei mobilizări impresionante, după ce sute de persoane din lumea interlopă au venit să îi aducă un ultim omagiu. Înmormântarea de atunci a fost una spectaculoasă, cu peste o mie de participanți, coloane de mașini de lux și un cortegiu funerar care a atras atenția întregului oraș. Sicriul din lemn masiv, evaluat la aproximativ 20.000 de lei, a fost purtat pe umeri de mai mulți bărbați îmbrăcați în negru și cu mănuși albe, în timp ce pe traseu au fost mobilizate echipaje de poliție pentru a gestiona mulțimea. Ceremonia a inclus și momente simbolice, precum eliberarea unor porumbei albi la ieșirea sicriului din biserică, iar costurile totale ale funeraliilor au depășit 100.000 de euro. La doi ani distanță, imaginea de la Cimitirul Eternitatea confirmă că memoria lui Costel Corduneanu rămâne puternic întreținută de familie, prin ceremonii marcate de fast și atenție la detalii, care continuă să atragă atenția publicului. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Microbuzele școlare din Iași s-au ieftinit cu 30% după ce Parchetul European a început ancheta împotriva lui Costel Alexe! Minune de Paște

Situație cel puțin suspectă la Consiliul Județean Iași: aceleași microbuze electrice care erau achiziționate la prețuri exorbitante au devenit, peste noapte, cu aproximativ 30% mai ieftine. Coincidența nu poate fi ignorată, mai ales că această scădere apare după ce au fost demarate verificări privind modul în care s-au făcut achizițiile coordonate de Costel Alexe. După mai multe tentative eșuate, instituția a reluat procedura pentru cumpărarea a încă cinci microbuze școlare electrice, cu un buget total de 3,44 milioane lei. Surpriza? Oferta vine de la aceeași firmă care, anterior, vânduse vehicule similare la peste un milion de lei bucata. Diferența este evidentă: acum, prețul pe unitate este semnificativ mai mic, ceea ce ridică întrebarea firească – de ce nu a fost posibil acest cost și la achizițiile anterioare? Să fie pentru că Parchetul European a început ancheta împotriva lui Costel Alexe și a achiziției de microbuze? Microbuzele școlare din Iași s-au ieftinit cu 30% după ce Parchetul European a început ancheta împotriva lui Costel Alexe Compania care participă din nou la licitație este Aveuro International SRL, cunoscută deja pentru contractele consistente obținute în mai multe județe. De această dată, condițiile tehnice au rămas identice: microbuze cu 16 locuri, autonomie de minimum 200 de kilometri, garanții extinse și termen de livrare de 45 de zile. Cu toate acestea, oferta financiară este vizibil mai mică față de cea acceptată în trecut de Consiliul Județean Iași. Practic, același produs, aceleași specificații, dar un preț redus drastic, ceea ce alimentează suspiciunile privind modul în care au fost negociate și aprobate contractele anterioare. Achiziții controversate și bani risipiți În 2024, Consiliul Județean Iași a cumpărat 26 de microbuze electrice la un cost total de peste 26 de milioane de lei. Prețul pe unitate a depășit cu mult valorile estimate inițial și recomandările europene. La nivel național, situația este și mai gravă. Dintr-un buget de 250 de milioane de euro alocat pentru achiziția a 3.200 de microbuze, România a ajuns să cumpere doar aproximativ 1.300. Motivul? Prețurile umflate până la aproximativ 200.000 de euro pe unitate, de două sau chiar trei ori mai mari decât costurile reale de piață. Estimările arată că un astfel de vehicul ar trebui să coste în jur de 90.000 – 100.000 de euro, incluzând profitul furnizorului. Diferența până la sumele plătite efectiv indică adaosuri uriașe, greu de justificat economic. Costel Alexe trebuie să înfunde pușcăria! În acest context, numele lui Costel Alexe apare constant în legătură cu aceste achiziții. Faptul că prețurile au scăzut brusc imediat după declanșarea verificărilor ridică semne serioase de întrebare privind corectitudinea procedurilor anterioare. Criticii susțin că, în perioada în care contractele inițiale au fost semnate, nu a existat o preocupare reală pentru protejarea banului public. Din contră, s-ar fi acceptat oferte supraevaluate, în condițiile unei competiții aproape inexistente – în majoritatea cazurilor, licitațiile au avut un singur ofertant valid. Firma Aveuro International nu a operat doar în Iași. Aceasta a câștigat licitații în numeroase alte județe, ajungând să domine piața achizițiilor de microbuze electrice pentru elevi. În multe dintre aceste proceduri, scenariul s-a repetat: un singur ofertant acceptat și prețuri mult peste nivelul estimat inițial. Chiar și acolo unde costurile finale au fost ușor ajustate, ele au rămas semnificativ mai mari decât valorile considerate normale la nivel european. Profituri uriașe