Ministrul Energiei, Sebastian Burduja:”România nu are nicio dependență de Rusia în domeniul petrolului, al gazului natural și al energiei nucleare”

ministrul-energiei,-sebastian-burduja:”romania-nu-are-nicio-dependenta-de-rusia-in-domeniul-petrolului,-al-gazului-natural-si-al-energiei-nucleare”

România nu are nicio dependență de Rusia în domeniul petrolului, al gazului natural și al energiei nucleare, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja. ”Dragi români, de la începerea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, am avut ca obiectiv să eliminăm cât mai repede orice dependență în domeniul energetic de Rusia și să nu alimentăm eforturile de război ale agresorului. Și am reușit: România nu are în prezent nicio dependență de Rusia în domeniul petrolului, al gazului natural și al energiei nucleare. Suntem unul dintre Statele Membre UE cu angajamente puternice în privința decuplării totale de importurile din Rusia. Spre deosebire de alții, noi am făcut lucruri, nu doar am vorbit despre ele sau am găsit pretexte ‘de ce nu se poate”’, a scris ministrul Energiei pe pagina sa de Facebook. UE și-a stabilit obiectivul de a sista orice import energetic de petrol și gaze naturale din Rusia până în 2027. Aceste obiective devin realizabile prin recentul regulament adoptat de Comisia Europeană, spune ministrul. ”Salutăm acest regulament și susținem complet obiectivul european de creștere a independenței energetice și a rezilienței. Nu putem avea securitate, nu putem o industrie competitivă și prețuri accesibile la energie, dacă depindem de alții, cu atât mai rău de un agresor precum Rusia, expertă în șantaj energetic. Și nu doar susținem obiectivele europene, ci și contribuim activ la implementarea lor. Proiectul Neptun Deep, recunoscut în comunicarea Comisiei Europene ca un factor de stabilitate regional, va oferi aproximativ 8-10 miliarde normal metri cubi de gaze în primii 10 ani, cu rezerva estimată la peste 100 miliarde normal metri cubi”, a afirmat Burduja. „Acest proiect va consolida România în cel mai mare producător de gaze din UE” Sebastian Burduja spune că, astfel, România va fi cel mai mare producător de gaze din UE. „Acest proiect va consolida România în cel mai mare producător de gaze din UE, poziție obținută deja anul trecut, dublând producția actuală și făcând din țara noastră un potențial exportator net de gaze – (un surplus de 4–5 miliarde normal metri cubi / an este anticipat). Conform Comisiei Europene, Neptun Deep, în combinație cu infrastructura europeană (LNG și TAP), poate suplini circa 10 miliarde normal metri cubi pe an de gaze, contribuind decisiv la eliminarea treptată a gazelor rusești. Prin colaborarea Romgaz & OMV Petrom am început deja forajele pentru 10 sonde, cu platforma americană de foraj Transocean Barents, iar Neptun Deep va fi pregătit pentru producție din 2027. Prin acest proiect, unul dintre cele mai mari și ambițioase ale României în domeniu energetic, consolidăm autonomia energetică internă şi europeană, protejăm consumatorii români prin stabilitate și prețuri accesibile la gaze naturale și energie, generăm venituri substanțiale de peste 20 miliarde EUR la buget (exporturi, taxe, locuri de muncă), promovăm o tranziție energetică echilibrată bazată pe cele 3 principii cheie, în această ordine: securitate energetică, prețuri accesibile la energie, decarbonizare. Față de alții care au așteptat să vadă “cine câștigă”, încă de când eram ministrul Digitalizării am luat măsuri dure împotriva agresorului rusesc. Am interzis prin legea promovată de mine soluțiile antivirus rusești în România. Acum le-am interzis gazul și accesul pe piața românească. Următoarea măsură trebuie să fie convingerea statelor UE să se decupleze total de la gazul și petrolul rusesc și să ne conslidăm noi, România, producția autohtonă pentru a da și vecinilor la un preț bun pentru țara noastră”, a punctat ministrul. CITEȘTE ȘI: Sebastian Burduja: Amenajarea hidroenergetică Livezeni-Bumbești a primit ACORDUL de mediu Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță INVESTIȚII de peste 230 milioane lei în energie verde Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde … vezi toate articolele

Sebastian Burduja: „Chiar și în condițiile speciale ale unui consum mic, nu există risc de blackout, așa cum am mai spus”

sebastian-burduja:-„chiar-si-in-conditiile-speciale-ale-unui-consum-mic,-nu-exista-risc-de-blackout,-asa-cum-am-mai-spus”

„Sistemul energetic național funcționează fără probleme, chiar dacă, în Duminica Rusaliilor, se înregistrează un consum mic de energie, aproximativ 3.700 MW, similar celui din zilele de Paște”, a anunțat duminică ministrul interimar al Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, la această oră producția de energie a României se situează la 4.200 de MW, în timp ce consumul este la aproximativ 3.700 MW, rezultând o diferență de aproape 500 MW, pe care România o exportă. „Chiar și în condițiile speciale ale unui consum mic, nu există risc de blackout, așa cum am mai spus. Sistemul energetic național și-a dovedit capacitatea de a face față unor situații deosebite în ultimii ani. Avem specialiști de top în Dispecerul Energetic Național (DEN) și la nivelul unităților mari de producție. Avem un mix energetic divers și suficient de flexibil, cu aproape o treime din producția națională venind din hidrocentrale. Vestea bună legată de ploile din ultimele săptămâni este că am depășit 87% grad de umplere în lacurile energetice. Din acest punct de vedere, suntem pregătiți pentru o eventuală vară secetoasă”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook. Sebastian Burduja a dezvăluit că duminică, în jurul orei 11:30, mixul energetic al României era compus în proporție de 30% din energie fotovoltaică și eoliană (aproape 1.000MW în parcurile solare, fără a pune la socoteală producția prosumatorilor). ‘Unitatea 1 de la Cernavodă produce în bandă și își face treaba cu peste 660 MW, iar unitatea 2 va reveni pe finalul lunii, după perioada de mentenanță programată de Nuclearelectrica. Ne va ajuta cu siguranță în lunile următoare, pe măsură ce consumul va crește, odată cu temperatura de afară. Pe partea de gaz și cărbune, avem producție redusă acum, în total aproximativ 850 MW’, a notat Burduja. „Un mix curat per total, cu aproape 80% din producție din surse care nu produc emisii de gaze cu efect de seră (hidro, nuclear, solar, eolian). Asta nu înseamnă că putem elimina brusc cărbunele din mixul energetic național, fără a pune nimic în loc. Voi susține până la capăt acest lucru, așa cum voi susține rolul gazului drept combustibil de tranziție – România fiind deja în poziția privilegiată de producător nr. 1 din UE, iar din 2027 ne vom dubla producția, odată cu exploatarea gazelor din Neptun Deep. Acolo forajul merge foarte bine și suntem în grafic pentru începerea producției în 2027”, a mai precizat șeful interimar de la Energie. CITIȚI ȘI: Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. … vezi toate articolele

Sebastian Burduja, un nou proiect pentru energia României. 310 milioane de euro pentru companiile românești / Care este procedura de selecție

sebastian-burduja,-un-nou-proiect-pentru-energia-romaniei.-310-milioane-de-euro-pentru-companiile-romanesti-/-care-este-procedura-de-selectie

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a lansat un apel pentru dezvoltarea energiei României. În acest context, oficialul de la Energie susține că sunt 310 de milioane de euro pentru companiile românești care vor să-și producă propria energie, să reducă facturile și să devină mai competitive. Sebastian Burduja a precizat că, prin Ministerul Energiei, a lansat cel de-al doilea apel de proiecte pentru sprijinirea investițiilor în capacități regenerabile de producție a energiei pentru autoconsum, cu finanțare din Fondul pentru Modernizare. „Selecția se face printr-o procedură de ofertare concurențială, în care contează două criterii” „Este un program destinat mediului economic – companii private și regii autonome – care vor să investească în centrale solare, eoliene sau hidro pentru consum propriu. Costuri mai mici cu energia înseamnă un avantaj competitiv, iar creșterea competitivității nu este necesară doar pentru economia națională, ci și pentru cea a Uniunii Europene. Competiția globală este acerbă, iar reducerea costurilor cu energia va sprijini mediul economic să facă față acestei concurențe. Bugetul total al apelului depășește 310 de milioane de euro și este împărțit astfel: aproximativ 151 de milioane de euro pentru centrale solare sub 5 MW, aproape 118 milioane de euro pentru capacități solare peste 5 MW, 25 de milioane pentru hidro și 16,7 milioane pentru eolian. Suma maximă care poate fi acordată per proiect este de 20 de milioane de euro, sub formă de rambursare a cheltuielilor eligibile. Selecția se face printr-o procedură de ofertare concurențială, în care contează două criterii: cât de mic este ajutorul de stat solicitat per MW instalat și în ce măsură proiectul poate contribui la stabilitatea Sistemului Energetic Național, prin capacități minime de stocare”, sunt precizările făcute de Sebastian Burduja în mesajul postat pe facebook. Proiectele pot fi depuse între 22 mai- 22 august 2025, exclusiv prin platforma MySMIS2021 „Prin astfel de programe putem genera efecte de multiplicare clare: costuri reduse cu energia, mai mulți bani care rămân în firmele românești pentru investiții, dezvoltare, salarii mai bune și servicii mai performante pentru clienți. Îi încurajez pe toți operatorii economici să consulte Ghidul solicitantului, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, și să pregătească proiecte pentru a accesa acești bani. România va continua să se dezvolte cu banii europeni, resurse concrete la care avem acces și pe care trebuie să le investim cu viziune. Totul depinde de noi”, se arată în mesajul postat. Sursă foto: Gândul CITIȚI ȘI: Burduja, o nouă etapă pentru legarea CET Vest conducta Transgaz. „Una dintre soluțiile gândite de noi pentru ca bucureștenii să plătească mai puțin” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele

Sebastian Burduja, primul român premiat de Harvard Kennedy School, pentru merite în energie și digitalizare: „Suntem pe drumul cel bun”

sebastian-burduja,-primul-roman-premiat-de-harvard-kennedy-school,-pentru-merite-in-energie-si-digitalizare:-„suntem-pe-drumul-cel-bun”

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, este primul român care primește premiul Emerging Global Leader al Harvard Kennedy School of Government pentru merite deosebite în serviciul public. Sebastian Burduja, premiat pentru merite deosebite în serviciul public: „Sunt primul român” „Sunt deosebit de onorat să primesc Harvard Kennedy School Emerging Global Leader Award 2025. Acest premiu recunoaște în fiecare an un absolvent sub 40 de ani al Harvard Kennedy School of Government, pentru merite deosebite în serviciul public. Sunt primul român care primește aceasta distincție, o tradiție a universității din 2001”, a scris pe Facebook, sâmbătă, Sebastian Burduja. El arată că premiul i-a fost acordat pentru rezultatele obținute în România ca ministru al Energiei și ca ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, precum și pentru activitatea anterioară de la Washington, ca expert al Băncii Mondiale. „Sunt recunoscător colegilor, profesorilor și comunității de la Harvard pentru nominalizare și încredere, pentru reperele de leadership, viziune și dedicare pentru binele public. Mulțumiri speciale fostului meu coleg, un român deosebit, Stoica Cristinel Popa. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în toți acești ani, la bine și la greu, dar și dascălilor și școlii românești, în egală măsură”, adaugă Burduja. El spune că acest premiu îl obligă să meargă mai departe, „având convingerea că suntem pe drumul cel bun, chiar dacă uneori recunoașterea rezultatelor vine mai întâi de departe de țară.” Sursă foto: Gândul CITIȚI ȘI: Sebastian Burduja, recomandat de președintele Bibliotecii Academiei Române la PMB. Cum s-a născut PLANUL pentru București Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele

Sebastian Burduja infirmă dezinformările din ziua prezidențialelor: Niciun fel de probleme în sistemul energetic național”

sebastian-burduja-infirma-dezinformarile-din-ziua-prezidentialelor:-niciun-fel-de-probleme-in-sistemul-energetic-national”

Sebastian Burduja, ministru Energiei, a precizat că nu avem probleme în sistemul energetic național, în ciuda dezinformărilor din ultimele zile. Potrivit ministrului Sebastian Burduja, România are un consum foarte mic duminică, în jur de 3600MW, similar cu nivelul din perioada sărbătorilor pascale. „Energia verde din soare și din vânt ne ajută să protejăm rezerva de apă din lacurile de acumulare” „Nu avem niciun fel de probleme în sistemul energetic național, în ciuda valurilor de dezinformare promovate masiv în ultimele zile. Exportăm acum peste 1200MW, ceea ce este un lucru bun. Din parcurile fotovoltaice avem peste 1000MW (fără prosumatori), din centralele eoliene încă aproape 800MW. Din hidrocentrale avem încă 1000MW — mult sub ceea ce am putea produce, iar energia verde din soare și din vânt ne ajută să protejăm rezerva de apă din lacurile de acumulare, care depășește 70%”, susține Sebastian Burduja într-un mesaj postat pe Facebook. „Încă o dată se dovedește minciuna lor și lipsa lor de scrupule” El spune că, din cauza consumului redus, dar și pe bazele comerciale ale pieței spot, România are o producție mică în termocentralele pe cărbune (doar 420MW) și în cele pe gaz (sub 200MW): „În rest, nuclearul e constant și acesta e un lucru bun (până în 1400MW), iar stocarea în baterii rămâne și ea vizibilă pe tabloul mixului de producție cu aproximativ 30MW”. „Nu vă lăsați păcăliți de cei care vor să ne dezbine, să ne distrugă încrederea dintre noi și în instituțiile democrației, în funcționarea statului și în sistemul energetic național. Încă o dată se dovedește minciuna lor și lipsa lor de scrupule”, adaugă Sebastian Burduja. Sursa foto: Facebook/Sebastian Burduja CITIȚI ȘI: BEC a decis ștergerea unei postări a lui Nicușor Dan: „Fapta contravine normelor imperative care interzic continuarea propagandei electorale” Specialiștii OSCE, cu ochii pe VOTUL prezidențial și pe online. Raport final după încheierea alegerilor: „Avem experți care studiază fiecare aspect” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele

Sebastian Burduja: „Un președinte adevărat nu ne dezbină, ne unește. Crin Antonescu este acela”

sebastian-burduja:-„un-presedinte-adevarat-nu-ne-dezbina,-ne-uneste.-crin-antonescu-este-acela”

