Au fost trași pe dreapta de polițiștii rutieri, iar pe numele lor au fost deschise dosare penale. Iată care au fost motivele

au-fost-trasi-pe-dreapta-de-politistii-rutieri,-iar-pe-numele-lor-au-fost-deschise-dosare-penale.-iata-care-au-fost-motivele

Polițiștii din Iași au desfășurat mai multe controale în trafic. În urma acestora, mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale, fiind prinși încălcând legea. Zilele următoare, oamenii legii vor fi, în continuare, prezenți în trafic Doi șoferi care circulau prin județul Iași s-au ales cu dosare penale, după ce au fost trași pe dreapta de polițiștii rutieri. „Polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 19 mai a.c., un bărbat de 47 de ani, din județul Neamț, a condus un autoturism în municipiul Iași, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta are dreptul de conducere suspendat”, a transmis Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Au fost trași pe dreapta de polițiștii rutieri, iar pe numele lor au fost deschise dosare penale Cu dosar penal s-a ales și un bărbat care circula prin comuna Butea. „Polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Bălțați au oprit pentru control un autoturism care se deplasa în comuna Butea, județul Iași. La volan a fost identificat un tânăr de 28 de ani. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a mai precizat Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt priorități ale poliției din Iași. Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 14 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 14 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 14 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. Controale în județul Iași Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos – Compartimentul Rutier au organizat și desfășurat o acțiune pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere referitoare la indisciplina pietonilor și a conducătorilor de biciclete și trotinete electrice. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 40 de persoane, au fost verificate 26 de autovehicule, fiind aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care 4 pentru abateri săvârșite de către pietoni, 4 pentru abateri săvârșite de către conducătorii de biciclete, iar 24 pentru alte abateri, în valoare de 10.100 de lei. Astfel, a fost scos din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, un conducător auto. Acestuia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. Iată că mai mulți șoferi au fost trași pe dreapta de polițiștii rutieri, iar apoi au fost deschise dosare penale pe numele lor.

Avertizare meteo de ultimă oră! Vijelie puternică grindină și ploi torențiale

avertizare-meteo-de-ultima-ora!-vijelie-puternica-grindina-si-ploi-torentiale

O avertizare meteorologică de ultimă oră anunță fenomene severe în mai multe zone din Iași, unde vremea se schimbă brusc în următoarele ore. Potrivit informării, sunt așteptate vijelii puternice, cu rafale de vânt ce pot depăși 70–80 km/h, însoțite de descărcări electrice frecvente, grindină și averse torențiale. Cantitățile de apă pot ajunge la 25–35 l/mp într-un interval scurt de timp, ceea ce poate duce la acumulări rapide de apă pe carosabil, scurgeri pe versanți și posibile inundații locale. Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în această perioadă și să ia măsuri de adăpostire și autoprotecție, mai ales în zonele expuse. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență sporită, din cauza vizibilității reduse și a riscului de acvaplanare. Avertizarea este valabilă până la ora 18:30, iar evoluția fenomenelor poate fi rapidă și intensă. Meteorologii atrag atenția că astfel de episoade pot produce pagube, în special prin vântul puternic și grindină.

Dezastru pe strada Văleni din Iasi! Drumul din spatele casei primarului Mihai Chirica s-a prăbușit, iar apa din conducte curge continuu – EXCLUSIV

dezastru-pe-strada-valeni-din-iasi!-drumul-din-spatele-casei-primarului-mihai-chirica-s-a-prabusit,-iar-apa-din-conducte-curge-continuu-–-exclusiv

Situație dificilă pe Iași, pe strada Văleni, unde ploile abundente din ultimele zile au provocat distrugeri serioase ale carosabilului. Asfaltul a fost afectat pe porțiuni întinse, iar gropile apărute au făcut imposibilă circulația în condiții de siguranță. Mai mulți șoferi care au încercat să traverseze zona au fost nevoiți să oprească și să se întoarcă din drum, după ce și-au dat seama că riscă să-și avarieze mașinile. Localnicii spun că problema nu este nouă, dar ploile recente au agravat vizibil situația. În ultimele luni au avut loc lucrări pentru modernizare, dar se pare că acestea au fost făcute în zadar. Strada Văleni din Iași se confruntă în continuare cu mari probleme. Autoritățile au anunțat că în zonă au avut loc sau sunt în desfășurare lucrări de intervenție și modernizare în cadrul unor proiecte mai ample de infrastructură rutieră din oraș. Aceste intervenții fac parte dintr-un program mai mare de reabilitare a străzilor, unele dintre ele fiind deja în diferite stadii de execuție sau finalizare în Iași. Drumul a fost închis până spre finalul anului 2025 Oamenii care locuiesc pe strada Văleni cer Primăriei Iași de ani de zile să intervină pe drumul care se surpă, însă, până joi, 11 decembrie 2025, când conductele de apă au fost distruse, administrația publică locală a tot amânat intervențiile. După ce rețeaua de apă a fost afectată de surpări, edilul Mihai Chirica a convocat, vineri, 12 decembrie 2025, Comitetul Local pentru Situații de Urgență, întâlnire în care s-a decis închiderea temporară a străzii Văleni. Totul pentru ca echipele primăriei să intervină, să decoperteze strada și să o asfalteze. Mihai Chirica a precizat că, în urma investigațiilor făcute în ultimele zile, versantul este stabil, iar locuințele oamenilor sunt în siguranță.

