Etichetă: MORE

Impresii din culisele UNTOLD 2026 cu Apart Productions

Festivalul UNTOLD de anul acesta a fost unul cu adevărat spectaculos și m-am bucurat enorm de ocazia de a participa la încă o ediție, de data asta cu o altă perspectivă. De ce spun asta? Pentru că ediția 2026 a fost una specială nu doar datorită line-up-ului impresionant și anvergurii tot mai mari pe care o capătă festivalul de la un an la altul, ci și pentru că a marcat prima iterație de UNTOLD realizată aproape integral de echipa APART și companiile sale conexe, Apart Vision și Apart Sound. Pentru cei care nu știu, Apart Productions este o firmă de lighting și stage design (și nu numai) care semnează mare parte din cele mai mari producții de showbiz din România, precum UNTOLD, Neversea, Nostalgia, dar și internaționale, precum UNTOLD Dubai sau Sunny Hill în Kosovo. Noi avem o relație foarte bună cu ei, băieții de la Apart folosind inclusiv un Studiobox de la Zona Store pentru light si stage design. Prin prisma colaborării noastre bune, am avut deci acces la culisele festivalului și am înțeles mai bine munca titanică din spatele fiecărui eveniment de acest tip. Scenografia de lumini și sunete, parte integrantă din actul artistic Un lucru surprinzător și pe care nu l-am luat niciodată în calcul până să stau de vorbă cu Andrei Preduț de la Apart Productions este cât de mult din actul artistic reprezintă de fapt jocul de lumini și de sunete. Dincolo de repertoriul muzical de care ne bucurăm cu toții și pentru care venim la astfel de evenimente, mi-am dat seama că o foarte mare parte din impactul pe care îl au melodiile sau performance-ul artistului pe scenă este cauzat sau amplificat semnificat de scenografia de lumini, fum, efecte sau sunete speciale care le însoțesc. Iar pentru mine a fost un mic șoc să aflu că de cele mai multe ori artistul nu știe și nici nu are niciun amestec în deciziile acestea creative și tehnice, ele sunt aproape integral rezultatul muncii unor sunetiști, ingineri și tehnicieni extrem de talentați. Cumva, e firesc să nu fie implicat, artistul e uneori doar „medium”-ul, vocea folosită pentru interpretarea acelor piese sau, în cazuri mai fericite, driver-ul creativ din spatele unui produs muzical complex, dar cam aici se oprește rolul lui. Iar mai departe, preiau experții tehnici pentru a livra un produs de entertainment de cel mai înalt nivel și, ceea ce urmează ca noi, spectatorii, să numim un concert memorabil. Ce se petrece în culisele unui eveniment de talie internațională Am fost fericita beneficiară a unui tur ghidat în cortul tehnic care coordonează toată scenografia de pe main stage-ul UNTOLD, dar și în spatele scenei, unde am văzut cu mai mult lux de amănunte ce a presupus proiectul. Pe lângă organizarea la secundă și amploarea de echipamente complexe de care este nevoie ca să gestionezi partea tehnică pentru un astfel de eveniment, mi-a mai atras atenția un lucru. Echipa Apart este numeroasă, dar funcționează ca o mașină bine unsă. Fiecare individ reprezintă o rotiță esențială din sistem, una care se coordonează continuu cu celelalte din jurul ei și fără de care lucrurile nu s-ar desfășura la fel de fluid. Iar asta până la cele mai mici și surprinzătoare detalii. Ca să înțelegeți ce vreau să spun când zic că fiecare individ are rolul său esențial, vă las aici o poză drept exemplu, cu patru tineri care, la prima vedere, ați zice că fac niște lucruri foarte serioase și foarte complexe. Și chiar fac asta, dar câți dintre voi ar putea intui că, de fapt, fiecare dintre cei 4 coordonează UN reflector de pe scenă fiecare? Rolul lor este să se asigure că reflectoarele urmăresc întocmai, în timp real, artistul sau elementul de interes din cadrul scenografiei, la exact minutul și secunda cheie din momentul artistic. Ăsta e nivelul de granularitate al rolurilor și specializărilor tehnice pe care îl veți găsi în cadrul echipei Apart Productions pentru un proiect atât de complex, iar dacă pentru mine pare surprinzător, pentru ei este doar încă o dovadă de profesionalism și de lucru bine făcut, executat la rigorile și standardul „din afară”, cum ne place să zicem. UNTOLD 2026: O premieră pentru echipa extinsă APART Pentru Andrei și echipa lui, este primul an în care gestionează atât scenele secundare, cât și pe cea principală. După mai mulți ani de colaborare cu UNTOLD și cu alte mari evenimente importante din România, anul 2026 marchează prima iterație de festival în care echipa Apart semnează aproape integral tot ce înseamnă partea tehnică a festivalului. Astfel, Apart Productions gestionează tot ce înseamnă lumini, Apart Vision se ocupă de producția video și Apart Sound gestionează sonorizarea tuturor scenelor. Avem deci un ecosistem complet de entertainment premium, livrat „la cheie”, de la concept și design, și până la execuția în cel mai mic detaliu. O decizie cât se poate de bună, în special din perspectiva spectatorilor, fiindcă sinergia și coordonarea dintre echipele Apart s-au revărsat în mod direct în calitatea spectacolelor de anul acesta. Ce înseamnă să fii unul din oamenii din spatele UNTOLD 2026? După patru zile de distracție și concerte în aer liber, festivalierii se întorc acasă cu o sumedenie de experiențe și trăiri noi, memorabile, alături de unii dintre cei mai mari artiști internaționali. În schimb echipa Apart se întoarce acasă mândră, dar epuizată. Pentru oamenii de la tehnic din culisele UNTOLD, festivalul înseamnă nu patru, ci vreo șase zile nedormite (și asta dacă socotim doar timpul petrecut la fața locului), cu un program intens, extrem de multă muncă și concentrare constantă pe durata show-urilor. Asta vine după luni întregi de evenimente și activități similare, așa cum se întâmplă de obicei pe timpul verii. L-am întrebat pe Andrei de cât timp are nevoie să înceapă lucrul la un astfel de proiect de obicei, iar răspunsul a fost „cel puțin un an”. Mainstage-ul UNTOLD 2026 este rezultatul muncii de un an de zile a acestor echipe, iar Andrei și echipa au început deja lucrul la design-ul scenei de anul viitor. Cu ce provocări

