Video | Ministrul Transporturilor: Avans foarte bun pe șantierul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)!
Ciprian Șerban – ministrul Transporturilor și Infrastructurii – a anunțat că se înregistrează un avans foarte bun pe șantierul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1). La cele două galerii ale tunelului Momaia Daniela (1.350 m) și Alina (1342m) se efectuează lucrări de hidroizolație, cămășuire, armare si betonare, a mai precizat ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook. „Avans foarte bun pe șantierul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)!Stadiul fizic pe toți cei aproximativ 10 km depășește 75%. La cele două galerii ale tunelului Momaia Daniela (1.350 m) și Alina (1342m) se efectuează lucrări de hidroizolație, cămășuire, armare si betonare, iar stadiul fizic este de 80%. Lucrările au un ritm bun și la viaductul Bușaga, cu o înălțime de 30 m, unde stadiul fizic a ajuns la 85%”, anunță Ciprian Șerban. „Construcția secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești are o valoare de 1,67 miliarde de lei (fără TVA)” Având în vedere avansul realizat în executarea lucrărilor, este posibilă deschiderea circulației pe acest sector de autostradă mult mai devreme, a precizat Ciprian Șerban. „În plus, constructorul austriac a pus deja în funcțiune stația de mixturi bituminoase și urmează să înceapă asfaltarea pe mai multe sectoare. În șantier lucrează la ora actuală peste 600 de muncitori și aproximativ 200 de utilaje. Deși termenul contractual de finalizare a secțiunii Curtea de Argeș -Tigveni este anul 2027, avansul din șantier face posibilă deschiderea circulației pe acest sector de autostradă mult mai devreme. Construcția secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești are o valoare de 1,67 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport 2021-2027”, a mai precizat ministrul Transporturilor și Infrastructurii. RECOMANDAREA AUTORULUI: Sorin Grindeanu, la 39 de ani de la un „10 perfect”: „Mulțumim, NADIA, pentru ceea ce ai însemnat și însemni pentru România!” Valurile caniculare timpurii, stresul termic și impactul MORTAL asupra Europei. „Riscul de deces a crescut semnificativ pentru persoanele vulnerabile” Cristian Jura, despre eventuala comasare a CNCD cu Avocatul Poporului: „Ca și cum ai încerca să comasezi o cireașă pietroasă cu un pepene de Dăbuleni” Gelu Voican Voiculescu rămâne fără certificat de REVOLUȚIONAR. Curtea de Apel Bucureşti i-a respins definitiv recursul Consiliul Concurenței câștigă la ICCJ procesul cu CLAAS Regional Center Europe și CLAAS Global Sales
Ministrul Transporturilor, despre Autostrada Unirii: Proiectele A8 nu sunt în pericol din cauza lipsei fondurilor

Autostrada Unirii (A8), una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din România, beneficiază în continuare de finanțare, dă asigurări noul ministru al Transporturilor. Ciprian Șerban susține că lucrările deja începute nu sunt deloc în pericol. În urma unor interpelări adresate de deputați ieșeni, Șerban a vorbit despre stadiul lucrărilor la A8, scrie Ziarul de Iași. Finanțare europeană pentru restul traseului Singurul ministru originar din Moldova în actualul Guvern Bolojan a precizat că finanțarea pentru capetele sectorului montan, Târgu Mureș-Miercurea Nirajului și Târgu Neamț-Moțca, este garantată. Cele două sunt singurele tronsoane unde lucrările au început în această primăvară. „Având în vedere stadiul avansat de implementare a acestor obiective de investiții din cadrul Autostrăzii A8, precum și angajamentele de finanțare semnate, progresul acestor proiecte nu poate fi pus în pericol din cauza lipsei fondurilor”, a declarat ministrul. În ceea ce privește celelalte segmente ale autostrăzii, ministrul a menționat că acestea sunt eligibile pentru finanțare prin Programul Transport 2021–2027, cu sprijin nerambursabil din fonduri europene. Fiecare tronson se află în diferite etape de implementare, dar Ministerul Transporturilor consideră că nu există riscul blocării proiectelor din motive bugetare. Autostrada A8 este clasificată ca proiect prioritar în cadrul rețelei de transport transeuropene (TEN-T), ceea ce îi oferă acces preferențial la fonduri europene în următorii ani. Citește aici mai multe despre situația actuală de pe traseul A8.
Sorin Grindeanu: „Am vorbit cum traversăm Carpații de la Sibiu la Pitești cu autostrada, dar la finalul anului 2021 noi n-aveam semnate contracte”
Întrebat care sunt cele mai multe provocări pe autostrada Sibiu-Pitești, ministrul interimar al Transporturilor a vorbit despre porțiunea Ticveni – Curtea Argeș. Îi felicit și pe cei care lucrează pe acel tronson. Domnul primar știe foarte bine, lucrează foarte bine și ei sunt undeva la 74% ne așteptăm cu toate testele pe tunele, care sunt lucruri nu simple. „Undeva anul viitor pe vremea asta să avem să avem cel puțin finalizate lucrările pe acest tronson 4. Vedem celelalte teste și lucrurile care țin de lucrurile obligatorii pe tunele. Pe celelalte două tronsoane, cele mai dificile, 2 și 3 s-a început. Acuma am o satisfacție că aceste tronsoane dificile, 2, 3 și 4 au fost semnate începând cu finalul anului 2021 și în 2022, că noi știți ce? Noi vorbim de 30 și ceva de ani.”, a spus Grindeanu. Ministrul interimar a mai reamintit că: „Am vorbit cum traversăm Carpații de la Sibiu la Pitești cu autostrada, dar la finalul anului 2021 noi n-aveam semnate contracte să facem aceste autostrăzi, dar vorbeam frumos cât cum o să construim aceste autostrăzi.” „E bine că s-au semnat și e bine că se lucrează și cel puțin această companie care a făcut aici acest tronson, de la Pitești la Curtea de Argeș în acest moment se mută cu toate forțele pe tronsonul 3. Un tronson dificil, 2 și 3 sunt cele mai dificile tronsoane din această autostradă mult așteptată. Sibiu-Pitești, dar deja nu mai e Sibiu-Pitești, e Boița Curtea de Argeș.”, a spus Grindeanu. CITIȚI ȘI: GRINDEANU, despre NEGOCIERILE privind măsurile fiscale:”N-ar fi fair să discut ce avem acolo în interior. Nu ar trebui să încurajăm tranzacțiile CASH” Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. … vezi toate articolele
Vești bune pentru șoferi! A fost semnat contractul pentru al doilea lot al Centurii Metropolitane Cluj-Napoca / Investiția este una uriașă
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunţă că a fost semnat, luni, contractul pentru construcţia celui de-al doilea lot al Centurii Metropolitane rutiere Cluj-Napoca, acesta având o lungime totală de 40 de kilometri, din care 23 de kilometri de drum naţional nou. Contractul în valoare de 4,72 miliarde de lei, fără TVA, este derulat de Primăria Cluj-Napoca. ”Undă verde pentru derularea unui nou contract de infrastructură mare derulat în parteneriat cu autorităţile locale. A fost semnat astăzi şi contractul pentru construcţia celui de al doilea lot al Centurii Metropolitane rutiere Cluj-Napoca”, a anunţat, luni, Sorin Grindeanu. Contractul prevede proiectarea şi execuţia celor 40,67 kilometri în termen de 48 de luni Contractul este finanţat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în baza unui protocol încheiat între CNAIR şi Asocierea formată din Primăriile Municipiului Cluj-Napoca şi ale comunelor Floreşti, Gilău, Baciu, Apahida, şi prevede proiectarea şi execuţia celor 40,67 kilometri în termen de 48 de luni. ”Contractul semnat astăzi, cu o asociere de constructori din România, Bulgaria şi Bosnia-Herţegovina, demonstrează încă o dată importanţa colaborării dintre autorităţile centrale şi locale pentru dezvoltarea regiunilor României. Derulatorul acestui contract, în valoare de 4,72 miliarde lei (fără TVA), finanţat prin Programul Transport 2021-2027, este Primăria Cluj-Napoca”, a adăugat ministrul Transporturilor. Reamintim că lotul 2 al Centurii Metropolitane Cluj-Napoca este format din 23,67 km de drum naţional nou, construit la profil de 4 benzi – două benzi pe sens – la care se adaugă aproximativ 17 km de drumuri de legătură şi se va desfăşura între Nodul Floreşti, Nodul Calea Turzii şi Nodul care asigură conexiunea cu Varianta Ocolitoare Cluj Est. Potrivit sursei citate, drumurile de legătură vor permite conexiunea noului sector de Centură cu localităţile din zona periurbană a municipiului Cluj-Napoca, printre care şi comuna Floreşti. Pe traseu vor fi construite inclusiv: 5 tuneluri în lungime totală de aproape 2 km, 14 noduri rutiere; un pod peste râul Becaş piste de biciclete cu o lungime totală de 30,35 km; un Centru întreţinere şi Coordonare (CIC); un spaţiu de servicii, care va permite ulterior inclusiv construcţia unor spaşii comerciale, în baza unor contracte de concesiune; două parcări de scurtă durată. Sursă foto: Gândul CITIȚI ȘI: CNAIR are nou termen pentru a desemna CÂȘTIGĂTORUL celui mai scump lot de AUTOSTRADĂ din România. Când se va anunța constructorul pentru Lotul Meseș Grindeanu anunță atribuirea contractului pentru proiectarea drumului de mare viteză București-Giurgiu Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul … vezi toate articolele
Încep lucrările pe lotul 2 al autostrăzii A13 Sibiu-Făgăraș. A fost dată autorizația de construcție
Secretarul de stat la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu anunță că a fost dată autorizația pentru începerea lucrărilor unui nou șantier de autostradă, respectiv lotul 2 de pe autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. „Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a emis Autorizația de Construire necesară începerii lucrărilor unui nou șantier de autostradă, respectiv Lotul 2 Avrig-Marsa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș A13”, scrie Scrioșteanu pe Facebook, potrivit Mediafax. Acesta va fi cel de-al doilea lot din cele patru pe care se va lucra. Până în prezent, a fost finalizată organizarea de șantier, au fost finalizate drumurile tehnologice de acces, au fost instalate stațiile pentru producerea betonului și au fost realizate depozite de agregate în șantier pentru a avea un stoc pentru începerea lucrările. Data ordinului de începere a lucrărilor este miercuri, 7 mai, iar durata execuției lucrărilor este de 36 luni. Principalele lucrări prevăzute sunt: 19,9 kilometri lungime, 25 de structuri și un nod rutier la Avrig-Mârșa, mai transmite secretarul de stat. Valoarea contractului este de 1,54 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin cadrul Programului Transport 2021-2027. „Autostrada A13 Sibiu-Făgăraș are o lungime totală de 68 km împărțiti în 4 loturi, toate fiind câștigate de constructorul turc Makyol. Obiectivul de investiții face parte din autostrada A13 Sibiu-Fagaras-Brașov-Bacău, traseul acestui tronson pornind din dreptul localității Boița și terminându-se în apropierea Municipiului Făgăraș”, declară Scrioșteanu. Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. … vezi toate articolele