La handbal ca la medicină! Peste 60 de candidați pentru 15 locuri în Consiliul de Administrație, Alexandru Dedu a făcut un pas în spate
Alegerile din 24 aprilie 2026 se anunță extrem de tensionate, iar numărul celor care candidează este unul extrem de mare. Pentru funcția de președinte la FR Handbal își depuseră până joi seara candidatura Bogdan Voina, Constantin Din, Cristian Potoră și Sorin Dinu. Virgil Ion Popovici nu trimisese încă dosarul. De asemenea, fostul președinte Alexandru Dedu nu mai vrea să fie șef, ci vicepreședinte, după ce și-a dat seama că nu are nicio șansă. El concurează acum, în speranța că va deturna voturi, împotriva Marianei Târcă (în echipă cu Constantin Din), Ramona Farcău (în echipă cu Sorin Dinu) și Adi Cosman (în echipă cu Bogdan Voina). Deocamdată, 4 președinți pentru un loc de șef și 4 persoane pentru funcția de vicepreședinte. Cea mai mare bătaie este la funcția de membru în Consiliu de Administrație pentru că erau 41 de inși înscriși deja, însă până vineri la ora 16.00, termenul limită, numărul ar putea trece de 60. Lupta s-a „ascuțit” în ultimele 48 de ore la funcția de președinte prin apariția lui Dedu și a Marianei Târcă. Fostul președinte „mănâncă” voturi de la Ramona Farcău, în timp ce Constantin Din mai adună sufragii prin influența fostei mari jucătoare în centrul țării. Mariana Târcă, laudată de Constantin Din: „Muncă, seriozitate și, mai ales, corectitudine” „Mă bucur că doamna Mariana Târcă a acceptat să facă parte din echipa mea și va candida pentru funcția de vicepreședinte al Federației Române de Handbal. Cred că handbalul românesc are nevoie de o conducere bazată pe muncă, seriozitate și, mai ales, corectitudine. Îmi doresc alături de mine oameni în care am încredere deplină, care împărtășesc aceleași valori și care pun interesul handbalului mai presus de orice”, a spus președintele Constantin Din despre fosta mare handbalistă. Alegerile au loc la Hotel Pullman, după ce precedentele, organizate de Alexandru Dedu în 2022, au avut loc la Marriott. Handbalul a fost un motiv de mândrie tot timpul. Rezultatele ne-au menținut și este cel mai frumos ambasador în lume. Sportul în general și handbalul în mod special fac parte din felul meu de a fi Mariana Târcă CSM București nu abandonează lupta în Liga Florilor CSM Bucureşti a trecut joi, în deplasare, de Corona Braşov, scor 36-29 (21-15), în meci contând pentru etapa a 19-a a Ligii Naţionale de handbal feminin. „Galacticele” la un punct distanţă în clasament de liderul Gloria Bistriţa. Principalele marcatoare ale meciului au fost Grozav 5 goluri, Krpez 4, pentru Corona, respectiv Jaukovic 8, Maslova 8, Omoregie 6, pentru CSM Bucureşti. Liderul Gloria Bistriţa a învins la scor pe SCMU Craiova, 35-28, în primul meci al rundei, şi are 36 de puncte în clasament. CSM Bucureşti este pe locul 2, cu 35, când mai sunt trei etape până la desemnarea campioanei. Pe locul 3 se află Corona Braşov, cu 27.
Bomba lui Constantin Din pentru alegerile FRH! Face echipă cu Mariana Târcă care va candida pentru funcția de vicepreședinte: Nu pot sta pe lângă
Fosta mare jucătoare Mariana Târcă (63 de ani) și actualul președinte Constantin Din sunt parte a aceleiași echipe pentru alegerile FR de Handbal, programate pe 24 aprilie 2026 la Hotel Pullman. Mariana Târcă a lipsit o bună perioadă din prim-planul handbalului românesc, dar acum se va lupta pentru un post de vicepreședinte cu Ramona Farcău (în echipă cu Sorin Dinu) și Adi Cosman (în echipă cu Bogdan Voina). Mariana Târcă a decis să candideze la FR handbal! Face echipă cu actualul președinte Constantin Din Fosta mare handbalistă se poate lăuda cu 355 de meciuri și 2.043 de goluri pentru echipa națională de handbal feminin. În 2006 a câștigat Liga Campionilor cu Podravka Koprivnica. Este mama jucătoarei Sorina Grozav, componentă a echipe naționale și a echipei de club Corona Brașov. „Candidez, așa e! E o decizie personală survenită la momentul în care văd ce este în handbal, cum a ajuns handbalul. M-a convins și domnul Din, și-a dorit foarte mult să lucrăm împreună. Nu pot sta pe lângă, nu pot sta pe margine, vreau să muncesc și să întorc handbalului ce mi-a dat, pentru că mi-a dat foarte multe. Cred că e timpul să ne dăm toți mâna și interesul comun să fie handbalul. Mi-aș dori să adunăm oamenii din handbal și vreau să punem temelia, începând de jos, să reconstruim. România a fost o forță în handbal și trebuie să revină acolo sus. Urmează Euro 2026 la handbal feminin, la noi în țară, și îmi doresc enorm să facem rezultate bune”, admite Mariana Târcă, într-o declarație exclusivă pentru ProSport. La alegerile din 2022, Constantin Din a câștigat alegerile de președinte fâcând echipă cu Sorin Dinu, cu care s-a certat și care acum candidează împotriva fostului coleg din arbitraj. Foto: Facebook / FR Handbal Cine candidează la alegeri? Bogdan Voina – Adi Cosman – vicepreședinte Cristi Potora Sorin Dinu – Ramona Farcău – vicepreședinte Constantin Din – Mariana Târcă – vicepreședinte, secretar general Andrei Luca Alexandru Dedu Virgil Ioan Popovici „Mă bucur că a ales să candideze, poate să fie un vicepreședinte care să aducă plus valoare handbalului, e un om cu personalitate și un om corect. Sunt calități foarte importante pentru mine”, a spus Constantin Din, președintele FR Handbal. Din – Dedu 157-66, la ultimele alegeri Fostul arbitru internaţional Constantin Din l-a învins pe Alexandru Dedu la alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal în 2022. Din a fost votat 157 de membri, în timp ce adversarul său a întrunit 66 de sufragii. În primul tur, cei patru candidaţi la funcţia de preşedinte al FRH au fost votaţi după cum urmează: Constantin Din – 95 voturi, Alexandru Dedu – 79 voturi, Bogdan Voina – 48 voturi şi Maximilian Gavrilă – 1 vot. În perioada 2014-2022, Alexandru Dedu a condus FR de Handbal, învingându-i, succesiv, pe Cristian Gațu și Narcisa Lecușanu.