Simona Halep a speriat concurența! Cât costă o masă la restaurantul din Poiana Brașov al fostului lider WTA
Simona Halep, fosta campioană a tenisului în vârstă de 34 de ani, s-a orientat și mai mult către afacerile din Horeca dupa ce a agățat racheta în cui la începutul sezonului. După ce a fost numărul 1 în tenis, Simona Halep își propune să facă același lucru și în afaceri, mai ales că acum are timp să se implice direct. „Simo” a investit puternic în domeniul Horeca, uimind atât cu serviciile oferite în hotelurile și restaurantele sale, cât și prin prețurile practicate. Având în vedere că începe sezonul sejururilor la munte, Halep își concentrează atenția pe atragerea turiștilor în hotelul său de patru stele din Poiana Brașov, care îi poartă numele, dar și la restaurantul complexului. Simona Halep propune un meniu variat la restaurantul „SiHA”, cu preparate atât românești, cât și internaționale. Iar prețurile nu se numără printre cele mai mari din Poiana Brașov, situându-se mai degrabă la un nivel mediu. Spre exemplu, un șnițel de pui cu cartofi prăjiți costă 54 de lei, pulpe de pui la ceaun cu sos de usturoi și mămăliguță tot 54 de lei, iar pentru o porție de carne la garniță cu mămăliguță și sos de usturoi, turiștii care îi trec pragul Simonei trebuie să scoată din buzunar 65 de lei. Halep a inclus în meniu și preparate mai sofisticate, cu prețuri pe măsură: un antricot black angus cu hribi la tigaie costă 179 de lei, bibanul la cuptor cu capere, roșii confiate, broccoli și cartofi gratinați are un preț de 108 lei, iar cotletele de berbecuț cu barot de fistic, cartof zdrobit și piure de mazăre cu mentă costă 139 de lei în restaurantul Simonei Halep de la Poiana Brașov. Cum arată restaurantul Simonei Halep: „Pune accent pe confort” Restaurantul se află în incinta Hotelului Simona Halep din Poiana Brașov, fiind decorat cu tablouri care o înfățișează pe campioana tenisului: „Designul restaurantului pune accent pe confort și pe crearea unei atmosfere în care te poți destinde cu adevărat. Cu scaune comode, spațiu generos și o ambianță caldă, SiHA este locul în care te simți bine de la prima vizită. Fiecare detaliu al restaurantului contribuie la o experiență gastronomică plăcută. Restaurantul nostru este perfect pentru momentele în care îți dorești o pauză de la agitația cotidiană, fie că ești oaspetele nostru de la hotel sau vizitator. Meniul nostru diversificat aduce împreună preparate internaționale și rețete tradiționale reinterpretate cu un strop de creativitate. De la aperitive savuroase și supe aromate până la feluri principale consistente și deserturi irezistibile, fiecare farfurie spune o poveste gastronomică unică. Pentru o experiență completă, recomandăm specialitățile casei, pregătite cu pasiune de bucătarii noștri”, este mesajul de prezentare al restaurantului Simonei Halep. Fostul lider WTA a strâns 40,2 milioane de dolari din premiile la turnee în carieră, iar o bună parte i-a reinvestit în afacerile din domeniul Horeca pe care le derulează atât la mare, cât și la munte.
ANAF devine spărgător de nunți. Sunt solicitate date despre participanți și meniurile comandate

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) le cere organizatorilor de nunți și botezuri detalii despre numărul invitaților, meniuri și alte costuri. Potrivit noilor modificări, solicitanții ar avea la dispoziție 5 zile să se conformeze, ca să nu se aleagă cu sancțiuni. Potrivit economedia.ro, mai multe societăți care se ocupă cu organizarea de evenimente sociale și corporate au obligativitatea ca, în termen de cinci zile d el aprimirea documentului ANAF oficial, să trimită informațiile la adresa furnizată în document: [email protected], de preferință, în format .xls. ANAF informează că, în cazul în care acestea nu trimit informațiile solicitate în timpul precizat, vor fi amendate. ANAF cere operatorilor de locații orice fel de informații cu privire la evenimentele sociale și corporate, desfășurate în perioada august – noiembrie/decembrie 2025. ANAF solicită detalii referitoare la: Datele de identificare ale beneficiarului rezervării (nume / prenume / denumirea persoanei juridice, număr de telefon, contact) Natura evenimentului (nuntă, botez, aniversare, majorat, banchet, simpozion, evenimente corporate, etc…), data evenimentului și ora începerii Numărul estimat de meniuri / participanți (numărul minim declarant / acceptat, după caz) Prețul meniului / meniurilor – dacă au fost mai multe, se va specifica valoarea fiecăruia Avansul încasat Modalitatea de încasare a avansului (chitanță, ordin de plată, etc..) Alte servicii oferite d eorganizator contra cost, potrivit contractelor încheiate cu beneficiarul (închiriere spațiu, servire alte meniuri comandate, amenajare spațiu eveniment, servicii artistice / muzicale, filmare și/sau fotografiere) Ce alte servicii oferă organizatorul și valoarea lor
All-inclusive la MAMAIA. Ce primești de mâncare pentru 795 lei pe noapte. Experiența trăită de un cuplu de români, cu doi copii
Sezonul estival este în toi pe litoralul românesc, iar Mamaia rămâne una dintre destinațiile preferate ale turiștilor. Un cuplu din România, aflat în vacanță împreună cu cei doi copii, a decis să povestească experiența trăită într-un hotel de patru stele cu regim all-inclusive, scrie CANCAN.RO. Iată ce primești de mâncare pentru 795 de lei pe noapte în cea mai scumpă stațiune de la noi din țară. Într-o postare detaliată, bărbatul a prezentat meniul complet oferit la hotelul care are și regim all-inclusive. Dacă raportul calitate-preț a fost calculat pentru luna iunie, când a mers cuplul în vacanță, același sejur va costa cu aproape 50% mai mult în perioada iulie-august, unde afluxul de turiști îi determină pe hotelieri să ajusteze tarifele. AFLAȚI AICI CE A PRIMIT DE MÂNCARE, LA ALL-INCLUSIVE ÎN MAMAIA, FAMILIA DE ROMÂNI. Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele
Cât costă, de fapt, un concediu de o săptămână în Turcia la all-inclusive. Un cuplu de români a făcut calculul complet
Cât costă, de fapt, un concediu de o săptămână în Turcia la all-inclusive. Un cuplu de români a făcut calculul complet. O familie din România a vorbit despre vacanța petrecută în Turcia. Cât a plătit? Iată mesajul turiștilor. „Marvida family ECO (ex otium) Deoarece am tot studiat înainte să plecăm în vacanţă şi nu prea am găsit info, am zis că merită o recenzie. Camera: standard, am primit şi pătuţ, aveam balcon, curăţenie zilnic, prosoape noi zilnic, minibar umplut zilnic. Mâncare: micul dejun da se repetă, dar ai atâta variante încât nu ai cum să rămâi înfometat. De la omletă, mezeluri, caşcavaluri, vafe, pancake, iaurturi, orez cu lapte, fructe, legume, budinci… Prânzul şi cina mereu găseai ceva deosebit sau erau seara tematică cu fructe de mare sau sushi. La piscină aproape toată ziua găseşti fast food, fructe, prăjituri. Au kids restaurant care e foarte drăguţ şi poţi prepara inclusiv pt bebeluş ( au blender şi încălzitor dispus), au şi ceva borcănaş cu fructe, mereu găseai supa cremă, legume fierte. Cocktailuri foarte bune”, scriu românii. „Singurul minus” Un singur minus ar fi avut cazarea respectivă și anume faptul că piscina de copii era prea rece. 6 nopți cu 1.600 de euro, acesta a fost prețul excelent pentru o asemenea vacanță în Turcia! „Plajă: era cam la 10 minute mers pe jos- pe noi nu ne-a deranjat, chiar ai nevoie de atât, iar acolo ai şezlonguri acoperite şi beach bar. Au şi cursa dar noi nu am folosit. Resortul e imens cu multe spaţiu verzi care ne-a ajutat mult, multe spaţiu de joacă, şi programuri- activităţi atât în timpul zilei cât şi seară. Singurul minus: piscina de copii ni s-a părut cam rece, dar fetiţa noastră oricum prefera plajă şi nisipul. Piscina de adulţi era perfectă, aveau şi ceva aquapark cu 2-3 tobogane. Per total noi am fost foarte mulţumiţi pt serviciul primit, şi mai ales ofertă pe care am prins. 1600 euro ( 2 adult +1 copil de 1,5 ) 6 nopţi, zbor de la Cluj cu mavi gok. , perioada iunie. A fost achiziţionata în ianuarie. Transportul a durat cam 2 ore până la hotel, am avut 5-6 opriri până atunci. La zbor totul a fost în regulă, fără întârzieri. Recomandăm”, încheie aceștia. SURSA FOTO: Forum Turcia Citește și: Vacanțe mai scumpe în Grecia și Turcia. Cât ajung să plătească turiștii români pentru un concediu la Marea Neagră Grecia, Turcia și Bulgaria nu se mai află pe lista românilor, anul acesta. Care e noua DESTINAȚIE de vacanță preferată de turiștii din țara noastră Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții … vezi toate articolele
Windows 11 devine tot mai inteligent: noi acțiuni AI ajung în meniul contextual

Microsoft nu încetinește ritmul când vine vorba de integrarea inteligenței artificiale în sistemul de operare Windows 11. Cu un nou val de funcții denumite sugestiv „AI Actions”, gigantul din Redmond încearcă să transforme interacțiunea utilizatorilor cu fișierele într-o experiență automatizată și (teoretic) mai eficientă. Dar nu toată lumea este încântată de această direcție. Deși aceste noutăți vin însoțite de promisiuni mari, realitatea pentru mulți utilizatori rămâne aceeași: o interfață tot mai aglomerată, modificări greu de justificat și senzația constantă că Microsoft se îndepărtează de simplitatea care a consacrat versiunile anterioare de Windows. În cel mai recent build pentru testerii din canalul Dev al programului Windows Insider, Microsoft a introdus un nou submeniu numit „AI Actions” în meniul contextual al File Explorer. Această schimbare vine cu un pachet de patru acțiuni dedicate editării imaginilor: căutare vizuală cu Bing, eliminare fundal, ștergere de obiecte și unelte pentru editare rapidă în Paint. La prima vedere, aceste funcții pot părea utile. Poți, de exemplu, să selectezi rapid o imagine JPG sau PNG și să o modifici cu un simplu clic dreapta, fără să deschizi aplicații externe. Totuși, aceste instrumente sunt departe de a fi revoluționare. Ele sunt, în esență, scurtături către funcționalități deja existente în diverse aplicații Microsoft sau online. Adăugarea lor în meniul contextual nu face decât să îngreuneze un sistem care, pentru mulți utilizatori, este deja greu de navigat. Utilizatorii veterani ai Windows 11 știu deja că File Explorer a devenit, în timp, tot mai complicat. De la ascunderea opțiunilor utile până la reorganizarea arbitrară a interfeței, experiența oferită de managerul de fișiere nu este nici pe departe ideală. Iar în loc să simplifice lucrurile, Microsoft pare să continue seria de „inovații” necerute. Ce urmează: AI în documente și în cloud Pe lângă noile unelte de editare foto, Microsoft a pregătit funcții AI dedicate utilizatorilor de Microsoft 365. Una dintre cele mai interesante este opțiunea „Summarize”, care va permite generarea automată de rezumate pentru documente stocate în OneDrive sau SharePoint, fie că vorbim de fișiere Word, PDF sau chiar TXT. În plus, o funcție denumită „Creează o întrebare frecventă” va folosi chatbot-ul Copilot pentru a transforma conținutul unui document într-o listă de întrebări și răspunsuri perfect formatată. Teoretic, aceste unelte sunt menite să reducă timpul petrecut pe sarcini repetitive, dar ele vor fi disponibile exclusiv abonaților Microsoft 365. Această distincție între utilizatorii standard și cei „premium” ridică întrebări. De ce funcții esențiale de productivitate sunt condiționate de un abonament? E clar că Microsoft mizează tot mai mult pe modelul de tip SaaS (Software as a Service), ceea ce înseamnă că un Windows complet funcțional va deveni, în timp, sinonim cu un abonament lunar. Direcția Microsoft: totul trebuie să aibă AI, chiar dacă nu e nevoie Noile funcționalități AI introduse în meniul contextual al Windows 11 fac parte dintr-o strategie mai amplă a Microsoft de a aduce inteligența artificială în toate colțurile sistemului de operare. Indiferent că este vorba de editare foto, procesare de documente sau interacțiune cu fișierele, compania pare hotărâtă să impună AI ca soluție universală. Dar această strategie vine cu un cost. În loc să răspundă cerințelor reale ale utilizatorilor – cum ar fi un File Explorer mai intuitiv sau un sistem de operare mai stabil – Microsoft preferă să adauge funcții care sună bine în prezentări, dar care adesea nu au un impact real în productivitate. Criticii acestor schimbări susțin că Microsoft pare să ignore feedback-ul comunității și preferă să împingă noutăți tehnologice într-un mod forțat. Pentru utilizatorii care doresc un sistem curat, simplu și eficient, Windows 11 devine tot mai greu de personalizat și de folosit fără aplicații terțe. Pe termen lung, rămâne de văzut dacă integrarea AI va deveni cu adevărat un avantaj competitiv pentru Windows, sau dacă va contribui la alienarea bazei de utilizatori care își doresc, pur și simplu, un sistem de operare funcțional, fără artificii inutile. Cert este că viitorul Windows va fi din ce în ce mai „inteligent” – fie că vrei sau nu.