Leacurile băbești împotriva migrenelor. Ce „minuni” pot face agrafele de păr prinse la sprâncene, în opinia neurologilor

Oameni, mai mult sau mai puțin instruiți, apelează la remedii populare despre care se spune că ar trebui să rezolve problema, când se confruntă cu migrene. Însă, aceste remedii nu sunt deloc atât de eficiente pe cât pretind, avertizează neurologii. De exemplu, se spune că agrafele de păr prinse la sprâncene pot combate migrenele. Neurologul și șefa Centrului pentru Cefalee și Amețeli din Germania de Vest de la Spitalul Universitar Essen, Dagny Holle-Lee, spune că această metodă devenită virală în mediul online nu este deloc una eficientă, preia Click. Practic, acest „truc” se bazează pe principiul contractării dureri. Mai precis, este creată o durere intensă în altă parte a corpului pentru a distrage atenția de la cea reală. Cu toate acestea, experta spune că migrenele sunt prea puternice pentru a fi distrase printr-o astfel de metodă. Trucuri populare Un alt truc popular pe rețelele de socializare spune că băile de picioare în apă foarte fierbinte ne pot scăpa de migrene. Apa ar trebui să provoace dilatarea vaselor de sânge din picoioare și contractarea celor din zona capului, lucru ce ar trebui să elimine migrenele. Însă, experta din Germania spune că această metodă nu funcționează deoarece reglarea presiunii din cap este, în mare parte, independentă de restul corpului. Practic, nici acest truc viral în mediul online nu funcționează, în realitate. Dieta nu este un tratament minune În plus, deși pe rețelele de socializare se spune că există unele alimente care pot reduce intensitata migrenelor, cum ar fi cartofii prăjiți și chiar și cola, acest lucru nu este adevărat, din punct de vedere medical. Experta explică că nu este nicio informație care să confirme faptul că astfel de alimente ar putea combate migrenele. În plus, persoanele care suferă de această problemă se confruntă și cu o senzație de greață, așa că le va fi greu să consume alimente precum cartofii prăjiți. Recomandarea autorului: Sfaturile neurologilor pentru tratarea durerilor de cap. Ce ajută în cazul migrenelor, medicamentele, suplimentele alimentare, o cola sau un piercing?
Anchetă G4Media: Zeci de medici își vând parafele la clinici private pentru ca acestea să obțină contracte cu Casele Județene de Asigurări

Zeci de medici radiologi și-au vândut parafele la clinici private, pentru ca acestea să obțină contracte cu Casele Județene de Asigurări de Sănătate, iar aceștia nici nu calcă pe la clinicile respective. Este rezultatul halucinant al unei investigații G4Media, desfășurate pe mai multe luni de zile, care confirmă că vânzarea parafelor în sistemul medical românesc este un adevărat sport național. Clinicile private se află, uneori, și la sute de kilometri depărtare de spitalele publice unde lucrează medicii, relatează G4Media, care identifică un tipar de comportament preluat și perpetuat: medicul figurează pe ștatele de plată al unui Spitalul Județean între orele 8 și 14, după care – pe ștatul de plată al unei clinici private de la ora 14:00, în condițiile în care clinica privată se află la o depărtare, uneori, chiar și de 100 de km de spital. Cine face interpretările imagistice Interpretările imagistice sunt făcute de medici cu calificări inferioare, au declarat surse pentru publicația citată, care a făcut aceste descoperiri pe baza răspunsurilor oficiale ale unor Case Județene de Sănătate (CJAS-uri). Unele cazuri au fost identificate în urma unor controale inopinate la clinici private. Reprezentanții Casei nu l-au găsit pe medicul care, altfel, figura pe ștatul de plată și au sancționat clinica cu 5% din suma decontabilă de la bugetul de stat. Contactat de G4Media.ro, medicul a susținut că în acea zi se afla în concediu. În mare parte, reacția autorităților la întrebările G4Media.ro pe marginea acestui subiect a fost refuzul dialogului și/sau mușamalizarea fenomenului. Cum arată frauda ”Conform legii, clinicile de imagistică care au contract cu Casele de Asigurări îl pot avea DOAR dacă au un medic radiolog cu contract PFA, SRL (al medicului) sau contract de muncă. Dacă nu au un astfel de contract, nu pot furniza servicii decontate de Casă. Prin contractul pe care furnizorul îl are cu CJAS, furnizorul (clinica) se obligă ca medicul să fie prezent în clinică în programul declarat la CJAS. Cam toți își pun cel puțin 6 ore pe zi. Cu cât ai mai mulți medici, cu atât ai un program