și conexiuni influente Compania Aveuro a înregistrat o creștere spectaculoasă a profitului, ajungând la zeci de milioane de lei într-un singur an. Evoluția ridică întrebări despre sursa acestor câștiguri, în condițiile în care o mare parte din venituri provine din contracte cu statul. În spatele firmei se află Vlad Papuc, un om de afaceri care nu a negat marjele de profit consistente obținute din aceste tranzacții. În paralel, apar și legături indirecte cu zona politică, ceea ce amplifică suspiciunile privind modul în care au fost atribuite contractele. Cazul microbuzelor electrice de la Iași scoate la iveală o realitate incomodă: prețurile pot scădea rapid atunci când apare presiunea unor verificări serioase. Până atunci, însă, sumele plătite au fost mult peste nivelul pieței, în detrimentul banului public, iar Costel Alexe trebuie să răspundă penal pentru acțiunile lui. Consiliul Județean Iași este condus de un incapabil care pur și simplu face combinații pe spatele ieșenilor. Din această cauză județul Iași, cu un mare potențial de dezvoltare, este marginalizat. Ieșenii trebuie să înțeleagă că aceste încrengături a lui tablă Alexe trebuie să înceteze iar județul nostru să se dezvolte armonios într-un ritm accelerat. Reducerea de 30% nu este doar o simplă ajustare economică, ci un semnal clar că ceva nu a fost în regulă de la început. Iar în centrul acestei situații rămâne Costel Alexe, asociat cu una dintre cele mai controversate serii de achiziții publice din ultimii ani. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Accident bizar pe bulevardul Carol I, în Copou! O mașină a ajuns în mijlocul străzii, deși nimeni nu era la volan

Pe data de 14 aprilie 2026, la ora 18:00, pe bulevardul Carol I din Copou a avut loc un accident bizar, după ce o mașină Toyota a scăpat de sub control și a ajuns în mijlocul străzii. La volanul autoturismului nu era nimeni, însă aceasta se deplasa cu spatele până a intrat în coliziune cu un alt autovehicul parcat. Incidentul a avut loc la intersecția bulevardului Carol I cu strada Oastei. Momentul a fost surprins de către camera de bord a unui alt conducător auto, însă nimeni nu înțelegea ce se întâmplă. Cel mai probabil, șoferul autoturismului Toyota nu a asigurat mașina când a parcat. Cum s-a produs accidentul cu mașina în Copou Pe imagini se observă cum vehiculul se deplasează ușor la vale, fără să fie controlat. La un moment dat, șoferul unui autobuz de la CTP Iași observă autoturismul și oprește pentru a-l evita. De asemenea, și alți participanți la trafic s-au oprit pentru a privi ce se întâmplă. În cele din urmă, mașina s-a oprit după ce a intrat într-un alt vehicul, parcat lângă trotuar. Cel mai probabil, șoferul a parcat în fața complexului Super Copou și nu a mai acționat frâna de mână corespunzător. Din fericire, nu a fost provocat un accident mai grav, iar nimeni nu a fost rănit, fiind doar pagube materiale minore. Din păcate, nu este singurul incident de acest fel care a avut loc în municipiul Iași. „Mi se pare incredibil ce s-a întâmplat, mai ales când am văzut că nu era nimeni la volan. Chiar nu înțelegeam ce se întâmplă. Cred că șoferul nu a tras frâna de mână cum trebuie sau nu a tras-o deloc. Altceva nu-mi explic ce să se fi întâmplat. Mașina a mers ceva așa, chiar și un autobuz a ocolit-o. Din fericire, nu a fost nimeni rănit. Cred că era o mașină Toyota, Aygo, posibil”, a spus Simion Tudosă, șoferul care a surprins momentul. Proprietarul riscă să fie amendat Polițiștii rutieri nu verifică preventiv autoturismele parcate, dacă frâna de mână a fost acționată, însă în cazurile în care vehiculul se deplasează singur, șoferul devine direct răspunzător. Astfel, pentru neasigurarea autoturismului, șoferul poate primi o amendă de până la 1.000 de lei și 3 puncte penalizare. Sistemul de transmisie nu este conceput să susțină greutatea mașinii pe termen lung, mai ales în cazul parcării în pantă. Chiar și o ușoară înclinare a drumului poate face ca autoturismul să înceapă să ruleze lent, ceea ce poate provoca accidente, avarii sau rănirea pietonilor. „Nerespectarea obligației de a acționa frâna de ajutor, de a opri funcționarea motorului și de a cupla într-o treaptă de viteză inferioară sau în cea de parcare dacă autovehiculul are transmisie automată, atunci când conducătorul vehiculului imobilizat pe drum public se îndepărtează de acesta, atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea a 3 puncte de penalizare”, scrie în Art. 108, pct. 1, lit. b11, din OUG 195/2002. Accidentul care a avut loc pe bulevardul Carol I din Copou putea să fie mult mai grav, însă, din fericire, mașina nu a avut viteză mare. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate