Etichetă: MORE

Colecția ROG x Hatsune Miku (hands on)

Mi se pare cel puțin interesant și de încurajat trendul pentru brandurile mari sau mici de hardware sau periferice de a crea colecții în colaborare cu diferite alte entități sau branduri, uneori reprezentate de simboluri ale copilăriei precum Pokemon, iar altă dată un personaj, Hatsune Miku care este, probabil, cea mai faimoasă artistă din lume care nu există în realitate. Cine este această Hatsune Miku mai exact? Să explic pentru ăștia mai în vârstă ca mine: Hatsune Miku nu este un AI care gândește singur, ci un software de sintetizare a vocii creat de compania japoneză Crypton Future Media în 2007. Producătorii muzicali cumpără programul, introduc melodia și versurile, iar Miku „cântă”. Vocea ei are la bază mostre înregistrate de la actrița japoneză de voce Saki Fujita. Pentru a vinde software-ul, creatorii i-au dat un chip. Miku este reprezentată ca o fată de 16 ani, cu ochi albaștri și două cozi lungi, de culoare turcoaz, care îi ajung până la glezne. Designul ei este inspirat de estetica anime și de culorile sintetizatoarelor Yamaha. Ce e interesant este că oricine are software-ul poate scrie o piesă pentru ea. Există peste 100.000 de cântece lansate sub numele ei, de la pop și rock până la operă sau metal. Fanii Hatsune Miku sunt de ordinul milioanelor, cu peste 4 milioane de urmăritori doar pe canalul de Youtube. Nici nu vreau să îmi imaginez câți sunt în total cu tot cu platformele asiatice Bilibili sau Niconico. ROG x Hatsune Miku Revenind la setup, hai să le luăm pe rând, pentru că sunt câteva care chiar îmi plac, cel puțin în materie de schemă de culori folosită. Îmi place mult nuanța de Turcoaz folosită, mi se pare o combinație bună cu albul, deci perifericele arată chiar bine, cel puțin în ochii mei. Acum dacă m-ai fi întrebat pe mine nu m-ar fi deranjat una din tastaturile mai premium din gama ASUS să primească aceste culori nebune. Nu m-ar fi deranjat deloc un Keris așa, dar înțeleg de ce ai începe cu zona mai affordable pentru periferice. La fel a făcut și Razer cu colecția Pokemon. ROG Strix HELIOS II Carcasa care acomodează tot acest build/collab este o versiune specială a lui ROG Strix Helios II care cântărește cred că o tonă. A fost o adevărată aventură să-l urcăm 3 etaje până la redacție, noroc că avem în partea de sus niște curele de care te poți apuca atunci când transporți carcasa în sine, ceea ce nu e neapărat valabil pentru cutie. Cântărind 18 kilograme doar ea, fără nici o componentă extra înăuntru puteți înțelege de ce ne-am chinuit. Trecând peste greutate, Strix HELIOS II este o carcasă foarte reușită, ai loc înăuntru pentru toate componentele posibile, incluzând plăci video de până la 45 de cm lungime, pentru care ai și susținere sub forma a două anti-sag-uri bine gândite, poți monta o puzderie de ventilatoare, iar spațiul pentru sursă și stocare este foarte bine gândit. În plus, versiunea Hatsune Miku are fix aceleași culori ca tot setup-ul, plus ditamai personajul desenat pe grila frontală. ROG THOR 1200W Platinum III În mod evident, sursa aleasă ca să susțină tot acest sistem este și ea din colecția Hatsune Miku, top of the line-ul celor de la ROG, capabilă să țină chiar și o placă video mai puternică, precum RTX 5090-ul, 1200 de W fiind foarte future proof în cazul în care vrei să treci la acest model în defavoarea lui RTX 5080. Ce îmi place la sursele din gama Thor este afișajul acela lateral magnetic și detașabil care-ți arată consumul exact în fiecare moment, ca