S-a lansat Robot Phone, cel mai impresionant telefon pentru creatorii de conținut video

De când a fost dezvăluit anul acesta la Mobile World Congress în Barcelona, unde a făcut mare vâlvă, Robot Phone-ul celor de la HONOR a pornit într-o adevărată paradă de promovare pe la tot felul de evenimente de seamă. Fără să fie, vorba aia, „oficial lansat”, telefonul aproape că a făcut înconjurul lumii și a stârnit atenția pasionaților de tehnologie de pretutindeni după aparițiile de la Cannes în cadrul China Night, Shanghai Film Festival sau chiar Cupa Mondială FIFA. Robot Phone a avut deja și un soi de evenimente (da, la plural) locale de lansare în Los Angeles și, teoretic, și în China în cadrul evenimentului HONOR dedicat pe tehnologia de formare a imaginilor. Însă niciunul din aceste evenimente nu a fost mai cu fast și cu trâmbițe precum lansarea globală care a avut loc miercuri, pe 12 august, în apropiere de Shenzen, China. Sigur că termenul de „lansare”, cel puțin în lumea brandurilor mobile, și-a pierdut de mult substanța, iar astăzi suntem martorii unor așa-zise „soft launch”-uri până să ajungem la lansarea ADEVĂRATĂ. Asta înseamnă că trecem prin lansări locale, lansări regionale, unboxinguri de dezvăluire a produselor (dar nu e lansare), conferințe de anunțare (care nu sunt o lansare), embargo-uri „lejere” (nici astea), reclame profesionale de prezentare (nope, tot nu se lansează) sau comunicate anticipative de presă (…you know it). Vești bune, Robot Phone chiar s-a lansat de data asta, oficial, pe bune și global… doar că nu în România, doar… știți voi, global. Dar hai să nu mai facem bășcălie de practicile astea de anunțare, că nu are sens și nu deservește scopul acestui articol, și să ne concentrăm mai bine pe a descoperi Robot Phone-ul, un produs extrem de anticipat în lumea tehnologiei mobile încă din Martie încoace. Am participat și eu, la invitația celor de la HONOR, la evenimentul (global) de lansare și m-am bucurat să reprezint ZONA la un astfel de nivel. Experiența în sine, despre care abia aștept să povestesc mai multe în zilele ce vor urma într-un articol separat, a meritat cu siguranță cele 20 de ore de zbor până în China. Dar încă și mai mult a meritat ocazia de a descoperi acest nou telefon. Descriere generală Foarte pe scurt pentru cei care acum descoperă prima oară produsul, Robot Phone este un concept nou de smartphone, unde camera principală pe care o știam cu toții este acum integrată pe un fel de braț robotic mic, care arată și se comportă ca un gimbal (mai exact, un dispozitiv de stabilizare folosit de obicei pentru camere video sau aparate foto). Deși se numește „Robot Phone”, el nu este un „robot” în sensul clasic, ci un telefon care integrează mecanisme robotizate, o cameră mobilă și inteligență artificială. Cea mai mare noutate este faptul că o parte a telefonului se poate mișca fizic datorită acelui gimbal, spre deosebire de smartphone-urile obișnuite, unde modulul foto este fix, iar efectele de urmărire și stabilizare sunt realizate mai degrabă prin software, nu mecanic, cum o face Robot Phone. Efectul este destul de impresionant, mai ales pentru cineva care nu a pus în viața lui mâna pe un gimbal (adică majoritatea utilizatorilor obișnuiți de smartphone), dar partea cea mai bună este că și în practică este destul de intuitiv și ușor de folosit, iar mișcarea extrem de fluidă. Brațul respectiv este retractabil și permite mișcarea camerei principale în 4 direcții diferite (acel „4DoF”, adică 4 Degrees of Freedom), ceea ce face camera capabilă să se rotească stânga-dreapta aproape la 360 de grade, să se încline sus-jos, să se rotească pe axul optic (în cerc, practic) sau să se miște liniar pe una din direcții. Mecanismul în sine se poate mișca pe trei axe de orientare, deci nu e vorba doar de o mișcare a camerei, ci a întregului sistem. Iar toate astea sunt valabile independent de poziția telefonului, strict pentru gimbal-ul de sus. De altfel, modul gimbal este accesibil doar din aplicația de cameră (și doar dacă vizorul de protecție este dat la o parte), iar în restul timpului el stă retractat în modulul foto de pe spate, deci nu e musai să îl folosești dacă nu vrei… doar că, la ce știe să facă telefonul ăsta, ar fi și păcat să nu o faci.   Cu ce specificații vine și de ce sunt ele remarcabile Camera principală de pe Robot Phone folosește un senzor de 200 MP în format 1/1,28″, cu diafragmă f/1.6 și distanță focală echivalentă de 23 mm, în timp ce camera ultrawide are 50 MP, iar teleobiectivul periscopic ajunge la 200 MP, utilizează un senzor de 1/1,4″ și o diafragmă f/2.6, cu zoom optic în jurul valorii de 2,7x. Sistemul este completat de capacitatea de a înregistra 4K la 60 fps și 4K la 120 fps pentru slow-motion, în timp ce camera principală poate lucra și în fluxuri video LogC3 dezvoltate împreună cu ARRI, despre care o să vorbesc ceva mai pe larg un pic mai jos. La nivel strict de hardware foto, configurația este mișto mai ales fiindcă nu sacrifică una dintre camere pentru a obține o cifră spectaculoasă la alta, cum ne-am obișnuit deja la alte flagship-uri. De exemplu, Xiaomi 17 Ultra, de exemplu, combină un senzor principal de 1″ cu un teleobiectiv periscopic de 200 MP și zoom optic continuu 75–100 mm, iar OPPO Find X9 Ultra merge chiar mai departe cu un sistem în care există două camere de 200 MP, una principală cu senzor de 1/1,12″ și una tele de 1/1,28″, plus un teleobiectiv nativ de 10x și ultrawide de 50 MP. Sau pe partea cealaltă ar fi și iPhone 17 Pro Max, care abordează problema dintr-o perspectivă diferită, cu trei camere de 48 MP, focală principală de 24 mm, ultrawide de 13 mm și teleobiectiv de 100 mm, dar pune totuși un accent mai mare pe partea de captură video, inclusiv ProRes RAW, Apple Log 2, ACES și ProRes până la 4K/120 fps cu înregistrare externă. Tot o decizie similară au luat și reprezentanții HONOR cu Robot Phone, care

Galaxy S27 Pro nu primește cea mai avansată cameră a modelului Ultra

Fanii care sperau că Galaxy S27 Pro va fi o alternativă compactă și fără compromisuri a modelului Ultra sunt pe cale să fie dezamăgiți, Samsung alegând să diferențieze aceste două modele într-un aspect esențial. Astfel, în timp ce Galaxy S27 Ultra pierde camera cu zoom optic 3X, considerată depășită în echiparea actualului flagship S26 Ultra, o versiune reinterpretată a acesteia pare că va ajunge în echiparea lui S27 Pro. Nu cu senzorul de 10MP criticat pe modelul actual, ci o soluție de 12MP despre care putem doar spera că va avea performanțe mult îmbunătățite. În schimb, camera de 50MP cu zoom optic 5X rămâne o exclusivitate pentru cumpărătorii Galaxy Ultra. De ce face Samsung asta? Probabil că din rațiuni economice și strategie de marketing. Pe de o parte, eliminarea camerei 3x din echiparea modelului Ultra permite realocarea bugetului pentru acoperirea costurilor cu memoria RAM, profitând de faptul că senzorul camerei principale de 200 MP este suficient de performant pentru a prelua rolul acesteia. Pe de altă parte, Galaxy S27 Pro ar trebui să vină cu aceeași cameră de 200 MP ca și modelul Ultra, capabilă să ofere zoom 3X la „calitate optică” fără nevoia unei camere dedicate. O posibilă explicație pentru renunțarea la camera 5X în echiparea modelului Pro ar putea fi dimensiunea modulului foto care ar necesita o insulă foto disproporționat de înaltă, raportat la dimensiunile telefonului. Dar mai degrabă este o combinație între economie și strategie de marketing, Samsung dorind să evite pe cât posibil o situație unde vânzările modelului Galaxy Pro ar ajunge să le canibalizeze pe cele ale modelului Ultra, mai scump. Astfel, se așteaptă ca Galaxy S27 Pro să se poze sub modelul Galaxy S27 Ultra în viitoarea gamă Samsung, dar cu specificații totuși peste nivelul seriei S27 Plus și „vanilla”. Zvonurile sugerează că va avea o cameră principală de 200MP și un senzor ultrawide de 50MP, camera teleobiectivă fiind una dintre diferențele cheie dintre cele două modele. Însă camera de 12MP cu zoom optic 3X va fi specifică modelului Pro, echipările inferioare rămânând cu aceeași cameră teleobiectiv de 10MP folosită și cu generațiile anterioare de telefoane Samsung. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Back to top button

Colecția ROG x Hatsune Miku (hands on)

Mi se pare cel puțin interesant și de încurajat trendul pentru brandurile mari sau mici de hardware sau periferice de a crea colecții în colaborare cu diferite alte entități sau branduri, uneori reprezentate de simboluri ale copilăriei precum Pokemon, iar altă dată un personaj, Hatsune Miku care este, probabil, cea mai faimoasă artistă din lume care nu există în realitate. Cine este această Hatsune Miku mai exact? Să explic pentru ăștia mai în vârstă ca mine: Hatsune Miku nu este un AI care gândește singur, ci un software de sintetizare a vocii creat de compania japoneză Crypton Future Media în 2007. Producătorii muzicali cumpără programul, introduc melodia și versurile, iar Miku „cântă”. Vocea ei are la bază mostre înregistrate de la actrița japoneză de voce Saki Fujita. Pentru a vinde software-ul, creatorii i-au dat un chip. Miku este reprezentată ca o fată de 16 ani, cu ochi albaștri și două cozi lungi, de culoare turcoaz, care îi ajung până la glezne. Designul ei este inspirat de estetica anime și de culorile sintetizatoarelor Yamaha. Ce e interesant este că oricine are software-ul poate scrie o piesă pentru ea. Există peste 100.000 de cântece lansate sub numele ei, de la pop și rock până la operă sau metal. Fanii Hatsune Miku sunt de ordinul milioanelor, cu peste 4 milioane de urmăritori doar pe canalul de Youtube. Nici nu vreau să îmi imaginez câți sunt în total cu tot cu platformele asiatice Bilibili sau Niconico. ROG x Hatsune Miku Revenind la setup, hai să le luăm pe rând, pentru că sunt câteva care chiar îmi plac, cel puțin în materie de schemă de culori folosită. Îmi place mult nuanța de Turcoaz folosită, mi se pare o combinație bună cu albul, deci perifericele arată chiar bine, cel puțin în ochii mei. Acum dacă m-ai fi întrebat pe mine nu m-ar fi deranjat una din tastaturile mai premium din gama ASUS să primească aceste culori nebune. Nu m-ar fi deranjat deloc un Keris așa, dar înțeleg de ce ai începe cu zona mai affordable pentru periferice. La fel a făcut și Razer cu colecția Pokemon. ROG Strix HELIOS II Carcasa care acomodează tot acest build/collab este o versiune specială a lui ROG Strix Helios II care cântărește cred că o tonă. A fost o adevărată aventură să-l urcăm 3 etaje până la redacție, noroc că avem în partea de sus niște curele de care te poți apuca atunci când transporți carcasa în sine, ceea ce nu e neapărat valabil pentru cutie. Cântărind 18 kilograme doar ea, fără nici o componentă extra înăuntru puteți înțelege de ce ne-am chinuit. Trecând peste greutate, Strix HELIOS II este o carcasă foarte reușită, ai loc înăuntru pentru toate componentele posibile, incluzând plăci video de până la 45 de cm lungime, pentru care ai și susținere sub forma a două anti-sag-uri bine gândite, poți monta o puzderie de ventilatoare, iar spațiul pentru sursă și stocare este foarte bine gândit. În plus, versiunea Hatsune Miku are fix aceleași culori ca tot setup-ul, plus ditamai personajul desenat pe grila frontală. ROG THOR 1200W Platinum III În mod evident, sursa aleasă ca să susțină tot acest sistem este și ea din colecția Hatsune Miku, top of the line-ul celor de la ROG, capabilă să țină chiar și o placă video mai puternică, precum RTX 5090-ul, 1200 de W fiind foarte future proof în cazul în care vrei să treci la acest model în defavoarea lui RTX 5080. Ce îmi place la sursele din gama Thor este afișajul acela lateral magnetic și detașabil care-ți arată consumul exact în fiecare moment, ca să plângi atunci când pornești un joc fără limită de FPS în meniul principal și vezi că-ți pornește placa video blană și consumul sare cu sute de W. E foarte nice, cel puțin pentru o fire curioasă ca mine, în mod evident pe lângă toate funcțiile de siguranță și de modularitate care sunt la nivel înalt oricum pentru sursele Thor. Și puncte bonus pentru faptul că au colorat și cablurile în aceiași schemă de culori, mă rog, cel puțin pe cele vizibile, adică 24pin-ul de la placa de bază dar și cel de 12 volt High-Power. ROG STRIX X870E-H GAMING WIFI7 Continuăm cu placa de bază, o componentă deseori neglijată când ne construim un build. Ei bine și modelul Strix X870E-H Gaming WiFi 7 a primit tratamentul Hatsune Miku, chiar dacă puțin mai ușor decât alte componente, având un paint job mai finuț, care nu iese în evidență la fel de tare ca placa video de exemplu, dar oricum placa de bază în general nu este extrem de vizibilă, fiind acoperită de alte componente precum pompa sistemului de răcire, placa video sau RAMI și diferite alte plăci de extensie etc. Personal îmi place chiar mult cum arată, asta pe lângă faptul că chipsetul X870E este extrem de robust. Avem stocare ultra rapidă cu suport pentru 2 SSD-uri NVME PCIe 5 și 2 PCIe 4, dar și suport pentru RAM de viteze ridicate de până la 8000 de MegaTransferuri pe secundă. ROG Ryuo IV 360 ARGB Răcirea inimii acestui build, adică a popularului procesor Ryzen 7 9800X3D este taskul de care se ocupă sistemul AIO de răcire cu apă ROG Ryuo IV 360 ARGB. Și acesta a primit tratamentul Hatsune Miku și sincer arată chiar bine. După cum am mai repetat deja de mai multe ori, mă bucur teribil când apare o pată de culoare printre majoritatea nuanțelor plictisitoare de negru. Drept urmare, Ryuo IV, versiunea Hatsune Miku, are tuburile turcoaz și tot ecranul de 6.67 inchi AMOLED, rezoluție 2K, este flancat de cromatica tipică Hatsune Miku. Am mai văzut astfel de ecrane curbate și la modelul Panorama al celor de la TRYX, deci suntem deja fani ai esteticii. Până și ventilatoarele de 120mm cu flux de aer de 71.44CFM instalate pe radiatorul de 360mm au fost vopsite în aceleași culori, ca să mențină uniformă estetica generală. Este un cooler capabil să țină piept și lui Ryzen 9 9950X3D, șeful din curtea AMD, cel