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a vorbit într-un mesaj postat pe facebook, despre menirea unui adevărat lider politic, care nu este aceea de a se război cu ceilalți politicieni, ci de a face totul pentru oameni. Burduja l-a dat exemplu de lider adevărat pe Crin Antonescu, despre care spune că ar fi un tipar de președinte potrivit pentru România, deoarece „nu caută un dușman politic, ci servește o cauză comună.”  Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, și-a anunțat, duminică după-amiază, cele două mari direcții strategice pe care se va axa programul său politic: reconcilierea cetățenilor cu instituțiile statului și agenda internațională. „Într-o campanie electorală se folosesc, uneori prea ușor, cuvinte mari: luptă, război, victorie. Dar adevăratul război al unui lider politic nu este cu alți politicieni. Nu e cu adversarii de moment sau cu cei care ridică vocea mai tare. E cu neîncrederea care s-a adâncit în societate. Cu sentimentul că suntem tot mai departe unii de alții, într-o țară care ar trebui să ne adune, nu să ne separe. Pentru că da, divizarea României servește unui scop. Și nu e al nostru. O societate care nu mai are încredere în ea însăși devine o societate mai ușor de manipulat. O societate care nu mai crede în nimeni devine o societate fără repere, fără direcție. Iar cine alimentează această ruptură — prin discurs, prin strategie, cu mult cinism și fără dragoste de țară — face, conștient sau nu, jocul adversarilor României. Fie ei dinăuntru sau din afară.” „România nu se poate ridica cu lideri care vor totul pentru ei și nimic pentru România” „Crin Antonescu a spus-o răspicat și a spus-o foarte bine: nu candidează ca să învingă pe cineva, ci ca să repare ceea ce este de reparat. Nu caută un dușman politic, ci servește o cauză comună. Și asta îl face diferit. Nu are nevoie de dușmani ca să fie relevant, așa cum au toți ceilalți. România nu se poate ridica cu lideri care vor totul pentru ei și nimic pentru România. Nici cu “lideri mesianici” care promit că schimbă totul singuri, peste noapte. România are nevoie de construcție, de solidaritate, de încredere, de seriozitate. Are nevoie de un președinte care știe că nu are toate răspunsurile, dar e gata să le caute, împreună cu noi toți. Crin Antonescu este acel președinte. Tocmai pentru că nu participă la jocul divizării, pentru că nu caută vinovați și dușmani închipuiți, ci răspunsuri și soluții, pentru că refuză logica adversității permanente. Un președinte adevărat nu ne dezbină. Nu ne promite minuni. Nu fuge de răspundere. Un președinte adevărat ne unește. Înainte, împreună! Pentru România și români.” România a intrat oficial în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2025 Începând din 4 aprilie, cei 11 candidați își vor prezenta viziunea pentru țară, într-o competiție politică reluată după anularea scrutinului din 2024. Campania se va încheia pe 3 mai, iar primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai. Dacă niciun candidat nu obține peste 50% din voturi, turul doi va fi organizat pe 18 mai. Dintre cei 11 candidați, 7 se află la a doua încercare, unii dintre ei figurând și pe buletinele de vot anulate anul trecut. Printre ei se numără George Simion, Cristian Terheș, Elena Lasconi, Silviu Predoiu și Sebastian Popescu. Sursă foto: Gândul CITIȚI ȘI: START campaniei electorale. 11 candidați în cursa pentru Palatul Cotroceni. 7 dintre ei nu sunt la prima încercare Prioritățile programului prezidențial al lui Crin Antonescu: „RECONCILIEREA cetățenilor cu statul și agenda internațională” Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a convocat o Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei

ministrul-energiei,-sebastian-burduja,-a-convocat-o-sedinta-a-comandamentului-energetic,-din-cauza-vremii-nespecifice-perioadei

Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii din această perioadă, care este foarte rece. Potrivit ministrului Energiei, duminică seară, peste 2.400 de consumatori de energie sunt nealimentaţi, „dar se lucrează pentru remedierea defecţiunilor”. „De astăzi și până joi seară aproape toată țara se află sub cod galben de vreme deosebit de rece, brumă și îngheț la sol, precipitații mixte și intensificări ale vântului. În acest context, am convocat comandamentul energetic pentru a analiza situația în timp real și a pune la punct planurile de intervenție”, a anunțat Sebastian Burduja. Potrivit ministrului Energiei, în acest moment, în rețele de distribuție nu sunt probleme semnificative. „La nivel național, sunt în jur de 2400 de consumatori nealimentați, în urma avariilor cauzate de copacii căzuți pe liniile electrice aeriene. Incidentele sunt în județele Botoșani, Suceava, Neamț, Dolj și Ialomița. Peste 100 de echipe ale operatorilor de distribuție sunt în teren și repară avariile, astfel încât în 2-3 ore estimăm că toți consumatorii vor fi realimentați cu energie electrică. Mulțumesc tuturor celor care s-au mobilizat, încă o dată, absolut exemplar pentru a reaprinde lumina în casele românilor. De la ANM am primit informarea că vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă a anului, atât ziua cât și noaptea. Temperaturile maxime se vor stiua în general între 2 și 10 grade, iar în cursul nopților și al dimineților se vor înregistra temperaturi preponderent negative. Astfel, ne aștepăm la un consum zilnic mai mare de gaze naturale, în jur de 34-35 milioane Nm3. Cu un stoc în depozite de 829 milioane Nm3 și o producție internă de 24-25 milioane Nm3, nu există în niciun scenariu vreo situație în care să ne confruntăm cu probleme în asigurarea aprovizionării cu gaze”, mai spune ministrul Energiei. „Suntem deja în implementare cu programul de reumplere a depozitelor pentru iarna viitoare” Potrivit lui Burduja, în aceste zile se vor extrage din depozitele de la Ghercești și Sărmășel 3,8-4 milioane Nm3. „Mai mult, suntem deja în implementare cu programul de reumplere a depozitelor pentru iarna viitoare. Astăzi am înmagazinat în depozitele de la Urziceni și Bălăceanca 4 milioane Nm3. Din punct de vedere al consumului de energie electrică, vom înregistra vârfuri de seară (orele 20, 21) peste normalul perioadei, în jur de 8000MW. Nu există probleme de adecvanță la nivelul sistemului energetic național. În aceste zile, mergem cu producția la Porțile de Fier la maximum, stocurile de cărbune la CE Oltenia sunt în creștere, iar gradul de umplere a lacurilor este și el în crestere, depășind deja 60%. Din fericire, nu întâmpinăm și nu anticipăm probleme semnificative în acest moment, iar asta este datorită experților din sectorul energetic românesc, de la operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze, producători și până la dispecerul energetic național”, conchide Sebastian Burduja. Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul … vezi toate articolele

Sebastian Burduja, întrebat dacă rușii ne vor împiedica să exploatăm gazele din Marea Neagră: Avem scenariile de lucru pregătite

sebastian-burduja,-intrebat-daca-rusii-ne-vor-impiedica-sa-exploatam-gazele-din-marea-neagra:-avem-scenariile-de-lucru-pregatite

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a precizat vineri seară, la Antena 3, că  România este pregătită în cazul în care Rusia se apropie de apele noastre teritoriale și nu vom putea exploata rezerva imensă de gaze din Marea Neagră. „Avem scenariile de lucru pregătite și se discută aceste lucruri. Sunt măsuri care au fost prevăzute. Nu îmi fac griji pentru că, totuși, sunt niște limite peste care cred că Federația Rusă nu va trece. Asta cred eu. Dar, dacă se întâmplă asta, există un plan bine pus la punct. Istoria ne învață că, în general, de la est nu putem să presupunem că au bună credință”, a precizat ministrul Energiei. „Dacă, în în urma negocierilor dintre Statele Unite și Rusia, ei vor obține o influență asupra bazinului de nord al Mării Negre și vor rămâne cu Peninsula Crimeea… își vor extinde zona, cu de la sine putere, de influență și de interdicție navală și aeriană, foarte aproape de zona noastră economică exclusivă”, a intervenit jurnalistul Radu Tudor. „Foarte aproape, dar nu peste ea. Asta este foarte important, e o limită acolo. (…) Eu mă bazez pe faptul că totuși sunt niște resurse importante mobilizate pentru investiția asta. Platforma în sine este o platformă americană, este un colos. Eu am fost pe ea, cu premierul, cu ministrul Fechet (Mircea Fechet, ministrul Mediului-n.r.) și cu alții, iar investiția este mult prea importantă că ca să nu îi dăm atenția cuvenită și vă asigur că i-o dăm”, a adăugat ministrul Energiei. Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele