Rabia face ravagii în județul Iași! Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Sf. Parascheva, trage un semnal de alarmă

rabia-face-ravagii-in-judetul-iasi!-dr-florin-rosu,-managerul-spitalului-de-boli-infectioase-sf.-parascheva,-trage-un-semnal-de-alarma

„Aşa cum am atras atenţia pe tot parcursul anului, revin cu un semnal de alarmă în ceea ce reprezintă pericolul rabic. În momentul de faţă, la nivelul judeţului Iaşi sunt active 3 focare de rabie, două declanşate de bovine: unul în localitatea Vlădiceni (comuna Tomeşti) cu 9 contacti şi unul în Brădicești (comuna Dolheşti) cu 8 contacti, iar cel de-al treilea determinat de o vulpe în Gheorghițoaia cu un contact. Situaţia rămâne una alarmantă, chiar dacă este monitorizată şi menţinută sub control. Până în momentul de faţă a anului 2025 au fost declarate 40 focare de rabie comparativ cu anul precedent când au fost înregistrate 5. Facem din nou apel către populaţie, să nu interacţioneze cu un animalele, fie ele domestice, sălbatice sau în captivitate care prezintă un comportament anormal; să anunţe autorităţile, în speţă direcţia sanitar veterinară, iar dacă s-a produs un contact cu animalul respectiv să se adreseze Spitalului de Boli Infecţioase ”Sf. Parascheva” Iaşi. Persoane vaccinate până în prezent 2025: 1600 Persoane vaccinate 2024: 1319”, a transmis dr. Florin Roșu, manager Spitalul de Boli Infecţioase ”Sf. Parascheva” Iaşi. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Angajații Spitalului Sf. Maria Iași continuă să iasă în curtea unității purtând echipament medical, la o lună de la tragedia din ATI

angajatii-spitalului-sf.-maria-iasi-continua-sa-iasa-in-curtea-unitatii-purtand-echipament-medical,-la-o-luna-de-la-tragedia-din-ati

Marți, 11 noiembrie 2025, la doar o lună de la moartea a 8 copii infectați cu bacteria Serratia marcescens în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, personalul medical pare să fi revenit la vechile obiceiuri. Mai mulți medici și asistente au fost surprinși în timp ce stăteau la fumat în curtea spitalului, purtând încălțămintea și echipamentul medical. Reiterăm cum în luna septembrie 2025, 9 copii s-au infectat cu bacteria Serratia marcescens în cadrul secției ATI, dintre care 8 și-au pierdut viața. Conform unor surse BZI, dr. Cătălina Ionescu, manager interimar al spitalului la momentul respectiv, nu ar fi informat șefii de secție despre focarul din ATI, unde pe 15 septembrie 2025 au fost confirmați 3 pacienți infectați. Specialiștii avertizează că bacteria Serratia marcescens poate fi fatală pentru pacienții cu imunitate compromisă, iar nerespectarea regulilor de igienă sporește riscul unor noi contaminări. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Accident rutier în satul Cârlig. Două mașini sunt implicate – UPDATE

accident-rutier-in-satul-carlig.-doua-masini-sunt-implicate-–-update

În urmă cu puțin timp s-a produs un accident rutier, în județul Iași. Din primele informații deținute de reporterii BZI, incidentul auto a avut loc în satul Cârlig, comuna Popricani. UPDATE: Două persoane au fost rănite. „În urma impactului au rezultat două victime conștiente, neîncarcerate, care au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost ulterior transportate la spital pentru investigații suplimentare. Cauza producerii accidentului urmează a fi stabilită de organele abilitate”, au adăugat reprezentanții ISU Iași. Șoferul autoturismului marca Dacia Logan de culoare albastră nu a păstrat distanța regulamentară față de autovehiculul din față și a intrat în coliziune. Știre inițială Două autoturisme au fost implicate. Nu s-au raportat victime, ci doar pagube materiale. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție. Nu se cunoaște cauza producerii incidentului. „Accident rutier în comuna Popricani, satul Cârlig Astăzi, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași intervin la un accident rutier produs în localitatea Cârlig, comuna Popricani, în care au fost implicate două autoturisme. La locul evenimentului acționează o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, cu cinci pompieri, precum și două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași, dintre care unul se află deja oprit la caz. În urma impactului au rezultat două victime conștiente, neîncarcerate, care primesc îngrijiri medicale la fața locului. Intervenția este în dinamică. Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”. În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, au transmis reprezentanții ISU Iași. Revenim cu detalii! Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Miros puternic de gaz într-un apartament din Iași. Pompierii intervin

miros-puternic-de-gaz-intr-un-apartament-din-iasi.-pompierii-intervin

În această dimineață, 11 noiembrie 2025, locatarii unui bloc de pe șoseaua Nicolina din municipiul Iași au alertat autoritățile după ce au simțit un miros puternic de gaz într-un apartament. Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași au intervenit imediat, deplasând o autospecială de stingere și un echipaj de cinci pompieri, în timp ce operatorul de gaze a fost chemat pentru verificarea instalației. Zona a fost securizată, iar măsurile de prevenire sunt în desfășurare pentru a elimina orice risc de explozie. Nu s-au raportat victime. Nu se cunoaște cauza producerii incidentului. „Miros de gaz într-un apartament din municipiul Iași În această dimineață, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași au fost solicitate, prin apel la numărul unic de urgență 112, să intervină în municipiul Iași, pe șoseaua Nicolina, blocul 1011, unde a fost semnalat un miros puternic de gaz într-un apartament. La fața locului se deplasează o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu un echipaj format din cinci pompieri. Totodată, a fost anunțat operatorul de distribuție a gazelor naturale, care urmează să verifice instalația de alimentare cu gaze naturale. Măsurile specifice de prevenire și asigurare a zonei sunt în curs de desfășurare. Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”. În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, au transmis reprezentanții ISU Iași. Revenim cu detalii! Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Doi tineri, de 26 și 27 de ani, au încercat să se sinucidă după ce au petrecut de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Au ajuns la urgențe, iar apoi la Socola

doi-tineri,-de-26-si-27-de-ani,-au-incercat-sa-se-sinucida-dupa-ce-au-petrecut-de-sfintii-arhangheli-mihail-si-gavriil.-au-ajuns-la-urgente,-iar-apoi-la-socola

Doi tineri, în vârstă de 26 de ani, respectiv 27 de ani, au încercat să se sinucidă după ce au petrecut, pe 8 noiembrie, cu prilejul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Aceștia au ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, fiind mai apoi internați la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași. Doi tineri au încercat să se sinucidă după ce au petrecut de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil În garda de duminică, 9 noiembrie 2025, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, au ajuns 276 de pacienți, 10% dintre aceștia din cauza consumului exagerat de alcool. Doi dintre pacienți au încercat, pe fondul etilismului acut, să-și pună capăt zilelor. „A fost o gardă de 9 noiembrie, o gardă de duminică, în care au ajuns 276 de pacienți în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului «Sf. Spiridon», iar 10% dintre aceștia erau cu etilism acut. Un procent mare, spunem noi, în condițiile în care această patologie ar putea fi evitată. Persoane, în general, de vârstă tânără, de la 39 până la 75 de ani, unii dintre ei în stare gravă, pentru că valoarea etanolului depășea 400 de miligrame la decilitru în determinările de laborator. Au răspuns bine la tratament; doi dintre ei au avut tentativă suicidară: un bărbat de 27 de ani și o femeie de 26 de ani. Tentativele au fost pe fondul etilismului acut. Din fericire, au fost fără afectare gravă, fără necesitate de spitalizare; i-am trimis pe aceștia doi la Institutul de Psihiatrie «Socola» Iași. Și dintre cei vârstnici, după tratamentul în urgență, doi dintre ei au fost trimiși către specialitatea către Institutul de Psihiatrie «Socola» Iași. Unii dintre ei au avut și contuzii multiple prin cădere de la același nivel, contuzii de membre, contuzii toracice și abdominale. Unii dintre ei necesită chiar investigații imagistice de înaltă performanță, cum ar fi Computer Tomografie, pentru că trebuie să excludem leziunile cu risc vital, intratoracice, intraabdominale sau intracerebrale. Li s-au administrat tratamente, după care unii au mers spre domiciliu, alții au rămas sub supraveghere în urgență, iar alții au mers la psihiatrie pentru tratamentul stărilor depresive, în context de intoxicație acută cu etanol”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD. Prof. dr. Diana Cimpoeșu: „Datele științifice merg către consum 0 de orice tip de alcool” Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, a atras atenția că pentru unele persoane chiar și o cantitate mică de alcool poate duce la o stare de etilism acut. „O astfel de alcoolemie înseamnă afectarea stării de conștiență până la comă. Cantitatea de alcool variază în funcție de metabolismul fiecărei persoane. Sunt persoane care pot bea un litru de vin sau 100 de mililitri de tărie și îl metabolizează mai încet, astfel încât concentrația, atunci când ajunge la spital, este una înaltă; alții au nevoie de cantități mai mari. Ceea ce este de dorit este să nu se întâmple aceste lucruri. Au fost zile de sărbătoare, în care bucuria trebuie să fie una de socializare. Consumul de alcool recomandat de Organizația Mondială a Sănătății nu mai este acum nici în cantitate mică. Există o alianță a mai multor societăți științifice la nivel european, sub egida Organizației Mondiale a Sănătății, care vorbește despre consum 0 de alcool. Nu mai recomandă nici acea mică cantitate de 100-150 de mililitri de vin, care, în studii anterioare, avea efect protectiv. Acum, datele științifice merg către consum 0 de orice tip de alcool. Evident, sărbătorile pot fi trăite și cu cantități mici de alcool”, a explicat prof. dr. Diana Cimpoeșu. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Un motociclist a condus beat și fără permis la Iași. Nu a fost singurul care s-a ales cu dosar penal

un-motociclist-a-condus-beat-si-fara-permis-la-iasi.-nu-a-fost-singurul-care-s-a-ales-cu-dosar-penal

Polițiștii ieșeni au oprit, pentru control, o motocicletă care se deplasa, în comuna Cristești, fără a avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare. Bărbatul care o conducea nu deținea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au oprit, pentru control, o motocicletă care se deplasa, în comuna Cristești, fără a avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare. Polițiștii au identificat un tânăr de 23 de ani, din comuna Cristești, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu ar deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta nu ar figura ca fiind înmatriculată. Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea, pe drumurile publice, a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Un motociclist a condus beat și fără permis la Iași Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe DJ248A, în comuna Țibana.  Polițiștii au identificat un tânăr de 24 de ani, din comuna Țibana, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu ar deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Dosare penale, deschise în urma controalelor Zilele trecute, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Ulterior, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe DC150, în localitatea Pârcovaci. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că la volan se afla o femeie de 46 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.  Cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt. Rămâne de văzut ce vor stabili oamenii legii în cazul motociclistului care a condus beat și fără permis la Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Record de transplanturi hepatice la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Spiridon Iași! Numărul de intervenții putea fi dublu, dar multe familii nu au fost de acord cu donarea de organe

record-de-transplanturi-hepatice-la-spitalul-clinic-de-urgenta-sf.-spiridon-iasi!-numarul-de-interventii-putea-fi-dublu,-dar-multe-familii-nu-au-fost-de-acord-cu-donarea-de-organe

În anul 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași au fost efectuate 13 transplanturi hepatice. Ultima intervenție a avut loc în weekend, când un pacient în vârstă de 52 de ani a primit un ficat sănătos. Organul a fost prelevat de la un pacient de la Spitalul Municipal Moinești. În anul 2025, la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași au fost efectuate 13 transplanturi hepatice În anul 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași au fost efectuate 13 transplanturi hepatice; anul precedent, în 2024, fiind efectuate 11 astfel de intervenții. „Suntem la al treisprezecelea transplant hematic din acest an, efectuat la Iași. Donatorul a fost un bărbat de 49 de ani, de la Spitalul Municipal Moinești, de la care s-au recoltat ficatul, rinichii și corneea. Urmează să se efectueze și transplanturile de cornee, tot la Spitalul Clinic de Urgență «Sf. Spiridon» Iași. Ficatul a ajuns la un pacient în vârstă de 52 de ani, aflat pe lista de așteptare, cu ciroză hepatică virală și toxică. În momentul de față, evoluția primitorului este bună. În anul 2025 am efectuat cele mai multe transplanturi hepatice dintr-un an calendaristic. Am primit o finanțare, la rectificare, în luna octombrie, dar față de ce am solicitat este insuficientă și probabil va trebui să facem o revenire pentru suplimentare, pentru că altfel nu putem acoperi tot acest număr de transplanturi. În această finanțare intră inclusiv urmărirea acestor pacienți post-transplant și, în plus, până la sfârșitul anului, poate o să mai realizăm și alte transplanturi hepatice. Această urmărire presupune monitorizarea pacienților, inclusiv imunosupresia care se acordă acestor pacienți. Plus monitorizarea care înseamnă o mulțime de analize, testarea medicației imunosupresoare pentru ajustarea acesteia”, a declarat dr. Raluca Neagu Movilă, coordonator regional de transplant Iaşi. Dr. Raluca Neagu Movilă: „Am avut un număr mare de potențiali donatori, dar cam jumătate au fost refuzuri” Dr. Raluca Neagu Movilă, coordonator regional de transplant Iaşi, a explicat că multe familii au refuzat donarea de organe; astfel, numărul de potențiali pacienți primitori s-a înjumătățit. De asemenea, au fost și cazuri în care, în timpul prelevării de organe, s-a descoperit că pacientul aflat în moarte cerebrală suferea de o patologie care făcea ca un eventual transplant să fie imposibil. „În anul 2024 am efectuat unsprezece transplanturi hepatice. Anul acesta suntem deja la al treisprezecelea și, până la sfârșitul anului, probabil că vor mai fi. Lista de așteptare, în momentul de față, trebuie reevaluată. Erau în jur de 30-40 de potențiali primitori. Lista de așteptare se ajustează, în fiecare an sunt pacienți noi, pacienți care au fost transplantați și, din păcate, sunt și pacienți care decedează pe listele de așteptare. Am avut și foarte multe refuzuri în acest an – familii care nu au fost de acord cu donarea de organe. Am avut un număr mare de potențiali donatori, dar cam jumătate au fost refuzuri”, a explicat dr. Raluca Neagu Movilă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Calea ferată Iași Ungheni va fi electrificată! Uniunea Europeană vrea să deschidă transportul feroviar spre Republica Moldova

calea-ferata-iasi-ungheni-va-fi-electrificata!-uniunea-europeana-vrea-sa-deschida-transportul-feroviar-spre-republica-moldova

Se pregătește un șantier uriaș pe calea ferată Iași – Ungheni, fiind parte dintr-un proiect major al Uniunii Europene Conexiunea feroviară dintre România și Republica Moldova ar urma să fie modernizată cu fonduri europene. CFR Infrastructură pregătește o investiție de 33,8 milioane de euro pentru electrificarea și modernizarea liniei. Jumătate din sumă va fi acoperită de către Ministerul Transporturilor din România, iar cealaltă jumătate, prin fonduri europene. Calea ferată Iași – Ungheni va fi modernizată Linia Iași – Frontieră (M605) are o lungime de 23,4 km și face parte din noul Coridor de transport Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee. Studiul de fezabilitate a fost aprobat de către Ministerul Transporturilor, iar Comisia Europeană și-a dat acordul pentru furnizarea fondurilor. Durata lucrărilor va fi de 18 luni, iar acum urmează ca proiectul să intre în alte etape de avizare. „După confirmarea finanțării europene de 33,8 milioane de euro prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF 2 2021-2027), proiectul a înregistrat două evoluții majore: Studiul de Fezabilitate a fost avizat în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii; Acordurile de grant au fost înmânate de Comisia Europeană către România și Republica Moldova”, au transmis reprezentanții CFR Infrastructură Iași. Uniunea Europeană intenționează să revitalizeze transportul feroviar, iar în anii viitori va investi fonduri majore pentru modernizare. „Linia de cale ferată Iași – Frontieră este parte a rețelei TEN-T centrală și a noului Coridor de transport Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee. În vederea creării premiselor de creștere semnificativă a atractivității transportului pe cale ferată pentru pasageri și mărfuri, dar și a creșterii calității serviciilor feroviare până în 2030, mai ales în lungul coridoarelor TEN-T s-a ales soluția de implementare etapizată a proiectelor de infrastructură feroviară”, au mai precizat reprezentanții companiei. Lucrările propuse Prima etapă a modernizării este electrificarea căii ferate spre granița cu Republica Moldova. Ulterior, va fi înlocuită șina complet cu toate elementele adiacente. Conform proiectului, timpul de călătorie va scădea, iar viteza de deplasare a trenurilor va crește. Lucrările ar urma să crească nivelul de siguranță pentru deplasarea trenurilor și pentru călători. De asemenea, ar urma să stimuleze financiar orașele Iași și Ungheni, iar transportul feroviar să fie mult mai atractiv pentru cetățeni. Recent, CFR Infrastructură Iași a început și lucrările pentru reabilitarea liniei M603 Zorleni – Frontieră, tot spre Republica Moldova. „Astfel, implementarea etapizată prevede, pentru sectorul de cale ferată Iași – Frontieră două etape complementare: Etapa I – Electrificare și Modernizare Ușoară (Light Modernization); Electrificarea tronsonului Socola – Frontieră; Modernizarea soluției existente pe Iași Cap X – Socola; Înlocuirea șinei, traverselor, prinderilor și aparatelor de cale pentru eliminarea restricțiilor de viteză pe liniile directe și curente; Înlocuirea substratului căii și îmbunătățirea capacității portante a terasamentului acolo unde este necesar. Etapa II – Modernizare completă; Reutilizarea elementelor schimbate în prima etapă; Modernizarea clădirilor cu specific feroviar; Implementarea sistemului ERTMS; Modernizarea instalațiilor de tracțiune electrică”, au comunicat reprezentanții CFR Infrastructură. Calea ferată Iași – Ungheni face parte din planul Uniunii Europene de a conecta diferite regiuni ale continentului prin transportul feroviar de calitate. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Zeci de autoturisme au fost scoase din trafic de polițiștii din Iași. Iată cum au ajuns mai mulți șoferi fără mașinile pe care le conduceau

zeci-de-autoturisme-au-fost-scoase-din-trafic-de-politistii-din-iasi.-iata-cum-au-ajuns-mai-multi-soferi-fara-masinile-pe-care-le-conduceau

Mai mulți șoferi au fost opriți în trafic, pentru control, iar unii dintre ei au rămas fără autoturismele pe care le conduceau, cel puțin pentru o vreme. Cei mai puțini norocoși s-au ales cu dosare penale, iar acum au de dat explicații în fața legii Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au organizat și executat o acțiune, pe raza de competență, pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor, de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. Au fost efectuate 181 de testări alcoolscopice și au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.125 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 4 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 3 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale 3 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Zeci de autoturisme au fost scoase din trafic de polițiștii din Iași Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit în trafic un autoturism care se deplasa în orașul Hârlău. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 68 de ani, iar ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au oprit în trafic un autoturism care se deplasa din direcția municipiului Iași către Lețcani, pe DE583 Lețcani. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 30 de ani, iar ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Dosare penale, deschise pe numele unor șoferi Ulterior, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au oprit în trafic un autoturism, care se deplasa în municipiul Iași, întrucât a încălcat marcajul longitudinal, format dintr-o linie continuă dublă, prin efectuarea virajului la stânga. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 26 de ani, iar ca urmare a testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt. Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale poliției ieșene. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 86 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 58 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare a 58 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Iată că zeci de autoturisme au fost scoase din trafic de polițiștii din Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Iașul a dat lovitura de Black Friday! Un bărbat a cumpărat 7 lingouri de aur în valoare de 85.000 de lei

iasul-a-dat-lovitura-de-black-friday!-un-barbat-a-cumparat-7-lingouri-de-aur-in-valoare-de-85.000-de-lei

Black Friday 2025 a bătut toate recordurile în România, iar cea mai spectaculoasă comandă a venit chiar din Iași. Un bărbat a cumpărat 7 lingouri de aur, în valoare totală de 85.000 de lei, atrăgând atenția asupra interesului românilor pentru produse de lux, chiar și în anul austerității. În total, cumpărătorii au achiziționat peste 6 kilograme de aur și monede. Un bărbat din Iași a cumpărat 7 lingouri de aur. Investiția l-a costat 85.000 de lei Ediția din acest an a fost una a vânzărilor-record: doar în primele 12 ore de la start, unul dintre cele mai mari magazine online din România a înregistrat vânzări de aproape 896 de milioane de lei, iar traficul pe site a explodat. „În zona de comenzi se vede o creștere față de anul trecut, de la 2,4 unități pe comandă, am ajuns la 4,1”, a declarat Marian Tudor, director logistică retailer online. Pe lângă aur, românii au cumpărat 27 de mașini, apartamente, bilete la festivaluri și pachete turistice, iar cele mai rapide vânzări au fost la 100 de bilete promoționale la festival, vândute în doar 30 de secunde. Alte produse extrem de populare au fost suplimentele alimentare, cosmeticele, electronicele și jucăriile, dar și produse de larg consum: peste 1,65 milioane de peștișori gumați cu vitamine, 450 de tone de hrană pentru animale, 112 tone de cafea și aproape 50 de tone de carne de porc. Ediția de Black Friday 2025 a atras peste 700.000 de clienți, care au comandat în total 3,5 milioane de produse. „Startul a fost mai târziu decât în alți ani, dar ediția aceasta se anunță una a recordurilor: comenzile au crescut cu 10% față de anul trecut. Românii au strâns cureaua tot anul și acum și-au permis să cumpere ce altfel nu și-ar fi permis”, explică analiștii. În premieră, și furnizorii de energie au intrat în hora reducerilor. „Clienții vor primi un bonus de 100 de lei. După această reducere, prețul coboară chiar sub 1 leu/kWh”, a transmis Andrei Ștefănescu, reprezentant furnizor de energie. Iar Ionuț Polexe, alt reprezentant furnizor, completează: „1,07 lei pentru kWh consumat – dacă clientul stă în București sau Timișoara, până la 1,14 lei în funcție de zona geografică. 12 luni, fără un număr minim de clienți”. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate