David Popovici, la întoarcerea în țară cu cele două medalii de aur obținute laSingapore: Am reușit să mă autodepășesc. Ce spune despre retragere

david-popovici,-la-intoarcerea-in-tara-cu-cele-doua-medalii-de-aur-obtinute-lasingapore:-am-reusit-sa-ma-autodepasesc.-ce-spune-despre-retragere

Înotătorul român David Popovici s-a întors în România, duminică seară, alături de  cele două medalii de aur cucerite la Mondialele de Natație din Singapore. El a mai profitat de câteva zile libere și a vizitat Singapore alături de iubita sa, Taisia, potrivit Prosport. El a ținut o conferință de presă, chiar în mijlocul pasagerilor de la Terminalul Sosiri de pe Aeroportul „Henri-Coandă” Otopeni, refuzând Salonul Oficial pentru acest eveniment. „A fost un concurs revelator. Am reușit să mă autodepășesc”, a fost prima reacție a lui David Popovici. Apoi a confirmat că nici nu se pune problema să se retragă, iar când va fi cazul, el va fi cel care va anunța public acest lucru. „Nu vă voi da nicio veste proastă. Iubesc înotul în continuare. Nu știu de unde s-au înțeles informațiile astea. Chiar dacă a fost un concurs și o perioadă dificilă pentru mine, am reușit să mă autodepășesc. Sunt mândru de mine și de toată echipa din spatele meu. Nu e nicio șansă să mă retrag. Dacă va fi cazul, când va fi cazul, veți afla direct de la mine”, a afirmat celebrul sportiv. Acum se va pregăti pentru o scurtă vacanță înainte să reia antrenamentele. „Va fi o vacanță în care vom sărbători pe măsură și vom merge undeva cu soare, undeva pe o plajă”, a precizat el. La conferința de presă a participat și Denis Popescu, celălalt înotător român care a luat parte la Mondialele de Natație de la Singapore. „A fost o întreagă experiență pentru amândoi. Avem doar 20 și 21 de ani. Mai avem o mulțime de Campionate Mondiale, o mulțime de ani în care să îmbunătățim, să devenim mai buni, să mai scădem din sutimile alea. Nu e nicio grabă. (…) Da (referindu-se la o posibilă participare într-o ștafetă alături de Denis-n.r.), dar ne mai trebuie doi inși. Trebuie să îi găsim. Îmi place că înotul prinde tracțiune în România și mă bucur să îmi fac partea”, a notat Popovici. David Popovici „Nu mi se pare că statul face tot ceea ce ar putea să facă în direcția asta de a face din sport o prioritate națională. Mi se pare că sportul e cel mai bun ambasador al țării”, a reamintit el oful său legat de infrastructura sportivă din țara noastră. David a vorbit și despre refuzul său de a se întâlni cu jurnaliștii la Salonul Oficial din Aeroportul Otopeni: „E mai bine aici. La Salonul Oficial e un pic prea…tocmai, că nu am vrut la Salonul Oficial de aia suntem aici. Am organizat un salon neoficial care ne place mult mai mult. Chestia că Salonul Oficial e prea oficial. Prefer o sosire la care să aibă acces și oamenii care sunt aici ca să aștepte pe cineva iubit, decât ceva ultra pompos. E mai simplu, cum suntem noi”. La recentele Campionate Mondialele de la Singapore, înotătorul român a scris din nou istorie, obținând medalii de aur la 100 m liber și 200 m liber și devenind primul sportiv din istorie care bifează „dubla” la două ediții diferite. Astfel, el s-a apropiat foarte mult și de recordul mondial deținut de Pan Zhanle, dar a anunțat că vrea să doboare acest record la Los Angeles (Jocurile Olimpice din 2028-n.r.).

David Popovici l-a făcut pe americanul Luke Hobson să-şi amâne marele vis, după aurul românului din Singapore

david-popovici-l-a-facut-pe-americanul-luke-hobson-sa-si-amane-marele-vis,-dupa-aurul-romanului-din-singapore

Luke Hobson va mai avea de așteptat până să-și vadă cel mai arzător vis devenind realitate. David Popovici i-a „suflat” medalia de aur în cursa de 200 metri liber de la Campionatul Mondial din Singapore. Americanul a avut un avans considerabil, dar a încheiat proba pe poziția a doua. Reprezentantul României a recuperat pe ultima lungime și a ieșit învingător cu un timp de 1:43.53. Pentru el urmează acum bătălia așteptată cu sufletul la gură de fani și specialiști deopotrivă. Este vorba despre cursa de 100 metri liber, în care va încerca să-l detroneze pe chinezul Zhanle Pan. Luke Hobson a reacționat după ce a fost învins de David Popovici Chiar dacă a ratat la mustață aurul mult dorit Luke Hobson a încercat să privească partea bună a paharului. Ba mai mult, s-a declarat mulțumit de prestația pe care a avut-o și a promis că va munci mai mult pentru a reuși. „Evident, întotdeauna mi-am dorit să câștig și lucrez în acest sens de câțiva ani, iar acum trebuie să continui să muncesc pentru asta. Per ansamblu, însă, am fost foarte mulțumit de această cursă. Un timp excelent. Este minunat să avem din nou doi sportivi sub 44 în finală (n.r. – sub 1 minut și 44 de secunde), așa că sper să avem parte de multe alte curse grozave în viitor”, a declarat înotătorul de peste Ocean. Popovici, cuprins de frică înaintea cursei. A vrut să plece din Singapore Pentru David Popovici, aurul cucerit la această ediție a Campionatului Mondial este cea mai importantă performanță a carierei de până acum, dintr-un motiv cât se poate de clar: a fost obținută în condiții speciale. Cu doar trei zile înaintea de startul probei, a luat în calcul să se retragă din competiție și să revină în țară. Totul a pornit de la o senzație de teamă pentru care nici măcar el nu a putut găsi explicații. „Cu trei zile înaintea să înceapă concursul, am pățit ceva ce nu am mai pățit niciodată, anume să îmi fie frică. Îmi doream să mă întorc acasă. M-a cuprins frica asta. Am început să mă uit inclusiv după bilete de întoarcere. L-am rugat pe tatăl meu să se ocupe, să îi anunțe pe toți că nu voi mai concura. Îmi părea rău de toți oamenii care au venit și au luat bilete, familie. Simțeam că nu pot să continui, dar nu dintr-o frică de a pierde sau de a nu merge în timpii pe care îi așteaptă lumea, ci dintr-o frică de a-mi atinge potențialul.. Tocmai pentru că anul ăsta am început să mă simt foarte bine în antrenamente, să ating niște timpi pe care nu i-am mai atins niciodată, să am un concurs excelent în Slovacia acum o lună”, a dezvăluit tânărul de 20 de ani.

Ce a apărut pe paginile ANS și COSR după triumful sclipitor al lui David Popovici în Singapore

ce-a-aparut-pe-paginile-ans-si-cosr-dupa-triumful-sclipitor-al-lui-david-popovici-in-singapore