să plângi atunci când pornești un joc fără limită de FPS în meniul principal și vezi că-ți pornește placa video blană și consumul sare cu sute de W. E foarte nice, cel puțin pentru o fire curioasă ca mine, în mod evident pe lângă toate funcțiile de siguranță și de modularitate care sunt la nivel înalt oricum pentru sursele Thor. Și puncte bonus pentru faptul că au colorat și cablurile în aceiași schemă de culori, mă rog, cel puțin pe cele vizibile, adică 24pin-ul de la placa de bază dar și cel de 12 volt High-Power. ROG STRIX X870E-H GAMING WIFI7 Continuăm cu placa de bază, o componentă deseori neglijată când ne construim un build. Ei bine și modelul Strix X870E-H Gaming WiFi 7 a primit tratamentul Hatsune Miku, chiar dacă puțin mai ușor decât alte componente, având un paint job mai finuț, care nu iese în evidență la fel de tare ca placa video de exemplu, dar oricum placa de bază în general nu este extrem de vizibilă, fiind acoperită de alte componente precum pompa sistemului de răcire, placa video sau RAMI și diferite alte plăci de extensie etc. Personal îmi place chiar mult cum arată, asta pe lângă faptul că chipsetul X870E este extrem de robust. Avem stocare ultra rapidă cu suport pentru 2 SSD-uri NVME PCIe 5 și 2 PCIe 4, dar și suport pentru RAM de viteze ridicate de până la 8000 de MegaTransferuri pe secundă. ROG Ryuo IV 360 ARGB Răcirea inimii acestui build, adică a popularului procesor Ryzen 7 9800X3D este taskul de care se ocupă sistemul AIO de răcire cu apă ROG Ryuo IV 360 ARGB. Și acesta a primit tratamentul Hatsune Miku și sincer arată chiar bine. După cum am mai repetat deja de mai multe ori, mă bucur teribil când apare o pată de culoare printre majoritatea nuanțelor plictisitoare de negru. Drept urmare, Ryuo IV, versiunea Hatsune Miku, are tuburile turcoaz și tot ecranul de 6.67 inchi AMOLED, rezoluție 2K, este flancat de cromatica tipică Hatsune Miku. Am mai văzut astfel de ecrane curbate și la modelul Panorama al celor de la TRYX, deci suntem deja fani ai esteticii. Până și ventilatoarele de 120mm cu flux de aer de 71.44CFM instalate pe radiatorul de 360mm au fost vopsite în aceleași culori, ca să mențină uniformă estetica generală. Este un cooler capabil să țină piept și lui Ryzen 9 9950X3D, șeful din curtea AMD, cel

HUAWEI FreeClip 2, bijuteria audio se întoarce mai suplă și mai puternică (review)

Acum fix 2 ani, pe vremea asta, de bunăvoie, nesilit de nimeni și din banii mei proprii și personali, mi-am cumpărat căștile HUAWEI FreeClip. Și, la vremea aia, au fost destui cei care au făcut mișto de mine, cu „ce, mă, ți-ai luat cercei?”. Motiv pentru care am ales să-mi încep review-ul de acum 2 ani… așa: „aseară ți-am luat cercei.” Dar cel mai amuzant este că unii dintre cei care făceau mișto de mine pe atunci erau de prin firme care, printre alte produse tech, făceau și căști in-ear. De ce e amuzant? Pentru că astăzi, doar doi ani mai târziu, aproape toate firmele alea au acum în portofoliu o astfel de pereche de „cercei”. Se poate spune, deci, cu toată onestitatea, că HUAWEI a fost deschizători de drumuri. De ce mi-au plăcut căștile astea din prima clipă? Pentru că erau incredibil de comode, practic singura pereche de căști pe care am putut-o purta ore întregi fără să simt că există. Pur și simplu uiți că le ai pe ureche, iar cheia în această formulare este prepoziția „pe”, și nu „în”, ureche. Le-am adorat pentru că erau extrem de ușoare, versatile și simplu de folosit. Și uite, această din urmă calitate e mai rară decât vă puteți