Fenomenul loverboy le umple buzunarele traficanților! Măsuri asigurătorii de peste un milion de lei!

Mai multe persoane din Miroslava au racolat tinere vulnerabile, pe care le-au trimis în Danemarca la produs. Fetele se îndrăgosteau de proxeneți prin metoda „loverboy”, fără să știe ce calvar le așteaptă. Inculpații au fost prinși și sunt judecați Fenomenul cunoscut sub denumirea de „loverboy” le umple buzunarele traficanților din Miroslava, care profită de vulnerabilitatea unor persoane, obligându-le să practice prostituția. Un grup de șase indivizi, dintre care cinci bărbați și o femeie, au acționat într-un mod organizat, convingând mai multe tinere să practice prostituția în Danemarca. Inculpații au fost demascați și sunt judecați pentru infracțiuni deosebit de grave. Fenomenul „loverboy” le umple buzunarele traficanților! Fenomenul traficului de persoane continuă să reprezinte una dintre cele mai grave probleme din România, cu o intensitate tot mai mare în marile centre urbane, inclusiv în municipiul Iași. Dezvoltarea infrastructurii de transport și accesul facil la rețele internaționale au contribuit la extinderea acestor activități infracționale, în special în direcția exploatării victimelor în state din Europa Occidentală. „Traficul de persoane în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare şi mai importantă formă a traficului, din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit pentru traficanţi”, a declarat Vasile Airinei, procuror-șef al DIICOT Iași. În acest context, autoritățile au reușit, în anul anterior, să finalizeze faza de urmărire penală, un caz complex, considerat reprezentativ pentru modul de operare al rețelelor moderne de trafic de persoane. Este vorba despre un dosar în care șase inculpați au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul din 27 iunie 2025, patru dintre aceștia fiind arestați preventiv. „Amploarea traficului a înregistrat o creştere semnificativă în ultima perioadă, majoritatea victimelor de gen feminin fiind recrutate prin metoda, deja consacrată, «loverboy». Astfel, prin această metodă, traficanţii le determină pe victime să se îndrăgostească de ei, să fie determinate să creadă că sunt şi vor fi «iubitele» ori «viitoarele soţii» şi mamele copiilor lor şi, apoi, le obligă să se prostitueze”, a mai adăugat procurorul. Traficanții duceau victimele în Danemarca Gruparea, autointitulată „Agenția”, a fost inițiată de doi dintre inculpați, care, împreună cu alți coautori, au pus bazele unui mecanism infracțional complex. Activitatea era împărțită pe roluri precise: racolare, transport, cazare, promovare online și gestionarea relației cu clienții. „Gruparea infracțională a racolat, în decursul a doi ani (2023-2024), mai multe tinere de pe teritoriul României. Au fost transportate în Danemarca, unde acestea au fost cazate în apartamente închiriate în regim hotelier, prin Booking și Airbnb, iar ulterior le-au exploatat sexual”, a completat Vasile Airinei. Sediul Agenției s-a aflat în Miroslava, unde locuiesc fără forme legale concubinii Rotaru Oana-Ștefana și Ciubotaru Bogdan Vasile, doi dintre inculpați. Împreună cu aceștia, au mai racolat tinere și Asiminei Alexandru Marian, Dediu Bogdan-Mihai, Crețu Cosmin și Feraru Andrei Marian. În vederea recuperării prejudiciului, autoritățile au instituit măsuri asigurătorii în valoare de peste un milion de lei. Acestea vizează bunurile și sumele de bani obținute din activitățile ilegale desfășurate de inculpați. „În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii în valoare de 1.021.003 lei”, a mai spus procurorul. Pe fondul lipsei de educație, al sprijinului familial precar și al dorinței de a obține rapid venituri, victimele deveneau ușor de influențat. Ulterior, acestea erau constrânse sau convinse să practice prostituția, în beneficiul direct al grupării. Proxeneții primeau 50% din veniturile victimelor În ceea ce privește câștigurile, ancheta relevă că gruparea percepea un comision de 50% din veniturile obținute de victime. În unele cazuri, aproape toate sumele ajungeau la liderii grupării. De asemenea, unele tinere aveau impresia că activitatea se desfășoară într-un cadru legal în statul danez, ceea ce le-a determinat să accepte condițiile impuse, fără a conștientiza pe deplin caracterul infracțional al situației. În cadrul dosarului au fost identificate 15 victime, însă anchetatorii susțin că amploarea reală a fenomenului este mult mai mare. Nu toate persoanele exploatate au putut fi identificate sau audiate, ceea ce indică dimensiunea extinsă a rețelei. Cazul din Iași reflectă o tendință îngrijorătoare a rețelelor de trafic de persoane, care se adaptează rapid la noile realități sociale și tehnologice. Exploatarea sexuală rămâne cea mai profitabilă formă de trafic, iar metodele de recrutare devin tot mai sofisticate. Autoritățile avertizează că prevenția, educația și sprijinul acordat persoanelor vulnerabile sunt esențiale pentru combaterea acestui fenomen, care continuă să afecteze în special tinerele aflate în situații dificile. Dosarul trimis în judecată în 2025 reprezintă un pas important în lupta împotriva criminalității organizate, însă dimensiunea reală a fenomenului arată că eforturile trebuie intensificate în continuare. Fenomenul cunoscut sub denumirea de „loverboy” le umple buzunarele traficanților din Miroslava, care profită de tinere și le constrâng să practice prostituția.
Un bărbat este acuzat de zeci de femei că le-ar fi înșelat prin metoda loverboy! Una dintre victime i-a oferit cadouri pe TikTok, în valoare de peste 7.000 de euro

Un bărbat din Vaslui este acuzat de zeci de femei că le-ar fi înșelat prin metoda „loverboy” pe o rețea de socializare. Bărbatul ar fi solicitat diferite sume de bani, sub formă de puncte, pe platforma TikTok. Una dintre victime i-ar fi oferit puncte în valoare de peste 7.000 de euro, iar după ce a încetat să-i mai ofere bani, ar fi început să o amenințe cu publicarea unor poze compromițătoare. Un bărbat este acuzat de zeci de femei că le-ar fi înșelat prin metoda „loverboy” Un bărbat din județul Vaslui, Marian Calimandruc, este vizat de acuzații grave, lansate în mediul online, după ce mai multe persoane susțin că ar fi fost înșelate printr-o metodă elaborată, desfășurată pe platforma TikTok. Cazul a fost adus în atenția publică de Mihai Cristian, un utilizator activ pe aceeași rețea socială, care afirmă că a fost contactat de presupuse victime. Mihai Cristian a declarat reporterilor de la BZI că situația ar implica zeci de femei, din întreaga țară, dar și din afara țării. Potrivit acestuia, presupusul mecanism ar combina manipularea emoțională cu solicitări repetate de bani, sub forma cadourilor virtuale oferite pe TikTok. „Vreau să vă spun că am depistat un caz despre un om din județul Vaslui, din comuna Roșiești, care înșală foarte multe femei prin metoda «loverboy». Le șantajează: cere poze nud, iar dacă nu îi trimit sume de bani prin intermediul cadourilor pe TikTok, le postează”, a spus Mihai Cristian reporterilor BZI. Acesta susține că ar fi discutat cu mai multe femei, care i-au relatat experiențe similare. În unele cazuri, prejudiciile reclamate s-ar ridica la mii de euro. „Avem dovezi, avem tot. S-au făcut sesizări și la poliție. Sunt persoane și din străinătate, foarte multe. El a mai fost acuzat și înainte”, a mai spus acesta. Conform afirmațiilor făcute de Mihai Cristian, Marian Calimandruc ar mai fi fost în atenția autorităților și în trecut. Acesta susține că, încă din anul 2020, ar fi existat plângeri formulate de femei care reclamau presupuse fapte de înșelăciune. „Încă din anul 2020, bărbatul se folosește de naivitatea persoanelor. Sunt foarte multe persoane înșelate, dar le este frică să vorbească”, a mai spus Mihai Cristian. Marian Calimandruc a mai fost în atenția organelor de poliție Până la acest moment, nu există o confirmare oficială publică privind existența unor condamnări definitive în legătură cu aceste acuzații. Din datele disponibile, aflăm faptul că, în cursul anului 2024, au existat cauze în care Marian Calimandruc a fost vizat de plângeri penale. La data de 29 mai 2024, Judecătoria Vaslui a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petenta Ancuța A. împotriva unei soluții de clasare într-un dosar privind infracțiunea de viol. Ulterior, la 18 decembrie 2024, Judecătoria Bârlad a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta Maria R. împotriva unei soluții de clasare într-un dosar privind infracțiunea de înșelăciune. Aceste hotărâri nu stabilesc vinovăția inculpatului. Mihai Cristian afirmă că presupusele fapte nu s-ar limita doar la femei. Potrivit declarațiilor sale, bărbatul ar fi vizat și persoane cu dizabilități sau oameni aflați în situații dificile. „Problema este că nu profită doar de femei, ci și de oameni cu dizabilități. Desfășoară cazuri sociale pe TikTok, unde minte că adună bani pentru un anumit caz social, iar ulterior ia toți banii și îi folosește în scop propriu”, a adăugat acesta. Una dintre victime a fost prejudiciată cu peste 7.000 de euro Una dintre persoanele care au dorit să își facă publică experiența este Argentina N., din Constanța, în vârstă de 69 de ani. Femeia susține că ar fi pierdut sume importante de bani după ce l-ar fi cunoscut pe Marian Calimandruc pe TikTok. Potrivit relatării sale, interacțiunea ar fi început în contextul unui „meci” pe platformă, unde utilizatorii pot susține financiar creatorii de conținut prin cadouri virtuale. „În septembrie 2024 mi-a scris pe TikTok ca să îmi mulțumească pentru un meci. După aceea, a insistat să mă sune și să îmi povestească despre fiica lui, în vârstă de 5 ani, care ar avea probleme de sănătate”, a spus Argentina N. Aceasta afirmă că inițial i-ar fi trimis bani sub formă de puncte pe TikTok, după ce bărbatul ar fi promis că îi va restitui rapid suma. „Mi-a cerut 300 de euro, sub formă de puncte pe TikTok, sub pretextul că vrea să câștige un duet și că îmi va retrimite banii în câteva zile. I-am spus că nu am, dar a tot insistat, aducând-o în discuție pe fiica sa bolnavă. I-am trimis într-un final. Este adevărat că mi-a trimis banii înapoi la data precizată, ba chiar cu 50 de euro în plus”, a explicat Argentina N. Ulterior, femeia susține că solicitările ar fi devenit frecvente, iar banii trimiși nu ar mai fi fost recuperați integral. „În total, i-am trimis peste 7.000 de euro, dintre care mi-a dat înapoi 2.700 de euro. Mă amenință și în prezent că, dacă voi spune ceva, va divulga poze indecente cu mine. Poze nereale, pentru că eu nu i-am trimis vreodată așa ceva”, a mai spus aceasta. În lipsa unei hotărâri judecătorești definitive care să stabilească vinovăția, Marian Calimandruc beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii. Autoritățile competente sunt singurele abilitate să stabilească existența sau inexistența unor infracțiuni. Un bărbat din Vaslui este acuzat de zeci de femei că le-ar fi înșelat prin metoda „loverboy” pe o rețea de socializare. Una dintre victime, Argentina N., i-ar fi oferit bărbatului puncte pe TikTok, în valoare de peste 7.000 de euro.
Un nigerian, student în Cluj-Napoca, e acuzat că ar fi ajutat mai mulți cetățeni străini să păcălească femei din România prin metoda loverboy
Un nigerian, student în Cluj-Napoca, a fost trimis în judecată sub acuzația că a ajutat mai mulți cetățeni străini să păcălească femei din România, prin deja celebro metodă „loverboy”. Astfel, împreună cu aceștia, ar fi convins mai multe pensionare să le transfere sume uriașe în cont, care în total depășesc 100.000 de lei. Potrivit procurorilor, bărbatul și-ar fi pus conturile bancare la dispoziția unor escroci, cetățeni străini care nu se află în România, deocamdată necunoscuți. Aceștia abordau victimele online și le amăgeau prin diverse metode, informează Știrile Pro TV. Una dintre victime a fost o femeie de 64 de ani din Oradea care, convinsă că între ea și un așa-zis medic chirurg din Mogadishu se înfiripase o relație, i-a transferat peste 30.000 de lei în cont. În schimb, banii au ajuns în contul studentului nigerian, în baza înțelegerii cu presupusul medic îndrăgostit, potrivit sursei citate. La fel a fost înșelată și o altă pensionară, de 72 de ani, doar că în cazul ei escrocii au jucat rolul unui artist, iar paguba depășea 50.000 de lei, prin nu mai puțin de 21 de transferuri bancare. Alte două victime, o femeie de 56 de ani din județul Constanța și o alta de 75 de ani din Ploiești, au trimis în total 15.000 de lei, păcălite prin aceeași metodă. Studentul nigerian, care a încasat toți banii, a fost reținut în luna mai a acestui an, iar la perchezițiile făcute în locuința sa din Cluj-Napoca au fost ridicate mai multe telefoane, laptopuri și alte probe. Ulterior, bărbatul a fost plasat sub control judiciar de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar acum bărbatul a fost trimis în judecată pentru complicitate la înșelăciune. FOTO – Caracter ilustrativ: Poliția Română