Pompierii ieșeni, mobilizați după ploile abundente: intervenții de amploare în Iași și localitățile din jur

pompierii-ieseni,-mobilizati-dupa-ploile-abundente:-interventii-de-amploare-in-iasi-si-localitatile-din-jur

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în municipiul Iași și în localitățile limitrofe, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași desfășoară mai multe intervenții pentru evacuarea apei și limitarea efectelor produse de acumulările de apă și aluviuni. Un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași intervine pe strada Albinet, unde a fost semnalată inundarea unei curți, precum și în zona Șoseaua Ștefan cel Mare – C.A. Rosetti, unde aluviunile depuse pe carosabil afectează circulația și siguranța participanților la trafic. La locul intervenției acționează o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), în cooperare cu echipaje ale SALUBRIS pentru degajarea și curățarea zonelor afectate. Totodată, în zona Iași – Tomești a fost semnalată inundarea unei stații de transformare, fiind pregătită pentru intervenție o motopompă transportată cu autospeciala de intervenție și comandă (ACI) din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași. De asemenea, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin pe strada Cicoarei din municipiul Iași, unde s-a produs inundarea unei zone afectate de acumulările de apă. La misiune participă o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj format din 4 subofițeri. Misiunile sunt în dinamică, iar echipajele operative monitorizează permanent evoluția situațiilor generate de fenomenele meteorologice manifestate la nivelul județului Iași, intervenind pentru protejarea vieții, bunurilor și siguranței cetățenilor. Pentru prevenirea unor situații care pot pune în pericol viața sau bunurile materiale, recomandăm cetățenilor: * să evite deplasările în zonele inundate sau pe drumurile acoperite de apă; * să nu atingă cablurile electrice căzute la pământ; * să curețe șanțurile și rigolele pentru facilitarea evacuării apei; * să urmărească informările și avertizările transmise de autorități. Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”. În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului.

Atenționare hidrologică: Cod Galben pentru bazinul hidrografic Bârlad

atentionare-hidrologica:-cod-galben-pentru-bazinul-hidrografic-barlad

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare hidrologică de tip Cod Galben, valabilă în intervalul 23 mai 2026, ora 12:00 – 24 mai 2026, ora 09:00, pentru bazinul hidrografic Bârlad, fiind prognozate creșteri de debite și niveluri ale cursurilor de apă, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție. Fenomenele hidrologice prognozate pot conduce la apariția unor scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, precum și la acumulări de apă în zonele joase sau slab drenate. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași monitorizează permanent evoluția situației hidrometeorologice și este pregătit să intervină pentru limitarea efectelor generate de fenomenele prognozate. Pentru prevenirea situațiilor de urgență, recomandăm cetățenilor: ▪️ să evite traversarea cursurilor de apă; ▪️ să nu se apropie de malurile râurilor și pârâurilor aflate sub atenționare; ▪️ să curețe șanțurile și rigolele pentru facilitarea scurgerii apei; ▪️ să protejeze bunurile aflate în zone expuse inundațiilor; ▪️ să urmărească permanent informațiile și recomandările transmise de autorități. Evoluția fenomenelor meteorologice și hidrologice poate fi urmărită prin intermediul canalelor oficiale ale autorităților competente. Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”. În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului.

Apa caldă revine mai devreme decât termenul anunțat

apa-calda-revine-mai-devreme-decat-termenul-anuntat

Vești bune pentru ieseni: furnizarea apei calde menajere este reluată mai devreme decât termenul estimat inițial, datorită unei mobilizări exemplare atât a constructorului Conest SA, cât și a echipelor Termo-Service din cadrul Diviziei de Termoficare. Reprezentanții echipei transmit mulțumiri tuturor consumatorilor pentru răbdare și înțelegere pe durata intervențiilor și a lucrărilor desfășurate în sistemul de termoficare. Graficul repunerii în funcțiune a sistemului În data de 22.05.2026, la ora 10:30, a început umplerea circuitelor de termoficare interioare CET1 și a circuitelor provizorii. La ora 13:30, au fost închise toate golirile și a început punerea sub presiune a circuitelor de termoficare interioare CET1 și a circuitelor provizorii. După ora 18:00, în data de 22.05.2026, au început manevrele de umplere a magistralelor de apă fierbinte 3 și 4. La ora 20:30, a fost pornit CAF1. La ora 23:00, au început manevrele de umplere a magistralei de apă fierbinte 1. În cursul zilei de 23.05.2026, pe măsură ce temperatura agentului termic pe tur, la intrarea în punctele termice, depășește valoarea de 50°C, poate începe furnizarea apei calde menajere către consumatori.

Noaptea Europeană a Muzeelor 2026 la Iași: expoziții, concerte și promenade de epocă până după miezul nopții

noaptea-europeana-a-muzeelor-2026-la-iasi:-expozitii,-concerte-si-promenade-de-epoca-pana-dupa-miezul-noptii

Cea de-a XXII-a ediție a Noaptea Europeană a Muzeelor 2026 va avea loc sâmbătă, 23 mai, iar la Iași publicul va putea participa la un program amplu pregătit de Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași și instituțiile partenere. Evenimentele se vor desfășura între orele 18:00 și 01:00 și vor include expoziții, tururi ghidate, ateliere interactive, concerte, proiecții video și promenade cu parfum de epocă pe străzile istorice ale orașului. La sediul central al muzeului vor putea fi vizitate expozițiile permanente și temporare, printre care „Eleganță și bijuterii în saloanele boierești”, „Nicolae Grigorescu. Icoană și credință” și expoziția de pictură „Expresia sinelui”, semnată de artista Eva Radu. Programul include și un atelier STEAM realizat împreună cu Cerc ExperimentIS, dar și o paradă de pălării organizată în colaborare cu Atelier Mella’s Hat Iași. La Galeriile „Dumitru I. Grumăzescu” vor avea loc concerte camerale, ateliere artistice și proiecții tematice dedicate transportului public ieșean, realizate împreună cu Asociația Tramclub Iași și Asociația Iași.Travel. În cadrul evenimentelor organizate la Palatul Braunstein, vizitatorii vor putea descoperi expoziții dedicate Reginei Maria, lui Ion Minulescu și istoriei educației românești din Moldova. De asemenea, vor fi organizate ateliere muzeale și promenade tematice pe străzile istorice ale orașului. Programul artistic va continua și la Galeriile de Artă ale Municipiului Iași „Dan Hatmanu”, unde sunt programate recitaluri de muzică populară, concert de nai și momente de tango argentinian.

Ilie Bolojan a venit din nou la Iași să îi mintă pe ieșeni

ilie-bolojan-a-venit-din-nou-la-iasi-sa-ii-minta-pe-ieseni

Ilie Bolojan a venit în acest weekend la Iași unde a vorbit despre una dintre cele mai importante probleme administrative ale momentului: absorbția fondurilor europene prin PNRR. Acesta a anunțat că urmează întâlniri cu prefecții și primăriile din toată țara pentru analizarea proiectelor aflate în derulare și stabilirea măsurilor necesare pentru evitarea pierderii banilor europeni. „Problemele care sunt de maximă importanță în aceste zile și anume absorbția fondurilor din PNRR. Pentru că aceste subiecte interesează toate administrațiile publice din România urmând ca mâine să avem ședință cu toți prefecții din țară, iar luni dimineață cu toate primăriile din România, voi face câteva precizări legate de aceste aspecte administrative. În aceste zile sunt negocierile interne ale ale echipelor tehnice ale României și ale Comisiei Europene care se de derulează pentru stoparea absorbției fondurilor europene de la Bruxelles. Avem trei probleme importante proiectele care vor rămâne pe listele de finanțare e vorba atât despre despre care am vorbit ieri despre proiectele care vor fi pe componenta de împrumut și acest lucru ține de cele peste 15 mii de proiecte pe care încă le avem în derulare. Este foarte important în aceste zile să facem analiza acestor proiecte astfel încât cele care se pot termina până la sfârșitul lunii august să rămână pe componenta de grant pentru că dacă rămân acolo și nu se termină România va pierde suma aferentă întregului proiect chiar dacă el nu este finalizat, iar cele care nu se termina să fie transferate pe componenta de împrumut, iar ceea ce nu se poate finaliza urmând ca diferența de bani să fie compensată din bugetul național sau din bugetul local astfel încât să terminăm proiectele și să nu avem pierderi pentru țara noastră”, a declarat Ilie Bolojan. Penalul Costel „Tablă” Alexe și marioneta Alexandru Muraru organizează Gala Iașului Liberal Sâmbătă, 23 mai 2026, la Iași, Partidul Național Liberal organizează încă o gală pompoasă, probabil și aceasta plătită din banii oamenilor. O altă întâlnire plină de costume, lumini și mai ales de discursuri în limbajul specific de lemn, referitoare la „responsabilitate”, „reformă” și „viitor”. În realitate, evenimentul nu este altceva decât încă o paradă a unei clase politice care pune pe primul loc propriul interes și caută orice variantă prin care să îi sărăcească și mai mult pe ieșeni și, implicit, pe români. În centrul atenției este penalul Costel „Tablă” Alexe, pata neagră a județului Iași care, deși este la al doilea mandat, nu s-a ocupat de dezvoltarea județului, ci de combinații, de cumetri și de lobby pentru firmele de casă pe care le-a conectat la banii publici. Este penibil ca un astfel de personaj să urce pe o scenă și să țină discursuri despre administrație publică și moralitate. Costel „Tablă” Alexe pozează din nou în lider responsabil, deși este înconjurat de scandaluri din cauza dosarelor penale pe care le are și a proiectelor de infrastructură cum ar fi drumurile județene care se surpă sub conducerea sa. Oare Costel Alexe îi va spune șefului Bolojan că, în luna februarie 2026, un bărbat și un bebeluș au murit din cauză că ambulanța s-a împotmolit în noroiul de pe DJ 282E? Cu siguranță nu. Acesta va fi mai preocupat să „pupe inelul” șefului decât să îi spună cât de incapabil este să ocupe funcția de președinte al Consiliului Județean Iași.

Parc fotovoltaic din Brătești, afectat după un episod de vânt

parc-fotovoltaic-din-bratesti,-afectat-dupa-un-episod-de-vant

Un parc fotovoltaic realizat din fonduri publice în satul Brătești, din comuna Stolniceni-Prăjescu, a fost grav afectat după un episod de vânt puternic, la scurt timp după finalizarea lucrărilor. Mai multe componente ale instalației au fost deteriorate sau dislocate, ceea ce a dus la suspendarea temporară a funcționării parcului. Incidentul a ridicat semne de întrebare cu privire la calitatea execuției și la rezistența structurii în condiții meteo normale. Localnicii și reprezentanți din zonă susțin că investiția, realizată din bani publici, ar trebui verificată pentru a se stabili dacă lucrările au respectat standardele tehnice prevăzute în proiect. Investiție de aproximativ 2,19 milioane de lei Comuna Stolniceni-Prăjescu a demarat un proiect de construire a unui parc fotovoltaic destinat producerii de energie electrică din surse regenerabile, cu scopul de a acoperi consumul propriu al instituțiilor publice din localitate. Investiția a fost realizată din fonduri publice și a avut o valoare totală de aproximativ 2,19 milioane de lei, potrivit datelor proiectului. Finanțarea a fost direcționată către realizarea infrastructurii necesare producerii de energie verde la nivel local. Proiectul a prevăzut instalarea de panouri fotovoltaice și echipamente de conversie a energiei solare, energia produsă fiind destinată alimentării iluminatului public, școlilor și altor clădiri administrative din comună.

Investiții de aproape 389 de milioane de lei pentru modernizarea transportului și spațiilor urbane din Iași

investitii-de-aproape-389-de-milioane-de-lei-pentru-modernizarea-transportului-si-spatiilor-urbane-din-iasi

Mihai Chirica a anunțat derularea unor proiecte de investiții în infrastructura de transport și mobilitate urbană, cu o valoare cumulată de aproximativ 389 de milioane de lei (circa 71 de milioane de euro), finanțate din fonduri europene și programe regionale. O parte din fonduri, în valoare de aproximativ 144 de milioane de lei (circa 28,3 milioane de euro), este destinată reorganizării circulației tramvaielor pe traseul Pod Roș, Anastasie Panu, Sfântul Lazăr. Proiectul vizează modernizarea infrastructurii de transport public și eficientizarea circulației în zona centrală. Tot în cadrul acestor intervenții, este prevăzută extinderea spațiului verde din zona Palatului Culturii cu aproximativ 15.000 de metri pătrați, precum și eliminarea liniilor de tramvai dintre Casa Dosoftei și Biserica „Sfântul Nicolae”, monument istoric asociat domnitorului Ștefan cel Mare. Autoritățile au precizat că statuia lui Ștefan cel Mare nu va fi relocată, ci se află în proces de consolidare și restaurare, în cadrul lucrărilor de reamenajare urbană din zonă. Separat, municipalitatea a mai depus proiecte pentru finanțare prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, printre care reabilitarea infrastructurii de tramvai pe tronsonul BCU „Mihai Eminescu” – stația Triumf, cu o valoare de aproximativ 85,6 milioane lei, precum și achiziția a 10 tramvaie noi, estimate la circa 159,7 milioane lei.