Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost depistat de polițiști după ce a furat un telefon mobil! Individul l-a vândut pentru suma de 300 de lei

Polițiștii locali din Iași au depistat un bărbat de 58 de ani, A.S., care, în urmă cu câteva săptămâni, a furat un telefon mobil de la o persoană care tocmai ieșise de la Casa de Oaspeți „Sfântul Nicolae”. Incidentul inițial a fost pe data de 24 martie 2026, însă, pe data de 6 aprilie, bărbatul a fost recunoscut de polițiști. Individul a recunoscut fapta, iar acum s-a ales cu dosar penal pentru furt. Acesta a mai precizat că a vândut dispozitivul la o altă persoană pentru suma de 300 de lei. Bărbatul din Iași a furat un telefon mobil Polițiștii locali se aflau, în zona Teatrului Național, în patrulă când l-au observat pe bărbat. Aceștia l-au luat la întrebări inițial, iar când a fost întrebat de telefon, acesta a recunoscut imediat. Acesta mai are antecedente penale, fiind de multe ori sancționat pentru cerșetorie sau diferite activități. „Ne aflam în patrulă, în zona Teatrului Național, când am observat o persoană care întrunea caracteristicile indicate de persoana păgubită. Trebuie precizat faptul că incidentul inițial a avut loc pe data de 24 martie 2026. O persoană a semnalat colegilor noștri care erau de serviciu atunci că, din fața Casei de Oaspeți, i-a fost furat telefonul din buzunar. Atunci a oferit mai multe informații despre cum arată această persoană. Noi ne-am făcut o idee, îl cunoșteam pe acest individ, deoarece a mai avut antecedente, scandaluri, cerșetorie, tot felul de probleme. Acesta are domiciliul în Iași, însă cu astfel de activități se ocupă”, a declarat Mihai Miton, polițist local din Iași. A vândut telefonul pentru 300 de lei Individul a precizat că a vândut telefonul pentru 300 de lei, la câteva zile după ce a reușit să îl sustragă. Pentru această faptă se va alege cu dosar penal și cu o sancțiune dură. Din păcate, pe bulevardul Ștefan cel Mare sunt tot felul de persoane care caută diverse moduri de a face bani. În primul rând, cerșetoria este cea mai răspândită, iar din 20 în 20 de metri este câte o persoană care apelează la mila publicului. Totuși, unii sunt mai insistenți și chiar au curajul să fure din bunurile trecătorilor, în speranța că nu vor fi prinși. „Ne-am apropiat de el și am discutat. L-am întrebat despre incidentul de pe data de 24 martie, iar el, în cele din urmă, a recunoscut faptul că a luat telefonul. Ulterior, l-a vândut la o altă persoană, pentru suma de 300 de lei. Există deja plângere cu privire la acest incident, la Secția 3 Poliție Iași. Noi, ulterior, l-am predat colegilor de la Poliția Română, pentru a finaliza procedura. Oamenii trebuie să fie extrem de atenți la aceste persoane, deoarece, oricând, pot să treacă prin astfel de situații. Noi, care avem experiență, am ajuns să îi cunoaștem, știm de ce sunt capabili”, a mai precizat polițistul local Mihai Miton. Bărbatul din Iași s-a ales cu dosar penal pentru că a furat telefonul, însă acesta mai are și alte antecedente penale făcute pe străzile din municipiul Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Zeci de locuri de parcare sunt scoase la licitație în vederea închirierii, pe o singură stradă din Iași! Ce documente trebuie depuse

Zeci de locuri de parcare, pe o singură stradă din Iași, au fost scoase la licitație în vederea închirierii. Licitația cu strigare va fi organizată pe data de 21 aprilie 2026, la ora 10:00, însă doar anumite persoane pot depune documentele. Acestea trebuie trimise, cel târziu, până pe data de 16 aprilie 2026, ora 13:00. Zeci de locuri de parcare, doar pe o singură stradă din Iași, sunt scoase la licitație în vederea închirierii Municipiul Iași organizează, pe data de 21 aprilie 2026, ora 10:00, la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu din șoseaua Națională, licitația publică cu strigare pentru închirierea unui total de 23 de locuri de parcare. Este vorba despre cele cu numerele 2, 6, 9, 10, 12, 14, 15, 16, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36 și 37. Acestea sunt situate în parcarea de reședință denumită aleea Rozelor, numărul 23. Însă este important de știut că drept de participare la licitație au doar locatarii din blocurile: A6, A8, A9, E2, E3, F2, K2, L1 și Z3. Data limită de depunere a documentelor este 16 aprilie 2026. „În vederea înscrierii la licitație, documentele necesare se depun în format electronic (scan), pe adresa de e-mail a Serviciului Administrare Parcări – Direcția Exploatare Patrimoniu, dedicată exclusiv pentru primire documente licitații, respectiv [email protected]”, au transmis reprezentanții administrației publice locale. Totodată, administrația publică locală organizează, în data de 7 aprilie 2026, ora 10:00, la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu din șos. Națională, numărul 43, licitația publică cu strigare pentru închirierea unui număr de 13 locuri de parcare, cu numerele de la 1 la 13. Acestea sunt situate în parcarea de reședință de pe bulevardul Poitiers, numărul 9. Drept de participare la licitație au doar locatarii din blocurile: B3, B4 și P9. În același sens, trebuie precizat că data limită de depunere a dosarelor este 02.04.2026, ora 13:00. Și pe data de 23 aprilie 2026 vor fi organizate 4 licitații cu strigare pentru închirierea locurilor de parcare situate pe: strada Oancea, numărul 16; bulevardul Tudor Vladimirescu, numărul 13; strada Bucium, numărul 17 și aleea Vitejilor, numărul 3. Care sunt documentele pe care trebuie să le depună ieșenii pentru înscrierea la licitație Documentele necesare înscrierii la licitație sunt cererea de înscriere, cartea de identitate cu domiciliul stabil sau reședința unde se dorește închirierea locului de parcare pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice sunt necesare certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului, cartea de identitate a reprezentantului legal al societății care participă la licitație, actul de proprietate sau de chirie a apartamentului sau a spațiului, certificatul de înmatriculare a autoturismului, certificatul de atestare fiscală și dovada plății taxelor de participare la licitație. Toate acestea trebuie depuse în format electronic (scanat), la adresa de e-mail a Serviciului Administrare Parcări – Direcția Exploatare Patrimoniu, cu scop exclusiv de primire a documentelor pentru licitație. Astfel, zeci de locuri de parcare sunt scoase la licitație în vederea închirierii. Acestea se află pe o singură stradă din Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Un bărbat din Iași a fost prins cu 16 doze de heorină. A fost arestet pentru 30 de zile

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 49 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. La data de 5 aprilie 2026, cu sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliției Transporturi Iași, bărbatul a fost prins în flagrant delict, în Gara Internațională Nicolina, imediat ce ar fi coborât dintr-un tren ce efectuase o cursă pe ruta București – Iași, în timp ce ar fi deținut asupra sa, în scopul comercializării, 16 doze de heroină. În încercarea de a evita descoperirea drogului de mare risc, bărbatul cercetat ar fi ambalat substanța interzisă în staniol și ar fi ascuns-o în lenjerie, ulterior încercând să o îngurgiteze. Astăzi, 6 aprilie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea bărbatului. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Polițiștii iașeni au acţionat pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale și verificarea legalităţii actelor de comerţ

În ziua de 6 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Podu Iloaiei și ai Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au acţionat pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale și verificarea legalităţii actelor de comerţ, cât și pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Astfel, în cadrul acțiunii au fost legitimate 127 de persoane și au fost verificate 72 de autovehicule, fiind aplicate 84 de sancțiuni contravenționale, dintre care 40 la Legea nr. 61/1991, 36 la OUG. nr. 195/2002, 5 la HG. nr. 984/2005, iar 3 pentru alte abateri, în valoare de 54.917 lei. De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. La acțiune au participat și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, alături de jandarmi din cadrul I.J.J Iași. Astfel de activități vor continua în mod constant, în sistem integrat, scopul fiind acela de a descuraja orice comportament care presupune încălcarea legii. Exemple: 1. Un bărbat, de 37 de ani, a fost depistat în timp ce conducea autoturismul pe DJ280E, în localitatea Breazu, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevrarea de mostre biologice. 2. Un tânăr, de 18 ani, a fost sancţionat contravențional conform Legii nr. 61/1991, întrucât ar fi porovcat scandal, tulburând ordinea și liniștea publică, fiind sub influența alcoolului. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Misiune în dinamică! Un copac s-a prăbușit peste o țeavă de gaz în municipiul Iași

În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în dispeceratul integrat ISU SMURD SAJ Iași a fost semnalată o situație de urgență în municipiul Iași, pe strada Sf. Andrei, unde un copac s-a prăbușit peste o țeavă de gaz. La locul solicitării a fost direcționat de urgență Detașamentul 1 de Pompieri Iași, care intervine cu o autospecială de stingere (ASAS) și 5 subofițeri, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și gestionare a situației. Echipajele operative acționează pentru: •delimitarea și securizarea perimetrului; •evaluarea riscurilor generate de avarierea conductei de gaz; •prevenirea producerii unei explozii sau a unui incendiu; •sprijinirea echipelor specializate ale operatorului de gaze, în vederea remedierii situației. Populația din zonă este rugată să evite apropierea de locul intervenției și să respecte recomandările forțelor de intervenție. Misiunea este în dinamică. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Vântul puternic face ravagii în Iași: copaci doborâți peste mașini și locuințe. Pompierii intervin în mai multe zone ale orașului

Vremea severă creează probleme în municipiul Iași, unde mai mulți arbori au fost doborâți de vântul puternic. Conform informațiilor obținute de reporterii BZI, pompierii intervin în mai multe puncte din oraș pentru îndepărtarea copacilor căzuți și pentru eliminarea pericolelor care pot pune în pericol circulația și siguranța cetățenilor. Una dintre intervenții are loc pe strada Codrescu, unde un copac doborât de vânt a blocat zona. La fața locului acționează un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, care intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și cinci subofițeri pentru îndepărtarea arborelui și eliminarea riscurilor pentru trecători și șoferi. O altă intervenție este în desfășurare pe strada Roșcani, unde un arbore prăbușit a avariat un autoturism. Pompierii din cadrul aceluiași detașament intervin pentru degajarea copacului și pentru asigurarea zonei afectate. De asemenea, echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași acționează pe strada Ciurchi, unde un alt copac s-a prăbușit pe carosabil. Salvatorii folosesc o autospecială de stingere și lucrează pentru îndepărtarea trunchiului și curățarea drumului. O intervenție mai delicată are loc pe strada Văscăuteanu, unde pompierii din cadrul Detașamentului 1 Iași intervin pentru degajarea unui copac prăbușit peste o locuință. La locul solicitării a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă și spumă, încadrată cu cinci subofițeri. Din fericire, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime, însă echipajele lucrează pentru îndepărtarea arborelui și eliminarea pericolului. Autoritățile precizează că intervențiile sunt în desfășurare, iar pompierii monitorizează permanent situația din oraș, existând posibilitatea apariției altor solicitări în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice. „Pompierii ieșeni intervin, la această oră, pentru gestionarea unor situații generate de prăbușirea unor arbori în mai multe zone din municipiul Iași, acționând pentru înlăturarea pericolelor și reluarea circulației în condiții de siguranță. Pe strada Codrescu, un arbore prăbușit este degajat de un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, care intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și 5 subofițeri. O altă intervenție este în desfășurare pe strada Roșcani , unde un copac căzut a avariat un autoturism. La fața locului acționează Detașamentul 1 de Pompieri Iași, cu o autospecială de stingere și 5 subofițeri, pentru îndepărtarea arborelui și înlăturarea pericolului. De asemenea, pompierii din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin pe strada Ciurchi , cu o autospecială de stingere și 5 subofițeri, pentru degajarea unui arbore prăbușit. Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Iași intervin în aceste momente pe strada Văscăuteanu, din municipiul Iași, pentru degajarea unui copac prăbușit peste o locuință. La locul solicitării acționează o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), încadrată cu 5 subofițeri. Din fericire, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime. Misiunea este în dinamică, echipajele intervenind pentru îndepărtarea arborelui și înlăturarea pericolului. Recomandăm cetățenilor ca, pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase (vânt puternic), să evite deplasarea în apropierea copacilor, panourilor publicitare sau a altor elemente ce pot fi dislocate, precum și să își asigure bunurile care pot fi afectate. Misiunile sunt în dinamică, echipajele acționând pentru gestionarea situațiilor și eliminarea riscurilor pentru cetățeni. Recomandăm populației să evite zonele afectate, să nu se adăpostească sub arbori și să anunțe orice situație de pericol la numărul unic de urgență 112. Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”. În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Doliu în lumea medicală din Iași. Un reputat psihiatru și profesor universitar a murit

Comunitatea medicală și universitară din Iași este în doliu după dispariția uneia dintre cele mai respectate figuri din domeniul psihiatriei. Profesoara Roxana Chiriță, medic primar psihiatru și cadru didactic de prestigiu, a murit în cursul nopții trecute, la vârsta de 65 de ani. Prof. Roxana Chiriță a murit. A fost un nume important al psihiatriei românești Roxana Chiriță a fost una dintre personalitățile marcante ale psihiatriei din România, activând atât în mediul clinic, cât și în cel academic. Ea a fost medic în cadrul Institutul de Psihiatrie Socola, una dintre cele mai importante instituții de profil din țară, unde a ocupat inclusiv funcții de conducere, fiind șef al Secției VII Acuți. În paralel, a avut o carieră didactică remarcabilă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, unde a contribuit la formarea a numeroase generații de medici. În cadrul universității, activa ca profesor în disciplina Psihiatrie, în Departamentul III Medicale. Mesajele de regret au început să apară din partea colegilor, foștilor studenți și colaboratorilor, care au subliniat profesionalismul, dedicarea și impactul major pe care l-a avut în domeniul medical. Roxana Chiriță a avut o activitate științifică și academică de excepție. Doctor în Științe Medicale și în Filosofie, ea a fost implicată activ în coordonarea activităților didactice și de cercetare, inclusiv în îndrumarea doctoranzilor. De-a lungul carierei, a publicat peste 200 de articole în reviste medicale de prestigiu, cotate ISI și B+, și a semnat numeroase cărți, monografii și capitole în tratate de specialitate. A participat la studii clinice multicentrice, atât în calitate de investigator, cât și ca investigator principal. În plus, a fost membră în numeroase societăți științifice și a avut un rol activ în organizarea de conferințe și manifestări dedicate medicilor psihiatri, rezidenților și studenților. Din păcate, profesoara suferea de mai mult timp de o boală incurabilă. În ciuda problemelor de sănătate, a continuat să fie activă profesional până în ultimele perioade. Aceasta urma să împlinească 66 de ani în luna septembrie. Vă aducem aminte că în octombrie 2024 soțul acesteia, prof. univ. dr. Vasile Chiriță, a decedat. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Ironia sorții! Judecat pentru infracțiuni informatice, inculpatul nu a putut fi audiat prin videoconferință! Acesta este închis la Penitenciarul Timișoara!

Un ieșean, judecat pentru infracțiuni informatice, nu a putut fi audiat prin videoconferință din cauza conexiunii slabe. Bărbatul este încarcerat în Penitenciarul din Timișoara, iar pentru următorul termen va trebui adus personal în fața magistraților de la Tribunalul Iași. Acesta este cercetat pentru un concurs de infracțiuni. Judecat pentru infracțiuni informatice, inculpatul nu a putut fi audiat prin videoconferință! O ședință de judecată, care ar fi trebuit să marcheze un pas important într-un dosar penal complex, s-a transformat, la data de 31 martie 2026, într-un exemplu elocvent al dificultăților tehnice care pot afecta actul de justiție. Inculpatul Claudiu Tămășanu, trimis în judecată pentru fapte grave din sfera criminalității informatice și economice, nu a putut fi audiat în mod corespunzător din cauza unei conexiuni video extrem de slabe. Dosarul își are originea în rechizitoriul emis la data de 11 noiembrie 2025 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, în cadrul unui dosar de urmărire penală ce vizează mai multe infracțiuni. Procurorii au reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, cu un număr de cinci acte materiale, precum și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, tot în formă continuată, cu același număr de acte. Potrivit actului de sesizare, anchetatorii au analizat în detaliu legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, considerând că există suficiente elemente pentru trimiterea în judecată. La termenul de judecată din 31 martie 2026, inculpatul nu a fost adus în sala de judecată, fiind prezent prin intermediul unei videoconferințe, întrucât se află în prezent încarcerat la Penitenciarul din Timișoara. Această procedură, devenită relativ obișnuită în ultimii ani, ar fi trebuit să permită desfășurarea normală a ședinței. În realitate, însă, lucrurile au stat cu totul diferit. Modernizarea sistemelor video nu este eficientă Conexiunea tehnică dintre instanță și locul de detenție s-a dovedit a fi extrem de slabă, afectând în mod serios calitatea sunetului și a imaginii. Judecătorul și celelalte părți prezente au întâmpinat dificultăți majore în a înțelege declarațiile inculpatului. Comunicarea a fost fragmentată, întreruptă frecvent, iar replicile au devenit aproape imposibil de urmărit în mod coerent. „Nu reușim să vă înțelegem, conexiunea este una slabă”, a spus președintele de ședință. În lipsa unei comunicări clare, instanța nu a putut continua în mod legal audierea, întrucât dreptul la apărare al inculpatului ar fi fost afectat în mod direct. Problemele nu s-au limitat doar la calitatea tehnică a videoconferinței. Un alt element care a contribuit la imposibilitatea desfășurării ședinței a fost absența apărătorului inculpatului. Avocata acestuia nu a fost prezentă la termen, ceea ce a ridicat suplimentar probleme legate de garantarea unui proces echitabil. În aceste condiții, instanța a decis acordarea unui nou termen de judecată. De această dată, s-a dispus ca inculpatul să fie adus personal în fața judecătorilor, tocmai pentru a evita repetarea situației. Decizia reflectă o preocupare clară pentru asigurarea unor condiții optime de desfășurare a procesului, dar și pentru respectarea drepturilor procedurale ale tuturor părților implicate. Inculpatul privat de libertate trebuie asistat obligatoriu de un avocat Judecătorul a subliniat că nivelul foarte scăzut al sunetului a făcut imposibilă continuarea ședinței, iar utilizarea videoconferinței, în aceste condiții, nu își mai îndeplinește rolul pentru care a fost implementată. De altfel, cazul readuce în discuție problemele tehnice persistente ale sistemului de videoconferință utilizat în instanțe și penitenciare, un subiect care a mai fost semnalat și în alte dosare. În mod normal, utilizarea videoconferinței ar trebui să eficientizeze actul de justiție, reducând costurile și timpul necesar transportului deținuților. Cu toate acestea, atunci când infrastructura tehnică nu este la standarde adecvate, efectul poate fi exact opus: amânări, întârzieri și, în final, prelungirea duratei proceselor. În cazul de față, amânarea înseamnă nu doar o întârziere procedurală, ci și o prelungire a incertitudinii juridice pentru inculpat, precum și pentru celelalte părți implicate. La următorul termen, instanța urmează să procedeze la citirea actului de sesizare, un moment esențial în desfășurarea procesului penal. Rămâne de văzut dacă aducerea fizică a inculpatului în sala de judecată va permite reluarea normală a procedurilor și dacă vor mai apărea alte incidente care să afecteze cursul procesului. Un ieșean, judecat pentru infracțiuni informatice, nu a putut fi audiat prin videoconferință din cauza conexiunii slabe. Bărbatul este privat de libertate la Penitenciarul Timișoara. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Miroslava are o nouă autospecială de stingere a incendiilor! În următoarele două luni, va mai fi livrată încă una

Comuna Miroslava are o nouă autospecială de stingere a incendiilor. Firma Gradinariu Import Export SRL a livrat recent utilajul. Totul a fost posibil printr-un proiect finanțat prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova. Suma de 1.499.932 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Miroslava are o nouă autospecială de stingere a incendiilor Primarul comunei Miroslava, Dan Niță, a anunțat recent faptul că în localitate a fost livrată autospeciala de stingere a incendiilor prin contractul semnat cu firma Gradinariu Import Export SRL. Acesta a mai precizat că, în următoarele 2 luni, va fi livrată și cea de-a doua autospecială, destinată intervențiilor rapide. „Este un moment important pentru comuna Miroslava și o realizare de care suntem cu adevărat mândri: am recepționat o autospecială de mare capacitate pentru intervenții la incendii, un pas esențial în creșterea siguranței comunității noastre. Această investiție înseamnă mai multă protecție pentru locuitori, pentru locuințele și bunurile lor, dar și intervenții mai rapide și mai eficiente în situații de urgență. Siguranța oamenilor rămâne o prioritate pentru noi, iar fiecare astfel de dotare contribuie concret la un trai mai sigur aici, în Miroslava. În cel mult două luni, vom primi și cea de-a doua autospecială, destinată intervențiilor rapide, ceea ce va completa semnificativ capacitatea noastră de reacție”, a spus Dan Niță, primarul comunei Miroslava. Valoarea totală a contractului pentru cele două autospeciale este de 2.214.300 de lei, sumă care acoperă livrarea, furnizarea, punerea în funcțiune, instruirea personalului și garanția echipamentelor. „Achiziția autospecialelor este realizată în cadrul proiectului «Disaster risk prevention and resilience strategies for metropolitan areas in the cross-border area – CBC Resilience Strategies»/«Strategii de prevenire a riscurilor de dezastre și de reziliență pentru zonele metropolitane din zona transfrontalieră» (cod ID ROMD00252), implementat de comuna Miroslava, în parteneriat cu Direcția Situații Excepționale – municipiul Bălți. Proiectul este finanțat prin Programul Interreg NEXT România – Republica Moldova și se desfășoară în perioada 19 iulie 2025 – 18 iulie 2027”, au precizat reprezentanții administrației publice locale. Și un centru multifuncțional modern va transforma complet zona Balciu Comuna Miroslava se pregătește pentru una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani, un proiect care promite să schimbe radical modul în care copiii și tinerii își petrec timpul liber și își dezvoltă abilitățile. În satul Balciu, în zona bazei sportive, urmează să fie construit un centru multifuncțional modern, cu o valoare estimată la 16,26 milioane de lei. Această inițiativă vine ca un răspuns direct la nevoile comunității, punând accent pe educație, sport și incluziune socială. Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, ceea ce oferă stabilitate financiară și garanția implementării la standarde ridicate. Autoritățile locale au stabilit deja pașii concreți pentru implementarea proiectului. Licitația pentru execuția lucrărilor este programată pentru data de 16 aprilie, iar durata estimată a construcției este de 12 luni. Contractul scos la licitație are ca obiect „Construire centru multifuncțional pentru activități sportive și culturale pentru copii, în localitatea Miroslava, comuna Miroslava, județul Iași”. Contractul este estimat la o valoare de 13.441.325 de lei, fără TVA. Firmele interesate pot depune ofertele financiare până, cel târziu, la data de 16 aprilie 2026, ora 15:00. Astfel, noua autospecială de stingere a incendiilor a ajuns în comuna Miroslava, iar un utilaj pentru intervenții rapide va fi livrat în următoarele două luni. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Turismul medical în 2026: Friend or Foe?

Turismul medical nu este, așa cum s-ar putea crede, un fenomen exclusiv al globalizării moderne. Dimpotrivă, rădăcinile sale încep din cele mai vechi civilizații. De-a lungul mileniilor, oamenii au fost dispuși să călătorească pe distanțe considerabile în căutarea vindecării, fie că vorbim despre izvoare termale, temple sacre sau, mai recent, spitale ultramoderne. În Antichitate, legătura dintre religie și medicină era esențială. Sumerienii construiau complexe de sănătate în jurul izvoarelor termale, iar grecii au pus bazele primelor „rețele” de turism medical prin templele dedicate lui Asclepios, unde pacienții veneau din toate colțurile lumii cunoscute. Evul Mediu nu a oprit acest fenomen. Dimpotrivă, Asia a devenit un punct important de îngrijiri medicale, iar spitalele islamice, precum cel din Cairo, ofereau tratament fără discriminare, inclusiv pentru străini. În Japonia, izvoarele termale (onsen) erau frecventate inclusiv de războinici pentru recuperare. Odată cu epoca modernă, turismul medical capătă și o dimensiune economică importantă. Orașe întregi s-au dezvoltat datorită fluxului de pacienți, iar descoperirea Lumii Noi a deschis noi destinații. În secolele XVIII–XIX, oamenii continuau să călătorească pentru tratamente, în special pentru boli cronice precum tuberculoza. În secolul XX, balanța s-a inversat: Statele Unite și Europa au devenit principalele destinații pentru pacienții bogați din alte regiuni. Însă, odată cu creșterea costurilor medicale, începând cu anii ’80, tot mai mulți pacienți occidentali au început să caute alternative mai accesibile în străinătate. Astăzi, turismul medical reflectă o realitate simplă, dar puternică: atunci când accesul la îngrijire este limitat sau costisitor, oamenii sunt dispuși să traverseze granițe pentru sănătate. Iar această tendință, departe de a fi nouă, continuă să se reinventeze într-o lume din ce în ce mai conectată. Ce se întâmplă în secolul XXI? Cea mai recentă recenzie sistematică pe acest subiect este din 2014. Turismul medical este industrie globală în plină expansiune, construită pe dezechilibrele dintre sistemele de sănătate. Deși fenomenul pare să ofere soluții rapide pentru pacienți, în realitate reflectă probleme structurale: costuri ridicate, liste de așteptare și acces inegal la tratamente. Harta turismului medical este tot mai bine definită. Țări precum Thailanda, India sau Singapore atrag pacienți pentru intervenții complexe, în timp ce Europa de Est devine un hub pentru turismul dentar (Budapesta – „capitala dentară a Europei”), iar Spania pentru tratamentele de fertilitate. Alegerea destinației nu ține doar de proximitate, ci de un calcul atent între preț, calitate și accesibilitate. Motivațiile pacienților sunt diverse, dar previzibile: tratamente mai ieftine, disponibilitate mai rapidă sau proceduri inaccesibile în țara de origine. În alte cazuri, pacienții – în special cei din diaspora – aleg familiaritatea sistemului medical din țara natală. Însă, dincolo de beneficii, riscurile sunt reale și adesea subestimate. Complicațiile postoperatorii, infecțiile sau lipsa continuității îngrijirii transformă uneori „soluția” într-o problemă suplimentară pentru sistemele de sănătate din țările de origine. Mai mult, lipsa unor reglementări clare și promovarea agresivă a serviciilor – centrată pe preț și experiență, nu pe siguranță – ridică semne serioase de întrebare. Turcia a devenit una dintre principalele destinații globale pentru turismul medical, datorită combinației dintre infrastructura medicală solidă și costurile mult mai reduse față de Occident. Cu peste 1.500 de spitale și prețuri de câteva ori mai mici decât în SUA, țara atrage în special pacienți pentru transplant de păr, chirurgie estetică, oftalmologie și stomatologie. În plus, atractivitatea turistică – în special a Istanbulului – face ca mulți pacienți să combine tratamentul cu vacanța. Creșterea rapidă a numărului de turiști medicali, ajuns la 1,8 milioane în 2023, confirmă poziția Turciei ca hub major în acest domeniu. Și nu vorbim doar de Turcia, ci și de Viena, Budapesta, SUA (Cleveland Clinic). Din experiența clinicii noastre, o parte din pacienții tratați în străinătate au revenit pentru a restabili planul terapeutic. Turismul medical poate însemna investiții și creștere economică marcată. Veniturile direct ale Vienei datorate turismului medical sunt estimate la 200-400 milioane de euro per an: impactul economic total (include hoteluri, restaurante, transport, servicii auxiliare) depășește 800 milioane/an; creștere: 5-10%/an. Pentru comparative: Istanbul – are venituri estimate la 2-4 miliarde/an (!), creștere 15% din turism medical. Iar Budapesta: 400 milioane/an, creștere 5%. Toate acestea vin și cu un cost: riscul apariției unui sistem medical în două viteze, în care pacienții străini beneficiază de servicii superioare, iar populația locală rămâne în plan secund. În acest context, întrebarea rămâne deschisă: este turismul medical o soluție eficientă sau doar un simptom al unei lipse de încredere/acces în sistemul de sănătate la care ai acces? În final, care sunt ingredientele acestei rețete de succes? Specialiștii, universitatea, investiția locală în sistemul medical, un hub de transport și marketingul, pe fondul unui oraș vibrant și atractiv. Dacă ele există, turismul medical regional și național, inițial, și internațional, ulterior, se va dezvolta într-un brand și un mare prieten al comunității. Bibliografie: https://www.health-tourism.com/medical-tourism/history/ https://www.forbes.com/sites/christopherelliott/2025/03/08/how-medical-tourists-in-turkey-balance-travel-and-treatment/| https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK263164/ Prof. univ. dr. Adrian Covic, șeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași și prorector pentru Cercetare Științifică, Dezvoltare și Inovare în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) Iași; asist. univ. dr. Anca Ștefan