imagina. Produsele tech devin din ce în ce mai complexe, până la punctul în care ajung să mi se pară inutil de complicate. Băi, e o pereche de căști, nu telescopul spațial James Webb, înțelegeți ce vreau să zic? De exemplu, la FreeClip nu contează pe care ureche le atașezi, ele fac swap automat. NU au anulare a zgomotului de fond, slavă Domnului, pentru că nu vreau să mă calce mașina în timp ce traversez strada sau alerg și nici nu vreau vreun mecanism electronic complicat care să-mi asigure… transparența. Nu este absolut stupid să consumi baterie ca să auzi ce se întâmplă în jurul tău? Iar cine mă cunoaște știe că nu fac hype aiurea acestor căști, pentru că, probabil, atunci când m-a întâlnit din întâmplare, le aveam oricum pe urechi. Atât de tare mi-au plăcut, suficient cât să fie, vreme de doi ani, căștile mele de bază, singurele pe care le port și le folosesc în draci. Dar iată că HUAWEI recidivează și, cel puțin din punctul meu de vedere de utilizator învederat, o face la țanc, fix când începe să mă lase bateria la astea. Da, HUAWEI lansează astăzi, 27 ianuarie, mai multe produse, printre care și un nou telefon, și anume spectaculosul Mate X7. Deși unii le-ar putea considera în continuare o ciudățenie, FreeClip 2 sunt, fără exagerare, unele dintre cele mai practice căști pe care le-am testat vreodată. Nu este genul de produs care să placă tuturor, dar, după ce l-ai înțeles, te întrebi de ce nu ți-ai luat așa ceva mai devreme. Designul open-ear nu e nou. A fost pionierat de Bose și Sony, dar a devenit cu adevărat o categorie odată cu lansarea primei generații FreeClip. În 2023, HUAWEI a intrat oficial în această zonă și, până în iulie 2025, FreeClip depășiseră deja 3 milioane de unități vândute la nivel global, în afara Chinei. Iar în România vorbim de circa 10.000 de bucăți, ceea ce nu e puțin pentru o pereche de căști atât de exotică. La modul general, aceste clipsuri sunt încă o categorie „în lucru”. Nu există o formă standard, nu există un tipar universal. De aceea, variațiile sunt mult mai mari decât la modelele in-ear, adică încă se experimentează, se testează, se greșește și se reinventează. Așa cum ziceam, acum doi ani, când am început eu să le port, stârneau confuzie. Oamenii nu știau ce sunt, de unde să le ia sau ce caută pe urechile mele, dar până și fetele mele, după ce le-au încercat, li s-au părut la fel de ușor de purtat și de folosit cum mi s-au părut și mie. Și a fost o fază tare chiar zilele trecute, când una dintre ele mi-a zis: „Vezi că apar unele noi, mi le dai mie pe alea vechi?” Nu! Cică „mamă, ce chitros ești”… dar i-am explicat: „Până nu mă asigur că alea noi sunt ce trebuie, nu ți le dau!” Și sunt? Hai să vedem! HUAWEI FreeClip 2, construcție și design HUAWEI FreeClip 2 vin cu o carcasă mai mică decât generația anterioară și cu patru variante de culoare: White, Black, Blue și Rose Gold. Trei dintre ele s-au lansat pe 27 ianuarie, iar a patra, Rose Gold, va veni puțin mai târziu, în jur de Valentine’s Day, la început de martie. HUAWEI spune că această nuanță este mai apreciată în Asia și, de aceea, mai dificil de produs decât celelalte. Când deschizi cutia, poziționarea căștilor nu mai este în formă de U răsturnat, ca la prima generație. Acum se suprapun elegant, părând doi pioni de șah sau, dacă vrei, ca două litere C într-un logo Chanel stilizat. Construcția se bazează pe trei elemente: Acoustic Ball, Airy C-Bridge și Comfort Bean. Adică boxa, brațul și contragreutatea, care include bateria. Airy C-Bridge-ul este