mai lung și o decontare a serviciilor mai substanțială. Din cauza faptului că nu sunt radiologi destui sau sunt puțini în anumite zone geografice, medicii radiologi de la stat au ajuns sa își «vândă» parafa!”, a declarat o sursă pentru publicația citată. ”Ceea ce este incredibil este că nimeni nu se întreabă cum poate un radiolog care lucrează până la ora 14:00 în spitalul județean din Cluj, Timișoara, Arad, București etc să fie în program cu CJAS de la ora 14:00 în Vaslui, Piatra-Neamț, Turnu-Severin etc care e la sute de kilometri distanță”, s-a revoltat sursa G4Media.ro care deține o afacere privată în domeniu. Sursa G4 a adăugat că și ea a ”cumpărat parafă”, dar că ”m-am săturat de șantajul doctorilor și de faptul că le plătim parafa și de aceea am decis că e nevoie de o schimbare. (…) Cred că sunt câteva zeci dacă nu peste 100 în situația asta în țară”. CNAS: „Nu comentăm afirmații la afirmații” Adresa publicației către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în care este sesizat acest fenomen a fost întâmpinată cu un răspuns ironic, și anume că „nu comentează public afirmațiile niciunui jurnalist și cu atât mai puțin afirmațiile despre afirmațiile unor terțe persoane”. O altă sursă a afirmat referitor la această situație: ”Contractul cu CJAS ar trebui să se facă pe clinică, NU PE MEDIC! În felul acesta s-ar rezolva dezavantajul cu concediile și s-ar putea repartiza examinările în funcție de sub-specialitățile medicilor, ceea ce ar crește semnificativ calitatea actului medical. Plus că s-ar elimina mafia parafei. Toate acestea ar fi în avantajul pacientului, până la urmă, pentru că se crește calitatea actului medical”. Câteva cazuri de medici care se teleportează instantaneu la 100 de km la ora 14 Pe baza răspunsurilor primite anul trecut de la spitalele de stat, respectiv de la Case Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) care au contracte de decontare cu clinici private, G4Media.ro a identificat câteva situații ciudate în programul de lucru declarat de mai mulți medici radiologi: 1. Doctor de la Spitalul de Pediatrie 1 Cluj-Napoca program luni-vineri ora 8.00-14.00/Clinică privată luni-vineri 14.00-20.00. Distanță Cluj-Napoca-Alba Iulia 99,2 km. 2. Doctor Spitalul Negrești Oaș luni-vineri ora 8.00-14.00/Clinică privată Baia Mare. Casa de Sănătate Maramureș a refuzat să furnizeze numele și programul ei, informația că medicul lucrează aici am confirmat-o telefonic. Distanță Negrești Oaș – Baia Mare 50,5 km. 3. Doctor Spitalul ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava luni-vineri ora 8.00-15.00/Clinică privată Târgu Neamț luni, marți și joi 8-11, miercuri și vineri 15.00-18.00. După întrebarea G4Media.ro adresată CJAS Neamț despre programul din privat al medicului, instituția ne-a informat că programul acestuia s-a schimbat prin act adițional din septembrie 2025: luni, marți, joi și vineri: 8.00-17.00 și miercuri: 8.00-11.00. Distanță Suceava-Târgu Neamț 60 km. 4. Doctor Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca ture de câte 12 ore/Clinică privată Alba Iulia luni-vineri 8.00-14.00. Distanță Cluj-Napoca-Alba Iulia 99,2 km. În contractele încheiate de furnizorii privați cu Casele Județene de Sănătate există următoarea clauză care îi obligă pe aceștia ”Să facă dovada că pe toată durata programului de lucru solicitat a fi contractat cu casa de asigurări de sănătate, care nu poate fi mai mică de 6 ore pe zi – de luni până vineri – pentru fiecare laborator de radiologie-imagistică medicală/punct de lucru din structură, îşi desfăşoară activitatea medic/medici de specialitate radiologie-imagistică medicală, medicină nucleară într-o formă legală de exercitare a profesiei, care să acopere o normă întreagă (6 ore).” Cu alte cuvinte, pentru a încheia contract cu CJAS-urile în ambulator, o unitate privată este obligată prin legislație să aibă medicul radiolog în unitate toată perioada de program declarată și menționată în actele care stau la baza încheierii contractului de furnizare servicii de imagistică. 8:00 – 14:00 și 14:00 – 20:00 Casele Județene de Asigurări de Sănătate și CNAS au reacționat la adresele publicației. CJAS Alba, care a decontat bani către clinica privată din Alba Iulia inclusiv în baza prezenței doctorilor din Cluj-Napoca de luni până vineri între orele 8.00-14.00, respectiv 14.00-20.00, a
Pacienți din toată Moldova vin să se trateze la Spitalul Sf. Spiridon Iași. Toți cred că au o urgență medicală!

Sistemul de urgență din Iași se confruntă constant cu o „migrație” de pacienți din județele învecinate. Deși spitalele din județele vecine au capacitatea de a trata pacienții, mulți aparținători aleg să își aducă bolnavii în centrul universitar, motivând că au o încredere mare în serviciile medicale din Iași. Pacienții din toată Moldova vin să se trateze la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, mulți dintre ei pentru că au rude stabilite în oraș. Consecința este că unitățile medicale din Iași devin mai aglomerate. O tendință tot mai des întâlnită în zona Moldovei este aducerea bolnavilor din județele limitrofe Iașului pentru a fi tratați în centrul universitar, pe motivul unei încrederi sporite în serviciile medicale din Iași. Pacienți din toată Moldova vin să se trateze la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași. S-ar putea trata în județele de proveniență, însă mulți pacienți din toată Moldova vin să se trateze la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași primește atât cazuri din Iași, cât și din alte județe ale țării. De la începutul anului, fiecare zi a fost marcată de un număr mare de cazuri în camera de gardă, atât din Iași, cât și din județele limitrofe. „În Iași, fiind centru universitar, ajung mulți pacienți și din alte județe. În general, este obiceiul ca familiile să își aducă persoanele vârstnice din celelalte județe ale Moldovei să fie îngrijite aici la Iași și asta înseamnă clar un efort suplimentar. Avem acum pacienți din județul Vrancea, din județul Botoșani, județul Bacău, care au rude aici și au decis să fie tratați la Iași, în condițiile în care spitalele județene au capacitate de internare, au servicii de urgență. Noi asigurăm gărzile pe partea de urgență nu doar aici, în Iași, ci în toate celelalte unități de primiri urgențe și compartimente de primire urgență, unde merg rezidenții noștri și fac gărzi sau foștii rezidenți, care acum sunt specialiști, astfel încât să nu existe o presiune doar pe Iași. Cu toate acestea, se preferă centrul universitar și asta aglomerează foarte mult”, a spus prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași. Pacienții își autodefinesc urgențele medicale Sistemul medical funcționează pe un principiu de maximă deschidere față de pacienți. Această abordare asigură că nicio persoană aflată în suferință nu este privată de îngrijiri medicale. „În România, urgența este autodefinită de către pacient, astfel încât fiecare pacient care ajunge la noi este crezut”, a adăugat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași. Pacienți din toată Moldova vin să se trateze la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași, chiar și în condițiile în care spitalele din județele vecine au capacitatea de a trata bolnavii. Alegerea centrelor de tratament este făcută pe baza dorinței de apropiere față de rudele stabilite în Iași. Multe familii mutate în Iași aleg să își aducă părinții sau bunicii aproape pentru a le putea fi alături pe durata tratamentului. Consecința alegerii centrului universitar în defavoarea spitalelor locale este aglomerarea unităților medicale din Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Se răspândește rapid! Circa 60 de copii, confirmați cu gripă în prima săptămână din 2026, la Iași

Anul 2026 începe cu o creștere a cazurilor de gripă în rândul copiilor la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași. S-au făcut aproximativ 150 de testări, iar 60 de copii au fost confirmați ca având gripă în prima săptămână din 2026. Medicii trag un semnal de alarmă, iar părinții ar trebui să fie mai vigilenți în perioada ce urmează. Circa 60 de copii au fost confirmați cu gripă încă din prima săptămână din 2026 Noul an a venit cu o creștere a cazurilor de gripă în rândul copiilor la Iași. În primele zile din acest an, mai mulți copii au ajuns la Spitalul de Copii din Iași, prezentând numeroase simptome, motiv pentru care au fost testați pentru gripă. Așadar, au fost efectuate 145 de teste, iar 60 de copii au fost confirmați ca având gripă în perioada 1-5 ianuarie 2026. Dintre cei confirmați ca având gripă, 25 au necesitat internare, 6 dintre pacienți au fost transferați către Spitalul de Boli Infecțioase, iar 29 au plecat acasă după ce au primit recomandări medicale. „În prezent, pe secție, sunt internați 19 pacienți cu gripă de gravitate moderată, dintre care unii prezintă complicații precum pneumonie (3 cazuri), otite (2 cazuri) și sugari deshidratați, care necesită tratament perfuzabil”, a declarat dr. Otilia Frăsinariu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iași. Este foarte important ca părinții să înțeleagă riscul crescut de răspândire al virusului și să nu trimită copiii la grădiniță sau la școală în condițiile în care prezintă simptome – febră, tuse, dureri în gât sau alte simptome respiratorii. Începând de joi, copiii se vor reîntoarce la ore, iar acest lucru poate duce la creșterea numărului de persoane confirmate cu gripă. „Părinții sunt sfătuiți să solicite consult medical imediat dacă apar semne de agravare, precum dificultăți respiratorii, febră persistentă sau semne de deshidratare, și să se informeze despre vaccinarea antigripală, cea mai eficientă metodă de prevenire a bolii și a complicațiilor acesteia”, a mai declarat dr. Otilia Frăsinariu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iași. Recomandări ale medicilor pentru a limita răspândirea gripei Medicii atrag un semnal de alarmă și recomandă respectarea unor măsuri pentru a limita răspândirea virusului. Din acest motiv, părinții sunt îndemnați să comunice copiilor cât de importantă este igiena corespunzătoare a mâinilor și evitarea contactului apropiat cu persoanele bolnave. Copiii trebuie să consume produse bogate în vitamine, să aibă o alimentație echilibrată și o hidratare corespunzătoare. Răspândirea gripei se poate limita și prin aerisirea frecventă a spațiului și dezinfectarea regulată a suprafețelor care intră în contact cu un număr mare de persoane. „Printre cele mai recomandate măsuri sunt: evitarea aglomerației în spațiile frecvent circulate, utilizarea măștii de protecție dacă evitarea aglomerației este inevitabilă, menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, utilizarea batistei de unică folosință, aerisirea spațiilor închise, dar mai ales vaccinarea antigripală”, a declarat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iași. Circa 60 de copii au fost confirmați cu gripă în primele 5 zile ale anului 2026, iar 25 dintre aceștia au necesitat internare. Creșterea cazurilor de gripă în rândul copiilor a venit odată cu noul an la Iași. Aici, mai mulți copii au ajuns în fața medicilor cu diverse simptome, de la febră, tuse, dureri în gât până la dificultăți respiratorii. Virusul se răspândește rapid mai ales în rândul copiilor. De aceea, medicii recomandă părinților să fie prudenți și să nu-i trimită în colectivitate dacă prezintă simptome, pentru a stopa răspândirea. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
De ce se machiază Trump / Obiceiul președintelui american, care-i disperă pe medicii săi

Donald Trump a recunoscut că se machiază și că obișnuiește s-o facă de mai multă vreme. Într-un recent interviu pentru Wall Street Journal, președintele american admite că are îngrijorări din ce în ce mai mari în privința sănătății sale. „Mă machiez foarte ușor, în zece secunde”, spune Donald Trump, care dezvăluie că, de câte ori cineva îi strânge mâna mai puternic, se învinețește. La 79 de ani, Trump a fost fotografiat recent în fața proprietății sale din Mar-a-Lago, Florida, iar fotografiile arătau clar că avea machiaj pe o mână, înainte de întâlnirea recentă cu Volodimir Zelenski. În interviu, Trump a mai spus că s-a tăiat la mână atunci când procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, i-a strâns mâna cu inelul ei mare, cu diamant, lucru care i-a provocat sângerarea președintelui. „Inelul mi-a atins dosul palmei și, da, a fost o mică tăietură”, a povestit președintele pentru The Wall Street Journal. Surse foarte apropiate președintelui, spun că acesta prezintă semne de îmbătrânire ce nu mai pot fi nici negate, nici ascunse. Tot ele povestesc că președintele are un obicei la care nu vrea să renunțe, în ciuda indicațiilor medicilor: el ia zilnic o aspirină foarte puternică – o rutină pe care nu vrea s-o schimbe, chiar dacă medicii îl avertizează că doza e prea puternică. „Nu vreau sânge gros, vreau sânge frumos” Trump se bazează pe „genetica sa bună”, care obișnuiește să se autodeclare „superstițios” ca să justifice că nu vrea să renunțe la obiceiul de a lua aspirină de mai bine de 25 de ani. Vînătăile apar foarte ușor pe corpul lui Trump, iar asta vine din faptul că ia aspirină de 325 de miligrame zilnic – o doză de patru ori mai mare decât cee ace este considerat a fi o doză mică – 81 de mg. „Medicii ar prefera să iau doza mai mică. Eu iau doza mai mare, dar am făcut-o ani de zile, iar ceea ce face aspirina asta este să provoace vânătăi”, spune Trump, care mai adaugă: „Se spune că aspirina e bună pentru subțierea sângelui, iar eu nu vreau sânge gros care să-mi curgă prin inimă, vreau sânge frumos, subțire, care să-mi curgă prin inimă”. Despre alte metode de subțiere a sângelui, Trump nu vrea să audă. Sportul i se pare plictisitor. „Pur și simplu, nu-mi place”, spune el, „mersul pe jos sau alergatul pe bandă ore întregi nu este pentru mine”.
Mahmureala: ce face alcoolul cu corpul tău și cum poți reduce starea de rău

Mahmureala poate fi îngrozitoare. Durerea de cap intensă, combinată cu valuri de greață, este suficientă pentru a te face să te gândești să renunți la băutură. Dar corpul și creierul tău lucrează peste program pentru a te ajuta să-ți revii după consumul de alcool. Cauza mahmurelii nu este alcoolul în sine. Produsele secundare ale metabolizării alcoolului provoacă simptomele, explică Kate Denniston, medic naturopat din Los Angeles. Pe măsură ce corpul descompune alcoolul, creează o toxină numită acetaldehidă, care este și cancerigenă. Corpul lucrează din greu pentru a elimina această toxină. Procesul duce la simptome destul de dureroase. Rinichii și ficatul sunt nevoiți să depună eforturi considerabile pentru a procesa și elimina acetaldehida. Rinichii lucrează intens, apare deshidratarea În încercarea de a elimina acetaldehida, rinichii încep să lucreze intens. Acest lucru duce la creșterea frecvenței urinării, ceea ce provoacă rapid deshidratare și sete extremă. Pot apărea dureri de cap și amețeli. „Mahmureala este, în esență, semn al deshidratării și rezultatul efortului organismului de a se elibera de o toxină – un proces care solicită ficatul și rinichii”, a spus Ralph E. Holsworth, medic osteopat. Stomacul este iritat, apare greața Alcoolul irită mucoasa stomacului și încetinește golirea stomacului. Acest lucru provoacă greață, vărsături și crampe stomacale, explică Lantie Jorandby, director medical la Lakeview Health din Florida. De aceea mergi des la toaletă după ce ai băut. Mucoasa stomacului suferă agresiuni directe din partea alcoolului. Procesul de golire lentă a stomacului amplifică simptomele neplăcute. Anxietatea crește după consum Studiile arată că alcoolul poate duce la creșterea anxietății la unele persoane. Un studiu din 2012 a constatat că 7,4% dintre cei cu mahmureală au anxietate ca simptom. Potrivit altor cercetări, consumul excesiv scade starea de spirit, deranjează somnul și crește anxietatea. Un studiu din 2015 a constatat că mulți consumatori pot simți emoții precum rușine, vinovăție și jenă după o perioadă de consum. Alcoolul afectează și starea emoțională, nu doar cea fizică. Inflamația se instalează în organism Alcoolul declanșează inflamații în organism, care duc la simptome precum durerile de cap. Antiinflamatoarele pot oferi ajutor, dar trebuie să fiți atenți. Evitați acetaminofenul (Tylenol), care este toxic pentru ficat la anumite doze și devine periculos combinat cu alcoolul. Cu vârsta, mahmureala se agravează Pe măsură ce îmbătrânim, organismul este mai puțin pregătit să facă față exceselor de alcool. Mahmureala devine mai grea începând cu vârsta de 20 de ani. Motivul are legătură cu viteza cu care corpul procesează alcoolul. „De fiecare dată când bem, epuizăm resursele vitale care ajută la descompunerea alcoolului”, a spus Christopher Roselle de la Universitatea din Pennsylvania. Pe măsură ce îmbătrânim, avem din ce în ce mai puțină „muniție” – antioxidanți, enzime și aminoacizi necesari pentru metabolizarea alcoolului. Cum ameliorezi mahmureala Fiți atenți la cantitatea de alcool consumată. Consumul social se poate transforma în consum excesiv mai repede decât își dau seama oamenii. Evitați băuturile de culoare închisă precum whisky-ul și vinurile roșii. Băuturile mai ușoare conțin mai puțini compuși care agravează simptomele. Beți apă între băuturi pentru a rămâne hidratat și a dilua nivelul de alcool din sânge. Consumați o masă echilibrată cu proteine, grăsimi și carbohidrați înainte de a bea. Încercați alimente bogate în flavonoide precum fructele de pădure și citricele. O cantitate mică de cofeină vă va ajuta să fiți mai alert, dar nu exagerați. Cofeina poate deshidrata. Nu consumați mai mult alcool pentru a scăpa de mahmureală – va deveni un cerc vicios și ar putea duce la dependență.
Farmacistul – omul de încredere al românului / Primul drum al românului atunci când are un junghi rămâne, de ani buni, același: farmacia

58% dintre europeni se declară mulțumiți de sistemele de sănătate din țările lor, potrivit ultimelor date din Raportul de Sănătate STADA. Deși e un procent ușor mai ridicat față de cel de anul trecut (56%), nivelul real de satisfacție este, totuși, în scădere, dacă e să luăm în considerare că, în 2020, nivelul de satisfacție era de 74%. În țări precum Ungaria (74%, Serbia (63%) și Bulgaria (59%), nemulțumirea e încă și mai mare. În România, cei 52% de nemulțumiți indică același trend descendent. În România, 56% consideră că nu există acces egal la servicii și îngrijiri medicale “Raportul de Sănătate STADA arată o realitate delicată cu care ne confruntăm. În 2024, 58% dintre români se declarau nemulțumiți de sistemul de sănătate, invocând ca principale motive dificultatea de a obține o programare (41%) și primirea unor îngrijiri medicale pe care le catalogau drept de slabă calitate (51%). În 2025, observăm o scădere a nemulțumirii cu șase puncte procentuale. Această schimbare înspre mai bine este rezultatul eforturilor depuse în sistemul medical de către medici și asistenți, dar și de mediul privat, care oferă sprijin acolo unde este nevoie. Este esențial ca aceste eforturi să fie menținute”, explică reprezentanții STADA. Când vine vorba de prevenția medicală, 62% dintre respondenții români au declarat că nu participă la controale medicale preventive. Această reticență este motivată, în principal, de costul ridicat al acestora (28%), de faptul că le consideră inutile (31%) sau din lipsă de informare privind controalele necesare (21%). Ce fac românii pentru sănătatea lor 68% dintre respondenți au spus că iau vitamine și suplimente alimentare, fac mișcare săptămânal și mănâncă echilibrat. Pe lângă aceste eforturi locale, la nivel european se observă un trend general de a adopta obiceiuri sănătoase. Totuși, conform Raportului de Sănătate STADA, deși europenii se străduiesc să aibă un stil de viață sănătos, doar unul din doi reușește. Pe lângă lipsa de motivație, obstacolele majore sunt constrângerile financiare, problemele de sănătate mintală și, nu în ultimul rând, accesul limitat la servicii medicale. Farmacistul, în topul încrederii românilor în privința concultării medicale Medicii de familie, cadrele medicale, oamenii de știință și farmaciștii sunt experții din domeniul sănătății care se bucură de cea mai mare încredere în rândul românilor, dar discuția cu farmacistul rămâne o practică a românior. Deși diagnosticul este stabilit de medic, pacientul se bazează pe farmacist pentru a primi informații despre administrarea tratamentului, despre efecte secundare și detalii despre produse similare. Prin urmare, raportul ne arată că: 47% merg la farmacie pentru informații despre administrarea tratamentului. 42% dintre respondenți se deplasează fizic la farmacie pentru produse. 37% consideră farmaciile locul unde găsesc tot ce le este necesar pentru un stil de viață sănătos. 23% pentru că îi cunosc pe farmaciști și au încredere în ei. Pentru români, farmaciștii reprezintă un sprijin real în gestionarea afecțiunilor comune, cum ar fi durerile de gât (52%), nasul înfundat (51%) și durerile de cap (45%). De asemenea, aceștia merg la farmacie și pentru probleme mai complexe, precum durerile de spate, oboseala cronică, insomnia și greața.
Cum trebuie să mâncăm și să bem de sărbători în așa fel încât să nu avem nevoie de ajutorul medicului. Dr. Liliana Mihailov: Nu trebuie să trecem peste aceste limite

Medicii avertizează că, în perioada sărbătorilor, numărul persoanelor cu probleme digestive și metabolice crește din cauza consumului exagerat al unor alimente. Dr. Liliana Mihailov, medic de medicină de familie, vorbește despre cum putem evita crizele digestive, frecvente în perioada sărbătorilor și, de asemenea, recomandări pentru gestionarea simptomelor acute și situațiile în care este necesar consultul medical. Ponderația este secretul unor sărbători fără probleme digestive Sărbătorile vin, inevitabil, cu mese îmbelșugate, preparate grele și tentația de a gusta din toate. De la sarmale și fripturi până la cozonac, prăjituri și băuturi alcoolice, combinația poate pune la încercare chiar și un organism sănătos. Astfel, perioada sărbătorilor se poate transforma dintr-un moment de bucurie în disconfort, mai ales pentru persoanele care se confruntă deja cu afecțiuni digestive sau metabolice. Medicii avertizează că, în perioada sărbătorilor, cresc semnificativ cazurile de colici biliare, crize pancreatice, gastrite și intoxicații alimentare. Dr. Liliana Mihailov, medic de medicină de familie, a explicat cum putem evita astfel de situații de criză digestivă, dar și despre ce putem face în cazul în care avem nevoie de consult medical. „Sărbătorile de iarnă sunt, desigur, pentru noi toți un motiv de bucurie și așa trebuie să rămână și nu trebuie să transformăm bucuria sărbătorilor în greutatea pacientului sau a familiei pe parcursul acestor zile, care ar trebui să fie frumoase. Așa încât, cred că regula pentru noi toți ar fi ponderație: degustăm din toate, dar cu ponderație”, a precizat dr. Liliana Mihailov. De asemenea, medicul susține că este important, mai ales în astfel de perioade, să avem în casă o trusă de prim ajutor în cazul în care ajungem să simțim un disconfort digestiv din cauza alimentelor consumate. „În perioada de sărbători trebuie să avem grijă să avem suplimente enzimatice, să ajutăm un pic pancreasul nostru. Să avem suplimente care stimulează secreția de bilă; putem să asociem și o cantitate mică de ceai după o masă copioasă. Să avem răbdare, evident că o să gustăm din toate, dar câte puțin. Putem avea un antisecretor dacă știm că avem probleme gastrice”, a adăugat dr. Liliana Mihailov. Consumul de alcool este mult mai ridicat de sărbători De asemenea, în perioada sărbătorilor, se consumă și mai mult alcool decât în mod normal, astfel că trebuie să fim ponderați și când vine vorba de ce și cât bem. „Suntem în perioada de iarnă, unde, mai mult decât în perioada de iarnă, bem țuică fiartă sau vin fiert. Mergem pe stradă și avem oalele în care plutesc rondele de portocală, baghețelele de scorțișoară. Aromele sunt minunate. Vinul este de foarte bună calitate, dar nu trebuie consumat în exces. Țuica fiartă poate fi consumată în cantități foarte mici, în care punem aromele și acele substanțe care au rol antiviral. Iarăși scorțișoara, iarăși cuișoarele, prin eugenolul pe care îl are cu un demonstrat efect antiviral, cu un singur bob de piper, ca să nu ne dăm peste cap stomacul, este (țuica fiartă – n.r.) un remediu important la unele semne de impregnare virală. Ne-am jucat mult în frig, vedem că suntem un pic înfundați, că am strănutat. Am mers, am făcut o baie fierbinte, am băut o guriță de țuică aromată și bine făcută și nu se va întâmpla absolut nimic. De asemenea, vinul ne face plăcere. Putem bea un pahar, dar doar unul. De asemenea, trebuie să avem grijă, pentru că alcoolul deshidratează organismul. Chiar dacă este iarnă, nu trebuie să uităm de o hidratare corespunzătoare a organismului nostru”, a declarat dr. Liliana Mihailov. Medicii atrag atenția asupra felului în care putem, foarte ușor, să depășim limitele normale ale consumului și să ajungem însă să ne confruntăm cu o dependență. „Alcoolul este un drog, este un aliment. Câteodată, mai vin pacienții și spun: «nu, că mi-a dat voie să beau un pic de țuică, mi-a spus că e ca medicamentul, că e vasodilatator». Da, toate acestea la un loc sunt adevărate, dar nu trebuie să trecem peste anumite limite. Alcoolul consumat în exces ne produce dependență, ca orice alt drog. Este o mare problemă – cura de dezintoxicare se face cu răbdare și este foarte important ca aceste persoane să accepte. Nu este un stigmat, deci, în momentul în care am ajuns la dependența de alcool, înseamnă boală. Nu trebuie să punem stigma asupra acestor persoane, ci trebuie să le ajutăm cu toate mijloacele noastre medicale”, a continuat medicul în cadrul emisiunii BZI LIVE. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Corpul îmbătrânește rapid între 44 și 60 de ani. Obiceiuri care încetinesc îmbătrânirea

Experții susțin că aceste obiceiuri trebuie adoptate înainte de 44 de ani. Cercetătorii de la Stanford au studiat 108 participanți cu vârste între 25 și 75 de ani. Ei au descoperit că moleculele nu se modifică liniar în timp, ci în valuri. Schimbările dramatice apar în jurul vârstei de 44 și 60 de ani. „Se pare că vârsta de 40 de ani este o perioadă de schimbări dramatice, la fel ca și începutul anilor 60″, a spus Michael Snyder, profesor de genetică la Stanford. Obiceiuri sănătoase înainte de 44 de ani Experții recomandă adoptarea acestor obiceiuri pentru a întări sistemul imunitar și a calma inflamațiile. Acordați prioritate somnului Somnul de calitate permite corpului să se odihnească și să se refacă. Studiile documentează legătura puternică dintre somn și sistemul imunitar în formă maximă. „Noaptea este de obicei un moment de refacere și regenerare pentru piele”, spune Marisa Garshick, medic dermatolog certificat. Academia Americană de Medicină a Somnului recomandă șapte sau mai multe ore pentru adulți. Reduceți consumul de alcool Pe măsură ce îmbătrânim, nu mai metabolizăm alcoolul la fel de ușor. Asta ne afectează calitatea somnului. „Alcoolul este un stimulent, așa că ne trezește, adesea în jurul orei 3 dimineața”, spune Keri Peterson, medic specialist în medicină internă. Dr. Peterson recomandă printre oibiceiuri renunțarea completă la alcool. „Chiar și cu un singur pahar, somnul va fi perturbat”, spune ea. Stabiliți o rutină de antrenament de forță Femeile încep să piardă masa musculară încă de la 30 de ani. Pierdem aproximativ 3-5% pe deceniu. Puteți păstra masa musculară prin ridicarea greutăților câteva zile pe săptămână. „Există o mulțime de cercetări care arată că doar două zile pe săptămână de antrenament de forță oferă efecte pozitive”, spune Kristen McParland, antrenor personal certificat NASM. Beneficiile includ sistem imunitar mai puternic, masă musculară, densitate osoasă, stare de spirit mai bună, somn și sănătate a inimii. Susțineți-vă mușchii cu proteine „Nu contează cât de mult vă antrenați la sală dacă nu aveți un aport adecvat de proteine și carbohidrați”, spune McParland. Doza zilnică recomandată de proteine a fost mult timp de 0,36 grame pe kilogram. McParland recomandă să se vizeze 0,8-1 gram pe kilogram pentru a susține dezvoltarea musculară. Nu uitați de cardio Inima este un mușchi și are nevoie de exerciții. Studiul Stanford menționează că îmbătrânirea a fost asociată cu bolile cardiovasculare. Printre obiceiuri, ghidul de activitate fizică pentru americani recomandă minim 150 de minute pe săptămână de activitate aerobică moderată. „Ar trebui să simțiți că ritmul cardiac crește, poate că sunteți puțin fără suflu, dar puteți totuși să țineți o conversație scurtă”, spune McParland. Aceasta poate fi mers în pantă, ciclism, drumeții sau alergare ușoară. Protejați-vă pielea cu SPF Dacă nu folosiți deja zilnic protecție solară pe față, gât, piept și mâini, acum este momentul, spune dr. Garshick. Razele UV provoacă îmbătrânirea celulelor pielii și pot dăuna ADN-ului celulelor. Există și un risc crescut de cancer de piele. Crema de protecție solară trebuie să aibă factor de protecție solară de cel puțin 30. Trebuie să fiemarcată ca „spectru larg”, pentru protecție împotriva razelor UVA și UVB. Obiceiuri suplimentare după 50 de ani Dacă faceți deja toate cele de mai sus, iată măsuri suplimentare recomandate de experți. Discutați despre terapia de substituție hormonală În timpul perimenopauzei și menopauzei, nivelurile de estrogen și progesteron scad. Acest lucru provoacă bufeuri, creștere în greutate, tulburări de somn și multe altele. „Recomand femeilor să discute cu medicul lor despre avantajele și dezavantajele tratamentului”, spune dr. Peterson. Tratamentul cu estrogen și progesteron va ajuta la ameliorarea bufeurilor, transpirațiilor nocturne, uscăciunii vaginale și prevenirii osteoporozei. Mențineți creierul stimulat și ager Majoritatea persoanelor vor experimenta o formă de declin cognitiv până la vârsta de 70 de ani. Studiul Stanford menționează că boli precum Parkinson și Alzheimer au puncte de cotitură în jurul vârstei de 40 și 65 de ani, notează Womens Healthmag. Dr. Peterson recomandă stimularea creierului prin activități precum hobby-uri, lectură și cuvinte încrucișate. „Dacă vor să îmbătrânească în aceeași stare în care se află acum, trebuie să-și stimuleze creierul”, spune ea. Ea recomandă și jurnalul de recunoștință pentru sănătatea mentală. „Pentru unele persoane, este o perioadă în care observ o ușoară creștere a depresiei”, spune ea. Adăugați exerciții de flexibilitate și echilibru Dacă antrenamentul de forță nu include deja exerciții de flexibilitate și echilibru, acum este momentul. „Începi să devii mai rigid, mai încordat”, spune dr. Peterson. „De obicei, recomand mult mai multe exerciții de stretching și echilibru pe măsură ce pacienții se apropie de 60 de ani”. Exercițiile de echilibru pot fi mersul în linie dreaptă, starea pe un picior cu ochii închiși sau coborârea scărilor fără balustradă. Considerați antrenamentul dinamic Dacă rutina include deja forță, cardio, flexibilitate și echilibru, McParland sugerează antrenamentele dinamice. Acestea vor ajuta la timpi de reacție mai buni în cazul unei împiedicări și poate preveni o cădere. „Nu trebuie să fie neapărat sărituri, deoarece acestea pot fi intimidante”, spune ea. Poate fi vorba de kettlebell swings sau exerciții în care vă ridicați pe vârfuri și coborâți rapid. „Nu este niciodată prea târziu”, subliniază McParland. „Lucrez cu clienți în vârstă de 60 de ani care observă schimbări cu adevărat pozitive”.
De ce tot mai mulți medici români lasă spitalele de top din străinătate și se întorc în țară

Exodul medicilor români în străinătate pare să cunoască un proces invers – din ce în ce mai mulți specialiști lasă spitalele de top din Occident și se întorc în țară. Există o explicație și este mult mai simplă decât v-ați putea gândi. Dacă munca în Vest le-a oferit satisfacții profesionale, medicii români au descoperit, totuși, că le lipsea ceva – sentimentul de apartenență, de a fi acasă. „În medicină, în fiecare zi înveți” De 1 decembrie, Colegiul Medicilor a dedicat Ziua Naţională a României tuturor celor care s-au întors în țară şi au ales să aducă înapoi, acasă, experiența căpătată peste hotare. De ce revin medicii în România? Pentru că și ei sunt oameni, iar dorul de casă, de familie, de limba română a învins oferta pusă pe masă de centrele de excelență din străinătate. „În România, în 2015, erau doar câteva centre unde se practica această meserie și, având puține materiale, un rezident nu avea cum să poată intra în sală, să poata fi format la nivel european”, spune Dan Mihoc, medic radiolog intervenționist, într-o declarație pentru Observator Antena 1. „Am căutat experiența celorlalți. Antrenamentul în afară mi-a dat un avânt, dar antrenamentul a continuat și ulterior, în fiecare zi înveți în medicină. Probabil că sunt un chirurg mai bun acum, față de acum 10 ani”, spune și Dorin Bica, medic neurochilurg. Pentru unele specializări medicale de vârf, România nu era pregătită să ofere condiții de excelență. Astfel, mulţi doctori au găsit condițiile căutate în străinătate. „Am avut ocazia să mă dezvolt profesional. Am avut șansa să am profesori care m-au învățat o mulțime de lucruri, m-au lăsat să practic această meserie și mi-au oferit posibilitatea ca la sfârșitul rezidențiatului să fiu independent profesional”, a declarat Ionuţ Gobej, medic neurochirurg. „La momentul în care am vrut să fac partea de neuroradiologie intervențională, cred că în România era foarte greu, dacă nu imposibil, să înveți această specializare la nivelul la care se făcea în străinătate”, l-a completat și Răzvan Radu, medic specialist la Spitalul Universitar de Urgență București. Cadoul Colegiului Medicilor De 1 Decembrie, Colegiul Medicilor a dedicat Ziua Națională a României tuturor medicilor care s-au întors acasă din străinătate. Un mic gest de recunoștință pentru marele curaj de a alege din nou ţara în detrimentul traiului lipsit de griji de peste hotare. „Avem profesioniști din România, faptul că sunt colegi care înțeleg să se întoarcă, sunt colegii care aici creează echipe și cu toții, de fapt, ne dorim să profesăm cu responsabilitate, cu demnitate, cu respect față de pacient, cu respect față de medic și respect fața de profesia medicală”, a declarat Prof. univ. dr. Cătălina Poiană. În prezent, 4 din 10 medici români se gândesc să plece în străinătate pentru a profesa sau pentru a studia. RECOMANDAREA AUTORULUI: O femeie și-a regăsit surorile, cu ajutorul unui test ADN, dar momentul fericit de familie s-a transformat rapid într-o poveste urâtă Record la Maternitatea Botoșani. A venit pe lume cel mai mare nou-născut înregistrat în ultimii 10 ani. Are 5,48 kilograme