MOVA Z60 Ultra Roller Complete – O abordare diferită dar oare la fel de eficientă? (review)
Să fim sinceri: câți dintre noi nu am visat măcar o dată ca treburile casnice să se facă singure, printr-o simplă apăsare de buton? Într-o lume în care timpul a devenit cea mai prețioasă resursă, curățenia de weekend, de fapt curățenia în general, a trecut rapid de la o necesitate la o corvoadă pe care o amânăm cât de mult putem. Aici intervine MOVA Z60 Ultra Roller Complete și magia tehnologiei moderne. De ce să pierzi o oră din viață dând cu mătura sau plimbând mopul pe gresie, când poți lăsa un aspirator robot să facă asta în locul tău? Aspiratoarele robot nu mai sunt de mult doar niște jucării scumpe care dau haotic cu capul, a se citi tamburul, de mobilă, nu nu. ele au devenit adevărați manageri ai curățeniei din locuințele noastre. Cel mai mare beneficiu pe care îl aduc nu este doar podeaua curată, ci mai degrabă liniștea mentală. Ideea că poți pleca la birou, la cumpărături sau pur și simplu să te relaxezi pe canapea la un film sau să te joci la PC, în timp ce ajutorul robotic îți aspiră covoarele și îți spală parchetul, este definiția pură a confortului modern. Practic, cumperi timp liber și scapi de una dintre cele mai plictisitoare activități de prin casă. Însă, ca orice pasionat de tech, cu cât vrei mai multă automatizare și mai puțin efort din partea ta, cu atât devii mai pretențios. Vrei ca robotul nu doar să adune praful, ci să spele eficient, să nu lase dâre, să știe singur când să-și curețe lavetele și să nu te oblige pe tine să-i porți de grijă la fiecare colț de cameră, că nu ai rezolvat nimic. Exact această căutare a confortului absolut și a independenței totale a robotului m-a făcut să-mi pun câteva întrebări serioase de-a lungul timpului. Primul aspirator robot disponibil pe piață nu a fost Roomba, știu că vă așteptați cu toții să zic asta, nu, primul a fost Electrolux Trilobite, demonstrat încă de prin 1996 dar care a ajuns la consumatori abia în 2001. Era mare, greoi, scump ca naiba, nu aspira pe margini și avea un sistem de navigație complex care dădea ceva failuri, chiar dacă bazat pe senzori și radar plus acel tambur clasic cu care suntem obișnuiți la absolut toate aspiratoarele. Ca să vă faceți o idee cât de scump.. era cam 2000 de dolari nou, ceea ce raportat la prețurile de azi l-ar face cel mai scump Gigel ever. Următorul pe listă, apărut un an mai târziu, este cel de care știm cu toții: Roomba Intelligent Floorvac. Acest aspirator considerabil mai mic ca înălțime, aproape de 10 ori mai ieftin, mai simplu, a rupt piața în 2 și a născut gigantul care a fost iRobot. În primii ani de existență ai aspiratoarelor cam toate modelele erau similare, ai tamburul frontal de care se folosesc în navigație pentru a se „lovi” de chestii, absorbind impactul, poți avea senzori pe lateral dar nu sunt încă obligatorii. Patternul aspirării era aproape complet aleatoriu, dar măcar nimereau până la urmă singuri înapoi la încărcător. Aveai în general o perie rotativă care direcționează murdăria sau resturile către peria principală. Aceasta din urmă este simplă sau duală, în funcție de model. Și bineînțeles un motoraș care dă puterea de aspirare. Cam atât. A venit anul 2010 și deja vorbim de aspiratoare ceva mai smart. Poziționarea în spațiu a aspiratoarelor este mai bună în această perioadă în urma popularizării sistemelor care se folosesc de laser sau LiDAR dar și a celor care se foloseau de camere țintite la tavan. Încep să aibe sens pattern-urile de curățare. O curățare mai eficientă înseamnă și baterie mai puțină consumată, deci o suprafață mai mare acoperită per ciclu. Tot în 2010 a început revoluția 2in1, adică aspiratoare care știau să dea și cu mopul. Bine, dar cu mopul e generos spus acum, dar pentru acea perioadă era un adevărat nice to have. Cum funcționau? Păi anumite modele aveau un mic rezervor atașat în care puneai apă (Da, tu, manual turnai apă în respectivul rezervor), apă pe care o picurau printr-o lavetă atașată de fundul aspiratorului. Iar moppingul era de fapt cum își târa respectivul aspirator fundul pe podea. Și da, știu mișto-urile, e exact ce face cățelul tău când vrea să se scarpine sau să se șteargă cu ajutorul covorului. În mod evident, fiind prima încercare, are ceva dezavantaje. Primul ar fi saturarea lavetei. Dacă adunau destulă murdărie sau apă, primele versiuni de robot nu știau să-ți spună că e cârpa murdară sau prea plină de apă și nu aveau stand unde să se întoarcă să o curețe. Și nici nu opreau picurarea, deci ce se întâmpla era că lăsau dâre murdare sau răspândeau prea multă apă prin casă. De asemenea, robotul nu știa să își ridice mopul. Dacă aveai covoare în casă, trebuia să blochezi accesul robotului în acele zone, altfel trecea peste ele cu laveta udă. Dezavantajele au început să dispară treptat, au apărut sisteme automate de dozaj al apei și diferite metode prin care aspiratorul detecta covoarele. Totuși mop-ul static avea limitările lui, așa că următorul breakthrough a fost introducerea mopurilor rotative. Această metodă a dus aspiratoarele robot la un alt nivel. Petele uscate dar și spălarea podelelor este mult mai eficientă tocmai pentru că lavetele se învârt cu 120-180 de rotații pe minut. Mai mult de atât, unele modele au arcuri care pun presiune pe podea, tocmai pentru a ajuta în eliminarea petelor. Iar când ajungi la covoare, grație sistemelor de senzori, lidar și uneori chiar camere, acestea știu sigur că ăla e un covor, așa că pur și simplu ridici lavetele rotative și gata, numai uzi covorul. Aplicațiile au evoluat și ele considerabil în acel punct încât poți configura comportamentul aspiratorului în funcție de podea, covor, parchet etc. Dusă la extrem, există chiar un model de aspirator de la Dreame, compania mamă a brandului Mova, care găzduiește în stand mai multe seturi de lavete pe care aspiratorul și le instalează în funcție de tipul