Cine votează USR, alege să dea votul unor moștenitori ai securității. Istoric: Sunt vrăjiți, dar ce se va petrece când cortina o să cadă?
În ultimii ani s-a tot scris despre legăturile cu securitatea ale unor membri ai USR, dar și din fostul partid PLUS cu care au fost împreună o vreme. Printre cei care au dezvăluit aceste legături este și istoricul Marius Oprea, care într-un editorial dezvăluia în detaliu continuitatea moștenitorilor „fostelor structuri represive”. Istoricul descria o legătură politică convenabilă, întinsă între rețele de influență, ofițeri de filaj și lideri ai alianţei aflați în funcții, care ar fi avut legături directe cu fosta Securitate. Redăm mai jos editorialul semnat de Marius Oprea în decembrie 2020: Am mai scris deja despre cum a luat fiinţă partidul PLUS, în sufrageria unui fost anchetator al Securităţii, Alexandru Iordache. Nu e un accident, ci, în opinia mea, un păcat originar şi o ”marcă” nu a unui partid ori ”alianţe”, ci a unui nou curent în politică. Acesta se vrea ”nou”, dar nu e, ”curat”, dar nu e, ”fără hoţie”, dar… nu e decît un ochean întors, prin care se poate vedea în depărtare silueta unui securist, sub un cer cenuşiu. PLUS, partidul creat în sufrageria unui securist Alexandru Iordache, fostul colonel de la cercetările penale ale Securităţii din Calea Rahovei, în mintea căruia s-a născut ideea partidului PLUS, a fost suficient de precaut încît să-şi dea seama că el n-are ce să caute în politică. Şi-a împins din spate ”beizadeaua”, pe Adrian, aşa cum aveau să facă mai mulţi. Acesta e genul de tînăr care are nevoie de imunitate parlamentară: abia a fost scăpat de tată (care înainte să se retragă ca notar, a fost consilier atît la Justiţie, cît şi în MAI) de un dosar penal, după accidentarea unui poliţist. Aşa că Adrian Iordache a ajuns vicepreşedintele partidului PLUS. La fel ca şi soţia lui Iulia, fiică tot de securist. Nu e poveste şi nici ficţiune: despre această poveste sordidă a ”clanului Iordache” aş putea scrie o carte, inclusiv cu capitole poliţiste cu mafia arabă şi contrabandă, folosindu-se ca paravan persoane cu handicap (nevăzători). Am dovezi pentru toate. De Dacian Cioloş, ce să mai spunem? ”Terist” la Securitate, sub protecţia miliţianului Virgil Ardelean, ”Vulpea” care a ajuns şef la ”doi şi-un sfert” după ’89, acesta n-a fost un ”pifan” oarecare. Dacian Cioloş a supravegheat casa Doinei Cornea – iar după regulile stricte de atunci, această misiune o putea primi numai după un instructaj de specialitate la Securitate, la Serviciul de Filaj. Cu gradul aferent absolvirii lui şi apoi cariera deschisă, în interiorul ”aparatului”. Întreruptă de ”accidentul” din decembrie ’89, ea a fost probabil reluată sub oblăduirea noilor structuri – căci în CV-ul lui Cioloş apar nişte goluri inexplicabile, la începutul anilor ’90. Au fost mai multe asemenea semne de întrebare, de-a lungul timpului, privind originea ”lupilor tineri” din politica românească, reprezentaţi de Alianţa USR-PLUS şi a legăturii lor cu un trecut plin de schelete prin dulapuri, întrebări care s-au mulitiplicat, atunci cînd aceştia au încercat să-i exonereze, în politica lor de cadre, pe foştii ”colaboratori minori ai Securităţii” – care n-ar fi avut ”discernămînt”, cînd şi-au turnat colegii şi profesorii. Mulţi dintre cei din urmă, după cum am mai scris, cu nume şi prenume, au fost victime directe ale delaţiunilor ”inocenţilor”. Dar s-a renunţat la acest criteriu discutabil, abia după reacţia negativă a opiniei publice. Asta nu înseamnă că nu-l şi aplică de facto. N-avem de unde să ştim. Sînt, însă, o mulţime de date care arată că prea mulţi dintre liderii alianţei, prezenţi pe liste, ori deja prin funcţii sînt fii şi nepoţi de securişti, că părinţii, unchii şi mătuşile lor au avut legături directe cu Securitatea şi moştenitorii ei, sau sînt oameni de afaceri în strînsă conexiune cu ”serviciile”. Pe care şi ei înşişi, useriştii, le-au sprijinit direct, şi nu că asta ar fi ceva rău, dar au făcut-o prin acţiuni la limita legii şi care n-au nimic cu apărarea securităţii României. Într-un alt plan, al valorilor, Alianţa USR-PLUS este în esenţă o formaţiune politică într-adevăr ”tînără”, reprezentînd aripa întinerită a ideologiei marxiste, care perpetuează ateismul militant şi care a înlocuit ”lupta de clasă” cu lupta împotriva ”clasei politice”, adică a partidelor parlamentare care asigură pluralismul politic. Nu vor penali în funcţii publice, dar îşi aduc, pe uşa din dos, rudele penale la contracte cu statul şi la pricopsire pe banul public, atunci cînd nu sprijină ei înşişi, direct şi pe faţă ori mai discret, serviciile secrete şi afacerile foştilor ofiţeri ai acestora, pe o mulţime de Coldea, care îşi lustruiesc epoleţii, în aşteptarea stelelor de generali. Stele pe care un preşedinte darnic în promovări le va arunca pe umerii lor, atunci cînd tinerii lor protejaţi vor ajunge la putere. Da, o Românie fără hoţie. Fără penali în funcţii publice, adică nu furată aşa, pe firimituri. Ci luată cu totul în antrepriză directă, de partidul unic USR-PLUS, înnoitor şi global, aşa cum e el, drăguţul, şi cu noua ordine mondială cu tot, cu băieţii din umbră, în frunte cu Coldea, păpuşarul lor şef, moştenitori ai Securităţii şi ”tăticii” serviciilor, la pupitrul de comandă. Guvernul Cioloş a întărit ”statul paralel” După instalarea lui Iohannis în locul lui Traian Băsescu, Florian Coldea s-a simţit pe cai mari, cam cum s-au simţit securiştii după ce s-au dezmeticit după Revoluţie şi şi-au dat seama că le-a dispărut stăpînul Ceauşescu, şi acum pot ”juca” doar pentru ei. Coldea a mers pe două planuri: în plan politic să legifereze ”statul paralel” şi să-şi întărească ”reprezentarea” politică şi să facă rost de bani. A făcut şi o greşeală, subestimîndu-l pe Iohannis, care, nevrînd să se lase cu totul pe mîna lui Coldea (acesta învăţase ceva din lecţia Traian Băsescu, care s-a trezit cu familia vînată de ”binomul” SRI-DNA, pe care-l năşise), şi-a plasat un om de încredere, pe Eduard Helvig, la SRI. Florian Coldea s-a lăsat amăgit de aparenţe, ba chiar şi-a permis, cum spunea o sursă de încredere, fost prieten de ”sufragerie”, să-l socotească pe Helvig ”bleg”. Prima problemă a rezolvat-o uşor. Ministrul justiţiei, Raluca Prună, a fost hotărîtă de la bun început. Ea s-a arătat de-a dreptul de partea ”serviciilor”, fără