Premierul Canadei îi cere scuze lui Trump: Președintele SUA s-a înfuriat după mesajul transmis de provincia Ontario și a majorat tarifele cu 10%

premierul-canadei-ii-cere-scuze-lui-trump:-presedintele-sua-s-a-infuriat-dupa-mesajul-transmis-de-provincia-ontario-si-a-majorat-tarifele-cu-10%

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, și-a cerut personal scuze lui Donald Trump după ce șeful provinciei Ontario, Doug Ford, a lansat un spot publicitar cu Reagan împotriva tarifelor americane,  în ciuda sfatului direct al premierului canadian de a nu face acest lucru. Donald Trump nu a fost încântat și a majorat taxele pentru Canada cu 10%. Acum Canada trebuie să aplaneze tensiunile. Potrivit presei, Carney a văzut spotul în avans și i-a cerut lui Ford să „o lase mai ușor”. Acesta a decis totuși să lanseze reclama. Trump a suspendat negocierile comerciale cu Canada din cauza unei reclame cu Reagan Trump a suspendat negocierile comerciale cu Canada și a declarat că va impune un tarif suplimentar de 10% la importurile canadiene, ca răspuns la anunțul de săptămâna trecută. „Mi-am cerut scuze președintelui”, a declarat Carney reporterilor la Summitul de Cooperare Economică Asia-Pacific din Coreea de Sud de sâmbăta trecută. Reclama a inclus fragmente din discursul radio al fostului președinte Reagan din 1987, în care acesta susținea că tarifele vamale „ar afecta economia americană”. Premierul canadian Mark Carney, aflat în vizită la Casa Albă pe 7 octombrie 2025, discută cu Donald Trump despre comerțul dintre Canada și SUAA. Pe 23 octombrie 2025, președintele american a încetat discuțiile comerciale cu Canada „Asemenea bariere comerciale sunt dăunătoare pentru fiecare lucrător și consumator american”, a spus Ronald Reagan într-un discurs televizat din 1987. Carney a declarat despre reclamă,  care a fost finanțată de provincia Ontario că „nu aș fi făcut-o eu” și că Trump a fost „ofensat” de aceasta. Trump a dezvăluit vineri că premierul canadian i-a cerut scuze și a adăugat că cei doi au o relație „foarte bună”. Însă, Trump insistă că premierul canadian,  „ceea ce a făcut a fost greșit”. Carney i-a transmis că Doug Ford, premierul statului Ontario, responsabil pentru reclamă, îi arătase videoclipul în prealabil și l-a sfătuit pe Ford să nu continue cu el. Premierul canadian și-a cerut „scuze” Reclama a fost difuzată în timpul primelor două meciuri de baseball din Seria Mondială, dintre Toronto Blue Jays și Los Angeles Dodgers. Ford a declarat că spotul TV a strâns „un miliard de vizualizări”, precum și atenție din Marea Britanie și India .Se pare că reclama a dus la o „tiradă plină de înjurături” între trimisul SUA, Pete Hoekstra, și reprezentantul comercial din Ontario, David Paterson. Premierul canadian Mark Carney și Donald Trump la Sharm el-Sheikh, Egipt, 13 octombrie 2025 Ford a spus că Hoekstra a făcut remarci „absolut inacceptabile” și a spus că trebuie să-l sune pe Paterson pentru a-și cere scuze. De la preluarea celui de-al doilea mandat prezidențial, Trump a impus tarife vamale drastice mai multor națiuni, inclusiv Canadei. SUA au impus un tarif de 35% pentru bunurile canadiene, deși majoritatea sunt scutite în temeiul unui acord de liber schimb existent. Anumite sectoare au tarife separate, inclusiv 50% pentru oțel și aluminiu și 25% pentru automobile, care au afectat în mod deosebit provincia Ontario.  Trump a acuzat Canada că folosește reclama cu fragmente ale discursului lui Ronald Reagan pentru a se amesteca într-un viitor proces la Curtea Supremă a SUA, care ar putea evalua dacă tarifele impuse de președinte Canadei, Mexicului, Chinei și altor zeci de țări au fost „legale”. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: Mark Carney avertizează că vechea relație a Canadei cu SUA „s-a încheiat”

Canada va egala scutirile de taxe ale SUA, anunță premierul Carney

canada-va-egala-scutirile-de-taxe-ale-sua,-anunta-premierul-carney

Canada a anunțat vineri că va renunța la taxele vamale de represalii, pentru a se alinia cu scutirile de taxe acordate de SUA pentru bunurile acoperite de Acordul de Liber Schimb între Statele Unite, Mexic și Canada (USMCA). Premierul Mark Carney a precizat că această decizie reflectă excepțiile pe care SUA le acordă bunurilor canadiene conform acordului din 2020, menținând majoritatea comerțului liber de taxe. „Canada are în prezent cel mai bun acord comercial cu Statele Unite. Chiar dacă este diferit de cel anterior, rămâne mai avantajos decât al oricărei alte țări”, a declarat Carney, într-o conferință, potrivit AP. Anunțul a urmat unei convorbiri telefonice între Carney și președintele SUA, Donald Trump, joi, și unei ședințe de guvern vineri. Trump a caracterizat discuția ca fiind pozitivă și a subliniat dorința de a menține relații bune cu Canada. Decizia are rolul de a relansa negocierile comerciale înainte de revizuirea USMCA, programată pentru 2026. Carney a subliniat că peste 85% din comerțul dintre Canada și SUA rămâne liber de taxe, menținând tratamentul preferențial pentru companiile canadiene și mexicane conform acordului. Deși majoritatea bunurilor sunt acum scutite de taxe, Canada va menține tarifele pentru oțel, aluminiu și automobile, în timp ce negocierile sectoriale continuă. Administrația Trump impusese anterior taxe pentru aceste industrii, afectând economia canadiană. Carney a subliniat că decizia nu reprezintă o conciliere față de SUA, ci o adaptare la scutirile existente: „Președintele și cu mine am avut o discuție lungă. Va urma revizuirea acordului de liber schimb primăvara viitoare, iar noi ne pregătim pentru aceasta”. Mișcarea a stârnit critici din partea sindicatelor. Lana Payne, președintele Unifor, cel mai mare sindicat privat din Canada, a spus că eliminarea tarifelor de represalii nu protejează muncitorii canadieni și ar putea încuraja presiuni comerciale suplimentare din partea SUA. Anterior, Canada a renunțat și la planul de a taxa firmele americane de tehnologie după ce Trump amenințase cu suspendarea negocierilor comerciale, ceea ce Carney a descris drept un „atac direct și flagrant asupra țării”. Având în vedere că peste 75% din exporturile Canadei merg către SUA, păstrarea comerțului fără taxe pentru majoritatea bunurilor rămâne o prioritate majoră pentru guvernul canadian.