Laudele la adresa lui David Popovici nu mai contenesc după medalia de aur cucerită la Campionatul Mondial de Înot din Singapore. Atât ANS, cât și COSR au ținut să-l felicite prin intermediul rețelelor de socializare. Românul a început destul de timid cursa de 200 metri liber, dar a forțat pe ultima lungime, depășindu-l pe americanul Luke Hobson, care a rămas cu argintul, în timp ce bronzul i-a revenit noului fenomen japonez, Murasa Tatsuya. Evident, ocuparea primului loc nu reprezintă o lovitură doar din punct de vedere sportiv, ci și în plan financiar. World Aquatics îl premiază cu un cec în valoare de 20.000 de dolari. David Popovici, felicitat de ANS și COSR după aurul de la Mondial De îndată ce David Popovici a ieșit din bazin pentru a primi medalia, în mediul online au apărut reacțiile. Tonul a fost dat de Agenția Națională pentru Sport. „Pe 29 iulie 2025, chiar de Ziua Imnului Naţional, România a trăit un moment de mândrie supremă: David Popovici, campionul olimpic en titre, a cucerit medalia de aur în finala probei de 200 de metri liber la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Singapore. Este o performanţă excepţională care demonstrează încă o dată forţa, talentul şi dedicarea acestui sportiv fenomenal, pregătit de antrenorul Adrian Rădulescu. Felicitări, David! Ai oferit românilor un motiv imens de bucurie şi mândrie naţională în această zi simbolică pentru România!”, a fost mesajul publicat pe pagina oficială. De asemenea, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a scos în evidență semnificația specială a zilei de 29 iulie, în care „Deșteaptă-te, române!” a răsunat în World Aquatics Arena, felicitându-l pe tânărul de 20 de ani. Nu au fost uitați nici membrii echipei tehnice. „O cursă de excepţie marca Daaaavid Popovici, la Campionatele Mondiale de nataţie, care se desfăşoară în World Aquatics Arena din Singapore! Campionul olimpic la 200 m liber de la Paris şi-a demonstrat supremaţia în această probă şi a câştigat al doilea său titul nondial, după cel câştigat la Budapesta în 2022. Felicitări, David Popovici! Felicitări, antrenorului tău Adrian Rădulescu! Felicitări, echipei tehnice din spatele acestor performanţe!”, a transmis COSR. Mesajul postat pe pagina echipei naționale: „Ce cursă!” Performanța remarcabilă a lui David Popovici nu i-a putut lăsa indiferenți nici pe cei de la FRF. Pe pagina echipei naționale de fotbal a României a apărut următorul mesaj, imediat după proba de 200 metri liber din Singapore: „Ce cursă! David Popovici a devenit din nou campion mondial în proba de 200 metri liber! Chiar de ziua imnului naţional, „Deşteaptă-te, române!” se va auzi la competiţia din Singapore! Felicitări, David!”.

Monstruos. Francezii sunt la picioarele lui David Popovici după aurul din Singapore

monstruos.-francezii-sunt-la-picioarele-lui-david-popovici-dupa-aurul-din-singapore

David Popovici a cucerit medalia de aur la proba de 200 de metri liber din cadrul Campionatelor Mondiale de Natație de la Singapore. Presa din Franța a reacționat imediat și l-a scos în evidență pe sportivul român pentru o nouă cursă fantastică pe care a reușit să o facă. Presa din Franța, doar cuvinte de laudă pentru prestația fantastică a lui David Popovici: „Monstruos” David Popovici l-a învins pe marele său rival în proba de 200 de metri liber, Luke Hobson, și a cucerit din nou medalia de aur la Mondiale, după ce a mai reușit această performanță în 2022, la Budapesta. Deși nu a fost primul după 150 de metri, românul a reușit să revină extraordinar pe ultimii 50 de metri și l-a învins pe rival, devenind din nou cel mai rapid om al planetei la proba sa preferată. „Monstruos pe ultima lungime, David Popovici câștigă al doilea său titlu mondial la 200 m liber. Înotătorul român David Popovici a câștigat marți (n.r.29 iulie) al doilea său titlu mondial la 200 m liber, la Singapore, la un an după titlul olimpic obținut la Jocurile de la Paris. Datorită unei ultime lungimi de bazin extraordinare, l-a învins pe americanul Luke Hobson, care a condus cursa până în ultimii 25 de metri. Astfel, Popovici își recuperează titlul pierdut în 2023, după ce fusese încoronat pentru prima dată în 2022, la Budapesta. Aflat în urmă la ultima întoarcere, Popovici a reușit o ultimă lungime impresionantă și a încheiat cursa cu timpul de 1:43.53. El i-a devansat pe americanul Luke Hobson (1:43.84) și pe japonezul Tatsuya Murasa (1:44.54). Popovici, în vârstă de 20 de ani, cucerește astfel al doilea său titlu mondial la 200 m liber, după cel obținut la Budapesta în 2022”, au scris francezii de la eurosport.fr. David Popovici, descris senzațional de World Aquatics! Ce au scris după medalia de aur cucerită de român la Singapore Lumea natației a explodat în aplauze și laude pentru David Popovici, iar cei de la World Aquatics au oferit poate cea mai potrivită descriere pentru campionul român. În numai 4 cuvinte, David Popovici a fost descris magistral de World Aquatics, scoțând în evidență principala calitate a înotătorului român: determinarea ieșită din comun. Cu o strategie excelentă pusă la punct, sportivul din România l-a surclasat pe Luke Hobson și și-a trecut în palmares un nou titlu mondial la proba de 200 de metri liber. „Never count him out”, în traducere „Nu-l scoate niciodată din calcul”, a fost mesajul transmis de federația internațională care guvernează și organizează sporturile acvatice la nivel mondial.

Ce calificare în finală! România speră la medalia supremă prin Constantin Popovici

ce-calificare-in-finala!-romania-spera-la-medalia-suprema-prin-constantin-popovici

România speră să obțină prima medalie de aur la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, după ce Constantin Popovici (36 de ani) a reușit o performanță remarcabilă. Acesta s-a calificat în marea finală de sărituri de la mare înălțime cu cel mai bun rezultat. De asemenea, locul 4 de pe tabloul final este ocupat tot de un sportiv român, anume Cătălin Preda (34). Îl poate opri cineva pe Constantin Popovici? S-a calificat primul în finală la Mondialele de la Singapore și își poate apăra titlul cucerit la Fukuoka În intervalul 11 iulie-3 august 2025, la Singapore sunt programate Campionatele Mondiale de Natație, unde este așteptat să facă spectacol David Popovici, care va concura la înot în probele de 50, 100 și 200 de metri liber. Însă, până când David va putea culege laurii, toți ochii românilor sunt pe un alt Popovici. Este vorba despre Constantin Popovici, care a reușit o săritură fabuloasă la Campionatele Mondiale din Singapore și s-a calificat în marea finală cu cel mai bun rezultat. Concret, Constantin Popovici a obținut biletul pentru ultimul act al concursului de sărituri de la mare înălțime (27 de metri) cu un rezultat de 452,30 puncte. În spatele lui s-a clasat ibericul Carlos Gimeno, cu 450,65 puncte, iar pe locul 3, la mare distanță, a fost americanul James Lichtenstein, cu 411,55 puncte. O prestație bună a avut și Cătălin Preda, care s-a calificat în finala de sărituri de la mare înălțime cu al patrulea rezultat, anume cu 392,60 puncte. Când e programată marea finală Așadar, Constantin Popovici este mare favorit să câștige aurul și să își apere astfel titlul mondial pe care l-a cucerit în 2023, la Campionatele de la Fukuoka, Japonia. Trebuie precizat că scorurile obținute de săritori până acum se vor cumula după marea finală, astfel că avantajul înregistrat în dreptul lui Popovici va putea face diferența. Finala de sărituri de la mare înălțime, de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, este programată duminică, 27 iulie 2025, de la ora României 04:00. Ce sportivi ne mai reprezintă țara în Singapore Pe lângă cei doi Popovici, David și Constantin, plus Cătălin Preda, la Singapore s-au mai deplasat pentru a reprezenta România următorii sportivi: Denis Popescu – va concura la înot în probele de 50 și 100 de metri spate, plus 50 și 100 de metri fluture Angelica Muscalu – sărituri de la platformă de 10 metri Alexandru Avasiloae – sărituri de la trambulină de 1 metru și de 3 metri David Popovici, sportiv pe care nu doar România îl va urmări cu mare atenție, este așteptat să intre pentru prima oară în bazin duminică, 27 iulie, când va concura la 100 de metri liber.

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U 23! Alexia Dospin a câștigat proba de triplusalt

medalie-de-aur-pentru-romania-la-atletism,-la-campionatele-europene-u-23!-alexia-dospin-a-castigat-proba-de-triplusalt

Alexia Ioana Dospin (22 de ani) a cucerit o medalie de aur la atletism, în proba de triplusalt mai precis, la Campionatele Europene U 23. Sportiva din România le-a devansat pe Clemence Rougier (20), din Franța, și pe Aleksandrija Mitrovic (21), din Serbia. Ce reușită pentru România la Campionatele Europene U 23 de atletism. Alexia Ioana Dospin a cucerit aurul la triplusalt În aceste zile au loc Campionatele Europene U 23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medalia de aur în proba de triplusalt, cu un rezultat record de 14.05 metri. Alexia Dospin, care este și campioană națională, le-a devansat astfel fără prea mari emoții pe Clemence Rougier, din Franța, care a sărit 13.93 metri, și pe Aleksandrija Mitrovic, din Serbia, care a încheiat competiția cu un rezultat de 13.84 metri. Trebuie remarcat și faptul că românca și-a îmbunătățit considerabil rezultatul cu care s-a calificat în marea finală. În calificări, Alexia Dospin a sărit 13.47 metri, ceea ce i-a permis să se claseze doar pe 6. Triumuful ei a fost celebrat deja de Federația Română de Atletism, care a distribuit mai multe videoclipuri speciale pe rețelele de socializare. Alexia Dospin este campioană europeană la triplusalt cu o performanță care întrece toate așteptările: 14,05 m, al treilea record personal în decurs de nici o săptămână. Dacă la Balcaniada de la Craiova de duminica trecută a reușit un PB de 13,82 m, la Bergen, în finala probei de triplusalt a Campionatelor Europene U23, și-a îmbunătățit cea mai bună performanță cu o săritură de 13,89 m, iar cu cea de 14,05 m a pus practic punct final întrecerii. Așadar medalie de de aur pentru atleta noastră, antrenată de Carmen Botea, nu de mult introdusă în Centrul Național Olimpic pentru Pregătirea Tineretului, program finanțat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român”, a precizat Federația Română de Atletism pe Facebook. Ce au transmis reprezentanții competiției Alexia Ioana Dospin a câștigat titlul național, în iulie 2025, la Craiova, cu o săritură de 13.68 metri. De asemenea, o altă performanță bifată în dreptul ei este locul 7 înregistrat la Campionatele Mondiale de Atletism U20 de la Nairobi, Kenya. Însă, de departe, cel mai impresionant rezultat l-a înregistrat la Bergen, în Norvegia, deoarece saltul de 14.05 metri este cel mai bun din întreaga ei carieră. Record personal pentru victorie! Românca Alexia Ioana Dospin câștigă proba feminină de triplusalt cu un rezultat record pentru ea de 14.05 metri. Este pentru prima oară în cariera ei când a depășit linia de 14 metri și este singura care a reușit asta la Campionatele Europene de la Bergen, 2025”, au scris organizatorii Europenelor de Atletism, pe Facebook. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de … citește mai mult

Reacția din două cuvinte a lui David Popovici, după ce Denis Popescu a luat şi el aurul

reactia-din-doua-cuvinte-a-lui-david-popovici,-dupa-ce-denis-popescu-a-luat-si-el-aurul

David Popovici a oferit o reacție din doar două cuvinte, după ce Denis Popescu a reușit să obțină medalia de aur la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia. Reamintim că sportivul român s-a impus în finala probei de 100 de metri fluture, reușind, cu această ocazie, să doboare și un record important. Ce mesaj a transmis David Popovici România este reprezentată de 13 sportivi la Campionatele Europene de Natația U23 din Slovacia. David Popovici a reușit joi, 26 iunie 2025, să obțină medalia de aur la proba de 200 de metri liber, la care s-a impus și la Jocurile Olimpice de la Paris 2025. Tot joi, un alt român a triumfat în Slovacia. Este vorba despre Denis Laurean Popescu, care a cucerit medalia de aur după ce s-a impus în finala probei de 100 de metri fluture. David Popovici nu a trecut cu vederea performanța reușită de Denis Popescu. Campionul olimpic a postat o fotografie cu prietenul său pe rețelele de socializare, imaginea fiind însoțită de doar două cuvinte: „Bine Denis!”, a scris David Popovici, pe contul personal de Instagram. Cei doi sportivi sunt destul de apropiați, iar acest lucru se poate observa din fotografiile pe care le au împreună pe rețelele de socializare. Denis-Laurean Popescu a obținut o nouă performanță fantastică la proba de 100 de metri fluture. Acesta a câștigat medalia de aur, înregistrând în finală un timp de 51:48, reușind să își doboare precedentul record național, care era de 51:49. Totodată, Denis Popescu a doborât și recordul național deținut anterior de David Popovici, în dimineața zilei de joi. Popovici stabilise recordul în aprilie 2023: 52:30. Sportivii care reprezintă România în Slovacia România are nu mai puțin de 13 înotători la Campionatele Europene de Natația U23 din Slovacia: David Popovici (50 m liber, 100 m liber şi 200 m liber) Vlad Mihalache (50 m fluture şi 100 m fluture) Denis Laurean Popescu (50 m spate, 50 m fluture, 100 m fluture) Alexandru Constantinescu (50 m spate, 100 m spate, 200 m spate) Andrei Iaschiu (400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber) Cristian Lăpădat (50 m fluture, 100 m fluture, 200 m fluture) Vlad Stancu (200 m mixt, 400 m mixt) Ştefan Cozma (100 m liber, 200 m liber, 200 m fluture) Patrick Dinu (50 m liber, 100 m liber, 50 m bras) Mihai Gergely (100 m liber, 200 m liber) Maysa Raţiu (100 m liber, 200 m liber) Ioana Ştirbu (50 m liber, 100 m liber, 200 m liber) Rebecca Diaconescu (200 m liber, 400 m liber, 800 m liber şi 1.500 m liber). Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Încă un campion european pentru România! Denis Popescu a luat aur la 100 m fluture

inca-un-campion-european-pentru-romania!-denis-popescu-a-luat-aur-la-100-m-fluture

România are încă un campion european! Denis Popescu a obținut medalia de aur la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia, la proba de 100 metri fluture. Reamintim că tot astăzi, 26 iunie 2025, David Popovici a reușit să obțină medalia de aur la proba de 200 de metri liber, la care s-a impus și la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Denis Popescu, aur la Campionatele Europene de Natație U23 Sportivii din România se descurcă de minune la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia. După ce David Popovici a cucerit medalia de aur la proba de 200 de metri liber, Denis-Laurean Popescu a obținut o nouă performanță fantastică la proba de 100 de metri fluture. Acesta a câștigat medalia de aur, înregistrând în finală un timp de 51:48, reușind să își doboare precedentul record național, care era de 51:49. Totodată, Denis Popescu a doborât și recordul național deținut anterior de David Popovici, în dimineața zilei de joi. Popovici stabilise recordul în aprilie 2023: 52:30. Pe poziția a doua în finala probei de 100 de metri fluture, în spatele lui Denis Popescu, s-a clasat portughezul Ribeiro, cu un timp de 51:73. În această finală a mai concurat și românul Vlad Mihalache, care s-a clasat pe poziția a șaptea, cu un timp de 52:67. Aur și pentru David Popovici David Popovici are parte de un start de vis la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia, de la Samorin. Sportivul român, în vârstă de 20 de ani, este în formă maximă și a reușit o nouă performanță uriașă: a câștigat medalia de aur la proba de 200 de metri liber, cea la care a cucerit și medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Timpul obținut de David Popovici în Slovacia este unul extrem de bun: 1:43:64. Reamintim că anul trecut, la Paris, sportivul în vârstă de 20 de ani a câștigat aurul la proba de 200 de metri liber după ce a obținut un timp de 1:44:72, fiind la distanță de doar două sutimi de Matthew Richards și șapte sutimi de la Luke Hobson. De data ceasta, la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia, David Popovici a reușit să îi întreacă pe bulgarul Peter Mitsin, care a obținut un timp de 1:46:48, cucerind medalia de argint, și pe britanicul Charlie Hutchison, care a obținut un timp de 1:46:48, cucerind medalia de bronz. De menționat este că o medalie la Campionatul European U23 era singura care îi lipsea sportivului român din palmares. David Popovici va mai participa la probele de 50, 100 și 200 m liber, precum și la ștafeta mixtă 4×100 m liber. Sportivii care reprezintă România la Campionatele Europene U23 România are nu mai puțin de 13 înotători la Campionatele Europene de Natația U23 din Slovacia: David Popovici (50 m liber, 100 m liber şi 200 m liber) Vlad Mihalache (50 m fluture şi 100 m fluture) Denis Laurean Popescu (50 m spate, 50 m fluture, 100 m fluture) Alexandru Constantinescu (50 m spate, 100 m spate, 200 m spate) Andrei Iaschiu (400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber) Cristian Lăpădat (50 m fluture, 100 m fluture, 200 m fluture) Vlad Stancu (200 m mixt, 400 m mixt) Ştefan Cozma (100 m liber, 200 m liber, 200 m fluture) Patrick Dinu (50 m liber, 100 m liber, 50 m bras) Mihai Gergely (100 m liber, 200 m liber) Maysa Raţiu (100 m liber, 200 m liber) Ioana Ştirbu (50 m liber, 100 m liber, 200 m liber) Rebecca Diaconescu (200 m liber, 400 m liber, 800 m liber şi 1.500 m liber). Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

David Popovici a luat medalia de aur la Campionatele Europene U23! Și-a nimicit adversarii cu timpul din finala la 200 m liber

david-popovici-a-luat-medalia-de-aur-la-campionatele-europene-u23!-si-a-nimicit-adversarii-cu-timpul-din-finala-la-200-m-liber

David Popovici este în formă maximă și a reușit o nouă performanță uriașă. Acesta a luat medalia de aur la Campionatele Europene U23, după ce și-a nimic adversarii cu timpul obținut în finala la 200 metri liber. Reamintim că sportivul în vârstă de 20 de ani se află în această perioadă în Slovacia, la Samorin, unde se desfășoară Campionatele Europene de Natație U23. David Popovici, aur la Campionatele Europene U23 David Popovici are parte de un start de vis la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia, de la Samorin. Sportivul român, în vârstă de 20 de ani, este în formă maximă și a reușit o nouă performanță uriașă: a câștigat medalia de aur la proba de 200 de metri liber, cea la care a cucerit și medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Timpul obținut de David Popovici în Slovacia este unul extrem de bun: 1:43:64. Reamintim că anul trecut, la Paris, sportivul în vârstă de 20 de ani a câștigat aurul la proba de 200 de metri liber după ce a obținut un timp de 1:44:72, fiind la distanță de doar două sutimi de Matthew Richards și șapte sutimi de la Luke Hobson. De data ceasta, la Campionatele Europene de Natație U23 din Slovacia, David Popovici a reușit să îi întreacă pe bulgarul Peter Mitsin, care a obținut un timp de 1:46:48, cucerind medalia de argint, și pe britanicul Charlie Hutchison, care a obținut un timp de 1:46:48, cucerind medalia de bronz. De menționat este că o medalie la Campionatul European U23 era singura care îi lipsea sportivului român din palmares. David Popovici va mai participa la probele de 50, 100 și 200 m liber, precum și la ștafeta mixtă 4×100 m liber. Sportivii care reprezintă România la Campionatul European U23 România are nu mai puțin de 13 înotători la Campionatele Europene de Natația U23 din Slovacia: David Popovici (50 m liber, 100 m liber şi 200 m liber) Vlad Mihalache (50 m fluture şi 100 m fluture) Denis Laurean Popescu (50 m spate, 50 m fluture, 100 m fluture) Alexandru Constantinescu (50 m spate, 100 m spate, 200 m spate) Andrei Iaschiu (400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber) Cristian Lăpădat (50 m fluture, 100 m fluture, 200 m fluture) Vlad Stancu (200 m mixt, 400 m mixt) Ştefan Cozma (100 m liber, 200 m liber, 200 m fluture) Patrick Dinu (50 m liber, 100 m liber, 50 m bras) Mihai Gergely (100 m liber, 200 m liber) Maysa Raţiu (100 m liber, 200 m liber) Ioana Ştirbu (50 m liber, 100 m liber, 200 m liber) Rebecca Diaconescu (200 m liber, 400 m liber, 800 m liber şi 1.500 m liber). Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Cătălin Chirilă, ce victorie pentru România! A luat medalia de aur la Campionatele Europene

catalin-chirila,-ce-victorie-pentru-romania!-a-luat-medalia-de-aur-la-campionatele-europene

Românul Cătălin Chirilă a câștigat medalia de aur la canoe simplu, la 1.000 de metri, în cadrul Campionatele Europene de kaiac-canoe din Cehia, desfășurate la Racice. Astfel, sportivul îân 27 de ani a reușit să își apere titlul cucerit anul trecut la Szeged. Cătălin Chirilă, medalie de aur la Campionatele Europene de kaiac-canoe La Campionatele Europene de Kaiac-canoe din Cehia, Cătălin Chirilă a trecut primul linia de sosire la canoe simplu, în cursa de 1.000 de metri. El a fost cronometrat cu timpul de 3 minute 46 de secunde 781/1000 și a fost urmat de cehul Martin Fuksa (3 minute 46 de secunde 838/1000) și moldoveanul Serghei Tarnoschi (3 minutr 49 de secunde 128/1000), care au completat podiumul. Cătălin Chirilă va avea șansa unei noi medalii continentale duminică, 22 iunie, când va lua startul în finală la canoe simplu 500 metri. Cursa este programată să înceapă la ora 10:06 (ora României) La canoe simplu masculin, la 200 de metri, conaționalul nostru Ilie Sprîncean a ieșit al șaptelea, înregistrând timpul de 39 de secunde 628/1000. Pe primul loc a ieșit Pablo Grana, din Spania, care a fost cronometrat cu 38 de secunde 291/1000, iar argintul i-a revenit lui Oleksii Koliadych, din Polonia (38 de secunde 338/1000). În fine, ultima treaptă a podumului a fost ocupată de Andrii Rîbaciok, din Ucraina, care a ajuns la linia de finiș în 38 de secunde 544/1000. Ilie Sprîncean va face echipă ci Oleg Nuță duminică, începând cu ora 13:01, în finala de canoe dublu 500 de metri. Cătălin Chirilă a câștigat medalia de aur și la Campionatele Europene de Kaiac-canoe din 2024 Performanța obținută sâmbătă de Cătălin Chirilă nu face decât să întărească rezultatul înregistrat de român la ediția de anul trecut a Campionatelor Europene. Atunci, la competiția găzduită de Szeged, în Ungaria, sportivul nostru a cucerit, de asemenea, medalia de aur la simplu, 1.000 de metri, pe când la 500 de metri a ratat la limită podiumul, clasându-se al patrulea. La dublu 500 de metri, Sprîncean şi Nuţă au ieșit pe locul 9 în 2024, iar la dublu 1.000 de metri au terminat pe poziția a șasea. Cătălin Chirilă a fost premiat în cadrul galei Mari Sportivi 2024, care a fost organizată de ProSport.