realizat dintr-un aliaj care memorează forma și din silicon lichid prietenos cu pielea, fiind cu 25% mai flexibil decât la prima generație. A fost testat pentru aproximativ 25.000 de flexări, adică în jur de 3 ani de utilizare zilnică. Airy C-Bridge-ul modelului albastru testat de noi are o textură „denim-like”, realizată prin replicarea microscopică a fibrei textile. La fel și cel de la modelul alb, celelalte variante au Airy C-Bridge lucios. Fiecare cască cântărește 5 grame, cu aproape 10% mai puțin decât înainte, iar dimensiunea per total a scăzut și ea tot cu vreo 10 procente, deși spațiul intern a crescut. Căștile se pot pune în oricare dintre cele două spații din cutie, nu contează poziția. Iar când le pui pe urechi, își dau singure seama care e stânga și care e dreapta și se adaptează automat, asta apropo de simplitatea sublimă despre care vă ziceam la început. FreeClip 2 sunt gândite pentru a fi purtate always on, dacă înțelegeți ce vreau să zic: pe

O plimbare (PREA) scurtă prin China ca să admirăm linia de asamblare HONOR

A trecut ceva timp și realizez că nu v-am povestit încă, mai în detaliu așa, cum am ajuns să mă plimb prin China, dar mai ales prin Schenzhen, orașul high tech care acum 47 de ani, mai precis în 1978, era doar un mic sat, iar astăzi găzduiește peste 17 de milioane de locuitori încă din anul 2020. Bine, Schenzhen nu este singurul oraș vizitat, dar rămâneți pe fir, că ajungem și acolo. Era o zi caldă de vară… este ce mi-ar fi plăcut să zic în intro, dar din păcate lansarea seriei de flagshipuri a celor de la HONOR se întâmplă de obicei în toamnă/iarnă așa că nu am avut cea mai caldă vreme. Dar chiar și așa, mă bucur că nu a plouat măcar. Revenind, după obținerea unei vize speciale pentru presă, pentru că mă duceam la urma urmei ca să vizitez fabrica unui producător de telefoane inteligente, ne-am urcat în avion și am aterizat în Hong Kong unde am constatat că era de fapt un checkpoint extra prin care trebuia să trecem ca să ne fie permisă continuarea spre Schenzhen. Este adevărat că mă așteptam să am parte de niște extra praguri peste care trebuia trecut în materie de securitate dar uneori au fost ușor exagerate. Revenind, pe drumul efectuat cu autocarul între Hong Kong și hotelul unde eram cazați în Schenzhen am avut ocazia să admir ce înseamnă un oraș modern care are sub 50 de ani de când este numit oraș. Este fascinant de bine organizat, modern dar și copleșitor în același timp. După un somn bine meritat și plin de jetlag am plecat a doua zi spre prima oprire care a fost HONOR Intelligent Manufacturing Park, un complex de clădiri care găzduiesc multiple linii de producție și asamblare dar și zona de Research and Development pentru brandul HONOR. Aici ne-am echipat corespunzător, am lăsat telefoanele la intrare ca să nu înregistrăm vre-un Trade Secret care ar putea ajunge indirect pe mâinile competitorilor și am pornit într-un mic tur al liniei de asamblare chiar pentru noul flagship Magic8 Pro. Această linie de asamblare care scuipă un telefon fresh, asamblat și sigilat în cutia proprie la fiecare 28 de secunde, este surprinzător de lipsită de oameni. Bine, asta a fost și targetul celor de la HONOR: să aibă cât mai multe linii de asamblare are necesită cât mai puțină intervenție umană. Nu am înțeles exact care este procentul maxim de automatizare pe care HONOR speră să-l obțină pentru aceste linii de asamblare dar în prezent suntem la 85% automatizat, deci excelent oricum. Linia de asamblare este fascinantă pentru cât de bine pare gândită. Este o serie lungă de module HIEP (Honor Intelligent Equipment Platform) între care circulă o bandă aproape continuă. Acestea sunt dezvoltate in-house pentru a deservi diferitele task-uri necesare diferitelor linii de producție ale producătorului chinez. Am folosit special aproape continuă pentru că are și diferite puncte de întrerupere unde intervine ori un operator uman ori este mutat efectiv telefonul cu un braț robotic de pe o parte pe alta, în funcție de nevoi sau de interacțiuni precum scufundarea plăcii de bază într-o sudură lichidă ca să fie gata pentru instalarea tuturor micro-componentelor de pe niște role imense. Ce mai e fascinant pe tot parcursul, cât puteam distinge este modularitatea acestei linii de asamblare. Fiecare modul HIEP are un task anume și fiecare are cel puțin un braț de robot care participă la acel task tocmai pentru că este nevoie de precizie milimetrică. Ce am văzut extra sunt diferite matrițe care-l ghidează în cazul în care există mici erori. De exemplu când se ajunge la pasul de înșurubare a diferitelor componente în carcasa telefonului, banda pe care vine telefonul se oprește fix în dreptul brațului robotic care are plasată deasupra telefonului un extra strat găurit fix în dreptul șuruburilor pe care acesta trebuie să le … înșurubeze, iar ceea ce face acea matriță este să asigure că de fiecare dată brațul nimerește aceleași puncte cu o precizie perfectă. Ce trebuie înțeles aici este că deși brațul robotic în sine are precizie suficientă și poate fi configurat să repete perfect aceiași pași de fiecare dată cu erori minime, există redundanță sub forma acelei matrițe extra, tocmai pentru a elimina și mai mult din și-așa-puținele erori. Redundanța este un element foarte important pe care vreau să-l subliniez pentru că-l vom mai întâlni pe parcurs. Pe tema modularității acestei linii de asamblare am avut și câteva întrebări pe care am avut ocazia să le adresez echipelor de ingineri sau product manageri cu care am participat la câteva sesiuni de Q&A, atât după turul de la fabrică dar și după cel ultarior de la zona de testare. Una din întrebările mele a fost ce se întâmplă când se strică unul din aceste module, se scoate pur și simplu din linie până este reparat sau se oprește toată linia de asamblare? Aici a intervenit și înțelegerea limbii engleze care deși este în general ok, trebuie să explici în termeni cât mai cunoscuți, ca să poți duce la capăt dialogul. Explicația lor a fost că se face extrem de multă mentenanță tocmai ca să prevină astfel de opriri ale liniei de asamblare. Poate de aici acele 2000 de telefoane produse zilnic menționate de ei, când dacă ar funcționa non-stop linia ar putea produce aproape 2400-2500 cu un telefon ieșit la fiecare 28 de secunde. Revenind la linia de asamblare și la redundanța ei, pentru fiecare modul care instala ceva exista unul care verifica respectiva instalare, atât cu ajutorul unor măsurători electrice, în cazul componentelor dar și a celei vizuale, cu nenumărate camere piperate prin respectivele module care comparau constant cu diferite referințe din sistem. Fiecare modul are atât un ecran pe care puteai vedea statusul ultimului produs sau diferite alte statistici dar și erorile întâlnite în cazul în care există. Iar în cazul apariției acelor erori, toate aparatele au ca niște semafoare instalate deasupra care indică starea aparatului, adică: Verde – funcționează în parametri, galben necesită atenție, iar Roșu

Google joacă șah, în timp ce restul joacă poker?

Scriam mai demult un articol despre parteneriatul dintre Google și Anthropic, care implică accesul companiei AI la infrastructura cloud, inclusiv la 1 milion de TPU-uri (Tensor Processing Units). Google spune despre aceste TPU-uri că sunt acceleratoare AI personalizate, optimizate pentru antrenarea și inferența (operarea) modelelor AI. Combinând aceste informații cu ceea ce știam deja despre procesoarele Tensor din telefoanele Pixel am descoperit, să-i zicem, un model și un motiv pentru care Google ține Pixel aparent „underpowered”. E o teorie mai exact și ca orice teorie are părți care o susțin și probabil argumente care o contrazic. În primul rând mă voi întoarce la originile Pixel, telefoanele Nexus. Acestea n-au fost niciodată telefoane pentru publicul obișnuit, ci pentru dezvoltatorii de aplicații și entuziaști. Terminale pe care aceștia aveau libertatea să-și testeze aplicațiile la care lucrau, iar entuziaștii să le rooteze, să instaleze custom-ROM-uri și / sau aplicații care nu existau în piața oficială. Nexus nu erau fabricate de Google, ci de parteneri precum HTC, Samsung, LG, Motorola și Huawei. Pixel a apărut abia în 2016 și avea alt scop decât Nexus. Era și este și în prezent un telefon premium pentru publicul general, dar gândit de companie ca o experiență hardware și software complet integrată. Adică Google nu mai pune doar softul într-un telefon făcut de alții, ci a gândit și hardware-ul. Telefonul e fabricat în continuare de alte companii precum Foxconn și Dixon Technologies, dar după modelul Apple, în care designul e produs intern. Pe scurt, Google proiectează tot, de la procesor până la cum e poziționată camera, iar fabricile doar asamblează piesele după specificațiile lor exacte. După această paranteză ne întoarcem la ideea de bază. Tensor nu e doar un procesor mai slab pe care Google l-a băgat în Pixel ca să economisească bani. Are același tip de arhitectură pe care Google o folosește în serverele lor pentru AI. TPU-urile alea care antrenează modelele de inteligență artificială și Tensor-ul din telefon „vorbesc aceeași limbă”. De asta merge Pixel-ul atât de bine (deși nu ar trebui) În teste sintetice, Pixel-ul pierde. Snapdragon de la Qualcomm e mai rapid. A-urile din iPhone sunt poate și mai rapide, e o întreagă dezbatere pe acest subiect dar n-o să ne concentrăm pe asta. Dar când folosești un Pixel, chestia este că merge… fluid. Răspunde instant la orice faci pe el, de la simpla navigare, la poze și AI. De ce? Pentru că totul e construit să lucreze împreună. Când Pixel-ul procesează o poză, nu face calcule generice pe un procesor generic. Face exact tipul de calcule pentru care Tensor a fost construit. Același tip de calcule pe care Google le face în cloud de ani de zile. Să zicem că au copiat infrastructura din servere și au adaptat-o pentru telefon. Și aici e partea interesantă: Google ȘTIE că Tensor e mai lent în jocuri sau în teste sintetice. Și nu îi pasă. De ce? Pentru că altfel ar depinde de Qualcomm. Iar Qualcomm face procesoare pentru toată lumea: Samsung, Xiaomi, OnePlus etc. E ca și cum ai folosi unelte universale dintr-un magazin în loc să îți faci propriile unelte personalizate pentru treaba ta. Parcă Google ar fi zis: „Prefer să am un procesor cu 30%-50% mai lent dar pe care îl controlez 100%, decât unul super rapid pe care-l are toată lumea.” Schema sistemului Google Dar cred că e mai mult decât simplul control. Am gândit-o în termenii de hardware și software pe orizontală. Hardware în stânga, software în dreapta cu terminalul la mijloc. TPU (în servere) > Tensor (în telefon) > Pixel (terminalul) > Android (sistemul de operare și aplicațiile) > Google Cloud + AI Toate vorbesc aceeași limbă la nivel de hardware. Un model AI antrenat pe TPU-uri merge direct pe Tensor fără conversii. Echipa care dezvoltă Android lucrează direct cu echipa care face designul cipului, așa că sistemul de operare știe exact ce poate face hardware-ul și asta le permite optimizări pe care nimeni altcineva nu le poate face. Să comparăm asta cu un Samsung care are: procesor de la Qualcomm, propria interfață (OneUI), servicii de la Google, plus propriile aplicații Samsung (Store, Knox, SmartThings etc). E un Frankenstein tehnologic care funcționează în ciuda stratificărilor, nu datorită lor. Dar ceea ce nu vezi în schema Google e verticala, but it’s there, chiar în mjloc. Pixel nu e scopul, e testul acestui sistem. Odată ce ai demonstrat că integrarea pe orizontală funcționează pentru un smartphone, schema devine un model aplicabil oricărui dispozitiv. În fiecare scenariu de dispozitiv consumer, avantajul nu vine din superioritatea unei singure componente, ci din coerența întregului sistem. Un robot cu Tensor nu va fi mai puternic decât unul cu un accelerator NVIDIA, dar va fi perfect integrat cu infrastructura cloud a Google, va primi updates rapid, va putea rula modele AI optimizate specific pentru arhitectura sa. Cineva care se uită la verticală ar putea să obiecteze că un automobil sau chiar un laptop au nevoie de mult mai multă putere decât un telefon, dar, deși adevărat, aceasta e doar o problemă de scalare. Google poate face Tensor „mai mare”, cu mai multe nuclee, mai puternic, adaptat pentru fiecare categorie de dispozitiv. Arhitectura de bază rămâne aceeași, doar o scalezi up sau down după nevoi. A demonstrat asta de curând chiar Qualcomm cu cipurile pentru inteligență artificială, AI200 și AI250. Aceste gânduri traduse în schema de mai sus ridică o altă întrebare / alegere interesantă pentru viitorul tehnologiei: contează mai mult performanța componentelor sau coerența sistemului? Unii ar putea să spună că Apple a răspuns deja la această întrebare când au renunțat la Intel și acum când renunță treptat la modemurile Qualcomm, tot pentru unele dezvoltate in house. Dar aceeași Apple folosește AI de la OpenAI și discută cu Google pentru Gemini. Asta înseamnă că nici măcar Apple nu e perfect integrată. Va reuși Google asta? Nu știu, vom vedea.

Philips a lansat un monitor polivalent QD-OLED, modelul Philips Evnia 27M2N6501L

Philips Monitors a lansat Philips Evnia 27M2N6501L, un monitor QD-OLED echipat pentru gaming, entertainment, creare de conținut și multe altele. Noul monitor aduce imersiunea QD-OLED în mâinile oricărui utilizator care își dorește o experiență premium, la un preț accesibil. Philips Evnia 27M2N6501L, specificații principale Panou QD-OLED; Rezoluție QHD 2560 x 1440; Rată de refresh de 240 Hz; Compatibil G-Sync; Ambiglow cu AI; HDMI 2.1; Garanție OLED de 3 ani și actualizare firmware prin USB. Ecranul QD-OLED combină avantajele panourilor OLED cu tehnologia quantum dot și oferă culori vibrante, negru profund și unghiuri largi de vizualizare. Philips Evnia 27M2N6501L are o rată de refresh de 240 Hz, care elimină și din cele mai dinamice jocuri efectul de lag, ghosting sau judder. Printre funcțiile de gaming se umără: Smart Crosshair, Stark ShadowBoost și Smart Sniper. De asemenea, Ambiglow optimizat cu AI analizează în timp real conținutul afișat și proiectează lumină colorată pe fundal. Ecranul are rezoluție Quad HD 2560 x 1440, imagine îmbunătățită prin HDR, 1,07 miliarde de culori și profunzime de culoare pe 10 biți. Aplicația Evnia Precision Center permite personalizarea experienței de gaming, ajustând monitorul astfel încât să reflecte stilul și nevoile fiecărui jucător. MultiView oferă posibilitatea de conectare și vizualizare duală activă, astfel încât utilizatorii pot lucra simultan cu mai multe dispozitive. HDMI 2.1 permite conectarea consolei sau PC-ului, permițând nativ rate de refresh și rezoluție la nivelul maxim al monitorului și valorificând întrega capacitate a plăcii video. De asemenea, monitoarele Philips OLED și QD-OLED au o garanție de trei ani, care include și protecție împotriva efectului de burn-in. Pe parte de protecția ochilor și ergonomie, monitorul vine cu LowBlue Mode, Flicker-Free și un stand complet ajustabil. Preț și disponibilitate Philips Evnia 27M2N6501L va fi disponibil pentru achiziție începând din luna decembrie 2025, la un preț recomandat de 2133 Lei. Back to top button