HUAWEI FreeClip 2, bijuteria audio se întoarce mai suplă și mai puternică (review)

Acum fix 2 ani, pe vremea asta, de bunăvoie, nesilit de nimeni și din banii mei proprii și personali, mi-am cumpărat căștile HUAWEI FreeClip. Și, la vremea aia, au fost destui cei care au făcut mișto de mine, cu „ce, mă, ți-ai luat cercei?”. Motiv pentru care am ales să-mi încep review-ul de acum 2 ani… așa: „aseară ți-am luat cercei.” Dar cel mai amuzant este că unii dintre cei care făceau mișto de mine pe atunci erau de prin firme care, printre alte produse tech, făceau și căști in-ear. De ce e amuzant? Pentru că astăzi, doar doi ani mai târziu, aproape toate firmele alea au acum în portofoliu o astfel de pereche de „cercei”. Se poate spune, deci, cu toată onestitatea, că HUAWEI a fost deschizători de drumuri. De ce mi-au plăcut căștile astea din prima clipă? Pentru că erau incredibil de comode, practic singura pereche de căști pe care am putut-o purta ore întregi fără să simt că există. Pur și simplu uiți că le ai pe ureche, iar cheia în această formulare este prepoziția „pe”, și nu „în”, ureche. Le-am adorat pentru că erau extrem de ușoare, versatile și simplu de folosit. Și uite, această din urmă calitate e mai rară decât vă puteți imagina. Produsele tech devin din ce în ce mai complexe, până la punctul în care ajung să mi se pară inutil de complicate. Băi, e o pereche de căști, nu telescopul spațial James Webb, înțelegeți ce vreau să zic? De exemplu, la FreeClip nu contează pe care ureche le atașezi, ele fac swap automat. NU au anulare a zgomotului de fond, slavă Domnului, pentru că nu vreau să mă calce mașina în timp ce traversez strada sau alerg și nici nu vreau vreun mecanism electronic complicat care să-mi asigure… transparența. Nu este absolut stupid să consumi baterie ca să auzi ce se întâmplă în jurul tău? Iar cine mă cunoaște știe că nu fac hype aiurea acestor căști, pentru că, probabil, atunci când m-a întâlnit din întâmplare, le aveam oricum pe urechi. Atât de tare mi-au plăcut, suficient cât să fie, vreme de doi ani, căștile mele de bază, singurele pe care le port și le folosesc în draci. Dar iată că HUAWEI recidivează și, cel puțin din punctul meu de vedere de utilizator învederat, o face la țanc, fix când începe să mă lase bateria la astea. Da, HUAWEI lansează astăzi, 27 ianuarie, mai multe produse, printre care și un nou telefon, și anume spectaculosul Mate X7. Deși unii le-ar putea considera în continuare o ciudățenie, FreeClip 2 sunt, fără exagerare, unele dintre cele mai practice căști pe care le-am testat vreodată. Nu este genul de produs care să placă tuturor, dar, după ce l-ai înțeles, te întrebi de ce nu ți-ai luat așa ceva mai devreme. Designul open-ear nu e nou. A fost pionierat de Bose și Sony, dar a devenit cu adevărat o categorie odată cu lansarea primei generații FreeClip. În 2023, HUAWEI a intrat oficial în această zonă și, până în iulie 2025, FreeClip depășiseră deja 3 milioane de unități vândute la nivel global, în afara Chinei. Iar în România vorbim de circa 10.000 de bucăți, ceea ce nu e puțin pentru o pereche de căști atât de exotică. La modul general, aceste clipsuri sunt încă o categorie „în lucru”. Nu există o formă standard, nu există un tipar universal. De aceea, variațiile sunt mult mai mari decât la modelele in-ear, adică încă se experimentează, se testează, se greșește și se reinventează. Așa cum ziceam, acum doi ani, când am început eu să le port, stârneau confuzie. Oamenii nu știau ce sunt, de unde să le ia sau ce caută pe urechile mele, dar până și fetele mele, după ce le-au încercat, li s-au părut la fel de ușor de purtat și de folosit cum mi s-au părut și mie. Și a fost o fază tare chiar zilele trecute, când una dintre ele mi-a zis: „Vezi că apar unele noi, mi le dai mie pe alea vechi?” Nu! Cică „mamă, ce chitros ești”… dar i-am explicat: „Până nu mă asigur că alea noi sunt ce trebuie, nu ți le dau!” Și sunt? Hai să vedem! HUAWEI FreeClip 2, construcție și design HUAWEI FreeClip 2 vin cu o carcasă mai mică decât generația anterioară și cu patru variante de culoare: White, Black, Blue și Rose Gold. Trei dintre ele s-au lansat pe 27 ianuarie, iar a patra, Rose Gold, va veni puțin mai târziu, în jur de Valentine’s Day, la început de martie. HUAWEI spune că această nuanță este mai apreciată în Asia și, de aceea, mai dificil de produs decât celelalte. Când deschizi cutia, poziționarea căștilor nu mai este în formă de U răsturnat, ca la prima generație. Acum se suprapun elegant, părând doi pioni de șah sau, dacă vrei, ca două litere C într-un logo Chanel stilizat. Construcția se bazează pe trei elemente: Acoustic Ball, Airy C-Bridge și Comfort Bean. Adică boxa, brațul și contragreutatea, care include bateria. Airy C-Bridge-ul este realizat dintr-un aliaj care memorează forma și din silicon lichid prietenos cu pielea, fiind cu 25% mai flexibil decât la prima generație. A fost testat pentru aproximativ 25.000 de flexări, adică în jur de 3 ani de utilizare zilnică. Airy C-Bridge-ul modelului albastru testat de noi are o textură „denim-like”, realizată prin replicarea microscopică a fibrei textile. La fel și cel de la modelul alb, celelalte variante au Airy C-Bridge lucios. Fiecare cască cântărește 5 grame, cu aproape 10% mai puțin decât înainte, iar dimensiunea per total a scăzut și ea tot cu vreo 10 procente, deși spațiul intern a crescut. Căștile se pot pune în oricare dintre cele două spații din cutie, nu contează poziția. Iar când le pui pe urechi, își dau singure seama care e stânga și care e dreapta și se adaptează automat, asta apropo de simplitatea sublimă despre care vă ziceam la început. FreeClip 2 sunt gândite pentru a fi purtate always on, dacă înțelegeți ce vreau să zic: pe

O plimbare (PREA) scurtă prin China ca să admirăm linia de asamblare HONOR

A trecut ceva timp și realizez că nu v-am povestit încă, mai în detaliu așa, cum am ajuns să mă plimb prin China, dar mai ales prin Schenzhen, orașul high tech care acum 47 de ani, mai precis în 1978, era doar un mic sat, iar astăzi găzduiește peste 17 de milioane de locuitori încă din anul 2020. Bine, Schenzhen nu este singurul oraș vizitat, dar rămâneți pe fir, că ajungem și acolo. Era o zi caldă de vară… este ce mi-ar fi plăcut să zic în intro, dar din păcate lansarea seriei de flagshipuri a celor de la HONOR se întâmplă de obicei în toamnă/iarnă așa că nu am avut cea mai caldă vreme. Dar chiar și așa, mă bucur că nu a plouat măcar. Revenind, după obținerea unei vize speciale pentru presă, pentru că mă duceam la urma urmei ca să vizitez fabrica unui producător de telefoane inteligente, ne-am urcat în avion și am aterizat în Hong Kong unde am constatat că era de fapt un checkpoint extra prin care trebuia să trecem ca să ne fie permisă continuarea spre Schenzhen. Este adevărat că mă așteptam să am parte de niște extra praguri peste care trebuia trecut în materie de securitate dar uneori au fost ușor exagerate. Revenind, pe drumul efectuat cu autocarul între Hong Kong și hotelul unde eram cazați în Schenzhen am avut ocazia să admir ce înseamnă un oraș modern care are sub 50 de ani de când este numit oraș. Este fascinant de bine organizat, modern dar și copleșitor în același timp. După un somn bine meritat și plin de jetlag am plecat a doua zi spre prima oprire care a fost HONOR Intelligent Manufacturing Park, un complex de clădiri care găzduiesc multiple linii de producție și asamblare dar și zona de Research and Development pentru brandul HONOR. Aici ne-am echipat corespunzător, am lăsat telefoanele la intrare ca să nu înregistrăm vre-un Trade Secret care ar putea ajunge indirect pe mâinile competitorilor și am pornit într-un mic tur al liniei de asamblare chiar pentru noul flagship Magic8 Pro. Această linie de asamblare care scuipă un telefon fresh, asamblat și sigilat în cutia proprie la fiecare 28 de secunde, este surprinzător de lipsită de oameni. Bine, asta a fost și targetul celor de la HONOR: să aibă cât mai multe linii de asamblare are necesită cât mai puțină intervenție umană. Nu am înțeles exact care este procentul maxim de automatizare pe care HONOR speră să-l obțină pentru aceste linii de asamblare dar în prezent suntem la 85% automatizat, deci excelent oricum. Linia de asamblare este fascinantă pentru cât de bine pare gândită. Este o serie lungă de module HIEP (Honor Intelligent Equipment Platform) între care circulă o bandă aproape continuă. Acestea sunt dezvoltate in-house pentru a deservi diferitele task-uri necesare diferitelor linii de producție ale producătorului chinez. Am folosit special aproape continuă pentru că are și diferite puncte de întrerupere unde intervine ori un operator uman ori este mutat efectiv telefonul cu un braț robotic de pe o parte pe alta, în funcție de nevoi sau de interacțiuni precum scufundarea plăcii de bază într-o sudură lichidă ca să fie gata pentru instalarea tuturor micro-componentelor de pe niște role imense. Ce mai e fascinant pe tot parcursul, cât puteam distinge este modularitatea acestei linii de asamblare. Fiecare modul HIEP are un task anume și fiecare are cel puțin un braț de robot care participă la acel task tocmai pentru că este nevoie de precizie milimetrică. Ce am văzut extra sunt diferite matrițe care-l ghidează în cazul în care există mici erori. De exemplu când se ajunge la pasul de înșurubare a diferitelor componente în carcasa telefonului, banda pe care vine telefonul se oprește fix în dreptul brațului robotic care are plasată deasupra telefonului un extra strat găurit fix în dreptul șuruburilor pe care acesta trebuie să le … înșurubeze, iar ceea ce face acea matriță este să asigure că de fiecare dată brațul nimerește aceleași puncte cu o precizie perfectă. Ce trebuie înțeles aici este că deși brațul robotic în sine are precizie suficientă și poate fi configurat să repete perfect aceiași pași de fiecare dată cu erori minime, există redundanță sub forma acelei matrițe extra, tocmai pentru a elimina și mai mult din și-așa-puținele erori. Redundanța este un element foarte important pe care vreau să-l subliniez pentru că-l vom mai întâlni pe parcurs. Pe tema modularității acestei linii de asamblare am avut și câteva întrebări pe care am avut ocazia să le adresez echipelor de ingineri sau product manageri cu care am participat la câteva sesiuni de Q&A, atât după turul de la fabrică dar și după cel ultarior de la zona de testare. Una din întrebările mele a fost ce se întâmplă când se strică unul din aceste module, se scoate pur și simplu din linie până este reparat sau se oprește toată linia de asamblare? Aici a intervenit și înțelegerea limbii engleze care deși este în general ok, trebuie să explici în termeni cât mai cunoscuți, ca să poți duce la capăt dialogul. Explicația lor a fost că se face extrem de multă mentenanță tocmai ca să prevină astfel de opriri ale liniei de asamblare. Poate de aici acele 2000 de telefoane produse zilnic menționate de ei, când dacă ar funcționa non-stop linia ar putea produce aproape 2400-2500 cu un telefon ieșit la fiecare 28 de secunde. Revenind la linia de asamblare și la redundanța ei, pentru fiecare modul care instala ceva exista unul care verifica respectiva instalare, atât cu ajutorul unor măsurători electrice, în cazul componentelor dar și a celei vizuale, cu nenumărate camere piperate prin respectivele module care comparau constant cu diferite referințe din sistem. Fiecare modul are atât un ecran pe care puteai vedea statusul ultimului produs sau diferite alte statistici dar și erorile întâlnite în cazul în care există. Iar în cazul apariției acelor erori, toate aparatele au ca niște semafoare instalate deasupra care indică starea aparatului, adică: Verde – funcționează în parametri, galben necesită atenție, iar Roșu

Google joacă șah, în timp ce restul joacă poker?

Scriam mai demult un articol despre parteneriatul dintre Google și Anthropic, care implică accesul companiei AI la infrastructura cloud, inclusiv la 1 milion de TPU-uri (Tensor Processing Units). Google spune despre aceste TPU-uri că sunt acceleratoare AI personalizate, optimizate pentru antrenarea și inferența (operarea) modelelor AI. Combinând aceste informații cu ceea ce știam deja despre procesoarele Tensor din telefoanele Pixel am descoperit, să-i zicem, un model și un motiv pentru care Google ține Pixel aparent „underpowered”. E o teorie mai exact și ca orice teorie are părți care o susțin și probabil argumente care o contrazic. În primul rând mă voi întoarce la originile Pixel, telefoanele Nexus. Acestea n-au fost niciodată telefoane pentru publicul obișnuit, ci pentru dezvoltatorii de aplicații și entuziaști. Terminale pe care aceștia aveau libertatea să-și testeze aplicațiile la care lucrau, iar entuziaștii să le rooteze, să instaleze custom-ROM-uri și / sau aplicații care nu existau în piața oficială. Nexus nu erau fabricate de Google, ci de parteneri precum HTC, Samsung, LG, Motorola și Huawei. Pixel a apărut abia în 2016 și avea alt scop decât Nexus. Era și este și în prezent un telefon premium pentru publicul general, dar gândit de companie ca o experiență hardware și software complet integrată. Adică Google nu mai pune doar softul într-un telefon făcut de alții, ci a gândit și hardware-ul. Telefonul e fabricat în continuare de alte companii precum Foxconn și Dixon Technologies, dar după modelul Apple, în care designul e produs intern. Pe scurt, Google proiectează tot, de la procesor până la cum e poziționată camera, iar fabricile doar asamblează piesele după specificațiile lor exacte. După această paranteză ne întoarcem la ideea de bază. Tensor nu e doar un procesor mai slab pe care Google l-a băgat în Pixel ca să economisească bani. Are același tip de arhitectură pe care Google o folosește în serverele lor pentru AI. TPU-urile alea care antrenează modelele de inteligență artificială și Tensor-ul din telefon „vorbesc aceeași limbă”. De asta merge Pixel-ul atât de bine (deși nu ar trebui) În teste sintetice, Pixel-ul pierde. Snapdragon de la Qualcomm e mai rapid. A-urile din iPhone sunt poate și mai rapide, e o întreagă dezbatere pe acest subiect dar n-o să ne concentrăm pe asta. Dar când folosești un Pixel, chestia este că merge… fluid. Răspunde instant la orice faci pe el, de la simpla navigare, la poze și AI. De ce? Pentru că totul e construit să lucreze împreună. Când Pixel-ul procesează o poză, nu face calcule generice pe un procesor generic. Face exact tipul de calcule pentru care Tensor a fost construit. Același tip de calcule pe care Google le face în cloud de ani de zile. Să zicem că au copiat infrastructura din servere și au adaptat-o pentru telefon. Și aici e partea interesantă: Google ȘTIE că Tensor e mai lent în jocuri sau în teste sintetice. Și nu îi pasă. De ce? Pentru că altfel ar depinde de Qualcomm. Iar Qualcomm face procesoare pentru toată lumea: Samsung, Xiaomi, OnePlus etc. E ca și cum ai folosi unelte universale dintr-un magazin în loc să îți faci propriile unelte personalizate pentru treaba ta. Parcă Google ar fi zis: „Prefer să am un procesor cu 30%-50% mai lent dar pe care îl controlez 100%, decât unul super rapid pe care-l are toată lumea.” Schema sistemului Google Dar cred că e mai mult decât simplul control. Am gândit-o în termenii de hardware și software pe orizontală. Hardware în stânga, software în dreapta cu terminalul la mijloc. TPU (în servere) > Tensor (în telefon) > Pixel (terminalul) > Android (sistemul de operare și aplicațiile) > Google Cloud + AI Toate vorbesc aceeași limbă la nivel de hardware. Un model AI antrenat pe TPU-uri merge direct pe Tensor fără conversii. Echipa care dezvoltă Android lucrează direct cu echipa care face designul cipului, așa că sistemul de operare știe exact ce poate face hardware-ul și asta le permite optimizări pe care nimeni altcineva nu le poate face. Să comparăm asta cu un Samsung care are: procesor de la Qualcomm, propria interfață (OneUI), servicii de la Google, plus propriile aplicații Samsung (Store, Knox, SmartThings etc). E un Frankenstein tehnologic care funcționează în ciuda stratificărilor, nu datorită lor. Dar ceea ce nu vezi în schema Google e verticala, but it’s there, chiar în mjloc. Pixel nu e scopul, e testul acestui sistem. Odată ce ai demonstrat că integrarea pe orizontală funcționează pentru un smartphone, schema devine un model aplicabil oricărui dispozitiv. În fiecare scenariu de dispozitiv consumer, avantajul nu vine din superioritatea unei singure componente, ci din coerența întregului sistem. Un robot cu Tensor nu va fi mai puternic decât unul cu un accelerator NVIDIA, dar va fi perfect integrat cu infrastructura cloud a Google, va primi updates rapid, va putea rula modele AI optimizate specific pentru arhitectura sa. Cineva care se uită la verticală ar putea să obiecteze că un automobil sau chiar un laptop au nevoie de mult mai multă putere decât un telefon, dar, deși adevărat, aceasta e doar o problemă de scalare. Google poate face Tensor „mai mare”, cu mai multe nuclee, mai puternic, adaptat pentru fiecare categorie de dispozitiv. Arhitectura de bază rămâne aceeași, doar o scalezi up sau down după nevoi. A demonstrat asta de curând chiar Qualcomm cu cipurile pentru inteligență artificială, AI200 și AI250. Aceste gânduri traduse în schema de mai sus ridică o altă întrebare / alegere interesantă pentru viitorul tehnologiei: contează mai mult performanța componentelor sau coerența sistemului? Unii ar putea să spună că Apple a răspuns deja la această întrebare când au renunțat la Intel și acum când renunță treptat la modemurile Qualcomm, tot pentru unele dezvoltate in house. Dar aceeași Apple folosește AI de la OpenAI și discută cu Google pentru Gemini. Asta înseamnă că nici măcar Apple nu e perfect integrată. Va reuși Google asta? Nu știu, vom vedea.

Philips a lansat un monitor polivalent QD-OLED, modelul Philips Evnia 27M2N6501L

Philips Monitors a lansat Philips Evnia 27M2N6501L, un monitor QD-OLED echipat pentru gaming, entertainment, creare de conținut și multe altele. Noul monitor aduce imersiunea QD-OLED în mâinile oricărui utilizator care își dorește o experiență premium, la un preț accesibil. Philips Evnia 27M2N6501L, specificații principale Panou QD-OLED; Rezoluție QHD 2560 x 1440; Rată de refresh de 240 Hz; Compatibil G-Sync; Ambiglow cu AI; HDMI 2.1; Garanție OLED de 3 ani și actualizare firmware prin USB. Ecranul QD-OLED combină avantajele panourilor OLED cu tehnologia quantum dot și oferă culori vibrante, negru profund și unghiuri largi de vizualizare. Philips Evnia 27M2N6501L are o rată de refresh de 240 Hz, care elimină și din cele mai dinamice jocuri efectul de lag, ghosting sau judder. Printre funcțiile de gaming se umără: Smart Crosshair, Stark ShadowBoost și Smart Sniper. De asemenea, Ambiglow optimizat cu AI analizează în timp real conținutul afișat și proiectează lumină colorată pe fundal. Ecranul are rezoluție Quad HD 2560 x 1440, imagine îmbunătățită prin HDR, 1,07 miliarde de culori și profunzime de culoare pe 10 biți. Aplicația Evnia Precision Center permite personalizarea experienței de gaming, ajustând monitorul astfel încât să reflecte stilul și nevoile fiecărui jucător. MultiView oferă posibilitatea de conectare și vizualizare duală activă, astfel încât utilizatorii pot lucra simultan cu mai multe dispozitive. HDMI 2.1 permite conectarea consolei sau PC-ului, permițând nativ rate de refresh și rezoluție la nivelul maxim al monitorului și valorificând întrega capacitate a plăcii video. De asemenea, monitoarele Philips OLED și QD-OLED au o garanție de trei ani, care include și protecție împotriva efectului de burn-in. Pe parte de protecția ochilor și ergonomie, monitorul vine cu LowBlue Mode, Flicker-Free și un stand complet ajustabil. Preț și disponibilitate Philips Evnia 27M2N6501L va fi disponibil pentru achiziție începând din luna decembrie 2025, la un preț recomandat de 2133 Lei. Back to top button