Accident rutier la Iași. O adolescentă, lovită pe trecerea de pietoni din Tomești – UPDATE

accident-rutier-la-iasi.-o-adolescenta,-lovita-pe-trecerea-de-pietoni-din-tomesti-–-update

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier la Iași. Din primele informații obținute de reporterii BZI, acesta a avut loc la Tomești, acolo unde o adolescentă a fost izbită de un șofer care nu a acordat prioritate. „A fost un accident rutier în Tomesti, pieton, minoră aproximativ 14 ani, comatoasă, doamna doctor prof. a dorit dirijarea unui echipaj C de la SAJ (dr. Mera), iot + vm, tcc sever, anizocorie, dirijată la UPU Neuro, în urma colaborării dintre cei doi medici, deși nu eram siguri de vârsta pacientei”, a transmis Prof. univ.dr. Diana Cimpoeșu – medic șef UPU Spitalul „Sfântul Spiridon” Iași. La fața locului intervin echipaje de ambulanță și poliție. UPDATE: IPJ Iași, detalii cu privire la producerea accidentului rutier. „La data de 10 noiembrie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în comuna Tomești a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, de 35 de ani, din comuna Ciurea, în timp ce conducea autoturismul dinspre satul Chicerea către municipiul Iași, nu ar fi oprit și nu ar fi acordat prioritate de trecere unei minore, de 17 ani, din comuna Prisăcani, care s-ar fi angajat regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal. În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmit reprezentanții IPJ Iași. Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Revenim cu detalii! Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

După aproape 170 de ani, rămășițele domnitorului Grigore Alexandru Ghica (1807 – 1857), ultimul conducător al Moldovei și unul dintre marii reformatori ai secolului al XIX-lea, au fost aduse în România

dupa-aproape-170-de-ani,-ramasitele-domnitorului-grigore-alexandru-ghica-(1807-–-1857),-ultimul-conducator-al-moldovei-si-unul-dintre-marii-reformatori-ai-secolului-al-xix-lea,-au-fost-aduse-in-romania

Vineri, 7 noiembrie 2025, în cimitirul din localitatea Le Mée-sur-Seine din Franța a avut loc ceremonia religioasă de deshumare a rămășițelor pământești ale domnitorului, iar duminică, 9 noiembrie 2025, au fost depuse la Palatul Cotroceni. Grigore Alexandru Ghica, ultimul Domn al Moldovei și întemeietorul Jandarmeriei Române. Luni, 10 noiembrie 2025, rămăşiţele domnitorului au ajuns la Coteşti, la conacul care poartă numele familiei, iar apoi în Municipiul Focşani este programat un ceremonial militar şi religios, urmat de depunerea sicriului la Muzeul Vrancei, unde poate fi vizitat de public până miercuri, 12 noiembrie 2025, când va fi reluată deplasarea către Iaşi, acolo unde domnitorul Grigore Alexandru Ghika va fi reînhumat, la cererea descendenţilor săi. Mașina funerară va ajunge în Piața Unirii miercuri, 12 noiembrie 2025, iar la ora 12.30, pe pietonalul Alexandru Lăpușneanu, în fața Muzeului Unirii, sicriul va fi transferat pe un dric tras de cai. La ceremonial vor participa reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai Jandarmeriei Române, ai Bisericii Ortodoxe Române și ai celorlalte structuri din Ministerul Afacerilor Interne. Cortegiul va pleca în ceremonie din Piața Unirii pe bulevardul și pietonalul Ștefan cel Mare, iar osemintele vor fi depuse în incinta Palatului Culturii, la ora 13.00, în cadrul unei slujbe religioase oficiate de reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. De asemenea, la ora 14.00, la Palatul Culturii va avea loc lansarea volumului „Adevărul despre un destin politic. Domnitorul Gr. Al. Ghica (1849 – 1856)” de Leonid Boicu, volum tipărit la Editura Junimea. Publicul interesat va putea să își prezinte omagiile la Palatul Culturii pentru o perioadă de 30 de zile. Ulterior, osemintele vor fi înhumate în pământul sfânt din preajma Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc din Iași, lăcaș de cult în care Grigore Alexandru Ghica a fost uns domnitor al Moldovei. Programul de ceremonii oficiale și comemorative cu ocazia repatrierii domnitorului este organizat de Familia Ghyka, în parteneriat cu Jandarmeria Română, Președinția României, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Vrancea, Primăria Municipiului Focșani, Televiziunea Română, TAROM și Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ambasadei României la Paris. Grigore Alexandru Ghica (1807 – 1857) a fost domnitor al Moldovei în perioadele mai 1849 – octombrie 1853 și octombrie 1854 – iunie 1856, sub numele Grigore al V-lea Ghica. El a fost ultimul domn al Principatului Moldovei. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a fost, înainte de toate, un reformator. De-a lungul domniei sale, Grigore Alexandru Ghica a fost inițiatorul unor măsuri istorice, cum ar fi construirea Schitului Prodromu de la Sfântul Munte Athos, abolirea cenzurii, reforma învățământului, dezrobirea romilor, fondarea Jandarmeriei, după model francez, dezvoltarea corpului de Pompieri, înființarea Institutului Gregorian, scăderea taxelor vamale. Grigore Alexandru Ghica era, potrivit relatărilor, „un partizan înfocat al Unirii Principatelor”. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Intervenție neobișnuită la Pașcani! Copil blocat în casă, adultul rămas pe balcon

interventie-neobisnuita-la-pascani!-copil-blocat-in-casa,-adultul-ramas-pe-balcon

Astăzi, o situație neobișnuită a pus la încercare vigilența și calmul pompierilor pășcăneni. Un minor a rămas blocat în interiorul locuinței, în timp ce un adult, aflat pe balcon, nu mai putea reveni în siguranță în apartament. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, o autospecială de intervenție și o autoplatformă pentru salvări de la înălțime (ASII), din cadrul Detașamentului de Pompieri Pașcani. Cu profesionalism și atenție, salvatorii au acționat pentru deblocarea ușilor și eliberarea persoanei rămase pe balcon, redând astfel liniștea familiei și prevenind o situație ce putea deveni periculoasă. Această intervenție demonstrează încă o dată empatia, devotamentul și promptitudinea pompierilor în sprijinul comunității – fie că este vorba despre copii, adulți sau persoane vârstnice. În fața oricărei situații, salvatorii sunt pregătiți să intervină rapid, cu grijă și respect față de oameni. Recomandări preventive: – Verificați periodic mecanismele de închidere ale ușilor și ferestrelor; – Supravegheați permanent copiii, mai ales în locuințele situate la etaj; – Păstrați la îndemână un set de chei de rezervă, accesibil unui membru de încredere al familiei. În fiecare zi, pompierii acționează nu doar pentru a stinge incendii sau salva bunuri, ci și pentru a reda sentimentul de siguranță și încredere în comunitate. Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, se recomandă accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”. În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112 și oferiți dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Iată cum s-a produs accidentul rutier de la Tomești. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere – UPDATE

iata-cum-s-a-produs-accidentul-rutier-de-la-tomesti.-totul-a-fost-surprins-de-camerele-de-supraveghere-–-update

În cursul zilei de astăzi a avut loc un accident rutier la Tomești. O femeie a fost izbită de un șofer care nu a acordat prioritate, iar momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere. UPDATE: IPJ Iași, detalii cu privire la producerea accidentului rutier. „La data de 10 noiembrie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în comuna Tomești a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, de 35 de ani, din comuna Ciurea, în timp ce conducea autoturismul dinspre satul Chicerea către municipiul Iași, nu ar fi oprit și nu ar fi acordat prioritate de trecere unei minore, de 17 ani, din comuna Prisăcani, care s-ar fi angajat regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal. În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmit reprezentanții IPJ Iași. Pe filmare se poate vedea cum victima este aruncată la câțiva metri după ce este lovită de autoturism.  De asemenea, la fața locului s-au deplasat echipaje de ambulanță și poliție. „A fost un accident rutier în Tomesti, pieton, minoră aproximativ 14 ani, comatoasă, doamna doctor prof. a dorit dirijarea unui echipaj C de la SAJ (dr. Mera), iot + vm, tcc sever, anizocorie, dirijată la UPU Neuro, în urma colaborării dintre cei doi medici, deși nu eram siguri de vârsta pacientei”, a transmis Prof. univ.dr. Diana Cimpoeșu – medic șef UPU Spitalul „Sfântul Spiridon” Iași. Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Citește și: Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

La Iași, frunza uscată devine aur verde! Cât costă un sac de compost

la-iasi,-frunza-uscata-devine-aur-verde!-cat-costa-un-sac-de-compost

În fiecare toamnă, parcul Copou din Iași se transformă într-un adevărat covor multicolor de frunze. Pe lângă frumusețea peisajului, aceste frunze sunt o comoară ecologică și economică pentru oraș. La Iași, frunza uscată nu ajunge la gunoi, ci este transformată într-un compost valoros, folosit pentru spațiile verzi sau vândut locuitorilor. Un sac de compost costă 16 lei, la Iași Angajații companiei Servicii Publice sunt împărțiți pe zone, cu turbo suflante. Frunzele sunt adunate mecanic și manual, cu grebla, apoi încărcate în camion. În sezonul rece, doar din Copou se strâng zilnic 3-4 camioane cu frunze, zona fiind cea mai bogată în copaci și spații verzi. Frunzele colectate din tot orașul ajung la stația de compost, unde sunt transformate în îngrășământ ecologic. Reprezentanții Serviciilor Publice Iași spun că în fiecare sezon rece se adună peste 150 de metri cubi de frunze, iar batalul de compost al instituției are o capacitate totală de 400 de metri cubi. Frunzele sunt sortate și transformate în compost, iar întregul proces durează aproximativ două luni și jumătate. O parte din compostul rezultat este folosit pentru spațiile verzi din oraș, în primăvară, iar restul este vândut. Prețurile sunt: un sac de 20 de litri costă 16 lei, iar 50 de litri, 31 de lei. Dacă frunza ar fi lăsată pe spațiile verzi, s-ar strica până la primăvară, pierzându-se astfel resursa valoroasă. Stația de compost din Iași funcționează de 3 ani, iar investiția inițială a fost de 400.000 de lei. Astfel, frunza uscată, aparent inutilă, se transformă într-o afacere profitabilă și utilă comunității, aducând beneficii atât orașului, cât și mediului. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Bărbat arestat la Roman după un atac cu cuțitul. Victima, internată de urgență la Iași

barbat-arestat-la-roman-dupa-un-atac-cu-cutitul.-victima,-internata-de-urgenta-la-iasi

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din municipiul Roman a fost reținut de polițiști, după ce, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie, ar fi înjunghiat un tânăr de 25 de ani în urma unui conflict izbucnit pe fondul unor discuții în contradictoriu. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, incidentul s-a produs în jurul orei 2:45, într-un imobil din Roman, unde cei doi se aflau împreună. În timpul unei altercații, bărbatul de 32 de ani l-ar fi lovit pe tânăr cu un cuțit în zona feței. Victima s-a prezentat ulterior la Spitalul din Roman, în jurul orei 4:30, pentru a primi îngrijiri medicale. Polițiștii au informat tânărul despre emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă acesta a refuzat măsura. Pe baza probelor colectate, agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și, în data de 8 noiembrie, a fost prezentat instanței. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Roman a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Conform medicului șef UPU-SMURD, prof. dr. Diana Cimpoeșu, tânărul înjunghiat a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi într-o stare foarte gravă, cu o plagă la nivelul gâtului care a afectat mai multe organe și vase sanguine majore „Ambulanța a adus de la Spitalul Roman un pacient în stare foarte gravă, un tânăr de 25 de ani, care a avut o plagă înjunghiată, interesând mai multe organe la nivelul gâtului, atât vasele de maximă importanță și de calibru mare de la acest nivel, cât și faringele. Pacientul a fost în stop cardiac rususcitat, cu șoc homoragic. A fost internat în Clinica de Chirurgie Vasculară, s-a mers direct în sala de operație, pentru repararea leziunii arteriale la nivelul gâtului. Mai departe va fi supravegheat în Terapie Intensivă. Pronosticul este deocamdată rezervat”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Discounturi exclusive și oferte speciale la toate modelele Škoda, la Mega Auto Iași

discounturi-exclusive-si-oferte-speciale-la-toate-modelele-skoda,-la-mega-auto-iasi

Dacă ești în căutarea unei mașini noi, acum este momentul perfect pentru a profita de reducerile și promoțiile speciale oferite de Mega Auto Iași! Dealerul autorizat Škoda te așteaptă cu oferte de nerefuzat la toate modelele din gamă. Fie că îți dorești un model urban compact, o mașină de familie spațioasă sau un SUV robust, acum poți beneficia de discounturi atractive și oferte limitate care îți permit să pleci acasă cu mașina dorită în mai puțin de 48 de ore. Škoda este sinonim cu confort, performanță și tehnologie inovativă, iar la Mega Auto Iași găsești modelele care combină perfect aceste calități. De la cele mai moderne echipamente, la un design inteligent și practic, toate modelele Škoda sunt concepute pentru a răspunde celor mai exigente cerințe ale șoferilor din România. Vino la Mega Auto Iași și alege-ți mașina! Indiferent de nevoile tale, gama Škoda are un model care ți se potrivește. Așadar, nu rata ocazia de a beneficia de prețuri speciale și de livrări rapide! Sediu: Str. Industriilor nr. 34C, Iași Program:Luni–Vineri: 09:00–18:00Sâmbătă: 09:00–14:00 Showroom: Mall MoldovaProgram: Luni–Duminică: 10:00–20:00 Pentru mai multe informații și detalii despre ofertele în vigoare, nu ezita să ne contactezi la +40 799 927 685. Echipa Mega Auto Iași te va ghida cu plăcere în alegerea celui mai potrivit model pentru tine! Mega Auto Iași – Alegerea inteligentă pentru o experiență „Simply Clever”! Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Două produse cunoscute, retrase din Auchan și Metro Iași! Prezentau risc de metal și cauciuc

doua-produse-cunoscute,-retrase-din-auchan-si-metro-iasi!-prezentau-risc-de-metal-si-cauciuc

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea urgentă de la vânzare a două produse alimentare comercializate în rețeaua de magazine Auchan și Metro din România, după ce s-a descoperit un posibil risc de contaminare cu particule metalice și de cauciuc. Este vorba despre Delikat Borș Legume 165g și Knorr Cup a Soup Pui cu Tăiței 12g, produse distribuite de compania Unilever. Alertă alimentară la Iași! Două produse retrase din Auchan și Metro  Măsura a fost luată pentru protejarea sănătății consumatorilor, după ce producătorul a identificat posibile urme de impurități în anumite loturi. Produsele respective au fost imediat retrase de pe rafturile magazinelor, iar autoritățile au emis o atenționare oficială pentru populație. „Stimați clienți, Unilever și Auchan efectuează rechemarea produselor Delikat Borș Legume 165G și Knorr Cup a Soup Pui cu Tăiței 12G. Motivul retragerii: posibile particule metalice și de cauciuc. Persoanele care au achiziționat acest produs sunt rugate să nu îl consume, ci să îl returneze la Serviciul Clienți din magazinul Auchan de unde l-au cumpărat. Vor primi înapoi contravaloarea produsului. Prezentarea bonului fiscal nu este necesară”, a transmis ANSVSA printr-un comunicat oficial. Reprezentanții autorității au subliniat că această acțiune are scop preventiv, pentru a elimina orice risc de îmbolnăvire sau accident alimentar. Retragerea face parte dintr-un set de măsuri standard aplicate atunci când există suspiciuni de contaminare a produselor alimentare. În paralel, compania Unilever a anunțat că a decis retragerea unui număr limitat de produse din gamele Delikat și Knorr, ca urmare a unei defecțiuni apărute la un echipament din fabrică, care ar fi putut duce la apariția unor fragmente metalice în pachetele respective. Printre produsele vizate de rechemare se numără: Delikat Borș Magic cu legume (lotul 528003C93, valabil până la 31.10.2026), Knorr pungă magică – condimente pentru porc cu usturoi și afumătură (loturile 528630C93 și 528730C93, valabile până la 31.01.2027), Knorr supă cu pui cu tăiței (lotul 527810C93, valabil până la 31.10.2026), Knorr fix pentru pui crocant cu usturoi (lotul 528008C93, valabil până la 30.04.2027). Unilever a precizat că doar aceste loturi sunt afectate, toate celelalte produse ale companiei fiind sigure pentru consum. „Dacă dețineți unul sau mai multe pachete de Delikat Borș Magic cu legume, Knorr – punga magică – condimente pentru porc cu usturoi și afumătură, Knorr supă cu pui cu tăiței sau Knorr fix pentru pui crocant cu usturoi, din loturile menționate, vă rugăm să nu le consumați și să le returnați în magazinul de unde le-ați cumpărat. Veți primi banii înapoi – fără a fi nevoie de bon fiscal. Pentru întrebări, contactați Serviciul pentru Clienți la numărul 0800 150 150. Sănătatea și siguranța consumatorilor reprezintă prioritatea noastră absolută. A fost un caz izolat, iar măsurile luate vor preveni apariția unor situații similare. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare”, se arată în comunicatul transmis de companie. ANSVSA recomandă consumatorilor să fie atenți la comunicatele oficiale și să verifice periodic anunțurile de rechemare ale produselor alimentare, disponibile pe site-ul instituției sau la intrarea în magazine. Respectarea acestor recomandări ajută la prevenirea riscurilor pentru sănătate și la menținerea siguranței alimentare pentru toți cumpărătorii. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Dialog despre justiție și responsabilitate civică la Colegiul Tehnic GheorgheAsachiIași

dialog-despre-justitie-si-responsabilitate-civica-la-colegiul-tehnic-gheorgheasachiiasi

Elevii de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași au avut parte de o lecție inedită despre justiție, responsabilitate și civism. În cadrul unei întâlniri organizate la inițiativa profesoarei Daniela Găbăroi, judecătorul Costică Ciocan a purtat un dialog deschis cu elevii clasei a XI-a, abordând subiecte de actualitate din viața juridică și socială. „Am avut bucuria de a fi invitat la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, la inițiativa doamnei profesoare Daniela Găbăroi, pentru a discuta cu elevii clasei a XI-a despre teme de actualitate și importanță pentru tineri. Am răspuns întrebărilor lor, am vorbit despre provocările mediului digital, dar și despre structura sistemului judiciar din România. Le-am prezentat uniforma judecătorului și o sală de judecată, pentru a înțelege mai bine cum se desfășoară o ședință de judecată și care este rolul fiecărui participant la actul de justiție”, a transmis judecătorul Costică Ciocan. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Panică într-un bloc din Pașcani, din cauza unei tigăi uitate pe aragaz. Zece persoane au fost evacuate

panica-intr-un-bloc-din-pascani,-din-cauza-unei-tigai-uitate-pe-aragaz.-zece-persoane-au-fost-evacuate

Panică într-un bloc din municipiul Pașcani, după ce locatarii au sunat la 112 anunțând fum dens pe casa scării. Incidentul a avut loc pe strada Moldovei, la etajul 9 al unui apartament. La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Pașcani. Zece persoane au fost evacuate preventiv, însă, din fericire, nu s-au înregistrat victime. Potrivit ISU Iași, fumul a fost provocat de o tigaie lăsată nesupravegheată pe aragaz. „Apel 112 în care se anunță fum în bucătăria unui apartament din municipiul Paşcani, str Moldovei 10, et. 9. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și o ambulanță tip SMURD din cadrul Secției de Pompieri Pașcani. Nu sunt anunțate victime. Au fost evacuate 10 persoane. Nu au fost înregistrate victime. Au fost ventilate toate spațiile și apartamentele. Cauză probabilă de producere a fumului pe casa scării a fost de la o tigaie lăsată nesupravegheată pe aragaz. Vă recomandăm să nu lăsați niciodată alimentele la gătit fără supraveghere și verificați aparatele de gătit înainte de a părăsi bucătăria. Un moment de neatenție poate duce la pierderi majore”, au transmis reprezentanţii ISU Iași. Revenim cu detalii! Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate